Reducerea cheltuielilor de judecată. Onorariu de avocat.
Legea
51/1995, art. 36
(1)
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I Civilă,
Decizia civilă nr. 752 din 27 februarie 2012.
Prin
Decizia nr. 752 din 27 februarie 2012 s-a respins ca
nefondat recursul declarat de creditoarea SCASRL Galaţi- cu sediul ales pentru
comunicarea actelor de procedură la punctul de lucru din ............. împotriva deciziei civile nr. 518/27
octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu debitorii
B.D.L., domiciliat in ......BEJ M. M. A., cu sediul in ...şi terţul poprit SCPSA, cu sediul in.......
În fapt prin prin cererea înregistrată
pe rolul Judecătoriei Ploieşti sub nr. 2412/281/2011, creditoarea SCASRL a solicitat înfiinţarea popririi pentru suma
de 48.352 lei, pe care terţul poprit SCPSA
o datorează debitorului său BDL,
în tranşe lunare, cu titlu de salariu şi fixarea unui termen pentru validarea
popririi cu respectarea prevederilor art.273 şi art.274 din Codul muncii.
În motivarea cererii, creditoarea a
arătat că prin decizia civilă nr.546/2009, debitorul a fost obligat la plata
sumei de 48.352 lei, motiv pentru care la data de 17.08.2009 a depus la BEJ M. M.A. cererea de
executare înregistrată sub nr.207/17.08.2009, dispunându-se de către instanţa
de judecată încuviinţarea executării silite, contestaţia la executare formulată
de debitor fiind admisă pe motivul nerespectării disp.art.273 şi art.274 Codul
muncii.
A susţinut creditoarea că, ulterior, a
început executarea conform Codului muncii, transmiţând titlul executoriu în
original la noul angajator al debitorului, respectiv SCPSA, care era obligat să
înfiinţeze poprirea asupra veniturilor debitorului, însă terţul poprit nu s-a
conformat, fiind nevoită să solicite validarea popririi.
Terţul poprit a depus întâmpinare, prin
care a solicitat respingerea cererii ca fiind prematur formulată, întrucât
debitorul, deşi este angajat pe durată nedeterminată, a beneficiat de concediu
fără plată în proporţie de80 %.
La rândul său, debitorul a formulat
întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată,
invocând nerespectarea dispoziţiilor art.452 – 463 C.pr.civ şi anume că
poprirea nu a fost înfiinţată de către executorul judecătoresc şi mai mult chiar,
în perioada noiembrie 2010-martie 2011, terţul poprit a efectuat restrângeri de
activitate prin trimiterea salariaţilor săi în concediu fără plată, invocând totodată şi excepţia
perimării executării silite ce a făcut obiectul dosarului de executare nr.207/2009
al BEJ M. M. A.
După administrarea probei cu acte, prin
sentinţa civilă nr.4260/18.04.2011, Judecătoria Ploieşti a respins cererea de
validare poprire ca neîntemeiată, reţinând că, referitor la susţinerile
debitorului în sensul că nu s-a dispus încuviinţarea executării silite şi
astfel poprirea nu poate fi înfiinţată, nu pot fi avute în vedere, întrucât
potrivit Codului muncii executarea sumelor stabilite ca daune se face prin
reţineri lunare, creditorul adresându-se noului angajator pe baza titlului
executoriu transmis în acest scop.
A mai arătat instanţa de fond că neîntemeiate sunt şi
susţinerile debitorului, în sensul că s-au încălcat disp.art.452, 463 C.proc.civ., întrucât
poprirea nu a fost înfiinţată de
executorul judecătoresc, astfel că nu se poate dispune validarea popririi,
instanţa invocând în acest sens disp.art.258-259 C.proc.civilă.
Cu privire la cererea de validare
poprire, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art.409 C.proc.civ., salariile
şi alte venituri periodice realizate din
muncă, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim
pe economie, pot fi urmărite numai asupra părţii ce depăşeşte jumătate din
acest cuantum, astfel încât atât timp cât din înscrisurile depuse de către
terţul poprit a realizat în perioada octombrie 2010-februarie 2011 un venit sub
salariul minim pe economia naţională, înseamnă că nu este vorba de o
nerespectare a obligaţiilor de către terţul poprit, întrucât acesta nu putea
efectua reţinerile din salariu în conformitate cu prevederile art.409 C.proc.civ.,
caz în care cererea de validare poprire este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat
apel creditoarea, criticând soluţia
pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului şi
schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii astfel cum
a fost formulată.
În motivarea apelului, s-a arătat că în
mod greşit instanţa de fond a respins cererea, cât timp deşi terţul poprit i-a
transmis adresa nr.1464/20.10.2010 prin care o informa că virarea sumelor se va
face începând cu lichidarea lunii octombrie 2010 conform disp.art. 456 alin.1
C.proc.civ. şi menţiunilor din adresa de înfiinţare a popririi, a omis să
procedeze la consemnarea şi indisponibilizarea sumelor de bani în contul
creditoarei, caz în care instanţa avea obligaţia să dea o hotărâre prin care să
oblige terţul poprit să plătească creditorului, în limita creanţei, suma
datorată debitorului, potrivit disp.art.460 C.proc.civ.
A precizat apelanta că, pentru a
dispune validarea popririi, instanţa verifică exclusiv existenţa titlului
executoriu şi a raportului juridic valabil între debitor şi terţul poprit, fără
posibilitatea de a extinde limitele raportului obligaţional tripartit astfel
născut.
Un alt motiv de apel a vizat şi faptul
că, deşi instanţa şi-a întemeiat soluţia şi pe prevederile art.409 C.proc.civ,
nu a luat în considerare faptul că în luna ianuarie 2011 debitorul a realizat
un venit de 531 lei, care este mai mare decât venitul minim net naţional, de
510 lei, poprirea putând fi înfiinţată asupra părtii ce depăşea jumătate din
acest cuantum şi, mai mult, chiar instanţa nu a ţinut cont de prevederile
art.276 alin.1 Codul muncii, conform căruia constituie contravenţie şi se
sancţionează ca atare nerespectarea dispoziţiilor privind garantarea în plată a
salariului minim brut pe ţară.
Prin decizia civilă nr. 518/27.10.2011,
Tribunalul Prahova a respins apelul declarat de creditoarea SCASRL, ca
nefondat, obligând apelanta la plata sumei de 6200 lei, cu titlu de cheltuieli
de judecată, către intimata SCPSA.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, prin decizia
nr. 456R/15 mai 2009 a
Curţii de Apel Galaţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a
admis recursul declarat de creditoare împotriva sentinţei civile 1558/2008 a
Tribunalului Galaţi, în sensul că s-a modificat în tot sentinţa, s-a admis
acţiunea formulată de creditoare şi a fost obligat debitorul B. D. L. să
plătească acesteia suma de 48.352 lei, actualizată cu indicele de inflaţie,
până la recuperarea integrală a acesteia, decizie irevocabilă.
În baza acestui titlu executoriu, a
reţinut tribunalul, creditoarea a procedat la executarea silită a debitorului
asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând debitorului, până la
concurenţa sumei de 48.352 lei plus cheltuieli de executare, sens în care s-a
format dosarul de executare nr. 207/2009 al BEJ M. M. A., contestaţia la
executare prin care debitorul a solicitat anularea tuturor formelor de
executare întocmite în dosarul de executare nr.207/2009 fiind admisă prin
sentinţa civilă nr. 8251/23.06.2010.
Ulterior, creditoarea a transmis
debitoarei cerere de înfiinţare a popririi asupra drepturilor băneşti cuvenite
debitorului în calitate de salariat al terţului poprit, sens în care a remis
acestuia titlul executoriu în vederea reţinerilor lunare şi virarea acestora
către creditoare.
Prin
adresa nr. 1464/20.10.2010,
terţul poprit a
comunicat creditoarei că,
într-adevăr, debitorul este salariatul acestei
societăţi, iar începând cu lichidarea lunii octombrie 2010, societatea
înfiinţează poprirea asupra drepturilor băneşti cuvenite debitorului pentru
perioada cât va avea calitatea de angajat al societăţii, salariat cu privire la
care, din statele de salarii depuse la dosar ,reiese că în luna octombrie 2010 a avut o prezentă la
lucru de 5 zile, realizând un venit de 109 lei, în luna noiembrie 2010 prezenta
a fost de 6 zile, realizând un venit de 159 lei, în luna decembrie 2010
prezenţa a fost de 5 zile, realizând un venit de 137 lei, în luna ianuarie 2011 a avut o prezenţă de 6
zile, realizând un venit de 531 lei, iar în luna februarie 2011 a avut o prezentă de 4
zile, realizând un venit de 298 lei.
Pe de altă parte, a arătat tribunalul, debitorul a
avut o prezenţă la lucru în perioada octombrie 2010 – februarie 2011 de 4-6
zile, realizând venituri mai mici decât
cuantumul salariului minim pe economie.
Ca atare, a reţinut instanţa de apel,
atât timp cât din probele administrate nu reiese că executorul judecătoresc a
emis adresă de înfiinţare poprire în baza căreia terţul poprit are obligaţia de
a înfiinţa poprirea, înseamnă că, în lipsa unei adrese de înfiinţare poprire
emisă cu respectarea dispoziţiilor legale în materia executării silite prin
poprire, terţul poprit nu avea nicio obligaţie de a înfiinţa poprirea, de a
consemna sumele de bani şi a trimite dovada executorului judecătoresc, adresa
de înfiinţare poprire emisă de către creditoare către terţiul poprit fiind
nelegală şi nu putea da naştere unei asemenea obligaţii din partea terţului
poprit. De altfel, din nicio probă administrată nu rezultă că s-ar fi înfiinţat
poprirea de către executorul judecătoresc la fostul angajator al debitorului,
pentru a nu mai fi necesară o nouă adresă de înfiinţare a popririi la noul
angajator, astfel încât în mod corect terţul poprit nu a procedat la
înfiinţarea popririi şi consemnarea sumelor de bani datorate creditorului său
în calitate de salariat.
O dovadă în sensul că nu există o
adresă de înfiinţare poprire din parte executorului judecătoresc o constituie,
a motivat tribunalul, tocmai solicitarea creditoarei de a se înfiinţa poprirea,
or, înfiinţarea popririi de către instanţa de judecată are loc numai în anumite
cazuri expres prevăzute de lege şi care nu se circumscriu prezentei cauze.
Faptul că art.274 Codul muncii prevede
că, atunci când contractul individual de Codul de procedură silită în materia
executării silite prin poprire.
Dacă reţinerile din salariu s-ar face
în mod automat, doar pe baza titlului executoriu transmis de către creditor, în
lipsa unei adrese de înfiinţare a popririi emisă de către executorul
judecătoresc, a precizat tribunalul, ar însemna ca, creditoarea să nu poată
solicita validarea popririi conform art.460 Cod civ., validare care are loc în
cazul existenţei unei adrese de înfiinţare a popririi emisă de către executorul
judecătoresc, în baza căreia terţul poprit nu-şi îndeplineşte obligaţiile.
Pe de altă parte, chiar dacă în cauză
ar fi existat o adresă de înfiinţare a popririi emisă în condiţii legale,
cererea de validare a popririi formulată de către creditoare nu ar putea fi
reţinută, a arătat instanţa de apel, în condiţiile în care debitorul a realizat
în perioada octombrie 2010 – februarie 2011 un venit sub nivelul venitului
minim pe economie naţională, caz în care nu poate avea loc validarea popririi,
o asemenea măsură încălcând dispoziţiile art.409 C.proc.civ.
În aceste împrejurări, pretenţia
creditoarei de a se dispune înfiinţarea popririi şi acordarea unui termen
pentru validarea acesteia a fost apreciată ca neîntemeiată.
Împotriva
deciziei Tribunalului Prahova a declarat recurs SCASRL pentru următoarele
motive:
O primă critică este întemeiată pe
cuantumul cheltuielilor de judecată ,
solicitând diminuarea acestora în baza art. 274 alin.3 c.p.civ., întrucât
instanţa de judecată este îndreptăţită să aprecieze în ce măsură onorariul
pentru apărătorul ales plătit de partea care a câştigat procesul trebuie
suportat de partea care a pierdut faţă de mărimea pretenţiilor şi complexitatea
cauzei .
Susţine recurentul că pornind de la
caracterul rezonabil pe care Curtea Europeană îl invocă drept temei legal al
acordării cheltuielilor de judecată ,deşi în ceea ce priveşte raporturile civile dintre avocat şi client orice
imixtiune este inadmisibilă, în speţă trebuie apdeciat că prin reducerea
onorariului plătit de PIRITEX SA apărătorului său ales nu se poate încălca de
către instanţă prev.art.31 din Legea nr. 51/1995 şi nici ale Stautului
profesiei de avocat .Contractul de asistenţă juridică producându-şi efectele pe
deplin între părţile contractante în lumina principiului prev. de art. 1270 c.civ. potrivit căruia obligaţiile
şi întinderea acestora astfel cum au fost convenite între părţi rămân neatinse
, însă efectele acestui contract nu trebuie să se repercuteze faţă de terţe
persoană, pârâtul trebuie să obţină rambursarea sumei reprezentând onorariu
avocat în măsura în care se stabileşte
realitatea , necesitatea şi caracterul rezonabil al cuantumului acestuia.
De asemenea recurenta susţine că instanţa are posibilitatea să-l oblige pe
cel care a pierdut procesul să suporte numai o parte din suma ce reprezintă
onorariul de avocat plătit de partea
care a câştigat procesul , apreciind că aceasta din urmă a săvârşit un abuz de
drept ,deci o faptă care angajează răspunderea civilă delictuală a părţii care a câştigat procesul .
Precizează recurentul că faţă de munca
depusă , de complexitatea cauzei , suma pretinsă ca şi onorariul de avocat este exorbitantă
şi nu li se poate imputa nici o culpă
pentru că a încercat să obţină o hotărâre judecătorească în calitate de
creditor.
Se solicită diminuarea cheltuielilor de
judecată stabilite în sarcina lor cu titlu de cheltuieli de judecată.
CURTEA a reţinut următoarele:
Critica ce vizează cuantumul
cheltuielilor de judecată , solicitând
diminuarea acestora în baza art. 274 alin.3 c.p.civ., întrucât instanţa de
judecată este îndreptăţită să aprecieze în ce măsură onorariul pentru
apărătorul ales plătit de partea care a câştigat procesul trebuie suportat de
partea care a pierdut faţă de mărimea pretenţiilor şi complexitatea cauzei urmează a se respinge ca nefondată întrucât
între partea căzută în pretenţii (recurenta din cauza de faţă)şi care a fost
obligată de către instanţa de judecată la plata cheltuelilor de
judecată şi avocatul părţii adverse ce a
probat un onorariu de avocat (factura
nr.SGB 001523 ,fila 25 ds.apel) nu există vreun raport juridic contractual sau
delictual care ar ţine instanţa de judecată a-l avea în vedere .
Prevederile art.274 alin. 3
c.p.civ.rămân inaplicabile în privinţa raportului juridic dintre client şi
avocatul său, acest raport fiind supus dispoz.art.36 din Legea nr. 51/1995
,legea profesiei de avocat potrivit
căruia Contractul
dintre avocat şi clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau
indirect, de niciun organ al statului..
Cu alte cuvinte instanţa de judecată
,nu intervine în executarea contractului de asistenţă juridică, nici nu îl
controlează , modifică sau anulează , contractul se menţine în integralitatea
sa.
Aşa cum s-a mai arătat între
partea căzută în pretenţii (recurenta
din cauza de faţă) şi avocatul părţii
adverse nu există vreun raport juridic
contractual sau delictual care ar ţine instanţa de judecată a-l avea în vedere
.Rezultă că nu se poate reţine o răspundere civilă delictuală pentru că între
persoanele mai sus arătate nu există nici un raport juridic şi nici nu sunt
întrunite condiţiile pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală.
Deşi
recurentul arată că faţă de munca depusă , de complexitatea cauzei ,
suma pretinsă ca şi onorariu de avocat
este exorbitantă şi nu li se poate
imputa nici o culpă pentru că a încercat să obţină o hotărâre judecătorească în
calitate de creditor, Curtea va reţine că faţă de dispoz. art. 36 din Legea nr.
51/1995 nu se poate dispune reducerea cuantumului onorariului de avocat mai
ales că recurenta a pierdut procesul.
Faţă de aceste considerente în baza
art. 312 alin.1 C.proc.civ se va respinge recursul ca nefondat .
