12.Acţiune având ca obiect compensaţii băneşti acordate de autoritatea publică în aplicarea Legii nr.290/2003

                                                                                                     Decizia civilă nr.200/17.03.2011

                                                                                                           Dosar nr.8846/118/2010

Prin acţiunea adresată Tribunalului Constanţa – Secţia Comercială, de Contencios Administrativ şi Fiscal şi înregistrată sub nr.8846/118 din 19.07.2010, reclamanta A.G a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâtei ANRP,  SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR.290/2003 la plata către reclamantă a compensaţiilor băneşti acordate prin Hotărârea nr.248/16.08.2007 emisă de Instituţia Prefectului – Judeţul Constanţa – Comisia Judeţeană pentru Aplicarea Legii nr.290/2003,  actualizate în raport cu indicele de creştere a preţurilor, până la data plăţii efective .

Motivând acţiunea, reclamanta învederează în esenţă că, prin Hotărârea nr.248/16.08.2007 emisă de Instituţia Prefectului – Judeţul Constanţa – Comisia Judeţeană pentru Aplicarea Legii nr.290/2003, a fost soluţionată cererea sa, în calitate de moştenitoare a defunctei L.A , şi i s-au acordat compensaţii băneşti în sumă de 266.614 lei, pentru bunurile abandonate de autoarea ei în Basarabia.

Deşi potrivit art.10 alin.2 din Legea nr.290/2003 compensaţiile trebuiau plătite iar dosarul său era complet, nu s-a efectuat nici o plată până în prezent.

         Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca nefondata, arătând în esenţă că, potrivit art.18 alin.5 din H.G.nr.1120/2006, despăgubirile sunt plătite în limita fondurilor alocate de la bugetul de stat,  iar nerespectarea termenelor de plată a compensaţiilor atrage actualizarea sumelor neplătite în raport de indicele de creştere a preţurilor de consum . 

         Prin Sentinţa civilă nr.1614/COM/10.12.2010, Tribunalul Constanţa – Secţia contencios administrativ a admis acţiunea formulată de reclamanta A.G, obligând pârâta la plata către aceasta a sumei de 266.614 lei , în cuantum actualizat în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum, de la data de  17.08.2009 şi până la data plăţii efective.

         Pentru a pronunţa sus-menţionata hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:

Prin Hotărârea nr.248/16.08.2007 emisă de Instituţia Prefectului – Judeţul Constanţa – Comisia Judeţeană pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 se dispune plata către reclamantă a compensaţiilor băneşti în cuantum de  266.614   lei, în temeiul Legii nr.290/2003 .

În speţă, reţine instanţa de fond aplicabilitatea dispoziţiilorart.10 al.2 din Legea nr.290/2003, cu referire la art.18 din Norma metodologică pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, aprobată prin H.G. 1120/2006, arătând că, potrivit adresei nr. 9891/2009 emisă de către pârâtă, dosarul depus de către reclamantă în vederea plăţii compensaţiilor este complet . 

         Examinând dispoziţiile art.1alin.1 din Legea nr.554/2004, potrivit cărora : Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată, cu referire la art.2 alin.1 lit.i  „este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii” sau, după caz, a plângerii prealabile, instanţa de fond reţine că, Hotărârea nr.248/16.08.2007 emisă de Instituţia Prefectului – Judeţul Constanţa – Comisia Judeţeană pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 prin care se acordă reclamantei compensaţii băneşti în cuantum de 266.614 lei, constituie izvorul unei obligaţii legale de plată a sumei menţionate.

Se arată că, obligaţia al cărei creditor este reclamanta - fără însă ca acestui ordin legea să îi confere valoarea unui titlu executoriu -, pentru executarea silită a acestei obligaţii, creditorii sunt obligaţi a urma calea dreptului comun, respectiv pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de obligare a debitorului la executarea obligaţiei de plată.

Totodată, se arată că, a nega dreptul persoanelor îndreptăţite de recurge la executarea  pe cale silită a dreptului lor de creanţă născut dintr-un astfel de act şi a lăsa realizarea acestui drept de creanţă la latitudinea debitorului ar însemna lipsirea acestora de un bun , în sensul art.1din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului .

Întrucât reclamanta a făcut dovada prin Hotărârea nr.248/16.08.2007 emisă de Instituţia Prefectului – Judeţul Constanţa – Comisia Judeţeană pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 a creanţei certe, lichide şi, faţă de data emiterii acesteia, şi exigibilă în întregime la momentul formulării acţiunii, pe care o are faţă de pârâtă, iar pârâta nu face dovada plăţii, dovadă a cărei sarcină îi incumbă ca act pozitiv, neputând fi primite apărările acesteia în sensul imposibilităţii de plată din cauza lipsei fondurilor, deoarece o astfel de susţinere echivalează cu invocarea propriei culpe şi cu lăsarea la latitudinea debitorului a executării obligaţiei de plată, instanţa de judecată a admis acţiunea, obligând  pârâta la plata către reclamantă a sumei de 266.614 lei, în cuantum actualizat în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum, de la data de 17.08.2009 şi până la data plăţii efective.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.N.R.P – SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR.290/2003, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu indicarea temeiurilor de drept prevăzute de dispoziţiile art.299 Cod pr.civilă, Legea nr.290/2003, cu modificările şi completările ulterioare şi HG nr.1120/2006 şi următoarea motivaţie, în esenţă:

-        susţine recurenta că, în mod greşit instanţa de fond nu a avut în vedere dispoziţiile art.18 al.5 din HG nr.1120/2006 „Compensaţiile băneşti stabilite prin hotărârea comisiei judeţene ori a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr.290/2003, în cazul contestaţiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat”, iar neplata până în prezent a tranşei I din despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr.248/2007, nu dovedeşte refuzul nejustificat al ANRP – Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.209/2003, ci doar lipsa fondurilor alocate de la bugetul de stat privind plata despăgubirilor.

Solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, văzând şi dispoziţiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente, în esenţă:

Probatoriul administrat în cauză, conform art.1169 Cod civil, face dovada că, prin Hotărârea nr.248/16.08.2007 emisă de Instituţia Prefectului – Judeţul Constanţa – Comisia Judeţeană pentru Aplicarea Legii nr.290/2003, a fost soluţionată cererea intimatei reclamante, în calitate de moştenitoare a defunctei L.A, acordându-se compensaţii băneşti în sumă de 266.614 lei, pentru bunurile abandonate de autoarea ei în Basarabia, în temeiul Legii nr.290/2003.

În atare situaţie, în mod legal şi temeinic instanţa a avut în vedere dispoziţiile art.10 al.2 din Legea nr.290/2003, potrivit cu care „Despăgubirile sau compensaţiile băneşti vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei judeţene ori a municipiului Bucureşti, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face şi în rate, în maximum 2 ani, în funcţie de disponibilităţile băneşti ale direcţiilor prevăzute la art. 11 alin. (1)”.

Totodată, reţine Curtea că, potrivit adresei nr.9891/2009 emisă de recurenta pârâtă, dosarul depus de intimata reclamantă A.A, în vederea plăţii compensaţiilor este complet, astfel că, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a apreciat asupra împrejurării că, în speţă, hotărârea emisă de instituţia prefectului, constituie izvorul obligaţiei legale de plată a sumei menţionate, obligaţie al cărui creditor este recurenta.

Aşa fiind şi având în vedere dispoziţiile art.18 din Norma Metodologică pentru aplicarea Legii nr.290/2003 aprobată prin HG nr.1120/2006, potrivit cărora:

„(1) Solicitarea plăţii se face pe bază de cerere scrisă, adresată către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

   (2) Cererea este însoţită de hotărârea comisiei judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestaţiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, precum şio copie de pe actul de identitate şi dovada deschiderii unui cont la o bancă comercială sau la Casa de Economii şi Consemnaţiuni - C.E.C. - S.A.; dovada se face prin documentul ştampilat emis de bancă la deschiderea contului, cu specificarea codului IBAN şi a sucursalei băncii.

   (3) În cazul în care există mai mulţi beneficiari sau moştenitori, aceştia transmit, în afara documentelor prevăzute la alin. (2):

   a) procură notarială, în original, prin care toţi beneficiarii împuternicesc pe unul dintre ei sau o terţă persoană să primească plata întregii sume, împreună cu dovada prevăzută la alin. (2) privind contul persoanei desemnate; sau

   b) act notarial, în original sau copie legalizată (certificat de moştenitor, contract de partaj voluntar), din care rezultă cotele în care vor fi împărţite despăgubirile între beneficiari.

   (4) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 dispune plata despăgubirilor pe baza documentelor prezentate, prin Direcţia generală economică din cadrul Cancelariei Primului-Ministru.

   (5) Compensaţiile băneşti stabilite prin hotărârea comisiei judeţene ori a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestaţiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat, astfel:

   a) integral, dacă cuantumul acestora nu depăşeşte 50.000 lei;

   b) eşalonat în două tranşe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an şi 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei şi 100.000 lei;

   c) eşalonat în două tranşe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an şi 60% în anul următor, dacă cuantumul compensaţiilor depăşeşte 100.001 lei.

   (6) Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranşă se actualizează în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Naţional de Statistică, faţă de luna decembrie a anului anterior”,

Curtea apreciază că, în mod legal şi temeinic, constatând că, intimata reclamantă A.A nu se află în posesia unui titlu executoriu, fiind obligată a urma calea dreptului comun, pentru obţinerea unei hotărâri judecătoreşti de obligare a debitorului la executarea obligaţiei de plată, instanţa de fond a procedat la admiterea acţiunii dedusă judecăţii, prin raportare la prevederile art.1 al.1 din Legea nr.554/2004.

         Deoarece  intimata reclamantă a făcut dovada unei creanţe certe, lichide şi exigibile la momentul formulării acţiunii dedusă judecăţii, iar recurenta nu a făcut dovada plăţii, reţine Curtea că, în mod legal şi temeinic instanţa de fond, nu a primit apărările pârâtei în sensul „imposibilităţii de plată din cauza fondurilor”, atât timp cât, aceasta şi-ar invoca propria culpă în neexecutare şi, mai mult, a avea în vedere o astfel de apărare, ar presupune că, executarea ar fi lăsată la latitudinea debitorului obligaţiei de plată, aspect ce nu poate fi reţinut nici de către instanţa de recurs.

         Legal şi temeinic, apreciază Curtea - instanţa de fond, a avut în vedere şi dispoziţiile art.1 din Protocolul nr.1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, atunci când, a admis acţiunea dedusă judecăţii, pentru că, a nega dreptul persoanelor îndreptăţite de a recurge la executarea pe cale silită a dreptului lor de creanţă, reprezintă o lăsare la latitudinea debitorului de a proceda la executarea obligaţiei de plată, situaţie ce ar echivala cu lipsirea persoanei îndrituite de bunul litigios.

         Pentru toate considerentele sus-expuse, cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, văzând şi dispoziţiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea respinge recursul, ca nefondat.