6. Procedura
insolvenţei. Antrenare răspundere patrimonială a administratorului
debitoarei conform art.138 lit.”a, c, d, e” din Legea nr.85/2004.Condiţii de
admisibilitate
Art.28, art.35, art.138 lit.”a, c, d,
e” - Legea nr.85/2004
Art.998 –
art.999 Cod civil
Art.1 –
Legea nr.82/1991
Art.73 –
Legea nr.31/1990
Decizia ci vilă nr.54/19.01.2011
Dosar nr.2/88/2009
Prin cererea
înregistrată la tribunalul Tulcea sub nr.2/88/2009 la data de 05 ianuarie 2010, reclamantul Cabinet
Individual Insolvenţă „I.I”, în
calitate de lichidator al debitoarei S.C. F.P S.R.L a solicitat instanţei, în
contradictoriu cu pârâtul G.T, ca prin hotărârea ce se va pronunţa
să se dispună atragerea răspunderii personale a pârâtului în conformitate cu
art.138 al.1 lit.a, c, d, şi e şi
obligarea la plata pasivului debitoarei până la concurenţa sumei de 69.915 RON.
În motivarea cererii reclamantul a
arătat că, pârâtul a fost administratorul debitoarei S.C. F.P S.R.L. şi a
folosit bunurile societăţii sau creditele persoanei juridice în folosul
propriu, sau în cel al unei alte persoane, a dispus în interes personal
continuarea activităţii care a dus, în mod vădit, persoana juridică la
încetarea de plăţi, nu a ţinut o contabilitate în conformitate cu legea şi a
ascuns o parte din actul persoanei juridice.
S-a mai arătat că, deşi legal
notificat, pârâtul a refuzat să predea activele societăţii debitoare,
pretinzând că nu le mai deţine, dar nu justifică în nici un fel de ce nu mai
deţine bunurile societăţii debitoare.
De asemenea, s-a mai arătat că, a
folosit sumele de bani încasate urmare vânzării bunurilor debitoarei pe care
le-a folosit în interes personal, fără a achita creditorii debitoarei, iar în
actele societăţii nu rezultă nici datoriile bugetare pe care le are debitoarea.
Legal citat, pârâtul a depus întâmpinare, prin care a arătat că, reclamantul nu a făcut nici un fel de
probe pentru a-şi proba susţinerile, iar în ceea ce priveşte bunurile
societăţii în speţă cele două autoturisme au fost înstrăinate în mod legal, pe
baza unei facturi fiscale şi în mod eronat în lipsa documentelor contabile,
reclamantul a presupus că sumele încasate nu au fost înregistrate în contabilitate.
S-a mai arătat că, simpla invocare a
faptelor prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006, nu atrage automat
răspunderea administratorului, deoarece legiuitorul nu a înţeles să instituie o prezumţie legală
de vinovăţie şi de răspundere în sarcina administratorului ci a prevăzut
posibilitatea atragerii răspunderii decât după administrarea de probe.
În consecinţă a solicitat a fi respinsă
cererea reclamantei ca nefondată.
Prin
Sentinţa civilă nr.811/26.03.2010 pronunţată de Tribunalul Tulcea, s-a admis acţiunea formulată de lichidatorul
debitoarei S.C. F.P S.R.L., fiind
obligat pârâtul G.T la plata sumei de 69.955 lei, reprezentând pasivul
debitoarei neacoperit.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a
reţinut că, răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006, nu este o
extindere a procedurii falimentului asupra administratorului, ci una personală,
care intervine numai atunci când, prin săvârşirea unei fapte din cele enumerate
de textul de lege, acesta a contribuit la ajungerea societăţii debitoare în
stare de insolvenţă.
Natura juridică a răspunderii administratorului este
aceea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din
caracteristicile răspunderii delictuale.
Pentru a fi
vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată trebuie
îndeplinite condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale care rezultă
din art. 998 – art.999 Cod civil.
Prejudiciul constă pentru creditori în ajungerea
societăţii în stare de insolvenţă, în lipsa sumelor disponibile pentru plata
obligaţiilor exigibile către aceştia, stare de fapt şi de drept ce este
prejudiciabilă pentru creditori întrucât de regulă aceasta presupune nu doar
imposibilitatea temporară de plată a creditorilor ci una de acoperire integrală
a acestora.
Raportat la fapta ilicită trebuie avut în vedere
caracterul limitativ al enumerării cuprinse în art.138 al.1, legiuitorul
stabilind în mod expres şi exclusiv categoriilor de fapte ilicite pentru care
membrii organelor de conducere sau de supraveghere, precum şi orice persoane
care au cauzat ajungerea persoanei juridice în stare de insolvenţă pot fi trase
la răspundere.
Tribunalul a reţinut că, din probele administrate în
cauză, inclusiv din dosarul de faliment, din declaraţiile de creanţă, tabelul
creditorilor, raportul administratorului judiciare raportul de expertiză contabilă efectuat în
cauză rezultă atât prejudiciul produs creditorilor prin neachitarea creanţelor
cât şi fapta ilicită a fostului administrator constând în folosirea bunurilor
societăţii şi creditelor societăţii, în folosul propriu, continuarea
activităţii care a dus, în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăţi,
nu a ţinut o contabilitate în conformitate cu legea şi a ascuns actele
persoanei juridice.
Faptele săvârşite de fostul administrator se
încadrează în dispoziţiile art.138 al.1 lit.”a,c,d şi e” din Legea nr.85/2006,
iar legătura de cauzalitate între faptele săvârşite şi prejudiciul produs
creditorilor este evident, de vreme ce a rezultat şi din raportul de expertiză
contabilă că disponibilităţile materiale şi băneşti ale debitoarei nu au fost
folosite pentru achitarea creanţelor creditorilor.
Împotriva
acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul G.T, apreciind-o ca fiind nelegală şi netemeinică, fără a
indica motivele de recurs, susţinând următoarele critici:
- nici instanţa şi nici lichidatorul nu au demonstrat
ca în calitate de administrator al SC F.P SRL, a contribuit la ajungerea
societăţii debitoare în stare de insolvenţă, procedând numai la invocarea unor
prevederi din Legea nr.85/2006;
- nu se precizează care este temeiul legal în baza
căruia, natura juridică a răspunderii administratorului este aceea a unei
persoane speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile
răspunderii delictuale;
- temeiul juridic pentru răspunderea delictuală – art.
998, art.999 Cod civil, nu are nicio legătură cu obiectul acestei cauze care
are ca obiect o activitate comercială;
- instanţa de fond nu a analizat şi nu a ţinut cont,
sub nicio formă, de obiecţiunile la raportul de expertiză contabilă depus la
termenul din 22.01.2010, nefăcând nici măcar referire la aceasta în cuprinsul
hotărârii.
Solicită admiterea recursului astfel cum a fost
formulat.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii
şi care au fost formulate în termenul legal prevăzut de art.303, critici care au fost încadrate în dispoziţiile art.304
pct.9 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că este nefundat, pentru
următoarele considerente:
Potrivit art.138 al.1 din Legea
nr.85/2006 „la cererea administratorului
judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a
pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie
suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de
conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă
a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele
persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
c) au dispus, în interes personal,
continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la
încetarea de plăţi;
d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut
să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în
conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din
activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
În mod corect a reţinut judecătorul sindic că, răspunderea
persoanelor implicate în conducerea, supravegherea sau activitatea debitoarei
ajunsă în stare de insolvenţă este o răspundere civilă pentru fapta proprie ce
întruneşte multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale
debitorului este o răspundere faţă de debitor iar nu faţă de creditori, fiind
menită să asigure repararea prejudiciului cauzat debitorului prin ajungerea lui
în stare de insolvenţă.
În atare situaţie aceştia răspund
pentru partea de pasiv a debitorului care este o consecinţă a faptelor
săvârşite, pasiv astfel cum apare evidenţiat conform tabelului definitiv al
creanţelor înregistrat la tribunal.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, pentru a fi
angajată este necesar a fi îndeplinite condiţiile generale ale răspunderii
civile delictuale conform art.998 Cod civil: fapta ilicită, prejudiciu,
legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.
Debitoarea avea obligaţia, prin administrator statutar, să depună la dosarul cauzei
actele şi informaţiile prevăzute la art.28 alin.(1) în termen de 10 zile de la
deschiderea procedurii (art.35 din Lege).
Dispoziţiile art.1 al.1 din Legea nr.82/1991, instituie
obligaţia
pentru societăţile comerciale,societăţile/companiile naţionale, regiile
autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile
cooperatiste şi celelalte persoane juridice de a organiza şi conduce
contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit prezentei
legi, şi contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activităţii.
Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii la
persoanele prevăzute la art.1 revine administratorului, ordonatorului de
credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării unităţii respective.
Art.73
alin.1 lit.c din Legea nr.31/1990 stabileşte în sarcina administratorilor
răspunderea solidară faţă de societate pentru existenţa registrelor cerute de lege şi pentru corecta lor
ţinere.
În speţă, din raportul
depus de lichidator a rezultat că
debitoarea, prin administratorul statutar în persoana recurentului, nu a
respectat obligaţia prevăzută de art.28 din Legea nr.85/2006, de a preda
documentele contabile deşi acesta susţine că a ţinut contabilitate societăţii
până la dizolvarea acesteia
Nedepunerea documentelor cerute de legiuitor şi
nepredarea contabilităţii către lichidatorul judiciar creează prezumţia
relativă că acestea lipsesc, sau că nu sunt întocmite conform legii, iar cum
această prezumţie simplă nu a fost răsturnată de către pârât se reţine în
sarcina acestuia săvârşirea unei fapte ilicite ce a avut drept consecinţă
aducerea societăţii în stare de insolvenţă şi prejudicierea creditorilor.
Vinovăţia pârâtului sub forma intenţiei directe sau
indirecte, rezultă din însăşi încălcarea dispoziţiilor legale, în sensul că,
deşi avea anumite obligaţii stabilite de Legea nr.31/1990 şi Legea
contabilităţii nr.82/1991, acesta a exercitat atribuţiile de administrator
social fără respectarea acestor obligaţii, raportul de cauzalitate dintre faptă
şi prejudiciu fiind prezumat cât timp există starea de insolvenţă.
Prejudiciul
este cert, lichid şi exigibil şi este dat de faptul că societatea debitoare,
ajunsă în stare de insolvenţă, se află în imposibilitatea de a-şi acoperi datoriile
în sumă de 69.915 lei legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită, respectiv
nerespectarea şi aplicarea legii, şi starea de insolvenţă fiind de asemenea
dovedită.
Din înscrisul emis de Primăria mun.Tulcea rezultă că,
debitoarea figurează în evidenţele fiscale cu o remorcă Metalcar şi o
basculantă, bunuri care nu au fost predate lichidatorului deşi există o hotărâre
definitivă şi executorie în acest sens din data de 23.11.2007(Sentinţa civilă
nr.2177).
Deşi a susţinut că, a vândut bunurile recurentul nu a
depus înscrisuri în acest sens, nu a făcut dovada înregistrării în
contabilitate a facturilor şi preţului încasat, destinaţia sumelor încasate.
Obiecţiunile la raportul de expertiză contabilă depus
la termenul din 22.01.2010 sunt lipsite de relevanţă câtă vreme prejudiciul
produs este cel înscris în tabelul de creanţe al debitoarei.
În ceea ce priveşte criticile aduse hotărârii de
recurent prin notele scrise formulate de avocat şi depuse la dosar la data de
18.01.2011, Curtea urmează a aprecia tardivitatea formulării acestora, în
considerarea dispoziţiilor art.303 din Codul de procedură civilă ,
motiv pentru care acestea nu vor fi examinate. |