Situaţii în care se poate dispune
în faţa instanţei de apel desfiinţarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare.
Modificări aduse prin Legea nr. 202/2010.
În varianta iniţială, art. 297
alin. (1) prevedea că "în cazul în care se constată că, în mod greşit,
prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori
judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de
apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei
instanţe"
Modificarea intervenită prin
Legea nr. 202/2010 consacră regula reţinerii spre rejudecare, trimiterea spre
rejudecare constituind excepţia, şi putând fi dispusă doar în două situaţii: 1.
când judecata în primă instanţă s-a făcut fără cercetarea fondului, iar
trimiterea spre rejudecare se solicită expres, fie de către apelant, în cererea
de apel, fie de către intimat, prin întâmpinare; 2. când judecata în primă
instanţă s-a făcut în lipsa părţii nelegal citate, iar trimiterea spre
rejudecare se solicită expres de către partea care se pretinde astfel vătămată,
adică doar de către apelant, prin cererea de apel.
Cum în speţă tribunalul a
procedat la anularea sentinţei pronunţată de prima instanţă cu trimiterea
cauzei spre rejudecare, soluţia
instanţei de apel încalcă dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. care
prevăd o asemenea posibilitate doar în ipotezele enumerate anterior, ce nu se
regăsesc în cauză, iar în consecinţă, încalcă şi principiul efectului devolutiv
al acestei căi de atac, în virtutea căruia, în faţa judecătorului superior se
devoluează întreaga cauză, cu întreg complexul de chestiuni de fapt şi de drept
ce-i aparţin, în scopul soluţionării cu celeritate a cauzelor.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I
Civilă,
Decizia civilă nr. 3862 din 14
noiembrie 2012
Prin decizia nr. 3862 din 14 noiembrie 2012 Curtea
de Apel Ploieşti a admis recursul formulat de pârâtul I.I. împotriva deciziei civile nr.117 din 7 iunie 2012, pronunţată de
Tribunalul Dâmboviţa, în contradictoriu cu intimata reclamantă P.C.M., a casat
decizia sus menţionată şi a trimis cauza
spre rejudecare Tribunalului Dâmboviţa.
S-a susţinut de către recurent
prin una din criticile formulate că în mod eronat instanţa de apel a considerat că hotărârea judecătoriei nu
este motivată corespunzător potrivit art.261 alin.1 pct. 5
C.proc.civ.
Analizând
conţinutul deciziei atacate Curtea a reţinut
că Tribunalul Dâmboviţa a anulat sentinţa primei instanţe şi a trimis
cauza spre rejudecare potrivit art. 297 alin.1 C.proc.civ. considerând că
hotărârea nu este motivată corespunzător şi în atare situaţie nu se poate
exercita controlul judiciar.
Este
de observat că acţiunea ce face obiectul prezentului dosar a fost promovată la
data de 7 aprilie 2011, iar decizia
instanţei de apel atacată în faza recursului este pronunţată la data de
7.06.2012. Cert este că anterior acestor date, respective la 26
noiembrie 2010 a
intrat în vigoare Legea nr. 202/2010, care prin art. I pct. 27 a modificat textul art. 297
alin. (1) C. proc. civ. şi care este
incidentă în cauză.
Astfel, în varianta iniţială, art.
297 alin. (1) prevedea că "în cazul în care se constată că, în mod greşit,
prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori
judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de
apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei
instanţe".
În varianta modificată prin Legea
nr. 202/2010, art. 297 alin. (1) prevede că "în cazul în care se constată
că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în
judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal
citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul,
evocând fondul. Cu toate acestea, în cazul în care prima instanţă a soluţionat
procesul fără a intra în judecata fondului, instanţa de apel va anula hotărârea
atacată şi va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanţe
sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, dacă
părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel
ori prin întâmpinare. De asemenea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată
şi va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanţe sau altei
instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care
judecata în primă instanţă s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal
citată, iar partea a solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea
de apel."
Modificarea intervenită prin
Legea nr. 202/2010 consacră regula reţinerii spre rejudecare, trimiterea spre
rejudecare constituind excepţia, şi putând fi dispusă doar în două situaţii: 1.
când judecata în primă instanţă s-a făcut fără cercetarea fondului, iar
trimiterea spre rejudecare se solicită expres, fie de către apelant, în cererea
de apel, fie de către intimat, prin întâmpinare; 2. când judecata în primă
instanţă s-a făcut în lipsa părţii nelegal citate, iar trimiterea spre
rejudecare se solicită expres de către partea care se pretinde astfel vătămată,
adică doar de către apelant, prin cererea de apel.
Din cuprinsul actelor şi lucrărilor
dosarului rezultă că judecarea cauzei la instanţa de fond s-a realizat cu
citarea legală a părţilor, iar în faza apelului nici reclamanta prin motivele
de apel formulate şi nici intimatul prin
întâmpinare nu au solicitat expres
trimiterea cauzei spre rejudecare pe considerentul că soluţionarea
cauzei la judecătorie s-a făcut fără cercetarea fondului.
Cum în speţă tribunalul a
procedat la anularea sentinţei pronunţată de prima instanţă cu trimiterea
cauzei spre rejudecare, soluţia
instanţei de apel încalcă dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc.civ. care
prevăd o asemenea posibilitate doar în ipotezele enumerate anterior, ce nu se
regăsesc în cauză, iar în consecinţă, încalcă şi principiul efectului devolutiv
al acestei căi de atac, în virtutea căruia, în faţa judecătorului superior se
devoluează întreaga cauză, cu întreg complexul de chestiuni de fapt şi de drept
ce-i aparţin, în scopul soluţionării cu celeritate a cauzelor.
În
atare context, Curtea a apreciat că în mod greşit tribunalul a făcut
aplicarea art. 297 alin.1 C.proc.civ. şi
a trimis cauza spre rejudecare, motiv pentru care, în baza art. 312 alin.3 C.proc.civ., a admis recursul, a casat decizia atacată şi
a trimis cauza spre rejudecare.
Având
în vedere motivul pentru care s-a admis recursul, Curtea nu mai poate proceda la examinarea celorlalte
motive invocate de pârât vizând dreptul de proprietate asupra terenului în
litigiu, urmând ca apărările sale sub
acest aspect să fie analizate de instanţa de apel cu ocazia rejudecării.