Soluţionarea cererii de
desfacerea adopţiei: cameră de consiliu sau şedinţă publică.
Art.74 alin.3 din Legea
nr.273/2004-privind regimul juridic al adopţiei arată:
(3) Cererile prevăzute de
prezenta lege sunt de competenţa tribunalului în a cărui rază teritorială se
află domiciliul adoptatului.
Art. 76
- (1) Cererile prevăzute la art. 74 alin. (3) se soluţionează de complete
specializate ale instanţei judecătoreşti, în camera de consiliu, cu
participarea obligatorie a procurorului. Prezentarea de către direcţie a
raportului de anchetă socială privind copilul este obligatorie.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I
Civilă,
Decizia civilă nr. 1 din 28 mai 2012.
Prin decizia nr. 1 CC, şedinţa din Camera de Consiliu din data de 28 mai 2012 s-a respins ca nefondat recursul
declarat de reclamanţii T.G. şi T.L., domiciliaţi în B, BU, bl. … , et. …, ap.
…, judeţul … împotriva sentinţei civile
nr. 26/5 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâtul T. M.,
fiul lui G şi L, născut la data de ….., în prezent aflat în Penitenciarul Bacău şi pârâta D.G.A.S.P.C.B., cu sediul în
Buzău, str. …., nr. …, judeţul ...
Constată nulitatea recursului declarat de
paratul T.M., fiul lui G şi L, născut la data de ….., în prezent aflat în
Penitenciarul Bacău, împotriva sentinţei civile nr. 26/5 aprilie 2012
pronunţată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanţii T.GHE. şi
T.L., domiciliaţi în …, BU, bl. …, et. …,
ap. …, judeţul … şi pârâta D.G.A.S.P.C.B.,
cu sediul în …., str. ……, nr. …, judeţul ….
În fapt prin cererea înregistrată
pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 1144/114/2012, reclamanţii T.GHE. şi T.L.
au solicitat în contradictoriu cu pârâtul T.M. desfacerea adopţiei acestuia din
urmă .
În
motivarea acţiunii reclamanţii au învederat că l-au adoptat pe minorul A.M.
născut la data de 23.12.1993 în localitatea Buzău din părinţi necunoscuţi, la
data de 02.09.1998, iar până la începutul anului 2009 s-a acomodat şi s-a
simţit bine în familia lor, unde i s-a oferit un sprijin.
Au
susţinut reclamanţii că, de la începutul anului 2009 minorul şi-a făcut noi
prieteni, iar împreună cu aceştia a început să fugă de la şcoală şi a refuzat
sprijinul lor, a părăsit domiciliul pentru a vagabonda pe străzi şi după ce
l-au căutat şi l-au găsit, când au
încercat să discute cu el minorul a luat-o la fugă strigându-le să-l
lase în pace întrucât nu se mai întoarce acasă.
Din
cauza acestui comportament, au motivat reclamanţii, au solicitat sprijinul
politiei şi al protecţiei copilului, motiv pentru care ulterior au fost
ameninţaţi în nenumărate rânduri de către minor, la un moment dat chiar şi cu
un cuţit, copilul precizându-le că nu îi mai suportă.
A precizat reclamanta că a suferit depresii fiind internată în
spital, iar starea lor de sănătate a devenit foarte rea, fiind epuizaţi psihic
pentru a mai face faţă situaţiei.
S-a
arătat că minorul a beneficiat în ultimi ani de plasament la direcţie prin
diferite centre şi însăşi pârâta a considerat în ultimul timp că nu mai este în
interesul minorului să locuiască şi să fie îngrijit de ei, întrucât nu se pot
ocupa pe viitor de soarta lui, dat fiind dorinţa acestuia de independenţă, iar în prezent, pârâtul, devenit
major, este deţinut pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în dosarul
nr. 29714/212/2011 al Judecătoriei Constanţa, proces verbal de audiere din
dosarul nr. 4438/114/2010.
În
drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 475 si următoarele din
Codul civil.
Prezent
în instanţă la termenul de judecată din 5.04.2012, pârâtul a fost de acord cu
acţiunea formulată de reclamanţi.
Prin
sentinţa civilă nr. 26/5 aprilie 2012, Tribunalul Buzău a respins ca
neîntemeiată acţiunea.
Pentru
a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că:
La data 05.08.1998, Fundaţia
Alianţa Copiilor Români, în numele reclamanţilor T.GHE. şi L., a formulat
cerere de încuviinţare a adopţiei minorului A. M., născut la data de ….. din
părinţi necunoscuţi.
Prin
sentinţa civilă nr. 198/02.09.1998, Tribunalul Buzău a admis acţiunea formulată
şi a încuviinţat adopţia copilului A. M. născut la ….. în B din părinţi
necunoscuţi de către reclamanţii T.GHE. şi L., dispunând de asemenea ca minorul
să poarte numele de familie al adoptatorului acela de T.
Astfel
cum au recunoscut şi reclamanţii, ulterior încuviinţării adopţiei între minor
şi familia adoptatoare s-au derulat relaţii fireşti, însă, de la începutul
anului 2009 aceste relaţii s-au deteriorat datorită comportamentului minorului,
care nu frecventa cursurile şcolare, refuza să se conformeze regulilor din
familie, părăsea domiciliul pentru a vagabonda pe străzi, lipsea nopţile de
acasă, cerşea ţigări şi mâncare, mânca şi dormea în diferite locuri, iar în
momentul în care reclamanţii l-au găsit, a refuzat să revină în domiciliu
comportându-se violent fizic şi verbal faţă de tatăl sau.
Dat
fiind această situaţie de fapt, reclamanţii au solicitat sprijinul politiei iar
prin sentinţa civilă nr.398/09.04.2009 Tribunalul Buzău a admis cererea
formulată de DGASPC - Buzău şi a dispus plasamentul minorului prin Complexul de
Servicii Comunitare nr. 4 - Stîlpu pe o perioadă de 3 luni .
Ulterior
expirării celor 3 luni, aceeaşi instituţie formulează cerere de prelungire a
perioadei de plasament, întrucât minorul prezintă în continuare elemente
deviante, reacţionează agresiv fizic şi verbal, familia se declară
neputiincioasă în faţa problemelor pe care copilul le-a ridicat, iar legăturile
familiare sunt practic rupte, cerere admisă de către Tribunalul Buzău, care
prin sentinţa
civilă nr. 655/16.07.2009 dispune
plasamentul copilului T.M. prin Complexul de Servicii Comunitare nr. 4 Stîlpu
pe o perioadă de 4 luni.
Aceeaşi
situaţie de fapt determină pârâta ca, la data de 18.11.2009, să solicite din
nou stabilirea plasamentului copilului T.M. până la data de 28.02.2010, cerere
care este admisă de Tribunalul Buzău prin sentinţa civilă nr. 38/07.01.2010 .
Complexul
de Servicii nr. 4 Stîlpu s-a reorganizat, astfel încât DGASPC- Buzău a solicitat
înlocuirea plasamentului prin Complexul de Servicii Comunitare nr. 5 Beceni,
cerere care de asemenea a fost admisă de către Tribunalul Buzău prin sentinţa
civilă nr. 383/11.03.2010 dispunându-se înlocuirea plasamentului de la Complexul de Servicii
nr. 4 Stîlpu cu plasamentul minorului prin Complexul de
Servicii Comunitare nr. 5 Beceni.
Prin
prezenta cerere de chemare în judecată, dat fiind comportamentul deviant al
minorului, astfel cum a fost relatat mai sus şi starea de sănătate precară a
reclamanţilor, datorată astfel cum au susţinut aceştia relaţiei cu fiul lor
adoptiv, s-a solicitat desfacerea adopţiei pârâtului, cerere apreciată de
tribunal ca neîntemeiată cu motivarea că, potrivit art. 477 din Codul civil,
adopţia poate fi desfăcută la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare,
dacă adoptatul a atentat la viaţa lor sau a ascendenţilor ori descendenţilor
lor, precum şi atunci când adoptatul s-a făcut vinovat faţă de adoptatori de
fapte penale pedepsite cu o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin 2 ani.
Din
economia textului de lege mai sus menţionat şi a situaţiei de fapt relatată de
reclamanţi, tribunalul a constatat că nu sunt îndeplinite cerinţele legale
privind desfacerea adopţiei, pârâtul aflându-se în executarea unei pedepse
privative de libertate pentru săvârşirea unei fapte penale, dar care nu i-a
privit pe reclamanţi şi din susţinerile reclamanţilor, acesta nici nu a atentat
la viaţa reclamanţilor.
Faptul
că pârâtul are un comportament deviant, că nu mai poate fi supravegheat şi educat de către reclamanţi, motiv pentru care starea de
sănătate a reclamanţilor s-a deteriorat, a precizat prima instanţă, nu este de
natură conduce la desfacerea adopţiei încuviinţate.
De
altfel, a arătat instanţa de fond, această prevedere legală, ce vizează
condiţiile excepţionale de desfacere a adopţiei, a fost prevăzută de către
legiuitor, tocmai în scopul protejării adoptaţilor şi descurajării oricăror
abuzuri din partea adoptatorilor, ca ori de câte ori nu sunt mulţumiţi de
comportamentul copiilor să poată cere desfacerea adopţiei.
Tribunalul
a apreciat că nu este cu nimic deosebită o familie în care se regăseşte un
copil adoptat, cu o familie în care întâlnim un copil natural, în oricare
dintre aceste familii putând apare probleme de comportament al copiilor, dar
aceste aspecte nu pot conduce la dezicerea de copiii noştri, fie ei naturali
sau adoptaţi.
Împotriva
acestei sentinţe a declarat recurs T.M., fără depune motivele de recurs.
De
asemenea, au formulat recurs şi reclamanţii T.GHE. şi T L, invocând motive de
nelegalitate şi netemeinicie a hotărârii pronunţate.
O
primă critică este că instanţa de fond s-a pronunţat fără a verifica toate
înscrisurile depuse la dosar şi din care rezultă incidenţa art. 477 şi 478 Cod
civil.
În
dezvoltarea motivului de recurs se susţine că, până la începutul anului 2009,
minorul, adoptat la data de 23.12.1993, s-a acomodat şi s-a simţit bine în
familia lor, unde i s-a oferit tot sprijinul, însă după această dată, acesta
şi-a făcut noi prieteni, iar împreună cu aceştia a început să fugă de la şcoală
şi a refuzat sprijinul familiei, părăsind domiciliul vagabondând pe străzi.
Au
mai arătat recurenţii că, datorită acestui comportament au solicitat sprijinul
poliţiei şi al protecţiei copilului, fiind ameninţaţi de nenumărate ori de
către recurentul-pârât T.M., acesta folosind la un moment dat un cuţit,
precizând că nu-i mai suportă.
Susţin
recurenţii că nu starea de sănătate ca urmare a comportamentului deviant al
adoptatului constituie motiv de desfacere a adopţiei, ci faptele acestuia la
adresa lor, respectiv ameninţări cu cuţitul, lovirea uşii de la intrare cu
picioarele şi obiecte contondente, pentru a pătrunde în locuinţă.
Precizează
recurenţii că nu se dezic de minor, ci le este frică de ameninţările şi
atentatele la viaţa lor, la care au fost supuşi şi la care probabil vor fi
supuşi în continuare, după ce va fi eliberat din penitenciar.
Examinând
sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi
lucrările dosarului şi dispoziţiile legale incidente, Curtea reţine următoarele
:
Cu privire la recursul declarat
de reclamanţi, Curtea reţine că acesta este nefondat şi va fi respins pentru
următoarele considerente:
Critica
ce vizează faptul că instanţa de fond nu a verificat toate înscrisurile depuse
la dosar este întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 Cod proc. civilă,
respectiv când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau
asupra unei dovezi administrate, ce erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii,
text de lege ce a fost însă abrogat prin OUG nr. 138/2000 aprobată prin Legea
nr. 219/2005.
Susţinerea
că, în cauză ar fi incidente dispoziţiile art. 477 şi 478 Cod civil urmează a
fi respinsă ca nefondată, întrucât, din art. 477 actualul Cod civil reiese că
adopţia poate fi desfăcută la cererea adoptatorului dacă adoptatul a atentat la
viaţa lor, sau când adoptatul s-a făcut vinovat faţă de adoptatori de fapte
penale pedepsite cu o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin 2 ani.
Din
textul legal sus-menţionat reiese că recurenţii adoptatori trebuiau să facă
dovada că adoptatul a atentat la viaţa lor, sau că a fost condamnat cu o
pedeapsă privativă de libertate de cel puţin 2 ani pentru fapte penale
împotriva adoptatorilor.
Analizând
cauza dedusă judecăţii, se poate constata că recurenţii adoptatori nu au făcut
dovada că adoptatul ar fi atentat la viaţa lor, deşi menţionează în cererea de
recurs şi în cererea de chemare în judecată, că adoptatul i-ar fi ameninţat cu
cuţitul, aceştia neadministrând niciun fel de probă din care să rezulte această
situaţie.
Atâta
timp cât recurenţii nu fac dovada că
adoptatul se face vinovat faţă de aceştia de fapte penale pedepsite cu pedeapsa
privativă de libertate de cel puţin 2 ani, nu devin incidente disp. art. 477
alin. 1 noul Cod civil.
Faţă
de toate aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.
civilă, va respinge recursul ca nefondat.
Referitor
la recursul declarat de pârâtul T.M., la termenul de judecată din data de
28.05.2012, Curtea a invocat din oficiu şi a pus în discuţie excepţia nulităţii
recursului pentru nemotivare.
Potrivit
art. 301 C.pr.civilă,
termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu
dispune altfel, iar conform art. 3021
C.pr.civilă, cererea de recurs va cuprinde, sub
sancţiunea nulităţii şi motivele de
nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz,
menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;
Tot
astfel, art. 303 C.pr.civilă,
arată că recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul
termenului de recurs, iar termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de
la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
După
cum se poate lesne observa, din analiza cererii de recurs ataşată la dosarul
cauzei, fila 4 dosar recurs, recurentul
nu a indicat niciunul din motivele de recurs limitativ şi expres prevăzute de
art. 304 C.pr.civilă
şi nu a dezvoltat în niciun caz motivele de nelegalitate sau netemeinicie pentru
ca instanţa să aibă posibilitatea de a le încadra în vreunul din cazurile în
care se poate solicita recurarea unei hotărâri. Potrivit art. 306 C.pr.civilă, recursul
este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia motivelor de
ordine publică, care pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care,
însă, este obligată să le pună în dezbaterea părţilor.
Cum
în speţă de faţă, analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de recurs a
constatat că nu sunt incidente niciunul din motivele de ordine publică
prevăzute de lege şi care ar atrage nulitatea hotărârilor atacate, iar recursul
nu a fost motivat în înţelesul textelor legale sus-menţionate, Curtea, va
constata nulitatea recursului declarat de pârâtul T.M..
