22. Legea privind procedura insolvenţei. Autorizarea creditorului care deţine mai mult de
jumătate din valoarea tuturor creanţelor, pentru introducerea acţiunii având ca
obiect antrenarea răspunderii personale patrimoniale a fostului administrator
al debitoarei.
Art.21, art.126 al.2 - Constituţie
Art.138 – Legea nr.85/2006
Decizia civilă nr. 1794/COM/14.10.2010
Dosar nr. 2406/118/2009
Prin cererea adresată Tribunalului Constanţa şi
înregistrată sub nr.2406/118/26.11.2009, creditoarea DGFP Constanţa a solicitat
autorizarea sa, în calitate de creditor care deţine mai mult de jumătate din
valoarea tuturor creanţelor, pentru introducerea acţiunii având ca obiect
antrenarea răspunderii personale patrimoniale a fostului administrator al
debitoarei.
Motivând
cererea, creditoarea DGFP Constanţa a
învederat în esenţă că lichidatorul judiciar S.A.L. a publicat Raportul asupra
cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, în
cuprinsul căruia afirmă că, nu este în măsură să întocmească, în temeiul art.59
alin.1 din Legea nr.85/2006, raportul amănunţit asupra cauzelor şi
împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului cu menţionarea
persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, motivat de faptul că, debitorul nu a
înţeles să depună la dosarul cauzei documentele prevăzute de art. 28 alin.1 din
Legea insolvenţei.
A arătat creditoarea DGFP Constanţa că, deşi în
această situaţie, lichidatorul judiciar desemnat de judecătorul-sindic avea
obligaţia de a face aplicarea prevederilor art.147 din Legea nr.85/2006,
practicianul în insolvenţă se mulţumeşte doar să constate că „nu este în măsură să întocmească raportul”.
De aceea, DGFP Constanţa a solicitat Tribunalului
Constanţa – judecător sindic să o autorizeze, în calitatea sa de creditor
majoritar al SC N.I. SRL – în procedura insolvenţei, să formuleze şi să depună
acţiunea având ca obiect antrenarea răspunderii personale patrimoniale a
foştilor asociaţi ai debitoarei.
Prin Încheierea
nr.2810/COM din 06.05.2010, Tribunalul Constanţa a respins cererea de
autorizare formulată de creditoarea DGFP Constanţa, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a
reţinut în esenţă că, potrivit dispoziţiilor art.138 alin.3 din Legea
nr.85/2006 „Comitetul creditorilor sau
creditorul care deţine mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanţelor
poate cere judecătorului sindic sa fie autorizat sa introducă acţiunea
prevăzuta la alin.1, daca administratorul judiciar sau lichidatorul a omis sa
indice, in raportul sau asupra cauzelor insolvenţei, persoanele culpabile de starea
de insolvenţă a patrimoniului debitorului persoana juridica ori daca acesta a
omis sa formuleze acţiunea prevăzuta la alin.1 si răspunderea persoanelor la
care se refera alin.1 ameninţa sa se prescrie”.
Se arată că, din acest text de lege rezultă că, pentru
a ne afla în ipoteza prevăzută de prevederea legală, este necesar ca
administratorul judiciar sau lichidatorul să fi omis să indice, în raportul său
asupra cauzelor insolvenţei, persoanele culpabile de starea de insolvenţă a
patrimoniului debitorului persoana juridică, ori acesta să fi omis să formuleze
acţiunea prevăzută la alin.1, cu menţiunea că, în ambele cazuri se cere ca
răspunderea persoanelor la care se refera alin.1 ameninţă să se prescrie .
În cauza de faţă, arată instanţa de fond, prin raportul
asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la starea de faliment, depus
la dosar la data de 15.10.2009, lichidatorul judiciar a precizat că, nu a
intrat în posesia documentelor contabile şi nu a putut analiza actele şi
operaţiunile comerciale stabilite de lege a fi suspuse verificării în cadrul
procedurii insolvenţei; ca urmare, în baza informaţiilor financiare postate pe
site, nefiind îndeplinite condiţiile de atragere
a răspunderii patrimoniale a fostului administrator, nu înţelege să formuleze
cerere în temeiul prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 .
Prin urmare, reţine instanţa de fond, în cauza de faţă
nu ne aflăm în nici una din cele două ipoteze care, să justifice solicitarea
creditorului DGFP de autorizare, cât timp lichidatorul judiciar nu a omis nici
să precizeze persoanele culpabile de starea de insolvenţă şi nici să formuleze
acţiunea, ci a menţionat în mod expres că, nu sunt îndeplinite condiţiile de
atragere a răspunderii patrimoniale şi
introducerea cererii nu se justifică.
Nefiind întrunite condiţiile textului de lege,
judecătorul sindic a respins ca nefondată cererea formulată de DGFP Constanţa.
Împotriva acestei hotărâri în termen, a declarat recurs creditoarea DGFP CONSTANŢA,
criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu indicarea temeiului de
drept prevăzut de dispoziţiile art.8 din Legea nr.85/2006, art.304 al.9 şi
art.3041 Cod pr.civilă, şi următoarea motivaţie, în esenţă:
- greşit instanţa
de fond – judecător sindic a respins cererea de autorizare formulată de creditoare
pentru introducerea acţiunii având ca obiect antrenarea răspunderii personale
patrimoniale a fostului administrator al intimatei debitoare, motivat de faptul
că, lichidatorul judiciar nu a intrat în posesia documentelor contabile şi nu a
putut stabili cauzele care au dus la intrarea în insolvenţă a debitoarei;
- faptul că DGFP
CONSTANŢA are o creanţă semnificativă faţă de debitoare, există risc mare
generat de efectele specifice hotărârilor de închidere a procedurii, în ce
priveşte descărcarea debitorului şi a lichidatorului judiciar de orice
îndatoriri şi responsabilităţi, în condiţiile în care, nu este antrenată
răspunderea administratorului, prin aplicarea disp.art.137 din Legea
nr.85/2006.
Solicită admiterea recursului, să se constate că
cererea de autorizare îndeplineşte cumulativ cele două condiţii prevăzute de
legea insolvenţei: lichidatorul judiciar a omis să indice în raportul asupra
cauzelor insolvenţei persoanele culpabile de această stare a patrimoniului
debitorului, ori a omis să formuleze acţiunea, dispunându-se admiterea cererii
de autorizare a DGFP CONSTANŢA ca şi creditor ce figurează înscris în tabelul
definitiv consolidat cu o creanţă mai mare de 50%.
Prin
întâmpinare, lichidatorul judiciar al
SC N.I. SRL solicită respingerea recursului, cu motivaţia că a intrat în
posesia documentelor contabile şi în urma analizării acestora a apreciat că, nu
sunt îndeplinite condiţiile privind incidenţa art.138 din Legea nr.85/2006.
Examinând
actele şi lucrările dosarului, prin
prisma criticilor aduse hotărârii recurate şi care au fost încadrate în
dispoziţiile art.304 pct.9 dar şi potrivit art.3041 din Codul de
procedură civilă, văzând şi dispoziţiile art.312
Cod pr.civilă, Curtea apreciază în sensul respingerii recursului, ca nefondat,
pentru următoarele considerente, în esenţă:
Dispoziţiile art. 138 al.3 din Legea nr. 85/2006, în
vigoare la momentul pronunţării hotărârii, stabilesc următoarele: ”comitetul creditorilor sau creditorul
care deţine mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanţelor poate cere
judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acţiunea prevăzută la alin.
(1), dacă administratorul judiciar sau
lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenţei,
persoanele culpabile de starea de insolvenţă a patrimoniului debitorului
persoană juridică ori dacă acesta a omis
să formuleze acţiunea prevăzută la alin. (1) şi răspunderea persoanelor la care
se referă alin. (1) ameninţă să se prescrie. ”
Aceste dispoziţii
trebuie interpretate în acord cu actuala reglementare a art. 138 al.1 din
Legea nr. 85/2006, introdusă prin OUG 173/2008 conform căruia: „În cazul în
care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar
fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea
administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate
dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare
de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere
din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de
insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:”
Potrivit dispoziţiilor
art. 138 alin.1, în vigoare la momentul pronunţării hotărârii, în
principiu, au calitate procesuală activă pentru promovarea acţiunii în
răspundere civilă administratorul sau lichidatorul şi doar, în subsidiar,
comitetul creditorilor, cu autorizarea prealabilă a judecătorului sindic,
condiţionat alternativ de:
- omisiunea
administratorului judiciar sau lichidatorului de a indica, în raportul său
asupra cauzelor insolvenţei, a persoanelor culpabile de starea de insolvenţă a
patrimoniului debitoarei;
- omisiunea
administratorului/lichidatorului de a formula acţiunea prevăzută la alin.1 şi
răspunderea persoanelor la care se referă alin.1 ameninţă să se prescrie.
În speţă, lichidatorul judiciar prin rapoartele
anterioare întocmite conform art.59 din Legea 85/2006 a învederat că, nu poate
face aprecieri asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia
stării de insolvenţă şi a persoanelor vinovate de apariţia stării de încetare
de plăţi.
A concluzionat lichidatorul că, nu
se identifică elemente care să conducă
la atragerea răspunderii personale patrimoniale a administratorului societăţii
debitoare.
Într-o astfel de
situaţie, Curtea reţine că hotărârea judecătorului sindic este legală, cererea de autorizare pentru
introducerea acţiunii în răspundere civilă nefiind circumscrisă condiţiilor
obligatorii, alternative stabilite de legiuitor, nefiind deci în prezenţa unei
omisiuni a lichidatorului de a indica cauzele insolvenţei şi persoanele
culpabile ori de a formula acţiune.
Aşa
cum rezultă din practica constantă a Curţii
Constituţionale,
dispoziţiile art.138 alin.3 au fost declarate constituţionale, chiar dacă
condiţionează autorizarea comitetului de creditori de a introduce acţiunea de
stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de
supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi a oricăror alte
persoane, de îndeplinirea celor două condiţii prevăzute de lege.
S-a reţinut că, specificul
procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, care derogă de
la normele dreptului comun, stabilirea acestora constituind atributul exclusiv
al legiuitorului, potrivit art. 126 alin.2 din Constituţie şi în acest context, acţiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a
persoanelor prevăzute de lege, poate fi supusă anumitor condiţii restrictive
întrucât, nu reprezintă o acţiune în sine stătătoare, ci o cerere incidentă
care intervine într-un cadru procesual preexistent.
De asemenea, s-a reţinut că,
aceste condiţii impuse prin art.138 alin.3 din lege sunt justificate şi de intenţia legiuitorului de a atribui comitetului
creditorilor o calitate procesuală activă subsidiară, circumstanţiată de lipsa
de diligenţă a titularilor acestei acţiuni, şi anume administratorul judiciar
sau lichidatorul.
În această materie, Curtea
Constituţională a statuat că oriunde legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de îndeplinirea anumitor cerinţe
şi respectarea anumitor proceduri, nu s-a operat în acest fel cu intenţia de a
restrânge accesul liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat a
beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura
un climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional
prevăzut de art.21, asigurând protecţia
drepturilor şi intereselor legitime a tuturor părţilor.
Concluzionând, cum autorizarea comitetului creditorilor sau a creditorului care deţine mai mult de jumătate
din valoarea tuturor creanţelor, reprezintă o măsură de excepţie,
pendinte de concluziile lichidatorului judiciar investit cu atribuţii de
verificare şi evidenţiere a cauzelor apariţiei insolvenţei şi a persoanelor
culpabile de apariţia acestei stări, iar în raportul întocmit conform art. 59
din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar nu a identificat persoanele
culpabile de apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, Curtea reţine că judecătorul sindic a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale
în materie când a apreciat că, nu sunt
îndeplinite cerinţele legale şi a respins cererea de autorizare.
Pentru considerentele arătate mai sus, Curtea reţine că hotărârea tribunalului
este legală, criticile aduse de recurentă nefiind de natură a atrage
modificarea acesteia, motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul de procedură civilă recursul va fi respins ca
nefondat. | 
