Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 14.06.2010 creditoarea CNAPM SA Constanţa a solicitat ridicarea debitoarei SC A.P.C SRL a dreptului de administrare, în temeiul art.47 alin.5 din Legea nr.85/2006.

În motivarea cererii creditoarea a arătat că, între ea şi debitoare se află în derulare Contractul de închiriere nr.3068/07.11.2002, prelungit prin acte adiţionale, având ca obiect asigurarea contra cost a folosinţei bunurilor imobile arătate în anexe, în schimbul unei plăţi lunare, în vederea desfăşurării activităţii de producţie confecţii metalice.

În baza acestor contracte au fost emise în perioada 11.01.2008 – 09.12.2009 facturi în valoare de 114.251,40 lei., debit care va continua să crească având în vedere situaţia financiară în care se găseşte debitoarea, majorându-se în acelaşi timp prejudiciul suferit de Companie.

Avându-se în vedere imposibilitatea de denunţare a contractului, creditoarea a solicitat diminuarea suprafeţelor închiriate, în scopul reducerii prejudiciului încercat,  însă, în ciuda demersurilor efectuate, nu a găsit nici un răspuns din partea persoanelor abilitate, atitudinea acestora fiind într-o vădită contradicţie cu scopul reorganizării activităţii debitoarei.

Prin întâmpinare, debitoarea a solicitat respingerea cererii ca nefondată. În apărare a susţinut că aprecierea oportunităţii măsurii ridicării dreptului de administrare se face prin raportare la întreaga avere a debitorului, precum şi la întreaga activitate a acestuia, întrucât dreptul de administrare priveşte întreaga universalitate patrimonială a debitorului, iar nu un bun sau un contract privit singular.

În prezent societatea debitoare nu înregistrează pierderi continue în activitate, având un portofoliu de lucrări estimat la 100.000.000 lei, însemnând contracte de antrepriză şi subantrepriză de lucrări construcţii civile şi terasamente, cu termene de finalizare până în iunie 2011, contracte care asigură venituri importante pentru societate necesare activităţii curente, dar şi sursa veniturilor destinate acoperirii creanţelor înscrise la masa credală.

În situaţia unui blocaj dat de ridicarea dreptului de administrare şi de lipsa top managementului, aceste contracte nu vor mai putea fi îndeplinite şi duse la bun sfârşit, cu consecinţa imposibilităţii reorganizării activităţii şi a plăţii creanţelor înscrise în tabelul definitiv.

Prin Încheierea nr.5428/11.10.2010, Tribunalul Constanţa a respins, ca nefondată, cererea formulată de CNAPM SA Constanţa, privind ridicarea debitorului S.C. A.P.C S.R.L a dreptului de administrare.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, cheltuielile legate de contractul de închiriere invocat de creditoarea reclamanta în raport de toate demersurile efectuate până în prezent pentru reducerea cheltuielilor, reorganizarea activităţii şi recuperarea creanţelor nu poate duce la concluzia că se înregistrează pierderi în continuare.

În aceste condiţii, s-a constatat că, nu s-a făcut dovada imposibilităţii realizării unui plan de activitate şi nici a pierderilor continue din averea debitoarei.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs creditoarea, susţinând că instanţa nu s-a pronunţat, potrivit prev.art.137 Cod procedură civilă, asupra excepţiei inadmisibilităţii invocată de debitoare, excepţie care solicită a fi respinsă în raport cu art.47 al.5 din Legea nr.85/2006.

In ceea ce priveşte ridicarea dreptului de administrare, arată că această cerere este întemeiată în condiţiile în care chiar administratorul judiciar în raportul său de activitate depus la 30.07.2010, menţionează că „managementul nu a sesizat la timp riscul de incapacitate de plată. Cu atât mai mult politica de dezinvestire se impune”.

Prin păstrarea dreptului de administrare, debitoarea nu a depus diligenţe sau nu a reuşit o gestiune a averii sale, deoarece lipseşte probabilitatea de realizare a unui plan raţional de activitate, fapt dovedit prin creşterea gradului de îndatorare.

Intimatul administrator judiciar a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Verificând legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate, în raport cu criticile aduse, se constată că recursul este nefondat, din următoarele considerente:

Prin întâmpinarea formulată la 14.06.2010, debitoarea a solicitat respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată şi inadmisibilă, motivând că nu sunt îndeplinite cerinţele prev.art.47 al.5 din Legea nr.85/2006.

Chiar dacă pârâta a menţionat în cuprinsul întâmpinării inadmisibilitatea cererii, aceasta reprezintă, de fapt, o apărare pe fond şi nicidecum o excepţie care să impună analizarea cu prioritate în raport cu disp.art.137 Cod procedură civilă.

In această situaţie,, instanţa a analizat corect cauza pe fond din perspectiva îndeplinirii condiţiilor prev.de art.47 al.5 din Legea nr.85/2006.

In ceea ce priveşte incidenţa disp.art.47 al.5 din Legea insolvenţei, soluţia  judecătorului sindic este corectă, astfel:

Ridicarea dreptului de administrare a debitoarei în insolvenţă se poate pronunţa atunci când se probează existenţa pierderilor continue din averea debitoarei sau a lipsei probabilităţii de realizare a unui plan raţional de activitate.

Deci, ridicarea dreptului de administrare se face atunci când debitorul nu-l mai exercită benefic pentru averea şi activitatea sa, intrând într-o perioadă în care pierderile patrimoniale sunt constante şi nu se mai poate vorbi de un plan raţional de activitate.

Aprecierea oportunităţii măsurii ridicării dreptului de administrare se face prin raportare la întreaga avere a debitorului insolvent precum şi la întreaga sa activitate.

In cauză, acţiunea recurentei întemeiată pe disp.art.47 al.5, are în vedere contractul de închiriere încheiat cu debitoarea şi nicidecum situaţia patrimoniului acesteia din perspectiva pierderilor continue.

Potrivit înscrisurilor existente la dosar rezultă că debitoarea are în derulare o serie de contracte, s-au intreprins măsuri de recuperare a debitelor şi de reducere a cheltuielilor, astfel că nu se poate vorbi de o pierdere continuă din averea debitoarei ori de lipsa probabilităţii de realizare a unui plan raţional de activitate.

Ca atare, având în vedere considerentele sus-expuse, în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.