15.Drepturi salariale.
Acordarea tranşelor suplimentare pentru vechimea în învăţământ.
Calitatea procesuală pasivă a autorităţilor publice locale în cadrul
unui conflict individual de muncă. Obligativitatea contestării deciziei
de reîncadrare şi stabilire a drepturilor salariale la angajator
prealabil formulării unei acţiuni în justiţie.
Codul muncii – art. 282
Legea nr. 84/1995 – art. 167 alin. (1) şi alin. (3)
Legea nr. 128/1997 – art. 50 alin. (1) şi alin. (2)
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 15/2008 – art. 5
Legea nr. 330/2009 – art. 34
Legea nr. 284/2010 – art. 30, art. 39 lit. a)
Calitatea procesuală pasivă presupune stabilirea unei identităţi
între persoana chemată în judecată şi persoana obligată din raportul
juridic dedus judecăţii. Raporturile juridice dintre ordonatorii de
credite, precum şi dintre ordonatorul de credite şi instituţia din
subordine, căreia trebuie să i se asigure fondurile, sunt raporturi
juridice de drept administrativ, care nu se regăsesc în sfera de
competenţă a instanţei specializată în soluţionarea litigiilor de
dreptul muncii. În absenţa unei dispoziţii legale exprese care să
instituie în sarcina autorităţilor publice locale obligaţia de alocare
de fonduri, instanţa de judecată nu poate reţine calitatea procesuală
pasivă a acestora.
Art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr.
128/1997 stabileşte dreptul cadrelor didactice de a beneficia de tranşe
de vechime la salarizare suplimentare, care li se cuvin la 30, 35 şi
peste 40 de ani de activitate în învăţământ, acordându-se şi o creştere a
coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare,
corespunzător tranşei anterioare de vechime pentru fiecare dintre
tranşele suplimentare. Art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008,
referitor la includerea în coeficienţii de multiplicare a tranşelor
pentru vechime în muncă reglementate de art. 50 din Legea nr. 128/1997, a
fost lipsit de efecte juridice de către Curtea Constituţională, ca
urmare a pronunţării Deciziei nr. 983/2009, prin care acest articol a
fost declarat neconstituţional, astfel încât cadrele didactice care
îndeplinesc condiţiile legale sunt îndreptăţite la acordarea tranşelor
de vechime reglementate de art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr.
128/1997 pe perioada cât Legea nr. 128/1997 a fost în vigoare, respectiv
până la data de 1.01.2011, când dispoziţiile art. 50 alin. (1) din
Legea nr. 128/1997 au fost abrogate prin art. 39 lit. a) din Legea nr.
284/2010.
Dacă salariaţii nu au contestat, potrivit
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 330/2009, respectiv dispoziţiilor
art. 30 din Legea nr. 284/2010, deciziile emise pe seama lor cu privire
la reîncadrare şi drepturile salariale ce li se cuvin în temeiul
prevederilor Legii nr. 330/2009 coroborate cu cele ale Ordonanţei
Guvernului nr. 1/2010 şi ale Ordinului Ministerului Muncii nr.
32/42/2009, respectiv ale Legii nr. 284/2010, modul de stabilire a
salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor şi a altor
drepturi care s-au acordat conform Legii nr. 330/2009 şi Legii nr.
284/2010, nu poate fi contestat printr-o acţiune adresată direct
instanţei de judecată, înlăuntrul termenului de 3 ani prevăzut de art.
283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii. Împrejurarea că angajatorul nu a
plătit de bună voie, până la data de 31.12.2009, tranşele suplimentare
de vechime, refuzând acordarea lor după această dată, nu are ca efect
naşterea efectivă a dreptului angajaţilor de a contesta drepturile
salariale stabilite în temeiul Legii nr. 330/2009 şi al Legii nr.
284/2010 doar la momentul obţinerii unei hotărâri judecătoreşti de
admitere a unei acţiuni referitoare la plata acestor tranşe pe o
perioadă anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009.
Pasivitatea salariaţilor nu poate justifica admisibilitatea unei acţiuni
de obligare a angajatorului la un alt mod de stabilire a salariului în
absenţa urmării procedurii speciale reglementate de art. 34 din Legea
nr. 330/2009 şi art. 30 din Legea nr. 284/2010, chiar dacă o astfel de
cerere de chemare în judecată ar fi întemeiată.
Curtea de Apel Timişoara,
Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,
Decizia civilă nr. 2732 din 14 decembrie 2011, dr. C.P.
Prin sentinţa civilă nr. 3817/29.06.2011, pronunţată în dosarul
nr.713/30/2011, Tribunalul Timiş a respins excepţiile lipsei calităţii
procesuale pasive a Consiliului Local Lugoj, a Municipiului Lugoj, prin
Primar, şi a chematului în garanţie Ministerul Finanţelor Publice.
A admis în parte acţiunea formulată de către reclamanţii B.G., C.
N. şi P. N. în contradictoriu cu pârâţii Grup Şcolar „V.B.”, Municipiul
Lugoj, prin Instituţia Primarului, şi Consiliul Local Lugoj şi chematul
în garanţie Ministerul Finanţelor Publice.
A obligat pârâtul
Grup Şcolar „V.B.” Lugoj să procedeze la calcularea şi plata transelor
suplimentare de vechime ce se cuvin reclamanţilor, în condiţiile art. 50
din Legea nr. 128/1997, pe o perioadă începând cu 3 ani anterior
introducerii acţiunii, respectiv de la 01.02.2008 şi până la 18.02.2011,
data intrării în vigoare a noii legi a învăţământului nr. 1/2011, sume
ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie.
A obligat pârâtul
Grup Şcolar „V.B.” Lugoj la reîncadrarea reclamanţilor cu includerea în
salariul de bază a tranşelor suplimentare de vechime avute la 31
decembrie 2009, începând cu data de 01.01.2010 până la data de
18.02.2011, data intrării în vigoare a noii legi a învăţământului nr.
1/2011.
A obligat pârâtul Grup Şcolar „V.B.” Lugoj la
acordarea faţă de reclamanţi a diferenţelor dintre drepturile salariale
efectiv încasate şi cele cuvenite, în conformitate cu prevederile Legii
nr. 330/2009, începând cu 1 ianuarie 2010 şi până la 18.02.2011, sume
actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie până la data efectivă
a plăţii.
A obligat pârâţii Consiliul Local al Municipiului
Lugoj şi Primarul Municipiului Lugoj să aloce fondurile necesare plăţii
drepturilor solicitate.
A respins în rest cererea.
Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanţie a
chematului în garanţie Ministerului Finanţelor Publice, fără a acorda
cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre,
instanţa de fond a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale
pasive a Ministerului Finanţelor Publice, în calitate de chemat în
garanţie, este neîntemeiată prin raportare la dispoziţiile art. 19 din
Legea 500/2002, conform cărora Ministerul Finanţelor Publice coordonează
acţiunile care sunt in responsabilitatea guvernului cu privire la
sistemul bugetar, şi anume, pregătirea proiectelor legilor bugetare
anuale, ale legilor de rectificare, precum şi a legilor privind contul
general anual de execuţie.
Ministerul Finanţelor Publice emite
norme metodologice, precizări şi instrucţiuni prin care se stabilesc
practicile şi procedurile pentru încasarea creanţelor, angajarea,
lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor, controlul cheltuielilor
acestora, încheierea exerciţiului bugetar anual, contabilizarea şi
raportarea.
Potrivit art. 3 pct. 9 din Hotărârea Guvernului nr.
308/2005, Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice deschide credite
necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite în
cadrul fiecărui exerciţiu bugetar.
Excepţiile lipsei calităţii
procesuale pasive a Consiliul Local Lugoj, precum şi a Primăriei
Municipiului Lugoj, invocate de aceşti pârâţi, au fost respinse,
întrucât, prin aceste organe al administraţiei publice locale, se
derulează formalităţile pentru drepturile salariale ale personalului din
învăţământul preuniversitar, în aplicarea art. 6, art. 10 lit. d), art.
18 şi art. 104, din Hotărârea Guvernului nr. 538/2002, precum şi art. 1
din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, a Legii nr.
500/2002 şi a art. 12 al Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 32/2001
privind finanţarea instituţiilor de învăţământ preuniversitar din care
rezultă calitatea procesuală pasivă a pârâţilor Consiliul Local Lugoj şi
Municipiul Lugoj, prin Primar.
Reclamanţii sunt încadraţi ca
profesori la unitatea şcolară Grup Şcolar „V. B.” Lugoj, cu vechimea în
învăţământ conform adeverinţelor depuse la prezentul dosar.
Conform dispoziţiilor art. 50 alin. (1) din Legea 128/1997, personalul
didactic din învăţământul preuniversitar beneficiază de tranşe de
vechime la salarizare stabilite de lege şi de 3 tranşe suplimentare,
care se acordă la 30, 35 şi la peste 40 de ani de activitate în
învăţământ.
Pentru fiecare dintre tranşele suplimentare de
vechime se acordă o creştere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din
coeficientul de ierarhizare corespunzător tranşei anterioare de
vechime.
Ordonanţa Guvernului nr. 15 din 30 ianuarie 2008
privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului
din învăţământ prevede, la art. 5 alin. (2), că „în coeficienţii de
multiplicare din anexa nr. 2 prevăzuţi la ultimele trei tranşe de
vechime recunoscută de 30-35 de ani, 35-40 de ani şi peste 40 de ani în
învăţământ, sunt cuprinse şi creşterile de 1/25 din coeficientul de
multiplicare corespunzător tranşei anterioare de vechime, prevăzute de
art. 50 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi
completările ulterioare”, iar la art. 10 „Prevederile prezentei
ordonanţe se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii
ianuarie 2008”.
Conform art. 11 din Legea 24/2000 privind
normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative,
„Legile şi ordonanţele emise de Guvern în baza unei legi speciale de
abilitare intra în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul
Oficial al României, Partea l, sau la o dată ulterioară prevăzută în
textul lor”, iar Constituţia României, la art. 15, prevede că: „legea
dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau
contravenţionale mai favorabile”. Fiind publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I din 01.02.2008, Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008
intră în vigoare la data de 04.02.2008.
Pârâta nu a făcut
dovada acordării tranşelor suplimentare de vechime, conform
dispoziţiilor art. 287 Codul muncii, pentru perioada anterioară
aplicării Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, iar pentru perioada
ulterioară, instanţa a constatat că, în coeficienţii de multiplicare
corespunzător tranşei anterioare de vechime, prevăzute de art. 50 alin.
(2) din Legea nr. 128/1997, sunt cuprinse şi creşterile de 1/25
corespunzător tranşelor de vechime de 30-35 de ani, 35 – 40 de ani şi
peste 40 de ani în învăţământ.
În consecinţă, având în vedere
dispoziţiile art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997, art. 5
alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, precum şi termenul
general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 283 alin. (2) şi art.
166 alin. (1) Codul muncii, instanţa de fond a admis în parte acţiunea
formulată şi a obligat paratul Grup Şcolar „Valeriu Branişte” Lugoj să
procedeze la calcularea şi plata tranşelor suplimentare de vechime ce se
cuvin reclamanţilor în condiţiile art. 50 din Legea nr. 128/1997 pe o
perioadă începând cu 3 ani anterior introducerii acţiunii, respectiv
01.02.2008 şi până la 18.02.2011, data intrării în vigoare a noii legi a
învăţământului nr. 1/2011, sume ce se vor actualiza cu indicele de
inflaţie, în vederea acoperirii integrale a prejudiciului cauzat. În
acest scop, acţiunea formulată a fost respinsă sub aspectul perioadei
solicitate la plată, anume până la data pronunţării sentinţei.
Pe cale de consecinţă, a obligat pârâtul Grup Şcolar „V.B.” Lugoj la
reîncadrarea reclamanţilor cu includerea în salariul de bază a tranşelor
suplimentare de vechime avute la 31 decembrie 2009, începând cu data de
01.01.2010 până la data de 18.02.2011, data intrării în vigoare a noii
legi a învăţământului nr. 1/2011, precum şi la acordarea faţă de
reclamanţi a diferenţelor dintre drepturile salariale efectiv încasate
şi cele cuvenite, în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009,
începând cu 1 ianuarie 2010 şi până la 18.02.2011, sume ce se vor
actualiza în funcţie de coeficientul de inflaţie, la data efectivă a
plăţii.
Totodată, a obligat pârâţii Consiliul Local al
Municipiului Lugoj şi Primarul Municipiului Lugoj să aloce fondurile
necesare plăţii drepturilor solicitate.
Văzând dispoziţiile
art. 60 – 63 Cod procedură civilă, cererea de chemare în garanţie a
Ministerului Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a
Finanţelor Publice Timiş, formulată de pârâţii Municipiul Lugoj, prin
Primar, şi Consiliul Local Lugoj, a fost respinsă ca neîntemeiată,
deoarece aceştia din urmă nu au împotriva chematului în garanţie
drepturi legale sau convenţionale garantate şi nici posibilitatea de a
fi despăgubiţi. În speţă, pârâţilor arătaţi mai sus le revine obligaţia
legală de a aloca fondurile necesare plăţii dreptului pecuniar cuvenit
reclamanţilor.
Pârâţii Consiliul Local al Municipiului Lugoj şi
Primarul Municipiului Lugoj au formulat, în termenul legal, recurs
împotriva sentinţei civile nr. 3817/29.06.2011, pronunţată de Tribunalul
Timiş, solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii
recurate, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale
pasive a pârâţilor-recurenţi, iar în subsidiar admiterea cererii de
chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice şi a Direcţiei
Generale a Finanţelor Publice.
În motivarea cererii de recurs
se arată, în esenţă, că instanţa de fond a admis în mod greşit acţiunea
reclamanţilor în contradictoriu cu instituţiile recurente, interpretând
şi aplicând în mod eronat prevederile legale incidente în speţă,
respectiv dispoziţiile art. 6, art. 10 lit. d), art. 17, art. 18 şi art.
104 din Hotărârea Guvernului nr. 538/2001, ale art. 1 din Legea nr.
215/2001, ale Legii nr. 500/2002 şi ale Ordonanţei de Urgenţă a
Guvernului nr. 32/2001.
Prima instanţă trebuia să reţină că
litigiul de muncă nu poate fi tranşat decât între angajator şi angajat,
iar recurenţii nu au raporturi de muncă cu intimaţii, astfel încât
pârâţii-recurenţi nu au calitate procesuală pasivă în cauză. Simplul
fapt că fondurile din care se plătesc drepturile în litigiu se derulează
prin bugetul local nu reprezintă o situaţie divergentă între reclamanţi
şi instituţiile recurente.
Dacă tribunalul a apreciat că
pârâţii-recurenţi au calitate procesuală pasivă, dat fiind că, prin
organele administraţiei publice locale, se desfăşoară anumite
formalităţi privind drepturile salariale ale personalului din
învăţământul preuniversitar, atunci, prin raportare la dispoziţiile art.
167 din Legea nr. 84/1995, ale art. 48 din Legea nr. 128/1997, ale art.
5 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 11/2010, ale art. 1 alin. (3), art. 3
alin. (3) şi art. 42 din Hotărârea Guvernului nr. 1618/2009 şi ale
Hotărârii Guvernului nr. 1395/2010, trebuia să admită şi cererea de
chemare în garanţie formulată de către pârâţii-recurenţi în
contradictoriu cu chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice,
reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş.
În drept, se invocă dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 Cod procedură civilă.
Pârâtul Grup Şcolar „V.B.” Lugoj a formulat recurs, în termenul
legal, împotriva aceleiaşi hotărâri judecătoreşti, solicitând admiterea
recursului şi modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii
acţiunii faţă de pârâtul-recurent.
În motivarea recursului se
arată, în esenţă, că sentinţa atacată este lipsită de temei legal, fiind
dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Hotărârea
recurată este neîntemeiată, deoarece, în învăţământ, s-au aplicat, cu
începere din data de 1.01.2008, dispoziţiile art. 15 alin. (1) şi alin.
(2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 15/2008, astfel încât
reclamanţii au beneficiat de coeficienţii tranşei corespunzător vechimii
în învăţământ, inclusiv de tranşele suplimentare.
Raportat la
dispoziţiile art. 10 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2010,
începând cu 1.01.2010, nu se puteau acorda decât drepturile salariale
stabilite prin legi, iar reclamanţii-intimaţi au semnat acte adiţionale
la contractele individuale de muncă şi nu le-au contestat.
Potrivit art. 39 lit. a) şi w) din Legea nr. 284/2010, cu începere de la
1.01.2011, au fost abrogare dispoziţiile art. 50 alin. (1) şi art. 90
alin. (1) din Legea nr. 128/1997 şi ale Legii nr. 330/2009.
Reclamanţii-intimaţi, în situaţia în care erau nemulţumiţi de
salarizarea efectuată în baza încadrării lor, aveau posibilitatea să o
conteste în termenele stabilite de lege.
În drept, se invocă dispoziţiile art. 304 pct. 4, pct. 9 şi ale art. 3041 Cod procedură civilă.
Reclamanţii-intimaţi au depus concluzii scrise, prin care au
solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, arătând, în esenţă, că
instanţa de fond a reţinut corect că, pentru perioada
1.01.2010-31.12.2010, tranşele suplimentare de vechime au fost
reglementate de art. 50 din Legea nr. 128/1997 şi de anexa nr. II/1.2
din Legea nr. 330/2009 pentru toate funcţiile didactice de predare.
Chiar dacă pârâţii invocă respectarea dispoziţiilor legale, ei
omit să se pronunţe asupra modului în care au stabilit şi plătit
drepturile salariale în luna decembrie 2009, drepturi care au constituit
reperul pentru stabilirea salariilor pentru anul următor. Prin urmare,
pârâţii nu pot invoca propria culpă, constând în nerespectarea Legii nr.
128/1997 şi a Legii nr. 330/2009, şi să accepte perpetuarea unei stări
de nelegalitate în anul 2010 ca urmare a preluării unei baze de calcul a
salariului stabilită cu ignorarea prevederilor legale. Inexistenţa unei
hotărâri judecătoreşti, pronunţată anterior deciziilor de reîncadrare,
nu poate împiedica stabilirea legalităţii, în contextul în care
drepturile pretinse sunt legale şi au fost solicitate în termenul de
trei ani, reglementat de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.
Referitor la parcurgerea procedurii speciale, stabilită prin lege,
se susţine că ea era posibilă doar în măsura în care pârâţii ar fi
acordat de bună voie până la data de 31.12.2009 tranşele suplimentare de
vechime, refuzând acordarea lor după această dată. Dreptul de a
solicita acordarea tranşelor suplimentare de vechime pentru perioada
1.01.2010-31.12.2010 s-a născut efectiv doar odată cu obţinerea
hotărârii judecătoreşti.
Din interpretarea coroborată a
dispoziţiilor art. 3 lit. c) şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 284/2010
cu cele ale art. 1 alin. (1) şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 285/2010
rezultă că salariul de bază pentru anul 2011 nu poate fi mai mic decât
cel cuvenit salariaţilor din sistemul public, în baza actelor normative
constituţionale şi a hotărârilor judecătoreşti, în luna decembrie 2009,
diminuat conform prevederilor Legii nr. 118/2010 şi majorat cu 15%
potrivit dispoziţiilor Legii nr. 285/2010.
Prin întâmpinare,
intimatul Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin Direcţia
Generală a Finanţelor Publice Timiş, a solicitat respingerea recursului
ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca legală şi temeinică,
reluând apărările şi excepţiile formulate în faţa primei instanţe,
arătând şi că, în speţă, este incidentă decizia nr. 10 pronunţată de
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 12/2011.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, a probelor
administrate în cauză şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 4 şi 9 coroborate
cu cele ale art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea a constatat că sunt
întemeiate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Instanţa de fond a respins greşit excepţia lipsei calităţii
procesuale pasive a pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Lugoj şi
Primarul Municipiului Lugoj ca neîntemeiată, astfel încât este incident
motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Având în vedere obiectul cauzei, precum şi raporturile juridice
stabilite între aceşti pârâţi şi celelalte părţi din litigiu, Curtea a
apreciat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor
Consiliul Local al Municipiului Lugoj şi Primarul Municipiului Lugoj
este fondată, motiv pentru care a admis-o, reţinând că, într-un litigiu,
calitatea procesuală pasivă presupune stabilirea unei identităţi între
persoana chemată în judecată şi persoana obligată din raportul juridic
dedus judecăţii.
Criticile recurenţilor sunt întemeiate, chiar
dacă unitatea de învăţământ, conform art. 167 alin. (1) din Legea nr.
84/1995, care era în vigoare la momentul naşterii dreptului litigios,
este finanţată, în principal, prin bugetul local al autorităţii
administrative publice locale.
Art. 167 alin. (1) din Legea
nr. 84/1995 prevedea că: „unităţile de învăţământ preuniversitar de stat
funcţionează ca unităţi finanţate din fonduri alocate prin bugetele
locale ale unităţilor administrativ-teritoriale pe a căror rază îşi
desfăşoară activitatea, de la bugetul de stat şi din alte surse,
potrivit legii”, iar potrivit art. 167 alin. (3) din Legea nr. 84/1995,
„finanţarea de bază asigură desfăşurarea în condiţii normale a
procesului de învăţământ la nivel preuniversitar, conform standardelor
naţionale. Finanţarea de bază se asigură prin bugetele locale ale
unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin unităţile de
învăţământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de
stat şi din alte venituri ale bugetelor locale”.
Consiliul
Local are ca atribut, conform art. 36 alin. (4) litera a) din Legea nr.
215/2001, aprobarea bugetului local şi repartizarea fondurilor pe
unităţile de învăţământ preuniversitar.
În conformitate cu
dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 şi art. 63 alin.
(4) lit. a) raportat la art. 63 alin. (1) lit. c) din Legea nr.
215/2001, Primarul îndeplineşte funcţia de ordonator de credite asupra
bugetului Consiliului Local.
Astfel, între pârâţii chemaţi în
judecată Consiliul Local al Municipiului Lugoj, Primarul Municipiului
Lugoj, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi unitatea de învăţământ există
raporturi juridice de drept administrativ, în temeiul obligaţiilor
legale reciproce şi specifice ce le revin în procesul bugetar, conform
dispoziţiilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice.
În
prealabil ordonatorilor de credite le revine obligaţia de a efectua
demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii şi a
instituţiilor din subordine a creditelor necesare efectuării plăţii
sumelor stabilite prin titlurile executorii. Între pârâţii recurenţi şi
reclamanţi nu există raporturi directe rezultate dintr-un contract
individual de muncă.
În acest sens, s-a pronunţat şi Înalta
Curte de Justiţie şi Casaţie, când a soluţionat recursul în interesul
legii, pronunţând Decizia nr. 10/19.09.2011, prin care a statuat că
raporturile dintre ordonatorii de credite sau ordonatorul de credite şi
angajator nu permit atragerea în proces a ordonatorului de credite
pentru a fi obligat la alocarea de fonduri.
Acelaşi raţionament
poate fi realizat şi în speţă, ceea ce a determinat, de altfel, şi
schimbarea practicii instanţei de recurs cu privire la soluţionarea
excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a organelor unităţii
administrativ teritoriale.
Raporturile dintre ordonatorii de
credite, dintre ordonatorul de credite şi instituţia din subordine,
căreia trebuie să i se asigure fondurile, se cantonează în domeniul
raporturilor juridice de drept administrativ, care nu se regăsesc în
sfera de competenţă a instanţei specializată în soluţionarea litigiilor
de dreptul muncii, întrucât potrivit prevederilor art. 282 din Codul
muncii pot fi părţi în conflictele de muncă: salariaţii, angajatorii,
sindicatele şi patronatele şi alte persoane juridice care au vocaţie în
temeiul legilor speciale sau a Codului de procedură civilă.
În
concluzie, în absenţa unei dispoziţii legale exprese care să instituie
în sarcina pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Lugoj şi Primarul
Municipiului Lugoj obligaţia de alocare de fonduri, instanţa de judecată
nu poate reţine calitatea procesuală pasivă şi nu poate obliga aceşti
pârâţi la îndeplinirea obligaţiei respective.
Având în vedere
considerentele anterior menţionate, potrivit dispoziţiilor art. 304 pct.
9 şi ale art. 312 alin. (1) – (3) Cod procedură civilă, Curtea a admis
recursurile declarate de pârâţii-recurenţi Consiliul Local al
Municipiului Lugoj şi Primarul Municipiului Lugoj ca fiind întemeiate şi
a modificat în parte hotărârea recurată, în sensul că a admia excepţia
lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul Local al
Municipiului Lugoj şi Primarul Municipiului Lugoj şi, pe cale de
consecinţă, a respins acţiunea reclamanţilor formulată în contradictoriu
cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Lugoj şi Primarul
Municipiului Lugoj.
Cu privire la fondul cauzei, a cărei
soluţionare de către prima instanţă a fost criticată prin recursul
formulat de către pârâtul Grup Şcolar „V.B.” Lugoj, Curtea a constatat
că instanţa de fond a soluţionat corect pretenţiile având ca obiect
plata tranşelor de vechime reglementate de art. 50 alin. (1) şi (2) din
Legea nr. 128/1997 pentru perioada 1.02.2008 –31.12.2009.
Astfel, art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997 stabileşte fără
echivoc dreptul reclamanţilor de a beneficia de tranşe de vechime la
salarizare suplimentare, care li se cuvin la 30, 35 şi peste 40 de ani
de activitate în învăţământ, acordându-se şi o creştere a coeficientului
de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare, corespunzător
tranşei anterioare de vechime pentru fiecare dintre tranşele
suplimentare.
Prevederile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr.
15/2008, referitoare la includerea în coeficienţii de multiplicare pe
care-i individualizează în ceea ce priveşte tranşele pentru vechime în
muncă reglementate de art. 50 din Legea nr. 128/1997, nu sunt de natură a
paraliza demersul judiciar pendinte, întrucât acest text de lege a fost
lipsit de efecte juridice de către Curtea Constituţională, ca urmare a
pronunţării Deciziei nr. 983/2009, prin care respectivul articol a fost
declarat neconstituţional.
În speţă, pârâtul Grup Şcolar „V.B.”
Lugoj nu a făcut dovada plăţii tranşelor de vechime pretinse prin
acţiunea pendinte, astfel încât, raportat şi la prevederile art. 287 din
Codul Muncii, aceste pretenţii ale reclamanţilor au fost corect admise
de către prima instanţă.
La dosarul de fond s-au depus
deciziile nr. 8/5.02.2010, emise de către pârâtul Grup Şcolar „V.B.”
Lugoj, pe seama reclamanţilor, cu privire la reîncadrarea acestora şi
drepturile salariale ce li se cuvin în temeiul prevederilor Legii nr.
330/2009 coroborate cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 1/2010 şi ale
Ordinului Ministerului Muncii nr. 32/42/2009. Aceste decizii au fost
comunicate reclamanţilor la data de 5.02.2010 şi nu au fost contestate,
potrivit dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 330/2009, astfel încât
modul de stabilire a salariilor de bază individuale, a sporurilor, a
premiilor şi a altor drepturi care s-au acordat conform Legii nr.
330/2009 nu poate fi contestat printr-o acţiune adresată direct
instanţei de judecată, înlăuntrul termenului de 3 ani prevăzut de art.
283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.
Susţinerea
reclamanţilor-intimaţi că parcurgerea procedurii speciale, stabilită
prin lege, era posibilă doar în măsura în care pârâţii ar fi acordat de
bună-voie, până la data de 31.12.2009, tranşele suplimentare de vechime,
refuzând acordarea lor după această dată, iar dreptul lor de a solicita
acordarea tranşelor suplimentare de vechime pentru perioada
1.01.2010-31.12.2010 s-a născut efectiv doar odată cu obţinerea
hotărârii judecătoreşti este nefondată. Reclamanţii au promovat cererea
de chemare în judecată pendinte la data de 1.02.2011, deşi aveau
posibilitatea să se adreseze instanţei de judecată imediat după
constatarea eventualei nelegalităţi a modului de stabilire a drepturilor
salariale ce li se cuveneau, precum şi de a contesta, conform art. 34
din Legea nr. 330/2009, deciziile de reîncadrare greşită.
Pasivitatea de care au dat dovadă reclamanţii nu poate justifica
admisibilitatea unei acţiuni de obligare a angajatorului la un alt mod
de stabilire a salariului în absenţa urmării procedurii speciale
reglementate de art. 34 din Legea nr. 330/2009, chiar dacă o astfel de
cererea de chemare în judecată ar fi întemeiată.
La data de
1.01.2011, dispoziţiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 au fost
abrogate prin art. 39 lit. a din Legea nr. 284/2010, astfel încât ele
nu mai pot fi invocate ca temei de drept al unor pretenţii salariale
după această dată, iar instanţa de fond a admis greşit cererea de
chemare în judecată pentru perioada ulterioară datei de 1.01.2011.
Chiar dacă din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 3 lit.
c) şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 284/2010 cu cele ale art. 1 alin.
(1) şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 ar rezulta că salariul de
bază pentru anul 2011 nu poate fi mai mic decât cel cuvenit
salariaţilor din sistemul public, în baza actelor normative
constituţionale şi a hotărârilor judecătoreşti, în luna decembrie 2009,
diminuat conform prevederilor Legii nr. 118/2010 şi majorat cu 15%
potrivit dispoziţiilor Legii nr. 285/2010, instanţa de judecată nu poate
admite acţiunea reclamanţilor cu privire la pretenţiile ulterioare
datei de 1.01.2011, atâta timp cât aceştia nu au contestat deciziile de
reîncadrare emise în temeiul Legii nr. 284/2010 în conformitate cu
dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 284/2010, precum şi pe cele emise în
baza Legii nr. 330/2009.
Având în vedere considerentele de fapt
şi de drept expuse anterior, precum şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) –
alin. (3) coroborate cu cele ale art. 304 pct. 9 Cod de procedură
civilă, Curtea a admis recursul pârâtului Grup Şcolar „V.B.” Lugoj ca
fiind fondat, a obligat pârâtul Grup Şcolar „V.B.” să procedeze la
calcularea si plata tranşelor suplimentare de vechime, ce se cuvin
reclamanţilor în condiţiile art. 50 din Legea nr. 128/1997, cu începere
de la data 01.02.2008 şi până la data de 1.01.2010, sume ce se vor
actualiza cu indicele de inflaţie, şi a menţinut în rest sentinţa civilă
recurată, respectiv în ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei
calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie Ministerul
Finanţelor Publice, respingerea în rest a pretenţiilor reclamanţilor,
precum şi a cererii de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor
Publice, ca fiind legală şi temeinică.
Curtea nu a acordat cheltuieli de judecată în recurs, dat fiind că nu au fost solicitate.
|
