În jurisprudenţa CEDO
s-a reţinut în mod constant că revizuirea unei hotărâri irevocabile poate
interveni numai pentru un „defect fundamental”, care a devenit cunoscut numai
după terminarea procesului, în situaţia în care el este/devine cunoscut în
cursul procesului, atunci părţile au la îndemână căile ordinare de atac (cauza
Popescu Stanca contra României, hotărâre publicată).
CEDO a apreciat că
reprezintă defect fundamental, care justifică revizuirea unei hotărâri intrată
în puterea lucrului judecat, numai „circumstanţele nou descoperite”, iar nu
„circumstanţele noi”. Circumstanţele care au legătură cu cazul, existaseră în
cursul procesului şi nu fuseseră dezvăluite judecătorului, devenind cunoscute
numai după terminarea procesului, sunt „nou descoperite”, în timp ce
circumstanţele care privesc cazul, dar au luat naştere după proces, sunt „noi”.
Simpla divergenţă de
păreri, chiar şi între doi experţi, nu va putea reprezenta un asemenea defect
fundamental şi nu justifică desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti intrate în
puterea lucrului judecat (C.Stanca Popescu vs.România, hotărârea din 7 iulie
2009; Cauza Pradevnaia împotriva Rusiei, cerere nr.69529/01, hotărârea din
18.11.2004).
Art. 322, pct. 5 Cod procedură
civilă
Art. 6 din Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului
Prin cererea înregistrată pe rolul
Curţii de Apel Constanţa sub nr.626/36/2011 revizuentul C.P. a solicitat în
contradictoriu cu intimata C.G., revizuirea deciziei civile nr.
27/FM/28.03.2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul civil nr.
755/212/2005, cu consecinţa desfiinţării deciziei pronunţate în recurs şi
rejudecarea căii de atac în raport de înscrisul nou – raport de expertiză
tehnică extrajudiciar, cu privire la imobilul supus partajului, înscris obţinut
după data soluţionării căii de atac a recursului.
În motivarea cererii de revizuire se
arată că prin decizia nr.27/FM/28.03.2011, Curtea de Apel Constanţa a respins
cererea recurentului reclamant de a exclude din masa de partaj terenul lot. 525 m.p. (lot 160) şi
construcţia edificată pe acesta în satul Schitu, comuna Costineşti, str. T.
nr.10, judeţul Constanţa, instanţa de recurs preluând evaluarea bunului descris
mai sus făcută în apel, respectiv valoarea de 728.903.320 lei, care depăşea cu
mult valoarea de piaţă de la momentul soluţionării cauzei.
La termenul din 15.03.2011,
revizuientul a solicitat SC M.B.C. SRL (membră ANEVAR) să întocmească un raport
de expertiză privitor la valoarea imobilului din satul Schitu, comuna
Costineşti, din care să reiasă valoarea de piaţă a acestui imobil, cerere
înregistrată sub nr.3034/15.03.2011.
Deşi urma ca expertiza să se efectueze
în termen de 1 săptămână, până la momentul soluţionării recursului, partenerul
contractual nu şi-a îndeplinit obligaţia, lucrarea fiind comunicată
revizuentului abia la data de 7 mai 2011.
Se apreciază că acest raport de
expertiză este deosebit de important în stabilirea loturilor aferente
operaţiunii de partaj a bunurilor comune, astfel că în mod greşit, în lipsa
evaluării corecte şi actuale, instanţa a apreciat că valoarea imobilului din
Costineşti este de 728.903,32 lei, pe când documentul recent – expertiza
extrajudiciară atestă o valoare de maxim 136.400 Euro.
Întrucât în perioada 15.03.2011 –
30.03.2011, recurentul a fost împiedicat de sănătate să ia legătura cu
societatea care efectua expertiza extrajudiciară a imobilului, raportul de
expertiză a fost finalizat şi comunicat revizuientului la data de 7.05.2011,
dată în raport de care se impune a se calcula termenul de 1 lună pentru
promovarea cererii de revizuire.
În drept, se invocă dispoziţiile art.
322 pct. 5 cod pr.civilă.
Prin concluziile scrise depuse la dosar
de intimata pârâtă C.G., s-a precizat poziţia procesuală a acesteia în raport
de cererea de revizuire, intimata solicitând respingerea cererii, motivat de
faptul că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile impuse de art. 322 pct. 5 cod
pr.civilă.
Curtea, analizând cererea de revizuire
în raport de criticile revizuientului şi de disp. art. 322 pct. 5 cod
pr.civilă, constată următoarele :
Revizuirea este o cale extraordinară de
atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva hotărârii
definitive, în cazurile şi în condiţiile expres stabilite de lege.
Art.322 pct.5 teza I cod pr.civilă
prevede că revizuirea unei hotărâri poate interveni în cazul în care, după
darea unei hotărâri, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea
potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de
voinţa părţilor.
Pentru a se putea invoca acest motiv şi
a se admite cererea de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele
condiţii:
- partea interesată să prezinte un înscris nou, care
nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată;înscrisul să aibă forţă probantă prin el
însuşi, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă;
înscrisul să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a
fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a
pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică,
fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor; înscrisul să fie
determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia
judecării fondului, soluţia ar fi fost alta decât cea pronunţată.
Din analiza acestor condiţii de
admisibilitate, rezultă că sfera de aplicare a revizuirii pentru înscrisuri noi
este foarte limitată. Astfel, în literatura de specialitate s-a subliniat
faptul că, noţiunea de „înscris” trebuie luată în accepţiunea ei restrânsă,
necuprinzând declaraţii de martori chiar autentificate, rapoarte de expertiză,
mărturisiri. În al doilea rând, înscrisul trebuie să fie opozabil părţii
adverse, deci dacă aceasta nu a participat la operaţiunea contestată prin
înscris, este necesar ca înscrisul respectiv să fi dobândit dată certă (Codul
de procedură civilă, comentat şi adnotat, Gabriel Boroi, Dumitru Rodescu,
Editura ALL, Bucureşti, 1994, pag.566).
În speţă, se reţine că „înscrisul” nou
invocat de revizuient îl constituie un raport de expertiză extrajudiciară,
întocmit, fără convocarea părţii adverse, după pronunţarea hotărârii din
recurs, la solicitarea exclusivă a revizuientului.
Acceptând chiar o interpretare mai
extinsă a noţiunii de „înscris”, în sensul că şi raportul de evaluare a
imobilului s-ar încadra în această categorie, Curtea constată că în speţă, nu
sunt întrunite cumulativ celelalte condiţii de admisibilitate a revizuirii
impuse deart. 322 pct. 5 cod pr.civilă,
dar şi de jurisprudenţa CEDO, care impune ca desfiinţarea unei hotărâri
judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat să nu poată interveni decât
pentru „defecte fundamentale” ale hotărârii, care au devenit cunoscute
instanţei, numai după terminarea procesului.
Dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe,
astfel cum este garantat la art. 6 din Convenţie trebuie interpretat în lumina
preambulului la Convenţie,
ale cărui dispoziţii relevante afirmă că statul de drept face parte din
patrimoniul comun al statelor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale
ale statului de drept este principiul certitudinii juridice, care impune
printre altele ca, atunci când instanţele pronunţată o hotărâre irevocabilă,
decizia acestora să nu fie contestată (hotărârea Brumărescu împotriva României,
28 octombrie 1999, Culegere de hotărâri şi decizii, 1999 – VII, pct. 61, CEDO).
Acest principiu subliniază faptul că
niciuna din părţi nu are dreptul de a solicita revizuirea unei hotărâri definitive
şi obligatorii doar pentru a obţine o reaudiere şi o nouă decizie într-o cauză.
Atribuţia de revizuire a instanţelor superioare ar trebui exercitată pentru
corectarea erorilor judiciare, neîndeplinireajustiţiei şi nu pentru substituirea unei revizuirii.
Revizuirea nu poate fi tratată ca un
apel deghizat, iar simpla posibilitate de a avea două puncte devedere asupra subiectului nu este un motiv
pentru reexaminare. Îndepărtarea de la principiul respectiv este justificată
doar când este impusă de circumstanţe cu caracter substanţial şi convingător
(cauza Riabik împotriva Rusiei nr. 52854/1999, pct.52, CEDO -2003-X; cauza
Stanca Popescu împotriva României nr.8727/03, hotărârea din 7 iulie 2009).
În jurisprudenţa CEDO s-a reţinut în
mod constant că revizuirea unei hotărâri irevocabile poate interveni numai
pentru un „defect fundamental”, care a devenit cunoscut numai după terminarea
procesului, în situaţia în care el este/devine cunoscut în cursul procesului,
atunci părţile au la îndemână căile ordinare de atac (cauza Popescu Stanca
contra României, hotărâre publicată).
CEDO a apreciat că reprezintă – defect
fundamental, care justifică revizuirea unei hotărâri intrată în puterea
lucrului judecat, numai „circumstanţele nou descoperite”, iar nu „circumstanţele
noi”. Circumstanţele care au legătură cu cazul, existaseră în cursul procesului
şi nu fuseseră dezvăluite judecătorului, devenind cunoscute numai după
terminarea procesului sunt „nou descoperite”, în timp ce circumstanţele, care
privesc cazul dar au luat naştere după proces sunt „noi”.
Simpla divergenţă de păreri, chiar şi
între doi experţi, nu va putea reprezenta un asemenea defect fundamental şi nu
justifică desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului
judecat (C.Stanca Popescu vs.România, hotărârea din 7 iulie 2009; Cauza
Pradevnaia împotriva Rusiei, cerere nr.69529/01, hotărârea din 18.11.2004).
În speţă, se reţine că valoarea de
piaţă a imobilului din satul Schitu, comuna Costineşti, inclus în masa
bunurilor comune a constituit o cauză de contestare a legalităţii hotărârii
primei instanţe, atât în apel, cât şi în recurs, reclamantul Constantinescu
Paul apreciindcă valoarea stabilită de
experţii judiciari, atât în prima expertiză, cât şi în contraexpertiză cu 3 experţi
este exagerat de mare, în raport cu preţul practicat pe piaţa liberă.
Prin urmare, valoarea apreciată ca
fiind foarte mare a acestui imobil şi expertiza extrajudiciară realizată
ulterior soluţionării recursului pentru susţinerea acestei opinii a recurentului,
nu pot fi apreciate ca fiind „circumstanţe nou descoperite” şi asimilate unor
defecte fundamentale, necunoscute de judecător cu ocazia soluţionării căilor de
atac (apel şi recurs); expertiza extrajudiciară prezintă practic un alt punct
de vedere cu privire la valoarea unui element al patrimoniului comunitar al
soţilor şi nu justifică desfiinţarea hotărârii Curţii de Apel Constanţa
pronunţată în recurs.
De altfel, se reţine că nu s-a făcut
dovada că evaluarea imobilului nu s-a făcut în recurs dintr-o cauză mai presus
de voinţa părţilor sau că raportul de expertiză a fost reţinut de partea
adversă, aşa cum prevede art. 322 pct. 5 Cod pr.civilă, această probă fiind
disponibilă cu ocazia soluţionării căii de atac, în măsura în care recurentul
ar fi dat dovada unui comportament diligent, prin propunerea şi administrarea
tuturor probatoriilor conform exigenţelor dispoziţiilor art. 305 Cod pr.civilă
coroborat cu disp. art. 316 şi art. 292 Cod pr.civilă.
Astfel, din analiza dosarului civil nr.
626/36/2011, se reţine că recurentul C.P., deşi în cererea de recurs şi-a
exprimat nemulţumirea cu privire la creanţa majorată datorată fostei soţii prin
supraevaluarea imobilului din Costineşti, acesta nu a propus administrarea de
probatorii noi cu privire la valoarea pe care o aprecia la acel moment ca fiind
cea reală şi corectă – nici prin cererea declarativă de recurs şi nici la prima
zi de înfăţişare.
Instanţa de recurs a constatat la
termenul de judecată din 07.11.2011, ca urmare a punerii în discuţia părţilor a
problemei ce viza completarea materialului probator administrat în instanţele
de fond şi de apel, că prin nota de probatorii depusă la dosar de avocatul
recurentului reclamant, nu se relevă existenţa altor probe decât a celor deja
câştigate judecăţii.
Mai mult, de la momentul promovării
recursului – 29.10.2010 şi până la momentul închiderii dezbaterilor pe fondul
recursului – 21.03.2011, recurentul reclamant a avut la dispoziţie un interval
de timp suficient pentru obţinerea unor probe noi cu privire la valoarea de
piaţă a imobilului litigios, recurentul nefăcând dovada efectuării unor
diligenţepentru obţinerea acestor probe
şi nici a faptului că pe toată această perioadă a fost împiedicat dintr-o cauză
mai presus de voinţa sa, să obţină relaţiile pe care le aprecia ca fiind
relevante şi determinante în soluţionarea recursului; lipsa unui comportament
diligent nefiind imputabilă instanţei de recurs sau părţii adverse.
De altfel, acest raport de expertiză
extrajudiciară depus în instanţa de revizuire nu întruneşte nici condiţia de a
fi determinant, în sensul că dar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia
judecăţii pricinii, soluţia ar fi putut fi alta decât cea pronunţată,
neputându-se specula asupra probei cu expertiză pe care şi-ar fi însuşit-o instanţa
de recurs, din considerentele deciziei civile nr. 27/FM/28.03.2011, rezultând
că instanţa a înlăturat proba cu expertiză efectuată de un singur expert la
instanţa de fond şi, şi-a însuşit opinia celor trei experţi imobiliari care au
realizat contraexpertiza în apel.
În concluzie, constatându-se că nu s-a
făcut dovada existenţei unui defect fundamental la momentul soluţionării
recursului, iar raportul de expertiză extrajudiciară invocat în cererea de
revizuire nu întruneşte cumulativ condiţiile unui „înscris nou” în sensul art.
322 pct. 5 cod pr.civilă, Curtea va respinge cererea de revizuire formulată de
revizuientul C.P.
