|
Tâlhărie. Individualizare
pedeapsă. Declaraţie de recunoaştere.
Cod penal, art. 72, art. 211
Cod procedură penală, art. 3201
Recunoaşterea de către inculpat a
situaţiei de fapt, în modalitatea expusă în actul de sesizare nu impune automat
aplicarea unei pedepse la limita minimă a textului de lege incriminator, urmând
ca la individualizare să se facă aplicarea şi a celorlalte criterii.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia
Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,
Decizia penală nr. 548 din 19 aprilie 2012.
Prin sentinţa penală nr. 12 din 20.01.2012
pronunţată de Judecătoria Găeşti în baza art.20 Cod penal raportat la art.211
alin.1, alin.2 lit.b şi alin.2 indice 1 lit.c Cod penal cu art.37 lit.a Cod
penal şi art.320 indice 1 Cod procedură
penală a fost condamnat inculpatul V.M. la 4 ani închisoare.
În baza art.61 Cod penal a fost
revocată liberarea condiţionată pentru restul de 506 zile închisoare rămas
neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală
nr.164/20.02.2008 a Judecătoriei Moreni pe care a contopit-o cu pedeapsa de 4
ani dispunându-se ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4
ani închisoare.
În baza art.88 Cod penal a fost
dedusă din durata pedepsei arestarea preventivă începând cu data de 07.11.2011
şi până la zi, iar în baza art.350 Cod procedură penală a fost menţinută starea
de arest a inculpatului.
În baza art. 71 Cod penal au fost
interzise inculpatului exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art.64 alin.1
lit.a teza a-II-a şi lit.b Cod penal, din momentul în care hotărârea de
condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până
la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea
termenului de prescripţie a executării pedepsei.
S-a luat act că partea vătămată
nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre
instanţa de fond a reţinut că în seara de 06.11.2011, în jurul orei 23,30,
inculpatul a mers în domiciliul părţii vătămate C.G. pentru a sustrage bunuri.
În acest scop inculpatul a
pătruns într-o dependinţă a locuinţei părţii vătămate, a luat un ham pentru cal
şi o bicicletă, din locul unde erau depozitate, cu intenţia de a le scoate
afară şi însuşi.
Alertată de lătratul câinilor,
partea vătămată a ieşit în curte şi a mers în magazia unde se afla inculpatul,
pe care l-a imobilizat şi tras afară, chemând în ajutor pe fiul său C. D.
Pentru a-şi asigura scăparea,
inculpatul a muşcat partea vătămată de degetul mic de la mâna stângă şi a
lovit-o cu pumnii în cap, sărind gardul în curtea martorului P. N. unde a fost
ajuns şi imobilizat de martor şi partea vătămată, care au sesizat organele de
poliţie.
Raportul de expertiză medico
legală SML Dâmboviţa, a concluzionat că partea vătămată, a prezentat o leziune
traumatică la degetul V mâna stângă, produsă prin lovire, posibil muşcare, ce
poate data din 06.11.2011.
De asemenea, inculpatul, examinat
la data de 07.11.2011, a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu
sau de corpuri dure, care au necesitat 2-3 zile de îngrijire medicală, conform
raportului de expertiză medico-legală al SML Dâmboviţa, apreciindu-se din
probele administrate că acestea au fost produse în timpul imobilizării
inculpatului, care s-a manifestat agresiv faţă de partea vătămată şi martori.
La individualizarea pedepsei
aplicată inculpatului instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de
individualizare prevăzute în art.72 Cod penal, respectiv, limitele de pedeapsă
prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana
inculpatului care este recidivist potrivit art.37 lit.a Cod penal.
Deoarece din fişa de cazier
judiciar a inculpatului a rezultat că, ultima condamnare a inculpatului este de
5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.164/20.02.2008 a Judecătoriei
Moreni şi a fost liberat condiţionat la data de 17.08.2011 rămânând neexecutat
un rest de pedeapsă de 506 zile, s-a
considerat faţă de gravitatea faptei săvârşite în intervalul de timp de
la eliberare şi până la împlinirea pedepsei, că se impune revocarea acestei
liberări condiţionate în condiţiile art.61 alin.1 Cod penal, urmând ca pedeapsa
stabilită pentru infracţiunea dedusă judecăţii şi restul de pedeapsă ce a mai
rămas de executat să se contopească.
Împotriva acestei soluţii a
declarat recurs inculpatul V. M. criticând-o pentru netemeinicie şi
nelegalitate.
În motivarea acestei căi de atac
inculpatul a precizat că pedeapsa aplicată este mult prea aspră faţă de
circumstanţele sale personale, menţionând în acest sens că a recunoscut
comiterea infracţiunii pentru care este cercetat, iar prejudiciul a fost unul
destul de redus şi totodată recuperat.
Examinând recursul formulat prin
prisma actelor şi lucrărilor dosarului, a criticilor invocate, cât şi sub toate
aspectele conform art. 385/6 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea a apreciat ca
nefondată această cale de atac.
Coroborând probele administrate
în cauză, respectiv: actele medico-legale anterior amintite, declaraţiile
martorilor, plângerea şi declaraţia părţii vătămate, dar şi declaraţiile
inculpatului, care a precizat în faţa instanţei de fond că doreşte să fie
judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, Curtea a
reţinut aceeaşi situaţie de fapt ca şi
judecătoria.
Situaţia de fapt în mod
justificat a fost încadrată ca întrunind elementele constitutive ale unei
infracţiuni de tentativă la tâlhărie prev. de art.20 Cod penal raportat la
art.211 alin.1, alin.2 lit.b şi alin.2 indice 1 lit.c Cod penal.
Referitor la individualizarea
pedepsei criticată de către inculpat, s-a constatat în primul rând că acesta a
suferit până în prezent mai multe condamnări pentru infracţiuni atât de furt
calificat cât şi de tâlhărie, ceea ce denotă o perseverenţă infracţională din
partea sa şi o atitudine refractară faţă de ordinea de drept şi regulile de
convieţuire socială.
Pe de altă parte, se observă că
pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită de către instanţa de fond, se află
destul de aproape, chiar dacă nu la limita minimului prevăzut de textul de lege
incriminator.
Având în vedere aceste aspecte,
Curtea a considerat că pedeapsa astfel cum a fost dozată de către instanţa de
fond, îşi regăseşte corespondent în principiile şi scopul acesteia instituit de
art. 52 şi urm. Cod penal.
( Judecător Florentin Teişanu )
| 
