12.Acţiune având ca obiect compensaţii băneşti acordate
de autoritatea publică în aplicarea Legii nr.290/2003
Art.1 – Legea nr.554/2004
Art.10 – Legea nr.290/2003
Art.18
– HG nr.1120/2006
Decizia civilă nr.200/17.03.2011
Dosar nr.8846/118/2010
Prin acţiuneaadresată Tribunalului Constanţa – Secţia Comercială, de Contencios
Administrativ şi Fiscal şi înregistrată sub nr.8846/118 din 19.07.2010,
reclamanta A.G a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună
obligarea pârâtei ANRP,SERVICIUL PENTRU
APLICAREA LEGII NR.290/2003 la plata către reclamantă a compensaţiilor băneşti
acordate prin Hotărârea nr.248/16.08.2007 emisă de Instituţia Prefectului –
Judeţul Constanţa – Comisia Judeţeană pentru Aplicarea Legii nr.290/2003,actualizate în raport cu indicele de creştere
a preţurilor, până la data plăţii efective .
Motivând
acţiunea, reclamanta învederează în
esenţă că, prin Hotărârea nr.248/16.08.2007 emisă de Instituţia Prefectului –
Judeţul Constanţa – Comisia Judeţeană pentru Aplicarea Legii nr.290/2003, a
fost soluţionată cererea sa, în calitate de moştenitoare a defunctei L.A , şi i
s-au acordat compensaţii băneşti în sumă de 266.614 lei, pentru bunurile
abandonate de autoarea ei în Basarabia.
Deşi potrivit art.10 alin.2 din Legea nr.290/2003
compensaţiile trebuiau plătite iar dosarul său era complet, nu s-a efectuat
nici o plată până în prezent.
Prin
întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca nefondata, arătând
în esenţă că, potrivit art.18 alin.5 din H.G.nr.1120/2006, despăgubirile sunt
plătite în limita fondurilor alocate de la bugetul de stat,iar nerespectarea termenelor de plată a
compensaţiilor atrage actualizarea sumelor neplătite în raport de indicele de
creştere a preţurilor de consum .
Prin Sentinţa civilă nr.1614/COM/10.12.2010, Tribunalul Constanţa – Secţia contencios
administrativ a admis acţiunea formulată de reclamanta A.G, obligând pârâtala plata către aceasta a sumei de 266.614 lei , în cuantum
actualizat în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum, de la data
de17.08.2009 şi până la data plăţii
efective.
Pentru a pronunţa sus-menţionata
hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Prin Hotărârea nr.248/16.08.2007 emisă de Instituţia
Prefectului – Judeţul Constanţa – Comisia Judeţeană pentru Aplicarea Legii
nr.290/2003 se dispune plata către reclamantă a compensaţiilor băneşti în
cuantum de266.614lei, în temeiul Legii nr.290/2003 .
În speţă, reţine instanţa de fond
aplicabilitatea dispoziţiilorart.10 al.2 din Legea nr.290/2003, cu referire la
art.18 din Norma metodologică pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, aprobată
prin H.G. 1120/2006, arătând că, potrivit adresei nr. 9891/2009 emisă de către pârâtă,
dosarul depus de către reclamantă în vederea plăţii compensaţiilor este complet
.
Examinând dispoziţiile art.1alin.1 din
Legea nr.554/2004, potrivit cărora : Orice persoană
care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de
către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea
în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios
administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului
pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată, cu referire
la art.2 alin.1 lit.i „este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a
actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii” sau, după caz, a plângerii
prealabile, instanţa de fond
reţine că, Hotărârea nr.248/16.08.2007 emisă de Instituţia Prefectului –
Judeţul Constanţa – Comisia Judeţeană pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 prin
care se acordă reclamantei compensaţii băneşti în cuantum de 266.614 lei,
constituie izvorul unei obligaţii legale de plată a sumei menţionate.
Se arată că, obligaţia al cărei creditor este
reclamanta - fără însă ca acestui ordin legea să îi confere valoarea unui titlu
executoriu -, pentru executarea silită a acestei obligaţii, creditorii sunt
obligaţi a urma calea dreptului comun, respectiv pronunţarea unei hotărâri
judecătoreşti de obligare a debitorului la executarea obligaţiei de plată.
Totodată, se arată că, a nega dreptul
persoanelor îndreptăţite de recurge la executareape cale silită a dreptului lor de creanţă
născut dintr-un astfel de act şi a lăsa realizarea acestui drept de creanţă la
latitudinea debitorului ar însemna lipsirea acestora de un bun , în sensul
art.1din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană
a Drepturilor Omului .
Întrucât reclamanta a făcut dovada prin Hotărârea
nr.248/16.08.2007 emisă de Instituţia Prefectului – Judeţul Constanţa – Comisia
Judeţeană pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 a creanţei certe, lichide şi,
faţă de data emiterii acesteia, şi exigibilă în întregime la momentul
formulării acţiunii, pe care o are faţă de pârâtă, iar pârâta nu face dovada
plăţii, dovadă a cărei sarcină îi incumbă ca act pozitiv, neputând fi primite
apărările acesteia în sensul imposibilităţii de plată din cauza lipsei
fondurilor, deoarece o astfel de susţinere echivalează cu invocarea propriei
culpe şi cu lăsarea la latitudinea debitorului a executării obligaţiei de
plată, instanţa de judecată a admis acţiunea, obligândpârâta la plata către reclamantă a sumei de
266.614 lei, în cuantum actualizat în raport cu indicele de creştere a
preţurilor de consum, de la data de17.08.2009 şi până la data plăţii efective.
Împotriva
acestei hotărâri a declarat recursA.N.R.P – SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII
NR.290/2003, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu indicarea
temeiurilor de drept prevăzute de dispoziţiile art.299 Cod pr.civilă, Legea
nr.290/2003, cu modificările şi completările ulterioare şi HG nr.1120/2006 şi
următoarea motivaţie, în esenţă:
-susţine recurenta
că, în mod greşit instanţa de fond nu a avut în vedere dispoziţiile art.18 al.5
din HG nr.1120/2006 „Compensaţiile
băneşti stabilite prin hotărârea comisiei judeţene ori a municipiului Bucureşti
pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii
nr.290/2003, în cazul contestaţiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă,
învestită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita
sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat”, iar neplata
până în prezent a tranşei I din despăgubirile stabilite prin Hotărârea
nr.248/2007, nu dovedeşte refuzul nejustificat al ANRP – Serviciul pentru
Aplicarea Legii nr.209/2003, ci doar lipsa fondurilor alocate de la bugetul de
stat privind plata despăgubirilor.
Solicită
admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma
criticilor formulate, văzând şi dispoziţiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea respinge recursul, ca nefondat,
pentru următoarele considerente, în esenţă:
Probatoriul administrat în cauză, conform art.1169 Cod civil, face dovada că,
prin Hotărârea nr.248/16.08.2007 emisă
de Instituţia Prefectului – Judeţul Constanţa – Comisia Judeţeană pentru
Aplicarea Legii nr.290/2003, a fost soluţionată cererea intimatei reclamante,
în calitate de moştenitoare a defunctei L.A, acordându-se compensaţii băneşti
în sumă de 266.614 lei, pentru bunurile abandonate de autoarea ei în Basarabia,
în temeiul Legii nr.290/2003.
În atare situaţie, în mod legal şi
temeinic instanţa a avut în vedere dispoziţiile art.10 al.2 din Legea nr.290/2003, potrivit cu care „Despăgubirile sau compensaţiilebăneşti vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la
comunicarea hotărârii comisiei judeţene ori a municipiului Bucureşti, după
caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art.
9; plata lor se poate face şi în rate, în maximum 2 ani, în funcţie de
disponibilităţile băneşti ale direcţiilor prevăzute la art. 11 alin. (1)”.
Totodată, reţine Curtea că, potrivit
adresei nr.9891/2009 emisă de recurenta pârâtă, dosarul depus de intimata
reclamantă A.A, în vederea plăţii compensaţiilor este complet, astfel că, în
mod legal şi temeinic instanţa de fond a apreciat asupra împrejurării că, în
speţă, hotărârea emisă de instituţia prefectului, constituie izvorul obligaţiei
legale de plată a sumei menţionate, obligaţie al cărui creditor este recurenta.
Aşa fiind şi având în vedere dispoziţiile art.18 din Norma Metodologică pentru
aplicarea Legii nr.290/2003 aprobată prin HG nr.1120/2006, potrivit cărora:
„(1) Solicitarea plăţii se face pe bază de cerere scrisă, adresată către Autoritatea
Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii
nr. 290/2003.
(2) Cererea este însoţită de hotărârea comisiei judeţene
sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului
pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestaţiilor, sau hotărârea
judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, precum şio copie de pe actul de identitate şi
dovada deschiderii unui cont la o bancă comercială sau la Casa de Economii şi Consemnaţiuni
- C.E.C. - S.A.; dovada se face prin documentul ştampilat emis de bancă la
deschiderea contului, cu specificarea codului IBAN şi a sucursalei băncii.
(3) În cazul în care există mai mulţi beneficiari sau
moştenitori, aceştia transmit, în afara documentelor prevăzute la alin. (2):
a) procură notarială, în original, prin care toţi
beneficiarii împuternicesc pe unul dintre ei sau o terţă persoană să primească
plata întregii sume, împreună cu dovada prevăzută la alin. (2) privind contul
persoanei desemnate; sau
b) act notarial, în original sau copie legalizată
(certificat de moştenitor, contract de partaj voluntar), din care rezultă
cotele în care vor fi împărţite despăgubirile între beneficiari.
(4)Autoritatea
Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii
nr. 290/2003 dispune plata despăgubirilor pe baza documentelor prezentate, prin
Direcţia generală economică din cadrul Cancelariei Primului-Ministru.
(5)Compensaţiile
băneşti stabilite prin hotărârea comisiei judeţene ori a municipiului
Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea
Legii nr. 290/2003, în cazul contestaţiilor, sau hotărârea judecătorească
definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu
această destinaţie în bugetul de stat, astfel:
a)integral,
dacă cuantumul acestora nu depăşeşte 50.000 lei;
b)eşalonat în
două tranşe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an şi
40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001
lei şi 100.000 lei;
c) eşalonat în două tranşe, pe parcursul a 2 ani
consecutivi, astfel: 40% în primul an şi 60% în anul următor, dacă cuantumul
compensaţiilor depăşeşte 100.001 lei.
(6) Suma achitată
beneficiarilor în cea de-a doua tranşă se actualizează în raport cu indicele de
creştere a preţurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către
Institutul Naţional de Statistică, faţă de luna decembrie a anului anterior”,
Curtea apreciază că, în mod legal şi
temeinic, constatând că, intimata reclamantă A.A nu se află în posesia unui
titlu executoriu, fiind obligată a urma calea dreptului comun, pentru obţinerea
unei hotărâri judecătoreşti de obligare a debitorului la executarea obligaţiei
de plată, instanţa de fond a procedat la admiterea acţiunii dedusă judecăţii,
prin raportare la prevederile art.1 al.1
din Legea nr.554/2004.
Deoareceintimata reclamantă a făcut dovada unei creanţe certe, lichide şi exigibile la
momentul formulării acţiunii dedusă judecăţii, iar recurenta nu a făcut dovada plăţii, reţine Curtea că, în mod legal
şi temeinic instanţa de fond, nu a primit apărările pârâtei în sensul „imposibilităţii de plată din cauza
fondurilor”, atât timp cât, aceasta şi-ar invoca propria culpă în neexecutare şi, mai mult, a avea în vedere
o astfel de apărare, ar presupune că, executarea
ar fi lăsată la latitudinea debitorului obligaţiei de plată, aspect ce nu
poate fi reţinut nici de către instanţa de recurs.
Legal
şi temeinic, apreciază Curtea - instanţa de fond, a avut în vedere şi
dispoziţiile art.1 din Protocolul nr.1
adiţional la Convenţia Europeană
a Drepturilor Omului, atunci când, a admis acţiunea dedusă judecăţii,
pentru că, a nega dreptul persoanelor îndreptăţite de a recurge la executarea
pe cale silită a dreptului lor de creanţă, reprezintă o lăsare la latitudinea
debitorului de a proceda la executarea obligaţiei de plată, situaţie ce ar
echivala cu lipsirea persoanei îndrituite de bunul litigios.
Pentru
toate considerentele sus-expuse, cum nu sunt motive pentru a se dispune
reformarea hotărârii recurate, văzând şi dispoziţiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea respinge recursul, ca nefondat.