19. Contestaţie împotriva actului
administrativ fiscal emis de autoritatea publică. Anulare act administrativ
fiscal. Spor de confidenţialitate. Indemnizaţie de dispozitiv. Spor de stabilitate.
Spor de reprezentare. Primă de vacanţă. Decontare transport. Normă de hrană.
Art.238 -
Legea nr.53/2003 privindCodul muncii
Art.72 –
Legea nr.188/1999
Art.15, art.17 – OG nr.6/2007
Art.13 al.1,
art.23 – OG nr.10/2008
Art.13 –
Legea nr.138/1999
Art.1 – Legea
nr.193/2006
Art.21 – Cod fiscal
Art.1, art.8,
art.10, art.24, art.27 – Legea nr.130/1996
Art.4 - Legea
nr.273/2006 privind finanţele publice locale
Art.41 al.5 – Constituţia României
Decizia
civilă nr.175/09.03.2011
Dosar nr.40/36/2011
Prin acţiunea înregistrată la data de 27.01.2010
Curţii de Apel Constanţa – Secţia comercială, maritimă şi fluvială precum şi
pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal sub nr.112/36/2010,
reclamanţii Consiliul Judeţean Constanţa şi Preşedintele Consiliului Judeţean
Constanţa, în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi Constanţa şi
Curtea de Conturi a României, cu raportare la prevederile Legii
nr.554/2004 au formulat contestaţieîmpotriva Deciziei nr.36/25.11.2009 şi a procesului verbal FN/26.10.2009
emise de Camera de Conturi Constanţa, apreciate ca fiind nelegale.
În motivarea cererii reclamanţii au arătat că la
nivelul Consiliului Judeţean Constanţa a fost efectuat un control de către
reprezentaţii Camerei de Conturi Constanţa în urma căruia au fost constatate o
serie de abateri în cadrul activităţii, aspecte cuprinse în procesul-verbal
FN/26.10.2009 şi în baza căruia a fost emisă Decizia nr.36/25.1.2009, act
administrativ împotriva căruia, a fost formulată contestaţie, nesoluţionată
până la momentul sesizării instanţei.
S-a susţinut că reprezentanţii organului de control au
nesocotit faptul că drepturile salariale privind personalul din administraţia
publică locală, aferente anului 2008, au fost acordate în baza contractului
colectiv de muncă aprobat prin HCJ Constanţa nr.281/2007, modificat prin HCJ
Constanţa nr.43/2008 şi în raport cu toate prevederile legale în materie.
Au relevat că încheierea acestui contract colectiv de
muncă s-a făcut în urma negocierii purtate între reprezentanţii părţilor
semnatare, conform prevederilor art.72 din Legea nr.188/1999 şi art.20 şi urm
din C.muncii şi ale art.12 din Legea nr.130/1996, fondurile aferente
drepturilor stabilite pentru angajaţi fiind aprobate de către Consiliul
Judeţean Constanţa.
Reclamanţii au invocat faptul că instanţele de
judecată sunt singurele în măsură a aprecia asupra legalităţii drepturilor de
natură salarială cuprinse în urma negocierilor purtate, în cadrul contractului
colectiv de muncă încheiat la nivelul instituţiei publice, pârâtele nefiind în
măsură a face aprecieri cu privire la nulitatea clauzelor contractuale, Legea
nr.130/1996 permiţând purtarea de negocieri între angajator şi organizaţiile
salariaţilor şi pentru alte drepturi de natură socială decât cele pentru care
în mod expres s-a stabilit aplicabilitatea la categoria de salariaţi
reprezentanţi de către sindicat.
In drept au fost invocate disp. Legii nr.554/2004,
Legii nr.94/1992, Legii nr.500/2002, Legii nr.273/2006, HG nr.1155/2008, OUG
nr.223/2008, Legii 130/1996, Legii 188/199, Legea nr.53/2003.
Reclamanţii,
la termenul de judecată din data de 15.02.2010, şi-au precizat acţiunea,
solicitând şi anularea Încheierii nr.VI.25/04.02.2010 emisă de Curtea de Conturi a
României precum şi suspendarea, cu raportare la prevederile art.15 din Legea
nr.554/2004 a executării actelor administrative contestate, până la
soluţionarea cauzei.
Reclamanţii,
la termenul de judecată din data de 15.03.2010, si-au reprecizat acţiunea,
solicitând şi anularea parţială a procesului verbal FN/26.10.2009-pct.2 emis de
Camera de Conturi Constanţa, anularea parţială a Deciziei
nr.36/25.11.2009-pct.2 şi anularea parţială a Încheierii
nr.VI.25/04.02.2010-pct.1 emisă de Curtea de Conturi a României precum şi
suspendarea, cu raportare la prevederile art.15 din L.nr.554/2004 a executării
actelor administrative contestate, până la soluţionarea cauzei.
În fata Curţii de Apel Constanţa a fost formulată şi
depusă din partea Sindicatului din Administraţia Publică Locală Constanţacerere de intervenţie în interes alăturat
reclamanţilorprin care s-a solicitat admiterea în principiu a cererii
şi anularea Deciziei nr.36/27.11.2009 precum şi suspendarea executării actului
contestat.
Prin Sentinţa civilă nr.106/CA/17.03.2010
Curtea de Apel Constanta a declinat cauza în favoarea Tribunalului Constanţa –
Secţia contencios administrativ.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios
administrativ şi fiscala la data de 05.05.2010 sub nr.112/36/2010.
Tribunalul Constanţa, la termenul de judecată din data
de 08.06.2010, cu raportare la prevederile art.52 C.proc.civilă, a încuviinţat
în principiu cererea de intervenţie formulată de Sindicatul din Administraţia
Publică Locala Constanţa.
La termenul de judecată din data de 01.07.2010, tribunalul a respins ca nefondată
solicitarea precizată formulată de către reclamanţi, privind suspendarea executării actelor administrative contestate.
Prin Sentinţa civilă nr.1333/26.10.2010,
Tribunalul Constanţa a respins acţiunea precizată promovată de reclamanţi şi
cererea de intervenţie în interesul alăturat reclamanţilor promovată de
Sindicatul Tomis al Lucrătorilor din Administraţia Publica Locală.
Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a
reţinut că, reclamantul Consiliul Judeţean Constanţa a fost supus unui audit
financiar efectuat de către Camera de Conturi Constanţa, asupra contului de
execuţie pe anul 2008, control în urma căruia a fost emisă Decizia
nr.36/25.11.2009 în cuprinsul căreia, la pct.2, s-a constatat că la nivelul
Consiliului Judeţean Constanţa au fost acordate în anul 2008, o serie de
sporuri şi drepturi salariale, respectiv: sporul de confidenţialitate în
cuantum de 15% din salariul de baza; sporul de stabilitate în cuantum de 15%
din salariul de bază; indemnizaţia de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul
de baza; spor de reprezentare pentru acoperirea şi a unei părţi şi cheltuielile
cu îmbrăcăminte, în cuantum de 20% din salariul de baza; prima de vacanţă
pentru personalul contractual; alocaţie de sărbători; transport la şi de la
locul de muncă; norma de hrană.
In referire la cele constatate s-a apreciat caracterul
nelegal al acestor sporuri, fiind dispusă în sarcina ordonatorului principal de
credite măsura stabilirii întinderii prejudiciului şi recuperarea acestuia.
A mai reţinut că împotriva acestei decizii a fost
formulată contestaţie, respinsă prin Încheierea nr.VI.25/04.02.2010 emisă de
Curtea de Conturi a României.
S-a reţinut, că pentru anul 2008
salarizarea personalului bugetar s-a efectuat în baza OG nr.10/2008 privind
nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar
salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2000 privind
sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din
sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr.II şi III la Legea nr.154/1998 privind
sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a
indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum
şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale
personalului contractual salarizat prin legi speciale, acest act normativ constituind
sediul juridic al sporurilor şi drepturilor salariale de care poate beneficia
personalul bugetar, aflat în legătura directă şi cu OG nr.6/2007.
1. În ce
priveşte sporul de confidenţialitate în cuantum de 15% din salariul de bază
acordat personalului de la nivelul Consiliului Judeţean Constanţa, în raport de
dispoziţiile art.13 din OG nr.6/2007 care prevede că sporul de
confidenţialitate în cuantum de până la 15% din salariul de bază beneficiază
doar personalul contractual din aparatul de lucru al Guvernului şi personalul
contractual din instituţiile şi autorităţile publice pentru care, prin acte
normative specifice, se prevede acordarea acestui spor şi din analiza OG
nr.6/2007 şi OG nr.10/2008 se constată că angajaţii Consiliului Judeţean
Constanţa nu se înscriu în categoria angajaţilor ce au dreptul de a beneficia
pentru activitatea prestată de acordarea sporului de confidenţialitate,
deoarece pe de o parte consiliul judeţean nu intră în categoria aparatului de
lucru al Guvernului iar pe de altă parte prin niciun act normativ specific nu
s-a prevăzut acordarea acestui spor către angajaţii din primării.
Pentru aceste considerente s-a reţinut că în mod
nelegal angajaţii – funcţionari publici şi personalul contractual – Consiliului
Judeţean Constanţa au beneficiat prin Contractul/Acordul colectiv de muncă
înregistrat la DMPS Constanţa,
pentru anul 2008, de acordare unui spor de confidenţialitate în cuantum de 15%
din salariul de bază.
2. În ce
priveşte sporul de stabilitate în cuantum de 15% din salariul de baza
acordat personalului de la nivelul Consiliului Judeţean Constanţa, din
analizarea prevederilor OG nr.6/2007 şi OG nr.10/2008 s-a reţinut că un
asemenea drept salarial nu este prevăzut de actele normative, considerente
pentru care angajaţii Consiliului Judeţean Constanţa nu puteau beneficia pentru
activitatea prestată de acordarea acestui spor, astfel că în mod nelegal
angajaţii – funcţionari public şi personal contractual – Consiliului Judeţean
Constanţa au beneficiat prinContractul/Acordul colectiv de muncă înregistrat la DMPS Constanţa, pentru anul
2008, de acordare unui spor de stabilitate în cuantum de 15% din salariul de
bază.
3. În ce
priveşte indemnizaţia de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază
acordată personalului de la nivelul Consiliului Judeţean Constanţa, potrivit
prevederilor art.13 din L.nr.138/1999, de indemnizaţia de dispozitiv lunară în
cuantum de 25% din salariul de bază, beneficiază funcţionarilor publici şi
personalului contractual care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului
Administraţiei şi Internelor şi în instituţiile publice din subordinea
ministerului, precum şi personalului care îşi desfăşoară activitatea în
serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale şi a prefecturilor care
au beneficiat de acest drept salarial şi înainte de transfer sau detaşare din
cadrul fostului Minister de Interne.
Din acest punct de vedere, s-a constatat că angajaţii
Consiliului Judeţean Constanţa nu se înscriu în categoria persoanelor ce au
dreptul de a beneficia pentru activitatea prestată de acordarea
sporului/indemnizaţiei de dispozitiv, deoarece pe de o parte nu există o
prestaţie specifică acestui spor iar pe de altă parte consiliul judeţean nu
intră în categoria entităţilor al căror personal beneficiază de acest
spor/indemnizaţie şi nici nu cuprinde în componenta sa structuri ce au
aparţinut Ministerului de Interne, astfel că în mod nelegal angajaţii –
funcţionari publici şi personal contractual – Consiliul Judeţean Constanţa au
beneficiat prin Contractul/Acordul colectiv de muncă înregistrat la DMPS Constanţa,
pentru anul 2008, de acordare unei indemnizaţii de dispozitiv în cuantum de 25%
din salariul de bază.
4. În ce
priveşte sporul de reprezentare pentru acoperirea şi a unei părţi şi
cheltuielile cu îmbrăcăminte, în cuantum de 20% din salariul de baza acordat
personalului de la nivelul Consiliului Judeţean Constanţa, din analizarea
prevederilor OG nr.6/2007 şi OG nr.10/2008 tribunalul a reţinut că un asemenea
drept salarial nu este prevăzut de actele normative, considerente pentru care
angajaţii Consiliului Judeţean Constanţa nu puteau beneficia pentru activitatea
prestată de acordarea acestui spor, astfel încât în mod nelegal angajaţii –
funcţionari public şi personal contractual – Consiliului Judeţean Constanţa au
beneficiat prin Contractul/Acordul colectiv de muncă înregistrat la DMPS Constanţa, pentru anul
2008, de acordare unui spor de reprezentare pentru acoperirea şi a unei părţi
şi cheltuielile cu îmbrăcăminte, în cuantum de 20% din salariul de bază.
5. Înce priveşte prima de concediuacordată personalului contractual de la
nivelul Consiliului Judeţean Constanţa, din analizarea prevederilor OG 6/2007
şi OG 10/2008 s-a apreciat că un asemenea drept salarial – prima de concediu
pentru personalul contractual, nu este prevăzut de actele normative, putând fi
acordată doar funcţionarilor publici.
Având în vedere dispoziţiile art.40
alin.2 din lit.c din Codul Muncii, conform cărora angajatorii au obligaţia de a
acorda salariaţilor toate drepturile care decurg din lege şi din contractul de
muncă aplicabil, prima instanţă a constatat că angajaţii contractuali din
cadrul Consiliului Judeţean Constanţa nu se înscriu în categoria persoanelor ce
au dreptul de a beneficia pentru activitatea prestată de acordarea indemnizaţiei
de concediu (prima de vacanţă), deoarece aceştia nu au calitatea de funcţionari
publici, instituita primei de vacanta fiind specifică doar funcţionarilor
publici, considerente pentru care s-a reţinut că în mod nelegal angajaţii -
personal contractual – Consiliului Judeţean Constanţa au beneficiat prin
Contractul/Acordul colectiv de muncă înregistrat la DMPS Constanţa, pentru anul
2008, de acordare primei de vacanţă.
6. În ce
priveşte decontarea transportuluila
şi de la locul de muncă acordat personalului de la nivelul Consiliului
Judeţean Constanţa, din analizarea prevederilor OG nr.6/2007 şi OG nr.10/2008,
s-a constatat că un asemenea drept salarial nu este prevăzut de actele
normative, considerente pentru care angajaţii Consiliului Judeţean Constanţa nu
puteau beneficia pentru activitatea prestată de decontarea cheltuielilor de
transport la şi de la locul de muncă, astfel că, în mod nelegal, angajaţii –
funcţionari publici şi personal contractual – Consiliului Judeţean Constanţa au
beneficiat prin Contractul/Acordul colectiv de muncă înregistrat la DMPS Constanţa, pentru anul
2008, de decontarea cheltuielilor de transport la şi de la locul de muncă.
7. În ce
priveşte norma de hrană acordată personalului de la nivelul Consiliului
Judeţean Constanţa, în cuantum de 12 lei/zilnic, din analizarea prevederilor OG
nr.6/2007 şi OG nr.10/2008, s-a constatat că un asemenea drept salarial nu este
prevăzut de actele normative, fapt pentru care angajaţii Consiliului Judeţean
Constanţa nu puteau beneficia pentru activitatea prestată de acordarea acestui
drept salarial.
Sub aspect normativ, acordarea
tichetelor de masă nu constituie o obligaţie legală pentru angajator,
legiuitorul prevăzând că se pot acorda tichetele de masa, iar nu că se vor
acorda - sintagmă ce ar fi conferit un caracter obligatoriu. Pe baza
criteriilor definite de Legea nr.142/1998 se stabilesc clauze concrete privind
tichetele de masă, în funcţie de resursele financiare, prin contractele
colective de muncă. Aceste clauze din contractele colective de muncă trebuie să
prevadă atât numărul salariaţilor din unitate care pot primi lunar tichete de
masă, valoarea nominală a tichetelor de masă, în limita celei prevăzute de
lege, numărul de zile lucrătoare din luna pentru care se distribuie tichete de
masă salariaţilor, cât şi criterii de selecţie pentru stabilirea salariaţilor
care primesc astfel de tichete.
Analizând însă dreptul salarial acordat angajaţilor
din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa – normă de hrană intr-un cuantum
lunar de 12 lei/zi, s-a constatat ca această facilitate salariala nu este
identica cu alocaţia individuală de hrană prevăzută de L.nr.142/1998, deoarece
nu este materializată prin tichetele de masa instituite de actul normativ.
Pentru aceste considerente, în mod nelegal angajaţii –
funcţionari publici şi personal contractual – Consiliului Judeţean Constanţa au
beneficiat prin Contractul/Acordul colectiv de muncă înregistrat la DMPS Constanţa, pentru anul
2008, de acordare a normei de hrană în cuantum de 12 lei/zi.
Din economia textelor art.12 din L.nr.130/1996 şi
art.25 din HG nr.833/2007 s-a constatat că pârâtele în mod legal au apreciat că
ordonatorul principal de credite a efectuat plăţi de natură salarială în afara
cadrului legal instituit prin OG nr.6/2007 şi OG nr.10/2008, ce constituie
legislaţia de strictă aplicare pentru anului 2008 în ce priveşte salarizarea
personalului bugetar.
Este real ca în raport cu prevederile art.12 din
L.nr.130/1966 ca la nivelul instituţiilor bugetare se pot purta negocieri
pentru încheierea contractelor colective de munca, însă în ce priveşte
drepturile salariale, aceste negocieri neputând excede legislaţiei salariale
existente în materie.
Din acest punct de vedere, tribunalul a reţinut că
pârâtele în mod temeinic au constatat că la nivelul Consiliului Judeţean
Constanţa s-au efectuat pentru anul 2008 plăţi salariale în afara cadrului
legal, clauzele contractului colectiv de muncă invocat de către reclamanţi
neputând produce efecte decât între părţile semnatare, Curtea de conturi, ca
organ de control, urmărind modul de formare, de administrare şi de
întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, în
conformitate cu principiile legalităţii, regularităţii, economicităţii,
eficienţei şi eficacităţii, în raport cu legislaţia în materie şi nu în raport
cu actele juridice încheiate între angajator şi salariaţii reprezentaţi prin
sindicat.
Tribunalul a reţinut şi dispoziţiile art.14 alin.3 din
Legea nr.273/2006, privind finanţele publice locale, ce prevăd în mod imperativ
că: ”Nicio cheltuială nu poate fi
înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) şi nici nu poate fi angajată
şi efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectiva
cheltuială”.
Pe de alta parte, în condiţiile în care clauzele de natură
salarială din cadrul contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul
Consiliului Judeţean Constanţa nu au fost anulate, aceste urmează a produce
efecte juridice între părţile semnatare, insă în raport cu exerciţiul bugetar,
nu pot constitui ”baza legală” în
sensul definit de L.nr.273/2006.
De altfel, îndeplinirea măsurilor dispuse prin Decizia
nr.36/2009 – pct.2 reprezintă o obligaţie legală ce revine ordonatorului
principal de credite – Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa - al
entităţii audiate iar neconformarea angajează răspunderea, în condiţiile art.62
lit.”b” din L.nr.94/1992, acesta fiind chemat a răspunde pentru prejudiciul
cauzat instituţiei publice, prin plăţile efectuate în afara cadrului legal.
În raport cu cele analizate, s-a constatat că în mod
nelegal la nivelul Consiliului Judeţean Constanţa s-au efectuat, pentru anul
2008, plăţi nelegale aferente acordării sporului de confidenţialitate în
cuantum de 15% din salariul de baza, sporului de stabilitate în cuantum de 15%
din salariul de bază, indemnizaţiei de dispozitiv în cuantum de 25% din
salariul de baza, sporului de reprezentare pentru acoperirea şi a unei părţi şi
cheltuielile cu îmbrăcăminte, în cuantum de 20% din salariul de bază, primei de
vacanţă pentru personalul contractual, alocaţiei de sărbători, decontărilor
cheltuielilor de transport la şi de la locul de muncă şi a normei de hrană,
considerente pentru care instanţa a constatat că pârâtele în mod temeinic au
reţinut caracterul nelegal al acordării acestor sporuri şi a drepturi salariale
speciale.
Pentru aceste considerente, cu raportare la
prevederile art.1, art.2 şi art.18 din L.nr.554/2004 republicată, tribunalul a
constatat că acţiunea precizată promovată de reclamanţi este nefondată.
În raport de această soluţie, a dispus şi respingerea
cererii de intervenţie în interesul alăturat reclamanţilor promovata de
Sindicatul Lucrătorilor din Administraţia Publică Locală Constanţa.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recursreclamanţii PreşedinteleConsiliului
Judeţean Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa precum şi intervenientul
în interes alăturat reclamanţilor - Sindicatul din Administraţia Publică Locală
Constanţacare au criticat-o ca
nelegală şi netemeinică, invocând disp. 304 pct.9 Cod
procedură civilă.
a. Toate sumele reţinute de Curtea de Conturi ca fiind
nelegal plătite au fost acordate în anul 2008 în conformitate cu prevederile
Contractului Colectiv de Muncă aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean
Constanţa, act normativ ce a fost supus controlului legalităţii întrucât a fost
contestat de Prefectul Judeţului Constanţa în cadrul tutelei administrative, în
acest sens pronunţându-se şi Tribunalul Constanţa în dosarul nr.20/CA/2006,
respingând acţiunea ca inadmisibilă în raport de natura actului juridic supus
controlului;
b. Actul administrativ supus cenzurii contenciosului
administrativ, respectiv hotărârea prin care s-a aprobat contractul colectiv de
muncă, a fost adoptat conform atribuţiilor şi a competenţei reglementate prin
Legea nr.215/2001, autoritatea locală luând act de convenţia părţilor
(angajator şi reprezentantul salariaţilor), întemeiată pe dispoziţiile
salariale ce vizează raporturile de serviciu şi de muncă (Legea nr.130/1996,
Legea nr.188/1999, Legea nr.53/2003).
c. Acordul/CCM la nivel de unitate are un caracter
perfect legal, reprezentând actul de voinţa al părţilor, care nu încalcă
prevederile legale în materie, cum greşit se susţine în decizia contestata;
d. Prin Contractul colectiv de muncă s-au negociat
clauze referitoare la drepturi ce pot fi acordate potrivit reglementarilor
legale în vigoare, în contextul în care nu există nicio normă juridică care să
interzică în mod expres vreunul dintre drepturile acordate de Consiliul
Judeţean Constanţa, existând cel mult norme supletive care permit părţilor să
aprecieze asupra oportunităţii acordării unor drepturi salariale, relevante
fiind în acest sens inclusiv susţinerile instanţei de fond la analizarea
situaţiei legale a acordării normei de hrană, în contextul în care chiar
dispoziţiile legale invocate au caracter supletiv, având mai puţină importantă
denumirea acesteia, respectiv normă de hrană ci nu alocaţie individuală de
hrană, scopul măsurii fiind acelaşi; în plus, conform dispoziţiilor art.30 din
Legea nr.130/1996 executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie
pentru părţi, în cauză nefiind incident niciunul dintre cazurile de suspendare
sau încetare a efectelor contractului colectiv de muncă, iar anularea acestuia
nu a fost solicitată nici pe cale de acţiune, nici pe cale de excepţie, astfel
că paradoxal acţiunile salariaţilor întemeiate în fapt şi în drept pe
prevederile contractului colectiv de muncă sunt admise, în timp ce Curtea de
Conturi impută recuperarea sumelor respective;
e. Este obligatorie pentru părţi respectarea contractului
colectiv de muncă, nefiind incidente nici dispoziţiile art.24 din Legea
nr.130/1996: Clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu
încălcarea prevederilor art.8 sunt lovite de nulitate; nulitatea clauzelor
contractuale se constată de către instanţa judecătorească competentă, la
cererea părţii interesate.
f. Nu au fost încălcate prevederile art.8 şi art.12 din
Legea nr.130/1996 întrucât prin acest document nu s-au stabilit alte valori ale
drepturilor salariale deja reglementate prin lege.
Astfel, prin CCM nivelul legal al salariilor de bază
ale funcţionarilor publici şi ale personalului contractual nu au fost
negociate, acestea fiind la nivelul reglementarilor legale în vigoare,
respectiv la nivelul reglementat prin OG nr.6/2007 şi OG nr.10/2008 pentru anul
2008.
g. Salariile nu au fost negociate prin Contractul
colectiv de muncă.
h. Potrivit dispoziţiilor art.236 din Codul Muncii,
contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale
constituie legea părţilor.
i. Potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996:
Contracte colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor
bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la
drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale.
j. Interpretând per a contrario dispoziţiile legale
menţionate, rezulta că prin contractele colective de muncă pot fi negociate
clauze referitoare la drepturile a căror acordare şi cuantum nu sunt stabilite
sau interzise în mod expres prin dispoziţii legale imperative.
k. În acest context, în care prevederile legale
specifice salarizării sectorului bugetar instituie numai o serie de drepturi cu
caracter minimal, fără a consacra interdicţii exprese privind instituirea unor
drepturi sau întinderea acestora, rezultă că stabilirea şi acordarea unor
drepturi băneşti speciale s-a făcut în conformitate cu principiul liberei
negocieri, ca o expresie a principiilor stipulate de Convenţia OIM nr.154/1981
privind promovarea negocierii colective, prin care părţile stabilesc liber
condiţiile de muncă şi de angajare, astfel că interpretarea instanţei de fond
constituie o restrângere a acestor drepturi acordate salariaţilor, dar şi
angajatorului.
l. Sporurile aferente salariilor de bază au fost negociate
în temeiul art.72 coroborat cu art.117 din Legea privind Statutul
funcţionarilor publici şi ale art.20 şi urmat şi art.39 şi următ. din Legea
nr.53/2003 privind Codul muncii.
m. Au fost respectate prevederile art. 1 şi art.8 din
Legea nr.130/1996 întrucât toate drepturile şi sporurile negociate se
încadrează în limitele şi condiţiile prevăzute de statutul funcţionarilor
publici şi ale codului muncii.
n. S-au respectat şi prevederile art.25 din HG
nr.833/2007 întrucât toate drepturile negociate se încadrează, din punct de
vedere al reglementarii şi posibilităţii de acordare, în conţinutul legii
Statutului funcţionarilor publici şi ale Codului muncii.
o. Prevederile art.3 alin.2 din Contractul Colectiv de
Muncă Unic la nivel naţional pe anul 2007-2010 au fost respectate întrucât
salariile de bază nu au fost negociate, iar pentru celelalte sporuri legislaţia
în materie, respectiv Statutul funcţionarilor publici şi Codul muncii, prevede
posibilitatea acordării lor. Limitele acestora nu au fost stabilite cu
încălcarea prevederilor legale în vigoare. Prevederile Contractului Colectiv de
Muncă unic la nivel naţional pentru anii 2007-2010 este subsecvent Contractului
Colectiv de Muncă încheiat la nivelul Municipiului Mangalia şi se aplică în
ipoteza în care nu exista contract colectiv de muncă la nivel de instituţie
publică. Are prioritate Contractul Colectiv de Muncă de la nivelul unităţii
potrivit Legii nr.168/1999 modificată şi completată.
p. Interpretând prevederile art.12 din Legea nr.130/1996
per a contrario, rezulta că pot face obiectul negocierilor sindicale, în
condiţiile legii, şi alte drepturi a căror acordare sau cuantum nu s-a stabilit
expres prin alte dispoziţii legale aplicabile categoriei de salariaţi înscrişi
în sindicat.
q. De aceea, nu se poate susţine că acordarea lor, în
urma negocierilor şi plata acestora, este nelegală, atâta vreme cât chiar
legiuitorul a acordat posibilitatea de a forma obiectul unor negocieri sau
încheierea unor acorduri colective de muncă prin contracte colective de muncă
încheiate la instituţiile bugetare , a unor drepturi nereglementate sub
aspectul acordării sau cuantumului, în mod expres, de vreo altă prevedere
legală aplicabilă categoriei de salariaţi din instituţia publică.
r. Acordarea acestor drepturi a fost reglementată şi din
punctul de vedere al sursei de plată prin cuprinderea în capitolele bugetare
ale bugetului judeţean pentru anul 2008.
s. Drepturile negociate şi înscrise în Contractul
colectiv de muncă aprobat prin HCJC nr.281/2007 modificat prin HCJC nr.43/2008
nu exced reglementarilor legale în vigoare întrucât nu sunt interzise de
acestea, iar acordarea acestora s-a făcut cu respectarea şi aplicarea întocmai
a legii.
t. Instanţa de fond si-a întemeiat convingerea pornind
de la o premisă greşită, şi anume faptul că dispoziţiile O.G. nr.6/2007 şi O.G.
nr.20/2008, referitoare la drepturile salariale ale funcţionarilor publici şi
personalului contractual, ar prevede în mod expres şi limitativ drepturile
salariale de care pot beneficia atât funcţionarii publici, cât şi membrii
personalului contractual, deşi niciuna dintre aceste reglementari nu consacră
interdicţia ca părţile sa poată stabili şi alte drepturi băneşti, sau ca
enumerarea drepturilor este limitativă, fiind aplicabil argumentul de
interpretare logică - excepţia est strictissimae interpretationis.
Recursul declarat de B.B , B.V, C.G, D.E,
D.D.E, L.M, R.I, S.A.M, S.S, T.G, T.E
Recurenţii persoane fizice – membrii de sindicat,
salariaţi aiConsiliului Judeţean Constanţa – au
declarat recurs împotriva aceleiaşi hotărâri, pe care o critică pentru
nelegalitate şi netemeinicie.
Precizează că sunt membrii ai Sindicatului
Lucrătorilor din Administraţia Publica Locală Constanţa, intervenient în
interes alăturat reclamanţilor la instanţa de fond, şi în această calitate au
înţeles că atace sentinţa instanţei de fond.
În ceea ce priveşterecursul declarat de BB, B.V, C.G, D.E,
D.D.E, L.M, R.I, S.A.M, S.S, T.G, T.E , Curtea a invocat excepţia
inadmisibilităţii acestuia motivat de faptul că, nu au avut calitatea de
părţi în proces în faţa instanţei de fond, hotărârea nefiind pronunţată şi în
contradictoriu cu aceste persoane.
Recursul este calea de atac prin intermediul căreia ca
regulă, părţile solicită în condiţiile şi pentru motivele limitativ determinate
de lege desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti .
Codul de procedură civilă conţine prevederi sumare cu
privire la subiectele recursului, fiind însă întrutotul aplicabile dispoziţiile
şi regulile de drept comun privitoare la exercitarea acţiunii civile, cu unele
particularităţi.
Hotărârea judecătorească produce efecte numai în
privinţa persoanelor care au luat parte la judecată , faţă de terţi aceasta
fiind un „ res inter alios iudicata” deoarece nu le poate dăuna căci nu le
este opozabilă .
Pornind de la această constatare se impune afirmarea
principiului potrivit căruia subiecte ale recursului pot deveni numai părţile
din proces. Cu toate acestea , în anumite condiţii calea de atac poate fi
exercitată şi de alte persoane care pot justifica un interes, respectiv terţii
introduşi în proces din iniţiativa uneia dintre părţi sau cei care au
intervenit în proces din proprie iniţiativă.
În această privinţă o situaţie particulară o are intervenientul
în interesul uneia dintre părţi , recursul său fiind condiţionat de exercitarea
căii de atac şi de către partea în favoarea căreia s-a formulat cererea de
intervenţie , astfel cum dispune în mod expres art.56 din Codul de procedură
civilă.
În speţă, cererea de chemare în judecată a fost
formulată de Consiliul Judeţean Constanţa şi Preşedintele Consiliului Judeţean
Constanţa, în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi Constanţa şi
Curtea de Conturi a României.
In cauză, a
fost formulată o cerere de intervenţie în interesul reclamanţilor de către Sindicatului
din Administraţia Publică Locală Constanţa, care a formulat la rândul său
recurs.
Pe cale de consecinţă
, neavând
calitatea de părţi în proces persoanele fizice, chiar dacă au calitatea
de membrii de sindicat, nu poate avea calitatea de recurenţi motiv pentru care
în temeiul art.312 din Codul de procedură civilă recursul său urmează a fi
respins ca inadmisibil.
Examinând recursurile prin prisma criticilor aduse
hotărârii de către reclamanţi şi intervenientul accsoriu,şi care au fost încadrate în motivul prevăzut
de art.304 pct.9 dar şi potrivit dispoziţiilor art.3041 din Codul de
procedură civilă Curtea constată că este fondatpentru următoarele considerente:
Art.1
alin.1 din Legea nr.130/1996 stipulează că un contract colectiv de muncă este convenţia încheiată între patron sau
organizaţia patronală pe de o pare şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate
sau în alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc
clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea iar clauzele contractelor
colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele şi condiţiile prevăzute
de prezenta lege.
Potrivit
art.12 alin.1 din acelaşi act normativ, contractele
colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare,
însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare al drepturile
ale căror acordare şi cuantum cuprinse şi în art. 3 alin. 2 din contractul
colectiv de muncă unic la nivel naţional pentru anii 2007-2010.
Curtea reţine că Legea nr.188/1999 permite încheierea de acorduri
colective între instituţiile publice şi sindicatele reprezentative sau
reprezentanţii funcţionarilor publici. Aceste acorduri pot să cuprindă numai
măsuri referitoare la: constituirea şi folosirea fondurilor destinate
îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă, sănătatea şi securitatea în muncă,
programul zilnic de lucru,perfecţionarea profesională, alte măsuri decât cele prevăzute de lege,
referitoare la protecţia celor aleşi în organele de conducere ale
organizaţiilor sindicale (art.72 alin. 1 din legea nr.188/1999).
La baza acordării drepturilor salariale apreciate ca nelegale de către
organul de auditare au stat Contractul – Acordul colectiv de muncă al
angajaţilor din cadrul de specialitate al consiliului Judeţean Constanţa
aprobat prin HCJ nr.281/2007, HCJ nr.43/2008 privind aprobarea actului
adiţional la contractul aprobat prin HCJ nr.281/2007 şi înregistrat la DMPS Constanţa sub
nr.3259/07.02.2008,HCJ nr.149/2008.
Potrivit art.8 din Legea nr.130/1996, clauzele din
contractele colective se stabilesc în limitele şi în condiţiile prevăzute de
lege, iar clauzele negociate cu încălcarea dispoziţiilor legale sunt lovite de
nulitate absolută (art.24 alin.1), nulitate care se constată de instanţa
competentă, la cererea părţii interesate (art.24 alin.2 din Legea nr.130/1996).
Nulitatea clauzelor contractuale stipulate în acordurile şi contractele
colective de muncă se constată de instanţa de judecată competentă, la cererea
părţii interesate, ori câtă vreme actele juridice bilaterale nu au fost
declarate nelegale potrivit art.24 din Legea
nr. 130/1996 pârâta nu este îndrituită să facă abstracţie de ele şi să
susţină cu temei că acordarea de către reclamanţi în anul 2008 personalului
propriu a drepturilor menţionate la pct.2 din decizia nr.36/25.11.2009 a fost
făcută cu nesocotirea dispoziţiilor legale în vigoare care reglementau
salarizarea acestor categorii de personal.
Interpretând,per a contrario, dispoziţiile legale
menţionate, rezultă că prin contractele/acordurile colective de muncă pot fi
negociate clauzele referitoare la drepturile a căror acordare şi al căror
cuantum nu sunt stabilite prin dispoziţii legale.
Folosind
acelaşi principiu în interpretarea prevederilor art. 3 alin. 3 din contractul
colectiv de muncă unic la nivel naţional, precum şi ale art. 8 alin. 2 din
Legea nr. 130/1996 potrivit cu care contractele colective de muncă nu pot
conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit
prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior se impune
concluzia că se pot negocia clauze care să acorde salariaţilor mai mult decât
s-a prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
În acest
sens, sunt şi prevederile art.238 alin. 3 din Codul Muncii care se completează
cu Legea nr.188/1999 ce statuează că, la
încheierea contractului colectiv de muncă, dispoziţiile legale referitoare la
drepturile salariaţilor au un caracter minimal.
Prin semnarea acordului/contractului colectiv de munca
de către ambele părţi au fost însuşite şi prevederile prin care s-au prevăzut
acordarea acestor drepturi, ca urmare fiind achitate persoanelor îndreptăţite
conform art.969 Cod civil.
În aceste
condiţii, acordarea drepturilor speciale nu este nelegală din moment ce nu
există nici un text de lege care să o interzică, ci, dimpotrivă, drepturile
stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care, în raporturile
juridice dintre părţile sociale, a intervenit principiul liberei negocieri.
In acest
sens a fost încheiata Convenţia OIM nr.131/1970 şi reglementat art.238, alin.3
din Codul muncii care permite ca prin
contractele colective de munca sa se prevadă drepturi cu un caracter superior
celor prevăzute de normele legale.
Prin
urmare, o restrângere de orice natură cu privire la drepturile care pot fi
negociate contravine dispoziţiilor O.I.M.
În acest context,
obligaţiile decurgând din contractul colectiv de muncă nu puteau fi încălcate
întrucât el a fost înregistrat, devenind opozabil şi în acelaşi timp
obligatoriu pentru părţile contractante, potrivit art.243 din Codul Muncii şi
art.30 alin.1 din Legea nr.130/1996, iar obligativitatea exercitării
contractului colectiv de muncă derivă şi din prevederile Convenţiei O.I.M.
nr.131/1970, fiind reglementată expres atragerea
răspunderii părţilor care se fac vinovate de neîndeplinirea obligaţiilor
stabilite prin contractul colectiv de muncă.
Nu trebuie omise, în
acest context nici dispoziţiile Convenţiei O.I.M
nr.154/1981 privind promovarea negocierii colective care, prin art.5, impune canegocierea colectivă să fie posibilă
pentru toţi cei vizaţi prin convenţie (art.1), iar negocierea poate purta asupra fixării condiţiilor de muncă şi angajări
şi /sau reglementării relaţiilor între cei ce angajează sau organizaţiile lor
şi una sau mai multe organizaţii ale lucrătorilor.
Invocarea de către tribunal a Deciziei nr.36/2009
pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul recursului în
interesul legii prin care au fost interpretate prevederilor art.13 din Legii
nr.138/1999 nu poate fi reţinută de Curte câtă vreme instanţele au de examinat
legalitatea unor operaţiuni de plată din anul 2008.
Potrivit art. 4 din Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale „prin aprobarea
bugetelor prevăzute la art.1 alin.(2) se autorizează, pentru anul bugetar,
veniturile şi cheltuielile bugetare, după caz.
Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin
bugetele prevăzute la art.1 alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se
ordonanţează şi se efectuează plăţi, reprezintă limite maxime, care nu pot fi
depăşite.
Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se
face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
Angajarea şi utilizarea creditelor bugetare în
alte scopuri decât cele aprobate atrag răspunderea celor vinovaţi, în
condiţiile legii, iar
potrivit art.14, alin.3 din acelasi act normativ nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în
bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) şi nici nu poate fi angajată şi
efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală.”
În speţă, reclamantul Preşedintele
Consiliului Judeţean Constanţa a facut dovada că a efectuat cheltuielile
privind drepturile salariale catre personalul bugetar în baza contractului
colectiv de munca, înregistrat la autoritatea publica competentă, act juridic
care prin necontestarea sa a dobandit putere de lege pentru partile contractante
şi a caror respectare in condiţiile nedeclarării nulităţii acestora este
garantată de art. 41, alin.5 din Constitutia Romaniei.
Curtea constată că actele administrative emise de
către autoritatea publica pârâtă prin care aceasta a stabilit că la nivelul Consiliului
Judeţean Constanţa s-au efectuat, pentru anul 2008, plăţi nelegale aferente
acordării sporului de confidenţialitate în cuantum de 15% din salariul de baza,
sporului de stabilitate în cuantum de 15% din salariul de bază, indemnizaţiei
de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de baza, sporului de reprezentare
pentru acoperirea şi a unei părţi şi cheltuielile cu îmbrăcăminte, în cuantum
de 20% din salariul de bază, primei de vacanţă pentru personalul contractual,
alocaţiei de sărbători, decontărilor cheltuielilor de transport la şi de la
locul de muncă şi a normei de hrană, nu au corespondenţă în probele
administrate de părţi motiv pentru care hotărârea tribunalului este nelegală.
Şi aceasta pentru că actele bilaterale prin care au
fost stabilite drepturile salariale şi sporurile acordate funcţionarilor
publici şi personalului contractual din Consiliul Judeţean Constanţa au fost
cenzurate în mod nelegal de către Curtea de Conturi prin Decizia 36/2009,
măsurile de la pct.2 fiind dispuse cu încălcarea principiului pacta
sunt servanda şi principiul liberei negocieri a contractului colectiv de muncă
între partenerii sociali, fiind nesocotite dispoziţiile Legii.
130/1996, ale Codului Muncii şi ale Legii 188/1999.
Reţinând considerentele expuse mai sus Curtea, în
temeiul art.312 din Codul de procedură civilă, va admite recursurile declarate
de reclamanţi şi intervenientul accesoriu urmând a modifica în parte hotărârea
recurată în sensul admiterii în parte a cererii principale şi cererii de
intervenţie accesorie.
Pe cale de consecinţă se va dispune anularea
Încheierii nr.VI -25/04.02.2010 a Curţii de Conturi în sensul admiterii
contestaţiei formulată de Consiliul Judeţean Constanţa şi anularea în parte a
Deciziei nr.36/25.11.2009 a Camerei de Conturi a Judeţului Constanţa în ceea ce
priveşte măsurile de la punctul 2 de stabilire şi recuperare a prejudiciului
pentru sporurile şi drepturile acordate în anul 2008 personalului propriu în
baza contractului/acordului colectiv de muncă încheiat la nivelul Consiliului
Judeţean Constanţa.
Vor fi menţinute
dispoziţiile din hotărârea recurată referitoare la respingerea cererilor
privind anularea procesului verbal FN din 26.10.2009 şi suspendarea executării
deciziei nr.36/25.11.2009.Şi aceasta pentru că procesul verbal FN din
26.10.2009reprezintă o operaţiune
materială, iar nu un act administrativ ce poate fi anulat.
Cum actele administrative
contestate au fost apreciate ca nelegale, văzând dispoziţiileart.274 din Codul de procedură civilă
potrivit cărora partea care cade în pretenţii trebuie să suporte cheltuielile
de judecată efectuate de partea adversă, cum intervenientula făcut dovada lor, acestea fiind reale, necesare şi
rezonabile, este îndreptăţita obţine restituirea.