Repunerea în termenul de recurs.
Lipsa cauzei temeinice de împiedicare.
Cod proc. penală, art. 3853 alin.
2, art. 364
Nerespectarea termenului prev. de art 3853alin.2 cu referire la art. 364 Cod proc. penală precum şi lipsa dovedirii
motivelor temeinice de împiedicare atrage decăderea părţii din termenul de
declarare a căii de atac a recursului.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia
Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,
Decizia penală nr. 897 din 25 iunie 2012.
Prin decizia penală nr.897 din 25
iunie 2012 Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefondat, recursul declarat de
inculpatul F.C.I. împotriva sentinţei penale nr.64 din 27 aprilie 2012
pronunţată de Judecătoria Pătârlagele şi ca tardiv, recursul declarat de partea
civilă G.D.G., căreia i-a fost respinsă cererea de repunere în termenul de
recurs.
Pentru
a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 64 din
27 aprilie 2012 pronunţată de Judecătoria Pătârlagele, în temeiul disp. art.198
alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 3201 alin.7 Cod proc. penală, a fost condamnat inculpatul F.C.I.,
la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, cu aplic. art.81 Cod penal, privind suspendarea
executării pedepsei.
În latură civilă, inculpatul a
fost obligat la plata sumei de 6.000 lei cu titlu de daune morale către partea
vătămată G.D.G.
Pentru a hotărî astfel, prima
instanţă a reţinut, pe baza actelor şi lucrărilor cauzei, următoarele:
Prin Rechizitoriul nr.829/P/2011
al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău a fost pusă în mişcare şi s-a
dispus trimiterea în judecată a inculpatului F.C.I., pentru comiterea
infracţiunii prev. de art.198 alin.1 Cod penal, constând în aceea că la data de
19 martie 2011 a
întreţinut act sexual cu partea vătămată G.D.G., care nu împlinise vârsta de 15
ani, cunoscând acest lucru.
Prin acelaşi rechizitoriu, s-a
dispus neînceperea urmăririi penale faţă de inculpat sub aspectul comiterii
infracţiunii prev. de art.197 alin.1 şi 3 Cod penal, săvârşite la sfârşitul
anului 2010 şi la data de 19 martie 2011, deoarece fapta nu există, respectiv
nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.
În motivarea actului de sesizare
au fost reţinute următoarele:
La data de 30 martie 2011, G.D.G., născută la 02
iunie 1998, a
formulat plângere penală împotriva numitului F.C.I., susţinând că acesta a
violat-o în seara de 19 martie 2011, plângerea fiind semnată şi de mama părţii
vătămate, numita G.M., care a solicitat în dovedire, audierea minorilor G.A.I.,
F.G.E. şi A.F.
S-a mai arătat că mama părţii
vătămate a formulat plângere şi la data de 18 aprilie 2011, precizând că fiica
sa a mai fost violată o dată de numitul F.C.I., în perioada noiembrie -
decembrie 2010.
În fapt, s-a reţinut că la data
de 19 martie 2011, în jurul orelor 19,30, partea vătămată se afla în faţa
porţii locuinţei părinţilor săi din comuna Vipereşti, sat Tronari, judeţul
Buzău, împreună cu fratele său, numitul G.A.I., în vârstă de 15 ani şi cu celelalte
martore indicate în plângerea mamei părţii vătămate, minore la rândul lor.
Inculpatul F.C.I. a trecut pe
drum la volanul autovehiculului cu număr de înmatriculare ….. iar când a ajuns
în dreptul grupului de tineri a întrebat cine doreşte să meargă la locuinţa sa
pentru a lua un grătar pentru friptură.
Partea vătămată şi fratele său au
spus că vor să-l însoţească, astfel că G.A.I s-a urcat în maşină pe scaunul din
dreapta şoferului dar inculpatul i-a cerut să plece în bena maşinii pentru ca
partea vătămată să poată sta lângă el. Ulterior, inculpatul i-a cerut minorului
să coboare şi din benă şi a plecat numai cu partea vătămată, întorcându-se după
aproximativ 15 minute.
În jurul orelor 20,30, inculpatul
a revenit la locuinţa părţii vătămate. Aceasta se afla la poartă iar numitul
F.C.I. i-a cerut să-l însoţească la locuinţa numitului N.A., unde se organiza o
petrecere, la care erau invitaţi şi părinţii celor doi. Inculpatul a cumpărat
ţigări şi i le-a dus tatălui său, apoi i-a spus părţii vătămate că va merge să
lase maşina la domiciliul său pentru ca apoi să revină împreună pe jos, la
locuinţa părţii vătămate.
După ce au ajuns la domiciliul
inculpatului, acesta susţine că partea vătămată
i-a spus că vrea să meargă şi ea în locuinţă. Cei doi au mers în camera
inculpatului, unde au întreţinut acte sexuale, cu consimţământul părţii
vătămate. Inculpatul a mai susţinut că de fapt, iniţiativa în acest sens a
aparţinut părţii vătămate care, cu acel prilej, i-a spus că a mai întreţinut
acte sexuale şi anterior, fără a indica numele persoanei. După aceasta,
inculpatul a condus-o pe partea vătămată la locuinţa sa.
Din declaraţia fratelui părţii
vătămate a rezultat că aceasta nu avea un comportament diferit când a ajuns
acasă, avea îmbrăcămintea intactă şi nu i-a relatat că ar fi fost victima unui
viol.
La data de 23.03.2011, partea
vătămată s-a întâlnit pe stradă cu martorul A.A. A., care îi este unchi şi
căruia i-a spus că la 19.03.2011 a întreţinut relaţii sexuale de bună voie cu
inculpatul. În cadrul discuţiilor purtate ulterior de martor şi inculpat, F. C.
I. a recunoscut acest lucru, afirmând că partea vătămată nu era virgină.
După ce părinţii părţii vătămate
au aflat de la rude ce s-a întâmplat cu aceasta, s-au formulat cele două
plângeri.
La data de 31.03.2011, partea
vătămată a fost examinată la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Buzău, prin
raportul de expertiză medico-legală cu examinare de persoană, concluzionându-se
că partea vătămată nu prezintă semne de violenţă şi că deflorarea constatată
este mai veche de 10-14 zile, fără a se mai putea preciza data producerii.
Când a luat la cunoştinţă despre
acest aspect, partea vătămată a declarat că a fost violată de inculpat şi în
perioada noiembrie - decembrie 2010, când acesta a forţat-o să meargă în
clădirea Căminului Cultural din localitate, unde a lovit-o şi a deflorat-o,
contrar voinţei ei. A mai susţinut că nu a relatat cele întâmplate părinţilor
săi pentru că inculpatul a ameninţat-o că o omoară şi că nu a mai avut nici o
legătură cu acesta până la 19.03.2011.
Fiind întrebată dacă poate
propune probe în susţinerea afirmaţiilor sale, partea vătămată a declarat că nu
poate indica nici o persoană care cunoaşte despre aceste aspecte.
S-a mai reţinut că partea
vătămată i-a relatat unchiului său despre faptul că a întreţinut un act sexual
de bunăvoie cu inculpatul dar nu i-a povestit acestuia nimic despre presupusul
viol de la sfârşitul anului 2010.
De asemenea, în prima declaraţie
pe care a dat-o la data de 30.03.2011, partea vătămată a spus că a avut primul
act sexual la 19.03.2011, că era virgină la această dată şi că i-a relatat cele
întâmplate lui A.A. A., însă acesta a declarat că nepoata sa i-a spus că inculpatul nu a violat-o.
Audiate fiind şi numitele F.G.E.
şi A.F., au declarat că nu cunosc date privind infracţiunea pentru comiterea
căreia s-a formulat plângere şi nu au văzut când partea vătămată a plecat cu
inculpatul, urcându-se în maşina acestuia.
În ceea ce priveşte vârsta
minorei a rezultat că inculpatul ştia că aceasta este elevă în clasa a VI-a şi
că are aproape 13 ani, pentru că o cunoştea destul de bine, în condiţiile în
care şi părinţii părţilor erau prieteni.
Având în vedere aceste
împrejurări, s-a stabilit că nu se confirmă susţinerile părţii vătămate, în
sensul că a fost violată, nici la sfârşitul anului 2010, nici la 19.03.2011, nu
există infracţiunea de viol din anul 2010 şi nu sunt întrunite elementele
constitutive ale infracţiunii de viol din data de 19.03.2011.
În drept, s-a constatat că fapta
comisă de inculpatul F.C.I. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii
prev. de art.198 alin.1 Cod penal, constând în aceea că, la data de 19.03.2011
a întreţinut act sexual cu partea vătămată G. D.G. care nu împlinise vârsta de
15 ani.
În ce priveşte latura civilă, s-a
reţinut că pe parcursul efectuării urmăririi penale, partea vătămată şi
reprezentanţii săi legali nu s-au constituit părţi civile, solicitând numai
tragerea la răspundere penală a inculpatului.
Referitor la persoana
inculpatului s-a arătat că acesta are vârsta de 20 de ani, studii 7 clase, este
agricultor, nu a satisfăcut stagiul militar, nu este căsătorit, nu este
cunoscut cu antecedente penale şi a recunoscut faptul că a avut un act sexual
cu partea vătămată minoră, la data de 19.03.2011, cu acordul acesteia.
La instanţa de fond dosarul a
fost înregistrat sub nr.2556/277/2011.
Inculpatului i s-a asigurat
iniţial asistenţă judiciară din oficiu iar începând cu termenul de judecată din
data de 03.02.2012 a fost asistat de apărător ales.
Partea vătămată minoră a
participat în proces în prezenţa părinţilor săi, reprezentanţii legali G M şi
GM, beneficiind însă şi de asistenţă acordată de apărător ales avocat.
Şedinţa de judecată din data de
03.02.2012 când au fost audiate părţile, respectiv inculpatul şi partea
vătămată, a fost declarată secretă, în conformitate cu dispoziţiile art.290
alin.2 Cod procedură penală, apreciindu-se că judecarea cauzei în şedinţă
publică, ar aduce atingere onoarei şi demnităţii persoanei vătămate minoră.
La acelaşi termen de judecată s-a
pus în discuţie posibilitatea de a utiliza procedura simplificată prev. de
art.3201 Codul proc. penală, astfel cum a fost modificat prin Legea
nr.202/2010, inculpatul, asistat de apărător, solicitând instanţei
încuviinţarea ca judecarea cauzei să se desfăşoare în conformitate cu aceste
prevederi legale, arătând că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în
sarcina sa în actul de sesizare, că îşi însuşeşte probele administrate în faza
de urmărire penală şi nu solicită administrarea de probe noi.
Partea vătămată, asistată de
apărător, a arătat că se impune readministrarea probelor pentru încadrarea
juridică corectă a faptei, în latură civilă, s-a constituit parte civilă cu
suma de 10.000 lei reprezentând daune morale, iar în dovedirea pretenţiilor a
solicitat administrarea probelor cu înscrisuri şi un martor, depunând în acest
sens o fişă psihopedagogică, un bilet de ieşire din spital, ulterior renunţând
la proba testimonială.
Având în vedere că prin
rechizitoriu judecătoria a fost sesizată cu infracţiunea prevăzută de art.198
alin.1 Cod penal şi că împotriva măsurii din rechizitoriu, de neîncepere a
urmăririi penale faţă de acelaşi făptuitor, pentru comiterea infracţiunii
prevăzute de art.197 alin.1 şi 3 Cod penal, atât în privinţa faptei pretins
comisă la sfârşitul anului 2010, pentru că fapta nu există, cât şi în privinţa
faptei din 19.03.2011 cu motivarea că nu sunt întrunite elementele constitutive
ale infracţiunii de viol prevăzută de art.197 Cod penal, persoana vătămată a
formulat plângere la Prim
- procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău şi ulterior la instanţă,
aflată în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Buzău, instanţa de fond a
încuviinţat judecarea cauzei în latura penală conform procedurii simplidficate
prevăzută de art.3201 Cod proc. penală.
S-a dispus ascultarea
inculpatului şi a persoanei vătămate şi s-a respins administrarea unor probe
noi pe latură penală.
Pe baza analizei probelor
administrate în cauză în cursul urmăririi penale, respectiv: declaraţiile
părţii vătămate, actele medico-legale, declaraţiile martorilor, coroborate cu
declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului, prima instanţă a reţinut că
acesta se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în
judecată, constând în aceea că, la data de 19.03.2011, în împrejurările
descrise în rechizitoriu, a întreţinut un act sexual cu partea vătămată G.
D.G., cu acordul acesteia, în condiţiile în care partea vătămată nu împlinise
vârsta de 15 ani, prev. şi ped. de art.198 alin.1 Cod penal, text de lege în
baza căruia s-a dispus condamnarea la pedeapsa de 2 ani închisoare.
La stabilirea şi individualizarea
pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere atât dispoziţiile prev. de art.3201
Cod proc. penală precum şi pe cele cuprinse în art.72 Cod penal, respectiv, că inculpatul este la prima
încălcare a legii penale, a avut o atitudine sinceră pe parcursul urmăririi
penale şi în faza de judecată, precum şi împrejurările reţinute în
rechizitoriu, respectiv prietenia părinţilor părţilor, că inculpatul se
cunoştea cu partea vătămată, comportamentul acesteia din urmă, apreciate ca
împrejurări care au favorizat comiterea infracţiunii.
Pe de altă parte, s-a avut în
vedere gradul de pericol social concret ridicat al faptei comise, în condiţiile
în care partea vătămată nu împlinise 13 ani la data actului sexual.
În baza disp. art.71 Cod penal
s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului
drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal, din
momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării
pedepsei.
Având în vedere atitudinea
inculpatului după săvârşirea faptei, s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi
atins şi fără executarea acesteia, astfel că, fiind îndeplinite condiţiile
prev. de art. 81 alin.1 lit.a) şi b) Cod penal, s-a dispus suspendarea
condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, pe durata termenului de
încercare de 4 ani , stabilit potrivit art.82 alin.1 Cod penal.
Conform disp. art.71 alin.5 Cod
penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata
suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
În soluţionarea laturii civile,
reţinând că partea vătămată a suferit un prejudiciu moral ca urmare a comiterii
faptei de către inculpat şi care se impune a fi reparat pe cale pecuniară, în
baza disp. art.346 cu referire la art.14 Cod proc. penală şi art.998-999 Cod
civil, a fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată de partea vătămată G.
D.G. şi s-a dispus obligarea inculpatului la plata către aceasta a sumei de 6.000
lei, cu titlu de daune morale, apreciind că această sumă reprezintă o justă
despăgubire.
Împotriva sentinţei penale nr.64
din 27 aprilie 2012 au declarat recurs partea civilă G. D. G. şi inculpatul
F.C.I., care au criticat hotărârea instanţei de fond de nelegalitate şi
netemeinicie, pentru motivele expuse pe larg de apărătorii aleşi, astfel cum au
fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
În esenţă, recurenta parte civilă
G.D.G. a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a procedat la soluţionarea
cauzei în conformitate cu art.3201 Cod proc. penală, întrucât dispoziţiile
procedurale invocate nu erau incidente şi aceasta deoarece inculpatul nu a
recunoscut că a profitat de imposibilitatea victimei de a se apăra.
De asemenea, sentinţa a fost
criticată de netemeinicie, susţinându-se că pedeapsa de numai doi ani
închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiţionat potrivit art.81 Cod
penal, nu reflectă gravitatea faptei comise şi consecinţele asupra victimei.
Pentru motivele invocate, s-a
solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi rejudecarea cauzei.
Recurentul inculpat F.C.I. a
criticat sentinţa sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, susţinând
că după pronunţarea sentinţei a fost soluţionată plângerea părţii vătămate cu
privire la infracţiunea de viol pentru care prin Rechizitoriul nr.829/P/2011 se
dispusese neînceperea urmăririi penale, în sensul respingerii acesteia, aşa
încât, în opinia sa, se impune reţinerea disp. art.74-76 Cod penal şi aplicarea
unei pedepse sub limita minimă prev. de art.198 alin.1 Cod penal.
De asemenea, sentinţa a fost
criticată în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, susţinându-se că
acordarea sumei de 6.000 lei cu titlu de daune morale este exagerată raportat
la modalitatea concretă de comitere a faptei.
Pentru aceste motive, s-a
solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei, coborârea pedepsei în
conformitate cu art.76 alin.1 lit.c) Cod penal şi diminuarea daunelor morale la
o sumă rezonabilă şi justificată.
În şedinţa publică din data de 25
iunie 2012 reprezentantul Ministerului Public a susţinut că partea vătămată şi
reprezentanţii săi legali au fost prezenţi la dezbaterea fondului cauzei ce a
avut loc la 27 aprilie 2012, astfel că recursul declarat la data de 9 mai 2012
este tardiv, fiind formulat după expirarea celor zece zile de la pronunţare,
motiv pentru care a solicitat respingerea căii de atac, pe acest temei.
Având cuvântul asupra excepţiei
invocate, recurenta parte civilă, prin apărător ales, a solicitat repunerea în
termenul de recurs, susţinând că în ziua de 8 mai 2012 reprezentantul legal al
acesteia a fost la o clinică medicală, în regim de urgenţă, pentru o afecţiune
renală iar soţul său a însoţit-o, fiind astfel în imposibilitate obiectivă de a
declara calea de atac în termenul legal.
Examinând cu precădere excepţia
de tardivitate a recursului declarat de partea civilă, Curtea a constatat că
aceasta este întemeiată şi a dispus admiterea, reţinând următoarele:
În conformitate cu art.3854 rap. la art.363 alin.1 şi 3 Cod proc. penală,
termenul de recurs este de 10 zile dacă legea nu dispune altfel, care începe să
curgă pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, de la
pronunţare, iar pentru părţile care au lipsit atât la dezbateri cât şi la pronunţare
precum şi pentru alte persoane expres arătate, de la comunicarea copiei de pe
dispozitiv.
Din examinarea sentinţei penale
nr. 64 din 27 aprilie 2012 a
rezultat că dezbaterile asupra cauzei pornită prin Rechizitoriul nr.829/P/2011
au avut loc în şedinţa publică din 27 aprilie 2012, în prezenţa părţii vătămate
G.D.G., asistată de reprezentanţii legali ai acesteia G. M. şi G. M. şi
asistaţi de apărătorul ales.
Ca urmare, în conformitate cu
dispoziţiile cuprinse în art.385 rap. la art.363 alin.1 şi 3 teza I Cod proc.
penală, termenul de recurs de zece zile începe să curgă, potrivit art. 186
alin.2 Cod proc. penală, de la data de 28 aprilie 2012 şi s-a împlinit la data
de 8 mai 2012, aşa încât, promovarea căii de atac la data de 9 mai 2012 se
situează în afara termenului legal de 10 zile de la pronunţare, şi prin urmare,
recursul declarat în acest condiţii este tardiv.
Referitor la cererea formulată de
partea civilă de repunere în termenul de recurs, Curtea, examinând înscrisul
depus în dovedirea temeiniciei cererii a constatat că aceasta nu se justifică,
întrucât nu s-a făcut dovada incidenţei disp. art.385 3 alin.2 rap. la art. 364 Cod proc. penală.
Potrivit acestor dispoziţii
legale, recursul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat
ca fiind făcut în termen, dacă instanţa constată că întârzierea a fost
determinată de o cauză temeinică de împiedicare iar cererea a fost făcută în
cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor
civile.
Din înscrisul eliberat de C. M.
M. Buzău a rezultat că în luna mai 2012 (ziua 12 sau 8) G.M., însoţită de soţul
său G.M., s-a prezentat pentru evaluarea stării de sănătate, fiind diagnostică
cu colică renală, infecţie urinară pentru care i-a fost prescris tratament
medicamentos, nerezultând însă caracterul urgent al investigării ori internarea
pacientei în regim de urgenţă, aşa încât, numai pe baza acestei prescripţii
medicale nu se poate concluziona că reprezentanţii legali ai minorei au fost în
imposibilitatea obiectivă de a formula calea de atac în ultima zi a termenului
legal.
Pe de altă parte, declararea căii
de atac putea fi făcută pe parcursul întregii perioade de zece zile lucrătoare,
de oricare dintre părinţi şi prin orice modalitate, de exemplu, transmiterea
cererii prin poştă, fax, e-mail sau chiar de către apărătorul ales al părţii
civile, astfel că neexistând nici o cerere în acest sens şi nefiind dovedită
cauza temeinică de împiedicare care să fi justificat întârzierea, aşa cum
prevăd dispoziţiile cuprinse în art.364 Cod proc. penală, cererea de repunere
în termen a fost apreciată ca neîntemeiată şi respinsă, şi pe cale de
consecinţă, recursul declarat cu nesocotirea dispoziţiilor legale, ca fiind
tardiv.
Referitor la recursul declarat de
inculpatul F.C.I., Curtea a dispus respingerea acestuia, ca nefondat.
