Prin cererea
înregistrată sub nr.2061/118/23.02.2010 la Tribunalul Constanţa,
creditoarea SC A.D SRL în
contradictoriu cu debitorii C.N şi SC M. Medgidia SA a solicitat validarea
popririi înfiinţată de BEJ V.P în dosarele de executare silită nr.227/2007, nr.239/2007
şi nr.248/2007, asupra tuturor sumelor de bani pe care SC M. Medgidia SA le
datorează cu orice titlu, debitoarei avaliste C.N.
S-a relevat că, are calitatea de
creditoare în dosarele de executare silită nr.27/2007, nr.239/2007 şi
nr.248/2007 aflate pe rolul BEJ „V.P” în baza unor titluri executorii
materializate prin bilete la ordin.
Debitoarea SC M. Medgidia a formulat întâmpinare
invocând prioritar excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa,
în raport de temeiul juridic invocat – respectiv art.460 Cod proc. civilă.
Debitoarea C.N a invocat, de asemenea,
necompetenţa materială a Tribunalului Constanţa, atât timp cât instanţa de
executare este judecătoria.
Prin
Sentinţa civilă nr.2362/21.04.2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa, s-a
admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa, şi s-a
declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de contestatoarea SC A.D
SRL, în contradictoriu cu intimaţii SC M. Medgidia SA şi C.N,
în favoarea Judecătoriei Medgidia.
Pentru a pronunţa această hotărâre
instanţa de fond a reţinut că, potrivit art.460 Cod proc. civilă „dacă terţul poprit nu-şi îndeplineşte
obligaţiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, creditorul (…) în vederea
validării popririi poate sesiza instanţa de executare”.
Ori, potrivit dispoziţiile art.373
alin.2 Cod proc. civilă, prin sintagma „instanţa
de executare” se înţelege „judecătoria
în circumscripţia căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea
dispune altfel”.
Prin urmare, în toate cazurile instanţa
de executare nu poate fi decât judecătoria.
În cauza de faţă, cum executarea se
face la Medgidia,
asupra terţului poprit SC M. Medgidia SA, instanţa şi-a declina competenţa în
favoarea Judecătoriei Medgidia.
Împotriva
acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.N, care a criticat-o ca fiind nelegală.
În motivarea recursului arată recurenta
că, acest conflict judiciar privitor la executarea silită a unor bilete la ordin
de către SC A.D împotriva SC U.T şi a pârâtei N.C, în calitate de avalist, este
generat de o situaţie de fapt care constă în sustragerea unor bilete la ordin
parţial completate şi completarea lor în fals, bilete a căror executare silită
se continuă nelegal şi abuziv la stăruinţa pretinsului creditor A.D, deşi:
- furtul şi falsificarea acestor bilete, formează
obiectul unei plângeri penale în care s-a început de către Parchetul de pe
lângă Tribunalul Bucureşti, urmărirea penală în rem, biletele în original
nemafiind în posesia executorului din octombrie 2007;
- pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti –
instanţa de executare pentru litigiile purtate între pârâta şi SC A.D, în
legătură cu biletele la ordin pretins avalizate de către N.C – se află înregistrată
contestaţia la executare şi desfiinţarea popririi a cărei validare se solicită
sub nr.471/302/2010, cu termen la 21.04.2010;
- executarea pornită în baza lor fiind în litigiu şi
pe cale de opoziţie cambială (singura cale procedurală în care se poate pune în
discuţie validitatea unor bilete la ordin) formând obiectul a două dosare nr.10175/302/2007
şi nr.4354/302/2009;
- în dosarul nr.4354/302/2009, reînregistrarea
dosarului nr.8673/302/2007 după soluţionarea regulatorului de competentă a unui
conflict de competentă negativă, a fost suspendată executarea silită până la
soluţionarea opoziţiei cambiale, în baza art.403 Cod pr.civilă.
Solicită recurenta ca, instanţa să verifice
legalitatea declinării în favoarea Judecătoriei Medgidia în raport de faptul că
pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti se află în curs de soluţionare
opoziţiile cambiale care au ca obiect stabilirea validităţii raportului
cambial, din care a rezultat pretinsul debit pentru recuperarea căruia se
solicită validarea popririi.
Apreciază că, Judecătoria Sectorului 5, este instanţa
de executare competentă să judece şi cererea de validare a popririi.
Prin urmare, solicită admiterea recursului astfel cum
a fost formulat, şi pe fond să se dispună declinarea soluţionării cererii de
validare a popririiîn favoarea
Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, aceasta fiind instanţa de executare mai
întâi sesizată.
Cauza a fost suspendată la termenul din 15.09.2010, în
temeiul art.242 pct.2 din Codul de procedură civilă.
La data de 14.02.2011 intimata SC A.D SRL, a formulat
cerere de repunere pe rol a cauzei.
În termenul de amânare a pronunţării
recurenta a depus la dosar note scrise, prin care reiterează apărările
formulate prin motivele de recurs. A invocat pierderea capacităţii procesuale a
SC A.D SRL având în vedere că aceasta fost dizolvată printr-o sentinţă
definitivă şi irevocabilă pronunţată în dosarul nr.3319/122/2011 a Tribunalului
Giurgiu.
Societatea nu mai are administrator de
la data de 13 iulie 2010 când dl. A.P.P, care deţinea 95% din părţile sociale a
decedat.
Prin urmare, solicită să se dispună asupra lipsei
capacităţii procesuale a intimatei, atât sub aspectul exercitării drepturilor
procesuale prin repunerea pe rol a cauzei cât şi a capacităţii de a sta în
judecată.
Prin încheierea de şedinţă din 16.03.2011 instanţa a
admis cererea intimatei şi a dispus repunerea cauzei pe rol, motivat de faptul
că s-a solicitat judecarea recursului şi în lipsă, deşi recurenta ar fi trebuit
să fie cea interesată de soluţionarea cauzei cu celeritate fiind vorba de
propriul său recurs.
În ceea ce priveşte excepţia invocată Curtea constată
că hotărârea de dizolvare nu este irevocabilă iar susţinerile referitoare la
decesul administratorului nu sunt probate în faţa instanţei de recurs.
Examinând
recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii de către recurentă şi care au
fost încadrate în motivul prevăzut de art.304 pct.9 dar şi potrivit
dispoziţiilor art.3041 din Codul de procedură civilă Curtea constată
că este nefondatpentru următoarele
considerente:
În speţă, s-a solicitat de către
creditoare, validarea popririi înfiinţată de BEJ V.P în dosarele de executare
silită nr.227/2007, nr.239/2007 şi nr.248/2007, asupra tuturor sumelor de bani
pe care terţul SC M. Medgidia SA le datorează cu orice titlu debitoarei
avaliste C.N.
Curtea constată că, instanţa de fond a
reţinut corect incidenţa dispoziţiilor art.373 alin.2 şi art.460 Cod proc.
civilă potrivit cărora dacă terţul poprit nu-şi îndeplineşte obligaţiile ce-i
revin, validarea popririi solicitate de către creditoare cade în competenţa
instanţei de executare, prin aceasta înţelegându-se judecătoria în
circumscripţia căreia se face executarea, în
afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Cum terţul poprit are sediul în circumscripţia
Judecătoriei Medgidia Curtea apreciază că hotărârea tribunalului de declinare a
competenţei cererii în favoarea acestei instanţe este legală şi pe cale de
consecinţă criticile aduse de recurentă prin cererea de recurs sunt considerate
neîntemeiate, fiind lipsite de relevanţă celelalte dosare pe care le au părţile
pe rolul altor instanţe, câtă vreme nu suntem în prezenţa unei excepţii de la
competenţa instanţei de executare, astfel cum este stabilit prin art. art.373
alin.2 din Codul de procedură civilă.
Pentru considerentele
expuse Curtea, în temeiul art.312 din Codul de procedură civilă va respinge
recursul, ca nefondat.