8. Acţiune având ca obiect contestaţie împotriva actului administrativ emis de autoritatea publică, privind validarea unei hotărâri a comisiei judeţene pentru aplicarea Lg.9/1998. Condiţii de admisibilitate. Examinare condiţii pentru acordare măsuri compensatorii.

                                                                                                     Decizia civilă nr.86/10.02.2011

                                                                                                             Dosar nr.1521/36/2010

Prin acţiunea adresată Tribunalului Constanţa şi înregistrată sub nr.3105/ 118 din 20.03.2009 reclamanta C.M a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr.98/13.01.2009 emisă de  A.N.R.P, prin care a fost validată Hotărârea nr.2885/13.06.2006 a Comisiei Judeţene pentru Aplicarea Legii nr.9/1998, solicitând anularea acesteia, cu consecinţa acordării măsurilor reparatorii.

         Motivând acţiunea, reclamanta a învederat în esenţă că, în baza Legii 9/1998 a formulat cererea nr. 994/ L/ 07.04.2005 adresată Comisiei Judeţene pentru aplicarea Legii nr.9/1998, solicitând compensaţii băneşti pentru bunurile abandonate de autorul R.I în Bulgaria.

         Arată reclamanta că, în condiţiile în care solicitarea de acordare a despăgubirilor - un imobil, pentru care nu au fost acordate compensaţii, imobilul identificat ca fiind proprietatea autorului, atât prin Declaraţiunea din 10.09.1940 cât şi în „Tabelul de locuitori din judeţul Constanţa”, soluţia adoptată de pârâtă nu este în acord cu legea.

         Se invocă faptul că, atâta timp cât, în condiţiile art.5 din Legea 9/1998, a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor solicitate, hotărârea pârâtei nu poate fi susţinută.

         În cauză a fost depusă Decizia 98/2009 şi documentaţia aferentă acesteia.

         Prin întâmpinare, pârâta solicită respingerea acţiunii, ca nefondată.

         La data de 26.01.2010 C.E a formulat cerere de intervenţie în interes alăturat reclamantei, cerere ce a fost admisă în principiu la termenul de judecată din 25.02.2010.

         Prin Sentinţa civilă nr.340/25.03.2010, pronunţată de Tribunalul Constanţa – Secţia contencios administrativ, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta C.M şi cererea de intervenţie în interes alăturat reclamantei formulată de intervenienta C.E, ca nefondate.

         Pentru a pronunţa sus-menţionata hotărâre, prima instanţă a reţinut în esenţă că, prin Hotărârea 2885/13.06.2006, Comisia Judeţeană Constanţa a respins cererea reclamantei, întrucât autorul nu figurează pe listele cu posesori de imobile în oraşul Bazargic anexat la Tratat, eliberată de Ministerul Afacerilor Externe.

         Prin Decizia 98/2009 A.N.R.P a validat Hotărârea 2885/2006, în cuprinsul acesteia figurând şi intervenienta C.E, în calitate de moştenitoare a autorului R.I.

         S-a reţinut că, în declaraţiunea din 10.09.1940 autorul R.I figura la acel moment cu proprietăţi urbane, respectiv: casă şi teren 600 m² în oraşul Bazargic, iar în Situaţia Comisiei Mixte Româno-Bulgare din 13.12.1940 autorul nu figurează cu bunuri.

         Apreciază instanţa de fond că, sus-menţionata situaţie se explică din dispoziţiile Tratatului din 1940, care, în art.4 alin.c anexa C din 1940 prevede că: „proprietatea imobiliară urbană, aparţinând populaţiunilor făcând obiectul prezentului Acord, rămâne proprietate privată a actualilor proprietari şi în consecinţă, supusă legii ţării unde se află situată”, fapt ce face ca, proprietatea urbană a autorului, conform dispoziţiilor Tratatului după 1940 să fi rămas în proprietatea acestuia.

         Totodată, se arată că, prin Decretul 513/03.12.1953 s-a prevăzut la art.2 alin.2 că, statul bulgar obţine dreptul de proprietate asupra bunurilor urbane situate pe teritoriul Bulgariei, proprietatea persoanelor fizice sau juridice române care au făcut obiectul lucrărilor Comisiei Mixte Româno - Bulgară instituită în 1949.

         Pentru considerentele sus-expuse, apreciază instanţa de fond că, în speţă, reclamanta şi intervenienta nu au făcut dovada că, autorul a figurat pe listele eliberate de Ministerul Afacerilor Externe, anexă la Tratat.

         Autorul putea înstrăina imobilul în perioada cuprinsă între 1940 şi data la care proprietăţile urbane ale persoanelor fizice române au trecut în proprietatea Bulgariei, actele invocate de reclamantă respectiv: declaraţiunea din 1940 şi extras, fiind anterioare întocmirii listelor anexei la Tratat.

         Totodată, instanţa a reţinut că, autorului nu îi era aplicabilă disp. Legii 715/1946 ce reglementează stabilirea despăgubirilor cuvenite populaţiei evacuate în urma Tratatului din 1940, motiv pentru care  Oficiul Naţional al Colonizării a refuzat vinderea locuinţei din România.

         Împotriva sus-menţionatei sentinţei civile în termen legal, au formulat recurs reclamanta C.M şi intervenienta C.E, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, în temeiul prev. art. 304¹ Cod procedură civilă, solicitând:

-        în principal, casarea hotărârii pentru nerespectarea prev. art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, şi trimiterea cauzei la instanţa de fond, pentru soluţionarea cauzei şi în contradictoriu cu Comisia Judeţeană pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 – Instituţia Prefectului Judeţului Constanţ

-        în subsidiar, admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, în sensul anulării Deciziei nr.98/13.01.2009, emisă de A.N.R.P şi a Deciziei nr.2885 a Comisiei judeţene, şi a se constata că, sunt persoane îndreptăţite în sensul Legii nr.9/1998, sub aspectul obligării pârâtei  de a acorda despăgubiri, sub forma de compensaţii băneşti pentru imobilul proprietatea autorului  R.I , din satul Dobrici, comuna Bazargic, judeţul Caliacra, abandonat statului bulgar.

Prin motivele de recurs s-a susţinut că,  în cauză are calitate procesuală pasivă şi Comisia Judeţeană pentru Aplicarea Legii nr.9/1998, care a emis Hotărârea nr.2885/13.06.2006, ca instituţie a Prefectului Judeţului Constanţa, care, potrivit art.7 din lege, verifică şi rezolvă cererile de acordare a compensaţiilor şi stă în proces pentru opozabilitatea hotărârii instanţei judecătoreşti.

S-a arătat că, în mod eronat instanţa de fond a apreciat că, averea lui R.I era urbană şi a interpretat că, este incident art.4 alin.c, anexa C a Tratatului, deducând că, imobilul a rămas în proprietatea autorului reclamantei, atât timp cât, din înscrisurile privind Declaraţia şi Situaţia de  avere rurală a locuitorului R.I , rezultă că, proprietatea autorului era rurală.

Prin Decizia civilă nr.504/CA/06.09.2010, Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondat recursul reţinând în esenţă că, în mod corect prima instanţă a apreciat că, autorul recurentelor –R.I- a avut în proprietate o casă de locuit şi 600 mp în oraşul Bazargic cartier CFR, atât declaraţiunea, cât şi tabloul de locuitorilor care posedă bunuri imobiliare, menţionând bunul imobil ca proprietate urbană.

Se reţine că, potrivit art.4 alin.5 din Anexa C din Tratatul din 1940 încheiat între România şi Bulgaria, respectiv Acordul privind schimbul de populaţiune română şi bulgară: „ proprietatea imobiliară urbană, aparţinând populaţiunilor făcând obiectul prezentului Acord, rămâne proprietatea privată a actualilor proprietari şi, în consecinţă, supusă legilor ţării unde se află situată”.

         Faţă de dispoziţia legală sus-citată, concluzionează Curtea că, bunurile imobile urbane, chiar după părăsirea teritoriilor cedate, rămâneau proprietatea privată a deţinătorilor.

         Acest drept de proprietate s-a menţinut până în anul 1953 când, prin Decretul nr.513/3.12.1953, Statul Bulgar a obţinut dreptul de proprietate asupra bunurilor urbane situate pe teritoriul Republicii Populare Bulgaria, în Dobrogea de Sud, proprietatea persoanelor fizice sau juridice româno-bulgare, care au făcut obiectul lucrărilor Comisiei Mixte româno-bulgare instituită în mai 1949.

         Se reţine că, declaraţiunea şi Tabloul de locuitori întocmit în anul 1948, menţionate în contestaţie şi depuse în dovedirea susţinerilor, nu constituie acte doveditoare cu privire la acordarea despăgubirilor pentru proprietăţilor din mediul urban deoarece, autorul a beneficiat de prevederile art.5 din Tratatul din 1940, fiind liber să dispună neîngrădit de proprietatea lui, o perioada de 18 luni, ulterior aceasta prelungindu-se până la apariţia Decretului 513/ 3.12.1953, prin care se definitiva situaţia juridică a imobilelor din mediul urban, care nu fuseseră înstrăinate de proprietarii lor şi care, au făcut dovada existenţei acestora cu acte autentice.

         Listele - anexă de la Tratatul de la Craiova sunt deţinute de Arhiva Ministerului Afacerilor Externe întrucât, pentru proprietarii de bunuri urbane s-a întocmit, ulterior anului 1940, o altă situaţie decât cea a Comisiei Mixte, din listele - anexă rezultând situaţia persoanelor din mediul urban, bunurile deţinute în mediul urban şi abandonate în teritoriile cedate, altfel că, nu se poate face dovada circulaţiei juridice în condiţiile în care, persoanele respective (inclusiv autorul recurentelor), au deţinut proprietatea bunurilor urbane până în anul 1953, timp în care bunul ar fi putut fi înstrăinat.

Se reţine că, nici critica referitoare la cadrul procesual şi calitatea procesuală pasivă a Comisiei nu poate fi reţinută, atât timp cât, reclamanta a stabilit prin cererea de chemare în judecată, limitele investirii instanţei, iar judecătorul fondului a respectat, în conformitate cu art.129 Cod proc civilă aceste limite, pronunţând hotărârea recurată în contradictoriu cu partea chemată în judecată.

Aşa fiind, reţine Curtea că, în condiţiile în care reclamanta, prin contestaţia formulată, a fixat cadrul procesual şi obiectul cauzei, nu poate invoca, în recurs, nelegalitatea hotărârii pronunţată în aceste limite şi cu respectarea procedurii stabilite de legea specială respectiv, Legea 9/1989.

         Prin urmare, faţă de aceste considerente Curtea, apreciind că, nu sunt motive temeinice care să atragă reformarea hotărârii recurate, în conf.cu art.312 alin.1 Cod proc civilă, a respins recursul ca nefondat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie în anulare contestatoarele C.M şi C.E, invocând ca temei de drept aplicabil disp.art.318 al.1 Cod pr.civilă, cu referire la art.320 Cod pr.civilă, cu următoarea motivaţie, în esenţă:

Din considerentele hotărârii atacate rezultă că, instanţa de recurs a reţinut că autorul lor – R.I – a avut în proprietate o casă de locuit şi 600 m.p în oraş Bazargic, cartier CFR, situaţie ce ar rezulta, atât din declaraţiunea (fila 15 dos.fond), cât şi din tabloul locuitorilor care posedă bunuri imobiliare, menţionând bunul imobil ca proprietate urbană.

Instanţa de fond, motivând că, proprietatea autorului era urbană şi reţinând că, sunt incidente prevederile art.4 al.5 din Anexa C a Tratatului din 1940, a săvârşit o eroare substanţială prin confundarea unor elemente importante şi a unor date materiale ale dosarului, care au determinat soluţia pronunţată, eroare ce se referă la confundarea averii rurale a autorului Radu Ion cu proprietatea urbană.

Arată contestatoarele că, din actul oficial al judeţului Caliacra, comuna Bazargic emis la 10.09.1940 intitulat „Declaraţiune”, certificat de notarul comunei, cu aplicarea sigiliului şi din înscrisul oficial al autorităţii bulgare denumit „Situaţie de avere imobilă rurală a locuitorului Radu Ion”, cu ştampila Comisiei mixte şi parafa „Executat la Arhivele Naţionale”, rezultă că, averea locuitorului Radu Ion este rurală, în satul Bazargic, judeţ Caliacra.

Solicită admiterea contestaţiei, anularea deciziei atacate şi reluarea judecăţii deoarece, prin confundarea averii imobiliară rurală a locuitorului Radu Ion, cu avere imobiliară urbană şi ignorarea datelor din cuprinsul actelor autentice, instanţa de recurs şi-a întemeiat soluţia dată pe o eroare materială involuntară.

Prin întâmpinare, A.N.R.P a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca nefondată, cu motivaţia în esenţă că, singurele documente doveditoare pentru bunurile deţinute în mediul urban sunt Listele anexe la Tratat eliberate de Ministerul Afacerilor Externe, verificate de Comisia mixtă româno-bulgară şi deoarece, autorul beneficia de prev.art.5 din Tratatul din 1940, fiind liber să dispună neîngrădit de proprietăţile sale, cum imobilul s-a aflat în mediul urban, nefiind înstrăinate în vreun fel, susţinerile contestatoarelor sunt nefondate.

Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, văzând şi dispoziţiile art.318  al.1 Cod pr.civilă, Curtea respinge contestaţia în anulare, ca nefondată, pentru următoarele considerente, în esenţă:

Contestatoarele reclamante au dedus judecăţii cererea având ca obiect contestaţie împotriva Deciziei nr.98/13.01.2009 emisă de  A.N.R.P, prin care a fost validată Hotărârea nr.2885/13.06.2006 a Comisiei Judeţene pentru Aplicarea Legii nr.9/1998, solicitând anularea acesteia, cu consecinţa acordării măsurilor reparatorii.

Prin contestaţia în anulare formulată împotriva Deciziei civile nr.504/CA/06 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosar nr.3105/118/2009, în temeiul art.318 al.1 Cod pr.civilă, contestatoarele au susţinut în esenţă că, pronunţând sus-menţionata decizie, instanţa de recurs a săvârşit greşeli materiale prin confundarea unor elemente importante şi a unor date materiale ale dosarului, ce au determinat soluţia pronunţată.

Reţine Curtea că, contestaţia în anulare specială, cu prim motiv de admisibilitate – dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale – are în vedere erori materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului şi care au avut drept consecinţă darea unor soluţii greşite.

Este deci vorba despre acea greşeală pe care o comite instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată, textul vizând greşeli de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a unor probe, de interpretare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

În speţă, s-a susţinut că, „greşeala materială” se referă la confundarea averii rurale a autorului contestatoarelor R.I cu proprietatea urbană, arătându-se că, în actul oficial intitulat „Declaraţiune” s-ar fi consemnat averea imobiliară a locuitorului, autor al contestatoarelor, ca fiind rurală, în satul Bazargic, comuna Bazargic, judeţ Caliacra.

Examinând susţinerea contestatoarelor Curtea reţine că, într-adevăr în antetul actului oficial s-a consemnat „judeţul Caliacra, comuna Bazargic”, însă în conţinutul actului indicat existent la filele 15-17 dos.fond, la rubrica „Avere imobiliară – a) Proprietăţi rurale” nu apar indicate nici un fel de proprietăţi, pentru ca, la rubrica „b)Proprietăţi urbane” să fi fost identificată ca şi compunere „casă de 60 m.p şi teren în suprafaţă de 440 m.p în oraşul Bazargic – Cartier CFR”, cu menţiunea că, aceeaşi situaţie rezultă şi din Tabloul locuitorilor care posedă bunuri imobiliare, întocmit în anul 1948, eliberat de Ministerul Afacerilor Externe şi verificat de Comisia mixtă româno-bulgară.

În contextul dat, Curtea apreciază că, în mod corect prima instanţă şi ulterior, instanţa de recurs, au reţinut că autorul contestatoarelor – R.I – a avut în proprietate o casă de locuit şi 600 m.p teren în oraşul Bazargic – Cartier CFE, aspect ce rezultă din actele oficiale sus-precizate.

Pe de altă parte, într-adevăr, potrivit art.4 al.5 din Anexa C din Tratatul din 1940 intervenit între România şi Bulgaria, respectiv Acordul privind schimbul de populaţie româno-bulgar, s-a statuat că, „proprietatea imobiliară urbană, aparţinând populaţiunilor făcând obiectul prezentului Acord, rămâne proprietatea privată a actualilor proprietari  şi, în consecinţă, supusă legilor ţării unde se află situată”, deci, bunurile imobile urbane, chiar după părăsirea teritoriilor cedate, rămân proprietatea privată a deţinătorilor.

Prin urmare, Curtea reţine că, susţinerile făcute de contestatoare prin contestaţia în anulare specială  dedusă judecăţii, sunt nefondate şi, pe cale de consecinţă, urmează a fi respinse, atât timp cât, „greşeala materială” în raport cu situaţia existentă la dosar la data pronunţării hotărârii, deoarece faţă de ceea ce judecătorii aveau la dispoziţie la acest moment se poate aprecia dacă soluţia este rezultatul unei greşeli materiale, nu există.