avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


8. Cerere pentru plata contravalorii drepturilor speciale pentru menţinerea sănătăţii şi a contravalorii drepturilor speciale pentru ţinută decentă pentru anul 2010.

 

Odată cu intrarea in vigoare a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu mai pot fi aplicate prevederile din contractele colective de muncă prin care se stabilesc drepturi salariale suplimentare.

 

Legea nr.330/2009

Art.10 din OUG nr.1/2010

 

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea şi înregistrată sub nr. 4124/88/2010, reclamanţii: T.A. s.a. au chemat în judecată Comuna Murighiol şi Primarul Comunei Murighiol, judeţul Tulcea, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: plata în conformitate cu contractul colectiv de muncă a contravalorii drepturilor speciale privind menţinerea sănătăţii începând cu data de 01.01.2010 şi până la încetarea contractului colectiv de muncă; plata contravalorii drepturilor speciale pentru o ţinută decentă în cuantumurile prevăzute în contractul colectiv de muncă pentru semestrele I şi II ale anului 2010.

În motivare, s-a arătat că între Sindicatul Salariaţilor din Administraţia Publică Locală din cadrul Primăriei şi Primarul comunei a fost încheiat un Contract/Acord colectiv de muncă ce a fost înregistrat la Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie Tulcea.

Au menţionat reclamanţii că în acest contract/acord colectiv de muncă, părţile au stabilit acordarea de drepturi speciale pentru refacerea capacităţii de muncă, asigurarea unei ţinute decente şi asigurarea unei imagini corespunzătoare în raport cu publicul şi instituţiile cu care colaborează funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul instituţiei.

Au precizat reclamanţii că pârâtul preluând o opinie greşită a Camerei de Conturi Tulcea a data o interpretare eronată articolului 12, alin. 1 din Legea nr. 130/1996 şi a dispus încetarea plăţii drepturilor speciale recunoscute de Acordul/Contractul colectiv de muncă.

În apărare, pârâta Comuna Murighiol, judeţul Tulcea prin Primar a depus la dosarul cauzei: întâmpinare; adresa nr.88/2011; contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 1948/2009; nota de recepţie nr. 29/2010 şi liste cu obiecte de inventar.

Prin întâmpinare a fost invocată excepţia inadmisibilităţii acţiunii motivat de faptul că reclamanţii nu au îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

S-a arătat că şi art. 109, alin. 2 din Codul de procedură civilă stipulează îndeplinirea procedurii prealabile în cazurile anume prevăzute de lege, înainte de sesizarea instanţei de judecată, în condiţiile legii speciale.

S-a precizat că, reclamanţii nu au făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, respectiv că nu au anexat cererii de chemare în judecată un înscris din care să rezulte că au solicitat acordarea drepturilor speciale.

Prin sentinţa civilă nr.262/25.01.2011, Tribunalul Tulcea a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ca nefondată.

S-a admis acţiunea formulată de  reclamanţii: T.A. s.a., în contradictoriu cu pârâţii PRIMĂRIA COMUNEI MURIGHIOL PRIN PRIMAR şi PRIMARUL COMUNEI MURIGHIOL, în parte şi a fost obligată pârâta să le plătească reclamanţilor contravaloarea drepturilor speciale pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii, aferente perioadei 01.01.2010 - 25 ianuarie 2011.

S-a respins capătul de cerere privind plata contravalorii drepturilor salariale pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii, aferente perioadei 26 ianuarie 2011 şi până la data încetării Contractului Colectiv de Muncă, ca nefondat.

S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii drepturilor speciale pentru a ţinută decentă pentru semestrele I şi II ale anului 2010, ca nefondat.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit art. 7, alin. 1 din Legea nr. 554/2004, din legea contenciosului administrativ „Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.”

În prezenta cauză, reclamanţii în calitate de salariaţi, personal contractual, solicită să fie obligată pârâta, în calitate de angajator, să le plătească drepturile salariale.

Potrivit art. 281 din Codul muncii, jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la îndeplinirea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă.

Articolul 282, lit. a) şi b) din Codul muncii prevede că, pot fi părţi în conflictele de muncă: salariaţii titulari ai unui drept în temeiul contractelor colective de muncă şi angajatorii.

Ori, având în vedere că reclamanţii sunt salariaţii pârâtei şi au calitatea de personal contractual, văzând dispoziţiile Codului muncii şi, întrucât aceştia solicită drepturi salariale, instanţa constată că nu aveau obligaţia de a îndeplini procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din legea contenciosului administrativ.

Faţă de aceste considerente, instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ca nefondată.

Pe fond :

Din adresa emisă de Primăria Comunei Murighiol, judeţul Tulcea rezultă că reclamanţii au calitatea de personal contractual.

Potrivit art. 18, pct. 25) din contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 1948/2009, „Pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii şi asigurarea protecţiei personalului, lucrătorii beneficiază de drepturi speciale pentru refacerea capacităţii de muncă în cuantum de 250 lei/lunar care se suportă de la cap. 51.02 „Autorităţi executive” – titlul II –„bunuri şi servicii” 20.14, 67.02 „cultura” 50.04 „apa”- titlul II- „bunuri şi servicii” 20.10 tichete cadou cu ocazia 1 Martie, Sărbători Pascale, 1 Mai, Sărbătorile de Crăciun şi An Nou, suportate în limita veniturilor proprii din titlul II, bunuri şi servicii alin. 20.27, 150 lei „Ziua Femeii” (doar persoanele de sex feminin) suportate din titlul II alin. 20.27. Aceste drepturi speciale reprezintă acoperirea unei părţi a cheltuielilor cu medicamente, tratamente medicale, reducerea stresului, hrana, motivarea personalului pentru asigurarea stabilităţii şi confidenţialităţii faţă de instituţie.”

Potrivit articolului 1, alin. 1, din Legea nr. 130/1996 „Contractul colectiv de muncă este convenţia încheiată între patron sau organizaţia patronală, pe de o parte, şi salariaţii, reprezentaţi prin sindicate, ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă”, iar potrivit art. 12, alin. 1, contractele colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare.”

Faţă de aceste considerente, instanţa a obligat pârâta să le plătească reclamanţilor contravaloarea drepturilor speciale pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii, aferente perioadei 01.01.2010-25.01.2011.

Este nefondat capătul de cerere privind plata contravalorii drepturilor speciale pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii aferente perioadei 26 ianuarie 2011 şi până la data încetării contractului colectiv de muncă; având în vedere că nu se ştie până la ce dată reclamanţii vor mai avea raporturi de muncă cu pârâta.

Nefondat este şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii drepturilor speciale pentru o ţinută decentă pentru semestrele I şi II ale anului 2010, întrucât printre clauzele contractului colectiv de muncă înregistrat sub nr. 1948/2009 nu se regăseşte nici o clauză care să oblige pârâta să le plătească reclamanţilor astfel de drepturi salariale.

Împotriva sus-menţionatei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs atât reclamanţii, cât şi pârâţii.

Prin recursul formulat, recurenţii reclamanţi au criticat hotărârea primei instanţe pentru următoarele motive :

În mod greşit, instanţa de fond a dispus respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii drepturilor speciale pentru o ţinută decentă pentru sem. I şi II ale anului 2010, întrucât printre clauzele contractului colectiv de muncă nr.1948/07.05.2009 valabil pentru anii 2009 – 2010 se regăseşte această clauză contractuală care obligă pârâta să plătească reclamanţilor aceste drepturi salariale.

Arată că, în ce priveşte plata contravalorii drepturilor speciale pentru o ţinută decentă pentru sem. I şi II ale anului 2010, printre clauze CCM înregistrat sub nr.1948/2009, la art.21 alin.1 se stipulează că: „contravaloarea echipamentului de protecţie necesar atât pentru sezonul rece, cât şi pentru perioada de vară pentru portari, şoferi instalatori, femei de serviciu, îngrijitoare personal care îşi desfăşoară activitatea utilizând PC şi alţi muncitori de deservire se acordă în sumă de 500 lei/semestru de către angajator”.

Apreciază reclamanţii, că fiind salariaţi ai Primăriei comunei Murighiol, ar fi îndreptăţiţi pentru a beneficia de aceste sume cuvenite conform contractului încheiat între reprezentantul Primăriei comunei Murighiol şi Sindicatul „Taranova” al lucrătorilor din Administraţia Publică Locală, motiv pentru care solicită instanţei de recurs, să modifice în parte hotărârea instanţei de fond şi pe fondul cauzei să admită capătul de cerere privind acordarea drepturilor speciale pentru o ţinută decentă pentru sem.I şi II ale  anului 2010.

Prin recursul formulat, recurenţii pârâţi critică hotărârea primei instanţe, invocând în esenţă următoarele :

Art.304 pct.9 cod pr.civilă „când hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii” - sentinţa pronunţată de Tribunalul Tulcea a fost dată cu aplicarea greşită a legii.

Instanţa de fond nu a avut în vedere prevederile Legii cadru nr. 330/2009 care stipulează că, începând cu 1 ianuarie 2010, drepturile salariale nu se negociază.

În conformitate cu prevederile art.3 din OUG nr.1/2010, privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar, stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, prevede că prin contractele sau acordurile colective şi individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salarială care excedează prevederilor legii cadru nr.330/2009.

Potrivit art. 10 din actul normativ invocat, în conformitate cu prev. art. 30 din Legea cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar, începând cu ianuarie 2010, nu vor fi luate în considerare drepturile salariale stabilite prin contracte şi acorduri colective şi contracte şi acorduri individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor şi care excedează prevederilor legii nr.330/2009.

Consideră că instanţa de fond a dispus în mod eronat obligarea pârâţilor la plata către reclamanţi a sumei de 250 lei lunar reprezentând drepturi speciale pentru refacerea capacităţii de muncă, aferent intervalului 1 ianuarie – 31 decembrie 2010, aferentă anului 2010, întrucât contravine dispoziţiilor legale în vigoare aferente anului 2010.

Astfel cum s-a arătat prin precizările depuse la instanţa de fond şi rap. la art. 18 alin. 25 din CCM nr. 1984/07.05.2009 şi HGR nr. 1048/2006 privind  cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă, corespunzător activităţii desfăşurate la locul de muncă, pentru asigurarea sănătăţii şi securităţii muncii şi asigurarea protecţiei personalului, reclamanţii B.M. s.a., angajaţi în cadrul compartimentului gospodărire comunală, al Primăriei comunei Murighiol cu calitatea de personal contractual, au primit în anul 2010 echipament de protecţie, după cum urmează : casă de protecţie (pentru protecţia capului), salopete (pantalon şi jachetă), cizme pentru lucrări în aer liber, în valoare totală de 229,76 lei/personală/an.

În urma reanalizării prevederilor CCM nr.1948/07.05.2009 valabil pentru anii 2009 – 2010, apreciază că reclamanţii fiind salariaţi ai Primăriei comunei Murighiol ar beneficia de sume necuvenite, drept pentru care solicită ca instanţa de control să modifice în parte hotărârea recurată, în sensul de a respinge capătul de cerere prin plata către reclamanţi a sumei de 250 lei lunar reprezentând drepturi speciale pentru refacerea capacităţii de muncă, aferent intervalului 1 ianuarie – 31 decembrie 2010, aferentă anului 2010 şi pe fondul cauzei să se respingă în totalitate acţiunea reclamanţilor ca fiind nelegală şi netemeinică. 

Analizând sentinţa recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a admis recursul pârâţilor ca fondat şi a respins ca nefondat recursul reclamanţilor, pentru următoarele considerente comune:

         Prin cererea formulată reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la plata contravalorii drepturilor speciale privind menţinerea sănătăţii începând cu data de 01.01.2010 şi până la încetarea contractului colectiv de muncă; plata contravalorii drepturilor speciale pentru o ţinută decentă pentru semestrul I şi II ale anului 2010.

         Reclamanţii şi-au întemeiat cererea pe prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate înregistrat sub nr.1948/2009.

         Potrivit art.18 pct.25 din CCM la nivel de unitate: ”pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii şi asigurarea protecţiei personalului, lucrătorii beneficiază de drepturi speciale pentru refacerea capacităţii de muncă în cuantum de 250 lei lunar...”.

         În conformitate cu art.21 alin.1 din CCM la nivel de unitate: ”contravaloarea echipamentului de protecţie necesar atât pentru sezonul rece, cât şi pentru perioada de vară pentru portari, şoferi, instalatori, femei de serviciu, îngrijitoare, personal care îşi desfăşoară activitatea utilizând PC şi alţi muncitori de deservire se acordă în sumă de 500 lei/trimestrial de către angajator”.

         Începând cu ianuarie 2010 a intrat în vigoare Legea nr.330/2009, care reglementează salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

         Potrivit art.1 alin.(2) din această lege : „începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin.(1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege”.

         În anexa nr.I din această lege sunt cuprinse reglementări specifice personalului încadrat pe bază de contract individual de muncă – personal contractual din administraţia publică, iar în Anexa I/3 sunt stabilite salariile de bază şi indemnizaţiile pentru personalul contractual din aparatul propriu al consiliilor, primăriilor şi din serviciile publice din subordinea acestora.

         Scopul Legii nr.330/2009 a fost armonizarea sistemului de salarizare a personalului din sectorul bugetar în raport cu importanţa, răspunderea, complexitatea activităţii şi nivelul studiilor necesare pentru desfăşurarea activităţii.

         Sistemul de salarizare reglementat de această lege a avut la bază supremaţia legii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forţa legii.

         Prin urmare, începând cu intrarea în vigoare a Legii nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu mai pot fi aplicate prevederile din contractele colective de muncă prin care se stabilesc alte drepturi salariale suplimentare.

         Prin decizia nr.1414/4.11.2009, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art.41 alin.5 din Constituţie, privind caracterul obligatoriu al convenţiilor colective, nu exclud posibilitatea legiuitorului de a interveni din raţiuni de interes general, pentru modificarea unor dispoziţii din contractele colective de muncă, pentru modificarea unor dispoziţii din contractele colective de muncă, reglementând soluţii care să răspundă nevoilor sociale existente la un moment dat.

         În conformitate cu prevederile art.3 din OUG nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar : „prin contractele sau acordurile colective şi individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salarială care excedează prevederile legii cadru nr.330/2009”.

         În mod similar, prin art.10 din OUG nr.1/2010, se prevede că: ”în conformitate cu prevederile art.30 din legea cadru nr.330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 01.01.2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele şi acordurile colective de muncă încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor şi care excedează prevederilor legii cadru nr.330/2009”.

         Instanţa constituţională, prin decizia nr. 108/14.02.2006, a statuat că statul are deplină legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se  acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.

         În plus, prin decizia nr.292/1.07.2004, Curtea Constituţională a statuat că: „încheierea convenţiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii. Aceste convenţii sunt izvor de drept, dar forţa lor juridică nu poate fi superioară legii. În consecinţă, convenţiile colective sunt garantate în măsura în care nu încalcă prevederile legale în materie, în caz contrar, s-ar încălca un principiu fundamental al statului de drept şi anume, primodialitatea legii în reglementarea relaţiilor sociale”.

         În fine, prin decizia nr.1250/7.10.2010, Curtea Constituţională a statuat că: „ordonatorii principali de credite trebuie să respecte legea şi să o aplice ca atare, chiar dacă aceasta are ca efect, pentru viitor, modificarea unor clauze din contractele colective de muncă, individuale sau colective, ale personalului plătit din fonduri publice”. 

         Raţiunea acestei concluzii constă în faptul că temeiul încheierii, modificării şi încetării contractului este legea, iar dacă, pentru viitor, legea prevede o redimensionare a politicii salariale bugetare, toate contractele pendinte sau care vor fi încheiate trebuie să reflecte şi să fie în acord cu legea. In caz contrar, s-ar ajunge la discriminări salariale, chiar şi în interiorul aceleiaşi categorii de personal, ceea ce este inadmisibil.

         Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 cod pr.civilă, Curtea a respins ca nefondat recursul reclamanţilor şi a admis ca fondat recursul pârâţilor şi a modificat în parte sentinţa recurată în sensul celor dispuse prin dispozitiv.

Decizia civilă nr. 315/CM/21.06.2011

Dosar nr. 4124/88/2010

Judecător redactor Jelena Zalman