avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


30. Natura juridică a litigiului: civilă sau comercială
 
          Caracterizarea unui litigiu ca fiind de natură civilă sau comercială trebuie făcută în raport de normele juridice aplicabile raporturilor juridice existente între părti. Împrejurarea că una din părtile contractante este dezvoltator imobiliar nu este relevantă în cauză, atât timp cât între părti nu -au stabilit obligatii comerciale, iar terenul nu a fost înstrăinat în vederea realizării unei activităti comerciale.
 

Decizia civilă nr. 198 din 18 mai 2011

          Prin sentinta civilă nr.12950/11.12.2009 a Judecătoriei Iasi s-a respins actiunea principală formulată de reclamantul-pârât I.I. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant R.L.-C. ca nefondată, s-a admis cererea reconventională formulată de pârâtul-reclamant R.L.-C. în contradictoriu cu reclamantul –pârât I.I., s-a dispus rezolutiunea actului juridic denumit „contract nenumit” încheiat între reclamantul-pârât I.I. în calitate de dobânditor si pârâtul R.L.-C. în calitate de transmitor al dreptului de proprietate, act juridic autentificat sub nr. 4480/26.07.2007 la biroul notarial public, cu consecinta desfiinrii cu efect retroactiv a transmisiunii dreptului de proprietate asupra terenului de categorie de folosin„arabil” în suprafade 1009,76 mp situat în intravilanul municipiului Iasi. A fost obligat reclamantul pârât I.I. să îi plătească pârâtului-reclamant R.L.-C. suma de 50.000 euro în echivalent în lei la cursul de schimb al Băncii Nationale a României din data plătii, cu titlul de daune interese.

          Pentru a se pronunta astfel, prima instana retinut că sub nr. 4480/26.07.2007 a fost autentificat la biroul notarului public, contractul încheiat între reclamantul-pârât în calitate de dobânditor si pârâtul-reclamant în calitate de transmitor al dreptului de proprietate intitulat „contract nenumit”. Prin acest contract, pârâtul-reclamant a transmis dobânditorului dreptul de proprietate asupra terenului de categoria de folosinŃă „arabil în suprafaŃă de 1009,76 m.p. situat în intravilanul municipiului Iasi”. În schimbul terenului, dobânditorul avea obligatia de a construi prin diligenŃele si eforturile sale financiare exclusive si apoi de a transmite în proprietate transmitorului în maxim doi ani de la data obtinerii autorizatiei de constructie proprietătile indicate ce vor fi amplasate pe terenul transmis.

          Sub numărul 2355/14.05.2008 a fost autentificat la acelasi birou notarial actul aditional cu privire la obligatia lui I.I. de construire si transmitere în proprietatea lui R.L.-C.

          Autorizatia de construire nu a fost obtinută până la data pronunrii hotărârii.

          Acordul de voinal părtilor continut în „contractul nenumit” are natura unui contract sinalagmatic, stabilind drepturi si obligatii pentru fiecare dintre părti, obligatiile fiind reciproce si interdependente în sensul că asumarea de fiecare parte a obligatiilor sale este cauza asumării de către cealaltă parte a propriilor obligatii. Obligatii reciproce esentiale ale contractuluisi deduse judecătii în cauză sunt obligatiile reclamantului de a obtine autorizatia de constructie. S-a mai reŃinut că prin contract, părtile au înteles să instituie derogări de la regimul general al executării obligatiilor civile, atât în privinta rezolutiunii, cât si în privinta evaluării daunelor interese. Cererea reclamantului de a dispune rezoluŃiunea nu poate fi încuviintată, reclamantul nu a invocat nici o încălcare a contractului de pârât, dimpotrivă, obligatiile care nu au fost aduse la îndeplinire sunt cele asumate de reclamant.

          Referitor la solicitarea reclamantului-pârât de obligare a pârâtului-reclamant la plata sumei de 40.000 euro cu titlu de spor de valoare adus terenului, instanta a retinut că în caz de neexecutare a obligatiei sumate de a edifica o constructie, reclamantul I.I. s-a declarat de acord cu rezolutiunea contractului.

          Împotriva acestei sentinte a formulat apel reclamantul I.I., iar prin decizia civilă nr. 621/14 decembrie 2010 a Tribunalului Iasi a fost admis apelul, dispunându-se trimiterea cauzei spre competentă solutionare în primă instanTribunalului Iasi – sectia comercială si de contencios administrativ.

          Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut că raportat la dispozitiile art. 3 din Codul comercial, contractul nenumit prin care părtile si-au asumat obligatii vizând operatiuni ce tin de construirea unui bloc de locuinte este un contract comercial, iar litigiul ce tine de respectarea obligatiilor asumate este de asemenea, un litigiu comercial.

          Profesia reclamantului-pârât este aceea de dezvoltator imobiliar care achizitionează terenuri în vederea realizării de constructii ce urmează a fi înstrăinate, calitatea de comerciant a acestuia atrăgând potrivit art. 56 Cod comercial, competenta fiind în materie comercială.

          Împotriva deciziei civile nr. 621/14 decembrie 2010 a Tribunalului Iasi a formulat recurs R.L., criticând decizia recurată pentru următoarele motive:

- hotărârea este nelegală, deoarece instanta a aplicat gresit dispozitiile legale privind natura juridică a litigiului, care nu este de natură comercială, ci unul de natură civilă;

- pentru a atrage solutionarea cererii ca o cauză comercială este necesar ca părtile să aibă calitatea de comercianti, iar actul a cărui rezolutiune se cere să fie unul comercial;

- calitatea de comerciant se dobândeste prin fapte de comert obiective, o persoană care nu este comerciant înregistrat la registrul comertului, care săvârseste fapte de comert unilaterale sau mixte nu devine comerciant dacă pentru ea actele juridice încheiate au caracter civil;

- între părti s-a încheiat un contract nenumit, natura juridică a contractului este civilă,iar reclamantului I.I. nu i se poate retine calitatea de comerciant ca o profesie obisnuită si nici prezumtia de comercialitate;

- litigiul fiind civil, se impune trimiterea cauzei la tribunal pentru a judeca apelul pe fond.

          Recursul formulat este întemeiat.

          Caracterizarea unui litigiu ca fiind de natură civilă sau comercială trebuie făcută în raport de normele juridice aplicabile raporturilor juridice existente între părti.
          Contractele comerciale se disting printr-un element definitoriu: - comercialitate, în sensul că, potrivit legii, ele sunt acte de comert prin care se stabilesc raporturi juridice comerciale si din care izvorăsc obligatii comerciale.

          În litigiu, prin contractul încheiat, R.L.-C. i-a înstrăinat reclamantului I.I., o suprafată de teren de 1009,76 m.p. teren proprietatea sa, pe această suprafade teren I.I. s-a obligat să construiască un bloc de locuinte. În schimbul terenului, I.I. s-a obligat să-i cedeze lui R.L. la termenul de finalizare două apartamente, două locuri de parcare cu cotele indivize de teren aferente. Prin actul aditional la contract, I.I. s-a obligat să îi înstrăineze lui R.L. trei apartamente, trei locuri de parcare cu cotele indivize de teren aferente.

          Este cert că actul juridic încheiat între cele două părti este un contract civil, raportul juridic patrimonial stabilit între părti precum si normele aplicabile acestui raport sunt de natură civilă.

          Terenul nu a fost înstrăinat în vederea realizării unei activităti comerciale nu formează fondul de comert si nu este înregistrat în evidenta contabilă a unei societăti ca fond de comert.

          Între părti nu au fost stabilite obligatii comerciale, ci obligatii ce se circumscriu în sfera raporturilor dreptului civil.

          Ca atare, chiar dacă profesia reclamantului I.I. este aceea de dezvoltator imobiliar este irelevantă în cauză cât timp din contractul încheiat între părti nu s-au stabilit obligatii comerciale.

          Prin urmare, pricina dedusă judecătii este de natură civilă si nu comercială, iar valoarea obiectului actiunii fiind sub 500.000 lei, sunt incidente prevederile art. 2 lit. b) C.pr.civ..

          În consecin, tribunalul a pronuntat o solutie cu aplicarea gresită a legii, curtea de apel reŃinând incidenta motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

          În raport de toate aceste considerente si de dispozitiile art. 312 C.pr.civ., curtea de apel a admis recursul, casând decizia tribunalului si, stabilind natura civilă a litigiului, a trimis cauza la Tribunalul Iasi pentru rejudecarea apelului la sectia civilă.