Restituirea cauzei la procuror pentru refacerea rechizitoriului sau a urmăririi penale. Cazuri.

Restituirea cauzei la procuror pentru refacerea rechizitoriului sau a urmăririi penale. Cazuri.

C. pr. pen., art. 300, art. 332

Împrejurările că procurorul nu a trecut în rechizitoriu în vederea citării, după caz: asiguratorul sau Fondul de protecţie a victimelor străzii şi că nu s-a preocupat, în cursul urmăririi penale, să lămurească dacă autoturismul implicat în accidentul care a declanşat procedurile este sau nu asigurat de răspundere civilă, iar, în caz afirmativ, care este societatea de asigurare şi corespondentul acesteia în România, nu constituie nereguli dintre cele care afectează valabilitatea actului de sesizare şi pentru a căror remediere nu există altă cale decât restituirea cauzei în vederea refacerii rechizitoriului.

În acelaşi timp, aceste omisiuni ale procurorului nu se încadrează nici între viciile de formă expres şi limitativ prevăzute de art. 332 C. pr. pen., astfel încât acoperirea lor să implice o dispoziţie de dezînvestire a instanţei cu consecinţa reluării urmăririi penale.

Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie

Decizia penală nr. 105R/19 februarie 2012

Prin sentinţa penală nr. 432/18 noiembrie 2011, Judecătoria Reghin:

- în baza art. 332 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 263 alin. 2 Cod procedură penală, a restituit cauza privind pe inculpatul G.V. procurorului pentru completarea urmăririi penale.

- a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 192 alin. 3 C. pr. pen.

Pentru pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a constatat că, în cauză, rechizitoriul nu prezintă cadrul procesual complet, în sensul că în cuprinsul rechizitoriului nu se fac menţiuni referitoare la asigurator sau, potrivit legii, menţiuni privind Fondul de Protecţia Victimelor Străzii, în cazul în care din cercetare a rezultat că vehiculul nu a fost asigurat de răspundere civilă auto. În această situaţie, potrivit art. 263 al. 2 Cod procedură penală, instanţa a constatat că actul de sesizare este incomplet, întrucât prin rechizitoriu nu se arată numele, prenumele persoanelor care trebuie citate în instanţă, cu indicarea calităţii lor în proces şi locul unde urmează a fi citate prin omisiunea asiguratorului sau a Fondului de Protecţia Victimelor Străzii. De asemenea, a mai observat că, din actele de urmărire penală, nu rezultă cu claritate, nefiind lămurite aspectele legate de existenţa unei poliţe de asigurare valabile, inclusiv a corespondentului în România a asiguratorului cu care această poliţă a fost încheiată şi nefiind lămurite aspectele legate de existenţa asiguratorului nu s-a dispus prin rechizitoriu citarea Fondului de Protecţia Victimelor Străzii. Această chestiune nefiind lămurită, instanţa a apreciat că, potrivit art. 332 al. 2 Cod procedură penală, se impune desesizarea şi trimiterea cauzei procurorului sub aspectul lămuririi chestiunilor legate de asigurator sau garant în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin.

În motivarea căii de atac, se contestă legalitatea şi temeinicia dispoziţiei Judecătoriei Reghin de dezînvestire şi de restituire a cauzei la procuror în vederea „completării” urmăririi penale. Recurentul consideră că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 332 alin. 2 C. pr pen., de restituire a cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale, întrucât faptul că procurorul nu a identificat asiguratorul străin de răspundere civilă şi corespondentul acestuia în România poate fi corectat în faţa primei instanţe prin emiterea unei adrese către Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România. Astfel neregularitatea actului de sesizare putea fi înlăturată prin acordarea unui termen în acest sens şi nu prin restituirea cauzei la procuror. În plus, viciul constatat de prima instanţă nu se încadrează între cele sancţionate cu nulitatea absolută, prevăzute de art. 197 alin. 2 C. pr. pen.

Analizând recursul declarat, prin prisma materialului dosarului nr. 3860/289/2011 al Judecătoriei Reghin, a susţinerilor şi concluziilor recurentului şi ale intimaţilor, precum şi din oficiu, în limitele efectului devolutiv, se reţin următoarele:

Recursul declarat de procuror împotriva acestei hotărâri este fondat, în acest sens aducând următoarele argumente:

Pentru început, observăm că prima instanţă a constatat că procurorul nu a indicat în rechizitoriu în mod complet persoanele care urmează să fie citate în faţa instanţei, omiţând să identifice în cauză care este persoana ţinută, potrivit legii, să garanteze repararea prejudiciului alegat de persoana vătămată, după caz, în calitate de asigurator sau parte responsabilă civilmente.

Deşi judecătoria a calificat iniţial această omisiune ca fiind o neregulă a actului de sesizare, hotărârea de desesizare a întemeiat-o pe dispoziţiile art. 332 C. pr. pen., dar a restituit cauza la procuror în vederea „completării” urmăririi penale, cu toate că o asemenea finalitate nu mai este posibilă în actuala reglementare.

Subliniem apoi că, potrivit art. 300 C. pr. pen., alin. 2 C. pr. pen., în cazul în care, cu prilejul verificării rechizitoriului, instanţa constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.

Legea nu prevede, nici măcar enumerativ, care sunt cauzele care pot justifica dispoziţia instanţei de desesizare pentru refacerea rechizitoriului. În orice caz, acestea nu pot fi decât vicii intrinseci actului originar de sesizare care privesc, de exemplu:

- necompetenţa materială, personală ori funcţională a procurorului titular al rechizitoriului;

- absenţa dispoziţiei de punere în mişcare a acţiunii penala, dacă acuzarea nu a fost formulată anterior prin ordonanţă;

- absenţa dispoziţiei de trimitere în judecată;

- neindicarea în dispozitivul rechizitoriului a persoanei şi/sau a faptei pentru care este sesizată instanţa. Este avută în vedere aici situaţia în care se omite complet arătarea persoanei şi a faptei, nu şi împrejurarea în care, în partea descriptivă a rechizitoriului apar mai multe persoane şi/sau fapte decât în dispozitiv;

- ambiguitratea încadrării juridice aduse faptei/faptelor;

- absenţa verificărilor impuse de art. 264 alin. 3 C. pr. pen.;

- absenţa părţii expozitive a rechizitoriului, ori o motivare a acestuia echivocă, incompletă şi în contradicţie cu dispozitivul sau cu normele elementare de drept;

-contradicţii existente între starea de fapt şi încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare.

Chiar dacă rechizitoriul reprezintă oglinda fazei prealabile judecăţii, în actuala reglementare, nu se circumscriu cauzelor care atrag aplicarea art. 300 C. pr. pen. neregularităţi anterioare şi extrinseci rechizitoriului, strecurate pe durata desfăşurării urmăririi penale, cum sunt nelegala începere a urmăririi penale, necompetenţa organului de cercetare penală, neinformarea învinuitului/inculpatului asupra cauzei şi naturii acuzaţiei, neaudierea sau audierea informă a învinuitului/inculpatului, omisiunea prezentării materialului de urmărire penală ori prezentarea acestuia contrar dispoziţiilor legale pertinente, iregularitatea obţinerii probelor, omisiunea identificării tuturor persoanelor care urmează să fie citate în instanţă. Pentru aceste vicii există alte remedii de reparare care pot fi, în funcţie de specificul neregulii: invocarea nulităţii relative, prevalarea de procedura instituită de art. 332 C. pr. pen., înlăturarea probei pe tărâmul art. 64 alin. 2 C. pr. pen., implicarea instanţei, cu concursul procurorului şi al părţilor, în identificarea şi chemarea tuturor celor care contribuie la justa soluţionare a litigiului.

În prezenta cauză, împrejurările că procurorul nu a trecut în rechizitoriu în vederea citării, după caz: asiguratorul sau Fondul de protecţie a victimelor străzii şi că nu s-a preocupat, în cursul urmăririi penale, să lămurească dacă autoturismul implicat în accidentul care a declanşat procedurile este sau nu asigurat de răspundere civilă, iar, în caz afirmativ, care este societatea de asigurare şi corespondentul acesteia în România, nu constituie nereguli dintre cele care afectează valabilitatea actului de sesizare şi pentru a căror remediere nu există altă cale decât restituirea cauzei în vederea refacerii rechizitoriului.

În aceste circumstanţe, omisiunile constatate de prima instanţă pot fi complinite de aceasta, în termen util, în cursul judecăţii, anterior intrării în cercetarea judecătorească, cu ocazia rezolvării chestiunilor preliminarii, prin traducerea înscrisului aflat la fila 61 a dosarului de urmărire penală şi, în funcţie de termenii acestuia:

- dacă există o poliţă de asigurare în fiinţă la data accidentului, prin mijlocirea Biroului Asigurărilor de Autovehicule din România, să identifice şi apoi să citeze corespondentului în ţara noastră a societăţii de asigurare;

- dacă o asemenea poliţă nu a fost valabilă la data accidentului şi inculpatul nu poate să înfăţişeze o altă poliţă de asigurare validă, văzând cererea formulată de partea civilă la termenul din 18 noiembrie 2011, precum şi cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. III/15 iunie 2010 (publicată în „Monitorul oficial al României”, partea I, nr. 866/23 decembrie 2010), să introducă în cauză Fondul de protecţie a victimelor străzii, în calitate de parte responsabilă civilmente.

În lumina considerentelor de mai sus, potrivit art. 38515 pct. 2 lit. c C. pr. pen., vom admite recursul Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin declarat împotriva sentinţei penale nr. 432/18 noiembrie 2011 a Judecătoriei Reghin, cu consecinţele casării integrale a hotărârii recurate şi trimiterii cauzei la Judecătoria Reghin pentru continuarea judecăţii în prim grad în fond.