Regimul juridic al acţiunii în
constatarea nulităţii absolute a testamentului şi a certificatului de
moştenitor.
Art.803 Cod civil
Art. 928, art.948 pct.4 şi
art.968 Cod civil
Dispoziţiile
art.928 Cod civil, potrivit cu care „orice dispoziţie testamentară cade, când
eredele numit sau legatarul nu va fi primi-o sau va fi necapabil a o primi” nu
sunt aplicabile în speţă, întrucât I.I.Gh., beneficiarul testamentului, a
intrat imediat în posesia bunurilor imobile ce fac obiectul acestui act, le-a
înscris în rolul său agricol după întocmirea testamentului şi le-a folosit ca
unic proprietar, plătind pentru acestea toate taxele faţă de stat.
(Decizia civilă nr. 1184/04.05.2012)
Prin sentinţa civilă nr.690/11
mai 2011, pronunţată de Judecătoria H., în dosarul nr. 702/241/2010, a fost respinsă
excepţia prescripţiei dreptului material
la acţiune, excepţia tardivităţii formulării cererii de nulitate
absolută a testamentului din 12.06.1941 şi a certificatului de moştenitor
nr.217/1961, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor
şi excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor.
Totodată a fost respinsă excepţia
autorităţii de lucru judecat şi
excepţia lipsei de interes a
reclamanţilor în a formula
cererea.
De asemenea, s-a respins cererea formulată de reclamanţii M.N. şi I.Gh.I., în
contradictoriu cu pârâţii I.Gh.Gh. şi L.E., precum şi cu intervenienta I.P.,
privind nulitatea absolută a
testamentului încheiat la data
de 12.06.1941 şi a certificatului de
moştenitor nr.217/1961(încheierea de finalizare a procedurii succesorale
notariale din 26.01.1962-dosar
nr.217/1961 al Notariatului de Stat al
Raionului H.).
Au fost obligaţi reclamanţii în
solidar la plata sumei de 1100 lei
reprezentând cheltuieli de judecată
către pârâtul I.Gh.Gh.
În considerentele sentinţei s-au
reţinut următoarele:
La data de 8.03.2006, s-a
înregistrat pe rolul instanţei, sub nr.dosar 333/241/2006 (nr. în format vechi
633/2006), cererea formulată de reclamanţii M.N. şi I.Gh.I. împotriva pârâţilor
I.Gh.Gh. şi L.E., solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa în
cauză, să se dispună partajarea averii succesorale rămase de pe urma autoarei
I.P.E., decedată la data de 12.01.1961, să se stabilească masa bunurilor de
împărţit, cotele ce se cuvin părţilor în calitate de copărtaşi, lichidarea
stării de indiviziune prin individualizarea, atribuirea şi predarea efectivă a
bunurilor, solicitându-se, totodată, anularea testamentului întocmit de autoare
la data de 12.06.1941, pentru neîndeplinirea sarcinii de către moştenitorul
testamentar I.I.Gh., precum şi anularea certificatului de moştenitor nr.217/19961
pentru omisiunea unuia dintre moştenitori, respectiv a numitei M.M., mama
reclamantului M.N. Această din urmă cerere a fost ulterior precizată (fila 264),
în sensul constatării nulităţii absolute a respectivului certificat de
moştenitor, pentru acelaşi motiv ( omisiunea înscrierii unuia dintre
moştenitori).
Analizând probele administrate în
cauză, instanţa de fond, într-un prim ciclu procesual a pronunţat sentinţa
civilă nr.165/11.02.2009, prin care a admis excepţia prescripţiei
dreptului material la acţiune,
privind cererea în
anularea testamentului, invocată
de pârâtul I.Gh.Gh. prin
apărător, la fila 293, a respins cererea
privind anularea testamentului, pentru prescripţia
dreptului material la
acţiune, a respins excepţia
lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, reiterată de
acelaşi pârât la fila
177, privind cererea de constatarea
nulităţii certificatului de
moştenitor (încheierea de finalizare a procedurii succesorale
notariale din 26.01.1962 - dosar 217/1961 al
Notariatului de Stat al
Raionului H.) şi a respins
cererea privind constatarea nulităţii
acestei încheieri (cerere precizată
la fila 264), ca fiind
lipsită de interes. De asemenea,
prin aceeaşi sentinţă civilă a fost respinsă cererea de partaj formulată de
reclamanţii M.N. şi I.Gh.I., precum şi cererea de intervenţie formulată de I.P.,
ca inadmisibile.
Împotriva sentinţei civile nr.165/11.02.2009
au declarat recurs reclamanţii M.N. şi I.I., iar prin decizia civilă
nr.203/R/18.02.2010, acesta a fost admis, casată sentinţa respectivă şi trimisă
cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond. Astfel, verificând
susţinerile recurenţilor referitoare la modul în care au fost soluţionate
excepţiile invocate de pârâţi, instanţa de control a reţinut că prima instanţă
nu a vădit suficientă preocupare în aflarea adevărului, în conformitate cu
prevederile art.129 Cod procedură civilă, pentru rezolvarea corectă a
excepţiilor şi cererilor formulate în cauză, în final pronunţând o hotărâre
netemeinică şi nelegală, casabilă în condiţiile art.312 alin.(1)-(3) şi (5),
raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, deoarece, aşa cum rezultă din
datele dosarului, soluţia dată conform art.137 alin.(1) Cod procedură civilă,
în privinţa prescripţiei dreptului material la acţiune şi a tardivităţii
formulării cererii în anularea testamentului din 12.06.1941 pentru neachitarea
sumelor, invocate de pârâtul I.Gh.Gh. la data de 26.11.2008 prin notele de
şedinţă de la filele 293-295 dosar, a fost sumar motivată şi nu s-a referit
decât la faptul că acţiunea în anulare a testamentului este o acţiune
prescriptibilă în termenul general de prescripţie de 3 ani, reglementat de
art.3 din Decretul nr.167/1958, socotit de la data decesului autoarei, survenit
la 13.01.1961, acest termen fiind socotit împlinit la 13.01.1964, împrejurare
faţă de care, reclamanţii nu mai pot să ceară nici să se constate că M.M. nu
şi-ar fi primit partea sa legitimă, adică suma stabilită drept sultă în sarcina
fratelui său I.I.Gh., tot datorită prescripţiei dreptului la acţiune, dat fiind
că acţiunea pentru plata sultei dobândeşte un caracter personal şi este
prescriptibilă în acelaşi termen de 3 ani, actul normativ care reglementa
prescripţia extinctivă fiind în vigoare la momentul morţii testatoarei
(13.01.1961).
De asemenea s-a mai reţinut că a
fost analizată acţiunea pe cale de excepţie, apreciindu-se că dreptul material
la acţiune este prescris, fără a arăta toate condiţiile şi cerinţele impuse de
dispoziţiile normative în materie, raportat la regimul juridic al nulităţii
(relative sau absolute) solicitate de către titularul dreptului la acţiune,
fiind fără tăgadă de dubiu că promovarea excepţiilor invocate de către pârât,
s-au avut în vedere numai susţinerile acestuia din urmă, cum ar fi de pildă
aceea reiterată şi în recurs, cum că reclamanţii aveau cunoştinţă despre
existenţa testamentului chiar şi în timpul litigiului ce a format obiectul
dosarului nr.3275/1998 al Judecătoriei H. (soluţionat prin sentinţa
nr.450/0.03.1999), fiind depăşit cu mult termenul de prescripţie de 3 ani
pentru formularea acţiunii.
În rejudecare dosarul a fost
înregistrat cu numărul 702/2041/2010, având un
prim termen de judecată la data de 21.04.2010.
Instanţa de rejudecare a luat un
interogatoriu din oficiu reclamantului I.I. ( fila 29 dosar), iar la data de 17.09.2010,
reclamanţii au depus la dosar o cerere de precizare prin care au arătat că
solicită nulitatea absolută totală a testamentului întocmit de autoarea I.P.E. la
12.06.1941 şi a certificatului de moştenitor nr.217/1961.
La data de 04.05.2011, instanţa
de rejudecare s-a conformat recomandărilor instanţei de control şi a pus în
discuţia părţilor toate excepţiile invocate de părţi, astfel cum rezultă din
încheierea de amânare din data de 04.05.2011, încheiere ce face
parte integrantă din
prezenta sentinţă.
Mai mult, prin aceeaşi încheiere
instanţa a dispus disjungerea cererii
cu privire la partajul succesoral, a cererii de intervenţie formulată de
pârâta I.P. şi a excepţiei prescripţiei achizitive în ceea ce priveşte
terenurile cuprinse în masa partajabilă, invocată de pârâţi prin cererea de la
filele 393-395, având în vedere că sunt strâns legate de cererea de partaj, iar
pentru această cerere mai sunt necesare administrarea altor probe şi a acordat
termen cu privire la cererile respective la
data de 1 iunie
2011, formându-se dosarul nr. 1146/241/2011.
Astfel, referitor la excepţia
prescripţiei dreptului material
la acţiune şi excepţia
tardivităţii formulării cererii de nulitate
absolută a testamentului din
12.06.1941 şi a certificatului de moştenitor nr.217/1961, instanţa a reţinut că
potrivit cererii de precizare a acţiunii principale, reclamanţii au arătat că
solicită nulitatea absolută totală a testamentului întocmit de autoarea I.P.E.
la 12.06.1941 şi a certificatului de moştenitor nr.217/1961.
În această situaţie, instanţa de
fond a constatat că regimul juridic al nulităţii absolute este guvernat de mai
multe reguli, cum ar fi faptul că o astfel de sancţiune poate fi invocată de
orice persoană care are interes şi chiar de instanţă din oficiu, poate fi
invocată oricând, pe cale de acţiune sau de excepţie, acţiunea în declararea
nulităţii absolute fiind imprescriptibilă, şi în principiu nulitatea absolută
nu poate fi acoperită. Astfel, având în vedere faptul că reclamanţii au făcut
dovada că sunt moştenitori ai autoarei I.P.E. (deci nefiind persoane complet
străine de actul juridic respectiv) s-a constatat că aceştia au introdus
acţiunea cu respectarea dispoziţiilor mai sus arătate.
Instanţa a constatat că reclamantul M.N este
fiul numitei M.M., care a fost soră cu numitul I.I.Gh., cei doi fiind fiii
autoarei I.P.E. Mai mult instanţa a reţinut că actul de adopţie din 20.11.1936
al M.M. de către sora autoarei, F.P., nu a avut efecte depline şi nu a
întrerupt legătura de rudenie între fiica adoptată şi mama ei naturală, I.P.E.,
deoarece, în anul 1936, regimul adopţiei era reglementat prin dispoziţiile Codului
civil (titlul 8 din cod, abrogat prin Decretele nr.31 şi 32 din 1954, pentru
punerea în aplicare a Codului familiei), în sistemul vechiului Cod civil,
nefiind cunoscută instituţia adopţiei cu efecte depline, ci numai aceea a
adopţiei cu efecte restrânse, prin care cel adoptat devenea rudă cu adoptatorul
(rudenie civilă), dar îşi păstra şi legăturile de rudenie naturală, biologică,
cu părinţii săi fireşti.
În concluzie, instanţa a reţinut
că prezenta cerere este formulată de o parte a moştenitorilor autoarei I.P.E.,
împotriva celorlalţi moştenitori ai acesteia, astfel că reclamanţii au calitate
procesual activă, iar pârâţii au calitate procesual pasivă, motiv pentru care au
fost respinse cele două excepţii invocate.
Deoarece toate excepţiile
invocate de părţi au fost respinse de către instanţa de judecată, aceasta a
analizat cererea privind nulitatea
absolută a testamentului încheiat la
data de 12.06.1941 şi a certificatului de
moştenitor nr.217/1961(încheierea
de finalizare a procedurii succesorale notariale din 26.01.1962-dosar
nr.217/1961 al Notariatului de Stat al Raionului H.), prin prisma motivelor
invocate în fond.
Instanţa de fond a constatat că
nulitatea absolută este sancţiunea ce se aplică actelor juridice întocmite cu
încălcarea dispoziţiilor legale imperative ce ocrotesc interese generale pentru
a le lipsi de efectele juridice contrare legii şi bunelor moravuri. Nulitatea absolută
intervine pentru lipsa unei condiţii esenţiale a actului juridic cum ar fi
lipsa consimţământului, lipsa capacităţii de folosinţă, a obiectului, absenţa
de cauză sau pentru lipsa formei cerută ad validitatem.
Prin probele administrate în
cauză, reclamanţii nu au reuşit să facă dovada că testatoarea, respectiv I.P.E.,
în momentul când a testat bunurile sale către fiul său Gh.I.I., a încălcat
aceste condiţii arătate mai sus. Mai mult, ulterior testamentul a fost supus
autentificării în faţa organului abilitat existent în acel moment, astfel că
s-a respectat şi forma cerută pentru acest act.
Referitor la întocmirea
testamentului la data de 12.06.1941, instanţa de fond a
reţinut că acesta este un act unilateral prin care testatoarea dispune de
averea sa, astfel cum este voinţa acesteia, nefiind nevoie de îndeplinirea
vreunei formalităţi. Este adevărat că în cuprinsul acestuia se inserează
obligaţia pentru pârâtul I.Gh. de a plăti sorei sale (B.M.) suma de 15.000 lei
socotită ca fiind partea acesteia din moştenire, însă executarea acestei
creanţe trebuia solicitată de către aceasta în termenul de prescripţie legal,
sau de către moştenitorii săi, respectiv reclamantul M.N., în acelaşi termen.
În ceea ce priveşte încheierea de
finalizare a procedurii succesorale notariale din 26.01.1962-dosar nr.217/1961
al Notariatului de Stat al Raionului H., prima instanţă a reţinut din cuprinsul
acesteia că prezenţi la emiterea acesteia au fost moştenitorii defunctei I.P.E.,
care au făcut declaraţii consemnate în procesul-verbal ataşat dosarului, astfel
că susţinerile reclamanţilor în sens contrar apar ca nereale.
De asemenea, martorii audiaţi în
cauză au arătat faptul că părţile sunt moştenitorii autoarei, au prezentat în
detaliu modul de realizare a bunurilor supuse partajării, însă nu au cunoscut
alte aspecte cu privire la întocmirea celor două acte a căror nulitate absolută
se cere.
Reclamanţii nu au produs probe
din care să rezulte faptul că autorii lor direcţi, respectiv M.M. şi I.I.Gh.,
nu au fost prezenţi la dezbaterea succesiunii mamei lor şi chiar dacă ar fi
făcut dovada în acest sens, instanţa nu putea primi proba cu martori în contra
unui act autentic.
Chiar în motivarea acţiunii
reclamanţii au arătat că solicită anularea testamentului încheiat la
data de 12.06.1941 şi a
certificatului de moştenitor
din 26.01.1962, pentru neachitarea sumei prevăzute, însă instanţa a
constatat, aşa cum s-a precizat mai sus, că această solicitare trebuia
realizată în termenul de prescripţie de 3 ani care s-a îndeplinit, având în
vedere momentul încheierii celor două acte, dar şi momentul decesului autoarei
M.M., respectiv data de 19.02.1992.
În această situaţie instanţa a
constatat că nu există motive de nulitate absolută a celor două acte, motiv
pentru care a respins cererea reclamanţilor cu consecinţa obligării acestora la
plata cheltuielilor de judecată, conform actelor depuse la dosar.
Împotriva sentinţei susmenţionate,
au formulat apel reclamanţii M.N. şi I.Gh.I., criticând-o pentru nelegaliate şi
netemeinicie.
În motivare se arată că hotărârea
nu cuprinde motivele de drept, încălcându-se disp. art.221 Cod procedură civilă,
încheierea de finalizare a procedurii succesorale notariale nu cuprinde
clauzele testamentare, s-au încălcat disp. art.803 Cod civil, testamentul nu
şi-a produs niciodată efectele până în prezent ca urmare a nerespectării
clauzelor prevăzute în cuprinsul lui şi instanţa nu şi-a manifestat rolul activ
în lămurirea situaţiei de fapt şi de drept.
Pârâţii-intimaţi au depus la
dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului formulat.
În motivare se arată că nu au
fost invocate de către reclamanţi niciunul din motivele de nulitate absolută,
astfel că în mod corect prima instanţă a respins acţiunea.
Tribunalul V., Secţia I-a civilă,
prin decizia civilă nr.220/A din 15 noiembrie 2011 a respins apelul, cu
următoarea motivare:
Prin primul motiv de apel se
invocă încălcarea disp. art.261 pct.5 Cod procedură civilă.
Conform acestui articol,
hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde, între altele, motivele de fapt
şi de drept ce au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au
înlăturat cererile părţilor.
În cauză s-a constatat că
instanţa de fond a pronunţat sentinţa atacată, bazându-se pe un material
probator concludent, existent la dosar, cât şi prin întemeiere în drept, prin
trimitere la texte de lege cu aplicare la speţă.
Astfel, în mod temeinic şi legal a
reţinut prima instanţă în ce priveşte încheierea de finalizare a procedurii
succesorale notariale din data de 26.01.1962, că prezenţi la emiterea acesteia
au fost moştenitorii defunctei I.P.E., care au făcut declaraţii, consemnate în
procesul verbal ataşat dosarului, aşa încât susţinerile reclamanţilor, apar ca
nereale.
De asemenea, în ce priveşte
testamentul încheiat la data de 12.06.1941, corect a reţinut prima instanţă că
nu s-a făcut dovada încălcării condiţiilor esenţiale privind nulitatea
absolută, cum ar fi lipsa consimţământului, lipsa capacităţii de folosinţă, a
obiectului, absenţa cauzei sau pentru lipsa formei cerută ad validitatem.
În cuprinsul acestui testament
prin care I.E. dispunea de averea sa, a fost inserată obligaţia pentru pârâtul
I.Gh. de a plăti sorei sale B.M., suma de 15000 lei, însă executarea acestei
creanţe trebuia solicitată de către aceasta sau moştenitorii săi în termenul
legal de prescripţie.
Prin motivele invocate, apelanţii
nu au precizat care dintre motivele de nulitate absolută este aplicabil în
speţă, rezumându-se la a critica sentinţa pentru diverse cauze care nicidecum
nu ar putea fi încadrate în cele privind nulitatea absolută, aşa cum au fost
enumerate mai sus.
Se critică de către apelanţi
neaplicarea în cauză a dispoziţiilor art.803 Cod civil în conformitate cu care
orice dispoziţii prin care donatarul, eredele instituit sau legatarul va fi însărcinat
de a conserva şi a remite la o a treia persoană, va fi nulă, chiar în privinţa
donatorului, a eredelui numit sau a legatarului.
Tribunalul a constatat că
articolul susmenţionat nu este aplicabil în speţă, întrucât legatarul I.Gh. nu
a fost însărcinat să conserve şi să emită sorei sale bunul ce a format obiectul
testamentului, ci să-i plătească o sumă de bani sorei sale, care nu trebuie
confundat cu substituţiile sau fideicomisele prohibite.
Mai susţin apelanţii că
testamentul nu şi-a produs niciodată efectele pentru că beneficiarul nu a
achitat suma de 15000 lei aşa cum s-a stipulat.
Corect a reţinut prima instanţă
că achitarea sumei prevăzute putea fi solicitată în termenul de prescripţie de
3 ani reglementat de art.3 din Decretul nr.167/1958, iar faptul că suma nu a fost
solicitată sau nu a fost acordată nu împietează asupra valabilităţii
testamentului.
Invocă în final apelanţii că
instanţa nu s-a conformat dispoziţiilor deciziei de casare şi nu a manifestat
un rol activ.
Dimpotrivă tribunalul a constatat
că instanţa de fond a respectat întrutotul dispoziţiile deciziei de casare,
administrând un probatoriu amplu şi concludent în urma căruia s-a pronunţat
atât pe excepţiile invocate, cât şi asupra fondului cauzei, aşa cum a fost
precizat după casarea cu trimitere, printr-o hotărâre temeinică şi legală.
Împotriva acestei decizii au
declarat recurs în termen legal reclamanţii M.N. şi I.Gh.I., care o critică
pentru nelegalitate, invocând disp. art.304 pct.7 şi 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea recursului,
printr-un prim motiv, reclamanţii arată că hotărârea este lipsită de temei
legal şi dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Astfel, deşi au invocat ca motiv
de nulitate disp. art.948 pct.4, art.968 Cod civil şi art.803 Cod civil,
instanţa de apel a reţinut doar art.803 Cod civil.
Hotărârea este dată cu încălcarea
art.261 Cod procedură civilă, întrucât nu cuprinde motivele de drept care au
format convingerea instanţei.
Mai mult, au invocat şi disp.
art.928 Cod civil, potrivit cu care, orice dispoziţie testamentară cade când
eredele numit nu va primi-o, la care instanţa de apel nu a făcut referire.
Defuncta M.M. nu a fost
înştiinţată despre dezbaterea succesiunii de pe urma autoarei I.P.E., singura
persoană prezentă fiind I.I.Gh.
Prin următoarea critică formulată
arată că hotărârea cuprinde dispoziţii contradictorii, întrucât se respinge
excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, dar se susţine aplicarea
art.3 din Decretul nr.167/1958 cu privire la achitarea sumei de 15.000 lei din
testament.
Legatarul I.I.Gh. şi-a exercitat
dreptul de opţiune succesorală renunţând tacit la legat prin neprezentarea
acestui act notarului care a eliberat încheierea de finalizare a procedurii
succesorale.
Potrivit art.797 Cod civil este
nulă împărţeala în care nu s-au cuprins toţi copiii în viaţă la deschiderea
moştenirii şi descendenţii fiilor premuriţi.
Pentru aceste motive se solicită
admiterea recursului şi casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Intimaţii I.Gh.Gh., L.E. şi I.P.
au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului,
arătând, în esenţă, că decizia este motivată, dispoziţiile art.948 şi 968 Cod
civil nu se aplică în cauză, nereferindu-se la legate şi donaţii, testamentul
din 12 iunie 1941 este un partaj de ascendent, de asemenea prevederile art.928
Cod civil sunt invocate eronat, pentru că beneficiarul bunurilor din testament
a intrat imediat în posesia acestora.
Cu privire la încheierea de
finalizare a succesiunii arată că este un act autentic şi menţiunile din acesta
fac dovada contrarie până la înscrierea în fals.
Examinând actele de la dosar, în
raport cu criticile invocate, Curtea a constatat următoarele:
Primul motiv de recurs este
nefondat.
Astfel, din considerentele
deciziei atacate rezultă că tribunalul a analizat critica întemeiată pe disp.
art.803 Cod civil, statuând în mod corect că această prevedere legală nu are
aplicabilitate în cauză.
Potrivit art.803 Cod civil „orice
dispoziţii prin care donatarul, eredele instituit sau legatarul va fi
însărcinat de a conserva şi a remite la o a treia persoană, va fi nulă, chiar
în privinţa donatarului, a eredelui numit sau a legatarului”.
În speţă, legatarul numit nu a
fost însărcinat să conserve şi să remită sorei sale bunul ce a format obiectul
legatului, astfel că nu este incident textul legal sus evocat.
Cât priveşte disp. art.948 pct.4
şi art.968 Cod civil, nu se impuneau a fi analizate în apel, nici acestea
nefiind aplicabile în cauză, din moment ce reglementează alte instituţii de
drept, ci nu legatele, pe de o parte, iar pe de altă parte, reclamanţii nu au
dovedit în niciun mod existenţa unei cauze ilicite, care eventual să poată
conduce la nulitatea celor două acte, aşa cum au solicitat prin acţiune.
Se susţine, în cadrul aceleiaşi
critici că hotărârea nu este motivată, susţinere ce nu poate fi reţinută, faţă
de considerentele deciziei, care cuprind atât motivele de fapt, cât şi cele de
drept care au format convingerea instanţei în sensul pronunţării respectivei
hotărâri.
Nici disp. art.928 Cod civil,
potrivit cu care „orice dispoziţie testamentară cade, când eredele numit sau
legatarul nu va fi primi-o sau va fi necapabil a o primi” nu sunt aplicabile în
speţă, întrucât I.I.Gh., beneficiarul testamentului, a intrat imediat în posesia
bunurilor imobile ce fac obiectul acestui act, le-a înscris în rolul său
agricol după întocmirea testamentului şi le-a folosit ca unic proprietar,
plătind pentru acestea toate taxele faţă de stat.
Elocvent în acest sens este şi
certificatul de moştenitor din 2 martie 1997, potrivit cu care mama
reclamantului M.N.- M.M. – la decesul său a avut un singur teren de cca 10.000 m.p. pădure conform
prevederilor Legii nr.18/1991.
Cât priveşte susţinerea potrivit
căreia, defuncta M.M. nu a fost înştiinţată despre dezbaterea succesiunii de pe
urma autoarei I.P.E., aşa după cum rezultă din încheierea de finalizare a
procedurii succesorale, prezent la notariat a fost numai I.I.Gh., care de fapt
este singurul moştenitor legal al autoarei I.P.E., în baza testamentului
întocmit la data de 12.06.1941.
De altfel, acest testament poate
constitui chiar un partaj de ascendent, având în vedere că el cuprinde toţi
moştenitorii, respectiv pe I.Gh. – fiul defunctei şi B.M. – fiica acesteia,
fiecare primind din succesiune bunuri în natură şi respectiv suma de 15.000 lei
– echivalentul în bani a drepturilor ce se cuveneau lui B.M.
Nefondată este şi următoarea
critică invocată, prin aceea că decizia atacată nu cuprinde dispoziţii
contradictorii, iar legatarul I.I.Gh. nu a renunţat la legat, valorificând
acest act, astfel cum s-a arătat cu ocazia analizării primului motiv de recurs.
Pentru toate aceste considerente,
în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă a fost respins recursul ca
nefondat, decizia fiind legală, în concordanţă cu prevederile legale aplicabile
cauzei.
Conform art.274 Cod procedură
civilă, au fost obligaţi recurenţii să plătească intimatului I.Gh.Gh. suma de
68 lei cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare bilet călătorie
pentru deplasarea la instanţă la termenul de judecată din data de 27.04.2012,
restul cheltuielilor solicitate, până la suma de 118 lei nefiind dovedite.
