avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


30. Legea procedurii insolvenţei. Obiecţiuni la raportul final întocmit de lichidator. Închidere procedură.

                                  

                                                    Art.59, art.113 şi urm, art.129, art.131 – Legea nr.85/2006

 

Decizia civilă nr. 1909/COM/27.10.2010

Dosar nr. 5672/118/2008

 

Prin Încheierea nr. 3381/COM/23.10.2008, pronunţată de judecătorul sindic în dosar nr.5672/118/2008, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a  insolvenţei faţă de debitoarea SC A.P. COM SRL, fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar C.T. SPRL.

         În îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege în sarcina sa, la termenul de judecată din 19.11.2009 lichidatorul judiciar a depus la dosarul cauzei un raport cuprinzând propunerea de închidere a procedurii conform art.131 din Legea nr. 85/2006

         Lichidatorul judiciar a reiterat menţiunile din rapoartele anterioare întocmite conform art.59 din Legea 85/2006 conform cărora nu poate face aprecieri asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia stării de insolvenţă şi persoanelor vinovate de apariţia stării de încetare de plăţi întrucât nu a avut la dispoziţie documentelor financiar contabile ale debitoarei.

         A concluzionat lichidatorul că nu se  identifică elemente care să conducă la atragerea răspunderii personale patrimoniale a administratorului societăţii debitoare.   

De asemenea, s-a arătat în raport că debitoarea nu figurează înregistrată cu bunuri imobile şi imobile în evidenţele fiscale. Şi, cum în patrimoniul societăţii falite nu există bunuri iar soldul contului deschis pe numele averii debitoarei este zero, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii conform dispoziţiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006.

Raportul a fost publicat în BPI nr. 5891/8.12.2009.

AVAS, a formulat, la data de 16.12.2009 obiecţiuni la raportul  întocmit de către lichidatorul judiciar, solicitând continuarea procedurii de lichidare cu măsuri care să conducă la recuperarea sumelor datorate de debitoare, iar DGFP Constanţa a formulat, în temeiul art.138 al.3 din Legea 85/2006 cerere de autorizare în vederea formulării cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a fostului administrator statutar.

 În motivarea obiecţiunilor, AVAS a arătat că lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite prin art.138 din Legea 85/2006, debitoarea fiind lipsită de lichidităţi întrucât a fost administrată cu rea credinţă sau cu neglijenţă, iar creditorii nu-şi pot recupera creanţele contrar scopului procedurii speciale.

Principala atribuţie a lichidatorului este, conform art.25 din lege, întocmirea unui raport amănunţit asupra activităţii debitorului, cuprinzând toate aspectele majore care au caracterizat desfăşurarea procedurii, inclusiv persoanele răspunzătoare pentru generarea stării de incapacitate de plată şi cauzele insolvenţei.

         La dosar nu există documente din care să rezulte aceste aspecte, lichidatorul nefiind un executor judecătoresc cu atribuţii de vânzare a bunurilor din averea debitoarei.

În acest context, întrucât lămurirea acestor probleme este obligatoriu instituită de lege, contestatoarea a apreciat că se impune continuarea procedurii şi efectuarea tuturor demersurilor necesare  pentru recuperarea sumelor datorate de debitoare.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art.129 al.1 din Legea nr. 85/2006.

La data de 16.12.2009 creditoarea DGFP Constanţa a formulat cerere de autorizare pentru introducerea acţiunii având ca obiect antrenarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator al debitoarei.

Prin Încheierea nr. 2390/22.04.2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa  s-a respins ca nefondată cererea formulată de DGFP Constanţa, în calitate de creditor al debitoarei S.C. A.P. COM S.R.L. privind autorizarea în vederea formulării cererii de antrenare a răspunderii membrilor organelor de conducere, conform art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

         Au fost respinse ca inadmisibile obiecţiunile formulate de AVAS la raportul lichidatorului judiciar prin care a propus închiderea procedurii, obiecţiuni întemeiate pe art. 129 din Legea nr. 85/2006.

         Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul sindic a reţinut că, faţă de dispoziţiile art.129 din Legea nr.85/2006, finalizarea lichidării bunurilor din averea debitorului este consemnată în raportul final  întocmit de către lichidator.

Raportul final şi situaţiile financiare finale reprezintă o sinteză a tuturor rapoartelor şi planurilor de distribuţie parţială întocmite conform art.122 alin.1 şi 2 din Legea nr.85/2006.

         Din conţinutul textului de lege enunţat judecătorul sindic a reţinut că raportul final supus obiecţiilor creditorilor, se întocmeşte  în cazul în care în patrimoniul debitoarei au existat bunuri care au fost lichidate.

Obiecţiunile se referă la greşita aplicare de către lichidator a  regulilor răspunderii patrimoniale instituită prin art.138 din Legea 85/2006 şi tratarea cu superficialitate a cauzelor şi împrejurărilor ce au condus la apariţia stării de insolvenţă .

Or, aceste aspecte nu fac obiectul controlului  de legalitate exercitat de judecătorul sindic conform art.129 al.2 din Legea 85/2006.

         Prin urmare, raportul prin care se propune închiderea procedurii nu este raport final întocmit conform art. 129 din lege, astfel că obiecţiunile creditoarei întemeiate pe dispoziţiile acestui text de lege nu pot fi primite.

Relativ la cererea DGFP Constanţa, judecătorul sindic a reţinut că, faţă de pentru a fundamenta cererea de autorizare, în înţelesul art. 138 al.3 din Legea nr. 85/2006, reclamantul trebuie să facă dovada îndeplinirii cerinţei menţionate expres de al.1 al art.138 din Legea nr. 85/2006, respectiv identificarea de către lichidatorul judiciar, în raportul prev. de art.59 din Legea nr. 85/2006 a persoanelor culpabile de apariţia stării de insolvenţă a debitoarei persoana juridică.

În speţă, condiţiile deduse din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale mai sus menţionate nu sunt îndeplinite, întrucât lichidatorul judiciar a apreciat că în cauză nu a identificat fapte care să intre sub incidenţa art. 138 al.1 din Legea nr. 85/2006 şi nu intenţionează să formuleze cererea prevăzută de art. 138 al.1 din Legea nr. 85/2006

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs creditoarele – DGFP Constanţa şi AVAS Bucureşti.

Recurenta creditoare DGFP Constanţa a criticat hotărârea pronunţată de judecătorul sindic ca fiind nelegală şi netemeinică, motivat de faptul că a formulat cerere de autorizare în calitate de creditor ce deţine mai mult de 50% din valoarea totală a creanţelor, întrucât lichidatorul judiciar a arătat că nu a intrat în posesia documentelor contabile şi că nu poate stabili cauzele care au dus la intrarea în insolvenţă a debitoarei, astfel încât nu a înţeles să formuleze acţiunea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006.

În opinia recurentei închiderea procedurii în conformitate cu prevederile art. 131 nu poate fi efectuată înainte de a se soluţiona în fond cererea prevăzută de art. 138 din Legea privind procedura insolvenţei, sens în care solicită să fie utilizate toate căile prevăzute de lege pentru recuperarea debitului în cuantum de 4.512 lei.

Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, să se constate că cererea de autorizare îndeplineşte cumulativ cele două condiţii prevăzute de Legea insolvenţei.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 85/2006, art. 304 alin.9 şi art. 304 ind.1 Cod pr.civilă.

Intimata debitoare prin lichidatorul judiciar legal citată a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de creditoare ca nefondat şi menţinerea hotărârii pronunţată de judecătorul sindic ca fiind legală şi temeinică.

 Recurenta creditoare AVAS Bucureşti a criticat hotărârea pronunţată de instanţa de fond ca fiind nelegală şi netemeinică.

Arată recurenta că instanţa de fond a apreciat că obiecţiunile formulate  sunt inadmisibile, deoarece raportul final a fost formulat în temeiul dispoziţiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, ori un raport final poate fi formulat exclusiv în temeiul art. 129 din legea nr. 85/2006 .

Consideră că indiferent de temeiul de drept invocat pentru formularea unui raport final, afirmaţia că nu se pot formula obiecţiuni la acest raport echivalează cu eludarea dreptului la apărare, drept constituţional cu putere de principiu de drept procesual.

Solicită să se aprecieze că obiecţiunile formulate ca fiind admisibile şi, pe cale de consecinţă, solicită instanţei să se dispună admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la instanţa de fond în vederea soluţionării obiecţiunilor pe fond.

În subsidiar, continuând considerentele legate de dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, măsura propusă de către legiuitor reprezintă o amendare a creditorilor care nu avansează sumele necesare cheltuielilor, în timp ce lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispoziţiile art. 138 şi următoarele din Legea nr. 85/2006.

Solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii obiecţiunilor formulate  şi pe cale de consecinţă, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe care SC Ancora Pan SRL le are de achitat creditorilor.

În drept a invocat dispoziţiile art. 304 pct.9 coroborat cu dispoziţiile art. 304 ind.1 din Codul de pr.civilă şi dispoziţiile art. 2, art. 136, art. 138, art.140, art. 142 alin.1 din legea nr. 85/2006.

Intimata debitoare prin lichidatorul judiciar legal citată a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de creditoare ca nefondat şi menţinerea hotărârii pronunţată de judecătorul sindic ca fiind legală şi temeinică.

Examinând recursurile prin prisma criticilor aduse hotărârii şi care au fost încadrate în dispoziţiile art.304 pct.9 dar şi potrivit art.3041 din Codul de procedură civilă Curtea constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art.131 din Legea nr.85/2006 „În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentinţă de închidere a procedurii, prin care se dispune şi radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.”

Dispoziţiile art. 129 din Legea 85/2006 prevăd că „după ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului sindic un raport final însoţit de situaţiile financiare finale…Creditorii pot formula obiecţii la raportul final…”.

         Din conţinutul textului prevăzut în art.129 din Legea nr. 85/2006 rezultă că raportul final supus obiecţiilor creditorilor se întocmeşte doar în cazul în care în patrimoniul debitoarei au existat bunuri care au fost lichidate.

Rezultă deci că lichidatorul este obligat să întocmească un raport final pe care să-l supună aprobării judecătorului sindic şi împotriva căruia creditorii pot formula obiecţiuni doar în situaţia în care bunurile din averea debitoarei au fost lichidate, astfel că raportul prin care lichidatorul supune atenţiei judecătorului sindic împrejurarea inexistenţei bunurilor nu constituie raport final în sensul art.129 deoarece un asemenea raport vizează existenţa bunurilor în patrimoniul debitoarei iar nu lipsa totală a acestora.

Prin urmare, cererea denumită impropiu „raport” prin care lichidatorul supune atenţiei judecătorului sindic împrejurarea inexistenţei bunurilor în averea debitoarei şi prin care solicită închiderea procedurii, nu constituie raport final în sensul dispoziţiilor art.129 motiv pentru care Curtea apreciază ca legală soluţia judecătorului sindic privind inadmisibilitatea obiecţiunilor faţă de un astfel de raport .

 Şi aceasta pentru că, aşa cum rezultă din motivele invocate de recurenta AVAS, aceasta nu critică măsurile luate de practicianul în insolvenţă, relative la procedura de lichidare a bunurilor din averea debitoarei conform art. 113 şi urm. din Legea 85/2006, măsuri apte să atragă exercitarea controlului  de legalitate reglementat de art.129 al.2 rap. la art.21 al.4 din Legea nr.85/2006.

În atare situaţie, Curtea apreciază ca fiind eronată susţinerea recurentei privind încălcarea dreptului la apărare prin respingerea ca inadmisibile a obiecţiunilor şi aceasta pentru că are deschisa calea recursului împotriva unei hotărâri de închidere a procedurii în temeiul art.131 din Legea nr. 85/2006, unde îşi poate expune argumentele sale faţă de o astfel de propunere a lichidatorului judiciar.

Pe cale de consecinţă, aflându-ne în prezenţa unei cereri formulată de lichidatorul judiciar de închidere a procedurii insolvenţei motivată de lipsa bunurilor ce ar putea fi valorificate din averea debitoarei, nu era obligatoriu întocmirea unui raport final şi în mod corect a apreciat tribunalul că obiecţiunile formulate de AVAS sunt inadmisibile, cât timp prin ele nu se critică măsurile luate de practicianul în insolvenţă în cursul procedurii.

În ceea ce priveşte recursul DGFP Constanţa referitor la respingerea cererii de autorizare pentru introducerea acţiunii întemeiate pe dispoziţiile art.138 al.3 din Legea nr. 85/2006 Curtea reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 138 al.3 din Legea nr. 85/2006, în vigoare la momentul pronunţării hotărârii, stabilesc că, ” comitetul creditorilor sau creditorul care deţine mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanţelor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acţiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenţei, persoanele culpabile de starea de insolvenţă a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acţiunea prevăzută la alin. (1) şi răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) ameninţă să se prescrie.

Aceste dispoziţii trebuie interpretate în acord cu actuala reglementare a art. 138 al.1 din Legea nr. 85/2006, introdusă prin OUG 173/2008 conform căruia: „În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:”

Potrivit dispoziţiilor art. 138 alin.1, în vigoare la momentul pronunţării hotărârii, în principiu, au calitate procesuală activă pentru promovarea acţiunii în răspundere civilă administratorul sau lichidatorul şi doar, în subsidiar, comitetul creditorilor, cu autorizarea prealabilă a judecătorului sindic, condiţionat alternativ de:

-   omisiunea administratorului judiciar sau lichidatorului de a indica, în raportul său asupra cauzelor insolvenţei, a persoanelor culpabile de starea de insolvenţă a patrimoniului debitoarei;

-   omisiunea administratorului/lichidatorului de a formula acţiunea prevăzută la alin.1 şi răspunderea persoanelor la care se referă alin.1 ameninţă să se prescrie.

În speţă, lichidatorul judiciar prin rapoartele anterioare întocmite conform art.59 din Legea 85/2006 a învederat că nu poate face aprecieri asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia stării de insolvenţă şi a persoanelor vinovate de apariţia stării de încetare de plăţi întrucât nu a avut la dispoziţie documentelor financiar contabile ale debitoarei.

         A concluzionat lichidatorul că nu se  identifică elemente care să conducă la atragerea răspunderii personale patrimoniale a administratorului societăţii debitoare.   

Într-o astfel de situaţie, Curtea reţine că hotărârea judecătorului sindic este legală, cererea de autorizare pentru introducerea acţiunii în răspundere civilă nefiind circumscrisă condiţiilor obligatorii, alternative stabilite de legiuitor, nefiind deci în prezenţa unei omisiuni a lichidatorului de a indica cauzele insolvenţei şi persoanele culpabile ori de a formula acţiune.

         Aşa cum rezultă din practica constantă a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 138 alin.3 au fost declarate constituţionale, chiar dacă condiţionează autorizarea comitetului de creditori de a introduce acţiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi a oricăror alte persoane, de îndeplinirea celor două condiţii prevăzute de lege.

S-a reţinut că specificul procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, care derogă de la normele dreptului comun, stabilirea acestora constituind atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit art. 126 alin.2 din Constituţie şi în acest context acţiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor prevăzute de lege poate fi supusă anumitor condiţii restrictive întrucât nu reprezintă o acţiune în sine stătătoare, ci o cerere incidentă care intervine într-un cadru procesual preexistent.

De asemenea, s-a reţinut că aceste condiţii impuse prin art.138 alin.3 din lege sunt justificate şi de intenţia legiuitorului de a atribui comitetului creditorilor o calitate procesuală activă subsidiară, circumstanţiată de lipsa de diligenţă a titularilor acestei acţiuni, şi anume administratorul judiciar sau lichidatorul.

În această materie, Curtea Constituţională a statuat că oriunde legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de îndeplinirea anumitor cerinţe şi respectarea anumitor proceduri, nu s-a operat în acest fel cu intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art.21, asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime a tuturor părţilor.

Concluzionând, cum autorizarea comitetului creditorilor sau a creditorului care deţine mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanţelor reprezintă o măsură de excepţie, pendinte de concluziile lichidatorului judiciar investit cu atribuţii de verificare şi evidenţiere a cauzelor apariţiei insolvenţei şi a persoanelor culpabile de apariţia acestei stări, iar în  raportul întocmit conform art. 59 din Legea nr. 85/2006 lichidatorul judiciar nu a identificat persoanele culpabile de apariţia stării de insolvenţă a debitoarei,Curtea reţine că judecătorul sindic a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în materie când a apreciat că nu sunt îndeplinite cerinţele legale şi a respins cererea  de autorizare.

Pentru considerentele arătate mai sus, Curtea reţine că hotărârea tribunalului este legală , criticile aduse de recurente nefiind de natură a atrage modificarea acesteia, motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul de procedură civilă recursurile vor fi respinse ca nefondate.