avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Spor de pedeapsă. Mecanismul de aplicare şi justificarea acestuia. 
 
Cod Penal, art. 34 alin. 1 lit. b
 
              Faptul săvârşirii unei pluralităţi de infracţiuni de o mare gravitate, pe de o parte, precum şi cel al existenţei unei condamnări anterioare pentru fapte penale cu un înalt grad de pericol social, pe de alta, este de natură să caracterizeze negativ persoana inculpatului şi îşi va răsfrânge efectele asupra tratamentului penal, a aplicării pedepsei pentru întregul concurs de infracţiuni.
            În mod practic, după individualizarea pedepselor pentru infracţiunile concurente şi apoi determinarea pedepsei celei mai grele, urmează să se aprecieze dacă la această pedeapsă rezultantă este sau nu cazul să se adauge un spor, care trebuie determinat în întinderea sa, în raport de natura, numărul şi gravitatea infracţiunilor aflate în concurs.
 
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,
Decizia  penală nr. 1124 din 4 septembrie 2012.
 
            Prin sentinţa penală nr.565 din data de 31 mai 2012 pronunţată de judecătorie a fost condamnat inculpatul V.N. pentru comiterea, în concurs real de fapte penale, conform art.33 lit.a cod penal, a infracţiunilor de: viol, prev.şi ped.de art.197 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a cod penal, la pedeapsa de 5 ani închisoare şi violare de domiciliu, prev.şi ped.de art. 192 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, la pedeapsa de 6 ani si 6 luni închisoare.
           În temeiul art.33 lit.a Cod penal, s-a constatat că cele două infracţiuni sunt concurente şi în baza art. 34 alin. 1 lit. b, Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6  ani si 6 luni închisoare.
           În baza disp. 61 alin.1 Cod penal, s-a revocat liberarea condiţionată din restul de pedeapsă de 2260 de zile ( 6 ani 2 luni si 10 zile) rămas neexecutat din pedeapsa de rezultantă de 21 de ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.57/09.04.1999 pronunţată de Tribunalul Buzău, definitivă prin decizia penală nr.181/20.01.2000 a Curţii Supreme de Justiţie, care a fost contopit cu pedeapsa de 6 ani si 6 luni  închisoare, aplicată  prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani si 6 luni închisoare, sporită cu 2 ani, în final inculpatul având de executat 8 ani si 6 luni închisoare.
În temeiul art.71 alin.2 Cod penal, i s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64, alin.1, lit. a, teza a II a, lit. b si e Cod penal.
În baza disp. art.88 alin.1 Cod pena s-a dedus din pedeapsa aplicata durata reţinerii si a arestării preventive începând cu data de 25.03.2012-la zi, iar în temeiul art. 350 Cod procedură penală s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.
S-a luat act ca partea vătămată M. S. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în rezumat că în seara de 24.03.2012, în jurul orelor 20:00, după ce în timpul zilei a desfăşurat activităţi gospodăreşti în grădina locuinţei, partea vătămată a intrat în casă, a asigurat uşile locuinţei şi a cinat. La un moment dat, în holul locuinţei 1-a văzut pe inculpat şi iniţial, din cauza faptului că încăperea nu era luminată, a crezut că este un nepot. Imediat acesta a strâns-o de gât şi a trântit-o la pământ pe partea vătămată, apoi a dezbrăcat-o forţat şi a dus-o în dormitor unde a întreţinut cu ea relaţii sexuale normale. Pentru că în dormitor era aprinsă o veioză, partea vătămată 1-a recunoscut pe agresor ca fiind V. N. , zis Caleş.
După consumarea raportului sexual, inculpatul i-a cerut de mâncare, iar partea vătămată de frică a acceptat, aşezându-i masa în acelaşi dormitor.
După ce a servit masa, V. N. a adormit iar  victima a reuşit să fugă la locuinţa unei rude, P.V., din aceeaşi localitate de unde 1-a apelat telefonic pe fiul său, , căruia i-a relatat cele întâmplate.
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii de  violare de domiciliu arătând ca a intrat în locuinţa parţii vătămate cu intenţia de a fura dar a negat săvârşirea infracţiunii de viol.
Cu ocazia cercetării la faţa locului, partea vătămată, a descris amănunţit modul cum a procedat inculpatul şi a indicat obiectele atinse de acesta. Astfel, s-au fixat şi ridicat urme la fata locului, iar fragmentul de urmă papilară (ridicat de pe borcanul cu miere, ce a fost identificat pe masa din dormitorul părţii vătămate şi din care a consumat inculpatul) a fost creat de profilul papilar al falangetei degetului mijlociu de la mâna stângă a inculpatului (ilustrat conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 310426 din 02.04.2012).
Partea vătămată M. S. a fost condusă la maternitatea din oraş unde a fost examinată şi i-au fost recoltate probe biologice, iar la data de 26.03.2012 fost prezentată la  Serviciul  de Medicină Legală Buzău pentru  efectuarea constatării medico-legale.
În raportul de primă expertiză medico-legală nr.A1/45/845/2012 din data de 28.03.2012 s-a concluzionat că victima prezintă leziuni care au putut fi produse prin corp dur (excoriaţiile de pe cotul drept şi gamba stângă) lovire posibil şi prin comprimare (digitală) pentru echimozele de pe faţa antero-internă a coapselor. Leziunile au o vechime de 2-3 zile, s-au putut produce în cadrul unei agresiuni sexuale, în noaptea de 24/25.03.2012, fără a se putea exclude alte cauze şi necesită 1-2 zile de îngrijiri medicale. Leziunile de violenţă nu i-au pus viaţa in primejdie. Lipsa spermatozoizilor în secreţia vaginală nu exclude un raport un raport sexual  recent.
Instanţa a înlăturat apărările inculpatului, ca fiind contradictorii şi în discordanţă cu ansamblul materialului probator administrat în cauză.
          Astfel, partea vătămată a declarat atât în faza de urmărire penală cât şi in instanţă că a fost violată de inculpat, relatând acest fapt chiar în noaptea de 24/25.03.2012 martorilor P. V.si M. F..
Din declaraţia martorei P. V. a rezultat ca în noaptea respectivă, partea vătămată era foarte speriată, tremura si plângea, fiind îmbrăcată necorespunzător pentru vremea de afara, respectiv având picioarele goale în papuci.
Aceste împrejurări coroborate cu concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuat în cauză infirmă modalitatea în care inculpatul a susţinut ca ar fi agresat victima.
Instanţa de fond a stabilit că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor:de viol prevăzută de disp. 197 alin 1 C. pen. şi violare de domiciliu prevăzută de disp. art. 192 alin 2 C. pen. comise în concurs real de fapte penale.
Având în vedere că infracţiunile au fost săvârşite în perioada liberării condiţionate din restul de pedeapsă de 2260 de zile ( 6 ani 2 luni si 10 zile) rămas neexecutat din pedeapsa de rezultantă de 21 de ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 57/09.04.1999 pronunţată de Tribunalul Buzău, definitivă prin decizia penală nr.181/20.01.2000 a Curţii Supreme de Justiţie(inculpatul fiind liberat condiţionat la data de 20.05.2011) în sarcina acestuia a fost reţinută agravanta recidivei postcondamnatorii prevăzute de  disp. art. 37 alin.1 lit. a cod penal.
          Reţinând vinovăţia inculpatului cu privire la faptele deduse judecăţii, instanţa l-a condamnat pe acesta în baza situaţiei de fapt şi a textelor incriminatorii de mai sus, la pedepse cu închisoarea.
          La stabilirea şi dozarea pedepselor, prima instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 C.pen. constând în împrejurările săvârşirii faptelor, modalitatea concretă  în care aceasta au fost comise, gradul de pericol social concret ce reiese din importanţa valorilor sociale ocrotite şi care privesc respectul datorat vieţii sexuale si libertăţii persoanei, precum şi limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală şi persoana inculpatului care, dând dovadă de perseverenţă infracţională, a suferit mai multe condamnări pentru acelaşi gen de fapte, fiind recidivist conform fişei de cazier judiciar.
Având în vedere periculozitatea sporită a inculpatului care a mai fost condamnat pentru săvârşirea unor infracţiuni grave, precum şi împrejurarea că pedepsele aplicate anterior nu şi-au atins scopul preventiv şi de reeducare, prima instanţă a sporit pedeapsa rezultantă cu 2 ani, stabilind ca în final, inculpatul să execute în total 8 ani şi 6 luni închisoare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs inculpatul, fără a-l motiva.
          Ulterior, în şedinţa dezbaterilor, prin apărătorul desemnat din oficiu, inculpatul-recurent a criticat sentinţa pentru netemeinicie sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, susţinând că aplicarea sporului de pedeapsă nu se justifică faţă de cuantumul mare al pedepselor aplicate pentru fiecare infracţiune reţinută în sarcina sa, infracţiuni pe care le-a recunoscut şi le regretă sincer.
Recurentul-inculpat a solicitat admiterea recursului formulat, casarea în parte a sentinţei atacate şi, pe fond, înlăturarea sporului de pedeapsă de 2 ani închisoare.
Curtea, examinând hotărârea recurată, în raport de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept astfel cum prevede art.3856 alin.3 Cod pr.pen., în limitele motivelor de casare prev. de art.3859 alin.3 din acelaşi cod, a constatat că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed :
Din analiza coroborată a materialului probator administrat în cauză atât în faza de urmărire penală cât şi cu prilejul cercetării judecătoreşti, rezultă că instanţa de fond, în baza propriului examen, în mod judicios, temeinic şi motivat a stabilit vinovăţia inculpatului pentru comiterea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situaţia de fapt pe care acesta a negat-o iniţial pentru ca ulterior să revină asupra declaraţiilor şi să recunoască mai întâi infracţiunea de violare de domiciliu şi apoi, în instanţa de recurs pe cea de viol, pentru a beneficia de reducerea legală a pedepsei aşa cum prevede art.3201 C. proc.pen., a cărui aplicare a cerut-o cu prilejul audierii sale.
           Ceea ce recurentul-inculpat a criticat prin recursul se faţă este aplicarea sporului de pedeapsă de 2 ani închisoare de către instanţa de fond în condiţiile în care a susţinut că pedepsele pentru infracţiunile de violare de domiciliu şi viol sunt oricum prea aspre faţă de faptul că, în final a avut o conduită sinceră, regretând săvârşirea lor.
           Critica nu este întemeiată.
           Instanţa de fond a aplicat inculpatului V. N.  o pedeapsă de 5 ani pentru comiterea unei infracţiuni de viol şi o pedeapsă de 6 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea unei infracţiuni de violare de domiciliu, stabilind pedeapsa cea mai grea de 6 ani şi 6 luni închisoare conform art.33 lit.a Cod penal, care reglementează concursul de infracţiuni.
            În acelaşi timp, judecătoria a constatat că inculpatul a mai fost anterior condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 21 de ani închisoare aplicată prin sentinţa penala nr.57/09.04.1999 pronunţată de Tribunalul Buzău-definitivă prin decizia penală nr.181/20.01.2000 a Curţii Supreme de Justiţie şi pe care a executat-o efectiv până la data de 20 mai 2011 când a fost liberat condiţionat, având un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 2260 zile închisoare.
           În aceste circumstanţe, în mod corect instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art.61 cod penal, revocând liberarea condiţionată pentru acest rest de pedeapsă pe care l-a cumulat juridic cu pedeapsa rezultată ca efect al contopirii pedepselor aplicate pentru infracţiunile comise în perioada liberării condiţionate, reţinând că infractorul se află în stare de  recidivă mare postcondamnatorie, conform art.37 lit.a Cod penal.
           Această agravantă şi împrejurările efective în care au fost comise infracţiunile de viol şi violare de domiciliu constituie elemente de natură a circumstanţia pedepsele, judicios orientate de instanţa fondului înspre maximul legal.
           Separat însă, faptul săvârşirii unei pluralităţi de infracţiuni de o mare gravitate, pe de o parte precum şi cel al existenţei unei condamnări anterioare pentru fapte penale cu un înalt grad de pericol social, pe de alta, este de natură să caracterizeze negativ persoana inculpatului şi îşi va răsfrânge efectele asupra tratamentului penal, a aplicării pedepsei pentru întregul concurs de infracţiuni.
           În mod practic, după individualizarea pedepselor pentru infracţiunile concurente şi apoi determinarea pedepsei celei mai grele, urmează să se aprecieze dacă la această pedeapsă rezultantă este sau nu cazul să se adauge un spor, care trebuie determinat în întinderea sa, în raport de natura, numărul şi gravitatea infracţiunilor aflate în concurs.
          Aplicând acest mecanism, în mod corect, prima instanţă a procedat mai întâi la individualizarea pedepselor pentru infracţiunile comise în noaptea de 24/25 martie 2012, având la bază sistemul cumulului juridic, inclusiv pentru restul de pedeapsă de 2260 zile închisoare rămas neexecutat, stabilind cea mai grea dintre pedepsele individuale şi care reprezintă sancţiunea unică ce urmează a fi executată pentru ansamblul infracţiunilor concurente, la care a adăugat în mod justificat un spor de pedeapsă de 2 ani în considerarea faptului că inculpatul este subiectul unor infracţiuni multiple ceea ce face oportună aplicarea sporului pentru a sancţiona judicios ansamblul activităţii infracţionale desfăşurate de inculpat, în condiţiile în care reacţia autorităţii judiciare trebuie să fie fermă faţă de un infractor care dovedeşte perseverenţă infracţională.
           Drept urmare, reţinând că mecanismul de individualizare a pedepsei în cazul concursului de infracţiuni arătat în cele ce preced, a fost corect aplicat de instanţa fondului şi că sporul de pedeapsă este justificat de stăruinţa şi insistenţa în atitudinea inculpatului V.N. de a intra în conflict cu legea penală, nu poate fi negată şi constituie un element important în procesul de individualizare a pedepsei care diferenţiază o persoană ce nu a săvârşit infracţiuni în decursul existenţei sale, de cea care a comis astfel de fapte şi care atrag agravarea răspunderii sale penale în condiţii de recidivă postcondamnatorie, Curtea a constatat că recursul exercitat de inculpat este nefondat şi în temeiul art.38515 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, l-a respins ca atare, menţinând în totalitate ca legală şi temeinică sentinţa penală pronunţată de prima instanţă.