avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


29.Hotărâre. Motivare. Recurs

 
Temei de drept: C.pr.civ. art. 261, art. 304 pct. 5, art. 312.
 
          Dispozitiile art. 261 C.pr.civ. privind cuprinsul hotărârii au caracter imperativ,încălcarea lor fiind sanctionată cu nulitatea.
          În cazul în care se constată că între considerentele sentintei si dispozitiv există neconcordante, în ceea ce priveste solutionarea unor capete de cerere, asupra cărora instanta nu s-a pronuntat prin dispozitivul hotărârii – ca parte ce se execută – este incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C.pr.civ., solutia fiind casarea cu trimitere.

Decizia civilă nr. 183 din 10 mai 2011

 
          Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iasi la data de 12.08.2008 reclamanta C.A. a chemat în judecată pârâta S.C. „M.U.” SA Iasi, solicitând fie obligarea pârâtei de a o despăgubi corespunzător valorii terenului în suprafatotală de 1466,01 m.p. situat în municipiul Iasi str. C. nr. 5 (M.R.) fie obligarea pârâtei să la restituirea terenului în natură.

          În motivarea în fapt a actiunii, reclamanta a arătat că este persoană îndreptătită la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, pârâta este unitate detinătoare si are obligatia fie de a restitui imobilul preluat de stat în natură, fie de a acorda despăgubiri, că desi notificată pârâta nu a solutionat cererea.

          Cauza a parcurs un prim ciclu procesual, în care Tribunalul Iasi, prin sentinta civilă nr. 332 din 22.02.2010, a respins exceptia lipsei calitătii procesuale pasive invocată de pârâtă, obligând-o să emită decizie de restituire în natură a suprafetei de 1135 m.p., să acorde despăgubiri bănesti pentru 331 m.p. conform Legii nr.247/2005 Titlul VII.

          Curtea de Apel Iasi, prin decizia civilă nr. 90 din 9 iunie 2010, a admis apelul declarat de părti si a trimis cauza pentru rejudecare la aceeasi instan. Instanta de control judiciar a constatat că tribunalul a respins nelegal exceptia calitătii procesuale pasive, fără a verifica aspectul dedus judecătii prin probe, si apărarea pârâtei că nu este detinătoare, sens în care sunt si concluziile expertului tehnic.

Instantei de trimitere i s-a indicat să stabilească cine este „entitatea detinătoare” în acceptiunea Legii nr. 10/2001, dacă imobilul este evidentiat în patrimoniul acesteia, dacă societatea comercială este privatizată integral sau statul este actionar ori asociat majoritar, sau minoritar al unitătii care detine imobilul, în raport de care se va putea retine dacă pârâta are calitate procesuală pasivă.

          În ce priveste apelul declarat de reclamantă, curtea a retinut că urmare precizărilor la actiune din 29 septembrie 2008, actiunea a fost modificată conform art. 132 C.pr.civ.,tribunalul având obligatia, în temeiul art. 129 alin. 6 C.pr.civ. si Deciziei XX sin 19 martie 2007 a Î.C.C.J. –Sectiile Unite de a se pronunta asupra obiectului cererii deduse judecătii. S-a arătat că prima instanŃă are obligatia să solutioneze în fond nu numai contestatia formulată împotriva dispozitiei de respingere a notificării, ci si actiunea persoanei îndreptătite în cazul refuzului nejustificat al entitătii detinătoare de a răspunde la notificare, pe fond, a părtii interesate.

          În rejudecare, reclamanta, prin cererea depusă în sedinta publică 18 octombrie 2010, a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâti a Municipiului Iasi si a Primarului Municipiului Iasi, a Comisiei Municipale Iasi de aplicare a Legii nr. 10/2001, S.C. „F.” SA Iasi, S.C. „T.F.” S.A. (societate lichidată la 01.11.2007 si radiată din evidenŃele Oficiului National al Registrului Comertului, SC „BSR. E.” SRL solicitând să se constate ca fiind unitate detinătoare SC „F.” SA; nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 792/14.03.2004si nr. 804/30.11.2007 prin care pârâŃii introdusi în cauză, părti în contract, si au transmis dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu; nulitatea transmiterii terenului între SC „T.F.” SA si SC „F.” SA.

          Reclamanta a solicitat prin cererea intitulată „completatoare si precizatoare” si obligarea unitătii detinătoare să-i lase în deplină proprietate si linistită posesie terenul în suprafade 1135 m.p. cât si a ultimului detinător SC „BSR. E.” SRL, ce constituie actiune în revendicare, efectuarea cuvenitelor mentiuni în cartea funciară, înscriere si radiere, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

          Prima instanŃă a dispus completarea probelor cu înscrisuri, părŃile introduse în proces nu au formulat întâmpinare sau apărări.

          Tribunalul Iasi, prin sentinta civilă nr. 254 din 20 decembrie 2010, a admis actiunea civilă formulată de reclamanta C.A., asa cum a fost completată si precizată, în contradictoriu cu pârâtii Municipiul Iasi, prin Primar, Primarul municipiului Iasi, Comisia municipală Iasi de aplicare a Legii 10/2001, prin reprezentantii legali, SC „F.” SA Iasi prin lichidator, SC „T.F.”

          SA, SC „M.U.” SA, si SC” BSR E.” SRL Iasi. S-a constatat că unitatea detinătoare în acceptiunea Legii nr.10/2010 este pârâta SC „F.” SA Iasi, iar pârâta SC „F.” SA Iasi a fost obligată să îi lase reclamantei C.A. în deplină proprietate si posesie suprafata de 1135 m.p. identificată de expertul R.D., rămasă liberă după demolarea casei autorilor reclamantei.

          În subsidiar s-a dispus obligarea ultimului detinător, respectiv pârâta „BSR. E.” SRL Iasi să-i lase reclamantei în deplină proprietate si posesie suprafata de teren de 1135 m.p. identificată de expert R.D. conform aliniatului anterior mentionat, iar pârâtul Primarul municipiului Iasi a fost obligat să emită dispozitie de restituire prin echivalent sau acordarea de măsuri reparatorii pentru restul suprafetei de 331 mp ocupate de constructii si alte spatii conform concluziilor expertului. S-a dispus radierea din Cartea Funciară nr. 95492 si 95483/2007 a dreptului de proprietate înregistrat pe numele pârâtei „BSR. E.” SRL asupra suprafetei de 1135 m.p. teren identificat de expertiză, suprafarămasă liberă după demolarea casei autorilor reclamantei. S-a dispus înscrierea în Cartea Funciară nr. 95492 si 95483/2007 cu titlul de proprietate în favoarea reclamantei C.A. a terenului în suprafade 1135 m.p. identificat de expert R.D., conform aliniatului anterior.

          Pentru a pronunta hotărârea prima instana retinut următoarele:

          În calitate de persoană îndreptătită si în conformitate cu art.26 din Legea nr.10/2001,reclamanta a trimis Primăriei municipiului Iasi notificarea, acestea înregistrând-o la nr.21103 în data de 30 martie 2001. După mai mult de 6 ani, prin adresa nr.88214/27.11.2007, Compartimentul de aplicare a Legii nr.10/2001 de la Primăria mun. Iasi i-a comunicat că s-a dispus redirectionarea dosarului către pârâta S.C. „T.F.” SA Iasi, pe motiv că aceasta este unitatea detinătoare în acceptiunea Legii nr.10/2001.

          La data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 (14 februarie 2001), moment în functie de care se face calificarea unitătii detinătoare, terenul revendicat se afla în administrarea directă a S.C. „F.” SA Iasi, întreprindere cu capital integral de stat. Tribunalul a constatat că la data de 07.08.2001, S.C. „F.” SA Iasi a primit, pentru terenurile pe care le avea în folosin, Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra terenurilor seria MO7 nr.2458/07.08.2001. Potrivit dispoziŃiilor H.G. nr.834/1991, eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate era condiŃionată, între altele de faptul detinerii terenului de societatea comercială respectivă, deci unitatea detinătoare, în acceptiunea Legii nr.10/2001, fiind S.C. „F.” SA Iasi, care vindea o suprafade teren, ce includea si terenul revendicat, către S.C. „T.F.” SA Iasi, asa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr.793/14.03.2004 încheiat la biroul notarului public. La data de 01.11.2007, S.C. „T.F.” SA Iasi a fuzionat cu S.C. „M.U.” SA, fiind absorbită de aceasta din urmă. În felul acesta, terenul revendicat a ajuns în patrimoniul S.C. „M.U.” SA. În aceeasi lună, S.C . „M.U.” SA a înstrăinat o suprafaŃă de teren care includea si terenul revendicat, către S.C. „BSR. E.” SRL, asa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr.804/30.11.2007 încheiat la biroul notarului public.

          A retinut tribunalul că înstrăinările mentionate sunt lovite de nulitate absolută, potrivit art.21 alin.5 din Legea nr.10/2001, deoarece înstrăinarea bunurilor imobile, terenuri si/sau constructii, notificate potrivit prevederilor prezentei legi, (indiferent de modalitatea înstrăinării) este interzisă, sub sanctiunea nulitătii absolute, până la solutionarea procedurilor administrativesi, după caz, judiciare, generate de prezenta lege. În speŃă, terenul era notificat potrivit prevederilor Legii nr.10/2001 încă din data de 30 martie 2001.

          Împotriva hotărârii Tribunalului Iasi au declarat apel pârâŃii SC „M.U.” SA Iasi si SC „BSR. E.” SRL Iasi.

          Apelanta SC „BSR. E.” SRL Iasi a criticat hotărârea sub următoarele aspecte:

          Procedura de citare nu a fost legal îndeplinită pentru ziua în care s-a judecat cauza, nu a fost citată fiind încălcate dreptul la apărare si principiul contradictorialitătii, sustinând că a fost în imposibilitate de a formula apărări, iar vătămarea produsă în sensul art. 105 C.pr.civ.
nu poate fi înlăturată decât prin desfiintarea sentintei.
          InstanŃa de fond a obligat o altă persoană decât cea chemată în judecată prin dispozitivul deciziei, respectiv SC „BSR. E.” SRL, ce nu este parte în contractul de vânzarecumpărare la predarea imobilului, astfel că hotărârea instantei de fond s-a pronuntat în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală de folosin.

          Tribunalul nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut prin cererea completatoare, adică asupra nulitătii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, a transmiterii bunului de la SC „F.” SA, la SC „T.F.” SA, fiind încălcat principiul disponibilitătii, ce atrage nulitatea hotărârii, al bunei-credinte a părtilor la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 793/2004 si nr. 804/2007, în conditiile în care pârâtii nu au avut cunostinde notificarea adresată Primăriei municipiului Iasi. A fost încălcat si principiului nerotroactivitătii legii civile, indisponibilizarea bunurilor obiect al notificării fiind introdusă în Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu nr. 793/14 martie 2004. Reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate, pentru teren emitându-se certificat de atestate conform H.G. nr.834/1991 si art. 20 Legea nr. 15/1990, în favoarea SC „F.” SA, ce nu a fost anulat.

          Apelanta SC „M.U.” SA Iasi a formulat critici comune sub aspectul bunei-credinte, ca parte în contractele de vânzare-cumpărare, invocând principiul securitătii circuitului civil si al stabilitătii raporturilor juridice. A invocat într-un alt motiv nulitatea hotărârii instantei care, prin dispozitiv, încălcând art. 261 pct. 5 C.pr.civ., nu s-a pronuntat asupra a ceea ce a fost investită.

          Motivele de recurs comune, pe fond, au fost grupate si analizate prin considerente unice. Analizând lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că pricina a parcurs un prim ciclu procesual – prima instantă si apel – cauza fiind trimisă spre rejudecare la Tribunalul Iasi, cu indicatii obligatorii dispuse prin decizia civilă nr.90/2010 a Curtii de Apel Iasi.

          În considerentele hotărârii recurate si în dispozitiv nu se regăseste solutia instantei de trimitere asupra stabilirii unitătii detinătoare, dacă statul este actionar majoritar sau minoritar, cine este entitatea investită cu solutionarea notificării, respectiv a calitătii procesuale pasive.

          Având plenitudine de jurisdictie asupra căreia Î.C.C.J. –Sectiile Unite a statuat prin Decizia nr. XX/19.03.2007, tribunalul a obligat două societăti comerciale la restituirea în natură a imobilului preluat abuziv de stat în suprafaŃă de 1135 m.p, în principal si în subsidiar, ca si cum ar fi soluŃionat o actiune în revendicare, de drept comun si nu a temeiului de drept a cererii, Legea nr. 10/2001, curtea a retinut că Legea nr. 10/2001 prin norme imperative stabileste cazurile si conditiile în care se poate dispune restituirea în natură ca măsură reparatorie, cine are această obligaŃie si numai ca urmare a parcurgerii procedurii prevăzute de lege.

          Procedura instituită prin Legea 10/2001 derogă de la regulile de drept comun în ce priveste modalitatea sesizării instantei părti, termene, impunerea procedurii administrative prealabile cu exceptiile stabilite expres si limitativ de lege.

          În rejudecare, tribunalul a primit cererea completatoare, cu noi capete de cerere, desi cadrul procesual a fost stabilit de legea specială, fără a aduce la îndeplinire si indicatiile obligatorii ale instantei de control judiciare.

          În prealabil se impune analizarea exceptiilor de procedură, a criticilor privind legala citare si a nulitătii sentintei atacate, prin încălcarea art. 261 pct. 5 C.pr.civ.

          Prin încheierea din 18 octombrie 2010, tribunalul a dispus introducerea în proces si citarea părtilor din cererea completatoare, acordând termen la 15 noiembrie 2010, pentru care procedura s-a îndeplinit cu SC „BSR. E.” SRL prin afisare. Dispozitia citării s-a mentinut si pentru termenul din 13 decembrie 2010, când au avut loc dezbaterile în fond, citatia fiind predată reprezentantului societătii în calitate de jurist, identificat prin datele din cartea de identitate si semnătură.

          Urmare modificării dispozitiilor Codului de procedură civilă prin Legea 202/2010 în ce priveste citarea, curtea de apel a constatat că SC „BSR. E.” SRL Iasi a fost legal citată, motivul de recurs nefiind întemeiat, tribunalul solutionând cauza în limitele investirii si pronuntându-se cu privire la societătile comerciale pârâte chemate în judecată.

          Întemeiată este critica cu privire la admiterea actiunii în contradictoriu cu SC „T.F.” SA Iasi, radiată din evidenŃele Oficiului National al Registrului ComerŃului ca urmare a dizolvării, fără lichidare prin fuziune cu SC „M.U.” SA Iasi – societate absorbită la 30 octombrie 2007. Urmare dizolvării, persoana juridică nu este subiect de drept, astfel că nu are capacitate procesuală de folosin.

          Critica constând în nulitatea sentintei ca act de procedură a instantei este întemeiată.

          Hotărârile instantei de control judiciar în cazul trimiterii cauzei pentru rejudecare sunt obligatorii pentru judecătorii fondului asupra problemelor de drept dezlegate, precum si asupra necesitătii administrării unor probe. Tribunalul, în considerentele sentintei, s-a limitat la a retine indisponibilizarea bunurilor preluate de stat abuziv, sanctiune a nulitătii actelor prin care s-a transmis dreptul de proprietate asupra acestora tertilor ulterior adoptării Legii 10/2001.

          Însă prima instannu a solutionat, asa cum a dispus curtea în primul ciclu procesual, exceptia calitătii procesuale pasive. S-a constatat că între considerentele sentintei si dispozitiv există neconcordante în ce priveste capetele de cerere prin care s-a solicitat constatarea nulitătii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâti ce au ca obiect terenul notificat cu privire la care prima instannu s-a pronuntat.

          În recurs, din perspectiva dispozitiilor art. 261 alin. 1 pct. 5 C.pr.civ., conform cărora hotărârea va cuprinde „motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, cum si cele pentru care s-au înlăturat cererile părtilor”, critica este întemeiată, ceea ce face întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C.pr.civ.

          Dispozitiile art.261 alin. 2 C.pr.civ. privind cuprinsul hotărârii au caracter imperativ, iar încălcarea lor este sanctionată cu nulitatea.           Înlăturarea considerentelor încălcării se poate face numai prin casarea hotărârii atacate si trimiterea pentru rejudecare. Curtea a retinut că existenta unui control judiciar eficient nu poate fi concepută în lipsa unor mijloace procedurale care să impună respectarea deciziile adoptate de instantele superioare, care cantonează limitele rejudecării.

          Prin motivele de recurs pe fondul cauzei sunt formulate critici si apărări în cererea completatoare formulată de reclamantă, prin care în al doilea ciclu procesual, în rejudecare sunt introduse părti si formulate noi capete de actiune ce impun si o altă competentă materială, căi de atac supuse normelor de drept comun sau altor legi speciale si nu a procedurii instituite de Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr.202/2010, în care s-a suprimat calea de atac a apelului.

          Sub acest aspect, criticile pe fond nu au fost analizate de curte, ci în aplicarea art.315 alin. 3 C.pr.civ., tribunalul urma să judece din nou, tinând seama de toate motivele invocate prin declaratiile de recurs. Pe de altă parte, instanta de trimitere urma a stabili dacă si în ce măsură, actiunea poate fi modificată, ulterior trimiterii pentru rejudecare, în conditiile art. 132 C.pr.civ. si ale Legii speciale nr. 10/2001, de instanta care rejudecă fondul, ori aceasta generează sau nu o altă situatie juridică decât aceea avută în vedere de curte, prin decizia nr. 90/2010 ca instande apel.

          Pentru considerentele expuse, omisiunea tribunalului de a respecta îndrumările instantei de control judiciar echivalează cu necercetarea fondului, ceea ce a impus, în temeiul art. 312 pct. 5 C.pr.civ., casarea hotărârii si trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeasi instan.