avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 
Tentativă la omor calificat. Deosebire fată de vătămare corporală gravă.Aplicarea unei lovituri în regiunea capului, cu o sticlă, actiune care a dus la producerea unor leziuni care au pus viata victimei în primejdie. Intentia indirectă de a ucide
 
Curtea de Apel Cluj, Sectia penală şi de minori, decizia nr.20/A din 30 ianuarie 2013
 
Tribunalul Maramureş prin sentinta penală nr.327 din 14 iunie 2011, în temeiul art. 334 C.pr.pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpatul A.A.D., din tentativă la infractiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C.pen. raportat la art.  175 alin. 1 lit. i C.pen., în infractiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. 2 C.pen.
A condamnat inculpatul A.A.D., la următoarele pedepse: 2 ani închisoare, pt. săvârşirea infractiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. 2 C.pen; 1 an închisoare, pt. săvârşirea infractiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. 1 C.pen.
În temeiul art. 33 lit. b C.pen. raportat la art. 34 lit. b C.pen., s­au contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentintă şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 81 C.pen.s­a dispus suspendarea conditionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 4 ani.
În temeiul art. 71 C.pen., s­a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. a teza a II­a C.pen., iar în baza art. 71 alin. 5 C.pen. suspendă executarea acestei pedepse accesorii pe durata termenului de încercare stabilit.
Conform art. 359 C.pr.pen. s­a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 C.pen.
În temeiul art. 14 C.pr.pen. raportat la art. 346 C.pr.pen. coroborat cu art. 998 C.civ., s­a admis în parte actiunea civilă formulată de partea civilă B.D.V., în prezent detinut în Penitenciarul Baia Mare şi a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de
10.000 lei, reprezentând despăgubiri pt. daune morale.
În temeiul art. 14 C.pr.pen. raportat la art. 346 C.pr.pen. coroborat cu art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă Spitalul Judetean de Urgentă "Dr. Constantin Opriş" Baia Mare a sumei de 6908,71 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate părtii vătămate, precum şi a dobânzii aferente acestei sume, în materie civilă, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinte şi până la achitarea efectivă.
În temeiul art. 191 alin. 1 C.pr.pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta, suma de 126 lei – costul actului medico­legal urmând a fi avansată din fondurile Ministerului Justitiei
Pentru a pronunta această solutie, prima instantă a retinut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 348/P/2010 din data de 24.01.2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş a fost trimis în judecată inculpatul A.A.D., pentru săvârşirea infractiunilor prevăzute de art. 321 Cod penal şi de art. 20 Cod pe4nal raportat la art. 175 alin.1 lit.i Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit.b Cod penal.
Prin actul de sesizare a instantei s­a retinut că inculpatul A.A.D. la data de 02/03.01.2010, în loc public şi în prezenta mai multor persoane, a aplicat o lovitură de mare intensitate asupra capului părtii vătămate B.D.V. şi i­a cauzat acestuia o leziune craniană primejdioasă vietii.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: procesul­verbal de constatare; procesul­verbal de consemnare a plângerii; declaratiile părtii vătămate; declaratii martori; acte medico­legale şi declaratiile inculpatului.
În cadrul cercetării judecătoreşti instanta a procedat la audierea inculpatului
A.A.D. şi a părtii vătămate B.D.V., precum şi a martorilor V.O.V., B.V., M.I.A., V.A., V.D., L.R. şi M.G.
De asemenea, la termenul de judecată din data de 07.06.2011, în temeiul art. 327 alin.3 Cod procedură penală, instanta a dispus citirea depozitiilor date în cursul urmăririi penale de martorii I.G.V. şi A.D.M., constatând imposibilitatea audierii directe a acestora.
Prin încheierea de şedintă din data de 10.05.2011 instanta a dispus, conform art. 124 Cod procedură penală, efectuarea unui supliment la raportul de expertiză nr. 1042/10.11.2010 întocmit de Serviciul Medico­Legal Baia Mare, constatând că există neclarităti sub aspectul mecanismului de producere a leziunilor suferite de partea vătămată.
Partea vătămată B.D.V. s­a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 5760,71 lei reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale şi respectiv, 15.000 euro reprezentând despăgubiri pentru daune morale.
De asemenea, în cauză s­a constituit în calitate de parte civilă şi Spitalul Judetean de Urgentă „Dr.Constantin Opriş” Baia Mare, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 6.908,71 lei şi dobânda legală aferentă, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale asigurate părtii vătămate.
La termenul de judecată din data de 07.06.2011 inculpatul A.A.D. şi­a reiterat pozitia de recunoaştere a săvârşirii faptei de care este acuzat, însă a solicitat conform art. 334 Cod procedură penală, schimbarea încadrării juridice în infractiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin.2 Cod penal şi retinerea circumstantei atenuante legale a provocării prevăzută de art. 73 lit.b Cod penal.
Inculpatul A.A.D. şi partea vătămată B.D.V. locuiesc în A., judetul Maramureş, iar la data de 02/03.01.2010 au participat la o petrecere organizată în localul apartinând I.F. P.C. din aceeaşi localitate.
Din declaratiile martorilor audiati în cauză a rezultat că în jurul orei 02 a.m., în timp ce mai multe persoane se aflau în fata localului, s­a produs un incident în sensul că partea vătămată B.D.V. a încercat să îl lovească cu pumnul pe martorul A.D.M.. Martorul A.D.M. a precizat că partea vătămată se afla sub influenta băuturilor alcoolice şi că nu a reuşit să îl lovească, acesta ferindu­se.
Întrucât inculpatul A.A.D. a observat incidentul, iar martorul mentionat îi era rudă, s­a apropiat de partea vătămată şi i­a aplicat o lovitură în cap cu o sticlă de vin, în care se afla o cantitate nedeterminată de lichid.
Din declaratia părtii vătămate B.D.V., coroborată conform art. 75 Cod procedură penală, cu declaratiile martorilor B.V., I.G.V. şi M.I.A., a rezultat că inculpatul a lovit­o pe partea vătămată în timp ce stăteau fată în fată, iar în urma loviturii aceasta din urmă a căzut pe spate la pământ. De asemenea, aspectele privind modul în care inculpatul a lovit­o pe partea vătămată, respectiv cu o sticlă de vin în care mai era lichid şi în zona parietală (deasupra fruntii) a capului părtii vătămate sunt confirmate prin declaratiile martorilor B.V. şi M.G., infirmând astfel sustinerile acesteia din urmă cu privire la faptul că a fost lovit în ceafă.
În urma loviturii aplicate de inculpat, partea vătămată a căzut la pământ, pe spate, pe o portiune de drum asfaltat, iar martorii audiati au precizat că aceasta a început să sângere abundent în zona cefei, astfel încât a fost dusă de urgentă la spital.
Prin constatările preliminarii întocmite de Serviciul Medico­Legal Baia Mare s­a arătat că partea vătămată B.D.V. a prezentat leziuni traumatice – fractură craniană occipitală, contuzie cerebrală şi hemoragie subarahnoidiană, leziuni care i­au pus viata în primejdie şi care s­au putut produce prin cădere şi lovire de corpuri dure (fila 38 dosar urmărire penală).
Prin certificatul medico­legal nr. 151/24.02.2010 întocmit de Serviciul Medico­Legal Baia Mare au fost reiterate aceleaşi concluzii privind leziunile suferite de partea vătămată, al căror mecanism de producere a fost de cădere şi lovire de corpuri dure, necesitând pentru vindecare 45­50 de zile de îngrijiri medicale.
Ulterior, prin raportul de expertiză medico­legală nr. 1042/10.11.2010 întocmit de Serviciul Medico­Legal Baia Mare au fost confirmate cele 3 tipuri de leziuni – fractură craniană occipitală dreaptă, contuzie cerebrală hemoragică frontală dreaptă şi hemoragie subarahnoidiană post traumatică, arătându­se că acestea au pus în primejdie viata victimei şi că „s­au putut produce prin lovire cu un corp contondent dur”.
Având în vedere neconcordantele concluziilor privind mecanismul de producere a leziunilor, fată de actele medico­legale anterioare şi în absenta unor elemente noi, la termenul de judecată din data de 10.05.2011 instanta a solicitat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză mentionat, având ca obiectiv stabilirea leziunilor şi a mecanismului de producere pentru fiecare dintre acestea.
Prin suplimentul nr. 499/06.06.2011 la raportul de expertiză nr. 1042/10.11.2010 întocmit de Serviciul Medico­Legal Baia Mare s­a precizat că „mecanismul de producere a fracturii occipitale dreaptă este posibil cădere de la acelaşi nivel cu lovire de o suprafată plană dură”, iar contuzia cerebrală hemoragică dreaptă este urmarea directă a căderii, datorată mecanismului de decelerare pe care îl suferă creierul în interiorul cutiei craniene în cadrul unei căderi. Totodată, s­a precizat că leziunea cerebrală este cea care a pus în primejdie viata părtii vătămate.
În raport de concluziile mentionate, instanta a retinut că aspectele privind modul în care s­a produs lovirea părtii vătămate de către inculpat sunt confirmate atât prin declaratiile martorilor audiati în cauză, cât şi de constatările medico­legale, fiind certă împrejurarea că inculpatul a aplicat o singură lovitură cu o sticlă de vin în care se afla o cantitate de lichid nedeterminată în zona frontală a capului părtii vătămate, lovitură în urma căreia aceasta a căzut pe spate şi s­a lovit cu capul de asfalt, această cădere fiind cauza directă a producerii leziunilor, iar nu lovitura în sine.
Inculpatul A.A.D. a recunoscut săvârşirea faptei de care este acuzat, însă a precizat că nu a avut intentia de a o ucide pe partea vătămată şi că a lovit­o întrucât l­a văzut pe B.D.V. agresându­l pe vărul său.
În raport de situatia de fapt expusă, instanta a retinut că fapta inculpatului A.A.D., constând în aceea că la data de 02/03.01.2010, într­un loc public, i­a aplicat părtii vătămate B.D.V. o lovitură cu o sticlă în cap, în urma căreia aceasta a suferit leziuni traumatice care i­au pus viata în primejdie, întruneşte elementele constitutive ale infractiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin.2 Cod penal.
Instanta a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpat, din tentativă al infractiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 175 alin.1 lit.i Cod penal în infractiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin.2 Cod penal, retinând următoarele:
Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul, deşi a folosit un instrument vulnerant susceptibil să producă leziuni grave şi a vizat o zonă vitală a corpului părtii vătămate, acesta nu a aplicat o lovitură de mare intensitate, aspect confirmat prin actele medico­legale întocmite în cauză şi care nu au relevat existenta unor leziuni externe semnificative în zona lovită. Practic, inculpatul a aplicat o singură lovitură cu o sticlă de vin în care era partial lichid în zona frontală superioară a capului părtii vătămate, determinând astfel dezechilibrarea acesteia, iar în urma căderii, pe o portiune de drum cu asfalt, s­a produs leziunea „fractură occipitală dreaptă” şi consecutiv, leziunea cerebrală care i­a pus viata în primejdie.
Or, având în vedere caracterul spontan al atacului şi modul în care acesta s­a produs, instanta a retinut că deşi există legătură de cauzalitate între lovitura aplicată şi producerea leziunii traumatice primejdioasă pentru viata părtii vătămate, inculpatul nu a urmărit suprimarea vietii acesteia şi nu a acceptat posibilitatea producerii unui asemenea rezultat, ci doar a vătămării victimei.
În consecintă, instanta a constatat că inculpatul a actionat cu intentie directă în sensul vătămării corporale a părtii vătămate şi respectiv culpă cu prevedere conform art. 19 pct.2 lit.a Cod penal în ceea ce priveşte rezultatul mai grav produs, punerea în primejdie a vietii victimei, forma de vinovătie sub aspectul laturii subiective a infractiunii fiind praeterintentia.
În ceea ce priveşte incidenta în cauză a dispozitiilor art. 73 lit.b Cod penal privind starea de provocare, instanta a retinut că din probele administrate, inclusiv declaratia martorului A.D.M., a rezultat că partea vătămată doar a încercat să­l lovească pe acesta, fără a reuşi, împrejurare care în mod evident nu era susceptibilă să determine o puternică tulburare inculpatului şi care să afecteze procesul normal de formare a vointei acestuia.
De asemenea, în raport de situatia de fapt expusă, instanta a retinut că fapta inculpatului A.A.D., constând în aceea că i­a aplicat o lovitură cu o sticlă în cap părtii vătămate B.D.V. în timp ce se aflau într­un loc public şi în prezenta mai multor persoane, determinând astfel un scandal public prin starea de temere şi revoltă provocată acestora, întruneşte elementele constitutive ale infractiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzute de art. 321 alin.1 Cod penal.
În consecintă, în considerarea dispozitiilor art. 72 Cod penal, instanta a condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infractiunii prevăzută de art. 182 alin.2 Cod penal şi respectiv de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infractiunii prevăzută de art. 321 alin.1 Cod penal, apreciind că acestea corespund scopului şi functiilor prevăzute de art. 52 Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, instanta are în vedere gradul de pericol social concret al infractiunilor săvârşite, împrejurările şi modul în care acestea s­au produs, urmările grave pentru sănătatea părtii vătămate, dar şi lipsa antecedentelor penale şi comportarea sinceră a inculpatului pe parcursul procesului.
În temeiul art. 33 lit.b Cod penal raportat la art. 34 lit.b Cod penal, constatând că infractiunile care formează obiectul prezentei cauze au fost comise în conditiile concursului ideal, instanta a dispus contopirea pedepselor stabilite şi va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 81 Cod penal, constatând că sunt îndeplinite conditiile prevăzute de acest text legal şi apreciind prin prisma lipsei antecedentelor penale şi asumării responsabilitătii faptelor de către inculpat că scopul pedepsei poate fi realizat chiar fără executarea acesteia în regim privativ de libertate, instanta va dispune suspendarea conditionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 Cod penal.
De asemenea, instanta a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II­a Cod penal, apreciind că natura şi gravitatea infractiunilor săvârşite sunt incompatibile cu gradul de responsabilitate civică pe care îl implică exercitarea acestui drept, iar în baza art. 71 alin.5 Cod penal, a suspendat executarea acestei pedepse accesorii pe durata termenului de încercare stabilit.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanta a retinut că partea civilă B.D.V. nu a depus la dosarul cauzei nici un înscris privind achitarea sumei de 5.760,71 lei către Spitalul Judetean de Urgentă, astfel încât suma solicitată cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale nu are suport probator.
În ceea ce priveşte pretentiile formulate pentru repararea prejudiciului moral, instanta a constatat că în cauză sunt îndeplinite conditiile răspunderii civile delictuale, iar în raport de faptul că partea civilă a necesitat pentru vindecare un număr de 45­50 de zile de îngrijiri medicale şi că viata i­a fost pusă în primejdie, în temeiul art. 14 Cod procedură penală raportat la art. 346 Cod procedură penală coroborat cu art. 998 Cod civil, a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 10.000 lei, apreciind că aceasta constituie o reparatie echitabilă şi suficientă pentru daunele morale provocate.
În temeiul art. 14 Cod procedură penală raportat la art. 346 Cod procedură penală coroborat cu art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanta a obligat inculpatul la plata către partea civilă Spitalul Judetean de Urgentă "Dr. Constantin Opriş" Baia Mare a sumei de 6908,71 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate părtii vătămate, precum şi a dobânzii aferente acestei sume, în materie civilă, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinte şi până la achitarea efectivă.
Împotriva solutiei Tribunalului Maramureş a promovat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş. Prin calea de atac declarată, procurorii au apreciat că fapta inculpatului A.A.D. constituie tentativă la omor calificat prev.de art.20, 174, 175 lit.i C.pen., sens în care au solicitat condamnarea acestuia la pedepse privative de libertate.
Prin decizia penală 175 din 12.10.2011 a Curtii de Apel Cluj a fost admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, în latura penală, a fost pronuntată o nouă hotărâre schimbându­se încadrarea juridică din tentativă la omor calificat, în vătămare corporală gravă prev.de art.182 alin.2 C.pen., iar pentru infractiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prev.de art.321 alin.1 C.pen., i s­a aplicat aceluiaşi inculpat 1 an şi 2 luni închisoare. În urma contopirii celor două pedepse s­a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa mai grea de 3 ani închisoare aplicată pentru vătămare corporală gravă, cu suspendarea sub supraveghere a acesteia conform art.86/1 C.pen.
Această decizie a fost recurată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi inculpatul A.A.D.. Prin motivele scrise şi orale, procurorii au criticat solutia pe latura penală, considerând că încadrarea juridică corectă este aceea de tentativă la omor calificat prev.de art.20, 174, 175 lit.i C.pen., dar pentru a statua în acest sens era necesară efectuarea unei noi expertize medico­legale care să stabilească cu claritate modul de producere al leziunilor victimei şi dacă acestea i­au pus în pericol viata.
Prin recursul promovat, inculpatul A. a cerut reducerea pedepsei.
Prin decizia penală nr.905 din 23.03.2012 Înalta Curte de Casatie şi Justitie a admis ambele recursuri, a casat decizia Curtii, trimitând dosarul pentru rejudecare instantei de apel.
În rejudecare, la Curtea de Apel Cluj s­a format dosarul care are ca obiect solutionarea apelului promovat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş.
Prin motivele scrise şi orale Parchetul a solicitat ca inculpatul A.A.D. să fie condamnat pentru faptele deduse judecătii, acelea de tentativă la omor calificat prev.de art.20, 174, 175 lit.i C.pen.şi nicidecum pentru vătămare corporală gravă prev.de art.182 alin.2 C.pen.întrucât activitatea infractională desfăşurată în cauză de către acesta denotă că a actionat cu intentia indirectă de a ucide partea vătămată. Intentia de ucidere a victimei este relevată prin lovitura cu sticla de vin aplicată în capul părtii vătămate, care i­a cauzat leziuni traumatice craniene conform probelor ştiintifice ataşate dosarului. Fată de împrejurarea că prin lovitura aplicată de către inculpat a fost vizată o zonă vitală – capul victimei,– rezultă fără dubiu că acesta a intentionat să suprime viata victimei şi nu doar să­i producă vătămări corporale. Din actele medico­legale depuse la dosar, rezultă că partea vătămată a suferit leziuni cranio­cerebrale ce au necesitat 50 de zile de îngrijiri medicale, şi nu au pus în primejdie viata acestuia, salvarea datorându­se tratamentului medico­chirurgical corect aplicat şi în timp util.
În prezentul ciclu procesual, înainte de judecarea în fond a apelului parchetului, fată de solicitarea inculpatului A. Adrian de a se schimba încadrarea juridică a faptei comise de el în art.181 sau 182 alin.2 C.pen., a fost întrebată partea civilă B.D.V. cu privire la acest aspect, acesta declarând că formulează plângere penală împotriva inculpatului şi pentru aceste fapte în eventualitatea schimbării încadrării juridice şi nu doreşte să se împace cu acesta.
Cu privire la apelul Parchetului ­rejudecare:
Curtea examinând apelul declarat, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Conform art.1 din Codul de procedură penală român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infractiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infractiune să fie pedepsită potrivit vinovătiei sale şi nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept a persoanei, a drepturilor şi libertătilor acesteia, la prevenirea infractiunilor precum şi la educarea cetătenilor în spiritul legii.
Pentru aceasta, procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecătii, potrivit dispozitiilor prevăzute de lege.
În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.
Legea obligă organele de urmărire penală şi instantele de judecată să aibă rol activ şi pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părti, în procesul penal, obligatie respectată în prezenta cauză conform spetei (Dănilă contra României).
Orice persoană, bucurându­se de prezumtia de nevinovătie, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovătiei sale, printr­o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumtia de nevinovătie şi nu este obligat să­şi dovedească nevinovătia.
Acuzării, îi revine obligatia de a arăta învinuitului care sunt acuzatiile cărora le va face obiectul şi a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declaratie de vinovătie. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuşi sau cu asistenta unui avocat) şi să­i permită, să interogheze sau să pună să fie audiati martorii acuzării. Acest drept, nu implică numai un echilibru între acuzare şi apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie în general, în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în fata acuzatului în audientă publică şi în vederea unei dezbateri în contradictoriu”. (plenul Hotărârii nr.6 din decembrie 1988 Barbera, Mesesegue şi Jabordo versus Spania).
Vinovătia nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală şi instantei judecătoreşti.
Probele trebuie să fie concludente şi utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.
În prezentul dosar, garantiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât şi al disp.art.5 şi 6 din Conventia europeană a Drepturilor Omului.
În fata Tribunalului Maramureş, în primul ciclu procesual, inculpatul A. a uzat de dreptul la tăcere.
Curtea retine că o componentă a dreptului la apărare este şi dreptul la tăcere al învinuitului sau inculpatului.
Deşi art.6 paragraf 2 din Conventia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului nu prevede, în mod expres, dreptul la tăcere şi dreptul de a nu contribui la propria acuzare, CEDO s­a pronuntat în sensul că acestea reprezintă reguli general recunoscute şi acceptate pe plan international care stau la baza notiunii de proces echitabil.
Curtea Europeană a admis însă că „dreptul la tăcere nu este un drept absolut şi că, în situatiile în care probele de vinovătie sunt evidente, judecătorul poate retine unele consecinte defavorabile din tăcerea acuzatului, fără să fie afectat caracterul echitabil al procesului şi prezumtia de nevinovătie”.(cauza Saunders contra Regatului Unit 17 decembrie 1996).
Având în vedere îndrumările obligatorii ale ÎCCJ în sensul efectuării unei noi expertize medico­legale părtii civile B.D.V., care să stabilească leziunile suferite, modul şi dinamica producerii lor, numărul total de zile de îngrijiri medicale şi dacă acestea au pus în primejdie viata victimei, instanta de apel tinând cont de efectul devolutiv al căii de atac promovate, a efectuat o nouă judecată în fond a cauzei prin reexaminarea probatoriului deja efectuat precum şi prin prisma noilor probe administrate.
Prin modalitatea de a realiza cercetarea judecătorească, instanta de apel i­a oferit inculpatului A.A.D. şi părtii civile ocazia potrivită şi suficientă pentru a­şi valorifica în mod util dreptul lor de apărare (Vaturi împotriva Frantei­Hotărârea din 13 aprilie 2006, Desterhem împotriva Frantei­Hotărârea din 18 mai 2004) şi a asigurat echilibrul şi egalitatea de arme care trebuie să primeze pe tot parcursul procesului penal între acuzare şi apărare.
Notiunea de proces echitabil cere ca instanta internă de judecată să examineze problemele esentiale ale cauzei şi să nu se multumească să confirme pur şi simplu rechizitoriul, trebuind să­şi motiveze hotărârea (Cauza Helle împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 decembrie 1997, Cauza Boldea împotriva României­Hotărârea din 15 decembrie 2007).
Curtea Europeană, arată de asemenea, că prezenta acuzatului la şedinta de judecată are o importantă esentială pentru o bună solutionare a cauzei, în sensul că instanta trebuie să examineze nu numai personalitatea acestuia şi starea sa de spirit la momentul comiterii infractiunii pentru care este trimis în judecată, ci şi mobilurile
activitătii sale infractionale, iar „asemenea aprecieri au a cântări substantial în solutia ce urmează a fi pronuntată; caracterul echitabil al procedurii impune atât prezenta acuzatului cât şi a celorlalte părti vătămate, civile sau responsabile civilmente la instantă, alături de apărătorii lor”. (cauza CEDO Kremzow contra Austriei din 21 septembrie 1993).
Parchetul a solicitat condamnarea inculpatului pentru tentativă la omor calificat şi pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice la pedepse cu închisoarea, într­un cuantum sporit, prin privare de libertate.
În privinta încadrării juridice a faptei comise de inculpat, Curtea retine următoarele:
Omorul se săvârşeşte cu intentia de a suprima viata unei persoane (animus necandi), iar nu cu intentia generală de a vătăma. Expresia „uciderea unei persoane”, utilizată de textul art.174 C.pen., cuprinde implicit ideea orientării actiunii spre un rezultat specific, constând în moartea victimei. Doctrina mai foloseşte notiunea de „dol special”, definit ca vointa de a suprima viata persoanei, sau „intentie precisă”, prevăzută special de lege ca element constitutiv al unor infractiuni cu privire la care se incriminează producerea unui rezultat determinat.
Intentia are două forme: directă şi indirectă. Fapta este săvârşită cu intentie directă când infractorul „prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei infractiuni” (art.19 pct.1 lit.a C.pen.), iar cu intentie indirectă când „prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu­l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui” (art.19 pct.1 lit.b C.pen.). Ceea ce deosebeşte deci, intentia directă de cea indirectă, este elementul volitiv. În timp ce la intentia directă, făptuitorul are o atitudine fermă fată de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel rezultat şi nu altul, la intentia indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei, fiindu­i indiferent care dintre aceste rezultate se va produce.
În practica judiciară, confirmându­se opiniile exprimate în doctrină, intentia de ucidere se deduce din materialitatea actului („dolus ex re”) care, în cele mai multe cazuri, relevă pozitia infractorului fată de rezultat.
Demonstrează astfel intentia de ucidere: intensitatea loviturii cu sticla, cu care inculpatul a agresat­o pe victimă, în zona capului.
Deosebit de importante pentru caracterizarea pozitiei făptuitorului fată de rezultat, sunt împrejurările în care s­a produs manifestarea de violentă şi care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve sau să infirme intentia de ucidere.
Esential pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz, în tentativă la omor calificat (art.20 rap.la art.174, 175 lit.i C.pen.) ori în vătămare corporală gravă prev.de art.182 C.pen.este stabilirea formei şi modalitătii vinovătiei cu care a săvârşit infractiunea.
Dacă în cazul infractiunii de vătămare corporală gravă inculpatul actionează cu intentia generală de vătămare, în cazul tentativei la omor intentia este de ucidere. Este adevărat că infractiunea prevăzută în art.182 alin.2 C.pen.poate avea ca element subiectiv şi intentia depăşită, însă, în acest caz, făptuitorul actionează nu cu intentia de omor, ci cu cea generală de vătămare corporală, rezultatul mai grav – punerea în primejdie a vietii persoanei – fiind imputat acestuia pe baza culpei, ipoteză unanim acceptată judiciar şi caracteristică pentru forma mixtă de vinovătie „praeterintentie”.
În cazul infractiunii de omor, rămasă în forma tentativei, actele de punere în executare a omorului, săvârşite până în momentul interventiei evenimentului întrerupător, trebuie să releve – prin natura lor şi împrejurările în care au fost săvârşite – că infractorul a avut intentia specifică de omor, iar nu intentia generală de a vătăma.
Astfel, există tentativă de omor şi nu vătămare corporală, ori de câte ori inculpatul actionează în aşa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori foloseşte instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevantă timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infractiunilor de vătămare corporală şi nu exprimă dinamismul interior al actului infractional.
Anumite stări ale infractorului (stare de ebrietate avansată) ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea actului, nu au relevantă în sine, întrucât intentia de omor se deduce din modul în care a actionat, iar nu din elemente exterioare.
Forma şi modalitatea intentiei, element al laturii subiective a infractiunii, rezultă din materialitatea actului, din relatiile personale anterioare existente între inculpat şi victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul şi intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului.
Pentru existenta infractiunii de vătămare corporală gravă prevăzută în art.182 alin.2 C.pen., este necesar ca, pe plan subiectiv, în raport cu rezultatul produs, inculpatul să fi actionat cu praeterintentie.
În vederea delimitării infractiunii de vătămare corporală gravă de tentativa la omor, în stabilirea laturii subiective, trebuie să se tină seama de toate datele de fapt, începând cu obiectul folosit, intensitatea cu care au fost aplicate loviturile, regiunea spre care au fost îndreptate acestea, urmările ce se puteau produce şi terminând cu împrejurarea dacă lipsa unei asistente medicale calificate şi de urgentă punea în primejdie viata victimei.
Ceea ce deosebeşte infractiunea de vătămare corporală gravă având ca urmare punerea în primejdie a vietii persoanei de tentativa la infractiunea de omor, este pozitia subiectivă a făptuitorului fată de actiunile care constituie latura obiectivă a infractiunii.
În timp ce în cazul faptelor prevăzute în art.182 alin.2 teza ultimă C.pen., inculpatul actionează cu praeterintentie – în sensul că, urmărind să lovească victima sau să­i cauzeze o vătămare corporală, se produce o consecintă mai gravă şi anume punerea în primejdie a vietii acesteia, consecintă care depăşeşte intentia făptuitorului şi în raport cu care el se află în culpă – în cazul tentativei la infractiunea de omor, acesta actionează numai cu intentie.
Practica judiciară este unanimă atunci când reliefează că „pentru stabilirea pozitiei subiective a făptuitorului trebuie să se tină seama de toate împrejurările în care fapta a fost comisă, de obiectul folosit, de regiunea corpului vizată şi de urmările produse sau care s­ar fi putut produce, iar dacă nu se poate stabili culpa făptuitorului în ceea ce priveşte consecinta mai gravă produsă, atunci acesta va răspunde pentru tentativă la infractiunea de omor”.
Probele testimoniale ale dosarului, administrate nemijlocit în fata tribunalului relevă fără echivoc că inculpatul A.A.D. a actionat cu intentia indirectă de a ucide.
Relevantă în acest sens este chiar declaratia părtii civile care arată textual: „mă aflam în fata barului în noaptea de 2/3 ianuarie 2010, inculpatul a venit din spate şi m­a lovit în ceafă, iar eu am căzut la pământ, pierzându­mi cunoştinta. Nu am avut vreun conflict cu inculpatul şi nu cunosc motivele pentru care am fost agresat. Eram sub influenta alcoolului”.
Sustinerile părtii vătămate sunt confirmate prin declaratia martorului B.V. care arată „am fost prezent la incidentul dintre părti şi am văzut când inculpatul s­a apropiat de victimă, l­a lovit cu o sticlă de vin sau de şampanie pe jumătate plină, în partea din dreapta a capului. În urma loviturii, sticla s­a spart, iar victima a căzut şi s­a lovit la ceafă”.
În acelaşi sens declară şi martorul M.I.A. „am observat că inculpatul s­a apropiat de partea vătămată şi l­a lovit cu o sticlă de vin în cap. Sticla era goală şi în urma loviturii s­a spart, victima căzând la sol. La fel arată şi martorii V.A., V.D., L.R., şi M.G. „în fata discotecii, am văzut cum inculpatul l­a lovit în cap cu o sticlă pe partea vătămată, iar acesta a căzut la pământ”. Inculpatul prin declaratia de la dosar a înteles la 10 mai 2011 să nu mai uzeze de dreptul la tăcere, învederând magistratului fondului că a lovit­o pe partea vătămată cu o sticlă de vin în cap, dar datorită faptului că victima l­a agresat pe vărul inculpatului A. Dănut, cu pumnul în zona fetei, simtindu­se provocat. A afirmat că sticla nu s­a spart.
Din raportul de nouă expertiză medico­legală a victimei depus în rejudecare de către IML Cluj, rezultă că victima a necesitat 50 de zile de îngrijiri medicale, suferind o contuzie cerebrală hemoragică frontală dreaptă, fractură craniană occipitală dreaptă şi hemoragie subarahnoidiană, ceea ce pune în evidentă cu claritate că inculpatul a lovit victima cu mare intensitate. Medicii legisti au concluzionat că leziunile traumatice ale victimei s­au produs prin cădere de la acelaşi nivel şi lovire de un plan dur în cadrul unei auto­sau heteropropulsii. Impactul a fost occipital, cu producerea unei fracturi craniene şi aparitia în zona opusă impactului a unor leziuni meningo­cerebrale de contra­lovitură, respectiv hemoragie subarahnoidiană şi contuzie cerebrală hemoragică frontală.
Pentru caracterizarea laturii subiective a infractiunii de omor, esentială este intensitatea loviturii aplicate, concretizată de consecintele produse şi nu faptul că inculpatul a aplicat o singură lovitură.
Intensitatea loviturii, zona vitală a capului unde a fost aplicată şi gravitatea leziunilor produse, în raport şi cu vârsta tânără a victimei, conduc la concluzia că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale şi, cu toate că nu l­a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, săvârşind astfel tentativa la omor calificat cu intentie indirectă şi nu infractiunea de vătămare corporală gravă sau vătămare corporală prev.de art.181 C.pen., astfel cum a sustinut, în mod nefondat, acesta.
În surprinderea pozitiei psihice pe care inculpatul a avut­o în momentul comiterii infractiunii, trebuie pornit de la premisa că tocmai faptul că s­au aplicat lovitura în zona capului, cu o anumită intensitate, este de natură să conducă la ideea că acesta a prevăzut şi acceptat posibilitatea lezării unor regiuni cu potential mortal ridicat (capul). Este adevărat că orientarea expresă a loviturii către aceste regiuni reliefează mai puternic intentia de a ucide (care este directă).
Practica judiciară este unanimă în a considera că „suntem în prezenta tentativei de omor şi nu a vătămării corporale grave ori de câte ori inculpatul actionează, în aşa mod, încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei, ori foloseşte instrumente sau procedee specifice uciderii, moartea victimei neproducându­se din motive independente de vointa acestuia. Nu are relevantă timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infractiunilor de vătămare corporală şi nu exprimă dinamismul interior al actului”.
În spetă, fapta inculpatului care a aplicat o singură lovitură în capul victimei, cu putere, cu o sticlă de vin, constituie tentativă la omor calificat prev.de art.20, 174, 175 lit.i C.pen., iar nu infractiunea de vătămare corporală prev.de art.181 C.pen., sau vătămare corporală gravă prev.de art.182 alin.2 C.pen., atâta vreme cât viata victimei a fost salvată numai prin asistenta medicală calificată şi de urgentă, rezultatul mai grav, decesul, nu s­a produs datorită tocmai intervenirii acestei cauze independente de vointa acestuia, inculpatul acceptând, cu uşurintă, posibilitatea ca actiunea sa să ducă la moartea celui lovit.
Nici numărul mic de zile de îngrijiri medicale de 50 şi care nu au pus în primejdie viata victimei, nu sunt relevante pentru încadrarea juridică a infractiunii, deoarece intentia de a ucide se deduce din modul de a actiona al inculpatului, aflat în stare de ebrietate, care a cunoscut de asemenea gradul ridicat de îmbibatie alcoolică al victimei, asupra căreia a actionat agresiv, tocmai profitând de starea fiziologică alterată a acestuia.
Nu în ultimul rând, trebuie remarcat că inculpatul după ce a lovit victima şi a lăsat­o în nesimtire, pe caldarâm,în stradă în fata discotecii, nu i­a acordat niciun ajutor, abandonând­o în frig, martorii prezenti contactând Serviciul de urgentă 112 şi Politia.
Aşa fiind, inculpatul urmează să răspundă penal pentru săvârşirea tentativei la omor calificat prev.de art.20, 174, 175 lit.i C.pen., conditii în care apelul Parchetului este fondat, urmând a fi admis în baza art.379 pct.2 lit.a C.proc.pen. în latura penală a cauzei, fiind judicioasă şi retinerea agravantei de comitere a infractiunii în loc public, urmând a se desfiinta în această limită sentinta instantei de fond. Actiunea inculpatului de agresare a victimei în public, în prezenta mai multor persoane, întruneşte totodată şi elementele constitutive a infractiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prev.de art.321 alin.1 C.pen.
Probele administrate şi anume declaratiile victimei B.D.V., procesul verbal de la cercetare la fata locului au ilustrat din punct de vedere topografic trotuarul, respectiv strada, ca loc de comitere al faptei, de unde a rezultat natura şi destinatia acesteia, ca fiind un spatiu de trecere, deschis, ceea ce permite accesul oricărei persoane.
Locul unde a fost agresată victima B.D.V. de către inculpatul A.A.D., strada, trotuarul din fata discotecii, chiar prin definitia ei, evidentiază accesibilitatea publicului, care nu poate fi restrânsă numai la persoanele ce locuiesc în zonă, atâta timp cât locul respectiv este deschis, existând permanent posibilitatea trecerii oricărei persoane, deci a unei publicităti virtuale, strada având tocmai această destinatie de trecere dintr­o zonă în alta, nefiind necesară dovada prezentei efective a unor persoane la momentul săvârşirii faptei de către inculpat.
Astfel, în mod corect s­a retinut de către Curte că fapta inculpatului a fost săvârşită în public, în acceptiunea dispozitiilor art.152 lit.a C.pen., ceea ce atrage incidenta agravantei prevăzute în art.175 alin.1 lit.i C.pen., încadrarea juridică sub acest aspect fiind corect stabilită.
Actele de violentă comise de inculpat îndreptate fiind împotriva valorii sociale supreme – viata –, atrage în numele dreptului inviolabil la viată, la integritatea fizică, psihică şi materială a oricărei fiinte, pedepsirea corespunzătoare a făptuitorului.
Atitudinea inculpatului şi modul de comitere al faptei, nu pot fi omise, ele nefiind corect evaluate de tribunal, în alegerea pedepsei şi a modului de executare al acesteia.
Nu se poate ca, pentru faptele săvârşite împotriva altor semeni de ai lor şi cărora au încercat să le curme viata, sau să le distrugă bunurile, răspunderea lor penală să nu fie corespunzătoare încălcărilor grave aduse ordinii sociale, vietii.
Potrivit art.72 din Codul penal la stabilirea şi aplicarea pedepselor se tine seama de dispozitiile părtii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului alegerii sanctiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instantă.
De altfel, ca să­şi poată îndeplini functiile care­i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravitătii faptei şi potentialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenta sanctiunii.
Functiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr­o justă individualizare a sanctiunii, care să tină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la conditiile socio­etice impuse de societate.
Actele de violentă exercitate de inculpat în comiterea faptei sunt elemente care nu pot fi omise şi care trebuiesc bine evaluate de către instanta de apel, în alegerea pedepsei.
Aşa fiind, inculpatul trebuia să ştie că, pe lângă drepturi, are şi o serie de datorii, obligatii, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fata societătii.
Sub aspectul individualizării pedepselor în spetă, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.72 C.pen., tinându­se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptelor comise agravat de circumstantele reale ale săvârşirii lor, dar şi de circumstantele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine nesinceră cu privire la activitatea infractională, nu posedă antecedente penale, aşa cum rezultă din fişa de cazier şi nu a contribuit la dezdăunarea părtii civile.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situatia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abtine de la săvârşirea de infractiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, conditionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privatiunii, trebuie să reflecte gravitatea infractiunii şi gradul de vinovătie al făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă şi proportională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, preventia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român, art. ­52 alin.1 ­, potrivit căruia “scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infractiuni”.
Dar, fireşte, în lumina criteriilor prevăzute de art.72 C.pen., gravitatea concretă a unei activităti infractionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei şi făptuitorului.
Fapta este neîndoielnic gravă, astfel că în operatia complexă a individualizării tratamentului penal, curtea va tine seama că actiunea violentă a inculpatului era să aibă drept consecintă pierderea unei vieti omeneşti, ceea ce demonstrează că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse care să fie în deplin acord cu dispoz.art.1 din Codul penal, ce prevăd că “legea penală apără…persoana, drepturile şi libertătile acesteia, proprietatea precum şi întreaga ordine de drept”.
Nu poate fi acceptată sustinerea inculpatului că ar fi actionat în stare de provocare, deoarece nicio probă a dosarului nu evidentiază această circumstantă legală judiciară.
Curtea retine că pentru existenta provocării este necesară îndeplinirea a trei conditii: infractiunea să fi fost comisă sub influenta unei puternice tulburări sau emotii; această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din partea victimei; provocarea să se fi produs prin violentă ori, printr­o atingere gravă a demnitătii persoanei sau, printr­o altă actiune ilicită gravă.
Starea de tulburare caracteristică circumstantei atenuante a provocării, constă în reactia psihică produsă făptuitorului de actul provocator al persoanei vătămate şi care determină comiterea infractiunii. Existenta sa se verifică în raport cu momentul săvârşirii acesteia, iar intensitatea ei se apreciază tinându­se seama de persoana făptuitorului şi de circumstantele în care s­au produs faptele.
Nu în ultimul rând, pentru retinerea stării de provocare, în sensul art.73 lit.b C.pen.nu se poate face abstractie de unele criterii obiective, cum ar fi compararea reactiei făptuitorului cu reactia „omului mediu” supus unei provocări similare, cerinta unei anumite proportii între actul provocator şi reactia făptuitorului, inclusiv prin observarea consecintelor faptei săvârşite ca urmare a actului provocator. Niciunul din martorii audiati în cauză nu relevă pretinsa agresiune dintre victimă şi vărăul inculpatului A. D., în cadrul căreia partea vătămată să se fi manifestat agresiv fată de ruda inculpatului şi care să justifice lovirea sa ulterioară cu aşa intensitate.
În aceste conditii, pentru fapta comisă aceea de tentativă la omor calificat prev.de art.20, 174, 175 lit.i C.pen.i se va aplica o pedeapsă de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a,b C.pen. şi 1 an închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev.de art.321 alin.1 C.pen.
În baza art. 33 lit. b şi 34 lit. b Cod penal, se va constata că faptele formează un concurs ideal, dispunându­se contopirea pedepselor aplicate, inculpatul executând­o pe cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b Cod penal, prin privare de libertate. Sanctiunea rezultantă se va executa prin privare de libertate, numai un asemenea mod de executare a acesteia putând contribui la reinsertia socială reală a inculpatului. Gravitatea deosebită a faptei reliefată prin modul de comitere şi urmările produse, exclud aplicarea beneficiului suspendării conditionate a pedepsei vizată de art.81 C.pen., alături de neplata despăgubirilor civile.
În baza art.71 C.pen.se va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza II­a şi lit.b C.pen.de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepselor.
Prin aplicarea în acest mod a pedepsei accesorii, s­a respectat un procedeu rezonabil care este şi în acord cu decizia CEDO din cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, interdictia impusă inculpatului respectând principiul proportionalitătii, în sensul de a nu fi ales în autorităti publice sau în functii elective publice şi neavând dreptul de a ocupa o functie implicând exercitiul autoritătii de stat.
Se vor înlătura din hotărârea atacată art.81 ­83 C.pen.
Se vor mentine restul dispozitiilor sentintei penale.
Cerintele legii impun ca persoana care a săvârşit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârşirea acesteia, indiferent de caracterul lor, ceea ce reiese din însăşi redactarea art.998 şi 999 din Codul civil, care folosesc termenul general de „prejudiciu”, fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestuia, ceea ce înseamnă că trebuie reparate atât prejudiciile materiale cât şi cele morale cauzate prin orice fapte ilicite, deci, şi a celor cu caracter penal.
Dacă în cazul răspunderii civile patrimoniale, stabilirea prejudiciului este relativ uşoară, întrucât acesta este material, evaluabil în bani, iar criteriile de fixare a pagubei materiale sunt tot de natură patrimonială, în cazul răspunderii civile nepatrimoniale pentru daunele morale, dimpotrivă, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile, prin ele însele de a fi evaluate în bani.
În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecintele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.
Pe de altă parte, această compensatie materială trebuie să fie echitabilă şi proportională cu întinderea pagubei suferite.
În sinteză, existând raport de cauzalitate între activitatea delictuală a inculpatilor şi prejudiciul material, cât şi cel nepatrimonial încercat de partea civilă, curtea apreciază că solutia pronuntată este corespunzătoare principiilor răspunderii civile delictuale stabilite prin dreptul intern şi exigentelor art.3 din Protocolul nr.7 la Conventia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertătilor Fundamentale.
Se va stabili în favoarea Baroului de Avocati Cluj suma de 50 lei, reprezentând onorariu partial pentru apărătorul din oficiu, care va fi suportat din FMJ.
Cheltuielile judiciare în judecarea apelului parchetului vor rămâne în sarcina statului conform art.192 pct.3 alin.3 C.pr.pen. (Judecător Delia Purice)