11.Acţiune având ca obiect refuzul nejustificat al autorităţii de a pune la dispoziţia unei persoane aflate în executarea pedepselor privative de libertate a unei serii de acte normative considerate ca făcând parte din categoria informaţiilor de interes public. Condiţii de admisibilitate

                                                                                                    Decizia civilă nr.185/16.03.2011

                                                                                                            Dosar nr.3292/88/2010

Prin cererea formulată la data de 14.09.2010 şi înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr.3292/88/2010, reclamantul G.Ş a chemat în judecată pe pârâţii F.I, în calitate de Director al Penitenciarului T. şi D.I, în calitate de Şef secţie deţinere interioară în Penitenciarul T. pentru a fi obligaţi să îi pună la dispoziţie mai multe acte normative şi decizii ale Directorului General al ANP.

         În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, a solicitat Directorului Penitenciarului T. cu cererea înregistrată sub nr.1375 din 19.07.2010, să îi pună la dispoziţie contra cost mai multe documente de interes public şi documente privind executarea pedepselor privative de libertate, însă nu i s-a dat curs solicitării.

Prin sentinţa civilă nr.2738/04.11.2010 pronunţată de Tribunalul Tulcea s-a respins acţiunea ca nefondată.

         Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, prin cererea înregistrată sub nr.1375/19.07.2010 reclamantul a solicitat conducerii Penitenciarului T. să îi acorde contra cost mai multe acte normative, respectiv: Legea nr.544 din 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public; Legea nr.546 din 14 octombrie 2002 privind graţierea şi procedura acordării graţierii; Legea nr.27 din 13 ianuarie 2003 pentru înfiinţarea comunei T., judeţ B., prin reorganizarea comunei B.; Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale; Ordinul nr.340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale; Legea nr.687/2006 – Ordin al ministrului justiţiei – nu există; Legea nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun; Legea nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de  călcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice; Hotărârea Guvernului nr.123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public; HG nr.1897 din 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr.275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal; Ordonanţa nr.244 din 2002 – nu există; Deciziile directorului general al ANP nr.430/2006, nr.323/2009 (abrogată prin Decizia ANP nr.430/2009) şi nr.499/2007. 

 A motivat prima instanţă că, în conformitate  cu prevederile Legii nr.544 din 2001, prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei. Astfel, actele normative emise de Parlament, Guvern sau ministere solicitate nu fac parte din informaţiile de interes public pe care pârâţii aveau obligaţia să le comunice în baza Legii nr.544/2001. În conformitate cu prevederile art.5 alin. (1) lit.a) coroborate cu dispoziţiile art.5 alin. (5) din acelaşi act normativ, accesul la informaţiile de interes public care privesc organizarea şi funcţionarea instituţiilor publice se realizează prin afişarea sau prin consultarea la sediul unităţii.

La susţinerea reclamantului potrivit cu care i-a fost încălcat dreptul la informaţiile de interes public prevăzut de art.41 din Legea nr.275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispune de organele judiciare în cursul procesului penal, instanţa a considerat că pârâţii nu aveau obligaţia de a pune la dispoziţia persoanelor private de libertate decât actele normative prevăzute la art.43, respectiv cele care privesc numai executarea pedepselor private de libertate şi liberul acces la informaţiile de interes public, respectiv: prevederile Codului penal şi ale Codului de procedură penală referitoare la executarea pedepselor privative de libertate, prezenta lege, regulamentul de aplicare a dispoziţiilor acesteia, ordinele emise în temeiul legii, Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi Hotărârea Guvernului nr.123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, precum şi regulamentul de ordine interioară a penitenciarului; aceste acte sunt puse la dispoziţie persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, în limba română sau în limba pe care o înţeleg, imediat după primirea în penitenciar, în locuri accesibile.

Accesul la actele normative enunţate mai sus se realizează în două moduri: la venirea în penitenciar, prin aducerea la cunoştinţă a actelor normative prevăzute la art.43 din Legea nr.275/2006. În acest sens, reclamantului i-au fost puse la dispoziţie prevederile Codului penal şi ale Codului de procedură penală referitoare la executarea pedepselor private de libertate, ale Legii nr.275/2006 şi regulamentul de aplicare a dispoziţiilor acesteia, ordinele emise în temeiul legii, Legea nr.nr.544/2001 şi HG nr.123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.544/2001 prin intermediul mapei de cameră. Mapa de cameră reprezintă un dosar în care sunt actele normative mai sus menţionate şi care este permanent la dispoziţia persoanelor private de libertate; la primirea în unităţile penitenciare se încheie un proces-verbal cu privire la faptul că i-au fost puse  la dispoziţie actele normative enunţate mai sus şi că le are la dispoziţie prin intermediul mapei de cameră. Un astfel de proces-verbal a fost încheiat şi cu reclamantul la data de 08.07.2010 cu ocazia primirii în Penitenciarul T.; în timpul detenţiei, fiecare persoană privată de libertate poate solicita accesul oricând la textele actelor normative enumerate mai sus la supraveghetorul secţiei care le are la dispoziţie.

Reclamantul a uzat de cele două moduri de acces la informaţiile la care are acces potrivit legii.

         Instanţa a reţinut că nu există obligaţia legală a pârâţilor de a-i furniza reclamantului copii ale actelor normative solicitate prin cererea nr.1375 din 19 iulie 2010 deoarece acestea nu sunt informaţii de interes public astfel cum le defineşte Legea nr.544/2001.

         Împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs reclamantul G.Ş , care a criticat hotărârea pronunţată de instanţa de fond ca fiind nelegală.

          A susţinut recurentul că, în şedinţa din 21.10.2010 s-a discutat de Legea nr.544/2001, iar în încheiere s-a consemnat cu totul altceva, respectiv Legea nr.554/2004.

          A arătat că, pârâţii nu au aplicat legea din 2001 şi până în anul 2010, şi că nu sunt afişate legile, ci numai Legea nr.275/2006, care se găseşte la supraveghetor şi nicidecum Legea nr.275/2005, cum s-a consemnat în încheiere.

         Învederează instanţei că, la intrarea în penitenciar, cadrele desemnate îi pun pe deţinuţi să semneze că au luat cunoştinţă de acele acte normative de la art.43 din Legea nr.275/2006 nu şi pentru faptul că au primit acele acte aceasta fiind şi situaţia sa. Astfel, a intrat în posesia unora din acte în luna octombrie 2010 la Spitalul PNT C., contract cost.

         Mai arată că, în hotărâre, se menţionează Legea nr.544/2001 art.5 alin.1 lit.a, coroborate cu dispoziţiile art.5 alin.5 din acelaşi act normativ, însă nu a solicitat acte normative prevăzute la acest articol. A solicitat acte normative emise de autorităţi şi instituţii publice prevăzute la art.2 din Legea nr.544/2001, aducând la cunoştinţă că Guvernul României, Camera Deputaţilor, Senatul României, Parlamentul României, conform art.2 din Legea nr.544/2001 sunt autorităţi şi instituţii publice, deoarece utilizează resurse financiare publice, aceste instituţii funcţionează şi utilizează bani pentru autofinanţare şi investiţii, utilizează bani publici, banii contribuabililor la bugetul de stat. În consecinţă, art.1 din Legea nr.544/2001 prevede că accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu Constituţia României şi cu documentele internaţionale ratificate de Parlamentul României.

         Conform art.15 din Legea nr.275/2006 ANP este instituţie publică, iar potrivit art.8 alin.1 din Hot. 1897/2006 penitenciarele sunt subordonate ANP. În art.2 din Legea nr.544/2001 lit.a se precizează că prin autoritate sau instituţie publică se înţelege orice autoritate publică, orice societate comercială aflată sub autoritatea unei autorităţi publice centrale ori locale. Deci Penitenciarul T. este instituţie care se subordonează ANP, care este instituţie publică.

A mai susţinut recurentul că toate penitenciarele, ca instituţii publice, au obligaţia conform art.6 alin.1 şi 2 din Legea nr.544/2001 să pună la dispoziţie persoanelor private de libertate orice informaţie solicitată, cu excepţia celor prevăzute la art.12 din Legea nr.544/2001, precizând că nu a solicitat acte normative exceptate conform art.12. Mai arată că ANP are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru asigurarea aplicării dispoziţiilor legale privind liberul acces la informaţiile de interes public pentru persoanele aflate în executarea pedepselor privative de liberate, în conformitate cu art.41 alin.3 din Legea nr.275/2006. Alin. 4 al aceluiaşi art. prevede că informaţiile de interes public în penitenciar se realizează şi prin publicaţii, emisiuni radiofonice şi televizate sau prin orice alte mijloace autorizate de către administraţia penitenciarului: în Penitenciarul T. la nicio cameră nu este şi nu funcţionează niciun difuzor. Există difuzoare numai la curtea de plimbare la care se ascultă KISS FM. În camera în care locuieşte din 22.11.2010, conducerea nu vrea să-i dea televizor, nu a primit nicio revistă din 2008. Din luna septembrie au început să dea câte un ziar pentru că este Adevărul de seară care este gratuit.

Mai arată recurentul că, în privinţa ROI şi a mapei de cameră pe care le-a depus în instanţă ca probă, a dorit să dovedească ce există în mapa de cameră. A primit şi raport pentru că a trimis acele acte din mapa de cameră, conform art.13 din Legea nr.544/2001.

Intimatul pârât Directorul Penitenciarului T. – F.I, legal citat, a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurentul reclamant ca nefondat şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond ca fiind legală şi temeinică.

          Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.

          Astfel, acţiunea reclamantului vizează refuzul nejustificat al pârâţilor, director al Penitenciarului T. şi, respectiv, Şef secţie deţinere interioară în cadrul Penitenciarului T.de a pune la dispoziţia reclamantului o serie de acte normative, considerate ca făcând parte din categoria informaţiilor de interes public.

          Art.2 lit.i din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, defineşte refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane, iar excesul de putere este definit la lit.n a aceluiaşi articol şi reprezintă exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

         În cauză, reclamantul a invocat încălcarea dreptului său de a avea acces la informaţiile de interes public, drept recunoscut, atât de Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cât şi de Legea nr.275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

         Curtea constată că, instanţa de fond a analizat în mod corect limitele în care dreptul pretins a fi vătămat poate fi exercitat, apreciind în mod legal şi temeinic că, faţă de ceea ce reclamantul a solicitat, refuzul pârâţilor este unul justificat.

          Astfel, art.6 din Legea nr.544/2001 consacră dreptul oricărei persoane de a solicita şi obţine de la autorităţile şi instituţiile publice, în condiţiile prezentei legi, informaţiile de interes public, precum şi obligaţia corelativă a autorităţilor şi instituţiilor publice de a asigura persoanelor, la cererea acestora, informaţiile de interes public solicitate în scris sau verbal.

          Art.2 lit.b din lege stabileşte că prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei, iar la art.5 alin.1 lit. a se prevede că „Fiecare autoritate sau instituţie publică are obligaţia să comunice din oficiu următoarele informaţii de interes public: actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii sau instituţiei publice”

           În acord cu dispoziţiile menţionate, care constituie de altfel cadrul normativ general în care se exercită dreptul de a avea acces la informaţii de interes public, art.41 din Legea nr.275/2006 reglementează, în mod special,  dreptul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate de a avea acces la informaţiile de interes public, stabilindu-se totodată că „accesul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate la informaţiile de interes public se realizează în condiţiile legii”.

          În ceea ce priveşte obligaţia de a comunica acte normative, aceasta se reduce la actele care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii sau instituţiei publice, iar la art.43 din lege se enumeră dispoziţiile legale şi documentele pe care penitenciarul este ţinut să le pună la dispoziţia persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, precum şi modalităţile în care se realizează accesul la informaţii.

          Prin urmare, recurentul reclamant nu are dreptul de a solicita orice acte normative, ci doar acelea prevăzute de lege, iar pârâţii au obligaţia de a furniza doar acele informaţii care se încadrează în dispoziţiile legale. Ori, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, conform procesului verbal încheiat, recurentul reclamant a fost informat în legătură cu actele normative prevăzute la art.43 din Legea nr.275/2006.

         Curtea apreciază că celelalte susţineri ale recurentului, referitoare la modul în care se respectă drepturile deţinuţilor în penitenciar nu pot fi analizate de instanţa de contencios administrativ, fiind în căderea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, astfel cum se prevede în art.39 din Legea nr.275/2006.