Potrivit art. 64 alin. 1 Codul muncii, ”in
cazul in care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute de art. 61 lit.
c, angajatorul are obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă
vacante in unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu
capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicina muncii”.
Art. 61 lit. c si 64 alin. 1 Codul muncii
Reclamantul R.G. a solicitat in contradictoriu cu
pârâta SC S.C. SRL sa se constate nulitatea absoluta a deciziei nr. 215/2010,
sa se dispună reintegrarea sa in funcţia deţinuta anterior încetării
raporturilor de muncă si sa fie obligat angajatorul la plata unei despăgubiri
egale cu salariile indexate, majorate si recalculate si cu celelalte drepturi
de care ar fi beneficiat de la data încetării raporturilor de muncă şi până la
reintegrare.
Arata ca a fost salariatul piritei
indeplinind functia de subinginer in cadrul biroului tehnic productie punct
lucru Constanţa iar incetarea contractului sau de munca s-a realizat in temeiul
art. 61 lit c din Codul muncii. Susţine reclamantul ca decizia contestata este
nula raportat la faptul ca aceasta nu îndeplineşte condiţiile impuse imperativ
de codul muncii.
Fisa de aptitudine nr. 112 care a stat
la baza emiterii deciziei nu este completata corespunzator intrucit nu contine
date de identificare prin nume si prenume a salariatului pentru care a fost
intocmita.
Apreciaza ca in speta sunt incidente si
prevederile art 10 din Legea 54/2003 coroborat cu dispozitiile art 223 alin 2 Codul
muncii care statuează ca reprezentantilor alesi ai organelor de conducere ale
organizatiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface contractul
individual de munca pentru motive neimputabile lor pe care legea le lasa la
parecierea celui ce angajeaza decit cu aordul scris al organului colectiv de
conducere al organizatiei sindicale.
Începând cu luna iunie 2004 de la
infiintarea sindicatului a fost ales in functia de presedinte al sindicatului
legal constituit si reprezentativ la nivelul societatii, prin urmare trebuia sa
beneficieze de prevederile referitoare la protectia liderilor sindicali.
In drept, au fost invocate dispozitiile
art 6, 8, 76, 61 lit c, 223, 281-291 Codul muncii.
Pârâta a depus intâmpinare, solicitind
respingerea actiunii ca nefondată.
Reclamantul a formulat precizari la
actiune aratind ca solicita reintegrarea in functia detinuta anterior, aceea de
subinginer, având in vedere faptul ca la data introducerii actiunii avea pe
rolul instantelor un proces ce avea ca obiect modificarea unilaterala a locului
de muncă. Arată reclamantul ca procesul s-a solutionat astfel ca in prezent
solicită reintegrarea in functia de subinginer la punctul de lucru Sibioara.
La termenul din data de 24.01.2010,
reclamantul a invocat exceptia tardivitatii deciziei 215/2010 raportat la
dispozitiile art 62 Codul muncii, însă instanţa a calificat exceptia tardivităţii
ca fiind excepţia prescrierii dreptului de a emite decizia 215/2010.
Prin
sentinţa civilă nr. 256/26.01.2011, Tribunalul Constanţa a respinsexcepţia prescripţiei dreptului de a emite
decizia 215/10.08.2010.
A admis
acţiunea formulată de reclamant, a anulat decizia 215/10.08.2010 emisa de
intimata şi a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior
emiterii deciziei 215/10.08.2010.
A obligat
pârâta să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile indexate,
majorate şi recalculate şi celelalte drepturi de care a beneficiat de la data
de 12.08.2010 până la data reintegrării efective.
Pentru a dispune astfel, prima instanţa a reţinut
următoarele:
Excepţia prescripţiei dreptului de a
aplica sancţiunea a fost respinsă reţinând ca prin adresa nr. 1939/7.07.2010
reclamantul a depus la societatea pârâtă fişa de aptitudine. Din adresa arătată
nu rezultă clar că este vorba despre fişa 112/5.07.2010.
Mai mult, faptul ca la data de 7.07.2010 a fost
inregistrata adresa reclamantului nu duce la concluzia că reclamanta a luat
efectiv la cunoştinţă la acea dată de cuprinsul fişei de aptitudini.
Intrucat la data de 12.07.2010, prin adresa nr. 1986 parata
a solicitat AJOFM Constanta sa redistribuie reclamantul pe un post de
subinginer, instanta a apreciat ca acesta este un moment concret in care se
poate aprecia ca pirita cunostea continutul fisei de aptitudine 112.
Decizia 215
a fost emisă la data de 10.08.2010, iar data la care
instanţa a apreciat că fişa de aptitudine a fost cunoscută de către pârâtă este
12.07.2010, astfel că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 62 codul muncii,
nu este împlinit.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a constatat că cererea
este întemeiată.
Contractul de munca al reclamantului a fost suspendat
in temeiul dispozitiilor art 52 lit d Codul muncii prin decizia nr.
43/27.01.2010 şi prin decizia nr. 200/7.07.2010 s-a dispus incetarea
suspendarii contractului de munca.
Intrucat contractul de munca a fost
suspendat o perioadă de 6 luni, după incetarea suspendarii, la reluarea activităţii
reclamantul a fost trimis la controlul medical periodic.
Solicitarea unui control medical a fost
facuta de catre societatea pirita la data de 30.06.2010 in temeiul HG 355/2007.
In urma controlului efectuat de catre un medic specialist in medicina muncii
din cadrul Centrului Medical I. SRL s-a eliberat avizul medical nr.
112/5.07.2010 prin care reclamantul a fost declarat inapt din punct de vedere
medical pentru postul pe care îl ocupa.
La data de 10.08.2010 s-a emis decizia
nr. 215 prin care reclamantului i-a încetat contractul individual de muncă in
temeiul dispozitiilor art 61 lit c Codul muncii.
Textul de lege citat prevede ipoteza
concedierii salariatului fara culpa din partea sa, consituind un caz de
necorespundere preofesionala din ratiuni medicale.
Potrivit art 12 din HG 355/2007 - „Inaptitudinea permanentă în muncă, în sensul
prezentei hotărâri, reprezintă incapacitatea medicală permanentă a lucrătorului
de a desfăşura activitatea la locul de muncă în profesia/funcţia pentru care se
solicită examenul medical privind aptitudinea în muncă. (2) Toate cazurile de inaptitudine medicală permanentă vor fi
rezolvate de către medicii de medicina muncii în colaborare cu medicii de
expertiza capacităţii de muncă, care se vor informa reciproc asupra rezolvării
situaţiei de fapt”.
Instanta a constatat că in cauză,
medicul de medicina muncii nu a colaborat cu un medic de expertiză a capacităţii
de muncă aşa cum cer dispozitiile art 12 mai sus citat.
Atâta timp cât norma juridica cere ca o
constatare a incapacitatii permanente de munca sa fie atestata nunumai de către medicul de medicina muncii ci
si de catre un medic de expertiza a capacitatii de munca autorizat potrivit HG
1229/2005, instanta a apreciat ca decizia de concediere 215/2010 emisa in baza
fisei de aptitudine 112/2010 este nelegala.
De asemenea, s-a avut în vedere că deşi reclamantul a
facut dovadă că este lider de sindicat, acestuia nu îi sunt aplicabile
dispozitiile art 10 din Legea 54/2003 deoarece chiar daca starea de
incapacitate de munca a reclamantului nu poate fi considerata un motiv
imputabil, fiind o stare fara nici o culpa din partea sa, totusi aceasta nu
este un motiv lasat la aprecierea angajatorului.
Asa cum am susţinut, starea de incapacitate este
stabilită de către organele medicale competente, iar angajatorul nu poate
aprecia asupra ei.
Prin urmare, instanţa a inlăturat susţinerea
reclamantului privind nelegalitatea deciziei din prisma art.10 din Legea
54/2003.
Împotriva
acestei sentinţe a declarat recurs recurenta pârâtaSC S.C. SRL
care a criticat-o prin prisma dispozitiilor art. 304 pct. 8 şi 9 cod procedură
civilă.
Arată recurenta că instanţa de fond a schimbat
înţelesul lămurit şi vădit al fişei de aptitudini nr. 112/2010 prin care
reclamantul a fost declarat inapt pentru activitatea pe care acesta o
desfăşura.
Prin avizul dat de medicul de medicina muncii, pe fişa
de aptitudini nr.112/2010, reclamantul a fost avizat inapt faţă de îndeplinirea
atribuţiilor la locul de muncă ocupat, în condiţiile de lucru aşa cum au fost ele
menţionate prin fişa de expunere la riscuri profesionale la propunerea
recurentei.
Prin urmare, decizia instanţei nu corespunde
realităţii, deoarece din tot probatoriul administrat rezultă că incapacitatea
de îndeplinire a atribuţiilor profesionale este numai în raport cu locul de
muncă ocupat, în condiţiile propuse prin fişa de expuneri la riscuri
profesionale, nu şi faţă de un alt loc de muncă conform pregătirii profesionale
a acestuia.
Se poate concluziona astfel că, dacă angajarea,
schimbarea locului şi condiţiilor de muncă, se face numai după ce se emite fişa
de aptitudini de către medicul de medicina muncii conform anexei nr.5 din HG
nr.355/2007, tot în baza aceluiaşi act se face şi confirmarea sau infirmarea
menţinerii în postul ocupat, respectiv încetarea contractului individual de
muncă.
Hotărârea recurată a fost dară cu încălcarea şi
aplicarea greşită a legii.
Instanţa de fond în mod eronat a interpretat şi
aplicat dispoziţiile art.61 lit.c din codul muncii şi cele ale art. 12 din HG
355/2007, privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor, extinzându-le dincolo
de domeniul lor de aplicare, domeniu unde există o reglementare specială,
respectiv HG 1229/2005 care atribuie, altor instituţii şi specialişti,
competenţe şi responsabilităţi pe probleme de expertiză a capacităţii de muncă
în sistemul asigurărilor sociale.
Astfel, instanţa a omis să precizeze că decizia
medicului de medicina muncii, data pe avizul medical nr.112/2010, nu vizează
întreaga incapacitate de muncă a reclamantului şi pentru alte locuri de muncă,
ci numai pe cea strict legată de locul de muncă ocupat de reclamant, conform
fişei de expunere la riscuri profesionale şi ţinând cont de condiţiile de
lucru, coroborat cu starea de sănătate în muncă, rezultând, din întregul
material probator administrat, că menţinerea reclamantului pe postul ocupat
este contraindicată medical.
Eroarea în care s-a aflat instanţa de fond, şi care a
determinat aplicarea greşită a legii, a constat în aceea că nu a interpretat
corect prevederile art. 61 lit.c din codul muncii referitoare la decizia
organelor competente de expertiză medicală care constată inaptitudinea fizică
şi/sau psihică a salariatului, care nu-i permit acestuia să-şi îndeplinească
atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat.
În speţa dedusă judecăţii, instituţia competentă o
reprezintă Ministerul Sănătăţii Publice, prin medicul de medicina muncii, având
în vedere că este vorba de o inaptitudine de îndeplinirea atribuţiilor numai la
locul de muncă ocupat, respectiv şef de tură la secţia de exploatare agregate
din Cariera Sibioara.
La fel de eronat a procedat instanţa de fond la
interpretarea prevederilor art.12 din HG nr.355/2007, şi în special cele ale
alin.2, apreciind în mod greşit şi fără temeică medicul de medicina muncii nu a colaborat cu un medic de expertiză a
capacităţii de muncă, pentru constatarea incapacităţii permanente de muncă.
Textul de lege menţionat face referire la rezolvarea
cazurilor de inaptitudine medicală permanentă de medicul de medicina muncii în
colaborare cu medicii de expertiză a capacităţii de muncă, iar o astfel de
procedură se face la iniţiativa salariatului, în speţă reclamantului.
Hotărârea recurată este netemeinică şi nu poate fi
pusă în aplicare. Astfel, chiar dacă s-a dispus anularea deciziei 215/10.08.2010,
recurenta nu poate proceda la încadrarea reclamantului, în funcţia deţinută
anterior emiterii deciziei, deoarece au fost schimbate condiţiile de lucru
pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice acestei funcţii. Această situaţie
impune un aviz din partea medicului de medicina muncii, conform art.28 din
codul muncii, iar prin hotărârea instanţei de fond nu s-a dispus anularea
avizului dat prin fişa de aptitudini nr.112/2010, fapt pentru care această
hotărâre nu poate ţine loc de aviz medical.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea
sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii formulată de reclamant.
Analizând sentinţa recurată în raport de criticile
formulate, de materialul probator administrat şi de dispoziţiile legale
incidente în cauza, Curtea constată că recursul este intemeiat cu privire la
următoarele aspecte:
Astfel, încetarea contractului individual de muncă a
avut loc in timp ce reclamantul îndeplinea funcţia de subinginer in cadrul
secţiei de exploatare agregate minerale de cariera de la punctul de lucru
Sibioara.
Faţă de cerinţele Legii 319/2006 si HG 355/2007
angajatorul este obligat să se afle în permanenţă in posesia evaluării riscului
asupra sănătăţii lucrătorilor pentru a cunoaşte capacitatea de muncă in
profesia/funcţia pe care o exercita nu numai la angajare cât si în timpul
derulării contractului de muncă al angajaţilor, astfel că aceasta trebuie sa
apeleze la medicul de medicina muncii pentru a fi expertizată aptitudinea in
munca a angajaţilor in scopul prevenirii imbolnăvirii profesionale a acestora.
Expertizarea reclamantului s-a făcut de
către medicul de medicina muncii la reluarea activităţii după trecerea unui
interval de 6 luni de suspendare a contractului de muncă, iar in urma
expertizării, reclamantul a fost declarat inapt pentru funcţia de
subinginer, conform fişei de aptitudini nr. 112/05.07.02010.
Acest înscris a stat la baza deciziei de desfacere
acontractului de muncă iar instanţa de
fond a apreciat că o astfel de decizie este nulă în condiţiile în care nu s-a
făcut examinarea medicala de către o comisie de expertiza.
Ori în acest sens, trebuie analizate dispoziţiile
legale care stabilesc în ce condiţii se face o astfel de expertiza.
Astfel, art. 30 din HG nr. 355/2007 prevede ca
“persoana examinata poate contesta rezultatul dat de către medicul specialist
de medicina muncii privind aptitudinea în munca.
Art. 32 - ”Contestaţia prevăzută la art. 30 se
adresează autorităţii de sănătate publică judeţene sau a municipiului
Bucureşti, în termen de 7 zile lucrătoare de la data primirii fisei de
aptitudine în muncă”.
Art. 32”
Autoritatea de sănătate publică judeţeană desemnează o comisie formată din 3
medici specialişti de medicina muncii şi convoacă părţile implicate în termen
de 21 de zile lucrătoare de la data primirii contestaţiei”
Din dispoziţiile legale redate mai sus, rezultă că
după luarea la cunoştinţă a rezultatului dat de medicul de medicina muncii,
reclamantul avea posibilitatea sa-l conteste şi numai în baza acestei
contestaţii se putea întruni comisia pentru expertiza medicală. Este de la sine
înţeles ca o comisie de expertizare nu putea fi convocată decât de către partea
interesată şi aceasta nu putea fi decât contestatoarea deoarece aceasta era
interesată de schimbarea rezultatului examinării.
Textul de lege nu arata în ce modalitate poate fi adus
la cunoştinţa salariatului acel aviz dat de medicul de medicina a muncii ceeace
înseamnă că termenul de 7 zile în care putea fi formulată contestaţia se
calculează de la data la care, salariatului i se aducea la cunoştinţă concluzia
medicului.
Cu ocazia închiderii dezbaterilor în prezentul recurs,
intimatul reclamant a arătat că i s-a a dus la cunoştinţă fişa de aptitudini
dar nu a contestato deoarece nu ştia dacă trebuie sa o conteste şi nici unde să
facă această contestaţie.
În aceste condiţii se prezumă că
salariatul a acceptat rezultatul expertizei, rezultat ce nu poate avea acelaşi
regim juridic cu cel de expertizare a capacităţii de muncă şi care se adresează
persoanelor ce apelează la sistemul asigurărilor sociale.
Legea nu indică denumirea organului
competent a efectua expertiza medicală a aptitudinilor salariatului pentru
îndeplinirea atribuţiilor locului de muncă însa din art. 4 din HG 355/2007
rezultă că această expertiză este efectuată de medicul specialist de medicina
muncii.
În cazul reclamantului nu s-a pus
problema expertizării capacităţii de munca a acestuia ci a aptitudinilor sale
pentru îndeplinirea atribuţiilor la locul de muncă ocupat, iar prin
expertizarea medicală medicul de medicina muncii poate aviza sau nu dacă acesta
mai poate îndeplini atribuţiile la locul de muncă pentru care s-a solicitat
expertiza.
Prin urmare expertizarea a avut ca obiectiv
determinarea aptitudinilor salariatului de a ocupa locul de muncă pentru care
avea contract de muncă, ceea ce înseamnă că în cadrul unităţii, reclamantul
putea ocupa un alt loc de muncă pe care însă unitatea nu i l-a oferit.
Potrivit art. 64 litera c) din codul muncii (care a
constituit temei al desfacerii contractului de muncă) “angajatorul poate
dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului…în cazul în
care prin decizie a organelor competente de expertiza medicala se constată
inaptitudinea fizică sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să
îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat”.
Art. 64 alin 1 arată că “în cazul în care concedierea
se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 litera c) … angajatorul are
obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate,
compatibile cu pregătirea profesională sau după caz cu capacitatea de muncă
stabilită de medicul de medicina muncii “.
În cauza dedusă judecăţii, Curtea constată că
angajatorul nu a indicat lista locurilor de muncă vacante în unitate iar din
probele administrate nu rezultă că în cadrul societăţii s-au făcut demersuri
pentru identificarea unui loc de muncă, compatibil cu capacitatea de muncă a
reclamantului şi care sa respecte recomandările medicului de medicina muncii
conform fişei de aptitudini nr. 17.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 cod
procedură civilă, va fi admis recursul şi modificată în parte sentinţa atacată
în sensul admiterii în parte a acţiunii.
Astfel va fi obligată pârâta la reintegrarea
reclamantului într-un loc de muncă, corespunzător cu capacitatea de muncă
stabilită de medicul de medicina a muncii, urmând a fi menţinute restul
dispoziţiilor sentinţei.