Stabilirea cadrului procesual şi
soluţionarea cauzei, inclusiv sub aspectul laturii civile, doar în limitele
investirii.
C.proc.pen., art.317
Chiar dacă părţile vatămate s-au
constituit părţi civile cu respectarea normelor procesual penale, soluţionarea
cererilor lor sunt limitate la fapta şi persoana arătate în actul de sesizare.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia
Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,
Decizia civilă nr. 1656 din 11
decembrie 2012.
Prin sentinţa penală nr. 87 din
03 octombrie 2012 pronunţată de J. P. judeţul Buzău, în temeiul disp. art. 184
alin. 1 şi 3 Cod penal rap. la art. 3201 alin. 7 Cod proc. penală, infracţiunea
de vătămare corporală din culpă, parte vătămată N.N., a fost condamnat
inculpatul B.A. la pedeapsa de 2 luni închisoare iar în temeiul disp. 89 alin.
1 din O.U.G. nr.195/2002 rep., cu aplic. art.3201 Cod proc. penală,
infracţiunea de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea organelor de
poliţie, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare.
Conform disp. art.33 lit. a) Cod
penal şi art.34 lit.b) Cod penal au fost contopite cele două pedepse şi s-a
dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 4 luni închisoare, cu aplicarea disp. art.81 Cod
penal, stabilindu-se un termen de încercare de 3 ani şi 4 luni, potrivit disp.
art.82 Cod penal.
În baza disp. art.71 Cod penal
s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului
drepturilor prev. de art.64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din Codul
penal, ce a fost suspendată condiţionat în baza disp. art. 71 alin. 5 Cod
penal, pe durata aceluiaşi termen de încercare.
În latură civilă, inculpatul a
fost obligat la plata sumelor de 6.000 lei despăgubiri civile reprezentând
daune morale către partea civilă N.N., 1.162,04 lei părţii civile Spitalul de
Urgenţă Bucureşti şi 332,56 lei către partea civilă Spitalul de Urgenţă Buzău,
ultimele cu titlu de despăgubiri materiale.
Totodată, s-a dispus obligarea şi
a părţii civile N.N. la plata sumelor de 1.162,04 lei în favoarea părţii civile
Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, respectiv 332,56 lei către partea civilă
Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, reprezentând despăgubiri civile pentru
daune materiale.
Pentru a hotărî astfel, prima
instanţă a reţinut pe baza actelor şi lucrărilor cauzei, următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 759/P/2011
din 21 iunie 2012 al Parchetului de pe lângă J. P. s-a dispus punerea în
mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului B.A. pentru
săvârşirea infracţiunilor prev. de
art.184 alin. 1, 3 Cod penal şi art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002
republicată, cu aplic. art. 33 lit. a) Cod penal, reţinându-se în sarcina
acestuia că în ziua de 10.09.2011 a produs un accident de circulaţie soldat cu
vătămarea corporală din culpă a părţii vătămate N.N., cauzându-i leziuni
vindecabile în 50-55 zile de îngrijiri medicale şi ulterior, a părăsit locului
accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.
Analizând
materialul probator administrat în cauză, respectiv: procesul verbal de
sesizare din oficiu, plângerea penală a părţii vătămate, procesul verbal de
cercetare la faţa locului cu schiţă accidentului, declaraţiile părţii vătămate,
raportul de expertiză medico-legală cu examinarea persoanei nr.
A1/11032/09.12.2011, declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile inculpatului,
declaraţiile martorului P. A., documente medicale eliberate de Spitalul Clinic
de Urgenţă Bucureşti şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, prima instanţă a
reţinut, în fapt, următoarele:
La data de 10.09.2011, organele
de poliţie ale oraşului P. au fost sesizate cu privire la producerea unui
accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Urmare
acestei sesizări, organele de poliţie s-au deplasat la locul producerii
accidentului pe DN 2C,
oraş P. str. Nicolae Bălcescu, la km 26+400, în dreptul imobilului cu nr. 151
fiind identificată partea vătămată N.N. iar pe marginea părţii carosabile a
fost identificată o pată de culoare brun-roşcată. Cu referire la conducătorul
vehiculului implicat în accidentul de circulaţie s-a mai constatat că a părăsit
locul producerii accidentului fără încuviinţarea organelor de politie, nefiind
identificate urme de frânare sau derapare.
În urma cercetărilor efectuate a
rezultat că cel care a produs accidentul este inculpatul B.A. care, în jurul
orei 10,00, a condus atelajul hipo cu nr. de înmatriculare BZ 66 pe DN 2C, strada Nicolae Bălcescu din
oraşul Pogoanele, unde, în dreptul imobilului nr. 151 a acroşat şi accidentat
pe partea vătămată N.N. care a pătruns pe partea carosabilă în încercarea de a
traversa strada prin loc nepermis şi fără a se asigura, aspect ce a rezultat şi
din declaraţia martorului P.A..
Ulterior producerii accidentului
rutier, inculpatul B.A. a părăsit locului accidentului, fără încuviinţarea
organelor de politie.
Accidentul rutier a avut loc pe
drumul naţional DN 2C,
unde, potrivit art. 71 alin. 1 din O.U.G.
nr. 195/2002, este interzis accesul şi deplasarea vehiculelor cu
tracţiune animală.
Partea vătămată N. N. a fost
transportată la Spitalul Judeţean
Buzău, iar ulterior a fost transferată la Spitalul Clinic de Urgenţă
Bucureşti.
S-a reţinut că potrivit
raportului de expertiza medico-legală nr. A1/11032/2011 din 09.12.2011 eliberat
de Institutul Naţional de Medicina
Legala ”Mina Minovici”, partea vătămată a necesitat pentru vindecare un nr. de
50-55 zile de îngrijiri medicale, fără a-i fi pusă în primejdie viaţa.
În drept, s-a stabilit că faptele
inculpatului B. A. de a produce un accident de circulaţie soldat cu vătămarea
corporală din culpă a părţii vătămate N. N., cauzându-i leziuni vindecabile în
50-55 zile de îngrijiri medicale şi de a părăsi locului accidentului fără
încuviinţarea organelor de poliţie, întrunesc elementele constitutive ale
infracţiunilor de vătămare corporală din culpă prev. de art.184 alin. 1, 3 Cod
penal, respectiv de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea
organelor de poliţie, prev. de art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002
republicată, cu aplicarea disp. art. 33 lit. a) Cod penal.
La
termenul de judecată din data de 03.10.2012, până la începerea cercetării
judecătoreşti, în conformitate cu prevederile art. 3201 Cod proc. penală,
inculpatul a declarat personal că
recunoaşte faptele săvârşite, aşa cum au fost reţinute prin actul de sesizare
şi a solicitat instanţei ca judecata să se facă pe baza probelor administrate
în faza de urmărire penală, probe pe care le cunoaşte şi le însuşeşte,
nesolicitând administrarea altor probe.
Reţinând
o atare împrejurare de fapt precum şi că din probele administrate, rezultă că
faptele inculpatului sunt probate şi sunt suficiente date cu privire la
persoana acestuia pentru a permite stabilirea unei pedepse, instanţa de fond a
făcut aplicarea alin. 3 al art. 3201 Cod proc. penală şi a păşit la judecată.
Prin urmare, reţinând vinovăţia
inculpatului, sub forma culpei şi a intenţiei directe, prima instanţă a dispus
condamnarea acestuia în baza situaţiei de fapt şi a textului incriminator, la
stabilirea şi dozarea pedepselor avându-se în vedere atât criteriile prev. de
art. 72 Cod penal, respectiv: împrejurările săvârşirii faptelor, gradul de
pericol social concret al acestora, limitele de pedeapsă prevăzute de lege şi
persoana inculpatului, precum şi culpa concurentă a părţii vătămate la
producerea accidentului rutier, întrucât, în încercarea de a traversa strada, a
pătruns pe partea carosabilă prin loc nepermis şi fără a se asigura, cât şi
prevederile art. 3201 alin. 7 Cod proc. penală, potrivit cărora inculpatul
beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzută de lege.
În contextul elementelor de fapt
şi de drept reţinute instanţa de fond a apreciat că pedepsele cu închisoarea
situate la nivelul minimului special redus sunt
îndestulătoare şi de natură să asigure scopul coercitiv şi educativ la
care face referire art. 52 Cod penal.
Potrivit disp. art. 33 lit. a)
Cod penal instanţa de fond a constatat că cele două infracţiuni sunt concurente
şi în baza disp. art. 34 alin. 1 lit. b) Cod penal a contopit pedepsele
aplicate, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea.
În baza prevederilor art. 71
alin. 2 Cod penal s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii
exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a) teza II şi lit. b) Cod
penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii
elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul
autorităţii de stat.
Cum inculpatul nu a mai săvârşit
fapte penale şi a recunoscut săvârşirea infracţiunilor, prima instanţă a
apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executare şi drept urmare,
în temeiul disp. art. 81 Cod penal, a suspendat condiţionat executarea pedepsei
rezultante pe perioada unui termen de încercare,calculat conform prevederilor
art. 82 Cod penal.
Totodată,
în baza disp. art. 71 alin. 5 Cod penal s-a dispus suspendarea executării
pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În conformitate cu art. 359 C.proc.pen. s-a atras
atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării disp. art. 83 Cod penal
şi art.84 din acelaşi cod.
În
ceea ce priveşte latura civilă, s-a reţinut că partea vătămată N.N. s-a
constituit parte civilă cu suma de 15.000 lei, reprezentând despăgubiri civile
pentru daune materiale şi morale, fără a preciza întinderea cuantumului
fiecăreia.
De asemenea, deşi instanţa i-a
pus în vedere la termenul din 26.09.2012 să depună înscrisuri în dovedirea
daunelor materiale, partea vătămată nu a depus înscrisuri şi nici nu a propus
alte probe în acest sens.
În aceste condiţii, pe de o
parte, instanţa de fond a apreciat că partea civilă N. N. a suferit în mod cert
un prejudiciu moral, reţinut prin prisma suferinţelor cauzate de acţiunea
inculpatului şi a considerat că se impune acordarea de daune morale, cuantumul
acestora fiind stabilit în raport de gravitatea leziunilor suferite şi de
îngrijirile medicale ce i s-au acordat.
Pe de altă parte, la stabilirea
cuantumului acestor despăgubiri, prima instanţă a reţinut şi culpa concurentă a
părţii civile la producerea accidentului rutier, în proporţie egală, constând
în aceea că, în încercarea de a traversa strada, partea vătămată a pătruns pe
partea carosabilă, prin loc nepermis şi fără a se asigura.
Drept urmare, în baza disp. art.
14, art. 346 C.proc.pen.
raportat la art. 998 şi urm. Cod civil 1864, prima instanţă a dispus obligarea
inculpatului la plata sumei de 6.000 lei reprezentând despăgubiri civile pentru
daune morale către partea civilă Nicolae Nicolae.
De asemenea, reţinând că Spitalul
Clinic de Urgenţă Bucureşti s-a constituit parte civilă cu suma de 2.324,80 lei
iar Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, cu suma de 665,12 lei, reprezentând
costul îngrijirilor medicale acordate părţii vătămate, precum şi culpa comună a
părţilor în producerea prejudiciilor cauzate celor două instituţii medicale,
instanţa de fond, în baza disp. art. 14, art. 346 C.proc.pen. rap. la art.
313 din Legea nr. 95/2006 a dispus obligarea inculpatului şi a părţii vătămate
N.N. la plata sumei de câte 1.162,04 lei despăgubiri civile către Spitalul Clinic
de Urgenţă Bucureşti şi la câte 332,56 lei, cu acelaşi titlu, către Spitalul
Judeţean de Urgenţă Buzău.
Împotriva
sentinţei penale nr. 87 din 03 octombrie 2012 pronunţată de Judecătoria
Pogoanele a declarat recurs, în termen legal, partea civilă N.N., care a
criticat soluţia instanţei de fond de nelegalitate şi netemeinicie în latură
civilă, pentru motivele arătate în scris conform art. 38510 alin. 1 şi 2 C.proc.pen., filele 25 – 27
dosar recurs.
Sub
un prim aspect, s-a susţinut că daunele morale acordate sunt în cuantum
necorespunzător suferinţei fizice şi psihice încercate şi că în mod greşit
prima instanţă nu a acordat daune materiale, în condiţiile în care astfel de
cheltuieli au existat şi au legătura cu fapta comisă de inculpat.
De
asemenea, sentinţa a fost criticată şi în ceea ce priveşte greşita obligare a
sa la despăgubiri civile către unităţile spitaliceşti prin reţinerea greşită a
culpei concurente la producerea prejudiciului.
Pentru
motivele invocate s-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a
sentinţei şi admiterea acţiunii civile, astfel cum a fost formulată, precum şi
înlăturarea obligaţiei de despăgubire stabilită de prima instanţă în favoarea
celor două unităţi spitaliceşti.
Curtea,
examinând sentinţa în raport de criticile invocate, pe baza materialului
probator administrat în cauză şi din oficiu, potrivit disp. art. 3859 alin. 3 C.proc.pen., a constatat că
aceasta este afectată parţial de nelegalitate şi netemeinicie, iar recursul
declarat de partea civilă este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce
urmează:
Prin
sentinţa penală nr. 87 din 03 octombrie 2012 pronunţată de Judecătoria
Pogoanele, judeţul Buzău s-a dispus condamnarea inculpatului B.A. la pedeapsa
rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prev.
de art. 184 alin. 1 şi 3 Cod penal şi respectiv, art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr.
195/2002 republicată, ambele cu aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. 7 Cod
proc. penală, a cărei executare a fost suspendată condiţionat conform art. 81
Cod penal, pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 4 luni, stabilit
potrivit art. 82 Cod penal.
În
fapt, s-a reţinut că la data de 10 septembrie 2011, inculpatul B. A. a produs
un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală din culpă a părţii
vătămate N.N. căreia i-a cauzat leziuni traumatice pentru a căror vindecare au
fost necesare 50-55 zile de îngrijiri medicale, după care părăsit locul
accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie.
S-a
motivat că în urma cercetărilor efectuate a rezultat că inculpatul ce conducea
atelajul hipo cu nr. de înmatriculare BZ 66 pe DN 2 C, strada Nicolae Bălcescu
din oraşul P. şi în dreptul imobilului nr. 151 a acroşat şi accidentat
pe partea vătămată N.N., care a pătruns pe partea carosabilă în încercarea de a
traversa strada, prin loc nepermis şi fără să se asigure.
Cauza
a fost soluţionată în procedura simplificată reglementată de art. 3201 Cod
proc. penală, introdus prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru
accelerarea soluţionării proceselor, având în vedere poziţia procesuală a
inculpatului, care, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, a recunoscut
săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei, însuşindu-şi în
totalitate probele administrate în faza de urmărire penală şi faţă de
îndeplinirea cerinţelor impuse de dispoziţiile cuprinse în art. 3201 alin. 4 C.proc.pen., astfel cum au
fost modificate prin O.U.G. nr. 121/2011.
Prin
urmare, având în vedere că probele şi mijloacele de probă administrate în faza
de urmărire penală se coroborează întrutotul cu declaraţiile de recunoaştere
ale inculpatului, s-a constatat că în mod temeinic şi legal, instanţa de fond a
dispus condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare
corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 1 şi 3 Cod penal şi art. 89 alin.1
din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, situaţia de fapt, circumstanţele
producerii accidentului şi vinovăţia inculpatului nefiind contestate de vreuna
din părţi, astfel că din această perspectivă soluţia judecătoriei a fost
apreciată ca fiind legală şi temeinică.
Şi
pedepsele stabilite în sarcina inculpatului au fost apreciate ca fiind
corespunzătoare criteriilor cuprinse în art. 72 Cod penal şi de natură să
asigure scopul preventiv-educativ şi sancţionator impus de art. 52 Cod penal,
astfel că şi sub acest aspect, sentinţa a fost calificată ca justă.
În
ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Curtea a constatat că hotărârea primei
instanţe este parţial legală şi temeinică.
S-a
reţinut,astfel, că potrivit încheierii de şedinţă din data de 26 septembrie
2012 reiese că partea vătămată N. N. s-a constituit parte civilă în procesul
penal cu suma de 15.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale şi
morale, fără a preciza întinderea fiecăreia şi deşi din dispozitivul aceleiaşi
încheieri, rezultă că instanţa a pus în vedere acesteia să precizeze cuantumul
daunelor materiale şi a celor morale solicitate şi să depună dovezi în
susţinerea temeiniciei cererii, partea vătămată nu s-a conformat acestor dispoziţii
şi nici nu s-a mai prezentat în instanţă.
Având
în vedere că în conformitate cu art. 1169 Cod Civil anterior, în vigoare la
data comiterii faptelor „cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să
o dovedească” iar partea vătămată N. N. nu s-a conformat acestor dispoziţii
legale, s-a conchis că în mod temeinic şi legal prima instanţă nu a admis
cererea acesteia privind obligarea inculpatului la despăgubiri materiale.
Dat
fiind însă că din raportul de expertiză medico-legală nr. A1/11032/2011 din 09
decembrie 2011 eliberat de INML Mina Minovici Bucureşti a rezultat că în urma
accidentului produs de inculpat partea vătămată a avut nevoie de 50-55 zile de
îngrijiri medicale pentru vindecare, s-a reţinut că în mod corect s-a stabilit
că victima a suferit un prejudiciu personal nepatrimonial cauzat de suferinţele
fizice şi psihice inerente în astfel de situaţii precum şi ca urmare a
spitalizării acesteia în perioada 10-20 septembrie 2011 şi supunerea la
tratamente ortopedice, astfel că în mod temeinic şi legal prima instanţă a
stabilit că sunt îndeplinite cerinţele răspunderii civile delictuale prev. de
art.14 alin.3 lit.b) Cod proc. penală comb. cu art.998 Cod civil şi, ca atare,
obligarea inculpatului la daune morale este întrutotul justificată.
În
ceea ce priveşte cuantumul, şi în opinia Curţii, în raport de cererea de
constituire de parte civilă pentru suma de 15.000 lei şi culpa concurentă a
victimei, apreciată corect ca fiind egală cu cea a inculpatului, întrucât a
traversat drumul naţional prin loc nepermis şi fără să se asigure, obligarea
inculpatului la plata sumei de 6.000 lei cu titlu de despăgubiri civile
reprezentând daune morale, este legală şi temeinică şi nu se impune majorarea
acestora, critica invocată fiind nefondată.
Hotărârea
instanţei de fond a fost apreciată ca fiind însă afectată parţial de
nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva obligării părţii civile la
jumătate din cuantumul despăgubirilor civile solicitate de Spitalul Clinic de
Urgenţă Bucureşti şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, întrucât în
conformitate cu dispoziţiile cuprinse în art. 317 C.proc.pen. „judecata se
mărgineşte la fapta şi la persoana arătate în actul de sesizare a instanţei”,
şi numai în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi persoana la
care se referă extinderea.
S-a
arătat că prin rechizitoriul nr.759/P/2011 din 21 iunie 2011 al Parchetului de
pe lângă Judecătoria Pogoanele s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului
B.A. şi pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 184 alin. 1 şi 3 Cod penal,
constatându-se, totodată, că între fapta săvârşită de acesta şi prejudiciul
cauzat unităţilor spitaliceşti există legătură directă de cauzalitate iar prin
chiar actul de sesizare a instanţei s-a stabilit că atât inculpatul cât şi
partea vătămată sunt în mod egal responsabili de producerea prejudiciilor.
Cu
toate acestea s-a concluzionat că în mod greşit s-a dispus obligarea
inculpatului şi a părţii civile la câte ½ din cuantumul despăgubirilor
solicitate de cele două spitale, corect fiind ca judecata să se limiteze la
soluţionarea laturii penale şi civile numai cu privire la inculpatul B.A.,
pentru diferenţă, părţile civile având dreptul de a se adresa instanţei pe cale
separată, în condiţiile prevăzute de art.313 din Legea nr. 95/2006 în situaţia
în care sumele nu sunt restituite benevol de către partea vătămată N.N.
În raport de cele ce preced,
Curtea, în temeiul disp. art. 38515 pct. 2 lit. d) C.proc.pen. a admis recursul
declarat de partea civilă, a casat în parte, în latură civilă sentinţa şi în
rejudecare, a înlăturat dispoziţiile primei instanţe privind obligarea părţii
vătămate N. N. de la plata sumelor de 1162,04 lei către partea civilă Spitalul
Clinic de Urgenţă Bucureşti şi de 332,56 lei către partea civilă Spitalul
Judeţean de Urgenţă Buzău, despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de
spitalizare, menţinând, în rest, dispoziţiile acesteia.
