30. Legea procedurii insolvenţei.
Obiecţiuni la raportul final întocmit de lichidator. Închidere procedură.
Art.59,
art.113 şi urm, art.129, art.131 – Legea nr.85/2006
Decizia civilă nr. 1909/COM/27.10.2010
Dosar nr. 5672/118/2008
Prin Încheierea nr. 3381/COM/23.10.2008, pronunţată de
judecătorul sindic în dosar
nr.5672/118/2008, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei faţă de debitoarea SC
A.P. COM SRL, fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar C.T. SPRL.
În îndeplinirea atribuţiilor prevăzute
de lege în sarcina sa, la termenul de judecată din 19.11.2009 lichidatorul
judiciar a depus la dosarul cauzei un raport cuprinzând propunerea de închidere
a procedurii conform art.131 din Legea nr. 85/2006
Lichidatorul judiciar a reiterat
menţiunile din rapoartele anterioare întocmite conform art.59 din Legea 85/2006
conform cărora nu poate face aprecieri asupra cauzelor şi împrejurărilor care
au condus la apariţia stării de insolvenţă şi persoanelor vinovate de apariţia
stării de încetare de plăţi întrucât nu a avut la dispoziţie documentelor
financiar contabile ale debitoarei.
A concluzionat lichidatorul că nu
se identifică elemente care să conducă
la atragerea răspunderii personale patrimoniale a administratorului societăţii
debitoare.
De asemenea, s-a arătat în raport că debitoarea nu
figurează înregistrată cu bunuri imobile şi imobile în evidenţele fiscale. Şi,
cum în patrimoniul societăţii falite nu există bunuri iar soldul contului
deschis pe numele averii debitoarei este zero, lichidatorul judiciar a
solicitat închiderea procedurii conform dispoziţiilor art. 131 din Legea nr.
85/2006.
Raportul a fost publicat în BPI nr. 5891/8.12.2009.
AVAS, a formulat, la data de 16.12.2009 obiecţiuni
la raportul întocmit de către
lichidatorul judiciar, solicitând continuarea procedurii de lichidare cu măsuri
care să conducă la recuperarea sumelor datorate de debitoare, iar DGFP
Constanţa a formulat, în temeiul art.138 al.3 din Legea 85/2006 cerere
de autorizare în vederea formulării cererii de antrenare a răspunderii
patrimoniale a fostului administrator statutar.
În motivarea
obiecţiunilor, AVAS a arătat că lichidatorul judiciar nu a aplicat corect
regulile răspunderii instituite prin art.138 din Legea 85/2006, debitoarea
fiind lipsită de lichidităţi întrucât a fost administrată cu rea credinţă sau
cu neglijenţă, iar creditorii nu-şi pot recupera creanţele contrar scopului
procedurii speciale.
Principala atribuţie a lichidatorului este, conform
art.25 din lege, întocmirea unui raport amănunţit asupra activităţii
debitorului, cuprinzând toate aspectele majore care au caracterizat
desfăşurarea procedurii, inclusiv persoanele răspunzătoare pentru generarea
stării de incapacitate de plată şi cauzele insolvenţei.
La dosar nu există documente din care
să rezulte aceste aspecte, lichidatorul nefiind un executor judecătoresc cu
atribuţii de vânzare a bunurilor din averea debitoarei.
În acest context, întrucât lămurirea acestor probleme
este obligatoriu instituită de lege, contestatoarea a apreciat că se impune
continuarea procedurii şi efectuarea tuturor demersurilor necesare pentru recuperarea sumelor datorate de
debitoare.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art.129 al.1 din
Legea nr. 85/2006.
La data de 16.12.2009 creditoarea DGFP Constanţa a
formulat cerere de autorizare pentru introducerea acţiunii având ca
obiect antrenarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator al
debitoarei.
Prin Încheierea nr. 2390/22.04.2010 pronunţată de
Tribunalul Constanţa s-a respins ca nefondată cererea formulată de
DGFP Constanţa, în calitate de creditor al debitoarei S.C. A.P. COM S.R.L. privind autorizarea în vederea formulării cererii
de antrenare a răspunderii membrilor organelor de conducere, conform art. 138
alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Au fost respinse ca inadmisibile
obiecţiunile formulate de AVAS la raportul lichidatorului judiciar prin care a
propus închiderea procedurii, obiecţiuni întemeiate pe art. 129 din Legea nr.
85/2006.
Pentru a pronunţa această hotărâre,
judecătorul sindic a reţinut că, faţă de dispoziţiile art.129 din Legea
nr.85/2006, finalizarea lichidării bunurilor din averea debitorului este consemnată
în raportul final întocmit de către
lichidator.
Raportul final şi situaţiile financiare finale
reprezintă o sinteză a tuturor rapoartelor şi planurilor de distribuţie
parţială întocmite conform art.122 alin.1 şi 2 din Legea nr.85/2006.
Din conţinutul textului de lege enunţat
judecătorul sindic a reţinut că raportul final supus obiecţiilor creditorilor,
se întocmeşte în cazul în care în
patrimoniul debitoarei au existat bunuri care au fost lichidate.
Obiecţiunile se referă la greşita aplicare de către
lichidator a regulilor răspunderii
patrimoniale instituită prin art.138 din Legea 85/2006 şi tratarea cu
superficialitate a cauzelor şi împrejurărilor ce au condus la apariţia stării
de insolvenţă .
Or, aceste aspecte nu fac obiectul controlului de legalitate exercitat de judecătorul sindic
conform art.129 al.2 din Legea 85/2006.
Prin urmare, raportul prin care se
propune închiderea procedurii nu este raport final întocmit conform art. 129
din lege, astfel că obiecţiunile creditoarei întemeiate pe dispoziţiile acestui
text de lege nu pot fi primite.
Relativ la cererea DGFP Constanţa, judecătorul sindic
a reţinut că, faţă de pentru a fundamenta cererea de autorizare, în înţelesul art. 138 al.3 din Legea nr. 85/2006, reclamantul trebuie
să facă dovada îndeplinirii cerinţei menţionate expres de al.1 al art.138 din
Legea nr. 85/2006, respectiv identificarea de către lichidatorul judiciar, în
raportul prev. de art.59 din Legea nr. 85/2006 a persoanelor culpabile de
apariţia stării de insolvenţă a debitoarei persoana juridică.
În speţă, condiţiile deduse din interpretarea
coroborată a dispoziţiilor legale mai sus menţionate nu sunt îndeplinite,
întrucât lichidatorul judiciar a apreciat că în cauză nu a identificat fapte
care să intre sub incidenţa art. 138 al.1 din Legea nr. 85/2006 şi nu
intenţionează să formuleze cererea prevăzută de art. 138 al.1 din Legea nr.
85/2006
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs
creditoarele – DGFP Constanţa şi AVAS Bucureşti.
Recurenta creditoare DGFP Constanţa a criticat hotărârea pronunţată de judecătorul sindic
ca fiind nelegală şi netemeinică, motivat de faptul că a formulat cerere de
autorizare în calitate de creditor ce deţine mai mult de 50% din valoarea
totală a creanţelor, întrucât lichidatorul judiciar a arătat că nu a intrat în
posesia documentelor contabile şi că nu poate stabili cauzele care au dus la
intrarea în insolvenţă a debitoarei, astfel încât nu a înţeles să formuleze
acţiunea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În opinia recurentei închiderea procedurii în
conformitate cu prevederile art. 131 nu poate fi efectuată înainte de a se
soluţiona în fond cererea prevăzută de art. 138 din Legea privind procedura
insolvenţei, sens în care solicită să fie utilizate toate căile prevăzute de
lege pentru recuperarea debitului în cuantum de 4.512 lei.
Solicită admiterea recursului astfel cum a fost
formulat, să se constate că cererea de autorizare îndeplineşte cumulativ cele
două condiţii prevăzute de Legea insolvenţei.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 8 din
Legea nr. 85/2006, art. 304 alin.9 şi art. 304 ind.1 Cod pr.civilă.
Intimata debitoare prin lichidatorul judiciar legal
citată a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea
recursului declarat de creditoare ca nefondat şi menţinerea hotărârii
pronunţată de judecătorul sindic ca fiind legală şi temeinică.
Recurenta
creditoare AVAS Bucureşti a
criticat hotărârea pronunţată de instanţa de fond ca fiind nelegală şi
netemeinică.
Arată recurenta că instanţa de fond a apreciat că obiecţiunile
formulate sunt inadmisibile, deoarece
raportul final a fost formulat în temeiul dispoziţiilor art. 131 din Legea nr.
85/2006, ori un raport final poate fi formulat exclusiv în temeiul art. 129 din
legea nr. 85/2006 .
Consideră că indiferent de temeiul de drept invocat
pentru formularea unui raport final, afirmaţia că nu se pot formula obiecţiuni
la acest raport echivalează cu eludarea dreptului la apărare, drept
constituţional cu putere de principiu de drept procesual.
Solicită să se aprecieze că obiecţiunile formulate ca
fiind admisibile şi, pe cale de consecinţă, solicită instanţei să se dispună
admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la
instanţa de fond în vederea soluţionării obiecţiunilor pe fond.
În subsidiar, continuând considerentele legate de
dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, măsura propusă de către legiuitor
reprezintă o amendare a creditorilor care nu avansează sumele necesare
cheltuielilor, în timp ce lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile
răspunderii instituite de dispoziţiile art. 138 şi următoarele din Legea nr.
85/2006.
Solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii
atacate în sensul admiterii obiecţiunilor formulate şi pe cale de consecinţă, continuarea
procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe
care SC Ancora Pan SRL le are de achitat creditorilor.
În drept a invocat dispoziţiile art. 304 pct.9
coroborat cu dispoziţiile art. 304 ind.1 din Codul de pr.civilă şi dispoziţiile
art. 2, art. 136, art. 138, art.140, art. 142 alin.1 din legea nr. 85/2006.
Intimata debitoare prin lichidatorul judiciar legal
citată a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat
respingerea recursului declarat de creditoare ca nefondat şi menţinerea
hotărârii pronunţată de judecătorul sindic ca fiind legală şi temeinică.
Examinând recursurile prin prisma criticilor aduse
hotărârii şi care au fost încadrate în dispoziţiile art.304 pct.9 dar şi
potrivit art.3041 din Codul de procedură civilă Curtea constată că
sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor
art.131 din Legea nr.85/2006 „În orice stadiu al procedurii prevăzute de
prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori
că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi
niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare,
judecătorul-sindic va da o sentinţă de închidere a procedurii, prin care se
dispune şi radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.”
Dispoziţiile art. 129 din Legea 85/2006 prevăd că „după ce bunurile din averea debitorului au
fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului sindic un raport final
însoţit de situaţiile financiare finale…Creditorii pot formula obiecţii la
raportul final…”.
Din
conţinutul textului prevăzut în art.129 din Legea nr. 85/2006 rezultă că
raportul final supus obiecţiilor creditorilor se întocmeşte doar în cazul în
care în patrimoniul debitoarei au existat bunuri care au fost lichidate.
Rezultă deci că lichidatorul este obligat să
întocmească un raport final pe care să-l supună aprobării judecătorului sindic
şi împotriva căruia creditorii pot formula obiecţiuni doar în situaţia în care
bunurile din averea debitoarei au fost lichidate, astfel că raportul prin care
lichidatorul supune atenţiei judecătorului sindic împrejurarea inexistenţei
bunurilor nu constituie raport final în sensul art.129 deoarece un asemenea
raport vizează existenţa bunurilor în patrimoniul debitoarei iar nu lipsa
totală a acestora.
Prin urmare, cererea denumită impropiu „raport” prin care lichidatorul supune
atenţiei judecătorului sindic împrejurarea inexistenţei bunurilor în averea
debitoarei şi prin care solicită închiderea procedurii, nu constituie raport
final în sensul dispoziţiilor art.129 motiv pentru care Curtea apreciază ca
legală soluţia judecătorului sindic privind inadmisibilitatea obiecţiunilor
faţă de un astfel de raport .
Şi aceasta
pentru că, aşa cum rezultă din motivele invocate de recurenta AVAS, aceasta
nu critică măsurile luate de practicianul în insolvenţă, relative la procedura
de lichidare a bunurilor din averea debitoarei conform art. 113 şi urm. din
Legea 85/2006, măsuri apte să atragă exercitarea controlului de legalitate reglementat de art.129 al.2
rap. la art.21 al.4 din Legea nr.85/2006.
În atare situaţie, Curtea apreciază ca fiind eronată
susţinerea recurentei privind încălcarea dreptului la apărare prin respingerea
ca inadmisibile a obiecţiunilor şi aceasta pentru că are deschisa calea
recursului împotriva unei hotărâri de închidere a procedurii în temeiul art.131
din Legea nr. 85/2006, unde îşi poate expune argumentele sale faţă de o astfel
de propunere a lichidatorului judiciar.
Pe cale de consecinţă, aflându-ne în prezenţa unei
cereri formulată de lichidatorul judiciar de închidere a procedurii insolvenţei
motivată de lipsa bunurilor ce ar putea fi valorificate din averea debitoarei,
nu era obligatoriu întocmirea unui raport final şi în mod corect a apreciat
tribunalul că obiecţiunile formulate de AVAS sunt inadmisibile, cât timp prin
ele nu se critică măsurile luate de practicianul în insolvenţă în cursul
procedurii.
În ceea ce priveşte recursul DGFP Constanţa
referitor la respingerea cererii de autorizare pentru introducerea acţiunii
întemeiate pe dispoziţiile art.138 al.3 din Legea nr. 85/2006 Curtea reţine
următoarele:
Dispoziţiile art. 138 al.3 din Legea nr. 85/2006, în
vigoare la momentul pronunţării hotărârii, stabilesc că, ” comitetul creditorilor sau creditorul care deţine mai
mult de jumătate din valoarea tuturor creanţelor poate cere
judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acţiunea prevăzută la alin.
(1), dacă administratorul judiciar sau
lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenţei,
persoanele culpabile de starea de insolvenţă a patrimoniului debitorului
persoană juridică ori dacă acesta a omis
să formuleze acţiunea prevăzută la alin. (1) şi răspunderea persoanelor la care
se referă alin. (1) ameninţă să se prescrie. ”
Aceste dispoziţii trebuie interpretate în acord cu actuala reglementare
a art. 138 al.1 din Legea nr. 85/2006, introdusă prin OUG
173/2008 conform căruia: „În cazul în care
în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar
fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea
administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate
dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare
de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau
supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a
cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:”
Potrivit dispoziţiilor
art. 138 alin.1, în vigoare la momentul pronunţării hotărârii, în
principiu, au calitate procesuală activă pentru promovarea acţiunii în
răspundere civilă administratorul sau lichidatorul şi doar, în subsidiar,
comitetul creditorilor, cu autorizarea prealabilă a judecătorului sindic,
condiţionat alternativ de:
- omisiunea
administratorului judiciar sau lichidatorului de a indica, în raportul său
asupra cauzelor insolvenţei, a persoanelor culpabile de starea de insolvenţă a
patrimoniului debitoarei;
- omisiunea
administratorului/lichidatorului de a formula acţiunea prevăzută la alin.1 şi
răspunderea persoanelor la care se referă alin.1 ameninţă să se prescrie.
În speţă, lichidatorul judiciar prin rapoartele
anterioare întocmite conform art.59 din Legea 85/2006 a învederat că nu poate
face aprecieri asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia
stării de insolvenţă şi a persoanelor vinovate de apariţia stării de încetare
de plăţi întrucât nu a avut la dispoziţie documentelor financiar contabile ale
debitoarei.
A concluzionat lichidatorul că nu
se identifică elemente care să conducă
la atragerea răspunderii personale patrimoniale a administratorului societăţii
debitoare.
Într-o astfel de
situaţie, Curtea reţine că hotărârea judecătorului sindic este legală, cererea de autorizare pentru
introducerea acţiunii în răspundere civilă nefiind circumscrisă condiţiilor
obligatorii, alternative stabilite de legiuitor, nefiind deci în prezenţa unei
omisiuni a lichidatorului de a indica cauzele insolvenţei şi persoanele
culpabile ori de a formula acţiune.
Aşa
cum rezultă din practica constantă a Curţii
Constituţionale,
dispoziţiile art. 138 alin.3 au fost declarate constituţionale, chiar dacă
condiţionează autorizarea comitetului de creditori de a introduce acţiunea de
stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de
supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi a oricăror alte
persoane, de îndeplinirea celor două condiţii prevăzute de lege.
S-a reţinut că specificul
procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, care derogă de
la normele dreptului comun, stabilirea acestora constituind atributul exclusiv
al legiuitorului, potrivit art. 126 alin.2 din Constituţie şi în acest context
acţiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor prevăzute de lege
poate fi supusă anumitor condiţii restrictive întrucât nu reprezintă o acţiune
în sine stătătoare, ci o cerere incidentă care intervine într-un cadru
procesual preexistent.
De asemenea, s-a reţinut că
aceste condiţii impuse prin art.138 alin.3 din lege sunt justificate şi de
intenţia legiuitorului de a atribui comitetului creditorilor o calitate
procesuală activă subsidiară, circumstanţiată de lipsa de diligenţă a
titularilor acestei acţiuni, şi anume administratorul judiciar sau
lichidatorul.
În această materie, Curtea
Constituţională a statuat că oriunde legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de îndeplinirea anumitor cerinţe
şi respectarea anumitor proceduri, nu s-a operat în acest fel cu intenţia de a
restrânge accesul liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat a
beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura
un climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului
constituţional prevăzut de art.21, asigurând protecţia drepturilor şi
intereselor legitime a tuturor părţilor.
Concluzionând, cum autorizarea comitetului creditorilor sau a creditorului
care deţine mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanţelor reprezintă o măsură de excepţie, pendinte de
concluziile lichidatorului judiciar investit cu atribuţii de verificare şi
evidenţiere a cauzelor apariţiei insolvenţei şi a persoanelor culpabile de
apariţia acestei stări, iar în raportul
întocmit conform art. 59 din Legea nr. 85/2006 lichidatorul judiciar nu a
identificat persoanele culpabile de apariţia stării de insolvenţă a debitoarei,Curtea reţine
că judecătorul sindic a făcut o corectă aplicare
a dispoziţiilor legale în materie când a
apreciat că nu sunt îndeplinite cerinţele legale şi a respins cererea de autorizare. Pentru considerentele arătate mai sus, Curtea reţine că hotărârea
tribunalului este legală , criticile aduse de recurente nefiind de natură a
atrage modificarea acesteia, motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul de
procedură civilă recursurile vor fi respinse ca nefondate. |