Prin cererea adresată Tribunalului Constanţa – Secţia comercială şi înregistrată sub nr.14173/118/22.10.2010, reclamanta S.C. I.G.P S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI D., prin PRIMAR, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 198.049,66 lei, reprezentând debit neachitat, cf. facturii fiscale nr.SAL 63302/16.07.2010, neachitată la scadenţă şi la plata sumei de 63.704,98 lei, reprezentând penalităţi convenţionale calculate potrivit contractului perfectat între părţi, cu cheltuieli de judecată.

         Motivând acţiunea, reclamanta a învederat în esenţă că, între părţi a fost perfectat contractul de furnizare nr.1474/15.04.2010, privind furnizarea a 237 recipienţi metalici pentru colectarea deşeurilor de 1,1, mc şi 27.393 europubele de capacitate de 120 l, în urma licitaţiei publice desfăşurate în temeiul OUG nr. 34/2006.

         S-a menţionat că, în conf. cu prev. art.10.2 din contract, achizitorul se obligă să plătească preţul produselor către furnizor în termen de 28 de zile de la emiterea facturii, însă pârâtul a achitat doar o parte a facturii nr. SAL 63302/16.07.2010 în valoare totală de 637.049,66 lei, respectiv numai suma de 439.000 lei, la data de 11.10.2010, rămânând un debit restant în sumă de 198.049,66 lei.

         A mai arătat reclamanta că, în conf. cu prev. art.11.2 din contract, „în cazul în care achizitorul nu onorează facturile în termen de 28 de zile de la expirarea perioadei convenite, atunci acestuia îi revine obligaţia de a plăti, ca penalităţi, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală de 0,5% pe zi de întârziere din plata neefectuată”, astfel că, pârâtul datorează şi suma de 63.704,98 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, calculate conf. contractului de la scadenţă şi până la data de 01.10.2010.

         S-a mai menţionat că, deşi a convocat pârâtul la conciliere directă pentru data de 18.10.2010 în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă, acesta nu a dat curs invitaţiei.

         Pârâtul, deşi legal citat, nu a formulat întâmpinare şi nu s-a prezentat la termenul de judecată.

         În şedinţa publică din data de 25.11.2010, reclamanta a depus cerere de micşorare a câtimii pretenţiilor, arătând că, înţelege să solicite obligarea pârâtei la plata sumei de 138.454,70 lei, reprezentând: suma de 74.749,72 lei – debit neachitat şi suma de 63.704,98 lei, reprezentând penalităţi convenţionale calculate până la data de 01.10.2010, motivat de faptul că, pârâtul a achitat la data de 26.10.2010, suma de 123.299,94 lei.      

Prin Sentinţa civilă nr.6777/COM din 25.11.2010, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. I.G.P S.R.L, cu consecinţa obligării pârâtului să plătească reclamantei suma de 74.749,72 lei, reprezentând debit restant, suma de 63.704,98 lei, reprezentând penalităţi convenţionale calculate până la data de 01.10.2010 şi suma de 626,75 lei, reprezentând cheltuieli de judecată – taxă timbru (621,75 lei) şi timbru judiciar (5 lei).

         Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă că, între reclamantă în calitate de furnizor alături de furnizorul S.C. E.R. S.R.L. şi pârâtă în calitate de achizitor, a fost perfectat contractul de furnizare nr.1474/15.04.2010, în urma licitaţiei publice desfăşurate în temeiul OUG nr. 34/2006, în baza acestui contract pârâtei fiindu-i furnizate (livrate) 237 recipienţi metalici pentru colectarea deşeurilor de 1,1, mc şi 27.393 europubele de capacitate de 120 l, aşa cum rezultă din avizele de însoţire a mărfii şi scrisorilor de transport anexate.

         Pentru produsele livrate, reclamanta a emis pârâtei factura fiscală nr. SAL-63302/12.07.2010 în valoare totală de 637.049,66 lei (fila 9 din dosar), factură acceptată de pârât la plată, dar neachitată în totalitate la scadenţă.

         Art.3¹ lit. b, art.5 şi art.286 alin.1¹ şi alin.2 din O.U.G. nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, arată:

„Art.3¹. -    Contractele de achiziţie publică sunt:   

   b) contracte de furnizare;

Art.5. -   (1) Contractul de furnizare este acel contract de achiziţie publică, altul decât contractul de lucrări, care are ca obiect furnizarea unuia sau mai multor produse, prin cumpărare, inclusiv în rate, închiriere sau leasing, cu sau fără opţiune de cumpărare.

   (2) Contractul de achiziţie publică ce are ca obiect principal furnizarea de produse şi, cu titlu accesoriu, operaţiuni/lucrări de instalare şi punere în funcţiune a acestora este considerat contract de furnizare.

Art.286. -   (1) Procesele şi cererile privind actele autorităţilor contractante emise înainte de încheierea contractului, precum şi acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire se soluţionează în primă instanţă de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante.

   (1¹) Procesele şi cererile privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de către secţia comercială a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante. Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător.

   (2) Litigiile privind desfăşurarea procedurilor de atribuire care intră în sfera de aplicare a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi cele privind drepturile şi obligaţiile contractate în cadrul acestor proceduri se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, potrivit dispoziţiilor art. 720²-720⁷ şi art. 720⁹ din Codul de procedură civilă, care se aplică în mod corespunzător.

         În conf. cu prev. art.1294 C.civ. „vinderea este o convenţie prin care două părţi se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietate unui lucru şi aceasta, a plăti celei dintâi preţul lui”, iar raportat la prevederile textelor de lege menţionate, rezultă că, între părţi s-a perfectat un contract de furnizare bunuri, respectiv de vânzare-cumpărare, în procedura achiziţiei publice, bunurile vândute fiind acceptate de pârâta cumpărătoare, care era obligată potrivit art.5.2, art.5.4, art.5.5, art.6.1. şi art.6.2., precum şi art.7.3 din contractul părţilor să achite furnizorului (vânzătorului) S.C. I.G.P S.R.L., suma convenită între părţi, în două tranşe de 50% fiecare, prima tranşă până cel mai târziu la data de 15.04.2010 şi ultima tranşă până cel mai târziu la data de 30.06.2010.

         Pârâtul nu a respectat această obligaţie convenţională, neachitând la termenele scadente contravaloarea bunurilor furnizate, conform tranşelor menţionate în contract.

         În conf. cu prev. art.969 C. Civ., „convenţiile legal făcute, au putere de lege între părţile contractante”, iar conf. disp. art.1073 C.civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, iar în caz contrar, are dreptul la dezdăunare, iar pârâtul, aşa cum rezultă din probele coroborate, administrate în cauză, nu a executat întocmai obligaţiile contractuale, fiind în culpă contractuală.

         Instanţa de fond, reţinând în cauză că, pârâtul este în culpă contractuală pentru neplata integrală a sumei datorate la scadenţă, creanţa fiind certă, lichidă şi exigibilă, a admis acţiunea aşa cum a fost precizată prin micşorarea câtimii pretenţiilor şi a obligat pârâta la plata debitului principal, respectiv la plata sumei de 74.749,72 lei, reprezentând debit restant.

         În conf. cu prev. art.11.2 din contractul părţilor, coroborat şi cu disp. art. 1081 şi urm. C. Civ., instanţa de fond a admis şi capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata penalităţilor de întârziere în sumă de 63.704,98 lei – penalităţi convenţionale calculate până la data de 01.10.2010, aceste penalităţi având rolul să acopere prejudiciul încercat de reclamantă ca urmare a neachitării întregului debit de către pârâtă, la scadenţa convenită de comun acord între părţi prin contractul de furnizare.

         În conf. cu prev. art.274 C.pr.civ., instanţa de fond a obligat pârâtul ca parte căzută în pretenţii şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 626,75 lei, reprezentând taxă de timbru (621,75 lei) şi timbru judiciar (5 lei).

         Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI D., PRIN PRIMAR, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu invocarea temeiurilor de drept prevăzute de art.304¹ Cod pr.civilă, coroborat cu art.312 al.3, teza 2 Cod pr.civilă, şi următoarea motivaţie, în esenţă:

-        pe fondul cauzei, instanţa, fără o cercetare amănunţită a fondului a admis acţiunea reclamantei, fără a efectua o verificare temeinică şi solidă a probatoriilor administrate, soluţionând cererea la primul termen de judecată;

-        referitor la cererea de micşorare a câtimii pretenţiilor depusă de reclamantă la primul termen de judecată şi singurul, aceasta nu a fost comunicată pârâtei pentru a lua la cunoştinţă, iar în virtutea principiului disponibilităţii, instanţa era obligată să analizeze mai profund cauza şi să pună în discuţia părţilor acest aspect;

-        instanţa de fond avea obligaţia să dispună o expertiză tehnico-contabilă în cauză, să clarifice clar situaţia de fapt, având în vedere că în derularea raporturilor contractuale dintre părţi, s-au achitat în decursul timpului diferite sume de bani;

-        reclamanta se prevalează în micşorarea câtimii pretenţiilor de faptul că pârâta a achitat o parte din debit, dar achitarea unei părţi din contract nu poate fi interpretată ca o recunoaştere a datoriei în întregul său.

Solicită admiterea recursului, cu consecinţa casării hotărârii recurate şi rejudecând cauza se solicită administrarea corectă şi detaliată a probatoriilor, printr-o cercetare temeinică a fondului cauzei.

Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma susţinerilor părţilor, văzând şi dispoziţiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea apreciază în sensul respingerii recursului, ca nefondat, pentru următoarele considerente, în esenţă:

Instanţa a fost investită cu soluţionarea unei cauze având ca obiect pretenţii, rezultate dintr-un contract intervenit între părţi intitulat Contract de furnizare nr.1474/15.04.2010, ce a avut ca obiect furnizarea a 237 recipienţi metalici pentru colectare deşeuri de 1,1 m.c şi 27.393 europubele de capacitate 120 l, urmare licitaţiei publice desfăşurate în temeiul OUG nr.34/2006.

Cu alte cuvinte temeiul de drept invocat pentru obligarea la plata debitului restant, l-a constituit dispoziţiile cuprinse în OUG nr.34/2006, cu referire la dispoziţiile cuprinse în art.969 Cod civil şi cu aplicarea art.1073 Cod civil, cu referire la art.43 Cod comercial.

Susţinerile recurentei privind greşita soluţionare a cauzei la primul termen de judecată, fără o cercetare amănunţită a fondului şi fără efectuarea unei verificări temeinice şi solide a probatoriilor administrate, sunt nefondate, urmând a fi respinse, apreciază Curtea deoarece, cererea de chemare în judecată s-a soluţionat după o procedură specială cuprinsă în OUG nr.34/2006.

Astfel, potrivit art.286 al.2 din OUG nr.34/2006 „În faţa instanţei de judecată litigiile privind drepturile şi obligaţiile contractate în cadrul procedurilor de atribuire, care intră în sfera de aplicare a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, potrivit dispoziţiilor art.720²- art.720⁷ şi art.720⁹ din Codul de procedură civilă, care se aplică în mod corespunzător”.

         Aşa fiind, Curtea apreciază că, în mod legal şi temeinic, instanţa a soluţionat cauza la primul termen de judecată, aceasta cu atât mai mult cu cât, recurenta nu a înţeles a depune întâmpinare la dosarul cauzei şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei, chiar dacă potrivit art.287¹ al.2 din OUG nr.34/2006era obligată a depune întâmpinare în termen de 3 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată.

         De altfel, potrivit art.287⁵ al.1 din OUG nr.34/2006„Lipsa părţii legal citate nu poate împiedica judecata cauzei, dacă legea nu dispune altfel”, iar potrivit al.2 al aceluiaşi text de lege „Dacă la orice termen fixat pentru judecată se înfăţişează numai una dintre părţi, instanţa, după ce va cerceta toate lucrările din dosar şi va asculta susţinerile părţii prezente, se va pronunţa în sensul dovezilor administrate, examinând şi excepţiile şi apărările părţii care lipseşte”.

         Reţine Curtea că, în mod legal şi temeinic instanţa de fond, având în vedere probatoriul administrat, a procedat la soluţionarea cauzei, aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit art.287⁶  din OUG nr.34/2006, nu avea posibilitatea de a dispune decât „o singură dată amânarea judecării cauzei” numai în mod excepţional „pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei”.

         În speţă, Curtea constată că, recurenta pârâtă nu a invocat motive temeinice care să fi putut justifica o eventuală cerere de amânare, din actele şi lucrările dosarului nerezultând că, hotărârea s-ar fi pronunţat fără o cercetare amănunţită a fondului, ori fără o verificare temeinică şi solidă a probatoriilor.

         În ce priveşte cererea de micşorare a câtimii obiectului pretenţiilor, instanţa de control reţine că, în mod legal şi temeinic s-a procedat la luarea în dezbatere a acesteia, atât timp cât, între intimata reclamantă în calitate de furnizor alături de furnizorul SC E.R SRL şi recurenta pârâtă în calitate de achizitor, a fost perfectat contractul de furnizare nr.1474/15.04.2010, iar pentru produsele livrate (237 recipienţi metalici pentru colectare deşeuri de 1,1 m.c şi 27.393 europubele de capacitate de 120 l), s-a emis factura fiscală nr.SAL 63302/12.07.2010, în valoare totală de 673.049,66 lei, acceptată la plată, dar neachitată în totalitate la scadenţă.

         Au fost produse dovezi în sensul art.1169 Cod civil, că recurentul pârât nu a înţeles a respecta obligaţiile contractuale, neachitând la termenele scadente contravaloarea bunurilor furnizate, conform tranşelor menţionate în contract şi cuprinse în art.5.2, art.5.4, art.5.5, art.6.1, art.6.2, precum şi art.7.3, în tranşe de 50% fiecare, prima tranşă până cel mai târziu la data de 15.04.2010 şi ultima tranşă până cel mai târziu la data de 30.06.2010.

         În aceste condiţii, apreciază Curtea că, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art.969 Cod civil potrivit cărora „Convenţiile legal făcute, au putere de lege între părţile contractante”, precum şi ale art.1073 Cod civil, potrivit cărora „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare”, odată ce, recurenta nu a executat întocmai obligaţiile contractuale pe care şi le-a asumat.

         Într-o altă ordine de idei, recurentul este culpabil de a nu se fi prezentat în faţa instanţei pentru a-şi propune probatoriul spre administrare, neputându-se imputa instanţei de fond „obligaţia de a dispune o expertiză tehnico-contabilă” , ce ar fi avut menirea să clarifice „clar” situaţia de fapt.

         Nu au fost produse dovezi de către recurentă, în sensul art.1169 Cod civil,din care să fi rezultat că, achitarea în decursul timpului a diferitelor sume de bani, ar fi generat o altă situaţie de achitare a sumelor de bani decât cea avută în vedere de instanţă, pentru a putea fi reţinută susţinerea sa privind derularea raporturilor contractuale dintre părţi.

         Apreciază Curtea că, în conformitate cu prevederile art.11.2 din contract, potrivit cu care „În cazul în care achizitorul nu-şi onorează obligaţiile în termen de 28 zile de la expirarea perioadei convenite, atunci acestuia îi revine obligaţia de a plăti, ca penalităţi, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală din plata neefectuată – 0,5%/zi” -  în mod legal şi temeinic, făcând aplicarea art.1081 şi urm.Cod civil, instanţa de fond a admis capătul de cerere privind obligarea recurentei la plata penalităţilor de întârziere, ce au rolul de a acoperi prejudiciul încercat de reclamantă, ca urmare a neachitării integrale a debitului, la scadenţa convenită de comun acord între părţi prin contractul de furnizare.

         Cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, văzând şi dispoziţiile art.312 Cod procedură civilă, Curtea respinge recursul, ca nefondat.