avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


     15.Drepturi salariale. Acordarea tranşelor suplimentare pentru vechimea în învăţământ. Calitatea procesuală pasivă a autorităţilor publice locale în cadrul unui conflict individual de muncă. Obligativitatea contestării deciziei de reîncadrare şi stabilire a drepturilor salariale la angajator prealabil formulării unei acţiuni în justiţie.
 
Codul muncii – art. 282
Legea nr. 84/1995 – art. 167 alin. (1) şi alin. (3)
Legea nr. 128/1997 – art. 50 alin. (1) şi alin. (2)
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 15/2008 – art. 5
Legea nr. 330/2009 – art. 34
Legea nr. 284/2010 – art. 30, art. 39 lit. a)


      Calitatea procesuală pasivă presupune stabilirea unei identităţi între persoana chemată în judecată şi persoana obligată din raportul juridic dedus judecăţii. Raporturile juridice dintre ordonatorii de credite, precum şi dintre ordonatorul de credite şi instituţia din subordine, căreia trebuie să i se asigure fondurile, sunt raporturi juridice de drept administrativ, care nu se regăsesc în sfera de competenţă a instanţei specializată în soluţionarea litigiilor de dreptul muncii. În absenţa unei dispoziţii legale exprese care să instituie în sarcina autorităţilor publice locale obligaţia de alocare de fonduri, instanţa de judecată nu poate reţine calitatea procesuală pasivă a acestora.
     Art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997 stabileşte dreptul cadrelor didactice de a beneficia de tranşe de vechime la salarizare suplimentare, care li se cuvin la 30, 35 şi peste 40 de ani de activitate în învăţământ, acordându-se şi o creştere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare, corespunzător tranşei anterioare de vechime pentru fiecare dintre tranşele suplimentare. Art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, referitor la includerea în coeficienţii de multiplicare a tranşelor pentru vechime în muncă reglementate de art. 50 din Legea nr. 128/1997, a fost lipsit de efecte juridice de către Curtea Constituţională, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 983/2009, prin care acest articol a fost declarat neconstituţional, astfel încât cadrele didactice care îndeplinesc condiţiile legale sunt îndreptăţite la acordarea tranşelor de vechime reglementate de art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997 pe perioada cât Legea nr. 128/1997 a fost în vigoare, respectiv până la data de 1.01.2011, când dispoziţiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 au fost abrogate prin art. 39 lit. a) din Legea nr. 284/2010.
     Dacă salariaţii nu au contestat, potrivit dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 330/2009, respectiv dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 284/2010, deciziile emise pe seama lor cu privire la reîncadrare şi drepturile salariale ce li se cuvin în temeiul prevederilor Legii nr. 330/2009 coroborate cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 1/2010 şi ale Ordinului Ministerului Muncii nr. 32/42/2009, respectiv ale Legii nr. 284/2010, modul de stabilire a salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor şi a altor drepturi care s-au acordat conform Legii nr. 330/2009 şi Legii nr. 284/2010, nu poate fi contestat printr-o acţiune adresată direct instanţei de judecată, înlăuntrul termenului de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.           
Împrejurarea că angajatorul nu a plătit de bună voie, până la data de 31.12.2009, tranşele suplimentare de vechime, refuzând acordarea lor după această dată, nu are ca efect naşterea efectivă a dreptului angajaţilor de a contesta drepturile salariale stabilite în temeiul Legii nr. 330/2009 şi al Legii nr. 284/2010 doar la momentul obţinerii unei hotărâri judecătoreşti de admitere a unei acţiuni referitoare la plata acestor tranşe pe o perioadă anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009. Pasivitatea salariaţilor nu poate justifica admisibilitatea unei acţiuni de obligare a angajatorului la un alt mod de stabilire a salariului în absenţa urmării procedurii speciale reglementate de art. 34 din Legea nr. 330/2009 şi art. 30 din Legea nr. 284/2010, chiar dacă o astfel de cerere de chemare în judecată ar fi întemeiată.


Curtea de Apel Timişoara,
Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,
Decizia civilă nr. 2732 din 14 decembrie 2011, dr. C.P.


     Prin sentinţa civilă nr. 3817/29.06.2011, pronunţată în dosarul nr.713/30/2011, Tribunalul Timiş a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local Lugoj, a Municipiului Lugoj, prin Primar, şi a chematului în garanţie Ministerul Finanţelor Publice.
     A admis în parte acţiunea formulată de către reclamanţii B.G., C. N. şi P. N. în contradictoriu cu pârâţii Grup Şcolar „V.B.”, Municipiul Lugoj, prin Instituţia Primarului, şi Consiliul Local Lugoj şi chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice.
A obligat pârâtul Grup Şcolar „V.B.” Lugoj să procedeze la calcularea şi plata transelor suplimentare de vechime ce se cuvin reclamanţilor, în condiţiile art. 50 din Legea nr. 128/1997, pe o perioadă începând cu 3 ani anterior introducerii acţiunii, respectiv de la 01.02.2008 şi până la 18.02.2011, data intrării în vigoare a noii legi a învăţământului nr. 1/2011, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie.
     A obligat pârâtul Grup Şcolar „V.B.” Lugoj la reîncadrarea reclamanţilor cu includerea în salariul de bază a tranşelor suplimentare de vechime avute la 31 decembrie 2009, începând cu data de 01.01.2010 până la data de 18.02.2011, data intrării în vigoare a noii legi a învăţământului nr. 1/2011.
     A obligat pârâtul Grup Şcolar „V.B.” Lugoj la acordarea faţă de reclamanţi a diferenţelor dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite, în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009, începând cu 1 ianuarie 2010 şi până la 18.02.2011, sume actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie până la data efectivă a plăţii.
     A obligat pârâţii Consiliul Local al Municipiului Lugoj şi Primarul Municipiului Lugoj să aloce fondurile necesare plăţii drepturilor solicitate.
     A respins în rest cererea.
     Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanţie a chematului în garanţie Ministerului Finanţelor Publice, fără a acorda cheltuieli de judecată.
     Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, în calitate de chemat în garanţie, este neîntemeiată prin raportare la dispoziţiile art. 19 din Legea 500/2002, conform cărora Ministerul Finanţelor Publice coordonează acţiunile care sunt in responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar, şi anume, pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum şi a legilor privind contul general anual de execuţie.
     Ministerul Finanţelor Publice emite norme metodologice, precizări şi instrucţiuni prin care se stabilesc practicile şi procedurile pentru încasarea creanţelor, angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor, controlul cheltuielilor acestora, încheierea exerciţiului bugetar anual, contabilizarea şi raportarea.
     Potrivit art. 3 pct. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 308/2005, Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice deschide credite necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite în cadrul fiecărui exerciţiu bugetar.
     Excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliul Local Lugoj, precum şi a Primăriei Municipiului Lugoj, invocate de aceşti pârâţi, au fost respinse, întrucât, prin aceste organe al administraţiei publice locale, se derulează formalităţile pentru drepturile salariale ale personalului din învăţământul preuniversitar, în aplicarea art. 6, art. 10 lit. d), art. 18 şi art. 104, din      Hotărârea Guvernului nr. 538/2002, precum şi art. 1 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, a Legii nr. 500/2002 şi a art. 12 al Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 32/2001 privind finanţarea instituţiilor de învăţământ preuniversitar din care rezultă calitatea procesuală pasivă a pârâţilor Consiliul Local Lugoj şi Municipiul Lugoj, prin Primar.
     Reclamanţii sunt încadraţi ca profesori la unitatea şcolară Grup Şcolar „V. B.” Lugoj, cu vechimea în învăţământ conform adeverinţelor depuse la prezentul dosar.
     Conform dispoziţiilor art. 50 alin. (1) din Legea 128/1997, personalul didactic din învăţământul preuniversitar beneficiază de tranşe de vechime la salarizare stabilite de lege şi de 3 tranşe suplimentare, care se acordă la 30, 35 şi la peste 40 de ani de activitate în învăţământ.
     Pentru fiecare dintre tranşele suplimentare de vechime se acordă o creştere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranşei anterioare de vechime.
Ordonanţa Guvernului nr. 15 din 30 ianuarie 2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ prevede, la art. 5 alin. (2), că „în coeficienţii de multiplicare din anexa nr. 2 prevăzuţi la ultimele trei tranşe de vechime recunoscută de 30-35 de ani, 35-40 de ani şi peste 40 de ani în învăţământ, sunt cuprinse şi creşterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranşei anterioare de vechime, prevăzute de art. 50 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare”, iar la art. 10 „Prevederile prezentei ordonanţe se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2008”.
     Conform art. 11 din Legea 24/2000 privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, „Legile şi ordonanţele emise de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare intra în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea l, sau la o dată ulterioară prevăzută în textul lor”, iar Constituţia României, la art. 15, prevede că: „legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”. Fiind publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I din 01.02.2008, Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008 intră în vigoare la data de 04.02.2008.
Pârâta nu a făcut dovada acordării tranşelor suplimentare de vechime, conform dispoziţiilor art. 287 Codul muncii, pentru perioada anterioară aplicării Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, iar pentru perioada ulterioară, instanţa a constatat că, în coeficienţii de multiplicare corespunzător tranşei anterioare de vechime, prevăzute de art. 50 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, sunt cuprinse şi creşterile de 1/25 corespunzător tranşelor de vechime de 30-35 de ani, 35 – 40 de ani şi peste 40 de ani în învăţământ.
     În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997, art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, precum şi termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 283 alin. (2) şi art. 166 alin. (1) Codul muncii, instanţa de fond a admis în parte acţiunea formulată şi a obligat paratul Grup Şcolar „Valeriu Branişte” Lugoj să procedeze la calcularea şi plata tranşelor suplimentare de vechime ce se cuvin reclamanţilor în condiţiile art. 50 din Legea nr. 128/1997 pe o perioadă începând cu 3 ani anterior introducerii acţiunii, respectiv 01.02.2008 şi până la 18.02.2011, data intrării în vigoare a noii legi a învăţământului nr. 1/2011, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie, în vederea acoperirii integrale a prejudiciului cauzat. În acest scop, acţiunea formulată a fost respinsă sub aspectul perioadei solicitate la plată, anume până la data pronunţării sentinţei.
     Pe cale de consecinţă, a obligat pârâtul Grup Şcolar „V.B.” Lugoj la reîncadrarea reclamanţilor cu includerea în salariul de bază a tranşelor suplimentare de vechime avute la 31 decembrie 2009, începând cu data de 01.01.2010 până la data de 18.02.2011, data intrării în vigoare a noii legi a învăţământului nr. 1/2011, precum şi la acordarea faţă de reclamanţi a diferenţelor dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite, în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009, începând cu 1 ianuarie 2010 şi până la 18.02.2011, sume ce se vor actualiza în funcţie de coeficientul de inflaţie, la data efectivă a plăţii.
     Totodată, a obligat pârâţii Consiliul Local al Municipiului Lugoj şi Primarul Municipiului Lugoj să aloce fondurile necesare plăţii drepturilor solicitate.
     Văzând dispoziţiile art. 60 – 63 Cod procedură civilă, cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, formulată de pârâţii Municipiul Lugoj, prin Primar, şi Consiliul           Local Lugoj, a fost respinsă ca neîntemeiată, deoarece aceştia din urmă nu au împotriva chematului în garanţie drepturi legale sau convenţionale garantate şi nici posibilitatea de a fi despăgubiţi. În speţă, pârâţilor arătaţi mai sus le revine obligaţia legală de a aloca fondurile necesare plăţii dreptului pecuniar cuvenit reclamanţilor.
Pârâţii Consiliul Local al Municipiului Lugoj şi Primarul Municipiului Lugoj au formulat, în termenul legal, recurs împotriva sentinţei civile nr. 3817/29.06.2011, pronunţată de Tribunalul Timiş, solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor-recurenţi, iar în subsidiar admiterea cererii de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice şi a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice.
     În motivarea cererii de recurs se arată, în esenţă, că instanţa de fond a admis în mod greşit acţiunea reclamanţilor în contradictoriu cu instituţiile recurente, interpretând şi aplicând în mod eronat prevederile legale incidente în speţă, respectiv dispoziţiile art. 6, art. 10 lit. d), art. 17, art. 18 şi art. 104 din Hotărârea Guvernului nr. 538/2001, ale art. 1 din Legea nr. 215/2001, ale Legii nr. 500/2002 şi ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 32/2001.
Prima instanţă trebuia să reţină că litigiul de muncă nu poate fi tranşat decât între angajator şi angajat, iar recurenţii nu au raporturi de muncă cu intimaţii, astfel încât pârâţii-recurenţi nu au calitate procesuală pasivă în cauză. Simplul fapt că fondurile din care se plătesc drepturile în litigiu se derulează prin bugetul local nu reprezintă o situaţie divergentă între reclamanţi şi instituţiile recurente.
     Dacă tribunalul a apreciat că pârâţii-recurenţi au calitate procesuală pasivă, dat fiind că, prin organele administraţiei publice locale, se desfăşoară anumite formalităţi privind drepturile salariale ale personalului din învăţământul preuniversitar, atunci, prin raportare la dispoziţiile art. 167 din Legea nr. 84/1995, ale art. 48 din Legea nr. 128/1997, ale art. 5 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 11/2010, ale art. 1 alin. (3), art. 3 alin. (3) şi art. 42 din Hotărârea Guvernului nr. 1618/2009 şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1395/2010, trebuia să admită şi cererea de chemare în garanţie formulată de către pârâţii-recurenţi în contradictoriu cu chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş.
     În drept, se invocă dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 Cod procedură civilă.
     Pârâtul Grup Şcolar „V.B.” Lugoj a formulat recurs, în termenul legal, împotriva aceleiaşi hotărâri judecătoreşti, solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii acţiunii faţă de pârâtul-recurent.
     În motivarea recursului se arată, în esenţă, că sentinţa atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
     Hotărârea recurată este neîntemeiată, deoarece, în învăţământ, s-au aplicat, cu începere din data de 1.01.2008, dispoziţiile art. 15 alin. (1) şi alin. (2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 15/2008, astfel încât reclamanţii au beneficiat de coeficienţii tranşei corespunzător vechimii în învăţământ, inclusiv de tranşele suplimentare.
Raportat la dispoziţiile art. 10 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, începând cu 1.01.2010, nu se puteau acorda decât drepturile salariale stabilite prin legi, iar reclamanţii-intimaţi au semnat acte adiţionale la contractele individuale de muncă şi nu le-au contestat.
     Potrivit art. 39 lit. a) şi w) din Legea nr. 284/2010, cu începere de la 1.01.2011, au fost abrogare dispoziţiile art. 50 alin. (1) şi art. 90 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 şi ale Legii nr. 330/2009.
     Reclamanţii-intimaţi, în situaţia în care erau nemulţumiţi de salarizarea efectuată în baza încadrării lor, aveau posibilitatea să o conteste în termenele stabilite de lege.
     În drept, se invocă dispoziţiile art. 304 pct. 4, pct. 9 şi ale art. 3041 Cod procedură civilă.
     Reclamanţii-intimaţi au depus concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, arătând, în esenţă, că instanţa de fond a reţinut corect că, pentru perioada 1.01.2010-31.12.2010, tranşele suplimentare de vechime au fost reglementate de art. 50 din Legea nr. 128/1997 şi de anexa nr. II/1.2 din Legea nr. 330/2009 pentru toate funcţiile didactice de predare.
     Chiar dacă pârâţii invocă respectarea dispoziţiilor legale, ei omit să se pronunţe asupra modului în care au stabilit şi plătit drepturile salariale în luna decembrie 2009, drepturi care au constituit reperul pentru stabilirea salariilor pentru anul următor.      Prin urmare, pârâţii nu pot invoca propria culpă, constând în nerespectarea Legii nr. 128/1997 şi a Legii nr. 330/2009, şi să accepte perpetuarea unei stări de nelegalitate în anul 2010 ca urmare a preluării unei baze de calcul a salariului stabilită cu ignorarea prevederilor legale. Inexistenţa unei hotărâri judecătoreşti, pronunţată anterior deciziilor de reîncadrare, nu poate împiedica stabilirea legalităţii, în contextul în care drepturile pretinse sunt legale şi au fost solicitate în termenul de trei ani, reglementat de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.
     Referitor la parcurgerea procedurii speciale, stabilită prin lege, se susţine că ea era posibilă doar în măsura în care pârâţii ar fi acordat de bună voie până la data de 31.12.2009 tranşele suplimentare de vechime, refuzând acordarea lor după această dată. Dreptul de a solicita acordarea tranşelor suplimentare de vechime pentru perioada 1.01.2010-31.12.2010 s-a născut efectiv doar odată cu obţinerea hotărârii judecătoreşti.
     Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 3 lit. c) şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 284/2010 cu cele ale art. 1 alin. (1) şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 rezultă că salariul de bază pentru anul 2011 nu poate fi mai mic decât cel cuvenit salariaţilor din sistemul public, în baza actelor normative constituţionale şi a hotărârilor judecătoreşti, în luna decembrie 2009, diminuat conform prevederilor Legii nr. 118/2010 şi majorat cu 15% potrivit dispoziţiilor Legii nr. 285/2010.
     Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca legală şi temeinică, reluând apărările şi excepţiile formulate în faţa primei instanţe, arătând şi că, în speţă, este incidentă decizia nr. 10 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 12/2011.
     Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 4 şi 9 coroborate cu cele ale art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea a constatat că sunt întemeiate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
     Instanţa de fond a respins greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Lugoj şi Primarul Municipiului Lugoj ca neîntemeiată, astfel încât este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
     Având în vedere obiectul cauzei, precum şi raporturile juridice stabilite între aceşti pârâţi şi celelalte părţi din litigiu, Curtea a apreciat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Lugoj şi Primarul Municipiului Lugoj este fondată, motiv pentru care a admis-o, reţinând că, într-un litigiu, calitatea procesuală pasivă presupune stabilirea unei identităţi între persoana chemată în judecată şi persoana obligată din raportul juridic dedus judecăţii.
     Criticile recurenţilor sunt întemeiate, chiar dacă unitatea de învăţământ, conform art. 167 alin. (1) din Legea nr. 84/1995, care era în vigoare la momentul naşterii dreptului litigios, este finanţată, în principal, prin bugetul local al autorităţii administrative publice locale.
     Art. 167 alin. (1) din Legea nr. 84/1995 prevedea că: „unităţile de învăţământ preuniversitar de stat funcţionează ca unităţi finanţate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale pe a căror rază îşi desfăşoară activitatea, de la bugetul de stat şi din alte surse, potrivit legii”, iar potrivit art. 167 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, „finanţarea de bază asigură desfăşurarea în condiţii normale a procesului de învăţământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naţionale. Finanţarea de bază se asigură prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi din alte venituri ale bugetelor locale”.
     Consiliul Local are ca atribut, conform art. 36 alin. (4) litera a) din Legea nr. 215/2001, aprobarea bugetului local şi repartizarea fondurilor pe unităţile de învăţământ preuniversitar.
     În conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 şi art. 63 alin. (4) lit. a) raportat la art. 63 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 215/2001, Primarul îndeplineşte funcţia de ordonator de credite asupra bugetului Consiliului Local.
     Astfel, între pârâţii chemaţi în judecată Consiliul Local al Municipiului Lugoj, Primarul Municipiului Lugoj, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi unitatea de învăţământ există raporturi juridice de drept administrativ, în temeiul obligaţiilor legale reciproce şi specifice ce le revin în procesul bugetar, conform dispoziţiilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice.
     În prealabil ordonatorilor de credite le revine obligaţia de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii şi a instituţiilor din subordine a creditelor necesare efectuării plăţii sumelor stabilite prin titlurile executorii. Între pârâţii recurenţi şi reclamanţi nu există raporturi directe rezultate dintr-un contract individual de muncă.
     În acest sens, s-a pronunţat şi Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, când a soluţionat recursul în interesul legii, pronunţând Decizia nr. 10/19.09.2011, prin care a statuat că raporturile dintre ordonatorii de credite sau ordonatorul de credite şi angajator nu permit atragerea în proces a ordonatorului de credite pentru a fi obligat la alocarea de fonduri.
     Acelaşi raţionament poate fi realizat şi în speţă, ceea ce a determinat, de altfel, şi schimbarea practicii instanţei de recurs cu privire la soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a organelor unităţii administrativ teritoriale.
     Raporturile dintre ordonatorii de credite, dintre ordonatorul de credite şi instituţia din subordine, căreia trebuie să i se asigure fondurile, se cantonează în domeniul raporturilor juridice de drept administrativ, care nu se regăsesc în sfera de competenţă a instanţei specializată în soluţionarea litigiilor de dreptul muncii, întrucât potrivit prevederilor art. 282 din Codul muncii pot fi părţi în conflictele de muncă: salariaţii, angajatorii, sindicatele şi patronatele şi alte persoane juridice care au vocaţie în temeiul legilor speciale sau a Codului de procedură civilă.
     În concluzie, în absenţa unei dispoziţii legale exprese care să instituie în sarcina pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Lugoj şi Primarul Municipiului Lugoj obligaţia de alocare de fonduri, instanţa de judecată nu poate reţine calitatea procesuală pasivă şi nu poate obliga aceşti pârâţi la îndeplinirea obligaţiei respective.
     Având în vedere considerentele anterior menţionate, potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi ale art. 312 alin. (1) – (3) Cod procedură civilă, Curtea a admis recursurile declarate de pârâţii-recurenţi Consiliul Local al Municipiului Lugoj şi Primarul Municipiului Lugoj ca fiind întemeiate şi a modificat în parte hotărârea recurată, în sensul că a admia excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Lugoj şi Primarul Municipiului Lugoj şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea reclamanţilor formulată în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Lugoj şi Primarul Municipiului Lugoj.
     Cu privire la fondul cauzei, a cărei soluţionare de către prima instanţă a fost criticată prin recursul formulat de către pârâtul Grup Şcolar „V.B.” Lugoj, Curtea a constatat că instanţa de fond a soluţionat corect pretenţiile având ca obiect plata tranşelor de vechime reglementate de art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997 pentru perioada 1.02.2008 –31.12.2009.
     Astfel, art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997 stabileşte fără echivoc dreptul reclamanţilor de a beneficia de tranşe de vechime la salarizare suplimentare, care li se cuvin la 30, 35 şi peste 40 de ani de activitate în învăţământ, acordându-se şi o creştere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare, corespunzător tranşei anterioare de vechime pentru fiecare dintre tranşele suplimentare.
     Prevederile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, referitoare la includerea în coeficienţii de multiplicare pe care-i individualizează în ceea ce priveşte tranşele pentru vechime în muncă reglementate de art. 50 din Legea nr. 128/1997, nu sunt de natură a paraliza demersul judiciar pendinte, întrucât acest text de lege a fost lipsit de efecte juridice de către Curtea  Constituţională, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 983/2009, prin care respectivul articol a fost declarat neconstituţional.
     În speţă, pârâtul Grup Şcolar „V.B.” Lugoj nu a făcut dovada plăţii tranşelor de vechime pretinse prin acţiunea pendinte, astfel încât, raportat şi la prevederile art. 287 din Codul Muncii, aceste pretenţii ale reclamanţilor au fost corect admise de către prima instanţă.
     La dosarul de fond s-au depus deciziile nr. 8/5.02.2010, emise de către pârâtul Grup Şcolar „V.B.” Lugoj, pe seama reclamanţilor, cu privire la reîncadrarea acestora şi drepturile salariale ce li se cuvin în temeiul prevederilor Legii nr. 330/2009 coroborate cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 1/2010 şi ale Ordinului Ministerului Muncii nr. 32/42/2009. Aceste decizii au fost comunicate reclamanţilor la data de 5.02.2010 şi nu au fost contestate, potrivit dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 330/2009, astfel încât modul de stabilire a salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor şi a altor drepturi care s-au acordat conform Legii nr. 330/2009 nu poate fi contestat printr-o acţiune adresată direct instanţei de judecată, înlăuntrul termenului de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.
     Susţinerea reclamanţilor-intimaţi că parcurgerea procedurii speciale, stabilită prin lege, era posibilă doar în măsura în care pârâţii ar fi acordat de bună-voie, până la data de 31.12.2009, tranşele suplimentare de vechime, refuzând acordarea lor după această dată, iar dreptul lor de a solicita acordarea tranşelor suplimentare de vechime pentru perioada 1.01.2010-31.12.2010 s-a născut efectiv doar odată cu obţinerea hotărârii judecătoreşti este nefondată. Reclamanţii au promovat cererea de chemare în judecată pendinte la data de 1.02.2011, deşi aveau posibilitatea să se adreseze instanţei de judecată imediat după constatarea eventualei nelegalităţi a modului de stabilire a drepturilor salariale ce li se cuveneau, precum şi de a contesta, conform art. 34 din Legea nr. 330/2009, deciziile de reîncadrare greşită.
     Pasivitatea de care au dat dovadă reclamanţii nu poate justifica admisibilitatea unei acţiuni de obligare a angajatorului la un alt mod de stabilire a salariului în absenţa urmării procedurii speciale reglementate de art. 34 din Legea nr. 330/2009, chiar dacă o astfel de cererea de chemare în judecată ar fi întemeiată.
La data de 1.01.2011, dispoziţiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 au fost abrogate prin art. 39 lit. a din Legea nr. 284/2010, astfel încât ele nu mai pot fi invocate ca temei de drept al unor pretenţii salariale după această dată, iar instanţa de fond a admis greşit cererea de chemare în judecată pentru perioada ulterioară datei de 1.01.2011.
     Chiar dacă din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 3 lit. c) şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 284/2010 cu cele ale art. 1 alin. (1) şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 ar rezulta că salariul de bază pentru anul 2011 nu poate fi mai mic decât cel cuvenit salariaţilor din sistemul public, în baza actelor normative constituţionale şi a hotărârilor judecătoreşti, în luna decembrie 2009, diminuat conform prevederilor Legii nr. 118/2010 şi majorat cu 15% potrivit dispoziţiilor Legii nr. 285/2010, instanţa de judecată nu poate admite acţiunea reclamanţilor cu privire la pretenţiile ulterioare datei de 1.01.2011, atâta timp cât aceştia nu au contestat deciziile de reîncadrare emise în temeiul Legii nr. 284/2010 în conformitate cu dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 284/2010, precum şi pe cele emise în baza Legii nr. 330/2009.
     Având în vedere considerentele de fapt şi de drept expuse anterior, precum şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) – alin. (3) coroborate cu cele ale art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, Curtea a admis recursul pârâtului Grup Şcolar „V.B.” Lugoj ca fiind fondat, a obligat pârâtul Grup Şcolar „V.B.” să procedeze la calcularea si plata tranşelor suplimentare de vechime, ce se cuvin reclamanţilor în condiţiile art. 50 din Legea nr. 128/1997, cu începere de la data 01.02.2008 şi până la data de 1.01.2010, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie, şi a menţinut în rest sentinţa civilă recurată, respectiv în ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, respingerea în rest a pretenţiilor reclamanţilor, precum şi a cererii de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, ca fiind legală şi temeinică.
     Curtea nu a acordat cheltuieli de judecată în recurs, dat fiind că nu au fost solicitate.