Revizuire. Cale de atac. Sentinţă
pronunţată anterior Legii nr.202/2010.
C.proc.pen., art. 407, art.281
modificat de Legea nr. 202/2010
Calea de atac formulată împotriva
unei sentinţe pronunţată de către judecătorie prin care se soluţionează o
cerere de revizuire în prezent este numai recursul, chiar dacă anterior Legii
nr.202/2010 sentinţa iniţială prin care s-a dispus asupra fondului se putea
formula atât apelul cât şi recurs.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia
Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,
Decizia civilă nr. 1397 din 19
octombrie 2012.
Prin sentinţa penală nr. 697/28.06.2012
a Judecătoriei Buzău a fost respinsă ca inadmisibilă, cererea de revizuire
formulată de revizuentul C.G.E., împotriva sentinţei penale nr. 926/23.05.1996
pronunţată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. 9043/200/1995.
Pentru
a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că revizuentul în
motivarea cererii sale a arătat că, la termenele de judecata din 14.12.1995 si
11.01.1996, membrii completului de judecată, respectiv cei doi judecători, au
încălcat dispoziţiile procedurale ce procedurale ce reglementează desfăşurarea
legală a procesului penal, situaţie în care la data de 24.06.2010 a formulat o
plângere penală împotriva acestora, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în
serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 Cod penal, abuz în serviciu
prin îngrădirea unor drepturi prev. de art. 247 Cod penal şi neglijenţă
în serviciu prev. de art. 249
Cod penal.
A mai învederat revizuentul că la
soluţionarea cererii de revizuire nu
trebuiesc ignorate dispoziţiile art. 414/5 alin. 4 Cod proc. penală,
introdus prin pct. 58 al art. VIII (18) din Legea nr. 202/2010, dispoziţii care
prevăd caracterul obligatoriu al Deciziei LX (60) din 24 septembrie 2007
pronunţată în interesul legii, în materie, de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
constituită în Secţiile Unite.
Prin sentinţa penală nr.
926/23.05.1996, Judecătoria Buzău a dispus condamnarea inculpatului C.G.E. pentru
infracţiunea prev. de art. 239 alin. 2 Cod penal la o pedeapsă 1 an şi 6 luni
închisoare cu aplic. art. 71-64 Cod penal, s-a dedus reţinerea din data de
08.04.1995 şi arestul preventiv din perioada 10.04.1995-14.04.1995, în baza
art. 1605 Cod proc. penală s-a dispus restituirea către inculpat a cauţiunii în
sumă de 100.000 lei, fiind obligat inculpatul la despăgubiri către partea
vătămată constituită parte civilă şi către Spitalul Judeţean Buzău, precum şi
la cheltuieli judiciare către stat.
Această sentinţă penală a fost
atacată cu apel şi recurs de către revizuentul
C.G.E., în motivele invocate neregăsindu-se însă şi cel privind audierea
martorului R.D., lipsa sa la termenul din data de 11.01.1996 şi nici cel
privind neaudierea martorilor propuşi de inculpat.
Instanţele de control judiciar au
respins căile de atac formulate de inculpat, sentinţa Judecătoriei Buzău
rămânând astfel definitivă prin decizia penală nr. 300/31.03.1998 a Curţii de
Apel Ploieşti.
Examinând cererea formulată de
către revizuent, instanţa de fond a apreciat ca sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute de lege cu privire la hotărârile ce pot fi atacate prev. de art. 393 alin.1 Cod proc. penală, titularii
cererii (art.396 Cod proc. penală),
termenul de introducere (art. 398
Cod proc. penală), este întemeiată pe unul din motivele
prevăzute în mod limitativ de disp. 394 alin. 1 Cod proc. penală însă din
probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror nu rezultă date
suficiente pentru admiterea în principiu a cererii formulate.
În acest sens, s-a observat că
revizuentul şi-a întemeiat cererea pe disp. art.394 alin.1 lit.d) Cod proc.
penală, respectiv cazul când un membru al completului de judecata a comis o
infracţiune în legătură cu cauza a cărei
revizuire se cere, acesta fiind motiv de revizuire doar atunci când a condus la
pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.
La data de 24.06.2010 revizuentul
a formulat o plângere penală împotriva
membrilor completului de judecată, care au pronunţat sentinţa penală nr.
926/23.05.1996 pronunţată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. 9043/1995 pentru săvârşirea infracţiunilor de
abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 Cod penal,
abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prev. de art. 247 Cod penal şi
neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 Cod penal.
Rezoluţia nr. 499/P/2010 din
04.01.2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiesti, în temeiul disp. art. 228 alin. 4 Cod proc. penală raportat la
art. 10 alin.1 lit. g) din acelaşi cod şi art.122 alin.1 lit.d) Cod penal, a
dispus neînceperea urmăririi penale faţă de membrii completului de judecată,
constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru faptele
reclamate de către revizuent.
Potrivit disp. art. 395 alin.1
Cod proc. penală, situaţiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute în
art. 394 lit. b), c) şi d) se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin
ordonanţa procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei iar
conform disp. art. 395 alin.2 Cod proc.
penală, când organele arătate în art. 395 alin.1 Cod proc. penală, nu au putut examina fondul
cauzei, situaţiile menţionate se constată prin procedura de revizuire şi prin
alte dovezi decât o hotărâre judecătoreasca sau ordonanţa procurorului.
Având în vedere că din
interpretarea disp. art. 404 si 405 Cod proc. penală, rezultă că după etapa
admiterii in principiu, urmează etapa rejudecării cauzei a cărei revizuire se
cere, temeinicia motivului de revizuire invocat de către revizuent se
stabileşte de către instanţă în etapa admisibilităţii în principiu, ca urmare a
verificării probelor strânse în cursul cercetării efectuate de procuror, a actelor dosarului şi a probelor propuse de
către revizuent.
Din verificarea actelor dosarului
nr. 9043/1995 în care a fost pronunţată sentinţa penală a cărei revizuire se
solicită în cauză, instanţa de revizuire a reţinut că la termenul de judecată
din data de 14.12.1995, instanţa de fond a dispus citarea martorului din acte
R.D. şi a admis cererea de audiere a doi martori pentru termenul următor, însă
la termenul din data de 11.01.1996 a fost audiat R.D. fără ca revizuentul (care
avea calitatea de inculpat) sa fie prezent.
În conformitate cu dispoziţiile
art. 291 alin.3 Cod proc. penală, când partea este prezentă la un termen de
judecată, aceasta primeşte termen în cunoştinţă şi nu mai este citată pentru
termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la unul dintre aceste termene, excepţiile
de la această regulă sunt expres prevăzute de lege (militarii, persoanele
private libertate). Aşadar, prin
audierea martorului din acte R.D. de către instanţa de judecată la termenul din
data de 11.01.1996 în condiţiile în care inculpatul avea termen în cunoştinţă,
nu s-a procedat la încălcarea dispoziţiilor care reglementează desfăşurarea
procesului penal şi nu i-a încălcat acestuia dreptul la apărare. De asemenea,
neaudierea martorilor propuşi de către revizuent la niciunul din cele 5 termene
ulterioare acordate cauzei de către instanţa de fond, nu conduce la concluzia
că acestuia i-a fost încălcat dreptul la apărare, în condiţiile în care
revizuentul care trebuia să-i prezinte personal în faţa instanţei, nu şi-a îndeplinit
obligaţia procesuală de a-i prezenta personal sau de a depune lista cu numele
şi adresa acestora, pentru a fi citaţi în vederea audierii. Nu în ultimul rând,
instanţa de revizuire a constatat că revizuentul nu a invocat aceste aspecte în căile de atac promovate.
Pe cale de consecinţă, s-a
apreciat că aspectele invocate de revizuent nu sunt de natură să formeze
concluzia instanţei cu privire la temeinicia motivului invocat de acesta în
susţinerea cererii de revizuire, respectiv faptul că un membru al completului
de judecata a comis o infracţiune în
legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, care să fi condus la pronunţarea
unei hotărâri nelegale sau netemeinice faţă de revizuent.
Împotriva acestei soluţii a
declarat recurs revizuentul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Printre motivele invocate, unul
dintre acestea s-a referit la încadrarea căii de atac revizuentul C.G.E.
precizând că împotriva soluţiei pronunţate de către Judecătoria Buzău, calea de
atac este apelul şi nu recursul deoarece, conform art.407 Cod proc. penală,
sentinţele instanţei de revizuire sunt supuse aceloraşi căi de atac, ca şi
hotărârile la care se referă revizuirea motiv pentru care, calea de atac este
apelul ce ar trebui soluţionat de către Tribunalul Buzău.
Examinând recursul formulat, prin
prisma actelor şi lucrărilor dosarului, a criticilor invocate, cât şi sub toate
aspectele conform disp. art. 3856 alin.3 Cod proc. penală, Curtea a apreciat că
această cale de atac este nefondată.
Referitor la motivul de recurs ce
a vizat calea de atac ce trebuie declarată împotriva sentinţei nr.
597/28.06.2012 a Judecătoriei Buzău, Curtea a considerat că aceasta este
recursul şi nu apelul, aşa cum menţionează revizuentul.
Într-adevăr art.407 Cod proc.
penală prevede că: „Sentinţele instanţei de revizuire, date potrivit art. 403
alin. 3 şi art. 406 alin. 1, sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile
la care se referă revizuirea, iar deciziile date în apel sunt supuse
recursului”.
Prin Legea nr. 202/2010 a fost
modificat art. 281, punctul 3 în sensul că, instanţele având gradul de curte de
apel, ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale
pronunţate de judecătorii în primă instanţă, cu excepţia celor date în
competenţa tribunalului, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege.
În raport de aceste prevederi, se
constată că în prezent, infracţiunile de ultraj cum este cea pentru care
revizuentul a fost condamnat prin sentinţa a cărei revizuire se solicită, sunt
soluţionate în primă instanţă de către judecătorie, iar singura cale de atac
prevăzută este recursul ce este soluţionat de către curtea de apel.
Conform acestor noi dispoziţii
este soluţionată şi calea de atac formulată de revizuent împotriva sentinţei
nr. 527/28.06.2012 întrucât, în momentul de faţă, revizuirea unei sentinţe prin
care o persoană este condamnată pentru infracţiunea de ultraj, nu poate să
urmeze decât aceeaşi cale de atac ca şi sentinţa iniţială, respectiv recursul.
Aşadar, calificarea ca şi recurs
a căii de atac, formulată de către C.G.E. corespunde prevederilor art. 407 Cod
proc. penală, dar ţine cont şi de modificările ce au vizat competenţa
instanţelor, ca urmare a aplicării Legii nr. 202/2010.
