Rolul activ al instanţei în
cazurile în care partea vătămată este o persoană lipsită de capacitate de
exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
Cod proc. penală, art. 17, art. 38515 pct. 2 lit.
c
În cazul în care cel vătămat este
o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu
restrânsă, instanţa de judecată este obligată să se pronunţe din oficiu asupra
reparării pagubei şi a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este
constituită parte civilă.
Instanţa cere persoanei vătămate
ca, prin reprezentantul său legal, ori, după caz, persoanei care îi
încuviinţează actele, să prezinte situaţia cu privire la întinderea pagubei
materiale şi a daunelor morale, precum şi date cu privire la faptele prin care
acestea au fost pricinuite.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia
Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,
Decizia penală nr. 1625 din 5
decembrie 2012.
Prin sentinţa penală
nr.535/20.03.2012, Judecătoria Ploieşti l-a condamnat pe inculpatul DDF sub
aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art.178 alin.2
C.p. cu aplicarea art.3201 al.7 C.p.p,
faptă din 16.05.2009, la 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare. Cu aplic. art.71 şi 64 lit.a şi b
C.p., cu excepţia dreptului de a alege, prev. de art.64 al.1 lit.a C.p. În
temeiul art.861 alin.1, 2 C.pen.,
a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 (un) an şi 6
(şase) luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni,
stabilit conform dispoziţiilor art.862 al.1 C.pen. În temeiul art.71 al.5
C.pen., a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului, pe
durata termenului de încercare de mai sus.
În baza art.863 C.p., a dispus ca
pe durata termenului de încercare inculpatul DDF să se supună următoarelor
măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciului de
Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova conform programului de supraveghere;
să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă
şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi
să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a
putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art.359 C.pr.pen., a
atras atenţia inculpatului asupra disp. art.864 C.pen. privind revocarea
suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul săvârşirii unei
alte infracţiuni în termenul de încercare, al neîndeplinirii obligaţiilor
civile din hotărâre până la expirarea acestui termen sau al neîndeplinirii cu
rea credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege şi a obligaţiilor
stabilite de instanţă. În baza art.14 şi art.346 C.pr.pen., a luat act că
partea vătămată I I nu s-a constituit parte civilă în cauză faţă de inculpatul
DDF.
În baza art.191 C.pr.pen., a
obligat inculpatul să plătească statului 1100 lei cu titlu de cheltuieli
judiciare.
Pentru a pronunţa această
sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe
lângă Curtea de Apel Ploieşti, nr.828/P/2011 din data de 09.11.2011, s-a dispus
punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de
libertate, a inculpatului DDF sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de
art.178 alin.2 C.p. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti la
data de 17.11.2011 sub nr.27059/281/2011.
În motivarea actului de sesizare
a instanţei s-a reţinut că la data de 16.05.2009, în jurul orelor 1340, inculpatul
DDF se deplasa pe raza com. Iordăcheanu, jud. Prahova, pe DJ 102C, având direcţia de mers
către localitatea Urlaţi, cu o viteză mult superioară celei legale în zona unei
şcoli, zonă aflată sub incidenţa indicatorului de avertizare copii şi a
accidentat mortal pe IFV, în vârstă de 9 ani, angajat în traversarea străzii la
o distanţă de câţiva metri de trecerea de pietoni. Situaţia de fapt astfel
reţinută prin rechizitoriu a avut în vedere următoarele mijloace de probă
administrate în cursul urmăririi penale: proces-verbal de cercetare la faţa
locului, schiţa locului în care s-a produs accidentul şi planşa foto întocmită
cu ocazia cercetării la faţa locului; declaraţiile martorilor; raport de
expertiză tehnică auto; buletin de testare cu aparatul etilotest, de examinare
clinică şi buletin de analiză toxicologică alcoolemie ale învinuitului; raport
medico-legal de autopsie a victimei; proces-verbal de verificare tehnică a
autoturismului implicat în accident; declaraţii inculpat în care recunoaşte
fapta.
Partea
vătămată II a arătat că nu se constituie parte civilă în cadrul procesului
penal, împotriva inculpatului DDF.
Astfel,
în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, partea vătămată II, tatăl
victimei minore IFV, a arătat că a doua zi după producerea accidentului, tatăl
inculpatului a mers la domiciliul său ajutându-i material în vederea
înmormântării minorului, iar dupa aceea, ocazional; a menţionat că nu
formulează niciun fel de pretenţii faţă de conducătorul auto DDF.
La
termenul de judecată din data de 13.03.2012, inculpatul DDF a declarat personal
că recunoaşte în totalitate fapta reţinută în actul de sesizare a instanţei,
cunoaşte probele administrate în faza de urmărire penală şi şi le însuşeşte şi
a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de
urmărire penală, în temeiul dispoziţiilor art.3201 C.p.p. În acest sens, instanţa
a procedat la audierea inculpatului DDF.
Instanţa a constatat că probele
administrate în faza de urmărire penală stabilesc fapta inculpatului şi cuprind
date suficiente cu privire la persoana acestuia, iar inculpatul a declarat că
le cunoaşte şi şi le însuşeşte. Drept pentru care instanţa a admis cererea
inculpatului DDF, iar cauza a fost judecată conform procedurii prevăzute de
art.3201 C.p.p., având în vedere că inculpatul a recunoscut în totalitate fapta
de care a fost acuzat înainte de a se intra în cercetarea judecătorească.
Din fişa de cazier judiciar a
inculpatului rezultă că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.
Analizând întregul material
probatoriu administrat în cauză, raportat la cererea inculpatului privind
judecarea sa în procedura prev. de disp. art.3201 C.p.p., instanţa de fond a
reţinut că la data de 16.05.2009, în jurul orei 1340, inculpatul DDF a condus
autoturismul marca Fiat Marea, cu numărul de înmatriculare ……., pe DJ 102 C, în comuna Iordăcheanu,
sat Iordăcheanu, direcţia de mers spre localitatea Urlaţi. În drumul său, în
dreptul Şcolii Generale din această localitate, l-a surprins şi l-a accidentat
pe IFV care se angajase în traversarea drumului, din partea dreaptă către
stânga sensului de deplasare a inculpatului; ulterior impactului cu acesta, l-a
acroşat şi pe TD care se deplasa cu bicicleta pe sensul de mers Urlaţi către
localitatea Gornet Cricov. Decesul lui IFV, în vârstă de 9 ani, s-a produs
instantaneu, iar victima TD, persoana ce se deplasa pe bicicleta, a suferit
leziuni de tipul excoriaţiilor şi echimozelor la nivelul antebraţului stâng,
coapsei şi gambei drepte, şi parietal stânga.
Potrivit certificatului
medico-legal nr.1097/22.05.2009 eliberat numitului TD de Serviciul de Medico
Legal Ploieşti, acesta a prezentat leziuni ce pot data din data de 16.05.2009
şi s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure, posibil într-un
accident de circulaţie şi a necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale.
În ceea ce priveşte victima TD,
prin rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de DDF pentru
săvârşirea infracţiunii prev. de art.184 alin.1 şi 3 Cod penal, deoarece fapta
nu este prevăzută de legea penală, persoana vătămată TD necesitând un număr mai
mic de zile de îngrijiri medicale decât cel prevăzut de Codul penal.
În ceea ce priveşte moartea lui
IFV, din raportul medico-legal nr.263M/18.05.2009 întocmit de Serviciul
Medico-Legal Ploieşti, rezultă că aceasta a fost violentă şi s-a datorat
hemoragiei şi contuziei cerebrale consecutiv unui traumatism cranio-cerebral cu
fractură craniană asociat unui traumatism vertebro-medular cu secţiune medulară
în cadrul unui politraumatism complex. Aceste leziuni s-au putut produce prin
lovire cu şi de corpuri şi planuri dure (proiectare), posibil în condiţiile
unui accident rutier, între leziuni şi deces existând legătură directă de
cauzalitate. Fiind testat, alcoolemia inculpatului a fost stabilită ca fiind
0,00 gr.‰.
Audiat fiind, inculpatul a
declarat că la data de 16.05.2009, în jurul orelor 1340 a plecat de la domiciliul
său, conducând autoturismul marca Fiat Marea, cu nr. de înmatriculare …………….,
cu intenţia de a ajunge în localitatea Urlaţi. Din satul Moceşti, com.
Iordăcheanu, l-a luat în autoturism pe CI, un cunoscut al său, care a ocupat
locul din dreapta faţă al autoturismului.
În dreptul trecerii de pietoni
din faţa şcolii, inculpatul a trecut pe lângă un autoturism Dacia oprit pe
partea dreaptă a sensului său de mers. Ulterior s-a intersectat cu o dubiţă şi,
în momentul când se afla în dreptul acesteia, prin spate, dinspre stânga a
apărut brusc, în fugă, un copil. A virat stânga, nu a reuşit să-l evite şi l-a
lovit cu partea dreaptă faţă a autoturismului. A pierdut controlul direcţiei şi
a lovit cu oglinda retrovizoare stângă un biciclist ce se deplasa din sens
opus, respectiv pe TD, care a căzut în şanţul ce mărginea drumul.
Victima TD a declarat că în timp
ce conducea bicicleta pe DJ 102C,
prin localitatea Iordăcheanu, mergând spre localitatea Gomet Cricov, a observat
un copil care s-a angajat în traversarea străzii, la aproximativ 2-3 m oblic faţă de trecerea de
pietoni, spre magazinul din apropiere. Când a ajuns pe cealaltă bandă a
drumului, un autoturism de culoare neagră, care se deplasa cu o viteză mai mare
decât se circulă în mod normal prin localitate, a acroşat frontal minorul, apoi
a intrat pe contrasens şi l-a lovit şi pe el cu partea dreaptă. Acesta a
precizat că nu a fost depăşit de niciun autovehicul, în momentele anterioare
producerii accidentului. Martorul CIM, persoana aflată pe bancheta din faţă a
autoturismului condus de inculpat a susţinut varianta precizată de acesta din
urmă.
Expertul tehnic desemnat în
cauză, SN, a concluzionat că în momentul impactului pietonul avea partea
laterală stângă a corpului orientată spre direcţia din care venea
autovehiculul, deci victima a apărut din partea dreaptă a sensului în care se
deplasa autoturismul; expertul a calculat că viteza cu care circula
autoturismul marca Fiat Marea cu nr. de înmatriculare …………, condus de inculpat
în momentele premergătoare impactului, a apariţiei stării de pericol, a fost de
48 km/h.
Acesta a considerat că numai victima ar fi putut evita accidentul dacă se
asigura când a pătruns pe banda de circulaţie a autoturismului.
CM, expert recomandat la
solicitarea părţii vătămate, tatăl minorului decedat, în temeiul dispoziţiilor
art.118 alin.3 Cod de procedură penală, a concluzionat că viteza iniţială de
deplasare a autoturismului Fiat Marea, nr…………, condus de inculpat, a fost de 77 km/h, iar în momentul
impactului a fost de 57 km/h,
accidentul putând fi evitat de acesta la viteza legală de 50 km/h. Minorul putea
evita accidentul dacă efectua traversarea drumului prin locul special amenajat.
Ambii experţi au avut în vedere
la întocmirea rapoartelor de expertiză segmentul de drum pe care s-a efectuat
cercetarea la faţa locului şi semnele de circulaţie descrise în procesul verbal
de cercetare la faţa locului.
Inculpatul, în declaraţia sa, a
precizat că a observat în zonă indicatoarele de avertizare şi semnalizare
trecere pietoni şi apropiere de zona unei şcoli.
Potrivit dispoziţiilor art.123
din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, conducătorul autovehiculului
este obligat să circule cu o viteză de 30 km/h în localităţi, în zona de acţiune a
indicatorului de avertizare Copii, în intervalul orar 7 – 2200. În actul de
sesizare a instanţei s-a reţinut că la producerea accidentului a concurat şi
culpa victimei minore care s-a angajat în traversarea străzii printr-un loc
nepermis.
Prima instanţă a reţinut că din
materialul probator administrat în cauză rezultă fără dubiu că inculpatul DDF a
fost cel care a condus autoturismul în momentele premergătoare accidentului,
situaţia de fapt rezultând din declaraţiile inculpatului coroborate cu
celelalte mijloace de probă administrate în faza de urmărire penală, respecitv proces-verbal
de cercetare la faţa locului, schiţa locului în care s-a produs accidentul şi
planşa foto întocmită cu ocazia cercetării la faţa locului (filele 9-33);
declaraţiile martorilor (filele 43-45,47-70); raport de expertiză tehnică auto
(filele 86-110,112-117); buletin de testare cu aparatul etilotest, de examinare
clinică şi buletin de analiză toxicologică alcoolemie ale învinuitului (filele
39-42); raport medico-legal de autopsie a victimei (filele 37- 38);
proces-verbal de verificare tehnică a autoturismului implicat în accident
(filele 34-35); declaraţii inculpat în care recunoaşte fapta ce se reţine în
sarcina sa (filele 72, 75-76).
Instanţa de fond a constatat că
inculpatul are culpă în producerea accidentului, având în vedere că a creat
starea de pericol ce a condus la producerea accidentului. Accidentul putea fi
evitat de acesta la viteza legală de 50 km/h. S-a reţinut şi culpa minorului care
putea evita accidentul dacă efectua traversarea drumului prin locul special amenajat
pentru aceasta.
În drept, prima instanţă a
reţinut că fapta inculpatului DDF care la data de 16.05.2009, în jurul orelor
1340 se deplasa pe raza com. lordăcheanu, jud. Prahova, pe DJ 102C, având direcţia de mers
către localitatea Urlaţi, cu o viteză mult superioară celei legale în zona unei
şcoli, zonă aflată sub incidenţa indicatorului de avertizare copii, accidentând
mortal pe IFV în vârstă de 9 ani, angajat în traversarea străzii la o distanţă
de câţiva metri de trecerea de pietoni, întruneşte elementele constitutive ale
infracţiunii prev. de art.178 alin.2 Cod penal.
La producerea accidentului a
concurat şi culpa victimei care s-a angajat în traversarea străzii printr-un
loc nepermis.
Sub aspectul laturii obiective,
elementul material al infracţiunii de ucidere din culpă constă în conducerea
necorespunzătoare a unui vehicul, respectiv prin adoptarea unei soluţii imprudente, conducând cu o
viteză mult superioară celei legale în zona unei şcoli, aflată sub incidenţa
indicatorului de avertizare copii, inculpatul a creat starea de pericol ce a
condus la producerea accidentului; accidentul putea fi evitat de acesta la
viteza legală de 50 km/h.
Având în vedere că inculpatul a săvârşit fapta de ucidere din culpă ca urmare a
nerespectării dispoziţiilor legale şi a măsurilor de prevedere pentru
efectuarea activităţii de a conduce pe drumurile publice un autovehicul, iar
prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea unei persoane, instanţa a reţinut forma
calificată a infracţiunii, prevăzută de alineatul 2 al art.178 C.p.
Urmarea imediată constă în
decesul minorului IFV.
Legătura de cauzalitate rezultă
din săvârşirea faptei de către inculpat, rezultatul produs (decesul victimei)
fiind urmarea directă a acţiunii acestuia.
Sub aspectul laturii subiective,
fapta a fost săvârşită cu forma de vinovăţie a culpei cu prevedere, aşa cum
aceasta este definită prin art.19 pct.2 lit.a Cod Penal, ţinând seamă că
inculpatul DDF a prevăzut rezultatul faptei sale, respectiv a prevăzut că
manevrarea necorespunzătoare a vehiculului, prin adoptarea soluţiei imprudente,
conducând cu o viteză mult superioară celei legale în zona unei şcoli, aflată
sub incidenţa indicatorului de avertizare copii, dar nu l-a acceptat, socotind
fără temei că rezultatul nu se va produce.
La individualizarea pedepsei
aplicate inculpatului, instanţa a avut în vedere criteriile generale de
individualizare prev. de art.72 al.1 C.p. şi a ţinut seama de limitele de
pedeapsa fixate in textul de incriminare, de gradul de pericol social concret
al infracţiunii, având in vedere circumstanţele reale ale faptei si
împrejurările săvârşirii acesteia, modalitatea de comitere a infracţiunii si
circumstanţele personale ale inculpatului. De asemenea, instanţa a avut în
vedere prevederile art.3201 al.7 C.p.p., referitoare la reducerea limitelor de
pedeapsă în cazul aplicării procedurii prevăzute de acest text legal, reţinând
şi culpa minorului, care putea evita accidentul dacă efectua traversarea
drumului prin locul special amenajat pentru aceasta.
În cadrul procesului de individualizare
a sancţiunii, instanţa de fond a apreciat că activitatea infracţională trebuie
raportată nu numai la pericolul social concret al faptei comise, dar şi la
urmările ei (în speţă urmarea imediată fiind starea de pericol creată), la
ansamblul condiţiilor în care a fost săvârşită, precum şi la orice element de
natură să caracterizeze persoana infractorului care a recunoscut şi regretat săvârşirea
faptei reţinute in sarcina sa şi nu este cunoscut cu antecedente penale.
Având în vedere elementele
arătate mai sus, avute în vedere la individualizarea pedepsei aplicate
inculpatului, instanţa a apreciat că aplicarea unei pedepse de 1 an şi 6 luni
închisoare este necesară şi suficientă pentru atingerea scopurilor prev. de
art.52 Cod penal.
În consecinţă, în baza art.178
alin. 2 C.pen.
cu aplic. art.3201 al.7 C.p.p., instanţa a condamnat inculpatul DDF la pedeapsa
de 1 an şi 6 luni închisoare, aşa cum s-a arătat mai sus şi a făcut aplicarea
art.71 şi 64 lit.a şi b C.p., cu excepţia dreptului de a alege, prev. de art.64
alin.1 lit.a C.p.
Cu privire la modalitatea de
executare a pedepsei aplicate inculpatului, instanţa de fond a apreciat că sunt
îndeplinite condiţiile prevăzute de art.861 C.p. pentru aplicarea suspendării
executării pedepsei sub supraveghere, respectiv pedeapsa aplicată este de 1 an
şi 6 luni închisoare, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior şi scopul
pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, motiv pentru care, în
baza art.861 alin.1, 2 C.pen.,
a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei pe durata unui
termen de încercare stabilit conform disp. art.862 al.1 C.pen.
În temeiul art.71 al.5 C.pen., a
suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului şi, în baza
art.863 C.p., a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se
supună măsurilor de supraveghere arătate mai sus.
În baza art.359 C.pr.pen., a
atras atenţia inculpatului asupra disp. art.864 C.pen. privind revocarea
suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul săvârşirii unei
alte infracţiuni în termenul de încercare, al neîndeplinirii obligaţiilor
civile din hotărâre până la expirarea acestui termen sau al neîndeplinirii cu
rea credinţă a măsurilor de supraveghere legale şi a obligaţiilor stabilite de
instanţă.
În baza art.14 şi art.346
C.pr.pen., instanţa a luat act de faptul că partea vătămată Iosif Ion nu s-a
constituit parte civilă în cauză faţă de inculpat.
Împotriva acestei sentinţe au
declarat recurs părţile civile II, IAI şi IMA prin reprezentant.
În motivarea recursurilor
declarate, părţile civile au arătat, în esenţă, că pedeapsa aplicată
inculpatului este prea mică faţă de faptele săvârşite.
Curtea, examinând hotărârea
recurată în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile invocate de
recurenţi, dar şi din oficiu sub toate aspectele potrivit dispoziţiilor art.3856
alin.3 C.pr.pen., a constatat că recursurile declarate sunt fondate, însă
pentru alte considerente decât cele arătate de recurenţi:
Astfel, Curtea a reţinut că
situaţia de fapt a fost stabilită în mod corect şi complet de prima instanţă pe
baza probelor administrate în cauză, aşa cum a fost prezentată mai sus.
De
asemenea, pedeapsa aplicată inculpatului a fost stabilită în limitele legale,
fiind avute în vedere criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de
art.72 Cod penal, dar şi dispoziţiile art.3201 C.pr.pen., faţă de poziţia
inculpatului DDF, care a declarat personal că recunoaşte în totalitate fapta
reţinută în actul de sesizare a instanţei, cunoaşte probele administrate în
faza de urmărire penală, pe care şi le însuşeşte, şi a solicitat ca judecata să
se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Prin
urmare, în latură penală sentinţa atacată este legală şi temeinică, faţă de
împrejurările de săvârşire a infracţiunii, culpa victimei care s-a angajat în
traversare printr-un loc nepermis şi circumstanţele personale ale inculpatului,
descrise mai sus.
În ceea ce priveşte latura
civilă, Curtea a reţinut că la data de 19.03.2012, după ce instanţa de fond a
rămas în pronunţare la data de 13.03.2012, pronunţarea fiind amânată la data de
20.03.2012, partea civilă II a solicitat repunerea cauzei pe rol, arătând că în
cauză mai erau şi alte părţi vătămate cărora nu li s-a adus la cunoştinţă că se
pot constitui părţi civile, respectiv II, IAI şi IMA, între acestea aflându-se
şi un minor.
Instanţa de fond nu a mai repus
cauza pe rol pentru a pune în discuţie cererile formulate şi nici nu a făcut
verificări cu privire la susţinerile părţii civile.
Potrivit dispoziţiilor art.17
alin.1 şi 2 C.pr.pen.,
acţiunea civilă se porneşte şi se exercită şi din oficiu, când cel vătămat este
o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu
restrânsă, instanţa de judecată cerând persoanei vătămate ca, prin reprezentantul
său legal, ori, după caz, persoanei care îi încuviinţează actele, să prezinte
situaţia cu privire la întinderea pagubei materiale şi a daunelor morale,
precum şi date cu privire la faptele prin care acestea au fost pricinuite.
Alineatul 3 al aceluiaşi articol stabileşte că instanţa de judecată este
obligată să se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubei şi a daunelor
morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă.
În aceste condiţii, Curtea a
apreciat că instanţa de fond nu a avut rol activ în soluţionarea laturii civile
şi nici nu a respectat dispoziţiile art.17 alin.3 C.pr.pen., în condiţiile în
care partea civilă II a adus la cunoştinţa instanţei existenţa şi a altor părţi
vătămate, cu atât mai mult cu cât partea civilă nu a beneficiat de serviciile
unui avocat pentru a-şi putea face apărările.
Faţă de aceste considerente,
Curtea, în baza art.38515 pct.2 lit.c Cod procedură penală, a admis recursurile
declarate de părţile civile II, IAI şi IMA prin reprezentant, împotriva sentinţei
penale nr.535/20.03.2012 a Judecătoriei Ploieşti, pe care o va casa în parte în
latură civilă şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru
soluţionarea legală a laturii civile a cauzei, cu citarea tuturor părţilor,
respectiv a minorei IMA şi a părinţilor acesteia II şi IAI.
S-a menţinut restul dispoziţiilor
sentinţei atacate.
În
baza art.192 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas
în sarcina acestuia.
