Odată cu intrarea in vigoare a Legii nr.
330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice,
nu mai pot fi aplicate prevederile din contractele colective de muncă prin care
se stabilesc drepturi salariale suplimentare.
Legea nr.330/2009
Art.10 din OUG nr.1/2010
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea şi
înregistrată sub nr. 4124/88/2010, reclamanţii: T.A. s.a. au chemat în judecată
Comuna Murighiol şi Primarul Comunei Murighiol, judeţul Tulcea, pentru ca prin
hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: plata în conformitate cu contractul
colectiv de muncă a contravalorii drepturilor speciale privind menţinerea
sănătăţii începând cu data de 01.01.2010 şi până la încetarea contractului
colectiv de muncă; plata contravalorii drepturilor speciale pentru o ţinută
decentă în cuantumurile prevăzute în contractul colectiv de muncă pentru
semestrele I şi II ale anului 2010.
În motivare, s-a arătat că între Sindicatul
Salariaţilor din Administraţia Publică Locală din cadrul Primăriei şi Primarul
comunei a fost încheiat un Contract/Acord colectiv de muncă ce a fost
înregistrat la Direcţia
de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie Tulcea.
Au menţionat reclamanţii că în acest contract/acord
colectiv de muncă, părţile au stabilit acordarea de drepturi speciale pentru
refacerea capacităţii de muncă, asigurarea unei ţinute decente şi asigurarea
unei imagini corespunzătoare în raport cu publicul şi instituţiile cu care
colaborează funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul
instituţiei.
Au precizat reclamanţii că pârâtul preluând o opinie greşită
a Camerei de Conturi Tulcea a data o interpretare eronată articolului 12, alin.
1 din Legea nr. 130/1996 şi a dispus încetarea plăţii drepturilor speciale
recunoscute de Acordul/Contractul colectiv de muncă.
În apărare, pârâta Comuna Murighiol, judeţul Tulcea
prin Primar a depus la dosarul cauzei: întâmpinare; adresa nr.88/2011;
contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 1948/2009; nota de recepţie
nr. 29/2010 şi liste cu obiecte de inventar.
Prin întâmpinare a fost invocată excepţia inadmisibilităţii
acţiunii motivat de faptul că reclamanţii nu au îndeplinit procedura prealabilă
prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
S-a arătat că şi art. 109, alin. 2 din Codul de
procedură civilă stipulează îndeplinirea procedurii prealabile în cazurile anume
prevăzute de lege, înainte de sesizarea instanţei de judecată, în condiţiile
legii speciale.
S-a precizat că, reclamanţii nu au făcut dovada
îndeplinirii procedurii prealabile, respectiv că nu au anexat cererii de
chemare în judecată un înscris din care să rezulte că au solicitat acordarea
drepturilor speciale.
Prin sentinţa civilă nr.262/25.01.2011, Tribunalul
Tulcea a respins excepţia
inadmisibilităţii acţiunii, ca nefondată.
S-a admis acţiunea
formulată dereclamanţii: T.A. s.a., în
contradictoriu cu pârâţii PRIMĂRIA COMUNEI MURIGHIOL PRIN PRIMAR şi PRIMARUL
COMUNEI MURIGHIOL, în parte şi a fost obligată pârâta să le plătească
reclamanţilor contravaloarea drepturilor speciale pentru menţinerea sănătăţii
şi securităţii muncii, aferente perioadei 01.01.2010 - 25 ianuarie 2011.
S-a respins capătul de
cerere privind plata contravalorii drepturilor salariale pentru menţinerea
sănătăţii şi securităţii muncii, aferente perioadei 26 ianuarie 2011 şi până la
data încetării Contractului Colectiv de Muncă, ca nefondat.
S-a respins capătul de
cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii drepturilor speciale
pentru a ţinută decentă pentru semestrele I şi II ale anului 2010, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a
reţinut următoarele:
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii,
instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit art. 7, alin.
1 din Legea nr. 554/2004, din legea contenciosului administrativ „Înainte de a se adresa instanţei de
contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată
într-un drept al său, ori într-un interes legitim printr-un act administrativ
individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii
ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data
comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.”
În prezenta cauză, reclamanţii în calitate de salariaţi, personal
contractual, solicită să fie obligată pârâta, în calitate de angajator, să le
plătească drepturile salariale.
Potrivit art. 281 din Codul muncii, jurisdicţia muncii are ca obiect
soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la îndeplinirea, executarea,
modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz,
colective de muncă.
Articolul 282, lit. a) şi b) din Codul muncii prevede că, pot fi părţi
în conflictele de muncă: salariaţii titulari ai unui drept în temeiul
contractelor colective de muncă şi angajatorii.
Ori, având în vedere că reclamanţii sunt salariaţii pârâtei şi au
calitatea de personal contractual, văzând dispoziţiile Codului muncii şi,
întrucât aceştia solicită drepturi salariale, instanţa constată că nu aveau
obligaţia de a îndeplini procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din legea
contenciosului administrativ.
Faţă de aceste considerente, instanţa a respins excepţia
inadmisibilităţii acţiunii, ca nefondată.
Pe fond :
Din adresa emisă de Primăria Comunei Murighiol,
judeţul Tulcea rezultă că reclamanţii au calitatea de personal contractual.
Potrivit art. 18, pct. 25) din contractul colectiv de
muncă înregistrat sub nr. 1948/2009, „Pentru menţinerea sănătăţii şi
securităţii muncii şi asigurarea protecţiei personalului, lucrătorii
beneficiază de drepturi speciale pentru refacerea capacităţii de muncă în
cuantum de 250 lei/lunar care se suportă de la cap. 51.02 „Autorităţi
executive” – titlul II –„bunuri şi servicii” 20.14, 67.02 „cultura” 50.04
„apa”- titlul II- „bunuri şi servicii” 20.10 tichete cadou cu ocazia 1 Martie,
Sărbători Pascale, 1 Mai, Sărbătorile de Crăciun şi An Nou, suportate în limita
veniturilor proprii din titlul II, bunuri şi servicii alin. 20.27, 150 lei
„Ziua Femeii” (doar persoanele de sex feminin) suportate din titlul II alin.
20.27. Aceste drepturi speciale reprezintă acoperirea unei părţi a
cheltuielilor cu medicamente, tratamente medicale, reducerea stresului, hrana,
motivarea personalului pentru asigurarea stabilităţii şi confidenţialităţii
faţă de instituţie.”
Potrivit articolului
1, alin. 1, din Legea nr. 130/1996 „Contractul colectiv de muncă este convenţia
încheiată între patron sau organizaţia patronală, pe de o parte, şi salariaţii,
reprezentaţi prin sindicate, ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă
parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea,
precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă”, iar
potrivit art. 12, alin. 1, contractele colective de muncă se pot încheia şi
pentru salariaţii instituţiilor bugetare.”
Faţă de aceste
considerente, instanţa a obligat pârâta să le plătească reclamanţilor contravaloarea
drepturilor speciale pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii,
aferente perioadei 01.01.2010-25.01.2011.
Este nefondat capătul
de cerere privind plata contravalorii drepturilor speciale pentru menţinerea
sănătăţii şi securităţii muncii aferente perioadei 26 ianuarie 2011 şi până la
data încetării contractului colectiv de muncă; având în vedere că nu se ştie
până la ce dată reclamanţii vor mai avea raporturi de muncă cu pârâta.
Nefondat este şi
capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii drepturilor
speciale pentru o ţinută decentă pentru semestrele I şi II ale anului 2010,
întrucât printre clauzele contractului colectiv de muncă înregistrat sub nr.
1948/2009 nu se regăseşte nici o clauză care să oblige pârâta să le plătească
reclamanţilor astfel de drepturi salariale.
Împotriva
sus-menţionatei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs atât reclamanţii,
cât şi pârâţii.
Prin recursul formulat, recurenţii reclamanţi au
criticat hotărârea primei instanţe pentru următoarele motive :
În mod greşit, instanţa de fond a dispus respingerea
capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii
drepturilor speciale pentru o ţinută decentă pentru sem. I şi II ale anului
2010, întrucât printre clauzele contractului colectiv de muncă
nr.1948/07.05.2009 valabil pentru anii 2009 – 2010 se regăseşte această clauză
contractuală care obligă pârâta să plătească reclamanţilor aceste drepturi
salariale.
Arată că, în ce priveşte plata contravalorii
drepturilor speciale pentru o ţinută decentă pentru sem. I şi II ale anului
2010, printre clauze CCM înregistrat sub nr.1948/2009, la art.21 alin.1 se
stipulează că: „contravaloarea echipamentului de protecţie necesar atât pentru
sezonul rece, cât şi pentru perioada de vară pentru portari, şoferi
instalatori, femei de serviciu, îngrijitoare personal care îşi desfăşoară
activitatea utilizând PC şi alţi muncitori de deservire se acordă în sumă de
500 lei/semestru de către angajator”.
Apreciază reclamanţii, că fiind salariaţi ai Primăriei
comunei Murighiol, ar fi îndreptăţiţi pentru a beneficia de aceste sume
cuvenite conform contractului încheiat între reprezentantul Primăriei comunei
Murighiol şi Sindicatul „Taranova” al lucrătorilor din Administraţia Publică
Locală, motiv pentru care solicită instanţei de recurs, să modifice în parte
hotărârea instanţei de fond şi pe fondul cauzei să admită capătul de cerere
privind acordarea drepturilor speciale pentru o ţinută decentă pentru sem.I şi
II aleanului 2010.
Prin recursul formulat, recurenţii pârâţi critică
hotărârea primei instanţe, invocând în esenţă următoarele :
Art.304 pct.9 cod pr.civilă „când hotărârea pronunţată
a fost dată cu aplicarea greşită a legii” - sentinţa pronunţată de Tribunalul
Tulcea a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Instanţa de fond nu a avut în vedere prevederile Legii
cadru nr. 330/2009 care stipulează că, începând cu 1 ianuarie 2010, drepturile
salariale nu se negociază.
În conformitate cu prevederile art.3 din OUG
nr.1/2010, privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de
personal din sectorul bugetar, stabilirea salariilor acestora, precum şi alte
măsuri în domeniul bugetar, prevede că prin contractele sau acordurile
colective şi individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi
de natură salarială care excedează prevederilor legii cadru nr.330/2009.
Potrivit art. 10 din actul normativ invocat, în
conformitate cu prev. art. 30 din Legea cadru nr. 330/2009, la stabilirea
salariilor personalului bugetar, începând cu ianuarie 2010, nu vor fi luate în
considerare drepturile salariale stabilite prin contracte şi acorduri colective
şi contracte şi acorduri individuale de muncă încheiate cu nerespectarea
dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte
administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor şi
care excedează prevederilor legii nr.330/2009.
Consideră că instanţa de fond a dispus în mod eronat
obligarea pârâţilor la plata către reclamanţi a sumei de 250 lei lunar
reprezentând drepturi speciale pentru refacerea capacităţii de muncă, aferent
intervalului 1 ianuarie – 31 decembrie 2010, aferentă anului 2010, întrucât
contravine dispoziţiilor legale în vigoare aferente anului 2010.
Astfel cum s-a arătat prin precizările depuse la
instanţa de fond şi rap. la art. 18 alin. 25 din CCM nr. 1984/07.05.2009 şi HGR
nr. 1048/2006 privindcerinţele minime
de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor
individuale de protecţie la locul de muncă, corespunzător activităţii
desfăşurate la locul de muncă, pentru asigurarea sănătăţii şi securităţii
muncii şi asigurarea protecţiei personalului, reclamanţii B.M. s.a., angajaţi
în cadrul compartimentului gospodărire comunală, al Primăriei comunei Murighiol
cu calitatea de personal contractual, au primit în anul 2010 echipament de
protecţie, după cum urmează : casă de protecţie (pentru protecţia capului),
salopete (pantalon şi jachetă), cizme pentru lucrări în aer liber, în valoare
totală de 229,76 lei/personală/an.
În urma reanalizării prevederilor CCM
nr.1948/07.05.2009 valabil pentru anii 2009 – 2010, apreciază că reclamanţii
fiind salariaţi ai Primăriei comunei Murighiol ar beneficia de sume necuvenite,
drept pentru care solicită ca instanţa de control să modifice în parte
hotărârea recurată, în sensul de a respinge capătul de cerere prin plata către
reclamanţi a sumei de 250 lei lunar reprezentând drepturi speciale pentru
refacerea capacităţii de muncă, aferent intervalului 1 ianuarie – 31 decembrie
2010, aferentă anului 2010 şi pe fondul cauzei să se respingă în totalitate
acţiunea reclamanţilor ca fiind nelegală şi netemeinică.
Analizând
sentinţa recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a admis recursul
pârâţilor ca fondat şi a respins ca nefondat recursul reclamanţilor, pentru
următoarele considerente comune:
Prin cererea formulată reclamanţii au
solicitat obligarea pârâţilor la plata contravalorii drepturilor speciale
privind menţinerea sănătăţii începând cu data de 01.01.2010 şi până la
încetarea contractului colectiv de muncă; plata contravalorii drepturilor
speciale pentru o ţinută decentă pentru semestrul I şi II ale anului 2010.
Reclamanţii şi-au întemeiat cererea pe
prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate înregistrat sub
nr.1948/2009.
Potrivit art.18 pct.25 din CCM la nivel
de unitate: ”pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii şi asigurarea
protecţiei personalului, lucrătorii beneficiază de drepturi speciale pentru
refacerea capacităţii de muncă în cuantum de 250 lei lunar...”.
În conformitate cu art.21 alin.1 din
CCM la nivel de unitate: ”contravaloarea echipamentului de protecţie necesar
atât pentru sezonul rece, cât şi pentru perioada de vară pentru portari,
şoferi, instalatori, femei de serviciu, îngrijitoare, personal care îşi
desfăşoară activitatea utilizând PC şi alţi muncitori de deservire se acordă în
sumă de 500 lei/trimestrial de către angajator”.
Începând cu ianuarie 2010 a intrat în vigoare
Legea nr.330/2009, care reglementează salarizarea unitară a personalului plătit
din fonduri publice.
Potrivit art.1 alin.(2) din această
lege : „începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte a prezentei
legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin.(1) sunt şi rămân
în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege”.
În anexa nr.I din această lege sunt
cuprinse reglementări specifice personalului încadrat pe bază de contract
individual de muncă – personal contractual din administraţia publică, iar în
Anexa I/3 sunt stabilite salariile de bază şi indemnizaţiile pentru personalul
contractual din aparatul propriu al consiliilor, primăriilor şi din serviciile
publice din subordinea acestora.
Scopul Legii nr.330/2009 a fost
armonizarea sistemului de salarizare a personalului din sectorul bugetar în
raport cu importanţa, răspunderea, complexitatea activităţii şi nivelul
studiilor necesare pentru desfăşurarea activităţii.
Sistemul de salarizare reglementat de
această lege a avut la bază supremaţia legii, în sensul că drepturile de natură
salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forţa legii.
Prin urmare, începând cu intrarea în
vigoare a Legii nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit
din fonduri publice, nu mai pot fi aplicate prevederile din contractele
colective de muncă prin care se stabilesc alte drepturi salariale suplimentare.
Prin decizia nr.1414/4.11.2009, Curtea
Constituţională a statuat că dispoziţiile art.41 alin.5 din Constituţie,
privind caracterul obligatoriu al convenţiilor colective, nu exclud
posibilitatea legiuitorului de a interveni din raţiuni de interes general,
pentru modificarea unor dispoziţii din contractele colective de muncă, pentru
modificarea unor dispoziţii din contractele colective de muncă, reglementând
soluţii care să răspundă nevoilor sociale existente la un moment dat.
În conformitate cu prevederile art.3
din OUG nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor
categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora,
precum şi alte măsuri în domeniul bugetar : „prin contractele sau acordurile
colective şi individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi
de natură salarială care excedează prevederile legii cadru nr.330/2009”.
În mod similar, prin art.10 din OUG
nr.1/2010, se prevede că: ”în conformitate cu prevederile art.30 din legea
cadru nr.330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 01.01.2010
nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele şi
acordurile colective de muncă încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale
în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu
încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor şi care excedează
prevederilor legii cadru nr.330/2009”.
Instanţa constituţională, prin decizia
nr. 108/14.02.2006, a statuat că statul are deplină legitimitate
constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul
de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare
pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi
salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie
anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi
alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de
personal cărora li seacordă, le poate
modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.
În plus, prin decizia nr.292/1.07.2004,
Curtea Constituţională a statuat că: „încheierea convenţiilor colective nu se
poate face decât cu respectarea legii. Aceste convenţii sunt izvor de drept,
dar forţa lor juridică nu poate fi superioară legii. În consecinţă, convenţiile
colective sunt garantate în măsura în care nu încalcă prevederile legale în
materie, în caz contrar, s-ar încălca un principiu fundamental al statului de
drept şi anume, primodialitatea legii înreglementarea relaţiilor sociale”.
În fine, prin decizia
nr.1250/7.10.2010, Curtea Constituţională a statuat că: „ordonatorii principali
de credite trebuie să respecte legea şi să o aplice ca atare, chiar dacă
aceasta are ca efect, pentru viitor, modificarea unor clauze din contractele
colective de muncă, individuale sau colective, ale personalului plătit din
fonduri publice”.
Raţiunea acestei concluzii constă în
faptul că temeiul încheierii, modificării şi încetării contractului este legea,
iar dacă, pentru viitor, legea prevede o redimensionare a politicii salariale
bugetare, toate contractele pendinte sau care vor fi încheiate trebuie să
reflecte şi să fie în acord cu legea. In caz contrar, s-ar ajunge la
discriminări salariale, chiar şi în interiorul aceleiaşi categorii de personal,
ceea ce este inadmisibil.
Pentru considerentele arătate mai sus,
potrivit art. 312 cod pr.civilă, Curtea a respins ca nefondat recursul
reclamanţilor şi a admis ca fondat recursul pârâţilor şi a modificat în parte
sentinţa recurată în sensul celor dispuse prin dispozitiv.