avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 
Spor pentru vechime în muncă. Cuantum prevăzut în contractul colectiv de muncă unic la nivel national. Îndreptătire.
 
Curtea de Apel Cluj, Sectia I­a civilă, decizia civilă nr. 202/R din 22 ianuarie 2013
Prin cererea înregistrată la numărul de mai sus, reclamantul M.V.P. a chemat în judecată pe pârâta S.C. „G.R.A.R.” S.A. Bucureşti, solicitând instantei obligarea acesteia la plata sumei reprezentând diferenta dintre sporul de vechime acordat (5 %) şi cel cuvenit în cuantum de 25 %, începând cu data de 1 iulie 2009, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s­au dispozitiile art. 41 alin. 1, 2, 3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel national pe anii 2007 ­2010, art. 241 alin. 1 lit. d şi 238 alin. 2 din vechiul Cod al muncii şi art. 11 alin. 1 lit. d, din Legea 130/1996, cu specificarea că se încadrează la nivel maxim, având vechimea în muncă de peste 20 de ani.
Pârâta, prin întâmpinare, a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru perioada iulie 2009­decembrie 2011, raportat la prevederile art.268 alin.1 lit.e Codul muncii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiată, cu specificarea că prin art. 41 alin. 3 lit. d din contractul colectiv de muncă unic la nivel national pe anii 2007­2010 s­au prevăzut limite maxime şi minime ale sporurilor, fără însă a se detalia modalitatea aplicării lor, legiuitorul lăsând la latitudinea părtilor ca prin negocieri, să stabilească sporul de vechime care trebuie acordat salariatilor, fără ca acesta să fie sub limita minimă de 5% şi peste limita maximă de 25%.
Prin sentinta civilă nr. 1610/F din 04.10.2012 a Tribunalului Bistrita­Năsăud, a fost respinsă exceptia prescriptiei dreptului la actiune şi a fost respinsă ca neîntemeiată actiunea, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instantă a retinut, în esentă, următoarele:
Examinând în prealabil, în conditiile art. 137 C.proc.civ., exceptia invocată, tribunalul a apreciat că drepturile solicitate au natura juridică a unor drepturi salariale, caz în care termenul de introducere a actiunii este de 3 ani conform art.268 alin.1 lit.c Codul muncii republicat (art.283 alin.1 lit.c vechiul cod).
Ori de câte ori obiectul conflictului individual de muncă îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate, indiferent de izvorul lor, termenul de prescriptie este cel prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii (art.283 alin.1 lit.c vechiul cod), prevederile art. 268 alin. 1 lit. e (art.283 alin.1 lit.e vechiul cod) fiind incidente numai în situatia neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă, altele decât cele privitoare la drepturi salariale neacordate, termen care nu era încă împlinit la momentul înregistrării actiunii.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a retinut că cererea este neîntemeiată.
Reclamantul a fost angajatul pârâtei S.C. A.R.A. S.A. Bucureşti – Sucursala Transilvania ­Agentia Bistrita, începând cu data de 15 ianuarie 1996, societate care urmare reorganizării s­a transformat prin fuziune în S.C. „G.R.A.R.” S.A şi la care a functionat până la data concedierii colective, în calitate de inspector asigurări, sef birou şi coordonator daune şi, în perioada 01 iulie 2008
– 31 ianuarie 2012, a beneficiat de un spor de vechime în procent de 5% pentru o vechime în muncă mai mare de 20 de ani. Începând cu data de 1 februarie 2012, reclamantul nu a mai beneficiat de sporul de vechime în cuantum de 5 % din salariul de bază, acesta fiind inclus în sporul de fidelitate.
Acordarea sporului de vechime este prevăzută în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unitătii pârâte pentru anii 2009­2011 şi înregistrat la DMPS Bucureşti la nr. 3941/01.07.2008, contract care fiind încheiat cu respectarea dispozitiilor legale constituie legea părtilor, în conformitate cu art.229 C.muncii republicat (art.236 alin.4 vechiul cod al muncii).
Prin articolul 29 alin. 1 lit. m din contractul colectiv de muncă anterior evocat se prevede că salariatii beneficiază de un spor de vechime de 5 % pentru o vechime în muncă de 3 ani sau mai mare, iar prin articolul 41 alin. 3 lit.”d” din contractul colectiv de muncă unic la nivel national pe anii 2007 ­2010, sporurile minime ce se acordă sunt: „lit. d pentru vechime în muncă se acordă următoarele sporuri minime: minimum 5 % pentru 3 ani vechime şi maximum 25% pentru vechime de peste 20 de ani din salariul de bază”.
Sub aspectul modului de reglementare a sporului de vechime, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate respectă contractul colectiv de muncă la nivel national, prevederea evocată neexcluzând posibilitatea ca pentru o vechime în muncă de peste 20 de ani să se acorde sporul de vechime în cuantumul minim prevăzut de 5 % şi stabilit de contractul colectiv de muncă unic.
Chiar dacă prin articolul 238 alin.1 din Codul muncii s­a stabilit că contractele colective de muncă nu pot contine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, cele de la nivelurile inferioare adaptându­se contractelor colective de la nivel superior, acolo unde prevederile minimale ale acestora nu au fost atinse, aşa cum prevede articolul 3 alin.3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel national, tribunalul a retinut că limita minimă obligatorie impusă de acesta este de 5 %, context în care reclamantul este îndreptătit doar la plata acestuia, de 5 % din salariul de bază şi pe care pârâta i l­a acordat în perioada de 1 iulie 2009­31 ianuarie 2012.
La data de 16 ianuarie 2012, pârâta a înregistrat la Directia de Muncă şi Protectie Socială Bucureşti contractul colectiv de muncă încheiat pe anii 2012­2014 nr.3/16.01.2012, în care s­a prevăzut la articolul 54 că „societatea va acorda salariatilor pentru vechimea în cadrul societătii un spor de fidelitate aplicat la salariul de bază, conform grilei de fidelizare, prezentată în Anexa 2, parte integrantă a contractului colectiv de muncă”, sporul de vechime nemaifiind prevăzut.
Fată de prevederile art. 4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel national pe anii 2007­2010 şi raportat la data intrării în vigoare a acestuia, respectiv 29 ianuarie 2007, tribunalul a constatat că valabilitatea acestuia a încetat la data de 29 ianuarie 2011. Anterior împlinirii termenului de valabilitate, la data de 01.12.2011, contractul colectiv de muncă unic la nivel national a fost denuntat de către unul dintre partenerii sociali, astfel că valabilitatea acestuia nu a mai fost prelungită şi alt contract colectiv de muncă la nivel national nu a fost înregistrat, astfel că nu mai există niciun text de lege care să impună limita minimă şi maximă a sporului de vechime, în baza căruia să solicite sporul de vechime.
Cheltuieli de judecată nu au mai fost solicitate.
În baza art.55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s­a solicitat votul consultativ al asistentilor judiciari, care au exprimat aceeaşi opinie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea în totalitate a sentintei în sensul admiterii actiunii, iar în subsidiar, obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând diferenta dintre sporul de vechime acordat (5%) şi cel cuvenit (25%) de la data de 01.07.2009 până la data intrării în vigoare a dispozitiei contractului colectiv de muncă 2012­2014 la nivel de angajator.
În motivare s­au invocat dispozitiile art. 238 alin.2, art. 241 alin. l lit. „d” din Codul Muncii şi ale art. 11 alin. 1 lit. „d” din Legea 130/1996.
Coroborând cuprinsul contractului individual de muncă al recurentului cu continutul celorlalte acte ale dosarului rezultă că sporul de vechime cuvenit acestuia potrivit prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel national nu a fost acordat pe de o parte, iar, pe de altă parte nici nu a fost inclus în salariul negociat de parti.
Cu toate că în contractul colectiv de muncă la nivel national se precizează doar limita minimă şi cea maximă a sporului de vechime ce poate fi stabilit, consideră că în cauză este indiscutabilă incidenta prevederilor sale şi cuantificarea pretentiilor la nivelul său maxim.
Apreciază că prevederile art. 41 alin.3 lit. „d” din contractul colectiv de muncă pe anii 2007­2010 justifică acordarea beneficiului sporului de vechime în procent de 25%, având o vechime în muncă mai mare de 20 de ani în caz contrar subzistând ipoteza înfrângerii vointei legiuitorului de către angajator, care ar avea posibilitatea de a acorda angajatului un spor de vechime mai mic.
Consideră că până la data încheierii contractului de muncă la nivel de angajator după aparitia Legii nr. 62/2012, cea a dialogului social, respectiv cel pe anii 2012­2014 (16 ianuarie 2012) era îndreptătit a i se acorda sporul de vechime în procent de 25%.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, cu cheltuieli de judecata pe cale separată, arătând în esentă că sunt corecte cele retinute de tribunal în solutionarea cauzei la fond, cu sublinierea că la nivelul G. s­au purtat negocieri între Patronat şi reprezentantii salariatilor, care s­au finalizat prin încheierea CCM ­unitate ­pe anii 2008­2009, înregistrat la DMPS Bucureşti sub nr. 3941, şi care a început să­şi producă efectele din data de 01.07.2008, dată de la care acesta se aplica cu prioritate fată de CCM ­national, în măsura în care nu reglementează drepturi contrare, sau sub limita celor stabilite prin CCM ­national.
Întrucât dispozitiile CCM ­national nu reglementează în mod concret modul de acordare a sporului de vechime, în functie de anii de încadrare în muncă, ci stabileşte numai limita minimă şi maximă, de 5% şi, respectiv, 25%, rămâne la latitudinea părtilor să stabilească, prin dialog social, cuantumul sporului de vechime ce trebuie acordat fiecărui salariat, însă nu mai putin de 5% pentru o vechime în munca de 3 ani şi nu mai mult de 25% pentru o vechime de 20 ani.
Stabilirea în mod concret a sporului de vechime acordat fiecărui salariat se face în cadrul negocierilor care se finalizează prin încheierea unor contracte colective la nivel de unitate sau nivel de ramura, conditia esentiala în ceea ce priveşte legalitatea clauzelor negociate vizând numai respectarea limitelor minime stabilite prin CCM ­national (de 5% pentru sporul de vechime).
Legislatia muncii prevede ca în raporturile de munca se aplica cu prioritate CCM ­unitate, în măsura în care acesta este adoptat, acesta reprezentând vointa părtilor, astfel încât instanta nu poate cenzura prevederile acestui contract, care se încadrează în rigorile dispozitiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996.
Reprezentantii sindicatelor, în calitate de reprezentanti ai salariatilor au semnat CCM ­unitate, achiesând la prevederile referitoare la procentul de 5% reprezentând sporul de vechime, ce se calculează la vechimea în munca de 3 ani sau mai mare.
Instanta de judecata nu poate sa stabilească un procent de 25% pentru o vechime mai mare de 20 de ani de munca, atâta timp cât dispozitiile art. 41 alin. (3) lit. d) din CCM ­national prevăd ca procentajul de 25% reprezintă doar un maximum ce poate fi acordat. CCM­national stabileşte un interval în care părtile trebuie sa se încadreze, nicicum nu se prevăd limite fixe pe care părtile sa le aplice ca atare ci, la dialogul social, se va negocia procentul aplicabil, ceea ce s­a şi întâmplat, iar părtile au negociat nivelul minim pentru acest spor, având în vedere ca salariatii, tocmai pentru ca au acceptat un cuantum mic al acestui spor, au primit alte beneficii (mai multe zile libere, tichete cadou, salarii compensatorii în caz de concediere, etc.).
Dacă părtile au stabilit un echilibru la nivelul unitătii între beneficii şi obligatii, acesta trebuie respectat de instanta, care nu se poate interpune şi modifica vointa reala a părtilor si, deci, nu poate modifica procentul unui spor, atât timp cât el este între limitele pe care legea le permitea.
În ce priveşte solicitarea acordării diferentei de spor de vechime după data de 01.01.2011, cum în mod corect a retinut şi instanta de fond, la 01.01.2011 contractul colectiv de nivel national 2007­2010 a fost denuntat de confederatiile patronale (conform adresei de la Ministerul Muncii depusa la dosarul cauzei), iar începând cu acea data nu mai exista nici un temei legal în baza căruia să poată fi solicitata diferenta de spor de vechime, iar singurele prevederi care se aplica sunt cele prevăzute de CCM la nivel de unitate, aşa cum s­a şi acordat.
La nivel de unitate, G. a încheiat un nou CCM pe anii 2012­2014 (depus la dosarul cauzei), opozabil recurentului începând din data de 16.01.2012 (data înregistrării acestuia la ITM Bucureşti), care prin art. 54 desfiintează sporul de vechime, care urmează sa fie inclus în sporul de fidelitate.
Cu titlu de practica judiciara favorabila, s­a depus la dosarul de fond mai multe decizii ale Curtii de Apel Cluj în sensul ca sporul de vechime de 5% a fost acordat în mod corect de către intimată. Tot astfel, s­a depus jurisprudenta favorabilă de la Curtea de Apel Braşov şi Curtea de Apel laşi.
Analizând sentinta atacată prin prisma motivelor de recurs formulate şi a apărărilor invocate, Curtea retine următoarele:
Recursul este întemeiat şi urmează a fi admis, cu consecinta modificării în parte a sentintei în sensul admiterii în parte a actiunii pentru perioada 01.07.2009­29.12.2010.
Se retine, în acest sens, caracterul nefondat al sustinerii pârâtei, confirmată prin sentinta pronuntată în cauză, în sensul că sporul de vechime de 5 % prevăzut ca minim de art. 41 alin. 3 lit.”d”
din contractul colectiv de muncă unic la nivel national pentru anii 2007­2010 ar putea reprezenta totodată şi maximul acestui spor, inclusiv pentru persoanele cu o vechime în muncă de peste 20 de ani.
Textul supus interpretării stipulează: „(3) Sporurile minime ce se acordă în conditiile prezentului contract sunt: (…) d) pentru vechime în muncă se acordă următoarele sporuri minime: minimum 5 % pentru 3 ani vechime şi maximum 25% pentru vechime de peste 20 de ani din salariul de bază”.
În mod evident, acest text nu permite interpretarea acestui spor ca permitând aplicarea unui procent fix de 5 %, indiferent de vechimea în muncă acumulată, în intervalul de peste 3 ani şi nelimitat în sus, întrucât sensul dispozitiei este tocmai acela de a se face o diferentiere în remunerarea salariatilor în functie de vechimea în muncă, prin acordarea unui spor de vechime progresiv, în functie de vechimea acumulată.
Vechimea în muncă reprezintă, sub auspiciile contractului colectiv de muncă unic la nivel national pentru anii 2007­2010, un atu al angajatului, care cu cât dobândeşte o mai mare vechime în muncă, se presupune că dobândeşte un plus de experientă, câştigând astfel o mai bună calificare, fiind reglementată ca o consecintă obligatia de remunerare suplimentară, în functie de această vechime, prin acest contract colectiv de muncă unic la nivel national.
Nu trebuie omisă, în interpretarea textului, precizarea făcută în partea introductivă a alineatului din care face parte textul propriu­zis relevant pentru acest spor, unde se instituie caracterul minimal al sporurilor reglementate în continuare.
Prin urmare, dacă în partea introductivă a alineatului se face precizarea caracterului minimal al drepturilor reglementate în cuprinsul său, chiar dacă la litera d) se reglementează ca un maxim sporul de vechime de 25 % peste 20 de ani, acest din urmă fapt nu poate fi privit ca o anulare a primei determinări. Suprapunându­se, aşadar, caracterul minim al dreptului cu cel maxim stabilit prin dispozitiile următoare, se deduce de aici intentia părtilor contractante de a stabili un spor de vechime fluctuant, ce porneşte de la procentul minim de 5 % pentru 3 ani vechime în muncă şi merge până la 25 % pentru o vechime de peste 20 de ani, acest din urmă procent fiind exact, nesupus negocierii.
Cu alte cuvinte, întrucât matematic, o valoare ce nu poate fi nici mai mică, nici mai mare decât alta, trebuie să fie egală cu aceasta, aplicând această logică textului de interpretat, rezultă că pentru o vechime în muncă de peste 20 de ani, sporul de vechime nu poate fi nici mai mic, dar nici mai mare decât 25 %, rămânând deci a fi egal cu acest procent.
Fată de această interpretare a dispozitiilor aplicabile din contractul colectiv de muncă unic la nivel national pentru anii 2007­2010, apare cu evidentă că cele referitoare la sporul de vechime din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul angajatorului pentru anii 2009­2011 sunt mai defavorabile pentru reclamant, situatie în care, fată de dispozitiile art. 238­241 Codul muncii, varianta în vigoare în acea perioadă, se impune aplicarea dispozitiilor mai favorabile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, national.
Este considerentul pentru care urmează a fi admis recursul şi admisă actiunea pentru perioada de valabilitate a contractului colectiv de muncă unic la nivel national pentru anii 2007­2010, adică până la 29.12.2010 (data când expiră termenul de 4 ani reglementat de art. 4 din acest contract, raportat la data publicării acestuia în Monitorul Oficial).
Ulterior acestei perioade este temeinică solutia tribunalului de respingere a actiunii, nemaiexistând un temei juridic contractual pentru acordarea altor drepturi decât cele achitate de angajator reclamantului, pe care de altminteri, acesta le recunoaşte prin chiar petitul actiunii, prin care solicită obligare angajatorului la plata diferentei dintre sporul de vechime acordat de 5 % şi cel cuvenit în cuantum de 25 %.
Aplicabile sunt prevederile art. 312 alin. 1­3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.