avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Procedura la instanţa de executare.
 
C. pr. pen., art. 447, art. 460
 
În condiţiile în care tribunalul a judecat apelul condamnatului fără a cita în cauză şi iniţiatorul cererii de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, respectiv Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita, căruia nu i s-a dat astfel posibilitatea să pună concluzii cu privire la apelul declarat, procedura fiind în acest caz contencioasă, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 375 alin. 2 C.pr.pen., ceea ce atrage, conform art. 197 alin. 2  C.pr.pen., nulitatea hotărârii atacate.
 
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
                                     Decizia penală nr. 106R/10 februarie 2012
 
Prin Decizia penală ner.103 din 6 decembrie 2011, Tribunalul Harghita a admis apelul declarat de apelantul D.A. (împotriva Sentinţei penale nr. 517 din data de 3 mai 2006 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în dosarul nr. 532/2006.
S-a desfiinţat sentinţa atacată şi rejudecând cauza:
S-a respins sesizarea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita privind revocarea suspendării executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată condamnatului D.A. prin sentinţa penală nr. 526 din data de 26 aprilie 2004 a Tribunalului Harghita.
S-a admis cererea apelantului D.A.. S-a suspendat executarea Sentinţei penale nr. 517 din data de 3 mai 2006 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc şi a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 575 din 16 mai 2006 emis de Judecătoria Miercurea Ciuc până la soluţionarea definitivă a cauzei. S-a dispus punerea de îndată în libertate a condamnatului dacă nu este arestat în altă cauză.
 S-a făcut aplicarea  dispoziţiilor art.192 alin.3 C.pr.pen.
 Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut următoarele: 
Prin Sentinţa penală nr. 517 din data de 3 mai 2006 Judecătoria Miercurea Ciuc a admis sesizarea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita şi a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată condamnatului D.A. prin sentinţa penală nr. 526 din data de 26 aprilie 2004 a Judecătoriei Miercurea Ciuc. Condamnatul a fost obligat să plătească statului suma de 80 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele:
D.A. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi în baza art. 86 indice 1 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
Pentru supravegherea inculpatului a fost desemnat Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita, unde inculpatul avea obligaţia să se prezinte în prima zi lucrătoare a fiecărei luni.
După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deşi la prima înfăţişare condamnatul a fost încunoştinţat despre obligaţiile pe care le are şi despre programul de supraveghere acesta s-a prezentat sporadic, lipsind de la mai multe convocări.
Prin această omisiune condamnatul cu rea credinţă nu a respectat principala obligaţie, pe care o are, aceea de a se prezenta la termenul stabilit de instanţă la Serviciului de Probaţiune cu consecinţe directe şi asupra celorlalte măsuri de supraveghere.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel peste termen condamnatul D.A.. În motivarea apelului condamnatul a arătat că nu a fost citat la domiciliul său din Spania, unde se stabilise din anul 2005 astfel că se impune rejudecarea cauzei de către prima instanţă. De asemenea, apelantul arată că nerespectarea obligaţiilor de supraveghere nu a fost urmarea relei-credinţe ci a faptului că a plecat din ţară în Spania unde şi-a creat o situaţie materială şi socială stabilă.
Apelantul a solicitat, totodată, suspendarea executării hotărârii primei instanţe.
Instanţa de apel a reţinut următoarele:
Instituţia suspendării executării pedepsei sub supraveghere are ca premisă constatarea că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate. Celui condamnat i se impun măsuri şi obligaţii pentru a putea fi verificate mijloacele sale de trai, pentru a şti în permanenţă locul în care se află şi unde locuieşte şi pentru a supraveghea, în general, reintegrarea sa socială. Contactul cu serviciul de probaţiune după periodicitatea stabilită nu este un scop în sine.
Omisiune de contact cu serviciul de probaţiune nu poate fi prezumată a avea la bază reaua-credinţă a celui condamnat. Reaua-credinţă trebuie dovedită prin indicarea acelor împrejurări care demonstrează că cel condamnat a avut posibilitatea de contact dar a evitat cu intenţie acest contact în scopul eludării măsurilor de supraveghere. 
S-a apreciat că în cauză nu există dovada relei-credinţe şi această împrejurare nu poate fi constatată pe baza datelor existente. În mod evident deplasarea condamnatului în Spania creează o situaţie care îngreunează contactul cu serviciul de probaţiune. Nedepunerea unor diligenţe suficiente din partea condamnatului sau neglijenţa acestuia în respectarea termenelor şi condiţiilor de contact nu poate fi calificată drept rea-credinţă. Mai mult, în prezent condamnatul lucrează în Spania cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, dovedind stabilitate materială, susţinând de asemenea că familia sa locuieşte cu el. Toate aceste împrejurări nu au fost infirmate, iar reaua-credinţă a condamnatului nu a fost demonstrată nici în faţa instanţei de fond şi nici în prezent.
În ce priveşte cererea de suspendare a executării hotărârii primei instanţe, tribunalul a găsit-o întemeiată. Nu a fost invocat nici un argument pentru care apelantul să nu beneficieze de efectul suspensiv al apelului, la fel ca în cazul apelului exercitat în termen.
Împotriva  acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita care a solicitat casarea deciziei atacate deoarece nu a fost citat în cauză, Serviciul de Probaţiune fiind lipsit de dreptul de a-şi susţine cererea iniţială.
Examinând decizia atacată  prin prisma  motivelor de recurs invocate şi în limitele investirii, instanţei de control judiciar va admite recursul declarat pentru următoarele considerent:
Tribunalul Harghita a judecat apelul condamnatului fără a cita în cauză şi iniţiatorul cererii principale, respectiv Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita, căruia nu i s-a dat astfel posibilitatea să pună concluzii cu privire la apelul condamnatului, procedura fiind în acest caz contencioasă.
Astfel, Tribunalul Harghita a încălcat dispoziţiile art.375 alin.2 C.pr.pen., ceea ce atrage, conform art.197 alin.2 C.pr.pen., nulitatea hotărârii atacate.
În consecinţă, în baza art.38515  pct.2 lit.c C.pr.pen., vom admite recursul declarat, vom casa integral decizia atacată  şi, în baza art.281  alin.3 C.pr.pen., vom trimite cauza pentru rejudecare în recurs la Curtea de Apel Tg-Mureş, ca instanţă competentă.
 
Notă (judecători Mihaela Vasiescu, Ioan Gârbuleţ): Această cauză ridică mai multe probleme de drept şi anume: în ce măsură serviciul de probaţiune de pe lângă tribunal are calitate procesuală de a sesiza instanţa cu o cerere de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere; dacă este necesară citarea serviciului de probaţiune într-o astfel de cauză; dacă serviciul de probaţiune poate formula o cale de atac cu privire la o astfel de hotărâre şi care este procedura după care se judecă o astfel de cerere sau sesizare.
1. Potrivit art. 11 din Ordonanţa nr. 92 din 29 august 2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de probaţiune4,  serviciile de probaţiune au următoarele atribuţii:
a) supraveghează respectarea de către persoana condamnată a măsurilor prevăzute la art. 863 alin. 1 lit. a) - d) din Codul penal;
b) supraveghează executarea obligaţiilor impuse condamnatului de către instanţă, prevăzute în art. 863 alin. 3 lit. a) - f) din Codul penal;
c) supraveghează executarea obligaţiilor impuse minorului de către instanţă, prevăzute în art. 103 alin. 3 lit. a) - c) din acelaşi cod;
d) întocmesc, la cererea organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată, referate de evaluare cu privire la persoanele prevăzute la art. 1 sau cu privire la inculpaţi;
e) colaborează cu instituţiile publice în vederea executării măsurii obligării minorului la prestarea unei activităţi neremunerate într-o instituţie de interes public;
e1) iniţiază şi derulează programe speciale de reinserţie socială pentru persoanele condamnate la pedeapsa închisorii, a căror pedeapsă a fost graţiată total prin lege, precum şi pentru minorii care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, faţă de care a fost înlăturată prin lege măsura educativă a internării într-un centru de reeducare;
f) desfăşoară, la cerere, activităţi de consiliere individuală a infractorilor în ceea ce priveşte comportamentul social, de grup şi individual;
g) iniţiază şi derulează programe speciale de protecţie, asistenţă socială şi juridică a minorilor şi tinerilor care au săvârşit infracţiuni;
h) iniţiază şi derulează, împreună cu voluntarii şi reprezentanţii societăţii civile, precum şi cu organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale române şi străine, programe de resocializare a persoanelor prevăzute în art. 1 şi în art. 3 alin. (2) care au solicitat să participe la aceste programe, pentru sprijinirea acestora în respectarea condiţiilor impuse de instanţa de judecată şi pentru reintegrarea lor socială;
i) colaborează cu instituţiile publice şi private, precum şi cu persoanele fizice şi juridice din raza lor de competenţă, în vederea identificării, după caz, a locurilor de muncă disponibile, a cursurilor şcolare, precum şi a celor de calificare sau recalificare profesională;
j) orice alte atribuţii prevăzute de lege.
Prin urmare, din aceste dispoziţii legale, se observă că serviciul de probaţiune nu are atribuţii de sesizare a instanţelor de judecată şi în consecinţă nu are calitate procesuală în astfel de cauze.
Potrivit art. 38 din H. G. nr. 747 din  9 iulie 2008 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de probaţiune5, în cazul în care consilierul de probaţiune constată neîndeplinirea măsurilor şi/sau obligaţiilor impuse persoanei condamnate de către instanţă, prevăzute la art. 863 alin. 1 şi 3 din Codul penal, întocmeşte un raport care cuprinde un rezumat al procesului de supraveghere şi face menţiuni cu privire la dovezile prin care se constată încălcarea obligaţiei.
Raportul întocmit potrivit alin. (1) împreună cu dovezile în copie vor fi înaintate spre informare şefului serviciului de probaţiune care, atunci când consideră necesar, va sesiza judecătorul delegat la compartimentul de executări penale, care va proceda potrivit legii.
În cazul în care şeful serviciului de probaţiune apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru sesizarea instanţei în vederea revocării suspendării, respinge în scris şi motivat, în termen de 30 de zile, propunerea consilierului de probaţiune.
Dacă, pe perioada supravegherii, persoana supravegheată săvârşeşte o altă infracţiune, instanţa de judecată poate solicita serviciului de probaţiune care a exercitat supravegherea referatele de evaluare prevăzute la art. 13 alin. (1).
Aşadar, din aceste prevederi legale rezultă în mod neechivoc că serviciul de probaţiune nu poate sesiza instanţa de judecată, ci doar întocmi un raport, care va cuprinde un rezumat al procesului de supraveghere şi va face menţiuni cu privire la dovezile prin care se constată încălcarea obligaţiei, pe care îl înaintează spre informare şefului serviciului de probaţiune care, atunci când consideră necesar, va sesiza judecătorul delegat la compartimentul de executări penale, care va proceda potrivit legii.
Este adevărat că art. 38 din Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2000, înainte de modificarea din anul 2008, prevedea că în cazul în care consilierul de reintegrare socială şi supraveghere constată neîndeplinirea obligaţiilor impuse persoanei condamnate de către instanţă, prevăzute la art. 863 alin. 3 din Codul penal, înştiinţează şeful serviciului de reintegrare socială şi supraveghere, care sesizează instanţa de judecată, însă având în vedere normele de drept procesual penal şi ierarhia actelor normative, nu se poate susţine cu argumente pertinente ca serviciul de probaţiune, în vechea reglementare, avea calitate procesuală de a sesiza instanţa de judecată, trecându-se astfel peste dispoziţiile din Codul de procedură penală.
Potrivit art. 447 alin. 1 C. pr pen., asupra revocării sau anulării suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute în art. 83 ori în art. 85 din Codul penal sau a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzută în art. 864 ori în art. 865 din Codul penal se pronunţă, din oficiu sau la sesizarea procurorului, instanţa care judecă ori a judecat în primă instanţă infracţiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea. 
Aşadar, textul de lege citat este extrem de clar în această privinţă, cererea de revocare sau anulare a suspendării condiţionate a executării pedepsei sau a suspendării executării pedepsei sub supraveghere poate fi făcută numai de procuror sau instanţa se poate sesiza din oficiu.
Potrivit art. 131 alin. 1 din Constituţia României, în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, iar conform art. 63 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, procurorii au următoarele atribuţii: 
a) efectuează urmărirea penală în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege şi participă, potrivit legii, la soluţionarea conflictelor prin mijloace alternative; 
b) conduce şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, conduce şi controlează activitatea altor organe de cercetare penală; 
c) sesizează instanţele judecătoreşti pentru judecarea cauzelor penale, potrivit legii; 
d) exercită acţiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege; 
e) participă, în condiţiile legii, la şedinţele de judecată; 
f) exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile prevăzute de lege; 
g) apără drepturile şi interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie, ale dispăruţilor şi ale altor persoane, în condiţiile legii; 
h) acţionează pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii, sub coordonarea ministrului justiţiei, pentru realizarea unitară a politicii penale a statului;
i) studiază cauzele care generează sau favorizează criminalitatea, elaborează şi prezintă ministrului justiţiei propuneri în vederea eliminării acestora, precum şi pentru perfecţionarea legislaţiei în domeniu; 
j) verifică respectarea legii la locurile de deţinere preventivă; 
k) exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege. 
Deci, procurorul, reprezentând interesele generale ale societăţii şi fiind apărătorul ordinii de drept, precum şi în virtutea atribuţiilor sale stabilite prin lege, poate sesiza instanţa de judecată cu o cerere de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
De asemenea, în acest caz, legiuitorul a stabilit că sesizarea se poate face şi din oficiu. Sarcina efectivă de a sesiza instanţa îi revine judecătorului care are atribuţii privind activitatea compartimentului de executări penale. Acest lucru rezultă în mod expres din dispoziţiile art. 419 alin. 2 C. pr. pen. şi art. 27 lit. d) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, care prevăd că judecătorul delegat la acest compartiment are şi atribuţia de a sesiza instanţa de executare în cazul în care, cu prilejul punerii în executare a hotărârii sau în cursul executării, se iveşte vreo nelămurire ori împiedicare.
Prin urmare, faţă de considerentele expuse, sesizarea instanţei de executare cu o cerere de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere cu privire la nerespectarea obligaţiilor de supraveghere instituite printr-o hotărâre judecătorească definitivă, se putea face doar de către procuror sau de către judecătorul care avea atribuţii privind activitatea compartimentului de executări penale, nicio altă persoană sau instituţie neavând calitate procesuală în acest caz.
2. Procedura de judecată a cererii de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere are loc în conformitate cu dispoziţiile art. 460 C. pr. pen.  Potrivit acestui text de lege, preşedintele instanţei dispune citarea părţilor interesate şi ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu, în cazurile prevăzute de lege, condamnatul arestat fiind adus la judecată, iar prezenţa procurorului este obligatorie.
Aşadar, în astfel de cauze nu se impune citarea serviciului de probaţiune, întrucât acesta nu are vocaţie să compară în instanţă.
Este adevărat, aşa cu se susţine în speţa prezentată, că este vorba despre o procedură contradictorie, însă contradictorialitatea se poartă între procuror, care aşa cum arătam mai sus reprezintă interesele generale ale societăţii şi a cărui prezenţă este obligatorie la proces, şi condamnat care de asemenea trebuie citat, iar dacă este arestat, trebuie adus în mod obligatoriu la judecată.
Astfel, serviciul de probaţiune are obligaţia de a înştiinţa judecătorul delegat asupra neîndeplinirii de către cel condamnat a măsurilor şi a obligaţiilor stabilite prin hotărârea de condamnare, el nu are însă nici legitimatio ad processum, nici legitimatio ad causam.
3. Serviciul de probaţiune, neavând calitate procesuală în cauză şi nefiind parte în proces, nu poate formula recurs, întrucât interesele sale legitime nu au fost vătămate prin hotărârea de respingere a cererii de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în acest caz posibilitatea de a formula o cale de atac ordinară având-o doar procurorul şi condamnatul.
Prin urmare, în speţa prezentată, instanţa de recurs în mod greşit a admis recursul serviciului de probaţiune şi a dispus rejudecarea cauzei, în condiţiile în care soluţia corectă era aceea de respingere a acestuia ca inadmisibil, întrucât serviciului de probaţiune nu avea dreptul de a declara recurs.
De asemenea, în mod greşit instanţele au dispus citarea serviciului de probaţiune, atâta timp cât acesta nu poate compărea în proces, interesele generale ale societăţii şi ordinea de drept fiind apărate de procuror. În orice caz, în opinia noastră, sesizarea serviciului de probaţiune privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere a condamnatului trebuia respinsă de către instanţa de executare la primul termen, pentru lipsa calităţii procesuale active, indicând în motivarea hotărârii cine poate formula o astfel de cerere sau sesizare.
Mai mult, instanţa de recurs, în urma admiterii căii de atac şi casării hotărârii cu trimitere spre rejudecarea recursului la curtea de apel, nu a ţinut seama nici de dispoziţiile imperative ale art. 27 pct. 3 C. pr. pen., aşa cum au fost modificate de art. XVIII pct. 5 din Legea nr. 202/2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor6, care atribuie tribunalului competenţa funcţională de judecare a recursurilor îndreptate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale. În lumina acestor dispoziţii legale, având în vedere şi prevederile art. XXIV alin. 3 din Legea nr. 202/2010, rejudecarea recursului trebuia să aibă loc în faţa Tribunalului Harghita şi nu în faţa Curţii de Apel Tg.-Mureş.