avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Soluţionarea cererii de desfacerea adopţiei: cameră de consiliu sau şedinţă publică.
 
Art.74 alin.3 din Legea nr.273/2004-privind regimul juridic al adopţiei arată:
(3) Cererile prevăzute de prezenta lege sunt de competenţa tribunalului în a cărui rază teritorială se află domiciliul adoptatului.
Art. 76 - (1) Cererile prevăzute la art. 74 alin. (3) se soluţionează de complete specializate ale instanţei judecătoreşti, în camera de consiliu, cu participarea obligatorie a procurorului. Prezentarea de către direcţie a raportului de anchetă socială privind copilul este obligatorie.
 
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I Civilă,
Decizia civilă nr. 1 din 28 mai 2012. 
 
Prin   decizia nr. 1 CC, şedinţa  din Camera de Consiliu din data de  28 mai 2012 s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanţii T.G. şi T.L., domiciliaţi în B, BU, bl. … , et. …, ap. …, judeţul … împotriva  sentinţei civile nr. 26/5 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâtul  T.  M., fiul lui G şi L, născut la data de ….., în prezent aflat în Penitenciarul  Bacău şi pârâta D.G.A.S.P.C.B., cu sediul în Buzău, str. …., nr. …, judeţul ...
 Constată nulitatea recursului declarat de paratul T.M., fiul lui G şi L, născut la data de ….., în prezent aflat în Penitenciarul  Bacău, împotriva  sentinţei civile nr. 26/5 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanţii T.GHE. şi T.L.,  domiciliaţi în …, BU, bl. …, et. …, ap. …, judeţul … şi pârâta  D.G.A.S.P.C.B., cu sediul în …., str. ……, nr. …, judeţul ….
În fapt prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 1144/114/2012, reclamanţii T.GHE. şi T.L. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul T.M. desfacerea adopţiei acestuia din urmă .
  În motivarea acţiunii reclamanţii au învederat că l-au adoptat pe minorul A.M. născut la data de 23.12.1993 în localitatea Buzău din părinţi necunoscuţi, la data de 02.09.1998, iar până la începutul anului 2009 s-a acomodat şi s-a simţit bine în familia lor, unde i s-a oferit un sprijin.
  Au susţinut reclamanţii că, de la începutul anului 2009 minorul şi-a făcut noi prieteni, iar împreună cu aceştia a început să fugă de la şcoală şi a refuzat sprijinul lor, a părăsit domiciliul pentru a vagabonda pe străzi şi după ce l-au căutat şi l-au găsit, când au  încercat să discute cu el minorul a luat-o la fugă strigându-le să-l lase în pace întrucât nu se mai întoarce acasă.
  Din cauza acestui comportament, au motivat reclamanţii, au solicitat sprijinul politiei şi al protecţiei copilului, motiv pentru care ulterior au fost ameninţaţi în nenumărate rânduri de către minor, la un moment dat chiar şi cu un cuţit, copilul precizându-le că nu îi mai suportă.
  A  precizat reclamanta  că a suferit depresii fiind internată în spital, iar starea lor de sănătate a devenit foarte rea, fiind epuizaţi psihic pentru a mai face faţă situaţiei.
  S-a arătat că minorul a beneficiat în ultimi ani de plasament la direcţie prin diferite centre şi însăşi pârâta a considerat în ultimul timp că nu mai este în interesul minorului să locuiască şi să fie îngrijit de ei, întrucât nu se pot ocupa pe viitor de soarta lui, dat fiind dorinţa acestuia de  independenţă, iar în prezent, pârâtul, devenit major, este deţinut pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în dosarul nr. 29714/212/2011 al Judecătoriei Constanţa, proces verbal de audiere din dosarul nr. 4438/114/2010.
  În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 475 si următoarele din Codul civil.
  Prezent în instanţă la termenul de judecată din 5.04.2012, pârâtul a fost de acord cu acţiunea formulată de reclamanţi.
  Prin sentinţa civilă nr. 26/5 aprilie 2012, Tribunalul Buzău a respins ca neîntemeiată acţiunea.
  Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că:
La data 05.08.1998, Fundaţia Alianţa Copiilor Români, în numele reclamanţilor T.GHE. şi L., a formulat cerere de încuviinţare a adopţiei minorului A. M., născut la data de ….. din părinţi necunoscuţi.
  Prin sentinţa civilă nr. 198/02.09.1998, Tribunalul Buzău a admis acţiunea formulată şi a încuviinţat adopţia copilului A. M. născut la ….. în B din părinţi necunoscuţi de către reclamanţii T.GHE. şi L., dispunând de asemenea ca minorul să poarte numele de familie al adoptatorului acela de T.
  Astfel cum au recunoscut şi reclamanţii, ulterior încuviinţării adopţiei între minor şi familia adoptatoare s-au derulat relaţii fireşti, însă, de la începutul anului 2009 aceste relaţii s-au deteriorat datorită comportamentului minorului, care nu frecventa cursurile şcolare, refuza să se conformeze regulilor din familie, părăsea domiciliul pentru a vagabonda pe străzi, lipsea nopţile de acasă, cerşea ţigări şi mâncare, mânca şi dormea în diferite locuri, iar în momentul în care reclamanţii l-au găsit, a refuzat să revină în domiciliu comportându-se violent fizic şi verbal faţă de tatăl sau.
  Dat fiind această situaţie de fapt, reclamanţii au solicitat sprijinul politiei iar prin sentinţa civilă nr.398/09.04.2009 Tribunalul Buzău a admis cererea formulată de DGASPC - Buzău şi a dispus plasamentul minorului prin Complexul de Servicii Comunitare nr. 4 - Stîlpu pe o perioadă de 3 luni .
  Ulterior expirării celor 3 luni, aceeaşi instituţie formulează cerere de prelungire a perioadei de plasament, întrucât minorul prezintă în continuare elemente deviante, reacţionează agresiv fizic şi verbal, familia se declară neputiincioasă în faţa problemelor pe care copilul le-a ridicat, iar legăturile familiare sunt practic rupte, cerere admisă de către Tribunalul Buzău, care prin sentinţa
 
civilă nr. 655/16.07.2009 dispune plasamentul copilului T.M. prin Complexul de Servicii Comunitare nr. 4 Stîlpu pe o perioadă de 4 luni.
  Aceeaşi situaţie de fapt determină pârâta ca, la data de 18.11.2009, să solicite din nou stabilirea plasamentului copilului T.M. până la data de 28.02.2010, cerere care este admisă de Tribunalul Buzău prin sentinţa civilă nr. 38/07.01.2010 .
  Complexul de Servicii nr. 4 Stîlpu s-a reorganizat, astfel încât DGASPC- Buzău a solicitat înlocuirea plasamentului prin Complexul de Servicii Comunitare nr. 5 Beceni, cerere care de asemenea a fost admisă de către Tribunalul Buzău prin sentinţa civilă nr. 383/11.03.2010 dispunându-se înlocuirea plasamentului de la Complexul de Servicii nr. 4  Stîlpu  cu plasamentul minorului prin Complexul de Servicii Comunitare nr. 5 Beceni.
  Prin prezenta cerere de chemare în judecată, dat fiind comportamentul deviant al minorului, astfel cum a fost relatat mai sus şi starea de sănătate precară a reclamanţilor, datorată astfel cum au susţinut aceştia relaţiei cu fiul lor adoptiv, s-a solicitat desfacerea adopţiei pârâtului, cerere apreciată de tribunal ca neîntemeiată cu motivarea că, potrivit art. 477 din Codul civil, adopţia poate fi desfăcută la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare, dacă adoptatul a atentat la viaţa lor sau a ascendenţilor ori descendenţilor lor, precum şi atunci când adoptatul s-a făcut vinovat faţă de adoptatori de fapte penale pedepsite cu o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin 2 ani.
  Din economia textului de lege mai sus menţionat şi a situaţiei de fapt relatată de reclamanţi, tribunalul a constatat că nu sunt îndeplinite cerinţele legale privind desfacerea adopţiei, pârâtul aflându-se în executarea unei pedepse privative de libertate pentru săvârşirea unei fapte penale, dar care nu i-a privit pe reclamanţi şi din susţinerile reclamanţilor, acesta nici nu a atentat la viaţa reclamanţilor.
  Faptul că pârâtul are un comportament deviant, că nu mai poate fi supravegheat  şi educat de către  reclamanţi, motiv pentru care starea de sănătate a reclamanţilor s-a deteriorat, a precizat prima instanţă, nu este de natură conduce la desfacerea adopţiei încuviinţate. 
  De altfel, a arătat instanţa de fond, această prevedere legală, ce vizează condiţiile excepţionale de desfacere a adopţiei, a fost prevăzută de către legiuitor, tocmai în scopul protejării adoptaţilor şi descurajării oricăror abuzuri din partea adoptatorilor, ca ori de câte ori nu sunt mulţumiţi de comportamentul copiilor să poată cere desfacerea adopţiei.
  Tribunalul a apreciat că nu este cu nimic deosebită o familie în care se regăseşte un copil adoptat, cu o familie în care întâlnim un copil natural, în oricare dintre aceste familii putând apare probleme de comportament al copiilor, dar aceste aspecte nu pot conduce la dezicerea de copiii noştri, fie ei naturali sau adoptaţi.
  Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs T.M., fără depune motivele de recurs.
  De asemenea, au formulat recurs şi reclamanţii T.GHE. şi T L, invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie a hotărârii pronunţate.
  O primă critică este că instanţa de fond s-a pronunţat fără a verifica toate înscrisurile depuse la dosar şi din care rezultă incidenţa art. 477 şi 478 Cod civil.
  În dezvoltarea motivului de recurs se susţine că, până la începutul anului 2009, minorul, adoptat la data de 23.12.1993, s-a acomodat şi s-a simţit bine în familia lor, unde i s-a oferit tot sprijinul, însă după această dată, acesta şi-a făcut noi prieteni, iar împreună cu aceştia a început să fugă de la şcoală şi a refuzat sprijinul familiei, părăsind domiciliul vagabondând pe străzi.
  Au mai arătat recurenţii că, datorită acestui comportament au solicitat sprijinul poliţiei şi al protecţiei copilului, fiind ameninţaţi de nenumărate ori de către recurentul-pârât T.M., acesta folosind la un moment dat un cuţit, precizând că nu-i mai suportă.
  Susţin recurenţii că nu starea de sănătate ca urmare a comportamentului deviant al adoptatului constituie motiv de desfacere a adopţiei, ci faptele acestuia la adresa lor, respectiv ameninţări cu cuţitul, lovirea uşii de la intrare cu picioarele şi obiecte contondente, pentru a pătrunde în locuinţă.
  Precizează recurenţii că nu se dezic de minor, ci le este frică de ameninţările şi atentatele la viaţa lor, la care au fost supuşi şi la care probabil vor fi supuşi în continuare, după ce va fi eliberat din penitenciar.
  Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi dispoziţiile legale incidente, Curtea reţine următoarele :
  
Cu privire la recursul declarat de reclamanţi, Curtea reţine că acesta este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
  Critica ce vizează faptul că instanţa de fond nu a verificat toate înscrisurile depuse la dosar este întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 Cod proc. civilă, respectiv când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, ce erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, text de lege ce a fost însă abrogat prin OUG nr. 138/2000 aprobată prin Legea nr. 219/2005.
  Susţinerea că, în cauză ar fi incidente dispoziţiile art. 477 şi 478 Cod civil urmează a fi respinsă ca nefondată, întrucât, din art. 477 actualul Cod civil reiese că adopţia poate fi desfăcută la cererea adoptatorului dacă adoptatul a atentat la viaţa lor, sau când adoptatul s-a făcut vinovat faţă de adoptatori de fapte penale pedepsite cu o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin 2 ani.
  Din textul legal sus-menţionat reiese că recurenţii adoptatori trebuiau să facă dovada că adoptatul a atentat la viaţa lor, sau că a fost condamnat cu o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin 2 ani pentru fapte penale împotriva adoptatorilor.
  Analizând cauza dedusă judecăţii, se poate constata că recurenţii adoptatori nu au făcut dovada că adoptatul ar fi atentat la viaţa lor, deşi menţionează în cererea de recurs şi în cererea de chemare în judecată, că adoptatul i-ar fi ameninţat cu cuţitul, aceştia neadministrând niciun fel de probă din care să rezulte această situaţie.
  Atâta timp cât recurenţii  nu fac dovada că adoptatul se face vinovat faţă de aceştia de fapte penale pedepsite cu pedeapsa privativă de libertate de cel puţin 2 ani, nu devin incidente disp. art. 477 alin. 1 noul Cod civil.
  Faţă de toate aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, va respinge recursul ca nefondat.
  Referitor la recursul declarat de pârâtul T.M., la termenul de judecată din data de 28.05.2012, Curtea a invocat din oficiu şi a pus în discuţie excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare.
  Potrivit art. 301 C.pr.civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar conform art. 3021 C.pr.civilă, cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii şi  motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;
  Tot astfel, art. 303 C.pr.civilă, arată că recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
  După cum se poate lesne observa, din analiza cererii de recurs ataşată la dosarul cauzei, fila 4 dosar recurs,  recurentul nu a indicat niciunul din motivele de recurs limitativ şi expres prevăzute de art. 304 C.pr.civilă şi nu a dezvoltat în niciun caz motivele de nelegalitate sau netemeinicie pentru ca instanţa să aibă posibilitatea de a le încadra în vreunul din cazurile în care se poate solicita recurarea unei hotărâri. Potrivit art. 306 C.pr.civilă, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia motivelor de ordine publică, care pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care, însă, este obligată să le pună în dezbaterea părţilor.
  Cum în speţă de faţă, analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de recurs a constatat că nu sunt incidente niciunul din motivele de ordine publică prevăzute de lege şi care ar atrage nulitatea hotărârilor atacate, iar recursul nu a fost motivat în înţelesul textelor legale sus-menţionate, Curtea, va constata nulitatea recursului declarat de pârâtul T.M..
 
 (Judecător Elena Staicu)