21. Cazul fortuit.
Imprevizibilitatea absolută a imprejurării care a determinat producerea
rezultatului. Conduita culpabilă a inculpatului.
Pentru a reţine
existenţa „cazului fortuit” conform art.47 Cod penal, trebuie ca
imposibilitatea de a prevedea ivirea împrejurării care a dat naştere
rezultatului neaşteptat să aibă caracter obiectiv, respectiv apariţia acelei
împrejurări să nu poată fi prevăzută de nicio persoană.
În cauză, pe
lângă caracterul notoriu al problemelor prezentate de drumurile naţionale,
implicit şi DJ 228, pe direcţia Ovidiu – Medgidia, inculpatul şi martorii au
arătat că „şoseaua era plină de gropi, inculpatul încercând să încadreze
gropile între roţi” la o viteză a autoturismului de peste 100 km/h. În aceste
condiţii, neadaptând viteza de deplasare a autoturismului la caracteristicile
drumului, încălcând prevederile art.124 din Regulamentul de aplicare al OUG
nr.195/2002, posesor al permisului corespunzător de conducere auto, inculpatul
a prevăzut rezultatul faptei sale - intrarea pe contrasens şi impactul cu
autovehiculele ce circulau regulamentar din sens contrar, dar a socotit fără
temei că nu se va produce, fiind răspunzătorul exclusiv al accidentului.
Pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului, într-adevăr,
fapta prevăzută de legea penală săvârşită cu vinovăţie de acesta trebuie să
prezinte şi pericolul social concret al infracţiunii.
În consecinţă, sunt întrunite toate condiţiile pentru angajarea răspunderii
penale a inculpatului.
Referitor la individualizarea pedepsei, potrivit criteriilor
prevăzute de art.72 Cod penal printre care şi pericolul social concret sporit
în cauză al faptei, dat de conducerea pe drumurile publice a autoturismului cu
viteză neadaptată condiţiilor de drum, lezarea relaţiilor sociale referitoare
la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, respectiv securitatea fizică a
participanţilor la traficul rutier şi integritatea bunurilor materiale,
pedeapsa să asigure prevenţia generală, reeducarea inculpatului, evitarea
temporară a pericolului pentru siguranţa circulaţiei rutiere.
Prin sentinţa penală
nr.957/22.05.2009 pronunţată în dosarul penal cu nr. unic 1934/256/2007,
Judecătoria Medgidia a hotărât:
„În baza art.184 alin.2 şi 4 cod penal cu
aplicarea art. 74 cod penal raportat la art.76 lit.e cod penal:
Condamnă pe inculpatul L.S., cetăţean român, studii superioare,
necăsătorit, inginer cu loc de muncă, fără antecedente penale, la o pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare,
pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă din
20.01.2006.
În baza art. 81 cod pen. suspendă condiţionat
executarea pedepsei aplicate inculpatului L.S., pe durata termenului de
încercare de 2 ani şi 3 luni, calculat conform disp. art.82 cod penal.
În baza art.71 cod penal,
interzice inculpatului L.S.
drepturile prev. de art.64 lit. a teza a II a şi b cod penal pe durata
executării pedepsei.
În baza art.71 alin.5 cod penal, suspendă executarea
pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei
principale.
În baza art.359 cod procedură penală atrage atenţia
inculpatului L.S. asupra disp.
art.83 şi art.84 cod penal, privind revocarea suspendării condiţionate în cazul
săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.
Ia act că partea civilă
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa nu s-a constituit parte civilă.
Admite, în parte, acţiunea
civilă formulată de partea vătămată A.I.
În baza art.14-art.15 şi
art.346 cod procedură penală raportat la art. 998-999 cod civil, art. 50 şi
urm. din Legea nr. 136/199:
Obligă pe inculpatul L.S. în
solidar cu asigurătorul de răspundere civilă SC C.A. SA Sibiu prin Sucursala
Constanţa, cu sediul în Constanţa, să
plătească părţii civile A.I. suma de 6.000 lei, cu titlul de despăgubiri
materiale, suma de 1.200 EURO în echivalent în lei la cursul BNR al zilei de la
data plăţii efective, cu titlul de despăgubiri materiale, şi suma de 7.000 EURO
în echivalent în lei la cursul BNR al zilei de la data plăţii efective, cu titlul de despăgubiri morale.
În baza art.111 alin.6 din
O.U.G. nr.195/2002;
Dispune prelungirea dreptului inculpatului L.S. de a conduce autovehicule pe
drumurile publice pe o durată de 30 de zile.
În baza art.193 cod procedură
penală, obligă inculpatul L.S. să plătească părţii civile A.I. suma de 750 lei
– contravaloarea onorariului apărător.
În baza art. 191 cod
procedură penală, obligă pe inculpatul L.S.
la plata cheltuielilor judiciare către stat de 800 lei.”
Pentru pronunţarea hotărârii,
Judecătoria a stabilit situaţia de fapt următoare:
La data de 20.01.2006, în jurul orelor 1300-1400,
inculpatul L.S. se deplasa cu autoturismul marca Seat pe DJ 228, pe direcţia
Ovidiu – Medgidia, cu o viteză de 121 km./h.
În acelaşi timp, pe sens opus circula
partea vătămată A.I. cu autoturismul marca Dacia cu o viteză de 69 km./h.
Partea carosabilă era acoperită de asfalt,
uscat, vizibilitate specifică pe timp de zi.
Pe direcţia de deplasare a inculpatului, se
aflau mai multe gropi în carosabil.
Astfel, inculpatul a iniţiat un proces de
ocolire a gropilor, intrând pe sensul opus de mers.
Partea vătămată A.I. a sesizat schimbarea
direcţiei de deplasare a autoturismului condus de inculpat astfel că a iniţiat
un proces de frânare, moment în care a intrat în coliziune cu autoturismul
condus de inculpat pe contrasens.
În urma impactului, partea vătămată A.I. a
suferit leziuni care au necesitat 180 zile de îngrijiri medicale.
Inculpatul nu a respectat disp. legale în vigoare la
momentul accidentului, art.124 din reg.
de aplic. OUG 195/2002, înainte de rep. - Vehiculele se conduc pe partea
dreaptă a drumului public, în direcţia de mers, cu excepţia celor trase sau
împinse cu mâna, care circulă pe partea stângă.
Situaţia de fapt s-a dovedit cu mijloacele
de probă următoare: procesul verbal nr.325014 din 20.01.2006 de constatare
a accidentului şi cercetare la faţa locului, însoţit de planşa fotografică
aferentă; raportul de constatare medico-legală nr.57/AC/2006, emis de S.M.L.
Constanţa, din care rezultă că partea vătămată A.I. a prezentat la data de
20.01.2006 mai multe leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu
şi de corpuri dure, pentru care a necesitat 120 zile de îngrijiri medicale;
raportul de expertiză medico-legală nr.430/AC/2007 emis de S.M.L. Constanţa, în
urma traumatismului produs la data de 20.01.2006, potrivit căruia partea
vătămată A.I. a necesitat circa 6 luni (180 zile) de îngrijiri medicale de la
data producerii accidentului, fractura produsă la data de 12.08.2007 neavând
legătură de cauzalitate cu traumatismul din 20.01.2006, ea survenind pe acelaşi
os, dar sub fractura iniţială, care era consolidată şi pentru care necesită
îngrijiri medicale în continuare; declaraţiile părţii vătămate A.I.;
declaraţiile inculpatului L.S.; declaraţiile martorilor S.M.D. şi B.E.;
efectuat raportul de expertiză tehnică întocmit de expert O.P.
Prin decizia penală nr.527 din 15.12.2009, Tribunalul
Constanţa a decis:
„În baza art.379 pct.2 lit.a Cod procedură
penală, admite apelurile declarate apelantul inculpat intimat L.S. şi apelantul
intimat asigurător de răspundere civilă S.C. C.A. S.A. Sibiu împotriva
sentinţei penale nr.957/22.05.2009 pronunţată de Judecătoria Medgidia în
dosarul penal nr.1934/256/2007.
Desfiinţează, în parte, sentinţa penală
apelată şi, rejudecând, reduce cuantumul despăgubirilor morale acordate
apelantului intimat parte civilă A.I., de la suma de 7000 euro la suma de 5000
euro echivalent în lei la data plăţii.
În baza art.346 rap.la art.14 Cod procedură
penală, cu aplicarea art.998-999 cod civil şi art.50 şi următoarele din Legea
nr.136/1995, republicată, obligă pe apelantul inculpat intimat L.S., alături de
apelantul asigurător de răspundere civilă S.C. C.A. S.A. Sibiu, la plata
sumelor de 6000 lei şi 1200 euro echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de
daune materiale, şi 5000 euro echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de
daune morale, către apelantul intimat parte civilă A.I..
Înlătură din sentinţa penală apelată
dispoziţiile contrare deciziei de faţă şi menţine celelalte dispoziţii.
În baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură
penală, respinge apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia şi apelantul intimat parte
civilă A.I. împotriva aceleiaşi sentinţe penale, ca nefondate.
În baza art.111 alin.6 din O.U.G.
nr.195/2002, republicată, dispune prelungirea dreptului de circulaţie a
apelantului inculpat L.S. pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data de
23.12.2009 până la data de 21.01.2010 inclusiv.
Măsura se comunică şefului Poliţiei Rutiere
Constanţa.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură
penală, cheltuielile judiciare avansate în apelurile declarate de apelantul
inculpat intimat L.S., apelantul intimat asigurător de răspundere civilă S.C. C.A.
S.A. Sibiu si Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia rămân în sarcina
statului.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe
apelantul intimat parte civilă A.I. la plata sumei de 120 lei cu titlu de
cheltuieli judiciare către stat.”
Instanţa de apel a apreciat că întinderea cuantumului
sumei reprezentând daune morale este una excesivă, justificându-se acordarea de
despăgubiri morale într-un cuantum mai redus, respectiv 5.000 EURO în
echivalent în lei la cursul B.N.R. de la data plăţii efective, din perspectiva
vătămărilor produse şi duratei tratamentului medical-natura leziunilor suferite
de partea vătămată (politraumatism prin accident rutier, TCF acut deschis,
fractură diafiză femur stg. Operată. Contuzie toracică), durata îngrijirilor
medicale necesitate de 180 zile, zilele de spitalizare respectiv 16 astfel
încât pe această cale să nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză în dauna
debitorului;totodată, apelul asigurătorului de răspundere civilă S.C. C.A. S.A.
Sibiu este întemeiat numai în parte referitor la modalitatea de angajare a
răspunderii societăţii de asigurare, aceasta răspunzând alături de inculpat
pentru sumele datorate cu titlu de despăgubiri morale şi materiale, în afara
unui raport juridic întemeiat pe solidaritatea pasivă.
Împotriva hotărârii, în termenul legal, au
declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, inculpatul L.S.,
partea civilă A.I. şi asigurătorul de răspundere civilă S.C. C.A. S.A.
RecursulParchetului a vizat redozarea pedepsei în sensul majorării acesteia, în mod
corespunzător gradului de pericol social al faptei, evidenţiat prin modul de
producere al accidentului- viteza de deplasare a autoturismului condus de
inculpat fiind excesivă şi neadaptată stării carosabilului şi urmările cauzate-
distrugerea în totalitate a celor două autovehicule şi vătămarea corporală a
pasagerilor aflaţi în interior, leziunile cauzate părţii civile A.I. necesitând
pentru vindecare un număr de 180 de zile de îngrijiri medicale, iar reţinerea
unor circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului nu este motivată în drept
şi în fapt.
Recurentul parte civilă A.I. a solicitat
majorarea pedepsei aplicate inculpatului, cu aceeaşi motivare susţinută şi prin
apelul Ministerului Public, iar pe latură civilă majorarea cuantumului daunelor
morale, apreciate ca disproporţionate în raport cu gravitatea vătămărilor
produse şi intensitatea suferinţelor cauzate, soldate cu infirmitate
permanentă.
În susţinerea recursului, inculpatul a solicitat achitarea sa, în baza art.10
lit.e Cod de procedură penală, considerând că accidentul s-a datorat cazului
fortuit, deoarece locul impactului nu era semnalizat şi nu a putut efectua o
altă manevră de evitare a obstacolului.
Recurenta asigurător S.C. C.A. S.A. a motivat că are o răspundere subsidiară celei a
inculpatului, iar cuantumul despăgubirilor civile este prea mare faţă de
dovezile făcute pentru daunele materiale, respectiv suferinţele părţii civile
pentru cele morale.
Examinând hotărârile prin prisma criticilor
formulate de către cei 4 recurenţi şi din oficiu în limitele art.3856 Cod procedură penală, Curtea
constată următoarele:
Conform art.345 Cod procedură penală,
instanţa pronunţă condamnarea când constată existenţa faptei, că aceasta
constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat;dar potrivit art.52,
art.66 Cod procedură penală, vinovăţia inculpatului trebuie stabilită dincolo
de orice îndoială în cadrul unui proces echitabil în sensul art.6 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art.21 din
Constituţie.
Neformulându-se critici cu privire la
respectarea garanţiilor procesuale, a regulilor de procedură aplicabile în
fazele anterioare ale cauzei, şi, verificând din oficiu în limitele
competenţelor legale aceste aspecte, s-a constatat că toate părţile, atât
inculpatul L.S., asigurătorul S.C. C.A. S.A. cât şi partea civilă A.I. au
dispus de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării, au beneficiat de
asistenţă juridică calificată şi au avut efectiv posibilitatea administrării pe
parcursul procesului, în şedinţe publice, atât a probelor acuzării - martori,
înscrisuri, examinări medico-legale cât şi a probelor apărării-audieri,
martori, înscrisuri privind circumstanţele personale.
Sub aspectul acţiunii penale, pe baza probelor
administrate în condiţii de legalitate - procesul
verbal nr.325014 din 20.01.2006 de constatare a accidentului şi cercetare la
faţa locului, însoţit de planşa fotografică aferentă, raportul de constatare
medico-legală nr.57/AC/2006, emis de S.M.L. Constanţa, raportul de expertiză
medico-legală nr.430/AC/2007 emis de S.M.L. Constanţa, declaraţiile părţii
vătămate A.I., declaraţiile martorilor S.M.D. şi B.E., raportul de expertiză
tehnică întocmit de expert O.P.,
declaraţiile inculpatului L.S., rezultă că prima instanţă a
stabilit în mod corect situaţia de fapt, încadrarea juridică corespunzătoare
prin aceea că, la data de
20.01.2006, a condus autoturismul marca
Seat pe direcţia Ovidiu – Medgidia, cu o viteză de 121 km/h, viteză superioară
celei admise de dispoziţiile legale şi, astfel, a pătruns pe contrasens intrând
în impact cu autoturismul condus de partea vătămată A.I. care, în urma
accidentului, a suferit leziuni ce au
necesitat aprox. 180 zile de îngrijiri medicale, faptă care întruneşte elementele constitutive
ale infracţiunii de „vătămare corporală din culpă” prev. de art.184 alin.2 şi 4
cod penal.
Pentru a reţine existenţa „cazului fortuit” conform
art.47 cod penal, trebuie ca imposibilitatea de a prevedea ivirea împrejurării
care a dat naştere rezultatului neaşteptat să aibă caracter obiectiv, respectiv
apariţia acelei împrejurări să nu poată fi prevăzută de nicio persoană.
În cauză, pe lângă caracterul notoriu al problemelor
prezentate de drumurile naţionale, implicit şi DJ 228, pe direcţia Ovidiu –
Medgidia, inculpatul şi martorii S.M.D., B.E. au arătat că „şoseaua era plină
de gropi, inculpatul încercând să încadreze gropile între roţi” la o viteză a
autoturismului de peste 100 km/h. În aceste condiţii, neadaptând viteza de
deplasare a autoturismului la caracteristicile drumului, încălcând prevederile
art.124 din Regulamentul de aplicare al OUG nr.195/2002, posesor al permisului
corespunzător de conducere auto, inculpatul a prevăzut rezultatul faptei
sale-intrarea pe contrasens şi impactul cu autovehiculele ce circulau
regulamentar din sens contrar, dar a socotit fără temei că nu se va produce, fiind
răspunzătorul exclusiv al accidentului; concluziile expertului tehnic auto C.G.I.
referitoare la viteza autoturismul marca
Seat de numai „60 km/h” indicată de vitezometru ulterior accidentului sunt
contrazise chiar prin declaraţiile inculpatului care a precizat că viteza nu
putea fi mai mică de 90 km/h coroborate cu ale martorului S.M.D. Ori, când
inculpatul afirmă explicit că „ştiam că sunt gropi pe şosea”, că drumul era
plini de gropi, impactul cu autoturismul de pe contrasens nu poate fi atribuit
unei împrejurări imprevizibile şi cu atât mai puţin părţii civile care conducea
regulamentar, nefiind aplicabile disp. art.47 cod penal referitor la cazul
fortuit.
Pentru tragerea la răspundere penală a
inculpatului, într-adevăr, fapta prevăzută de legea penală săvârşită cu
vinovăţie de acesta trebuie să prezinte şi pericolul social concret al
infracţiunii.
În consecinţă, sunt întrunite toate
condiţiile pentru angajarea răspunderii penale a inculpatului aşa încât
recursul acestuia este nefondat.
Referitor la
individualizarea pedepsei, potrivit criteriilor prevăzute de art.72 Cod penal
printre care şi pericolul social concret sporit în cauză al faptei, dat de conducerea pe drumurile publice a
autoturismului cu viteză neadaptată condiţiilor de drum, lezarea relaţiilor
sociale referitoare la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, respectiv
securitatea fizică a participanţilor la traficul rutier şi integritatea
bunurilor materiale, pedeapsa să asigure prevenţia generală, reeducarea
inculpatului, evitarea temporară a pericolului pentru siguranţa circulaţiei rutiere.
Cum, instanţele (de fond, repectiv de apel)
nu au indicat, iar de la pronunţarea hotărârilor nu au apărut împrejurări care
să constituie circumstanţe atenuante, nu se justifică aplicarea dispoziţiilor
art.74-art.76 cod penal.
Prin urmare, criticile
privind individualizarea pedepsei fiind întemeiate, în baza art.38515 pct.2 lit.”d” Cod
procedură penală, recursurile formulate de procuror şi partea civilă A.I. vor
fi admise şi, casând hotărârile atacate, se va înlătura aplicarea art.74-art.76
Cod penal cu consecinţa majorării cuantumul pedepsei, menţinând dispoziţiile
referitoare la modalitatea de executare cu aplicarea art.81 Cod penal; pe cale
de consecinţă, se va majora termenul de încercare fixat prin adăugarea la
intervalul de 2 ani a cuantumului pedepsei aplicată prin prezenta.
Totodată, recursul formulat de către partea
civilă este admisibil şi cu privire la daunele morale.
Potrivit
dispoziţiilor art.14-art.346 cod procedură penală, art.998 cod civil, naşterea
atât a dreptului persoanei vătămate de a cere repararea prejudiciului cât şi,
corelativ, a obligaţiei autorului faptei ilicite (infracţiunii) de a-l repara
presupune în mod necesar existenţa unui prejudiciu.
Alăturată
acţiunii penale, acţiunea civilă are ca scop repararea prejudiciilor generate
prin infracţiune părţii vătămate constituită parte civilă.
Partea vătămată constituită parte civilă A.I.
a suferit mai multe daune fizice, morale şi pentru care trebuie să fie
despăgubită.
În cauză, s-a dovedit că partea civilă este
îndreptăţit la daune materiale în sumă de 6000 lei şi 1200 € (cheltuieli
spitalizare, cheltuieli cu recuperarea ulterior spitalizării, alimentaţie,
medicamentaţie, transport spital, consultaţii medicale, reexaminări), firma de
asigurare S.C. ”C.A.” S.A. nereuşind să demonstreze netemeinicia probelor
–martori, înscrisuri administrate de partea civilă în dovedirea acţiunii.
Însă, suma de 5000 € cu titlu de daune
morale (stabilită de către instanţa de apel) este insuficientă să compenseze
durerea suferită din cauza leziunilor produse prin accident, disconfortul fizic
şi psihic avut de către partea vătămată atât pe perioada vindecării cât
ulterior în timpul procedurilor de recuperare.
Raportat la natura leziunilor suferite
(politraumatism, TCF acut deschis, fractură diafiză femur stg. Operată,
contuzie toracică), zilele de îngrijiri medicale necesitate de 180 zile, zilele
de spitalizare respectiv 16, se justifică majorarea cuantumului daunelor morale
la suma de 7.000 EURO sau echivalentul în lei de la data plăţii efective pentru
a asigura o reparaţie echitabilă a suferinţelor produse părţii civile prin
accident.
Se vor menţine celelalte disp.
ale sentinţei în măsura în care nu contravin prezentei.
În
ceea ce priveşte angajarea răspunderii asigurătorului S.C. ”C.A.” S.A., în
condiţiile în care la dosarul cauzei se regăseşte dovada încheierii
contractului de asigurare şi manifestarea de voinţă a părţii vătămate cu
privire la angajarea răspunderii asigurătorului, iar modificările aduse Legii
nr.136/1995 prin Legea nr.172/2004 şi O.U.G. nr.61/2005, aprobată prin Legea
nr.113/2006, nu au avut ca scop înlăturarea răspunderii societăţilor de
asigurare în procesul penal, cu privire la sumele ce reprezintă dezdăunări şi
cheltuieli de judecată rezultate din accidente de circulaţie, în mod corect
judecătoria a dispus obligarea firmei de asigurare la plata obligaţiilor civile
alături de inculpat.
Prin
decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în interesul legii
nr.1/2005, poziţia acestor societăţi a fost asimilată asiguratorului de
răspundere civilă, cu excluderea calităţii de parte responsabilă civilmente,
însă acest fapt nu conduce la concluzia că citarea acestor societăţi în
procesul penal s-ar face doar pentru asigurarea opozabilităţii hotărârii, fără
a fi posibilă angajarea răspunderii civile, alături de răspunderea
inculpatului, într-o modalitate specifică obligaţiilor „in solidum”, în absenţa
unui text de lege care să prevadă solidaritatea pasivă.
Dimpotrivă,
art.54 alin.2 din Legea nr.136/1995 prevede în mod expres posibilitatea
exercitării drepturilor persoanelor păgubite împotriva asigurătorului de
răspundere civilă, iar referirea la o serie de instituţii specifice procesului
civil, aşa cum este şi intervenţia, nu înlătură posibilitatea angajării
răspunderii asiguratorului în procesul penal, atâta vreme cât repararea pagubei
se face potrivit dispoziţiilor legii civile, conform art.14 alin.3 cod de
procedură penală.
Mai
mult, fără a exclude răspunderea inculpatului, ci alăturată acestuia, în scopul
protejării victimelor, răspunderea asigurătorului în procesul penal rezultă din
existenţa celorlalte acte normative care stabilesc un plafon al răspunderii,
voinţa legiuitorului fiind neechivocă.
Posibilitatea
angajării răspunderii asigurătorului concomitente celei a inculpatului rezultă
şi din antrenarea răspunderii sale dincolo de limita plafonului legal, ca şi
din conţinutul dispoziţiilor art.55 alin.3 şi art.50 alin.1 din Legea
nr.136/1995, care statuează asupra posibilităţii de angajare a răspunderii
asiguratului cu privire la sume acordate cu titlu de daune şi cheltuieli de
judecată în caz de vătămări corporale, deces, avariere ori distrugere de
bunuri, care, de regulă, sunt specifice unui proces penal.
În
ceea ce priveşte semnificaţia prevederilor art.55 alin.1 din Legea nr.136/1995,
scopul acestora este numai acela de a stabili destinaţia sumelor acordate cu
titlu de daune, iar nu de a degreva pe asigurat sau asigurator de răspunderea
ce le revine potrivit legii, întrucât despăgubirile se cuvin persoanelor
vătămate, îndreptăţite la acoperirea prejudiciului, care sunt puse la adăpost
de concursul altor creditori, în condiţiile art.55 alin.2 din lege.
Deci, celelalte 2 recursuri declarate de inculpat
şi asigurătorul S.C. ”C.A.” S.A. fiind nefondate (aşa cum am arătat
anterior), în baza art.38515
pct.1 lit.”b” cod procedură penală, se vor respinge.
Conform art.192 alin.(2) Cod procedură
penală, vor fi obligaţi recurentul inculpat şi recurenta S.C. ”C.A.” S.A la
plata sumei de 300 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.
Dosar nr. 1934/256/2007
Decizia penală nr. 545/P/17.09.2010 Judecător Adriana Ispas | 
