avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


5. Acţiune având ca obiect obligarea autorităţii publice la restituirea contravalorii accizelor achitate de către persoana juridică.

 

Art.1, art.7, art.20 – Legea nr.554/2004
Art.205, art.207, art.218 – OG nr.92/2003 privind Cod pr.fiscală

 

                                                       Decizia civilă nr.40/20.01.2011

                                                                                                    Dosar nr.12456/118/2009

 

Prin acţiunea adresată Tribunalului Constanţa - Secţia contencios administrativ şi înregistrată sub nr.12.456/118/16.11.2009, reclamanta CNAPM SA CONSTANTA, în contradictoriu cu pârâta ANAF – DGAMC, a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 27.106 lei, reprezentând accize achitate de către reclamantă, pentru aprovizionările cu combustibil de tip M, efectuate in perioada 19.01.2004-21.01.2004.

Motivând acţiunea, reclamanta învederează în esenţă că, în perioada 19.01.2004-21.04.2004 a achiziţionat de la SC R.R. SA, o cantitate de 29.920 kg combustibil de tip M, valoarea totala a achiziţiei fiind în cuantum de 66.452 lei, din care suma de 27.106 lei reprezentând acciză.

S-a susţinut că, produsul achiziţionat a fost utilizat in vederea producerii de energie termică, reclamanta deţinând autorizaţia de utilizator final nr.84./ 9830/ 13.02.2004, fiind scutit de plata accizelor, conform prevederilor art.201 alin.1 lit. d din C. fiscal, sens in care, aceasta a solicitat paratei, prin cererea nr.138433/ 12.02.2007, a proceda la restituirea valorii accizei achitate, documentaţia depusă in acest sens fiind completă.

S-a mai arătat că, in urma unui control efectuat la data de 17.05.2007, s-a constatat ca reclamanta nu beneficiază de dreptul de restituire a accizelor achitate, deoarece aceasta nu deţinea autorizaţie de utilizator final, la data achiziţionării combustibilului, autorizaţia deţinută având valabilitate începând cu data de 13.02.2004.

Susţine reclamanta că, măsura de nerestituire a accizei este nelegală, fiind in contradicţie cu prevederile OMF nr.1828/2004 si cu Decizia nr.2/07.04.2004 emisă de Comisia Fiscală Centrală.

Împotriva deciziei de restituire a accizelor si a notei de restituire nr.157/25.01.2008, prin care s-a dispus respingerea cererii formulate de către reclamantă, aceasta, a formulat contestaţie, cu raportare la prevederile art.205-art.209 C.proc.fiscala, nefiindu-i insă comunicată decizia pronunţată de pârâtă, aferentă acestei contestaţii, deşi aceasta avea obligaţia de a proceda la soluţionarea contestaţiei în termenul de 45 de zile prevăzut de art.70 din C.proc.fiscală.

Reclamanta a mai arătat faptul că, în mai multe rânduri, a solicitat pârâtei a proceda la comunicarea deciziei aferentă contestaţiei formulate, însă demersurile avute nu au condus la niciun rezultat.

Reclamanta, la termenul de judecată din data de 27.04.2010 si-a precizat acţiunea, prin care a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună :

- anularea parţială a Deciziei nr.157/25.01.2008, în sensul restituirii si a accizei in cuantum de 27.106 lei;

- modificarea Notei de restituire nr.157/25.01.2008, în sensul completării acesteia si cu suma de 27.106 lei;

- obligarea paratei la restituirea sumei de 27.106 lei, reprezentând accize achitate de către reclamantă, pentru aprovizionările cu combustibil de tip M, efectuate in perioada 19.01.2004-21.01.2004.

Prin întâmpinare, parata pe cale de excepţiei a invocat necompetenta materială a instanţei, cu raportare la prevederile art.10 din L.nr.554/2004 si art.1 din HG nr.109/2009, precum si inadmisibilitatea acţiunii, cu raportare la prevederile art.205-218 C.proc.fiscală.

Instanţa de fond, la termenul de judecata din data de 01.06.2010 a pus in discuţia parţilor excepţia inadmisibilităţii acţiunii, şi excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâtă, pentru ca, aşa după cum rezultă din practicaua hotărârii recurate, excepţia necompetenţei materiale, să fi fost respinsă ca nefondată, reţinându-se aplicabilitatea în cauză a disp.art.10 din Legea nr.554/2004.

Prin Sentinţa civilă nr.716/ 01.06.2010, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosar nr.12456/118/2009, s-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, respingând acţiunea precizată promovată de reclamanta CNAPM SA CONSTANTA, în contradictoriu cu pârâta ANAF – DGAMC, ca inadmisibila şi s-a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Pentru a aprecia de această manieră, instanţa de fond a reţinut în esenţă că,

         Potrivit art.7 alin.1 din Legea nr. 554/2004 – ”înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”.

Se reţine că, procedura prealabilă administrativă este o procedură obligatorie, fiind o condiţie de admisibilitate a acţiunii la instanţa de contencios administrativ, iar lipsa acesteia conduce la respingerea cererii ca inadmisibilă.

Prin disp.art.205-218 C.proc.fiscală se instituie o procedură administrativă specială care, fără a fi calificată drept jurisdicţie administrativă, derogă de la normele de drept comun privind procedura prealabilă, cuprinse în art.7 din Lnr.554/2004.

Insa, potrivit art.109 alin.2 C.proc.civila- ” În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.”

         Din prevederile art.218 alin.2 C.proc.fiscală, conform cărora ”deciziile emise în soluţionarea contestaţiei pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ competentă”,a rezultat că instanţa nu poate fi sesizată în vederea exercitării controlului de legalitate asupra măsurilor dispuse, decât după finalizarea procedurii administrative, prin emiterea unei decizii care să analizeze fondul raportului juridic fiscal.

         În speţă, reclamanta, prin precizările depuse, a solicitat :

- anularea parţială a deciziei nr.157/25.01.20o8, în sensul restituirii si a accizei in cuantum de 27.106 lei;

- modificarea notei de restituire nr.157/25.01.2008, în sensul completării acesteia si cu suma de 27.106 lei;

- obligarea paratei la restituirea sumei de 27.106 lei, reprezentând accize achitate de către reclamantă, pentru aprovizionările cu combustibil de tip M, efectuate in perioada 19.01.2004-21.01.2004, cu precizarea că aceasta, a procedat la contestarea pe cale administrativă, in raport de prevederile art.205-207 C.proc.fiscală, a deciziei nr.157/25.01.2008 si a notei de restituire nr.157/25.01.2008.

         Din analizarea materialului probator administrat in cauza-înscrisuri, s-a constatat de instanţa de fond că reclamanta, prin cererea înregistrată sub nr.138433/ 12.02.2007, a solicitat pârâtei a proceda la restituirea unor sume reprezentând accize achitate, însă prin Decizia nr.157/25.01.2008, s-a admis în parte cererea formulată de către reclamantă.

         S-a retinut de asemenea, că, reclamanta, în raport cu prevederile art.205 si urm. C.proc.fiscală, a formulat la data de 11.07.2008 contestaţie, împotriva Dec.nr.157/25.01.2008, contestaţie care insă nu a fost soluţionată de către parată până in prezent.

         In raport cu cele analizate s-a reţinut că, reclamanta, deşi a uzat de calea de atac instituită de art.205-207 din OG nr.92/2003, în sensul de a contesta actul administrativ generator al obligaţiei fiscale –Decizia de restituire nr.157/2008 - pe cale administrativă a procedat insă la sesizarea instanţei de judecată anterior emiterii deciziei aferentă contestaţiei promovate, decizie care, in raport cu prevederile ar.218 alin.2 C.proc.fiscală este supusă controlului judecătoresc.

Pentru aceste considerente instanţa de fond a admis excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, reclamanta procedând la sesizarea instanţei cu solicitarea de anulare a unor acte de natura administrativ-fiscale, a căror soluţionare pe calea recursului administrativ nu a fost finalizată până in prezent si pe cale de consecinţă s-a dispus respingerea acţiunii.

Instanţa a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta CNAPM SA CONSTANŢA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept prev.de art.20 din Legea nr.554/2004 şi art.302 şi art.3041 şi urm.din Cod pr.civilă, cu următoarea motivaţie, în esenţă:

-        hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a atinge fondul pricinii;

-        greşit instanţa de fond a reţinut faptul că acţiunea reclamantei este inadmisibilă datorită faptului că, s-a promovat în acelaşi timp şi plângere prealabilă şi acţiune în instanţă, înainte de a aştepta soluţia organului emitent pentru a putea fi atacată conform art.218 Cod pr.fiscală;

-        obiectul cererii reclamantei a fost întemeiat pe art.1 al.1 din Legea nr.554/2004 „prin nesoluţionarea în termenul legal”, promovând acţiune direct în instanţă, după ce s-a aşteptat termenul legal de soluţionare.

Deoarece hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a se atinge fondul, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei primei instanţe spre rejudecare, conform art.20 al.3 din Legea nr.554/2004.

Dacă instanţa de recurs consideră că nu sunt întrunite condiţiile pentru casare cu trimitere, solicită modificarea în tot a sentinţei recurate, anularea parţială a Deciziei nr.157/25.01.20o8, în sensul restituirii si a accizei in cuantum de 27.106 lei; modificarea notei de restituire nr.157/25.01.2008, în sensul completării acesteia si cu suma de 27.106 lei şi obligarea paratei la restituirea sumei de 27.106 lei, reprezentând accize achitate de către reclamantă, pentru aprovizionările cu combustibil de tip M, efectuate in perioada 19.01.2004-21.01.2004.

Prin întâmpinare intimata pârâtă ANAF, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei recurate, cu motivaţia că, în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea ca inadmisibilă, deoarece prin Codul de procedură fiscală se stabileşte o procedură prealabilă care derogă de la prevederile Legii nr.554/2004 în sensul că, actul administrativ fiscal nu poate fi atacat direct la instanţa de contencios administrativ, ci numai după emiterea unei decizii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă.

Ori, recurenta reclamantă fără a aştepta soluţionarea contestaţiei pe cale administrativă, în conformitate cu prevederile art.205-218 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, s-a adresat instanţei de judecată.

Mai arată intimata pârâtă faptul că, referitor la obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv anularea deciziei de restituire a accizelor, acesta nu putea fi analizat de instanţa de contencios administrativ decât după soluţionarea contestaţiei pe cale administrativă privind fondul cauzei, care este o procedură obligatorie.

Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor aduse sentinţei recurate, văzând şi dispoziţiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente, în esenţă:

         Instanţa a fost investită de către recurentă cu soluţionarea cauzei având ca obiect – astfel cum el a fost precizat la termenul de judecată din 27.04.2010 – anularea parţială a Deciziei nr.157/25.01.2008, în sensul restituirii accizei în cuantum de 27.106 lei; modificarea notei de restituire nr.157/25.01.2008 în sensul completării acesteia şi cu suma de 27.106 lei; precum şi obligarea intimatei pârâte la restituirea sumei de 27.106 reprezentând accize achitate de către recurentă, pentru aprovizionările cu combustibil de tip M, efectuate în perioada 19.01.2004 – 21.01.2004, cu motivaţia că, s-ar fi procedat la contestarea pe calea administrativă a actelor administrative sus-precizate, potrivit prevederilor art.205 – art.207 Cod pr.fiscală.

         Curtea reţine că, acţiunea dedusă judecăţii de către recurenta CNAPM  SA CONSTANŢA a fost respinsă ca inadmisibilă, prin Sentinţa civilă nr.716/01.06.2010 de către Tribunalul Constanţa, în mod legal şi temeinic, deoarece:

         În mod corect instanţa de fond a reţinut că, „reclamanta deşi a uzat de calea de atac instituită de art.205 – art.207 din OG nr.92/2003, în sensul de a contesta actul administrativ generator a obligaţiei fiscale – Decizia de restituire nr.157/25.01.2008 – pe cale administrativă, a procedat însă la sesizarea instanţei de judecată anterior emiterii deciziei aferente contestaţiei promovate, decizie care, în raport cu prevederile art.218 al.2 Cod pr.fiscală, este supusă controlului judecătoresc”.

         În acest sens, Curtea reţine  că, prevederile art.205 – art.218 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, stabilesc o procedură administrativă obligatorie în ceea ce priveşte contestarea actelor administrative fiscale, în sensul că, acestea nu pot fi atacate direct la instanţa de contencios administrativ, decât după soluţionarea pe fond a susţinerilor din contestaţia contribuabilului.

         În atare situaţie, apreciază Curtea că, recurenta reclamantă a dedus judecăţii o acţiune cu un obiect pentru care era necesar a aştepta soluţionarea contestaţiei pe cale administrativă deoarece, potrivit prevederilor Codului de pr.fiscală, decizia de restituire poate fi contestată în conformitate cu prev.art.209 Cod pr.fiscală, aşa după cum rezultă din chiar cuprinsul deciziei atacate.

         Reţine Curtea că, Codul de pr.fiscală stabileşte o procedură prealabilă care derogă de la prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, în sensul că, actul administrativ fiscal nu poate fi atacat direct la instanţa de contencios administrativ ci,  numai după emiterea unei decizii de soluţionare a contestaţiei pe calea administrativă.

         În acelaşi sens, reţine Curtea sunt şi dispoziţiile art.201 al.1 Cod pr.fiscală, cu referire la art.218 al.2 Cod pr.fiscală, astfel că, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a apreciat că, acţiunea prin care se solicită direct instanţei de contencios administrativ anularea deciziei de restituire, este inadmisibilă.

         Cu alte cuvinte, atât timp cât, actul administrativ ce poate fi supus cenzurii instanţei de contencios administrativ este numai decizia de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, toate susţinerile făcute de recurentă prin motivele de recurs şi care privesc nelegalitatea hotărârii recurate apar ca fiind nefondate, şi pe cale de consecinţă urmează a fi respinse, conform art.312 Cod pr.civilă, neexistând motive pentru reformarea hotărârii recurate.