avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Regimul măsurilor de siguranţă.
 
Codul penal, art. 118 alin.1 lit. e
 
În situaţia în care inculpatul este obligat la plata despăgubirilor către partea civilă şi  suma obţinută din valorificarea bunurilor sustrase este mai mică decât valoarea despăgubirilor acordate nu se poate dispune  măsura confiscării speciale. 
 
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,
Decizia civilă nr. 1494 din 7 noiembrie 2012. 
 
Prin sentinţa penală nr. 1507 din 24 august 2012 a Judecătoriei Ploieşti a fost condamnat inculpatul L.S.M., aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni la pedeapsa de 3(trei) ani şi 6(sase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în forma continuată, prev. şi ped. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. g) şi lit. i) Cod penal cu aplic art.41 alin. 2 Cod penal şi art. 37 alin.1 lit. a) Cod penal coroborat cu art. 3201 alin.7 Cod proc. penală.
În baza disp. art. art. 359 Cod proc. penală rap.art.864 Cod penal s-a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.228/08.02.2012 a Judecătoriei Ploiesti, care a fost alăturată pedepsei aplicată în cauză, urmând ca în final inculpatul să pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare.
Conform disp. art.71 Cod penal s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi lit. b) Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege.
Potrivit disp. art.350 alin.1 Cod proc. penală s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului iar în baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă de la  08.10.2011 la 08.02.2012 şi de la 13.05.2012, la zi.
În latură civilă, în temeiul disp. art.14, art.15 rap. la art.346 Cod proc. penală, coroborat cu art.1381 din Noul cod civil şi urm. s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 5.280 lei (contravaloarea bunurilor sustrase şi nerecuperate) către partea vătămată B.E.
În baza art.357 alin.2 lit.f) Cod proc. penală coroborat cu art.118 alin.5 Cod penal s-a luat faţă de inculpat măsura confiscării sumei de 220 lei obţinută prin valorificarea unui cazan de ţuică aparţinând părţii vătămate precum şi a sumei de 500 lei obţinută prin valorificarea obiectelor din cupru aparţinând aceleiaşi părţi vătămate.
Pentru a hotărî astfel, pe baza actelor şi lucrărilor cauzei prima instanţă a reţinut următoarele:
Începând cu luna martie 2012, în vederea obţinerii unor venituri, inculpatul L.S.M. a înţeles să presteze activităţi ocazionale în diferite gospodării, între care şi în cea a parţii vătămate B.E., ocazie cu care a constatat că în anexele gospodăreşti şi în podul imobilului situat în comuna AR, sat A R nr…, aceasta deţine mai multe bunuri din cupru, printre care şi un cazan din ţuica fabricat din acelaşi material feros, luând astfel hotărârea să le sustragă.
Astfel, în noaptea de 23.03.2012 inculpatul a pătruns în curtea imobilului situat în comuna A R, sat A R nr…, aparţinând parţii vătămate B.E., unde în cursul lunii martie 2012 a prestat activităţi ocazionale, şi  din partea superioara a magaziei a sustras un cazan de ţuică din cupru cu o capacitate de cca.50 l, pe care în aceeaşi noapte l-a transportat cu bicicleta la domiciliul martorului T.E., după ce în prealabil îl deformase pentru a îl putea transporta, pe care ulterior l-a valorificat la centrul de colectare fier vechi PFI M , contra sumei de 220 lei.
Atât în cursul urmăririi penale cat şi în faţa instanţei, inculpatul a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa, declaraţia coroborându-se cu mijloacele de proba administrate în cauza respectiv cu: declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor T.E. şi M.M.A., procesele verbale de predare a bunurilor sustrase, procesul verbal de cercetare la faţa locului.
 În drept, s-a constatat că fapta inculpatului L.S.M. care în perioada 15.03.2012-09.04.2012, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a pătruns prin efracţie în mai multe rânduri în anexele gospodăreşti şi magazia parţii vătămate B.E. situată în comuna AR de unde a sustras mai multe bunuri evaluate ulterior la suma de 10.000 lei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat  prev. şi ped. de art 208 alin.1-209 alin.1 lit.g) şi i) Cod penal cu aplicarea art.37 alin.1 lit.a) şi art.41 alin.2 Cod penal.
              La individualizarea pedepsei în conformitate cu prevederile art. 72 Cod penal instanţa de fond a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, limitele de pedeapsa stabilite de lege şi dispoziţiile art.3201 alin.7 Cod proc. penală, starea de recidivă postcondamnatorie, gradul de pericol social concret ridicat al faptelor săvârşite de inculpat, care a premeditat comiterea acesteia câta vreme o perioada de timp a lucrat în gospodăria părţii vătămate, o persoana în vârsta şi vulnerabila căreia iniţial i-a câştigat încrederea, perseverenţa infracţională determinată de faptul că inculpatul la numai o lună de la punerea în libertate ca urmare a suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate pentru o faptă săvârşită anterior a aplicat inculpatului pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi ca efect al revocării beneficiului suspendării conform art. 864 Cod penal s-a adăugat pedeapsa de 2 ani închisoare, urmând ca în final să execute 5 ani şi 6 luni închisoare.
Cât priveşte latura civilă, s-a constatat că partea vătămată s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale cu suma de 5.000 lei, majorată la instanţă la suma de 10.000 lei, însă, deoarece nu au fost înaintate înscrisuri doveditoare de achiziţie şi c/v a bunurilor, au fost admise doar în parte pretenţiile parţii vătămate, considerându-se că valoarea bunurilor nu poate fi supraestimată, în atare situaţie ar fi posibilă îmbogăţirea fără justă cauză.
Prin urmare, întrucât pentru bunurile din cupru respectiv cabluri din cupru, aparat sudură, colaci sârmă cupru pentru bobinaj sustrase, inculpatul a fost obligat la plata către partea vătămata a sumei de 4.000 lei, precum şi la 1.280 lei, reprezentând valoarea cazanului din cupru.
Văzând  declaraţia inculpatului coroborată cu cea a martorilor T.E. şi M.M. precum şi înscrisurile înaintate la dosar (fila 27 d.u.p.), în baza disp. art.357 alin.2 Cod proc. penală rap. la art.118 lit.e) Cod penal, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 220 le obţinută prin valorificarea unui cazan de ţuică şi a celei de 500 lei obţinută prin valorificarea obiectelor din cupru, bunuri ce aparţin părţii vătămate.
În recursul declarat inculpatul a invocat nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii de condamnare, atât sub aspectul laturii penale cât şi a modului de soluţionare a laturii civile, susţinând că pedeapsa aplicată este prea mare, în raport de circumstanţele reale în care s-a comis fapta şi de conduita procesuală de recunoaştere şi că despăgubirile civile la care a fost obligat sunt prea mari, valoarea cazanului de ţuică fiind supraevaluată. 
Se solicită admiterea recursului, casarea încheierii, reindividualizarea pedepsei la limita minimă redusă cu o treime şi reducerea despăgubirilor.
La examinarea recursului, Curtea, a apreciat că pedeapsa aplicată de 3 ani şi 6 luni închisoare este just individualizată, fiind proporţională cu gradul de pericol social al faptei concretizat prin aceea că inculpatul profitând de încrederea ce i s-a acordat de partea vătămată, a pătruns pe timp de noapte, prin escaladare în gospodăria acesteia şi a sustras mai multe bunuri, aşa încât la cuantificarea pedepsei s-a ţinut seama atât de circumstanţele reale şi de dispoziţiile art. 3201 alin. 7 Cod proc. penală, precum şi de elementele privind persoana inculpatului, critica invocată de inculpat fiind nelegală.
Sub aspectul laturii civile instanţa de recurs a reţinut că în cursul urmăririi penale partea vătămată B.E. s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000 lei iar în cursul judecăţii (fila 27 dosar fond) şi-a majorat pretenţiile la suma de 10.000 lei, partea civilă evaluând bunul sustras (cazanul de ţuică din cupru, de 50 litri capacitate la suma de 2.500 lei şi prima instanţă cenzurând valoarea acestuia i-a acordat numai 1.280 lei potrivit considerentelor hotărârii, aşa încât susţinerea inculpatului că acest bun a fost supraevaluat nu este întemeiată.
Analizând din oficiu hotărârea criticată, Curtea constată că în mod greşit instanţa de fond a dispus confiscarea sumelor de 220 lei şi respectiv 500 lei obţinute de inculpat prin valorificarea cazanului de ţuică şi a celorlalte obiecte din cupru sustrase din patrimoniul părţii vătămate şi deducerea duratei arestării preventive de la 13 mai 2012. 
Potrivit art. 118 alin. 1 lit. e) Cod penal sunt supuse confiscării speciale bunurile, inclusiv sumele de bani dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală dacă nu sunt restituite părţii vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.
Însă, în speţă, inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile în cuantum de 5.280 lei către partea vătămată constituită parte civilă în cauză, astfel că banii obţinuţi prin valorificarea bunurilor sustrase servesc la despăgubirea acesteia, situaţie în care nu se poate lua măsura confiscării speciale cum greşit a procedat prima instanţă, întrucât ar constitui o dublă obligare a inculpatului la plata aceleiaşi sume de bani (către partea civilă şi către stat), astfel că sub acest aspect hotărârea pronunţată este nelegală.
Aşadar, măsura confiscării speciale s-a dispus nelegal, şi fiind incident cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 Cod proc. penală s-a admis recursul inculpatului, s-a casat hotărârea în parte, înlăturându-se disp. art. 357 alin. 2 lit. f) şi art. 118 alin. 5 Cod penal privind confiscarea sumelor de 500 şi 220 lei.
Totodată, s-a mai constatat că instanţa de fond în mod eronat a dispus deducerea perioadei reţinerii şi arestării preventive de la 13 mai 2012 deoarece conform ordonanţei de reţinere nr. 4204/P/2012 inculpatul L.S.M. a fost reţinut la 13 aprilie 2012 şi ca atare, existând şi cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 Cod proc. penală, hotărârea instanţei de fond s-a casat şi sub acest aspect, computându-se  arestarea preventivă de la 13 aprilie 2012 şi nu 13 mai 2012, la zi, cum a dispus instanţa de fond.
                                                                                                  (Judecător Elena Zăinescu)