avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Tâlhărie. Individualizare pedeapsă. Declaraţie de recunoaştere.
 
Cod penal, art. 72, art. 211
Cod procedură  penală, art. 3201
                                                                   
Recunoaşterea de către inculpat a situaţiei de fapt, în modalitatea expusă în actul de sesizare nu impune automat aplicarea unei pedepse la limita minimă a textului de lege incriminator, urmând ca la individualizare să se facă aplicarea şi a celorlalte criterii.
 
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,
Decizia  penală nr. 548 din 19 aprilie 2012.
 
Prin  sentinţa penală nr. 12 din 20.01.2012 pronunţată de Judecătoria Găeşti în baza art.20 Cod penal raportat la art.211 alin.1, alin.2 lit.b şi alin.2 indice 1 lit.c Cod penal cu art.37 lit.a Cod penal  şi art.320 indice 1 Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul V.M. la 4 ani închisoare.
În baza art.61 Cod penal a fost revocată liberarea condiţionată pentru restul de 506 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.164/20.02.2008 a Judecătoriei Moreni pe care a contopit-o cu pedeapsa de 4 ani dispunându-se ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.
În baza art.88 Cod penal a fost dedusă din durata pedepsei arestarea preventivă începând cu data de 07.11.2011 şi până la zi, iar în baza art.350 Cod procedură penală a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 71 Cod penal au fost interzise inculpatului exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a şi lit.b Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că în seara de 06.11.2011, în jurul orei 23,30, inculpatul a mers în domiciliul părţii vătămate C.G. pentru a sustrage bunuri.
În acest scop inculpatul a pătruns într-o dependinţă a locuinţei părţii vătămate, a luat un ham pentru cal şi o bicicletă, din locul unde erau depozitate, cu intenţia de a le scoate afară şi însuşi.
Alertată de lătratul câinilor, partea vătămată a ieşit în curte şi a mers în magazia unde se afla inculpatul, pe care l-a imobilizat şi tras afară, chemând în ajutor pe fiul său C. D.
Pentru a-şi asigura scăparea, inculpatul a muşcat partea vătămată de degetul mic de la mâna stângă şi a lovit-o cu pumnii în cap, sărind gardul în curtea martorului P. N. unde a fost ajuns şi imobilizat de martor şi partea vătămată, care au sesizat organele de poliţie.
Raportul de expertiză medico legală SML Dâmboviţa, a concluzionat că partea vătămată, a prezentat o leziune traumatică la degetul V mâna stângă, produsă prin lovire, posibil muşcare, ce poate data din 06.11.2011.
De asemenea, inculpatul, examinat la data de 07.11.2011, a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu sau de corpuri dure, care au necesitat 2-3 zile de îngrijire medicală, conform raportului de expertiză medico-legală al SML Dâmboviţa, apreciindu-se din probele administrate că acestea au fost produse în timpul imobilizării inculpatului, care s-a manifestat agresiv faţă de partea vătămată şi martori.                      
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute în art.72 Cod penal, respectiv, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatului care este recidivist potrivit art.37 lit.a Cod penal.
Deoarece din fişa de cazier judiciar a inculpatului a rezultat că, ultima condamnare a inculpatului este de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.164/20.02.2008 a Judecătoriei Moreni şi a fost liberat condiţionat la data de 17.08.2011 rămânând neexecutat un rest de pedeapsă de 506 zile, s-a  considerat faţă de gravitatea faptei săvârşite în intervalul de timp de la eliberare şi până la împlinirea pedepsei, că se impune revocarea acestei liberări condiţionate în condiţiile art.61 alin.1 Cod penal, urmând ca pedeapsa stabilită pentru infracţiunea dedusă judecăţii şi restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat să se contopească.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs inculpatul V. M. criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În motivarea acestei căi de atac inculpatul a precizat că pedeapsa aplicată este mult prea aspră faţă de circumstanţele sale personale, menţionând în acest sens că a recunoscut comiterea infracţiunii pentru care este cercetat, iar prejudiciul a fost unul destul de redus şi totodată recuperat.
Examinând recursul formulat prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, a criticilor invocate, cât şi sub toate aspectele conform art. 385/6 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea a apreciat ca nefondată această cale de atac.
Coroborând probele administrate în cauză, respectiv: actele medico-legale anterior amintite, declaraţiile martorilor, plângerea şi declaraţia părţii vătămate, dar şi declaraţiile inculpatului, care a precizat în faţa instanţei de fond că doreşte să fie judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, Curtea a reţinut aceeaşi situaţie de fapt  ca şi judecătoria.
Situaţia de fapt în mod justificat a fost încadrată ca întrunind elementele constitutive ale unei infracţiuni de tentativă la tâlhărie prev. de art.20 Cod penal raportat la art.211 alin.1, alin.2 lit.b şi alin.2 indice 1 lit.c Cod penal.
Referitor la individualizarea pedepsei criticată de către inculpat, s-a constatat în primul rând că acesta a suferit până în prezent mai multe condamnări pentru infracţiuni atât de furt calificat cât şi de tâlhărie, ceea ce denotă o perseverenţă infracţională din partea sa şi o atitudine refractară faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.
Pe de altă parte, se observă că pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită de către instanţa de fond, se află destul de aproape, chiar dacă nu la limita minimului prevăzut de textul de lege incriminator.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea a considerat că pedeapsa astfel cum a fost dozată de către instanţa de fond, îşi regăseşte corespondent în principiile şi scopul acesteia instituit de art. 52 şi urm. Cod penal.
                         
                                                               ( Judecător  Florentin Teişanu )