avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 
Refuz acordare drepturi persecutati politic – Decretul ­Lege nr. 118/1990. Declinarea competentei solutionării cauzei.
 
Art. 1, alin. 1 şi art. 10 din Decretul­Lege nr.118/1990 Art.281 Cod procedură civilă
Prin Sentinta penală nr.85/19.02.1957 pronuntată de Tribunalul Militar Constanta în dosarul nr.94/1957, intimatul reclamant a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an de închisoare corectională, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, iar în dispozitivul hotărârii s­a consemnat că, în ceea ce­l priveşte pe inculpatul D.N. „se socoteşte detentiunea preventivă” de la 15.11.1956. Această situatie de fapt se coroborează pe deplin şi cu mentiunile înscrise în biletul de eliberare nr.13413/1957, emis de Penitenciarul Gherla, din care rezultă că intimatul a fost „depus condamnat la 15.11.1957 ”.
În lipsa unei încheieri dată în camera de consiliu, în temeiul art.281 C.pr.civ., Comisia nu poate stabili o altă perioadă a detentiei decât cea mentionată în Biletul de eliberare nr.13413/1957, respectiv în Sentinta penală 85/1957, deoarece hotărârea judecătorească invocată de pârâtă constituie din punct de vedere probator, înscris autentic, deci act oficial în acceptiunea art.10 din Decretul­Lege nr.118/1990 R.
Dispozitiile cuprinse în art.1 alin.1 al Decretului­lege nr.118/1990 R stabilesc că: „se ia în considerare în stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi, timpul cât o persoană, după data de 06.03.1945, pe motive politice:
a) a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infractiuni politice;
b) a fost privată de libertate în locuri de detinere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune (…)”.
 
Decizia civilă nr. 533/CA/28.03.2013 Dosar nr. 1409/36/2011*
 
Prin actiunea adresată Tribunalului Constanta – Sectia litigii de muncă şi asigurări sociale, şi înregistrată sub nr.3105/118/21.02.2011, reclamantul D.N. a chemat în judecată pârâta CJP CONSTANłA, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată pârâta să­i acorde indemnizatia cuvenită în baza Decretului ­Lege nr.118/1990, pentru perioada de 1 an şi 10 zile, iar nu pentru 11 luni şi 29 de zile, cum primeşte în prezent.
Motivând actiunea, reclamantul învederează în esentă că, în anul 1990, s­a adresat Comisiei pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, conform Decretului ­Lege nr.118/1990 şi că, prin Hotărârea nr. 321/02.10.1990, i­a fost recunoscută îndreptătirea la acordarea drepturilor prevăzute de lege, aferente perioadei în care s­a aflat în detentie, stabilită a fi fost, de 11 luni şi 29 de zile.
Cum în realitate, perioada în care a fost lipsit de libertate a fost de 1 an şi 10 zile – sens în care stau înscrisurile obtinute de la CNSAS, ulterior emiterii Hotărârii nr.321/1990, reclamantul solicită a se stabili în sarcina pârâtei, obligarea la acordarea indemnizatiei aferente perioadei reale, în care a fost lipsit de libertate.
La termenul de judecată din data de 06.04.2011, reclamantul şi­a precizat actiunea, întelegând să conteste şi Hotărârea nr. 321/02.10.1990, cu motivatia în esentă că a formulat actiunea după anul 1997, după obtinerea înscrisurilor.
Fată de precizările reclamantului, instanta de fond a înteles a invoca, din oficiu, exceptia necompetentei materiale, astfel că, în conformitate cu prevederile art.7 alin.4 din Legea nr.189/2000, prin Sentinta civilă nr.3261/01.06.2011, Tribunalul Constanta dispune declinarea competentei solutionării pricinii în favoarea Curtii de Apel Constanta.
Primind cauza spre competentă solutionare, Curtea de Apel Constanta înregistrează dosarul sub acelaşi număr, la data de 14.12.2011, pentru ca, la termenul de judecată din 29.02.2012, la rândul său, să fi invocat din oficiu, exceptia necompetentei materiale a instantei în solutionarea cauzei, astfel că, potrivit art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, prin Sentinta civilă nr.102/CA din 29.02.2012,a declinat cauza spre competentă solutionare Tribunalului Constanta – Sectia contencios administrativ şi fiscal.
În aceste conditii, pe rolul Sectiei Contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanta, dosarul a fost înregistrat sub acelaşi număr, la data de 05.04.2011, iar la termenul de judecată din 11.05.2012, reclamantul a invederat instantei că pretentiile sale sunt îndreptate şi împotriva AJPIS Constanta, institutie care nu i­a solutionat favorabil cererea prin care a solicitat a­i fi recunoscută îndreptătirea la acordarea indemnizatiei aferentă perioadei reale, în care a fost în detentie.
Prin întâmpinare, AJPIS CONSTANłA a solicitat respingerea actiunii, ca nefondată, cu motivatia în esentă că, în mod întemeiat, a emis Decizia de respingere nr.1472/1.03.2012, deoarece cererea prin care reclamantul a solicitat emiterea unei hotărâri, în care să fie înscrisă perioada reală în care a fost retinut, nu putea fi primită, de vreme ce, prin Sentinta penală 85/19.02.1957 a Tribunalului Militar Constanta, s­a retinut că: „reclamantul a executat pedeapsa privativă de libertate pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, în perioada 15.11.1956 ­14.11.1957, iar eroarea materială invocată de reclamant nu a fost îndreptată în procedura consacrată prin art.281 Cod pr.civilă”.
A învederat pârâta că, în ipoteza în care instanta ar stabili perioada de detentie corectă, o nouă decizie nu poate fi emisă, decât pentru acordarea indemnizatiei aferente perioadei 05.11.1956­15.11.1956, căci pentru restul perioadei 15.11.1956 ­14.11.1957, i­a fost recunoscută indemnizatia cuvenită conform Decretului­Lege nr.118/1990 şi numai cu începere de la 01.03.2012, în acest sens fiind dispozitiile art.15 din decret.
Prin precizările privind obiectul actiunii – depuse la dosar la termenul de judecată din 14.09.2012, reclamantul a arătat că solicită anularea Deciziei prin care i­a fost respinsă cererea de acordare a drepturilor cuvenite şi pentru perioada 05.11.1956­15.11.1956 şi obligarea AJPIS Constanta sau a CJP, la recunoaşterea drepturilor cuvenite şi neachitate pentru o perioadă de trei ani anteriori introducerii cererii.
La termenul de judecată din data de 12.10.2012, în considerarea dispozitiilor art.129 alin.4 Cod pr.civilă, instanta solicită reclamantului a preciza dacă s­a adresat cu cerere şi CJP CONSTANłA, acesta mentionând că cererea sa a fost înregistrată doar la AJPIS Constanta, deşi initial a intentionat să o înainteze Directorului CJP, astfel că instanta invocă din oficiu exceptia lipsei calitătii procesual pasive a CJP Constanta, exceptie ce fusese invocată încă de la termenul de judecată din 14.09.2012.
Prin Sentinta civilă nr.3821/19.10.2012, Tribunalul Constanta admite exceptia lipsei calitătii procesual pasive a CJP Constanta, respingând actiunea promovată împotriva acesteia, pentru lipsă calitate procesual pasivă, admitând actiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta AJPIS CONSTANłA, cu consecinta anulării Deciziei nr.1472/1.03.2012, şi obligării autoritătii pârâte, să emită actul administrativ – Decizie, prin care să stabilească îndreptătirea reclamantului, la acordarea indemnizatiei cuvenite în baza Decretului lege 118/1990, şi pentru perioada 05.11.1956 – 15.11.1956, cu începere de la 01.03.2012, retinând în esentă, următoarele:
Prin Hotărârea nr.321/03.10.1990, Comisia pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice conform Decretului­lege 118/1990, a admis cererea reclamantului, recunoscându­i acestuia vechimea în muncă, precum şi celelalte drepturi conferite prin art.3, coroborat cu art.4 şi art.10 din Decretul­lege, pentru perioada de 11 luni şi 29 zile – consemnată în biletul de eliberare nr.13413/1957, ca fiind perioadă de detentie pentru „fapta de uneltire contra ordinii socialiste”.
Totodată, retine instanta de fond că, prin Decizia nr.131545/30.01.1991, CJP CONSTANłA statuează asupra acordării pensiei pentru munca depusă şi limită de vârstă, luând în considerare la stabilirea cuantumului pensiei şi a perioadei de 11 luni şi 29 de zile.
Se mai retine că, după recunoaşterea conditiei de persoană îndreptătită să beneficieze de prevederile Decretului­lege nr.118/1990, reclamantul a intrat în posesia înscrisurilor eliberate de Directia arhivă – CNSAS, care atestă faptul că, perioada de detentie a fost precedată de retinerea sa, de la 5 noiembrie 1956, la 15 noiembrie 1956.
Prin cererea înregistrată sub nr.2719/02.02.2012, la care a anexat înscrisurile eliberate de CNSAS ­Directia arhivă, retine instanta de fond că reclamantul a solicitat AJPIS Constanta stabilirea calitătii de beneficiar al Decretului­lege 118/1990, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada 05.11.1956­15.11.1956, pentru ca, prin Decizia nr.1472/01.03.2012, cererea acestuia să fi fost respinsă, „întrucât sentinta civilă nr.85/19.02.1957 a Tribunalului Militar Constanta, în baza căreia a executat pedeapsa privativă de libertate, socoteşte detentia preventivă din data de 15.11.1956”.
În acelaşi sens, retine instanta de fond că, contestatia administrativă formulată de reclamant a fost respinsă, pârâta comunicând acestuia refuzul de revocare a Deciziei nr.1472/1.03.2012, prin adresa nr.7032/6.04.2012, astfel că, în scopul valorificării drepturilor la care se consideră îndreptătit şi pentru perioada 05.11.1956­15.11.1956, reclamantul a investit instanta cu solutionarea prezentei actiuni.
În raport cu sus­mentionatele precizări, retine instanta de fond că, Legea nr.554/2004, stabileşte cadrul procesual al litigiului de contencios administrativ, reglementând în detaliu categoriile de subiecte care pot avea calitate procesual activă, persoanele ori entitătile care pot fi chemate în judecată, obiectul actiunii, conditiile de exercitare a dreptului la actiune, precum şi limitele controlului judecătoresc asupra actelor administrative, tipice sau atipice.
În aceste conditii, functie de limitele cadrului procesual determinat sub aspectul obiectului şi cauzei actiunii în contencios administrativ, astfel cum au fost precizate, instanta a retinut că, reclamantul D.N. se legitimează ca subiect de sezină, prin prisma art.1 din Legea nr.554/2004 şi că AJPIS Constanta se legitimează procesual pasiv, fiind institutia care a emis Decizia prin care a fost respinsă cererea reclamantului, de stabilire a calitătii de beneficiar al Decretului­lege nr.118/1990, pentru perioada 05.11.1956­15.11.1956.
Art. 8 alin.1 din Legea nr.554/2004 prevede că: „Persoana vătămată într­un drept recunoscut de lege sau într­un interes legitim printr­un act administrativ unilateral, nemultumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanta de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparatii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instantei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într­un drept sau interes legitim al său prin nesolutionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operatiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”, iar art.18 din Legea nr.554/2004 că: „Instanta, solutionând cererea la care se referă art.8 alin.1, poate, după caz, să anuleze în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o anumită operatiune administrativă”.
Fată de dispozitiile legale sus­citate, şi având în vedere situatia de fapt expusă, retine instanta de fond că pârâta CJP CONSTANłA nu justifică calitatea procesual pasivă în prezenta cauză, deoarece:
Calitatea procesuală – conditie de exercitare a actiunii civile, presupune existenta unei identităti între persoana reclamantului şi cel care ar fi titular al dreptului/interesului legitim afirmat şi între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că, este obligat în raportul juridic dedus judecătii
Deşi prin cererea introductivă de instantă, reclamantul a indicat ca pârâtă CJP CONSTANłA, analiza probatoriului administrat relevând că nu i s­a adresat acesteia cu solutionarea unei cereri, retine instanta de fond că cererea depusă de reclamant la dosar, ce poartă mentiunea initială „Domnului Director al Casei Judetene de Pensii Constanta”, a fost înregistrată sub nr. 2719/2012, la AJPIS Constanta.
Cum între reclamant şi CJP CONSTANłA nu a fost stabilit un raport de drept material, care să­şi găsească reflectie şi în plan procesual, institutia chemată în judecată neavând de altfel competenta de a emite în regim de putere publică, un act administrativ prin care să­i recunoască dreptul pretins, exceptia lipsei calitătii procesual pasive, invocată din oficiu de instanta de fond, a fost admisă şi pe cale de consecintă, actiunea promovată şi sustinută în contra CJP CONSTANłA a fost respinsă, ca fiind promovată în contra unei persoane ce nu se legitimează procesual pasiv.
Pentru aceleaşi considerente sus­expuse, retine instanta de fond că actiunea dedusă judecătii în contra AJPPS Constanta este fondată, admitând­o, deoarece:
Cererea nr.2719/02.02.2012, formulată de reclamant şi înregistrată la AJPIS Constanta, unde este constituită Comisia pentru aplicarea prevederilor D­lg.118/1990, a fost respinsă prin Decizia nr.1472/1.03.2012.
Prin actul administrativ contestat, s­a motivat solutia de respingere a solicitării reclamantului ­care viza exclusiv perioada în care este îndreptătit să beneficieze de drepturile conferite de D­lg.118/1990R, prin prisma faptului că: „sentinta civilă
nr.85/19.02.1957 a Tribunalului Militar Constanta, în baza căreia a executat pedeapsa privativă de libertate, socoteşte detentia preventivă din data de 15.11.1956”.
Urmare modului de solutionare a cererii, retine instanta de fond că autoritatea pârâtă a retinut în mod corect că reclamantul este beneficiar al drepturilor acordate de Decretul­lege nr.118/1991 R, act normativ care prevede în art.10 alin.1:
„Dovedirea situatiilor prevăzute la art. 1 se face, de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege”.
Cu toate acestea, apreciază instanta de fond că solutia la care s­a oprit autoritatea pârâtă, urmare analizei cererii nr.2719/2012, cât şi cea dată în solutionarea contestatiei administrative, nu concordă cu dispozitia legală invocată şi nu tine seama de scopul reparator al actului normativ ce o consacră.
Astfel, se arată că, prin Sentinta penală nr.85/19.02.1957 pronuntată de Tribunalul Militar Constanta în dosarul nr.94/1957, reclamantul din prezenta cauză, a fost condamnat la 1 an de închisoare corectională, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, în dispozitivul acesteia consemnându­se că, în ceea ce­l priveşte pe inculpatul D.N. „se socoteşte detentiunea preventivă” de la 15.11.1956 şi că, în acord cu mentiunile sentintei penale, sunt şi cele înscrise în biletul de eliberare nr.13413/1957 emis de Penitenciarul Gherla „depus condamnat la 15.11.1956 ”.
Sub aspect procesual, hotărârea judecătorească – chiar dacă dezinvesteşte instanta, poate fi îndreptată prin corectarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul său.
Nu a putut fi primită apărarea pârâtei care sustine că „în lipsa unei încheieri dată în camera de consiliu, în temeiul art.281 c.pr.civ.”, Comisia nu poate stabili o altă perioadă a detentiei decât cea mentionată în Biletul de eliberare nr.13413/1957, respectiv în Sentinta penală 85/1957, deoarece hotărârea judecătorească, deci şi sentinta penală invocată de pârâtă, constituie din punct de vedere probator, înscris autentic, deci act oficial în acceptiunea art.10 din Decretul­Lege nr.118/1990 R.
În egală măsură însă, tot acte oficiale sunt şi înscrisurile emise de organele de securitate în dosarul 242/1956, respectiv ordonanta de retinere, ordonanta de prelungire a retinerii şi mandatul de arestare .
Retine instanta de fond că nu poate fi acceptată solutia avansată de pârâtă, cu ocazia solutionării contestatiei administrative, comunicată reclamantului cu adresa nr.7023/6.04.2012, respectiv ca „reclamantul să adreseze o nouă cerere la AJPIS Constanta”, după ce urmează procedura de îndreptare a erorii materiale strecurate în hotărârea judecătorească, cu privire la perioada detentiei, pentru că:
Pe de o parte, nu este vorba de o eroare materială, ci de ignorarea de către instanta penală a perioadei de retinere, iar pe de altă parte, nu poate fi ignorată de instanta de contencios administrativ situatia dovedită de reclamant, respectiv faptul că, privarea sa de libertate a fost cuprinsă în perioada 05.11.1956­15.11.1957.
Art.1 alin.1 al Decretului­lege nr.118/1990 R stabileşte că „se ia în considerare în stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi, timpul cât o persoană, după data de 6.03.1945, pe motive politice:
a) a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infractiuni politice;
b) a fost privată de libertate în locuri de detinere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune (…)”.
Cum reclamantul a dovedit că, de la data de 05.11.1956 până la data de 15.11.1956 ­când a fost depus ca şi condamnat la Penitenciarul Gherla, a fost retinut de organele de cercetare ale securitătii, instanta de fond a constatat că, în mod greşit autoritatea pârâtă a refuzat cererea reclamantului, de a­i recunoaşte dreptul la indemnizatia cuvenită şi pentru perioada 05.11.1956­15.11.1956.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004, instanta de fond a anulat Decizia nr.1472/1.03.2012 şi a obligat pârâta să emită actul administrativ prin care să stabilească îndreptătirea reclamantului la acordarea indemnizatiei şi pentru perioada 05.11.1956­15.11.1956 şi cum cererea formulată de reclamant a fost înregistrată la AJPIS Constanta la 02.02.2012, fată de disp.art.15 din Decretul­lege 118/1990 R, drepturile cuvenite reclamantului pentru privarea de libertate în perioada 05.11.1956­15.11.1956, au fost stabilite a fi suportate, cu începere de la 01.03.2012.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta AJPIS CONSTANłA, criticând­o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept prevăzut de art.3041 Cod pr.civilă, cu următoarea motivatie, în esentă:
„În mod greşit instanta de fond a considerat că nu este vorba de o eroare materială, ci de ignorarea de către instanta penală a perioadei de retinere”, apreciind că, în mod greşit autoritatea pârâtă a refuzat cererea reclamantului de a­i recunoaşte dreptul la indemnizatia cuvenită şi pentru perioada 05.11.1956­15.11.1956.
Sustine recurenta că, întrucât dosarul depus la AJPIS CONSTANłA contine mai multe documente eliberate de organele competente, cu mentiuni diferite, Comisia pentru acordarea drepturilor prevăzute de Decretul Lege nr.118/1990 a respins cererea reclamantului deoarece nu este în măsură să aprecieze care dintre acestea corespund adevărului.
Functie de sus­mentionata sustinere, apreciază recurenta că, în temeiul art.281 Cod pr. civilă, în cazul în care în cuprinsul unei hotărâri sunt constatate erori materiale, acestea pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere, doar de instanta competentă, astfel că, reclamantul prezentând la AJPIS, documente eliberate de organele oficiale, nu putea comisia să decidă, care dintre acestea sunt greşite.
Solicită admiterea recursului şi modificarea sentintei recurate, în sensul respingerii actiunii reclamantului D.N..
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate şi a probatoriului administrat, în conformitate cu dispozitiile art.1169 Cod civil şi
văzând şi dispozitiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente, în esentă:
Tribunalul Constanta – Sectia litigii de muncă şi asigurări sociale a fost investit la data de 21.02.2011 de reclamantul D.N., cu actiune având ca obiect asigurări sociale, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată pârâta CJP CONSTANłA să­i acorde indemnizatia cuvenită în baza Decretului­Lege nr.118/1990, pentru perioada de 1 an şi 10 zile, iar nu pentru 11 luni şi 29 de zile, cum primeşte în prezent.
Instanta invocând din oficiu exceptia necompetentei materiale, în conformitate cu prevederile art.7 alin.4 din Legea nr.189/2000, prin Sentinta civilă nr.3261/01.06.2011, a declinat competenta solutionării pricinii, în favoarea Curtii de Apel Constanta, unde, urmare invocării din oficiu a aceleiaşi exceptii, potrivit art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, prin Sentinta civilă nr.102/CA/29.02.2012, Curtea a declinat cauza spre competentă solutionare Tribunalului Constanta – Sectia contencios administrativ şi fiscal, unde dosarul a fost înregistrat sub acelaşi număr, la data de 05.04.2011.
Retine Curtea că, la termenul de judecată din 11.05.2012, reclamantul a învederat instantei că pretentiile sale sunt îndreptate şi împotriva AJPIS Constanta, institutie care nu i­a solutionat favorabil cererea prin care a solicitat să­i fie recunoscută îndreptătirea la acordarea indemnizatiei aferentă perioadei reale, în care a fost în detentie, astfel că, la termenul de judecată din data de 12.10.2012, în considerarea dispozitiilor art.129 alin.4 Cod pr.civilă, instanta de fond a solicitat reclamantului a preciza dacă s­a adresat cu cerere şi CJP CONSTANłA, acesta mentionând că cererea sa a fost înregistrată doar la AJPIS Constanta, deşi initial a intentionat să o înainteze Directorului CJP, astfel că instanta a invocat din oficiu exceptia lipsei calitătii procesual pasive a CJP CONSTANłA.
Prin Sentinta civilă nr.3821/19.10.2012, Tribunalul Constanta admite exceptia lipsei calitătii procesual pasive a CJP Constanta, respingând actiunea promovată împotriva acesteia, pentru lipsă calitate procesual pasivă, admitând actiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta AJPIS CONSTANłA, dispunând anularea Deciziei nr.1472/1.03.2012, cu consecinta obligării autoritătii pârâte să emită actul administrativ – Decizie, prin care să stabilească îndreptătirea reclamantului la acordarea indemnizatiei cuvenite în baza Decretului lege 118/1990, şi pentru perioada 05.11.1956 – 15.11.1956, cu începere de la 01.03.2012, cu motivatia sus­expusă.
Acestea sunt conditiile în care, recurenta pârâtă AJPIS CONSTANłA a înteles a aborda calea de atac a recursului, criticând solutia instantei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În referire la motivul de recurs privind „În mod greşit instanta de fond a considerat că, nu este vorba de o eroare materială, ci de ignorarea de către instanta penală a perioadei de retinere”, Curtea apreciază în sensul respingerii acestuia, ca nefondat, deoarece:
Prin Sentinta penală nr.85/19.02.1957 pronuntată de Tribunalul Militar Constanta în dosarul nr.94/1957, intimatul reclamant a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an de închisoare corectională, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, iar în dispozitivul hotărârii s­a consemnat că, în ceea ce­l priveşte pe inculpatul D.N. „se socoteşte detentiunea preventivă” de la 15.11.1956.
Sus­mentionata situatie de fapt, retine Curtea a se corobora pe deplin şi cu mentiunile înscrise în biletul de eliberare nr.13413/1957, emis de Penitenciarul Gherla, din care rezultă că, intimatul a fost „depus condamnat la 15.11.1957 ”.
Fată de sus­mentionatele precizări, retine Curtea că, în mod legal şi temeinic instanta de fond nu a putut primi apărarea recurentei pârâtei care sustine că: „în lipsa unei încheieri dată în camera de consiliu, în temeiul art.281 C.pr.civ.”, Comisia nu poate stabili o altă perioadă a detentiei decât cea mentionată în Biletul de eliberare nr.13413/1957, respectiv în Sentinta penală 85/1957, deoarece hotărârea judecătorească invocată de pârâtă constituie din punct de vedere probator, înscris autentic, deci act oficial în acceptiunea art.10 din Decretul­Lege nr.118/1990 R.
În acelaşi sens, apreciază Curtea că, în egală măsură, tot acte oficiale sunt şi înscrisurile emise de organele de securitate în dosarul 242/1956, respectiv:
­ordonanta de retinere, din 05.11. 1956;
­ordonanta de prelungire a retinerii din 06.11.1956 şi
­mandatul de arestare din 10.11.1956.
Pentru considerentele arătate, retine Curtea că, legal şi temeinic instanta de fond a respins solutia avansată de recurentă, cu ocazia solutionării contestatiei administrative, comunicată intimatului reclamant cu adresa nr.7023 din 06.04.2012, respectiv: „acesta să adreseze o nouă cerere la AJPIS Constanta, după ce urmează procedura de îndreptare a erorii materiale strecurate în hotărârea judecătorească, cu privire la perioada detentiei”, deoarece:
­pe de o parte, nu este vorba de o eroare materială, ci de ignorarea de către
instanta penală a perioadei de retinere, iar
­pe de altă parte, nu poate fi ignorată de instanta de contencios administrativ situatia dovedită de intimat, respectiv faptul că, privarea sa de libertate a fost cuprinsă în perioada 05.11.1956­15.11.1957.
Functie de retinerile sus­expuse, şi având în vedere dispozitiile cuprinse în art.1 alin.1 al Decretului­lege nr.118/1990 R, ce stabilesc că: „se ia în considerare în stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi, timpul cât o persoană, după data de 6.03.1945, pe motive politice:
a) a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infractiuni politice;
b) a fost privată de libertate în locuri de detinere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune (…)”, Curtea apreciază că, în mod legal şi temeinic instanta de fond a retinut împrejurarea că, intimatul este îndreptătit la a­i fi acordată îndemnizatia prevăzută de lege.
Astfel, cum reclamantul a dovedit că, de la data de 05.11.1956 până la data de 15.11.1956 ­când a fost depus ca şi condamnat la Penitenciarul Gherla, a fost retinut de organele de cercetare ale securitătii, în mod legal şi temeinic instanta de fond a apreciat că, în mod greşit, autoritatea pârâtă a refuzat cererea reclamantului de a­i recunoaşte dreptul la indemnizatia cuvenită şi pentru perioada 05.11.1956­15.11.1956.
Pentru toate considerentele sus­expuse, cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, văzând şi dispozitiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea respinge recursul, ca nefondat, sub toate aspectele.