Cuprins
pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Proceduri speciale.
Asistenţa judiciară internaţională. Rejudecarea în caz de extrădare sau predare
în baza unui mandat european de arestare
Indice
alfabetic: Drept procesual penal
-
rejudecare în caz de extrădare sau predare în baza unui
mandat european de arestare
- dreptul
la un proces echitabil
Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 6
1. În aplicarea dispoziţiilor
art. 5221 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 406 alin. (1) din
acelaşi cod, în procedura rejudecării în caz de extrădare sau predare în baza
unui mandat european de arestare, instanţa poate dispune după rejudecare numai
soluţiile prevăzute în art. 345 C. proc. pen., constând în condamnare, achitare
sau încetarea procesului penal, iar nu şi soluţia restituirii cauzei la
procuror.
2. În procedura
rejudecării în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de
arestare, prevăzută în art. 5221 C. proc. pen., după admiterea în
principiu, instanţa trebuie să asigure respectarea dreptului la un proces
echitabil consacrat în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale, iar sustragerea persoanei condamnate de la
judecarea cauzei iniţiale în care aceasta a fost condamnată în lipsă nu poate
constitui un motiv de respingere a cererii de probe privind audierea părţilor
vătămate şi a martorilor.
I.C.C.J., Secţia penală,
decizia nr. 273 din 28 ianuarie 2013
Prin
sentinţa
penală nr. 31/P din 19 februarie 2009 a Tribunalului Neamţ s-a dispus,
între
altele, condamnarea inculpatului K.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi
la
pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64
alin.
(1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de un an pentru
săvârşirea infracţiunii de tentativă la viol prevăzută în art. 20 C.
pen. raportat la art. 197 alin. (1) C. pen. şi la pedeapsa de 7 ani
închisoare pentru
săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută
în art.
189 alin. (1) şi (2) C. pen. (parte vătămată H.O.).
Totodată,
a fost condamnat inculpatul K.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi la pedeapsa
complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)
teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe timp
de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută în art. 197 alin. (1)
C. pen. şi la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de
lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută în art. 189 alin. (1) şi (2) C.
pen. (parte vătămată M.A.).
Acelaşi
inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare şi la pedeapsa
complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)
teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani pentru săvârşirea
infracţiunii de viol prevăzută în art. 197 alin. (1) C. pen. şi la pedeapsa de
7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod
ilegal prevăzută în art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. (fapte comise la 9 martie
2007 - parte vătămată D.D.).
A fost
condamnat inculpatul K.M. la pedeapsa de 10 ani închisoare şi la pedeapsa
complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)
teza a II-a C. pen. pe timp de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de viol
prevăzută în art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. şi la pedeapsa de 8 ani
închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal
prevăzută în art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. (parte vătămată N.L.).
De
asemenea, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 10 ani închisoare şi la
pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin.
(1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.
pen. pe o perioadă de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută în
art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. şi la pedeapsa de 8 ani închisoare
pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută
în art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. (parte vătămată A.M.).
În
temeiul art. 33 lit. a), art. 34
alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen., s-a stabilit că
inculpatul K.M. va executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi
pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin.
(1) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe
o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În
temeiul art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe durata executării
pedepsei principale, exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1)
lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Prin decizia
nr. 77 din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Bacău, Secţia penală, cauze minori şi
familie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul K.M.
împotriva sentinţei penale nr. 31/P
din 19 februarie 2009 a Tribunalului Neamţ.
Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, prin decizia nr. 4153 din 11
decembrie 2009, a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul K.M.
împotriva deciziei nr. 77 din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Bacău, Secţia penală, cauze minori şi familie.
A fost
emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 42/P/2009 din 14 decembrie
2009 şi, ulterior, mandatul european de arestare nr. 1 din 29 ianuarie 2010,
condamnatul K.M. fiind arestat în vederea predării în România la 17 martie 2010
şi predat de către autorităţile judiciare din Italia la data de 5 iulie 2010, fiind
încarcerat în Penitenciarul Bacău.
S-a
înregistrat la Tribunalul Neamţ cererea de rejudecare formulată în baza art. 5221 C. proc. pen. de condamnatul K.M.
Prin sentinţa
penală nr. 183 din 24 noiembrie 2010 a Tribunalului Neamţ a fost respinsă, ca
inadmisibilă, cererea de rejudecare formulată în condiţiile art. 5221 C. proc. pen. de condamnatul K.M.
Curtea
de
Apel Bacău, Secţia penală, prin decizia nr. 8 din 18 ianuarie 2011, a
admis apelul declarat de persoana condamnată K.M., a desfiinţat în
totalitate sentinţa
apelată şi a trimis cauza Tribunalului Neamţ în vederea admiterii în
principiu
şi a rejudecării în fond a cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen. formulată de condamnatul K.M.
Cauza a
fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, iar prin încheierea de şedinţă
din 1 iunie 2011 s-a admis în principiu cererea de rejudecare formulată de
condamnatul K.M.
Prin sentinţa
penală nr. 32/P din 14 martie 2012 a Tribunalului Neamţ s-a respins, ca
nefondată, cererea de rejudecare formulată în condiţiile art. 5221 C. proc. pen. de condamnatul K.M.
Prima
instanţă, în rejudecarea cauzei în temeiul art. 5221 C. proc. pen., a considerat că vinovăţia inculpatului K.M., în comiterea faptelor de
viol şi de lipsire de libertate, rezultă din materialul probator administrat în
cauză, respectiv la urmărirea penală, în primul ciclu de judecată în fond,
precum şi în cadrul soluţionării cererii de rejudecare după extrădare formulată
de către inculpatul K.M.
Prin decizia
nr. 72 din 29 mai 2012 a Curţii de Apel Bacău, Secţia penală, cauze minori şi
familie, s-a respins apelul declarat de apelantul condamnat K.M. împotriva
sentinţei penale nr. 32/P din 14 martie 2012.
Împotriva
acestor hotărâri a declarat recurs condamnatul K.M. care a
susţinut, în esenţă, că nu au fost respectate dispoziţiile privind semnarea
rechizitoriului de către procuror şi prezentarea materialului de urmărire
penală, că şedinţa de judecată în primă instanţă trebuia să fie publică, iar nu
secretă şi că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil prin neaudierea
părţilor vătămate şi a martorilor.
Examinând
hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu în
conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Referitor
la criticile recurentului condamnat K.M. privind neprezentarea materialului de
urmărire penală şi încălcarea dispoziţiilor relative la procurorul competent să
semneze rechizitoriul - care în aprecierea instanţei de recurs se circumscriu
normelor ce reglementează sesizarea instanţei (recurentul indicând, de altfel,
în motivele de recurs scrise, cazul de casare prevăzut în art. 3859
alin. 1 pct. 2 C. proc. pen.) - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie precizează
că acestea nu pot fi analizate ca motive de recurs, în raport cu obiectul
cauzei care constă în rejudecarea după predare în baza unui mandat european de
arestare, pentru care se prevede o procedură specială de judecată, reglementată
de dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen., care fac trimitere la
dispoziţiile art. 404 - 408 C. proc. pen., soluţiile posibile după rejudecare
fiind, conform art. 406 alin. (1) C. proc. pen., numai condamnarea, achitarea
sau încetarea procesului penal, iar nu restituirea cauzei la procuror.
Dispoziţiile
procedurale prevăzute pentru rejudecarea întemeiată pe art. 5221 C. proc. pen., având caracter de excepţie, sunt de strictă interpretare.
Ca şi
în cazul revizuirii, prin procedura rejudecării după extrădare sau predare în
baza unui mandat european de arestare se urmăreşte verificarea hotărârilor
pronunţate sub aspectul temeiniciei acestora, prin administrarea din nou a
probelor.
Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază, însă, că neprezentarea materialului de
urmărire penală constituie o nulitate relativă care a fost acoperită din
momentul prezentării recurentului în instanţă şi aducerii la cunoştinţă a
învinuirii, în procedura rejudecării cauzei întemeiată pe dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen., la termenul de judecată din 1 iunie 2011, în primă instanţă.
Apoi,
din analiza actelor de urmărire penală reiese că supravegherea urmăririi penale
s-a realizat de acelaşi procuror, P.N., care a întocmit şi rechizitoriul,
acesta efectuând personal anumite acte procesuale, ca audierea părţilor
vătămate şi a unor martori.
Ca
urmare, această situaţie, ca şi existenţa menţiunii pe actul de sesizare a
instanţei „verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei”, sub semnătura
primului procuror (semnătură diferită de a procurorului ce a întocmit
rechizitoriul), nu pot decât să combată critica recurentului.
Analizând
cauza din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 3859
alin.
(1) pct. 4 C. proc. pen., instanţa de recurs constată că, la termenul
din 1
iunie 2011, instanţa de fond, în conformitate cu dispoziţiile art. 290
C. proc. pen., a declarat şedinţă secretă pentru faza de rejudecare a
cauzei, considerând că prin
natura faptelor deduse judecăţii s-ar aduce atingere moralei publice şi
demnităţii părţilor vătămate. După administrarea probatoriului, la
termenul din
7 martie 2012, când au avut loc dezbaterile, şedinţa de judecată a fost
publică.
Prin
urmare, având în vedere că şedinţele de judecată au fost declarate secrete în
conformitate cu dispoziţiile art. 290 C. proc. pen., judecătorul fiind cel care
a apreciat asupra incidenţei acestui text legal în funcţie de particularităţile
cauzei şi stadiul procedural, iar această situaţie se încadrează în excepţia
reglementată în art. 290 C. proc. pen., situaţia fiind expres prevăzută de
lege, instanţa de recurs, în consens cu instanţa de apel, consideră că nu au
incidenţă dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., judecata în primă
instanţă nefiind lovită de nulitate absolută, cu consecinţa rejudecării cauzei
în primă instanţă.
Ca
urmare, acest motiv de recurs este neîntemeiat, neimpunându-se casarea
hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanţă, în
conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.
De
asemenea, instanţa de recurs precizează că procedura rejudecării celor judecaţi
în lipsă în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de
arestare constituie garanţia că cel condamnat va beneficia de un proces
echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale, ceea ce presupune desfăşurarea procedurii
rejudecării cu respectarea principiilor contradictorialităţii, al nemijlocirii
şi al egalităţii armelor, adică cu asigurarea completă a dreptului la apărare.
Ca
urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că necesitatea administrării
din nou a probelor care au fost efectuate în cursul primei judecăţi, la care se
referă art. 5221 raportat la art. 405 alin. (2) C. proc. pen.,
trebuie evaluată prin prisma asigurării dreptului la un proces echitabil.
În
speţă, se constată că, la termenul din 29 mai 2012, în faţa instanţei de apel,
recurentul condamnat a solicitat, între altele, audierea părţilor vătămate şi
administrarea tuturor probelor în prezenţa sa.
Aşa cum
rezultă din practicaua deciziei nr. 72 din 29 mai 2012, instanţa de apel a
arătat că nu este obligatorie readministrarea tuturor probelor faţă de cadrul
procesual şi împrejurarea că inculpatul s-a sustras, în mod deliberat, de la
cercetări.
Invocarea
împrejurării sustragerii recurentului condamnat de la judecarea cauzei nu poate
constitui motiv de respingere a cererii de probe a condamnatului. Acest aspect,
potrivit art. 5221 C. proc. pen., constituie motiv de analiză pentru
admiterea în principiu a cererii de rejudecare după extrădare sau predare în
baza unui mandat european de arestare, iar în cauză cererea de rejudecare, în
temeiul dispoziţiilor invocate, a fost admisă în principiu. Ulterior, apelul a
fost promovat exclusiv de condamnat, nemaiavând relevanţă juridică împrejurarea
că ar fi avut o culpă în absenţa de la soluţionarea cauzei (Cauza Poitrimol c.
Franţei, Cauza Colozza c. Italiei),
nici măcar sub aspectul condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererii de
rejudecare.
Apoi,
instanţa de recurs apreciază că se aduce atingere dreptului la un proces
echitabil, în componenta sa referitoare la garantarea dreptului la apărare,
prin respingerea probelor solicitate de condamnat, în condiţiile în care acesta
a fost judecat în lipsă, nu a recunoscut niciuna din învinuirile aduse, iar
prima instanţă a admis numai probe în completare (încheierea din 1 iunie 2011).
Se
consideră că acestea constituiau tot atâtea motive pentru instanţa de apel de a
aprecia necesar a se administra din nou probele administrate în cursul primei
judecăţi, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute în art. 5221
raportat la art. 405 alin. (2) C. proc. pen. (cu excepţia, fireşte, a celor
administrate de prima instanţă, în rejudecare).
În
consecinţă, se va admite recursul condamnatului, iar instanţa de apel se va
conforma acestei hotărâri, în sensul că va readministra probele constând în
audierea părţilor vătămate H.O., M.A., D.D., N.L. şi A.M., în virtutea
efectului devolutiv integral, în fapt şi în drept, al căii de atac a apelului.
Tot
pentru aceleaşi considerente, vor fi reaudiaţi martorii C.M., T.A., B.I., S.C.,
A.G., N.A., T.M., O.S., P.A., M.G., T.I., T.B., M.Ş. şi C.Ş.
Dreptul
la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraf 1 din Convenţie,
înglobează, între altele, dreptul părţilor în cauză de a prezenta observaţiile
pe care le consideră elocvente pentru cauza lor, Convenţia nedorind să
garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Cauza
Artico c. Italiei), ceea ce implică în sarcina instanţei obligaţia de a examina
efectiv mijloacele, argumentele şi ofertele de probă ale părţilor, fără a le
aprecia pertinenţa (Cauza Perez c. Franţei).
Potrivit
art. 38515 pct. 2 lit. c) alin. final C. proc. pen., Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, dacă admite recursul, când este necesară administrarea de
probe, dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost casată.
Tot în
sensul garantării dreptului la un proces echitabil, jurisprudenţa Curţii
Europene a Drepturilor Omului a statuat că art. 6 paragraf 1 din Convenţie obligă
instanţele să-şi motiveze hotărârile, aceasta neînsemnând că se cere un răspuns
detaliat la fiecare argument. S-a arătat că noţiunea de proces echitabil cere
ca o instanţă care nu şi-a motivat decât pe scurt hotărârea, indiferent dacă a
făcut-o alipind motivele oferite de o instanţă inferioară sau altfel, să fi
examinat cu adevărat problemele esenţiale ce i-au fost supuse atenţiei şi nu să
se fi mulţumit să confirme pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (Cauza
Boldea c. României).
În
cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de apel nu s-a
pronunţat asupra majorităţii probelor administrate, din considerentele deciziei
rezultând că, pe fondul cauzei, instanţa de control judiciar s-a rezumat la o
apreciere de ordin general, în sensul că: „în urma administrării probatoriului,
în mod corect, Tribunalul Neamţ a reţinut în mod evident vinovăţia penală a
inculpatului”, singurele precizări punctuale fiind făcute de instanţa de apel
numai cu referire la declaraţiile părţilor vătămate - privite însă, în
ansamblu, şi cu referire la raportul de constatare medico-legală.
Instanţa
de recurs consideră că analiza probatoriului era obligatorie, chiar dacă
instanţa de control judiciar a împărtăşit soluţia instanţei de fond, de
vinovăţie a recurentului, cel puţin prin a indica probele avute în vedere în
analiza apărărilor formulate de recurent, în faţa instanţei de apel.
Pentru
considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc.
pen. coroborat cu art. 3859 alin. (1) pct. 9, 10 şi 172 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de recurentul condamnat K.M. împotriva deciziei nr.
72 din 29 mai 2012 a Curţii de Apel Bacău, Secţia penală, cauze minori
şi familie, a casat decizia penală atacată
şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului promovat de
condamnatul K.M.
Notă: Potrivit Legii nr.
2/2013, publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, dispoziţiile art. 3859
alin. (1) pct. 2, 9 şi 10 C. proc. pen. se abrogă. |