avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Stabilirea competenţei materiale de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva deciziilor adoptate de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor.
 
Art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005
Art. 20 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005
Art. 8 alin. (1) din Decizia nr. 425/2005 a Primului Ministru
 
Potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, deciziile adoptate de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condiţiile Legii nr. 554/2004, competenta de soluţionare revenind secţiei de contencios administrativ a curţii de apel în raza căreia îşi are domiciliul reclamantul [art. 20 alin. (1) din titlu].
Legea stabileşte competenta instanţei de contencios administrativ pentru situaţia în care persoana interesata contesta decizia sub aspectul emiterii titlului de despăgubire (refuzul emiterii, cuantumul despăgubirilor, persoana indicata ca beneficiar, etc.).
Potrivit art. 8 alin. (1) din Decizia nr. 425/2005 a Primului Ministru, prin care s-a aprobat Regulamentul privind organizarea si funcţionarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor si art. 20 alin 1din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 actualizata „deciziile adoptate de Comisia centrala pot fi atacate cu contestaţie în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia centrala”, iar alin. (2) dispune: „competenta de soluţionare revine secţiei de contencios administrativ si fiscal a curţii de apel în a cărei raza teritoriala domiciliază reclamantul”.
Prin urmare, aceste dispoziţii legale stabilesc competenta materiala a curţilor de apel, secţia de contencios administrativ si fiscal de a verifica legalitatea deciziei data de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Raţiuni de simetrie impun cu forţa evidentei ca orice alte demersuri juridice ce-si au sorgintea în cea din urma procedura administrativa nejurisdicţională (respectiv aceea finalizata cu emiterea deciziei de către Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor) se circumscriu, la rândul lor, competentei de contencios administrativ, iar nu prerogativelor jurisdicţiei conferite expres secţiei civile a tribunalului de alin 3 al art. 26 din Legea 10/2001, aşa cum greşit a reţinut prima instanţă.
 
Decizia civilă nr. 4/23 ianuarie 2012
   
La data de 16 iunie 2011, contestatoarele D.M.V., B.E. şi B.M.V.  au formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 9672/26.05.2011, privind acordarea de despăgubiri in condiţiile Titlului VII, stabilite in baza Legii nr. 247/2005, solicitând modificarea valorii stabilite drept despăgubire si obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, sa  emită o noua decizie.
În motivare, contestatoarele au susţinut  in esenţă,  că după apariţia Legii 10/2001,  au solicitat  acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat in D., str.R.C., fosta 1 M., nr. 23, cerere ce a fost soluţionata de Primăria municipiului D. prin emiterea dispoziţiei nr. 5651/2007, fiind înaintat dosarul depus in baza Legii 10/2001 la A.N.R.P. B., sub nr. 07680/2008.
Ulterior, prin cererea din dosarul nr.626/46/2010 contestatoarele au formulat acţiune de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la desemnarea unui evaluator in vederea stabilirii despăgubirilor, fiindu-le admisă acţiunea prin sentinţa civila nr.156/F-CONT/14.04.2010 pronunţata de Curtea de Apel Piteşti, rămasa irevocabila prin Decizia nr. 1811/25.03.2011 pronunţata de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie.
In data de 23.09.2010, contestatoarele au formulat o notificare prin care au solicitat desemnarea unui evaluator agreat in vederea întocmirii raportului de evaluare, iar in data de 10.11.2010 a fost întocmit raportul de evaluare pentru imobilul situat in D., str.1 M., nr. 23, fiindu-le emisa Decizia nr. 9672/26.05.2011, care a fost comunicat in data de 14.06.2011.
 Contestatoarele susţin că  raportul de evaluare pentru imobilul teren nu este corect, astfel că Decizia nr. 9672/26.05.2011, privind acordarea de despăgubiri in condiţiile Titlului VII, stabilite in baza Legii nr. 247/2005, emisa de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, este  viciată, motiv pentru care solicită întocmirea unui nou raport de evaluare pentru imobilul teren.
Contestatoarele au înţeles să-şi valorifice drepturile ce rezultă din aplicarea unor legi speciale reparatorii, în cadrul unui litigiu civil, conform prevederilor Legii 10/2001 republicată, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, completate cu cele ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Faţă de aceste considerente, pe baza probelor administrate, instanţa  a stabilit că este competentă să statueze asupra cererii si să stabilească valoarea despăgubirilor pentru imobilul teren în suprafaţa de 300 mp., iar pentru stabilirea despăgubirii pentru întreg imobilul situat în Drăgăşani, str. 1 Mai, nr. 23, va adăuga la valoarea terenului si valoarea construcţie in cuantum de 265.300 lei, ce nu a fost contestata de petente.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 25 august 2011, intimata Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Vâlcea  privind solicitările reclamanţilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată  şi excepţia  lipsei  procedurii prealabile cu privire la contestaţia formulată de către reclamanţi  la Decizia nr.9672 din 26.05. 2011 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr.1148/26.10.2011, Tribunalul Vâlcea a respins excepţia necompetenţei materiale şi excepţia lipsei  procedurii prealabile cu privire la contestaţia formulată de către reclamanţi  la Decizia nr.9672 din 26.05. 2011,ridicate de pârâtă; a admis acţiunea formulată de contestatoarele D.M.V., B.E. şi B.M.V., a dispus anularea deciziei nr. 9672/26.05.2011 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a obligat pârâta să emită o nouă decizie de acordare de despăgubiri privind imobilul ce face obiectul notificării nr.65/2001, pentru valoare de 100 euro/mp.
 În adoptarea acestei soluţii Tribunalul Vâlcea  a reţinut în esenţă că  excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Vâlcea privind solicitările reclamanţilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu poate fi primită.
     Astfel, reclamatele au înţeles să-şi valorifice drepturile civile în baza Legii nr.10/2001 R, cu modificările şi completările ulterioare aduse prin Legea nr. 247/2005, obiectul cererii fiind contestarea valorii de piaţă stabilită de expertul evaluator Dionisie Florin, iar nu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 7 din Legea nr.554/2004.
 Excepţia lipsei procedurii prealabile cu privire la contestaţia formulată de către reclamanţi  la Decizia nr. 9672 din 26.05. 2011, este de asemenea nefondată, având în vedere că acţiunea nu este întemeiată pe dispoziţiile Legii contenciosului administrativ care, la art.7 alin.1, prevede necesitatea efectuării procedurii prealabile ca o condiţie obligatorie de îndeplinit anterior introducerii acţiunii în instanţa de contencios administrativ.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că prin decizia contestată, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a acordat contestatoarelor măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri băneşti, cu o valoare de 281.200 lei.
Reclamanţii D.M.V., B.E. şi B.M.V. au apreciat că suma stabilită prin decizia contestată  este inferioară valorii reale a bunului, determinată la suma  de 100 euro/mp. conform rapoartelor de evaluare depuse pentru terenul aparţinând domeniului public al Municipiului D. (fila 171 dosar).
Prin cererea formulată, reclamantele au formulat contestaţie împotriva Deciziei nr.9672/26.05.2011 solicitând anularea acestei decizii emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi obligarea acestei pârâte să emită o nouă decizie de acordare de despăgubiri privind imobilul ce face obiectul notificării nr.65/2001, pentru valoare de 100 euro/mp.
Prin Legea nr.247/2005 au fost aduse o serie de modificări de substanţă Legii nr. 1o/2001, în special în ceea ce priveşte natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptăţite şi procedura de stabilire şi acordare a acestora.
În temeiul art.16 din Legea nr.247/2005, stabilirea cuantumului despăgubirilor se face prin decizie a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, decizie care este supusă, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin.3 din lege, controlului de legalitate şi temeinicie la instanţa de judecată, etapă ce face parte integrantă din procedura de restituire reglementată de legea de reparaţie.
Din materialul probator administrat, respectiv lucrarea de specialitate efectuată pentru evaluarea construcţiei şi terenului aferent s-a stabilit valoarea reală a bunurilor pentru care reclamantele solicită despăgubiri, respectiv valoare de               100 euro/mp.
Tribunalul constată că această valoare de piaţă a terenului aparţinând domeniului public a fost stabilită de către expertul evaluator ANEVAR- A.C., prin metoda comparaţiei a trei imobile din Municipiul D., strada G.M. Imobilul pentru care reclamanţii solicită despăgubiri este situat la intersecţia dintre strada R.C. şi strada G.M., fiind ocupat în totalitate de blocul nr. 90, aşa cum rezultă din adeverinţa nr.2341 din 26.01.2010.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel în termen legal, intimata Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor  criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală.
Printr-o primă critică se  susţine că in mod greşit a fost soluţionată de către prima instanţă  excepţia privind  necompetenţa  materială a instanţei,  susţinând că o dată cu intrarea în vigoare a legii speciale (Legea nr. 247/2005) a fost reglementată o procedură administrativă specială, de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură şi totodată a fost înfiinţată o entitate competentă, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se vor acorda în temeiul acestui act normativ ( Titlul VII din Legea nr. 247/2005), iar potrivit art. 19 din  lege, „Deciziile adoptate de către Comisia Centrală pot fi atacate cu contestaţie în condiţiile Legii Contenciosului administrativ nr.554/2004, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Contestaţia suspendă exerciţiul dreptului de dispoziţie asupra titlului de despăgubire al titularului. Despre contestaţii se va face menţiune în evidenţele cerute de entitatea care îndeplineşte funcţii de registru şi depozitare pentru Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.”
 Se mai arata că,  reclamanţii şi-au întemeiat pretenţiile  pe dispoziţiile Legii nr.10/2001, însă  acest act normativ reglementează numai dispoziţiile cu privire la soluţionarea notificării formulate în temeiul acestui act normativ nu şi decizii cu privire la stabilirea cuantumului şi acordarea despăgubirilor ce reies din aplicarea Legii nr.10/2001.
În cazul de faţă, o instanţă necompetentă din punct de vedere material, în mod greşit a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, la plata sumei de 49.600 euro, încălcând dispoziţiile imperative ce privesc competenta instanţelor judecătoreşti cât şi prevederile Titlului VII al Legii nr.247/2005, care statuează o procedură administrativă specială de urmat, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, pentru imobilele preluate abuziv, conform Legii nr.10/2001.
II. Instanţa de fond în mod netemeinic şi nelegal a respins ca nefondată excepţia lipsei procedurii prealabile, prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ,  potrivit cu care, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există.
Pe cale de consecinţă, pentru a putea declanşa acţiunea în contencios, reclamantul trebuie să facă dovada că a îndeplinit cerinţa legii (cerinţa impusă de art.7 din Legea nr.554/2004) şi a respectat procedura prealabilă, adică s-a adresat mai întâi autorităţii emitente şi abia după refuzul acesteia, respectiv menţinerea actului, se poate adresa instanţei de judecată.
În acest sens sunt şi prevederile conţinute de art.109 alin.2 Teza I - a din Codul de procedură Civilă, potrivit cărora în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei procedurii prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege.
Potrivit art.19 Titlul VII din Legea nr.247/2005 deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate cu contestaţie în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
III. Instanţa de fond în mod netemeinic şi nelegală a anulat Decizia nr.9672/2011 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a obligat să emită o nouă decizia de acordare de despăgubiri pentru valoarea de             100 euro/mp.
Faţă de aprecierile instanţei de fond cu privire la faptul că raportul de evaluare nu este corect, întrucât, în cazul de faţă, instanţa de fond, fără a apela la opinia unui expert în domeniu, a făcut aprecieri asupra raportului de evaluare efectuat în prezenta cauză, pronunţând   o sentinţă nelegală şi netemeinică.
În cazul de faţă,  evaluatorul nu a identificat terenuri oferite la vânzare din zona terenului solicitat de către reclamant, ci a procedat la alegerea unor oferte sau tranzacţii cu proprietăţi similare din alte zone la care a aplicat corecţii în funcţie de distanţa faţă de centul localităţii, facilităţile oferite, de foloasele care le oferă. Astfel, în cazul de faţă evaluatorul a găsit ofertele optime de zona imobilului solicitat, în urma analizei şi selecţiei. Cele trei oferte expuse în raportul de evaluare au fost selectate dintr-un număr mai mare, pe considerentul că au caracteristicile asemănătoare cu terenul evaluat, acestora li s-au. aplicat corecţii, potrivit regulilor de evaluare.
Astfel, în procedura administrativă pentru imobilele pentru care au fost acordate măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 se întocmesc rapoarte de evaluare potrivit Standardelor Internaţionale de Evaluare. De asemenea, aceeaşi legislaţie în vigoare nu face referire la vreo actualizare a sumelor obţinute în rapoartele de evaluare întrucât aceste sume reflectă valoarea de piaţă a imobilelor solicitate.                     
Valoarea estimată prin raportul de evaluare în dosarul nr.39367/CC este valoarea de piaţă, aşa cum este definită de Comitetul Internaţional pentru Standarde de Evaluare şi Grupul European al Asociaţiilor de Evaluatori, în sensul că reprezintă suma estimată pentru care o proprietate ar putea fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător hotărât să cumpere şi un vânzător hotărât să vândă într-o tranzacţie echilibrată, după un marketing adecvat, în care fiecare parte a acţionat în cunoştinţă de cauză, prudent şi fără constrângere.
Aşa cum este menţionat şi în raport, evaluarea s-a realizat pe baza documentelor conţinute de dosarul nr.39367/CC transmis de Primăria mun. Drăgăşani, Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în temeiul art.16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 şi a inspecţiei la faţa locului efectuată de echipa de evaluare.
Conform Standardelor Internaţionale de Evaluare, „Valoarea de piaţă este suma estimată pentru care o proprietate va fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis şi un vânzător hotărât, într-o tranzacţie cu preţul determinat obiectiv, după o activitate de marketing corespunzătoare, în care părţile implicate au acţionat în cunoştinţă de cauză, prudent şi fără constrângere”.
Prin urmare, raportul de evaluare întocmit în dosar a fost efectuat în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare, aşa cum se prevede la art.3 lit.d şi e din Titlul VII din Legea nr.247/2005 iar valoarea stabilită prin raportul de expertiză reprezintă valoarea de piaţă.
Examinând sentinţa apelată prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea a constatat că apelul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Prin prima critică se susţine că in mod greşit prima instanţă a soluţionat excepţia   necompetenţei materiale invocată de  recurenta intimată şi este fondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, deciziile adoptate de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condiţiile Legii nr. 554/2004, competenta de soluţionare revenind secţiei de contencios administrativ a curţii de apel în raza căreia îşi are domiciliul reclamantul [art. 20 alin. (1) din titlu].
Legea stabileşte competenta instanţei de contencios administrativ pentru situaţia în care persoana interesata contesta decizia sub aspectul emiterii titlului de despăgubire (refuzul emiterii, cuantumul despăgubirilor, persoana indicata ca beneficiar, etc.).
Potrivit art. 8 alin. (1) din Decizia nr. 425/2005 a Primului Ministru, prin care s-a aprobat Regulamentul privind organizarea si funcţionarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor si art. 20 alin 1din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 actualizata „deciziile adoptate de Comisia centrala pot fi atacate cu contestaţie în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia centrala”, iar alin. (2) dispune: „competenta de soluţionare revine secţiei de contencios administrativ si fiscal a curţii de apel în a cărei raza teritoriala domiciliază reclamantul”.
Prin urmare, aceste dispoziţii legale stabilesc competenta materiala a curţilor de apel, secţia de contencios administrativ si fiscal de a verifica legalitatea deciziei data de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Raţiuni de simetrie impun cu forţa evidentei ca orice alte demersuri juridice ce-si au sorgintea în cea din urma procedura administrativa nejurisdictionala (respectiv aceea finalizata cu emiterea deciziei de către Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor) se circumscriu, la rândul lor, competentei de contencios administrativ, iar nu prerogativelor jurisdicţiei conferite expres secţiei civile a tribunalului de alin 3 al art. 26 din Legea 10/2001, aşa cum greşit a reţinut prima instanţă.
Faţă de considerentele mai sus expuse,  in temeiul art. 297 alin. 2  cod procedură civilă a fost  admis apelul, anulată sentinţa instanţei de fond, cu consecinţa trimiterii cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Vâlcea - Secţia  Contencios administrativ, care va avea în vedere şi celelalte critici.