28. Eroare judiciară. Daune morale. Cuantum

          Prin sentinta civilă nr. 36 din 5.01.2011 pronuntată de Tribunalul Iasi s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul B.A.-D. în contradictoriu cu pârâtul statul român prin Ministerul Finantelor Publice, reprezentat de Directia Generală a Finantelor Publice Iasi, fiind obligat pârâtul la plata sumei de 35.000 lei cu titlu de daune morale, cererea reclamantului având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor materiale fiind respinsă.

          Pentru a se pronunta astfel prima instantă a retinut că prin ordonanta procurorului s-a dispus retinerea pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 31.06.2006 ora 14,30, a învinuitului B.A.-D., reclamant în prezenta cauză, iar Tribunalul Iasi, învestit cu propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Iasi de arestare preventivă a inculpatului B.A.-D., a pronuntat la data de 1.02.2006 încheierea de admitere a propunerii, dispunând în baza art. 149 ind. 1 alin.9 raportat la art. 143, 148 lit. f, h C.pr.pen. arestarea preventivă a inculpatului B.A.- D. pentru o durată de 29 zile. Durata măsurii arestării preventive a inculpatului a fost prelungită succesiv, în sedinta publică din data de 15.01.2007 Tribunalul Iasi dispunând în temeiul art. 160, alin. 2 teza a II-a C.pr.pen. revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului B.A.-D. si punerea sa în libertate. Potrivit adresei nr. 11786/16.01.2007 a A.N.P.

          În contextul hotărârilor pronuntate de instantele de judecată si analizate diacronic,rezultă în puterea autoritătii de lucru judecat de care se bucură sentinta penală nr. 844/21.12.2007 a Tribunalului Iasi, că reclamantul B.A.-D. a fost lipsit de libertate în mod nelegal pe o perioadă de 11 luni si 16 zile, respectiv intervalul 31.01.2006 – 16.01.2007.

          Achitarea sa a fost pronuntată în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a C.pr.pen. cu referire la art. 10 lit. c C.pr.pen., retinându-se că nu se poate concluziona cu certitudine că persoana indicata drept autor al faptelor ar fi fost inculpatul B.A.-D.

          Caracterul nelegal al privării sale de libertate determină incidenta dispozitiilor art. 52 alin. 3 din Constitutia României si a art. 504 – 506 C.pr.pen. Astfel, potrivit art. 52 alin. 3 din Constitutia României, Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. La rândul său, Codul de procedură penală cuprinde în cadrul art. 504 – 507 dispozitii legale exprese speciale aplicabile reparării pagubei materiale sau daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării si restrângerii de libertate în mod nelegal. Potrivit art. 504 C.pr.pen., persoana care a fost privată de libertate si căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal, în cursul procesului penal are dreptul la repararea pagubei (alin. 2 al art. 504), privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuind stabilită, potrivit alin. 3 al art. 504 C.pr.pen., prin hotărâre definitivă de achitare.

          Totodată, în conformitate cu art. 505 alin. 1 la stabilirea întinderii reparării se tine seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate precum si de consecintele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă. Reparatia constă în plata unei sume de bani sau tinându-se seama de conditiile celui îndreptătit la repararea pagubei si de natura daunei produse, în constituirea unei rente viagere ori în obligatia ca, pe cheltuiala statului, cel privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă să fie încredintat unei institutii de asistentă socială si medicală.

          Ca atare, răspunderea statului (conform art. 506 alin. 3 C.pr.pen., pentru obtinerea reparării pagubei, persoana îndreptătită se poate adresa tribunalului în a cărui circumscriptie teritorială domiciliază, chemând în judecată civilă statul care este citat prin M.F.P.) este strict circumstantiată ipotezelor avute în vedere de legiuitor, fiind o răspundere directă, cauzată de erorile judiciare săvârsite în procesele penale.

          Contrar sustinerilor pârâtului din întâmpinare situatia de fapt litigioasă dedusă judecătii apartine, astfel cum rezultă din evidenta celor deja relevate, celei de a doua ipoteze a textului de lege, fiind în prezenta unei hotărâri definitive de achitare pronuntată de o instantă

de fond (Tribunalul Iasi) în perioada 31.01.2006 – 16.01.2007 reclamantul fiind privat de libertate, ca urmare a arestării sale preventive.

          Daunele morale constituie o componentă importantă a răspunderii civile, răspundere care are ca scop nu numai repararea daunelor materiale dar si a celor morale. Desi potrivit art. 54 si 55 din Decretul nr.31/1954 cu privire la persoanele fizice si juridice repararea daunelor morale a fost concepută numai prin mijloace sau măsuri nepatrimoniale, după abolirea regimului comunist român în decembrie 1989 dispărând si ideologia politică a acestuia, practica judiciară a revenit la teza traditională a reparării bănesti a daunelor morale.

          Fundamentându-se pe interpretarea notiunii de „pagubă suferită”, practica judiciară a retinut în mod constant dispozitiile art. 504 C.pr.pen. drept temei al reparării daunei morale.

          Prin lipsirea de libertate în mod nelegal, reclamantului i s-a adus în primul rând un prejudiciu, o pagubă morală independentă de orice leziune fizică. Această pagubă rezultă din atingerile aduse vietii private, cinstei, onoarei, creditului moral, pozitiei sociale a reclamantului, din cauza arestării sale în cursul lunii ianuarie 2006, stare de arest care a durat 11 luni si 16 zile. În acest fel a fost violată injust integritatea psiho-fizică a reclamantului ce a înrăutătit modul său de a fi si care se repercutează negativ asupra sferei individuale a reclamantului, în manifestările sale de viată relevante din punct de vedere juridic. Dauna produsă de lipsirea nelegală de libertate se extinde la toate efectele negative ce afectează „binele” dinamic al sănătătii în sine, considerat acel drept inviolabil al omului la plinătatea vietii si manifestarea propriei personalităti, morale, intelectuale, culturale, tinând cont că un anumit „bine” face parte integrantă din patrimoniul reclamantului, care este în consecintă lezat de arestarea sa nelegală.

          Prin natura sa imanentă, faptul constând în privarea de libertate este în putere a produce oricărei persoane un prejudiciu afectiv. Un astfel de prejudiciu prezumat, a fost relevat de testimoniile administrate în cauză, testimonii care prezintă umoarea reclamantului ulterior eliberării sale. Martora T.R. arată că după eliberare i-a oferit reclamantului o cameră în locuinta sa, situatie ce i-a îngăduit perceperea nemijlocită si constantă a comportamentului reclamantului. A arătat martora că acesta era abătut, tăcut, nu socializa cu prietenii, iar timp de jumătate de an a consumat băuturi alcoolice în exces, îi era rusine de familie si a avut dificultăti în găsirea unui loc de muncă.

          De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a retinut constant că în cazurile de violare a art. 5, paragraful I al Conventiei, referitor la privarea nelegală de libertate sunt întemeiate cererile de acordare a despăgubirilor bănesti pentru prejudiciul produs victimei atât material, cât si moral, pe perioada detentiei nelegale.

          Realitatea că prejudiciile morale, datorită naturii lor, nu pot fi evaluate în bani nu implică nicidecum imposibilitatea stabilirii cuantumului indemnizatiei de reparare a daunelor morale. Indemnizatia acordată pentru repararea prejudiciului moral trebuie să reprezinte în realitate, o reparare a acestuia, în sensul unei compensatii sau satisfactii compensatorii.

          Întrucât aprecierea pagubei morale suferite nu se rezumă la determinarea „pretului” suferintelor psihice care sunt inestimabile, instanta este chemată la o apreciere multilaterală a tuturor consecintelor negative ale prejudiciului si a implicatiilor acestora pe toate planurile vietii sociale a reclamantului.

          Este indeniabil că, prin arestarea nelegală timp de 11 luni si 16 zile, pe care reclamantul a suferit-o, i-au fost lezate foarte grav onoarea, demnitatea, prestigiul si credibilitatea sa, cu repercusiuni negative în ce priveste posibilitătile acestuia de a se reintegra vietii cotidiene în desfăsurarea acesteia, anterioară arestării sale.

          Pe planurile fizic si psihic ale vietii sale, reclamantului i-a fost îngrădită libertatea pe o durată apreciabilă în timp, respectiv 11 luni si 16 zile, perioadă în care a fost privat de viata normală si linistită pe care o avea anterior arestării sale. Totodată, tribunalul a avut în vedere si modul în care starea de detentie determină viata reclamantului în viitor.

          În considerarea tuturor acestor aspecte dezvoltate în cuprinsul hotărârii relative la drepturile nepatrimoniale vătămate, prezintă relevantă juridică în aprecierea prejudiciului importanta valorilor morale legale ce rezidă din integritatea fizică si psihică, sănătatea si speranta de viată a reclamantului, durata mentinerii consecintelor vătămării precum si intensitatea durerilor psihice.

          Întrucât criteriul de stabilire a cuantumului indemnizaiei destinate reparării daunelor morale, respectiv criteriul gravitătii si al importantei pagubei morale, nu pot fi decât orientative si nu exacte, a fost avut în vedere si criteriul echitătii. Aceasta pentru motivul că indemnizatia destinată reparării pagubei morale trebuie să fie justă, echitabilă si nu exagerată.

          Ca atare, urmărind o justă si integrală dezdăunare a reclamantului B.A.-D., acordarea daunelor morale în sumă de 35.000 lei permite acestuia să-si creeze o anumită ambiantă, prin care să compenseze cel putin partial acele posibilităti si satisfactii de care a fost lipsit pe nedrept în perioada arestării de 11 luni si 16 zile.

          Tribunalul a relevat si jurisprudenta constantă sub aspectul daunelor morale, a Curtii Europene a Drepturilor Omului, care, statuând în echitate si în raport de circumstantele fiecărei cauze, a adoptat o pozitie moderată prin sumele rezonabile acordate (cauza Konolos,cauza Canciovici, cauza Dekany împotriva României).

          Cererea reclamantului de acordare a daunelor materiale nu a fost primită de tribunal.Desi în cuprinsul actului de învestire reclamantul afirma că îsi găsise un loc de muncă plătit decent, anterior arestării sale nu a făcut dovezi ale acestor sustineri prin depunerea de înscrisuri din care să rezulte realitatea lor. Depozitia martorei nu este de natură a forma convingerea instantei în acest sens, în absenta administrării unui probatoriu complet si pertinent. Mai mult chiar, retinerea acestui fapt de instantă nu îi îngăduia însă si cuantificarea daunelor materiale produse în patrimoniul său, prin imposibilitatea sa de a obtine venituri în baza unor raporturi de muncă. Tribunalul nu are căderea a aprecia, în absenta unor elemente concrete si relevante ce trebuiau a-i fi prezentate, nu doar prin sustineri, ci si prin dovezi administrate înaintea sa, asupra cuantumului daunelor materiale.

          Reclamantul s-a limitat a indica în cuprinsul cererii sale suma globală a daunelor materiale, respectiv de 14.400 lei, fără însă a arăta în concret ce pagubă anume solicita a-i fi reparată si modul în care a înteles să o cuantifice, de exemplu cheltuielile făcute cu acordarea asistentei juridice, veniturile de care a fost lipsit în perioada privării sale de libertate etc.

          Desi intervenientii au depus la dosar contractele de credit încheiate cu diferite institutii bancare, nu există dovezi relative la destinatia dată acestor sume de bani împrumutate.

          Tribunalul a notat si faptul că nu au fost depuse la dosar nici măcar chitantele de plată a onorariilor de avocat, chitante ce ar fi avut menirea dovedirii caracterului cert al daunelor materiale.

          Reclamantul B.A.-D. a criticat sentinta instantei de fond sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, arătând că suma de 3000 lei/lună (35.000 lei împărit la numărul lunilor în care a fost detinut, în regim de maximă sigurantă) poate reprezenta un salariu decent pentru o persoană aflată în stare de libertate, dar nu echivalentul unei luni de zile trăite în închisoare si nici echivalentul unei compensatii morale.

          La rândul său, pârâtul statul român a considerat că daunele morale stabilite de instantă (35.000 lei, aproximativ 8000 euro) pentru perioada de 11 luni si 16 zile de detentie sunt mult prea mari, raportat la cautiunile stabilite prin hotărâri ale Curtii Europene a Drepturilor Omului care, raportat la acest aspect, are o jurisprudentă constantă, stabilind cu echitate si în raport de circumstantele cauzei, adoptând o pozitie moderată prin sumele rezonabile acordate, pozitie care nu a fost adoptată de instanta de fond la stabilirea cuantumului daunelor morale cuvenite reclamantului. În acest sens, recurentul-pârât a făcut trimitere la cauza Konolos vs. România, în care Curtea a acordat 3000 euro pentru „prejudiciul moral incontestabil” suferit de reclamant, la cauza Canciovici vs. România, unde Curtea a acordat suma de 6000 euro tuturor reclamantilor cu titlu de prejudiciu moral si la alte hotărâri din anul 2008, în care instanta europeană a manifestat aceeasi moderatie.

          A mai sussinut recurentul-pârât că suma acordată cu titlul de daune morale nu se corelează cu actele depuse în dosarul cauzei, că în mod gresit instanta de judecată a admis în parte actiunea reclamantului, întrucât nu s-a probat reaua credintă sau grava neglijentă a celor care au instrumentat cauza, pentru a se stabili în sarcina statului român obligatia de plată a sumei de 35.000 lei cu titlu de daune morale.

          Verificând actele si lucrările dosarului raportat la motivele de recurs formulate si la dispozitiile legale incidente în cauză, curtea de apel a constatat că reclamantul-recurent B.A.-D. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iasi,împreună cu numitul U.P., pentru presupusa săvârsire a unei infractiuni de tâlhărie, retinându-se în sarcina sa că la data de 16.12.2005 a lovit-o si deposedat-o pe partea vătămată. Pe lângă această faptă, a fost acuzat că l-a deposedat, la data de 1.12.2005 pe numitul B.V. de suma de 195 lei.

          La data de 1.02.2006, Tribunalul Iasi, investit cu propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Iasi, a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.A.-D. pentru o durată de 29 zile. Durata măsurii arestării preventive a fost prelungită succesiv. La data de 15.01.2007, Tribunalul Iasi a dispus, în temeiul art. 160 alin. 2 teza a II-a C.pr.pen., revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului B.A.-D. si punerea sa în libertate, măsură care a fost luată la data de 16.01.2007, potrivit adresei nr. 11786/16.01.2007 a A.N.P. Penitenciarul cu Regim de Maximă Sigurantă Iasi.

          Prin sentinta penală nr. 844/21.12.2007 Tribunalul Iasi a dispus achitarea inculpatului B.A.-D., în temeiul dispozitiilor art. 11 pct. 1 lit. a C.pr.pen., pentru săvârsirea infractiunilor de tâlhărie. Prin decizia penală nr. 2/15.01.2009 a Curtii de Apel Iasi au fost respinse apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iasi, inculpatul B.A.-D. si partea vătămată,solutia achitării inculpatului rămânând definitivă si irevocabilă prin decizia penală nr. 1850/2009 a Î.C.C.J.

          Asadar, recurentul-reclamant B.A.-D. a fost lipsit de libertate în mod nelegal, pe o perioadă de 11 luni si 16 zile, în perioada 31.01.2006 – 17.01.2007. Acesta si-a întemeiat cererea pe dispozitiile art. 504 C.pr.pen., potrivit cărora persoana care a fost privată de libertate si căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal, în cursul procesului pe rol, are dreptul la repararea pagubei.

          Potrivit alin. 3 al aceluiasi articol privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită prin hotărâre definitivă de achitare.

          Raportat la situatia de fapt litigioasă si la dispozitiile art. 505 alin. 1 si 506 alin. 3 C.pr.pen., tribunalul în mod corect a retinut că, incontestabil privarea de libertate a reclamantului pe o durată de aproape un an a adus atingere gravă drepturilor si libertătilor fundamentale ale acestuia, lezându-i demnitatea, onoarea si libertatea individuală si producându-i suferinte pe plan moral si social, însăsi legea recunoscând posibilitatea acordării unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin detinere nelegală.

          Este adevărat că doctrina juridică română si practica judiciară admit repararea bănească a daunelor morale, însă această recunoastere ori de câte ori este vorba de suferinte de ordin moral nu trebuie însă interpretată în sensul obtinerii unor sume fără corespondent în raport de ceea ce înseamnă prejudiciul moral, cum este suma de 35.000 lei acordată de instanta de fond.

          Este de principiu că suma de bani stabilită cu titlu de daune morale are ca scop nu atât de a repune victima într-o situatie similară cu cea avută anterior, cât de a-si procura satisfactii de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată. La stabilirea acestui cuantum trebuie avute în vedere perioada arestării, afectarea reputatiei persoanei arestate si familiei sale în comunitatea din care face parte, atingerea adusă drepturilor si libertătilor fundamentale ale omului, dar totodată si faptul că persoana arestată este beneficiarul direct al despăgubirilor, prejudiciul moral producându-se asupra sa si într-o mai mică măsură asupra familiei sale.

          Asa cum si prima instantă a retinut, sub aspectul cuantumului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului are o jurisprudentă constantă, statuând în echitate si în raport de circumstantele cauzei, adoptând o pozitie moderată prin sumele rezonabile acordate. Însă în cauza Konolos (hotărârea din 7.02.2008) în care Curtea a constatat încălcarea art. 5 paragraful 1 prin arestarea nelegală, cauză la care face trimitere si Tribunalul Iasi, s-a acordat suma de 3000 euro pentru „prejudiciul moral necontestabil” suferit de reclamant. De asemenea în cauza Canciovici, pentru detinerea nelegală, neaducerea în fata unui magistrat si interceptări telefonice nelegale, Curtea a acordat împreună reclamanŃilor suma de 6000 euro cu titlul de prejudiciu moral. Raportat la acestea, precum si la alte hotărâri din perioada 2008 – 2010, în care instanta a manifestat aceeasi moderatie, acordând sume cuprinse între 1000 si 5000 euro,pentru prejudiciul moral suferit (łarălugă vs. România, hotărârea din 8.07.2008; Jiga vs.România, hotărârea din 16.03.2010; Oancea vs. România, hotărârea din 29.02. 2009), curtea de apel a redus cuantumul daunelor morale acordate reclamantului.

          În consecintă, date fiind considerentele expuse si fată de dispozitiile art. 312 C.pr.civ.,curtea de apel a admis recursurile formulate de statul român, împotriva sentintei civile nr. 36 din 5.01.2011 a Tribunalului Iasi, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a dispus reducerea cuantumului daunelor morale la care a fost obligat pârâtul în favoarea reclamantului, de la 35.000 lei la contravaloarea în lei a sumei de 3000 euro, mentinând celelalte dispozitii ale sentintei apelate si respingând totodată recursul reclamantului.