avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


22.  Legea privind procedura insolvenţei. Autorizarea creditorului care deţine mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanţelor, pentru introducerea acţiunii având ca obiect antrenarea răspunderii personale patrimoniale a fostului administrator al debitoarei.

                       

                                                                                               Art.21, art.126 al.2 - Constituţie

                                                                                               Art.138 – Legea nr.85/2006

 

Decizia civilă nr. 1794/COM/14.10.2010

Dosar nr. 2406/118/2009

 

Prin cererea adresată Tribunalului Constanţa şi înregistrată sub nr.2406/118/26.11.2009, creditoarea DGFP Constanţa a solicitat autorizarea sa, în calitate de creditor care deţine mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanţelor, pentru introducerea acţiunii având ca obiect antrenarea răspunderii personale patrimoniale a fostului administrator al debitoarei.

Motivând cererea, creditoarea DGFP Constanţa a învederat în esenţă că lichidatorul judiciar S.A.L. a publicat Raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, în cuprinsul căruia afirmă că, nu este în măsură să întocmească, în temeiul art.59 alin.1 din Legea nr.85/2006, raportul amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, motivat de faptul că, debitorul nu a înţeles să depună la dosarul cauzei documentele prevăzute de art. 28 alin.1 din Legea insolvenţei.

A arătat creditoarea DGFP Constanţa că, deşi în această situaţie, lichidatorul judiciar desemnat de judecătorul-sindic avea obligaţia de a face aplicarea prevederilor art.147 din Legea nr.85/2006, practicianul în insolvenţă se mulţumeşte doar să constate că „nu este în măsură să întocmească raportul”.

De aceea, DGFP Constanţa a solicitat Tribunalului Constanţa – judecător sindic să o autorizeze, în calitatea sa de creditor majoritar al SC N.I. SRL – în procedura insolvenţei, să formuleze şi să depună acţiunea având ca obiect antrenarea răspunderii personale patrimoniale a foştilor asociaţi ai debitoarei.

Prin Încheierea nr.2810/COM din 06.05.2010, Tribunalul Constanţa a respins cererea de autorizare formulată de creditoarea DGFP Constanţa, ca nefondată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă că, potrivit dispoziţiilor art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006 „Comitetul creditorilor sau creditorul care deţine mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanţelor poate cere judecătorului sindic sa fie autorizat sa introducă acţiunea prevăzuta la alin.1, daca administratorul judiciar sau lichidatorul a omis sa indice, in raportul sau asupra cauzelor insolvenţei, persoanele culpabile de starea de insolvenţă a patrimoniului debitorului persoana juridica ori daca acesta a omis sa formuleze acţiunea prevăzuta la alin.1 si răspunderea persoanelor la care se refera alin.1 ameninţa sa se prescrie”.

Se arată că, din acest text de lege rezultă că, pentru a ne afla în ipoteza prevăzută de prevederea legală, este necesar ca administratorul judiciar sau lichidatorul să fi omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenţei, persoanele culpabile de starea de insolvenţă a patrimoniului debitorului persoana juridică, ori acesta să fi omis să formuleze acţiunea prevăzută la alin.1, cu menţiunea că, în ambele cazuri se cere ca răspunderea persoanelor la care se refera alin.1 ameninţă să se prescrie .

În cauza de faţă, arată instanţa de fond, prin raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la starea de faliment, depus la dosar la data de 15.10.2009, lichidatorul judiciar a precizat că, nu a intrat în posesia documentelor contabile şi nu a putut analiza actele şi operaţiunile comerciale stabilite de lege a fi suspuse verificării în cadrul procedurii insolvenţei; ca urmare, în baza informaţiilor financiare postate pe site, nefiind îndeplinite condiţiile de atragere a răspunderii patrimoniale a fostului administrator, nu înţelege să formuleze cerere în temeiul prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 .

Prin urmare, reţine instanţa de fond, în cauza de faţă nu ne aflăm în nici una din cele două ipoteze care, să justifice solicitarea creditorului DGFP de autorizare, cât timp lichidatorul judiciar nu a omis nici să precizeze persoanele culpabile de starea de insolvenţă şi nici să formuleze acţiunea, ci a menţionat în mod expres că, nu sunt îndeplinite condiţiile de atragere a răspunderii patrimoniale  şi introducerea cererii nu se justifică.

Nefiind întrunite condiţiile textului de lege, judecătorul sindic a respins ca nefondată cererea formulată de DGFP Constanţa.

Împotriva acestei hotărâri în termen, a declarat recurs creditoarea DGFP CONSTANŢA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept prevăzut de dispoziţiile art.8 din Legea nr.85/2006, art.304 al.9 şi art.3041 Cod pr.civilă, şi următoarea motivaţie, în esenţă:

-        greşit instanţa de fond – judecător sindic a respins cererea de autorizare formulată de creditoare pentru introducerea acţiunii având ca obiect antrenarea răspunderii personale patrimoniale a fostului administrator al intimatei debitoare, motivat de faptul că, lichidatorul judiciar nu a intrat în posesia documentelor contabile şi nu a putut stabili cauzele care au dus la intrarea în insolvenţă a debitoarei;

-        faptul că DGFP CONSTANŢA are o creanţă semnificativă faţă de debitoare, există risc mare generat de efectele specifice hotărârilor de închidere a procedurii, în ce priveşte descărcarea debitorului şi a lichidatorului judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi, în condiţiile în care, nu este antrenată răspunderea administratorului, prin aplicarea disp.art.137 din Legea nr.85/2006.

Solicită admiterea recursului, să se constate că cererea de autorizare îndeplineşte cumulativ cele două condiţii prevăzute de legea insolvenţei: lichidatorul judiciar a omis să indice în raportul asupra cauzelor insolvenţei persoanele culpabile de această stare a patrimoniului debitorului, ori a omis să formuleze acţiunea, dispunându-se admiterea cererii de autorizare a DGFP CONSTANŢA ca şi creditor ce figurează înscris în tabelul definitiv consolidat cu o creanţă mai mare de 50%.

Prin întâmpinare, lichidatorul judiciar al SC N.I. SRL solicită respingerea recursului, cu motivaţia că a intrat în posesia documentelor contabile şi în urma analizării acestora a apreciat că, nu sunt îndeplinite condiţiile privind incidenţa art.138 din Legea nr.85/2006.

Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor aduse hotărârii recurate şi care au fost încadrate în dispoziţiile art.304 pct.9 dar şi potrivit art.3041 din Codul de procedură civilă, văzând şi dispoziţiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea apreciază în sensul respingerii recursului, ca nefondat, pentru următoarele considerente, în esenţă:

Dispoziţiile art. 138 al.3 din Legea nr. 85/2006, în vigoare la momentul pronunţării hotărârii, stabilesc următoarele: ”comitetul creditorilor sau creditorul care deţine mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanţelor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acţiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenţei, persoanele culpabile de starea de insolvenţă a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acţiunea prevăzută la alin. (1) şi răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) ameninţă să se prescrie.

Aceste dispoziţii trebuie interpretate în acord cu actuala reglementare a art. 138 al.1 din Legea nr. 85/2006, introdusă prin OUG 173/2008 conform căruia: „În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:”

Potrivit dispoziţiilor art. 138 alin.1, în vigoare la momentul pronunţării hotărârii, în principiu, au calitate procesuală activă pentru promovarea acţiunii în răspundere civilă administratorul sau lichidatorul şi doar, în subsidiar, comitetul creditorilor, cu autorizarea prealabilă a judecătorului sindic, condiţionat alternativ de:

-   omisiunea administratorului judiciar sau lichidatorului de a indica, în raportul său asupra cauzelor insolvenţei, a persoanelor culpabile de starea de insolvenţă a patrimoniului debitoarei;

-   omisiunea administratorului/lichidatorului de a formula acţiunea prevăzută la alin.1 şi răspunderea persoanelor la care se referă alin.1 ameninţă să se prescrie.

În speţă, lichidatorul judiciar prin rapoartele anterioare întocmite conform art.59 din Legea 85/2006 a învederat că, nu poate face aprecieri asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia stării de insolvenţă şi a persoanelor vinovate de apariţia stării de încetare de plăţi.

         A concluzionat lichidatorul că, nu se  identifică elemente care să conducă la atragerea răspunderii personale patrimoniale a administratorului societăţii debitoare.

Într-o astfel de situaţie, Curtea reţine că hotărârea judecătorului sindic este legală, cererea de autorizare pentru introducerea acţiunii în răspundere civilă nefiind circumscrisă condiţiilor obligatorii, alternative stabilite de legiuitor, nefiind deci în prezenţa unei omisiuni a lichidatorului de a indica cauzele insolvenţei şi persoanele culpabile ori de a formula acţiune.

         Aşa cum rezultă din practica constantă a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art.138 alin.3 au fost declarate constituţionale, chiar dacă condiţionează autorizarea comitetului de creditori de a introduce acţiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi a oricăror alte persoane, de îndeplinirea celor două condiţii prevăzute de lege.

S-a reţinut că, specificul procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, care derogă de la normele dreptului comun, stabilirea acestora constituind atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit art. 126 alin.2 din Constituţie şi în acest context, acţiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor prevăzute de lege, poate fi supusă anumitor condiţii restrictive întrucât, nu reprezintă o acţiune în sine stătătoare, ci o cerere incidentă care intervine într-un cadru procesual preexistent.

De asemenea, s-a reţinut că, aceste condiţii impuse prin art.138 alin.3 din lege sunt justificate şi de intenţia legiuitorului de a atribui comitetului creditorilor o calitate procesuală activă subsidiară, circumstanţiată de lipsa de diligenţă a titularilor acestei acţiuni, şi anume administratorul judiciar sau lichidatorul.

În această materie, Curtea Constituţională a statuat că oriunde legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de îndeplinirea anumitor cerinţe şi respectarea anumitor proceduri, nu s-a operat în acest fel cu intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art.21, asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime a tuturor părţilor.

Concluzionând, cum autorizarea comitetului creditorilor sau a creditorului care deţine mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanţelor, reprezintă o măsură de excepţie, pendinte de concluziile lichidatorului judiciar investit cu atribuţii de verificare şi evidenţiere a cauzelor apariţiei insolvenţei şi a persoanelor culpabile de apariţia acestei stări, iar în raportul întocmit conform art. 59 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar nu a identificat persoanele culpabile de apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, Curtea reţine că judecătorul sindic a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în materie când a apreciat că, nu sunt îndeplinite cerinţele legale şi a respins cererea  de autorizare.

Pentru considerentele arătate mai sus, Curtea reţine că hotărârea tribunalului este legală, criticile aduse de recurentă nefiind de natură a atrage modificarea acesteia, motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul de procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.