avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


19. Contestaţie împotriva actului administrativ fiscal emis de autoritatea publică. Anulare act administrativ fiscal. Spor de confidenţialitate. Indemnizaţie de dispozitiv. Spor de stabilitate. Spor de reprezentare. Primă de vacanţă. Decontare transport. Normă de hrană.

 

                                                          Art.238 - Legea nr.53/2003 privind  Codul muncii

                                                          Art.72 – Legea nr.188/1999

                                                          Art.15, art.17 – OG nr.6/2007

                                                          Art.13 al.1, art.23 – OG nr.10/2008

                                                          Art.13 – Legea nr.138/1999

                                                          Art.1 – Legea nr.193/2006

                                                          Art.21 – Cod fiscal

                                                          Art.1, art.8, art.10, art.24, art.27 – Legea nr.130/1996

                                                          Art.4 - Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale

                                                          Art.41 al.5 – Constituţia României

 

                       

                                                                                              Decizia civilă nr.175/09.03.2011

                                                                                                       Dosar nr.40/36/2011

 

Prin acţiunea înregistrată la data de 27.01.2010 Curţii de Apel Constanţa – Secţia comercială, maritimă şi fluvială precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal sub nr.112/36/2010, reclamanţii Consiliul Judeţean Constanţa şi Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi Constanţa şi Curtea de Conturi a României, cu raportare la prevederile Legii nr.554/2004 au formulat contestaţie împotriva Deciziei nr.36/25.11.2009 şi a procesului verbal FN/26.10.2009 emise de Camera de Conturi Constanţa, apreciate ca fiind nelegale.

În motivarea cererii reclamanţii au arătat că la nivelul Consiliului Judeţean Constanţa a fost efectuat un control de către reprezentaţii Camerei de Conturi Constanţa în urma căruia au fost constatate o serie de abateri în cadrul activităţii, aspecte cuprinse în procesul-verbal FN/26.10.2009 şi în baza căruia a fost emisă Decizia nr.36/25.1.2009, act administrativ împotriva căruia, a fost formulată contestaţie, nesoluţionată până la momentul sesizării instanţei.

S-a susţinut că reprezentanţii organului de control au nesocotit faptul că drepturile salariale privind personalul din administraţia publică locală, aferente anului 2008, au fost acordate în baza contractului colectiv de muncă aprobat prin HCJ Constanţa nr.281/2007, modificat prin HCJ Constanţa nr.43/2008 şi în raport cu toate prevederile legale în materie.

Au relevat că încheierea acestui contract colectiv de muncă s-a făcut în urma negocierii purtate între reprezentanţii părţilor semnatare, conform prevederilor art.72 din Legea nr.188/1999 şi art.20 şi urm din C.muncii şi ale art.12 din Legea nr.130/1996, fondurile aferente drepturilor stabilite pentru angajaţi fiind aprobate de către Consiliul Judeţean Constanţa.

Reclamanţii au invocat faptul că instanţele de judecată sunt singurele în măsură a aprecia asupra legalităţii drepturilor de natură salarială cuprinse în urma negocierilor purtate, în cadrul contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul instituţiei publice, pârâtele nefiind în măsură a face aprecieri cu privire la nulitatea clauzelor contractuale, Legea nr.130/1996 permiţând purtarea de negocieri între angajator şi organizaţiile salariaţilor şi pentru alte drepturi de natură socială decât cele pentru care în mod expres s-a stabilit aplicabilitatea la categoria de salariaţi reprezentanţi de către sindicat.

In drept au fost invocate disp. Legii nr.554/2004, Legii nr.94/1992, Legii nr.500/2002, Legii nr.273/2006, HG nr.1155/2008, OUG nr.223/2008, Legii 130/1996, Legii 188/199, Legea nr.53/2003.

Reclamanţii, la termenul de judecată din data de 15.02.2010, şi-au precizat acţiunea, solicitând şi anularea Încheierii nr.VI.25/04.02.2010 emisă de Curtea de Conturi a României precum şi suspendarea, cu raportare la prevederile art.15 din Legea nr.554/2004 a executării actelor administrative contestate, până la soluţionarea cauzei.

Reclamanţii, la termenul de judecată din data de 15.03.2010, si-au reprecizat acţiunea, solicitând şi anularea parţială a procesului verbal FN/26.10.2009-pct.2 emis de Camera de Conturi Constanţa, anularea parţială a Deciziei nr.36/25.11.2009-pct.2 şi anularea parţială a Încheierii nr.VI.25/04.02.2010-pct.1 emisă de Curtea de Conturi a României precum şi suspendarea, cu raportare la prevederile art.15 din L.nr.554/2004 a executării actelor administrative contestate, până la soluţionarea cauzei.

În fata Curţii de Apel Constanţa a fost formulată şi depusă din partea Sindicatului din Administraţia Publică Locală Constanţa cerere de intervenţie în interes alăturat reclamanţilor prin care s-a solicitat admiterea în principiu a cererii şi anularea Deciziei nr.36/27.11.2009 precum şi suspendarea executării actului contestat.

Prin Sentinţa civilă nr.106/CA/17.03.2010 Curtea de Apel Constanta a declinat cauza în favoarea Tribunalului Constanţa – Secţia contencios administrativ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscala la data de 05.05.2010 sub nr.112/36/2010.

Tribunalul Constanţa, la termenul de judecată din data de 08.06.2010, cu raportare la prevederile art.52 C.proc.civilă, a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie formulată de Sindicatul din Administraţia Publică Locala Constanţa.

La termenul de judecată din data de 01.07.2010, tribunalul a respins ca nefondată solicitarea precizată formulată de către reclamanţi, privind suspendarea executării actelor administrative contestate.

Prin Sentinţa civilă nr.1333/26.10.2010, Tribunalul Constanţa a respins acţiunea precizată promovată de reclamanţi şi cererea de intervenţie în interesul alăturat reclamanţilor promovată de Sindicatul Tomis al Lucrătorilor din Administraţia Publica Locală.

Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut că, reclamantul Consiliul Judeţean Constanţa a fost supus unui audit financiar efectuat de către Camera de Conturi Constanţa, asupra contului de execuţie pe anul 2008, control în urma căruia a fost emisă Decizia nr.36/25.11.2009 în cuprinsul căreia, la pct.2, s-a constatat că la nivelul Consiliului Judeţean Constanţa au fost acordate în anul 2008, o serie de sporuri şi drepturi salariale, respectiv: sporul de confidenţialitate în cuantum de 15% din salariul de baza; sporul de stabilitate în cuantum de 15% din salariul de bază; indemnizaţia de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de baza; spor de reprezentare pentru acoperirea şi a unei părţi şi cheltuielile cu îmbrăcăminte, în cuantum de 20% din salariul de baza; prima de vacanţă pentru personalul contractual; alocaţie de sărbători; transport la şi de la locul de muncă; norma de hrană.

In referire la cele constatate s-a apreciat caracterul nelegal al acestor sporuri, fiind dispusă în sarcina ordonatorului principal de credite măsura stabilirii întinderii prejudiciului şi recuperarea acestuia.

A mai reţinut că împotriva acestei decizii a fost formulată contestaţie, respinsă prin Încheierea nr.VI.25/04.02.2010 emisă de Curtea de Conturi a României.

         S-a reţinut, că pentru anul 2008 salarizarea personalului bugetar s-a efectuat în baza OG nr.10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr.II şi III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, acest act normativ constituind sediul juridic al sporurilor şi drepturilor salariale de care poate beneficia personalul bugetar, aflat în legătura directă şi cu OG nr.6/2007.

1. În ce priveşte sporul de confidenţialitate în cuantum de 15% din salariul de bază acordat personalului de la nivelul Consiliului Judeţean Constanţa, în raport de dispoziţiile art.13 din OG nr.6/2007 care prevede că sporul de confidenţialitate în cuantum de până la 15% din salariul de bază beneficiază doar personalul contractual din aparatul de lucru al Guvernului şi personalul contractual din instituţiile şi autorităţile publice pentru care, prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor şi din analiza OG nr.6/2007 şi OG nr.10/2008 se constată că angajaţii Consiliului Judeţean Constanţa nu se înscriu în categoria angajaţilor ce au dreptul de a beneficia pentru activitatea prestată de acordarea sporului de confidenţialitate, deoarece pe de o parte consiliul judeţean nu intră în categoria aparatului de lucru al Guvernului iar pe de altă parte prin niciun act normativ specific nu s-a prevăzut acordarea acestui spor către angajaţii din primării.

Pentru aceste considerente s-a reţinut că în mod nelegal angajaţii – funcţionari publici şi personalul contractual – Consiliului Judeţean Constanţa au beneficiat prin Contractul/Acordul colectiv de muncă înregistrat la DMPS Constanţa, pentru anul 2008, de acordare unui spor de confidenţialitate în cuantum de 15% din salariul de bază.

2. În ce priveşte sporul de stabilitate în cuantum de 15% din salariul de baza acordat personalului de la nivelul Consiliului Judeţean Constanţa, din analizarea prevederilor OG nr.6/2007 şi OG nr.10/2008 s-a reţinut că un asemenea drept salarial nu este prevăzut de actele normative, considerente pentru care angajaţii Consiliului Judeţean Constanţa nu puteau beneficia pentru activitatea prestată de acordarea acestui spor, astfel că în mod nelegal angajaţii – funcţionari public şi personal contractual – Consiliului Judeţean Constanţa au beneficiat prin Contractul/Acordul colectiv de muncă înregistrat la DMPS Constanţa, pentru anul 2008, de acordare unui spor de stabilitate în cuantum de 15% din salariul de bază.

3. În ce priveşte indemnizaţia de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază acordată personalului de la nivelul Consiliului Judeţean Constanţa, potrivit prevederilor art.13 din L.nr.138/1999, de indemnizaţia de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, beneficiază funcţionarilor publici şi personalului contractual care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi în instituţiile publice din subordinea ministerului, precum şi personalului care îşi desfăşoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale şi a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial şi înainte de transfer sau detaşare din cadrul fostului Minister de Interne.

Din acest punct de vedere, s-a constatat că angajaţii Consiliului Judeţean Constanţa nu se înscriu în categoria persoanelor ce au dreptul de a beneficia pentru activitatea prestată de acordarea sporului/indemnizaţiei de dispozitiv, deoarece pe de o parte nu există o prestaţie specifică acestui spor iar pe de altă parte consiliul judeţean nu intră în categoria entităţilor al căror personal beneficiază de acest spor/indemnizaţie şi nici nu cuprinde în componenta sa structuri ce au aparţinut Ministerului de Interne, astfel că în mod nelegal angajaţii – funcţionari publici şi personal contractual – Consiliul Judeţean Constanţa au beneficiat prin Contractul/Acordul colectiv de muncă înregistrat la DMPS Constanţa, pentru anul 2008, de acordare unei indemnizaţii de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază.

4. În ce priveşte sporul de reprezentare pentru acoperirea şi a unei părţi şi cheltuielile cu îmbrăcăminte, în cuantum de 20% din salariul de baza acordat personalului de la nivelul Consiliului Judeţean Constanţa, din analizarea prevederilor OG nr.6/2007 şi OG nr.10/2008 tribunalul a reţinut că un asemenea drept salarial nu este prevăzut de actele normative, considerente pentru care angajaţii Consiliului Judeţean Constanţa nu puteau beneficia pentru activitatea prestată de acordarea acestui spor, astfel încât în mod nelegal angajaţii – funcţionari public şi personal contractual – Consiliului Judeţean Constanţa au beneficiat prin Contractul/Acordul colectiv de muncă înregistrat la DMPS Constanţa, pentru anul 2008, de acordare unui spor de reprezentare pentru acoperirea şi a unei părţi şi cheltuielile cu îmbrăcăminte, în cuantum de 20% din salariul de bază.

5. În ce priveşte prima de concediu acordată personalului contractual de la nivelul Consiliului Judeţean Constanţa, din analizarea prevederilor OG 6/2007 şi OG 10/2008 s-a apreciat că un asemenea drept salarial – prima de concediu pentru personalul contractual, nu este prevăzut de actele normative, putând fi acordată doar funcţionarilor publici.

         Având în vedere dispoziţiile art.40 alin.2 din lit.c din Codul Muncii, conform cărora angajatorii au obligaţia de a acorda salariaţilor toate drepturile care decurg din lege şi din contractul de muncă aplicabil, prima instanţă a constatat că angajaţii contractuali din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa nu se înscriu în categoria persoanelor ce au dreptul de a beneficia pentru activitatea prestată de acordarea indemnizaţiei de concediu (prima de vacanţă), deoarece aceştia nu au calitatea de funcţionari publici, instituita primei de vacanta fiind specifică doar funcţionarilor publici, considerente pentru care s-a reţinut că în mod nelegal angajaţii - personal contractual – Consiliului Judeţean Constanţa au beneficiat prin Contractul/Acordul colectiv de muncă înregistrat la DMPS Constanţa, pentru anul 2008, de acordare primei de vacanţă.

6. În ce priveşte decontarea transportului la şi de la locul de muncă acordat personalului de la nivelul Consiliului Judeţean Constanţa, din analizarea prevederilor OG nr.6/2007 şi OG nr.10/2008, s-a constatat că un asemenea drept salarial nu este prevăzut de actele normative, considerente pentru care angajaţii Consiliului Judeţean Constanţa nu puteau beneficia pentru activitatea prestată de decontarea cheltuielilor de transport la şi de la locul de muncă, astfel că, în mod nelegal, angajaţii – funcţionari publici şi personal contractual – Consiliului Judeţean Constanţa au beneficiat prin Contractul/Acordul colectiv de muncă înregistrat la DMPS Constanţa, pentru anul 2008, de decontarea cheltuielilor de transport la şi de la locul de muncă.

7. În ce priveşte norma de hrană acordată personalului de la nivelul Consiliului Judeţean Constanţa, în cuantum de 12 lei/zilnic, din analizarea prevederilor OG nr.6/2007 şi OG nr.10/2008, s-a constatat că un asemenea drept salarial nu este prevăzut de actele normative, fapt pentru care angajaţii Consiliului Judeţean Constanţa nu puteau beneficia pentru activitatea prestată de acordarea acestui drept salarial.

Sub aspect normativ, acordarea tichetelor de masă nu constituie o obligaţie legală pentru angajator, legiuitorul prevăzând că se pot acorda tichetele de masa, iar nu că se vor acorda - sintagmă ce ar fi conferit un caracter obligatoriu. Pe baza criteriilor definite de Legea nr.142/1998 se stabilesc clauze concrete privind tichetele de masă, în funcţie de resursele financiare, prin contractele colective de muncă. Aceste clauze din contractele colective de muncă trebuie să prevadă atât numărul salariaţilor din unitate care pot primi lunar tichete de masă, valoarea nominală a tichetelor de masă, în limita celei prevăzute de lege, numărul de zile lucrătoare din luna pentru care se distribuie tichete de masă salariaţilor, cât şi criterii de selecţie pentru stabilirea salariaţilor care primesc astfel de tichete.

Analizând însă dreptul salarial acordat angajaţilor din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa – normă de hrană intr-un cuantum lunar de 12 lei/zi, s-a constatat ca această facilitate salariala nu este identica cu alocaţia individuală de hrană prevăzută de L.nr.142/1998, deoarece nu este materializată prin tichetele de masa instituite de actul normativ.

Pentru aceste considerente, în mod nelegal angajaţii – funcţionari publici şi personal contractual – Consiliului Judeţean Constanţa au beneficiat prin Contractul/Acordul colectiv de muncă înregistrat la DMPS Constanţa, pentru anul 2008, de acordare a normei de hrană în cuantum de 12 lei/zi.

Din economia textelor art.12 din L.nr.130/1996 şi art.25 din HG nr.833/2007 s-a constatat că pârâtele în mod legal au apreciat că ordonatorul principal de credite a efectuat plăţi de natură salarială în afara cadrului legal instituit prin OG nr.6/2007 şi OG nr.10/2008, ce constituie legislaţia de strictă aplicare pentru anului 2008 în ce priveşte salarizarea personalului bugetar.

Este real ca în raport cu prevederile art.12 din L.nr.130/1966 ca la nivelul instituţiilor bugetare se pot purta negocieri pentru încheierea contractelor colective de munca, însă în ce priveşte drepturile salariale, aceste negocieri neputând excede legislaţiei salariale existente în materie.

Din acest punct de vedere, tribunalul a reţinut că pârâtele în mod temeinic au constatat că la nivelul Consiliului Judeţean Constanţa s-au efectuat pentru anul 2008 plăţi salariale în afara cadrului legal, clauzele contractului colectiv de muncă invocat de către reclamanţi neputând produce efecte decât între părţile semnatare, Curtea de conturi, ca organ de control, urmărind modul de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, în conformitate cu principiile legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficienţei şi eficacităţii, în raport cu legislaţia în materie şi nu în raport cu actele juridice încheiate între angajator şi salariaţii reprezentaţi prin sindicat.

Tribunalul a reţinut şi dispoziţiile art.14 alin.3 din Legea nr.273/2006, privind finanţele publice locale, ce prevăd în mod imperativ că: ”Nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) şi nici nu poate fi angajată şi efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială”.

Pe de alta parte, în condiţiile în care clauzele de natură salarială din cadrul contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul Consiliului Judeţean Constanţa nu au fost anulate, aceste urmează a produce efecte juridice între părţile semnatare, insă în raport cu exerciţiul bugetar, nu pot constitui ”baza legală” în sensul definit de L.nr.273/2006.

De altfel, îndeplinirea măsurilor dispuse prin Decizia nr.36/2009 – pct.2 reprezintă o obligaţie legală ce revine ordonatorului principal de credite – Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa - al entităţii audiate iar neconformarea angajează răspunderea, în condiţiile art.62 lit.”b” din L.nr.94/1992, acesta fiind chemat a răspunde pentru prejudiciul cauzat instituţiei publice, prin plăţile efectuate în afara cadrului legal.

În raport cu cele analizate, s-a constatat că în mod nelegal la nivelul Consiliului Judeţean Constanţa s-au efectuat, pentru anul 2008, plăţi nelegale aferente acordării sporului de confidenţialitate în cuantum de 15% din salariul de baza, sporului de stabilitate în cuantum de 15% din salariul de bază, indemnizaţiei de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de baza, sporului de reprezentare pentru acoperirea şi a unei părţi şi cheltuielile cu îmbrăcăminte, în cuantum de 20% din salariul de bază, primei de vacanţă pentru personalul contractual, alocaţiei de sărbători, decontărilor cheltuielilor de transport la şi de la locul de muncă şi a normei de hrană, considerente pentru care instanţa a constatat că pârâtele în mod temeinic au reţinut caracterul nelegal al acordării acestor sporuri şi a drepturi salariale speciale.

Pentru aceste considerente, cu raportare la prevederile art.1, art.2 şi art.18 din L.nr.554/2004 republicată, tribunalul a constatat că acţiunea precizată promovată de reclamanţi este nefondată.

În raport de această soluţie, a dispus şi respingerea cererii de intervenţie în interesul alăturat reclamanţilor promovata de Sindicatul Lucrătorilor din Administraţia Publică Locală Constanţa.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa precum şi intervenientul în interes alăturat reclamanţilor - Sindicatul din Administraţia Publică Locală Constanţa care au criticat-o ca nelegală şi netemeinică, invocând disp. 304 pct.9 Cod procedură civilă.

a. Toate sumele reţinute de Curtea de Conturi ca fiind nelegal plătite au fost acordate în anul 2008 în conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Constanţa, act normativ ce a fost supus controlului legalităţii întrucât a fost contestat de Prefectul Judeţului Constanţa în cadrul tutelei administrative, în acest sens pronunţându-se şi Tribunalul Constanţa în dosarul nr.20/CA/2006, respingând acţiunea ca inadmisibilă în raport de natura actului juridic supus controlului;

b. Actul administrativ supus cenzurii contenciosului administrativ, respectiv hotărârea prin care s-a aprobat contractul colectiv de muncă, a fost adoptat conform atribuţiilor şi a competenţei reglementate prin Legea nr.215/2001, autoritatea locală luând act de convenţia părţilor (angajator şi reprezentantul salariaţilor), întemeiată pe dispoziţiile salariale ce vizează raporturile de serviciu şi de muncă (Legea nr.130/1996, Legea nr.188/1999, Legea nr.53/2003).

c. Acordul/CCM la nivel de unitate are un caracter perfect legal, reprezentând actul de voinţa al părţilor, care nu încalcă prevederile legale în materie, cum greşit se susţine în decizia contestata;

d. Prin Contractul colectiv de muncă s-au negociat clauze referitoare la drepturi ce pot fi acordate potrivit reglementarilor legale în vigoare, în contextul în care nu există nicio normă juridică care să interzică în mod expres vreunul dintre drepturile acordate de Consiliul Judeţean Constanţa, existând cel mult norme supletive care permit părţilor să aprecieze asupra oportunităţii acordării unor drepturi salariale, relevante fiind în acest sens inclusiv susţinerile instanţei de fond la analizarea situaţiei legale a acordării normei de hrană, în contextul în care chiar dispoziţiile legale invocate au caracter supletiv, având mai puţină importantă denumirea acesteia, respectiv normă de hrană ci nu alocaţie individuală de hrană, scopul măsurii fiind acelaşi; în plus, conform dispoziţiilor art.30 din Legea nr.130/1996 executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi, în cauză nefiind incident niciunul dintre cazurile de suspendare sau încetare a efectelor contractului colectiv de muncă, iar anularea acestuia nu a fost solicitată nici pe cale de acţiune, nici pe cale de excepţie, astfel că paradoxal acţiunile salariaţilor întemeiate în fapt şi în drept pe prevederile contractului colectiv de muncă sunt admise, în timp ce Curtea de Conturi impută recuperarea sumelor respective;

e. Este obligatorie pentru părţi respectarea contractului colectiv de muncă, nefiind incidente nici dispoziţiile art.24 din Legea nr.130/1996: Clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art.8 sunt lovite de nulitate; nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanţa judecătorească competentă, la cererea părţii interesate.

f. Nu au fost încălcate prevederile art.8 şi art.12 din Legea nr.130/1996 întrucât prin acest document nu s-au stabilit alte valori ale drepturilor salariale deja reglementate prin lege.

Astfel, prin CCM nivelul legal al salariilor de bază ale funcţionarilor publici şi ale personalului contractual nu au fost negociate, acestea fiind la nivelul reglementarilor legale în vigoare, respectiv la nivelul reglementat prin OG nr.6/2007 şi OG nr.10/2008 pentru anul 2008.

g. Salariile nu au fost negociate prin Contractul colectiv de muncă.

h. Potrivit dispoziţiilor art.236 din Codul Muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor.

i. Potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996: Contracte colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale.

j. Interpretând per a contrario dispoziţiile legale menţionate, rezulta că prin contractele colective de muncă pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare şi cuantum nu sunt stabilite sau interzise în mod expres prin dispoziţii legale imperative.

k. În acest context, în care prevederile legale specifice salarizării sectorului bugetar instituie numai o serie de drepturi cu caracter minimal, fără a consacra interdicţii exprese privind instituirea unor drepturi sau întinderea acestora, rezultă că stabilirea şi acordarea unor drepturi băneşti speciale s-a făcut în conformitate cu principiul liberei negocieri, ca o expresie a principiilor stipulate de Convenţia OIM nr.154/1981 privind promovarea negocierii colective, prin care părţile stabilesc liber condiţiile de muncă şi de angajare, astfel că interpretarea instanţei de fond constituie o restrângere a acestor drepturi acordate salariaţilor, dar şi angajatorului.

l. Sporurile aferente salariilor de bază au fost negociate în temeiul art.72 coroborat cu art.117 din Legea privind Statutul funcţionarilor publici şi ale art.20 şi urmat şi art.39 şi următ. din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii.

m. Au fost respectate prevederile art. 1 şi art.8 din Legea nr.130/1996 întrucât toate drepturile şi sporurile negociate se încadrează în limitele şi condiţiile prevăzute de statutul funcţionarilor publici şi ale codului muncii.

n. S-au respectat şi prevederile art.25 din HG nr.833/2007 întrucât toate drepturile negociate se încadrează, din punct de vedere al reglementarii şi posibilităţii de acordare, în conţinutul legii Statutului funcţionarilor publici şi ale Codului muncii.

o. Prevederile art.3 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel naţional pe anul 2007-2010 au fost respectate întrucât salariile de bază nu au fost negociate, iar pentru celelalte sporuri legislaţia în materie, respectiv Statutul funcţionarilor publici şi Codul muncii, prevede posibilitatea acordării lor. Limitele acestora nu au fost stabilite cu încălcarea prevederilor legale în vigoare. Prevederile Contractului Colectiv de Muncă unic la nivel naţional pentru anii 2007-2010 este subsecvent Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivelul Municipiului Mangalia şi se aplică în ipoteza în care nu exista contract colectiv de muncă la nivel de instituţie publică. Are prioritate Contractul Colectiv de Muncă de la nivelul unităţii potrivit Legii nr.168/1999 modificată şi completată.

p. Interpretând prevederile art.12 din Legea nr.130/1996 per a contrario, rezulta că pot face obiectul negocierilor sindicale, în condiţiile legii, şi alte drepturi a căror acordare sau cuantum nu s-a stabilit expres prin alte dispoziţii legale aplicabile categoriei de salariaţi înscrişi în sindicat.

q. De aceea, nu se poate susţine că acordarea lor, în urma negocierilor şi plata acestora, este nelegală, atâta vreme cât chiar legiuitorul a acordat posibilitatea de a forma obiectul unor negocieri sau încheierea unor acorduri colective de muncă prin contracte colective de muncă încheiate la instituţiile bugetare , a unor drepturi nereglementate sub aspectul acordării sau cuantumului, în mod expres, de vreo altă prevedere legală aplicabilă categoriei de salariaţi din instituţia publică.

r. Acordarea acestor drepturi a fost reglementată şi din punctul de vedere al sursei de plată prin cuprinderea în capitolele bugetare ale bugetului judeţean pentru anul 2008.

s. Drepturile negociate şi înscrise în Contractul colectiv de muncă aprobat prin HCJC nr.281/2007 modificat prin HCJC nr.43/2008 nu exced reglementarilor legale în vigoare întrucât nu sunt interzise de acestea, iar acordarea acestora s-a făcut cu respectarea şi aplicarea întocmai a legii.

t. Instanţa de fond si-a întemeiat convingerea pornind de la o premisă greşită, şi anume faptul că dispoziţiile O.G. nr.6/2007 şi O.G. nr.20/2008, referitoare la drepturile salariale ale funcţionarilor publici şi personalului contractual, ar prevede în mod expres şi limitativ drepturile salariale de care pot beneficia atât funcţionarii publici, cât şi membrii personalului contractual, deşi niciuna dintre aceste reglementari nu consacră interdicţia ca părţile sa poată stabili şi alte drepturi băneşti, sau ca enumerarea drepturilor este limitativă, fiind aplicabil argumentul de interpretare logică - excepţia est strictissimae interpretationis.

 Recursul declarat de B.B , B.V, C.G, D.E, D.D.E, L.M, R.I, S.A.M, S.S, T.G, T.E

Recurenţii persoane fizice – membrii de sindicat, salariaţi ai Consiliului Judeţean Constanţa – au declarat recurs împotriva aceleiaşi hotărâri, pe care o critică pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Precizează că sunt membrii ai Sindicatului Lucrătorilor din Administraţia Publica Locală Constanţa, intervenient în interes alăturat reclamanţilor la instanţa de fond, şi în această calitate au înţeles că atace sentinţa instanţei de fond.

În ceea ce priveşte  recursul declarat de BB, B.V, C.G, D.E, D.D.E, L.M, R.I, S.A.M, S.S, T.G, T.E , Curtea a invocat excepţia inadmisibilităţii acestuia motivat de faptul că, nu au avut calitatea de părţi în proces în faţa instanţei de fond, hotărârea nefiind pronunţată şi în contradictoriu cu aceste persoane.

Recursul este calea de atac prin intermediul căreia ca regulă, părţile solicită în condiţiile şi pentru motivele limitativ determinate de lege desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti .

Codul de procedură civilă conţine prevederi sumare cu privire la subiectele recursului, fiind însă întrutotul aplicabile dispoziţiile şi regulile de drept comun privitoare la exercitarea acţiunii civile, cu unele particularităţi.

Hotărârea judecătorească produce efecte numai în privinţa persoanelor care au luat parte la judecată , faţă de terţi aceasta fiind un „ res inter alios iudicata” deoarece nu le poate dăuna căci nu le este opozabilă .

Pornind de la această constatare se impune afirmarea principiului potrivit căruia subiecte ale recursului pot deveni numai părţile din proces. Cu toate acestea , în anumite condiţii calea de atac poate fi exercitată şi de alte persoane care pot justifica un interes, respectiv terţii introduşi în proces din iniţiativa uneia dintre părţi sau cei care au intervenit în proces din proprie iniţiativă.

În această privinţă o situaţie particulară o are intervenientul în interesul uneia dintre părţi , recursul său fiind condiţionat de exercitarea căii de atac şi de către partea în favoarea căreia s-a formulat cererea de intervenţie , astfel cum dispune în mod expres art.56 din Codul de procedură civilă.

În speţă, cererea de chemare în judecată a fost formulată de Consiliul Judeţean Constanţa şi Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi Constanţa şi Curtea de Conturi a României.

 In cauză, a fost formulată o cerere de intervenţie în interesul reclamanţilor de către Sindicatului din Administraţia Publică Locală Constanţa, care a formulat la rândul său recurs.

Pe cale de consecinţă , neavând calitatea de părţi în proces persoanele fizice, chiar dacă au calitatea de membrii de sindicat, nu poate avea calitatea de recurenţi motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul de procedură civilă recursul său urmează a fi respins ca inadmisibil.

Examinând recursurile prin prisma criticilor aduse hotărârii de către reclamanţi şi intervenientul accsoriu,  şi care au fost încadrate în motivul prevăzut de art.304 pct.9 dar şi potrivit dispoziţiilor art.3041 din Codul de procedură civilă Curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente:

Art.1 alin.1 din Legea nr.130/1996 stipulează că un contract colectiv de muncă este convenţia încheiată între patron sau organizaţia patronală pe de o pare şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate sau în alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea iar clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele şi condiţiile prevăzute de prezenta lege.

Potrivit art.12 alin.1 din acelaşi act normativ, contractele colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare al drepturile ale căror acordare şi cuantum cuprinse şi în art. 3 alin. 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pentru anii 2007-2010.

Curtea reţine că Legea nr.188/1999 permite încheierea de acorduri colective între instituţiile publice şi sindicatele reprezentative sau reprezentanţii funcţionarilor publici. Aceste acorduri pot să cuprindă numai măsuri referitoare la: constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă, sănătatea şi securitatea în muncă, programul zilnic de lucru, perfecţionarea profesională, alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecţia celor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale (art.72 alin. 1 din legea nr.188/1999).

La baza acordării drepturilor salariale apreciate ca nelegale de către organul de auditare au stat Contractul – Acordul colectiv de muncă al angajaţilor din cadrul de specialitate al consiliului Judeţean Constanţa aprobat prin HCJ nr.281/2007, HCJ nr.43/2008 privind aprobarea actului adiţional la contractul aprobat prin HCJ nr.281/2007 şi înregistrat la DMPS Constanţa sub nr.3259/07.02.2008,  HCJ nr.149/2008.

Potrivit art.8 din Legea nr.130/1996, clauzele din contractele colective se stabilesc în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege, iar clauzele negociate cu încălcarea dispoziţiilor legale sunt lovite de nulitate absolută (art.24 alin.1), nulitate care se constată de instanţa competentă, la cererea părţii interesate (art.24 alin.2 din Legea nr.130/1996).

Nulitatea clauzelor contractuale stipulate în acordurile şi contractele colective de muncă se constată de instanţa de judecată competentă, la cererea părţii interesate, ori câtă vreme actele juridice bilaterale nu au fost declarate nelegale potrivit art.24 din Legea nr. 130/1996 pârâta nu este îndrituită să facă abstracţie de ele şi să susţină cu temei că acordarea de către reclamanţi în anul 2008 personalului propriu a drepturilor menţionate la pct.2 din decizia nr.36/25.11.2009 a fost făcută cu nesocotirea dispoziţiilor legale în vigoare care reglementau salarizarea acestor categorii de personal. 

Interpretând,per a contrario, dispoziţiile legale menţionate, rezultă că prin contractele/acordurile colective de muncă pot fi negociate clauzele referitoare la drepturile a căror acordare şi al căror cuantum nu sunt stabilite prin dispoziţii legale.

Folosind acelaşi principiu în interpretarea prevederilor art. 3 alin. 3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, precum şi ale art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 potrivit cu care contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior se impune concluzia că se pot negocia clauze care să acorde salariaţilor mai mult decât s-a prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

În acest sens, sunt şi prevederile art.238 alin. 3 din Codul Muncii care se completează cu Legea nr.188/1999 ce statuează că, la încheierea contractului colectiv de muncă, dispoziţiile legale referitoare la drepturile salariaţilor au un caracter minimal.

Prin semnarea acordului/contractului colectiv de munca de către ambele părţi au fost însuşite şi prevederile prin care s-au prevăzut acordarea acestor drepturi, ca urmare fiind achitate persoanelor îndreptăţite conform art.969 Cod civil.

În aceste condiţii, acordarea drepturilor speciale nu este nelegală din moment ce nu există nici un text de lege care să o interzică, ci, dimpotrivă, drepturile stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care, în raporturile juridice dintre părţile sociale, a intervenit principiul liberei negocieri.

In acest sens a fost încheiata Convenţia OIM nr.131/1970 şi reglementat art.238, alin.3 din Codul muncii care permite ca prin contractele colective de munca sa se prevadă drepturi cu un caracter superior celor prevăzute de normele legale.

Prin urmare, o restrângere de orice natură cu privire la drepturile care pot fi negociate contravine dispoziţiilor O.I.M.

În acest context, obligaţiile decurgând din contractul colectiv de muncă nu puteau fi încălcate întrucât el a fost înregistrat, devenind opozabil şi în acelaşi timp obligatoriu pentru părţile contractante, potrivit art.243 din Codul Muncii şi art.30 alin.1 din Legea nr.130/1996, iar obligativitatea exercitării contractului colectiv de muncă derivă şi din prevederile Convenţiei O.I.M. nr.131/1970, fiind reglementată expres atragerea răspunderii părţilor care se fac vinovate de neîndeplinirea obligaţiilor stabilite prin contractul colectiv de muncă.

Nu trebuie omise, în acest context nici dispoziţiile Convenţiei O.I.M nr.154/1981 privind promovarea negocierii colective care, prin art.5, impune canegocierea colectivă să fie posibilă pentru toţi cei vizaţi prin convenţie (art.1), iar negocierea poate purta asupra fixării condiţiilor de muncă şi angajări şi /sau reglementării relaţiilor între cei ce angajează sau organizaţiile lor şi una sau mai multe organizaţii ale lucrătorilor.

Invocarea de către tribunal a Deciziei nr.36/2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul recursului în interesul legii prin care au fost interpretate prevederilor art.13 din Legii nr.138/1999 nu poate fi reţinută de Curte câtă vreme instanţele au de examinat legalitatea unor operaţiuni de plată din anul 2008.

         Potrivit art. 4 din Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale „prin aprobarea bugetelor prevăzute la art.1 alin.(2) se autorizează, pentru anul bugetar, veniturile şi cheltuielile bugetare, după caz.

 Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art.1 alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanţează şi se efectuează plăţi, reprezintă limite maxime, care nu pot fi depăşite.

 Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.

 Angajarea şi utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate atrag răspunderea celor vinovaţi, în condiţiile legii, iar potrivit art.14, alin.3 din acelasi act normativ nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) şi nici nu poate fi angajată şi efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală.”

         În speţă, reclamantul Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa a facut dovada că a efectuat cheltuielile privind drepturile salariale catre personalul bugetar în baza contractului colectiv de munca, înregistrat la autoritatea publica competentă, act juridic care prin necontestarea sa a dobandit putere de lege pentru partile contractante şi a caror respectare in condiţiile nedeclarării nulităţii acestora este garantată de art. 41, alin.5 din Constitutia Romaniei.

Curtea constată că actele administrative emise de către autoritatea publica pârâtă prin care aceasta a stabilit că la nivelul Consiliului Judeţean Constanţa s-au efectuat, pentru anul 2008, plăţi nelegale aferente acordării sporului de confidenţialitate în cuantum de 15% din salariul de baza, sporului de stabilitate în cuantum de 15% din salariul de bază, indemnizaţiei de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de baza, sporului de reprezentare pentru acoperirea şi a unei părţi şi cheltuielile cu îmbrăcăminte, în cuantum de 20% din salariul de bază, primei de vacanţă pentru personalul contractual, alocaţiei de sărbători, decontărilor cheltuielilor de transport la şi de la locul de muncă şi a normei de hrană, nu au corespondenţă în probele administrate de părţi motiv pentru care hotărârea tribunalului este nelegală.

Şi aceasta pentru că actele bilaterale prin care au fost stabilite drepturile salariale şi sporurile acordate funcţionarilor publici şi personalului contractual din Consiliul Judeţean Constanţa au fost cenzurate în mod nelegal de către Curtea de Conturi prin Decizia 36/2009, măsurile de la pct.2 fiind dispuse cu încălcarea principiului pacta sunt servanda şi principiul liberei negocieri a contractului colectiv de muncă între partenerii sociali, fiind nesocotite dispoziţiile Legii. 130/1996, ale Codului Muncii şi ale Legii 188/1999.

Reţinând considerentele expuse mai sus Curtea, în temeiul art.312 din Codul de procedură civilă, va admite recursurile declarate de reclamanţi şi intervenientul accesoriu urmând a modifica în parte hotărârea recurată în sensul admiterii în parte a cererii principale şi cererii de intervenţie accesorie.

Pe cale de consecinţă se va dispune anularea Încheierii nr.VI -25/04.02.2010 a Curţii de Conturi în sensul admiterii contestaţiei formulată de Consiliul Judeţean Constanţa şi anularea în parte a Deciziei nr.36/25.11.2009 a Camerei de Conturi a Judeţului Constanţa în ceea ce priveşte măsurile de la punctul 2 de stabilire şi recuperare a prejudiciului pentru sporurile şi drepturile acordate în anul 2008 personalului propriu în baza contractului/acordului colectiv de muncă încheiat la nivelul Consiliului Judeţean Constanţa.

Vor fi menţinute dispoziţiile din hotărârea recurată referitoare la respingerea cererilor privind anularea procesului verbal FN din 26.10.2009 şi suspendarea executării deciziei nr.36/25.11.2009.Şi aceasta pentru că procesul verbal FN din 26.10.2009  reprezintă o operaţiune materială, iar nu un act administrativ ce poate fi anulat.

Cum actele administrative contestate au fost apreciate ca nelegale, văzând dispoziţiile  art.274 din Codul de procedură civilă potrivit cărora partea care cade în pretenţii trebuie să suporte cheltuielile de judecată efectuate de partea adversă, cum intervenientul a făcut dovada lor, acestea fiind reale, necesare şi rezonabile, este îndreptăţit a obţine restituirea.