Recursul – cale extraordinară de
atac. Exercitarea omisso medio. Inadmisibilitate.
Exercitarea
unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un cadru
„prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, între care şi
stabilirea ordinii în care se exercită căile de atac şi categoriile de hotărâri
judecătoreşti supuse căilor ordinare şi extraordinare de atac”.
Astfel,
din coroborarea dispoziţiilor art. 299 cu cele ale art. 377 Cod procedură
civilă, rezultă că hotărârile date în primă instanţă şi care nu au fost atacate
cu apel nu pot fi atacate cu recurs. Astfel spus, recursul nu poate fi
exercitat trecând peste apel, omisso medio.
Art. 299 şi art. 377 Cod
procedură civilă
Prin
acţiunea disjunsă, conform încheierii de şedinţă din 23.05.2005 pronunţată de
Judecătoria Constanţa în dosarul civil nr. 2663/2005, şi înregistrată sub nr.
772/212/2005 pe rolul Judecătoriei Constanţa, reclamanţii C.M. şi S.A. au
solicitat dezbaterea moştenirii rămase de pe urma defuncţilor S. V. S. şi S. D.
A., respectiv stabilirea masei succesorale, a moştenitorilor şi a cotelor
succesorale, şi partajarea bunurilor prin formarea şi atribuirea loturilor
corespunzătoare cotelor succesorale.
În
motivarea acţiunii s-a susţinut că tatăl reclamanţilor, S. V. S. a decedat la
data de 26.12.1996 în satul Dorobanţu, comuna Nicolae Bălcescu, judeţul
Constanţa, iar masa succesorală rămasă de la de cujus este formată din terenul
extravilan în suprafaţă de 9 ha
şi 5800 m.p.,
5000 m.p.
teren intravilan situat în localitatea Dorobanţu, o casă de locuit cu 4 camere
şi două săli, 40 de acţiuni la S.C. E.
S.A. în valoare de 25.000 lei vechi fiecare.
Se
mai susţine că la data de 19.03.2003 a decedat şi mama reclamanţilor, numita S.
D. A., iar masa succesorală rămasă de pe urma acesteia se compune din cota de ¼
din suprafaţa de teren agricol de 10
ha şi 800
m.p., cota de ¼ din terenul în suprafaţă totală de 31 ha şi 1000 m.p. situate pe raza
satului Dorobanţu, comuna Nicolae Bălcescu.
În
probaţiune s-au administrat probe cu înscrisuri şi expertize de specialitate.
Prin
sentinţa civilă nr. 11348/8.06.2011 Judecătoria Constanţa a admis în parte
acţiunea precizată şi a constatat deschisă succesiunea defunctului S. V. S.
A constatat masa succesorală
rămasă de pe urma acestui defunct şi a dispus partajarea ei în natură,
prin atribuirea de loturi către fiecare
coindivizar.
Împotriva
acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.A. care a criticat-o pentru
netemeinicie şi nelegalitate sub aspectul modalităţii de partajare, apreciind
că prin atribuirea unui părţi importante în natură din moştenire pârâtei S. C., se încalcă dreptul succesoral al celorlalte părţi. S-a mai susţinut că prima
instanţă nu a inclus în masa partajabilă toate bunurile succesorale, omiţând
partajarea terenului agricol în suprafaţă de 7,9 ha.
Prin
decizia civilă nr. 336/15 mai 2012 Tribunalul Constanţa a anulat ca netimbrat
apelul reclamantei, în referire la critica ce viza neincluderea în masa
partajabilă a terenului extravilan de 7,9 ha şi a respins ca nefondate celelalte
critici ale apelantului reclamant S.A.
Pentru
a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut în esenţă că la ieşirea
din indiviziune a părţilor, Judecătoria Constanţa a valorificat în mod judicios
materialul probator administrat în cauză, în referire la compunerea masei
partajabile, iar sub aspectul formării şi atribuirii loturilor, au fost
aplicabile corect criteriile legale impuse de art. 6739 Cod procedură civilă.
În
referire la terenul intravilan de 0,5 ha şi casa de locuit realizată pe teren,
s-a constatat că prima instanţă a reţinut că părţile au cote egale de 1/6
fiecare, şi în raport de expertiza imobiliară Iliescu Lucian, - varianta nr. 2
s-au format 6 loturi egale, de câte 901 m.p. fiecare, astfel încât fiecare succesor
a primit în natură câte 1 lot din terenul intravilan.
Cum
reclamantul a primit lotul nr. 4, compus din 901 m.p. teren intravilan,
s-a apreciat că sunt nefondate criticile ce vizau partajarea incorectă a
imobilului situat în intravilanul satului Dorobanţu, str. P. nr. 36.
Împotriva
acestei decizii, în termen legal au declarat recurs pârâţii S.S.S., S.A. şi
C.M., care au solicitat modificarea sentinţei Judecătoriei Constanţa, în sensul
atribuirii către recurentul S. S. S. a loturilor de teren atribuite
moştenitorilor S. C. şi C.M.L.
Au
susţinut recurenţii S.A. şi C.M. că înţeleg să îi cedeze fratelui lor,
recurentul S. S. S., loturile ce le-au revenit din terenul intravilan situat în
localitatea Dorobanţu, având în vedere că acesta din urmă locuieşte în această
localitate şi s-a ocupat de imobilul succesoral. Întrucât recurentul pârât S.
S. urmează să cumuleze 3 loturi din totalul de 6 loturi în care a fost partajat
imobilul din satul Dorobanţu, se impune ca aceste loturi să formeze un tot
unitar pentru a fi mai bine expertizate, sens în care se impune a se realiza un
schimb între loturile atribuite de prima instanţă recurenţilor şi cele
atribuite intimaţilor S.C. şi C.M.L., acestea din urmă fiind intercalate cu
loturile recurenţilor.
La
termenul de judecată din 12 septembrie 2011, prin întâmpinare, intimatele
pârâte S. C. şi C.M.L. au invocat excepţia de inadmisibilitate a recursului
formulat de S. S. S., S.A. şi C.M., motivat de faptul că acesta a fost
exercitat omisso medio, cu încălcarea dispoziţiilor art. 377 al. (2) Cod
procedură civilă.
Susţin
intimaţii că modalitatea de partajare a terenului intravilan situat în
localitatea Dorobanţu s-a stabilit irevocabil prin sentinţa civilă nr.
11348/8.06.2011 pronunţată de Judecătoria Constanţa, întrucât recurenţii pârâţi
nu au exercitat calea de atac a apelului împotriva acestei sentinţe, iar apelul
formulat de reclamantul S.A. a vizat alte aspecte de nelegalitate şi a fost
respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 336/15 mai 2012 a Tribunalul Constanţa.
În
temeiul art. 137 Cod procedură civilă, Curtea va analiza cu prioritate excepţia
inadmisibilităţii recursului, excepţie de procedură ce face inutilă cercetarea
fondului recursului pârâţilor.
Excepţia
este fondată pentru următoarele considerente:
Recursul
constituie o cale de atac extraordinară calificată ca atare de lege şi poate fi
exercitat numai pentru motivele prevăzute limitativ de art. 304 Cod procedură
civilă şi în condiţiile legii, împotriva hotărârilor judecătoreşti date fără
drept de apel, în apel, sau de un organ cu activitate jurisdicţională.
Posibilitatea
provocării unui control judiciar al hotărârii judecătoreşti, pentru motive
referitoare la nepronunţarea acestora cu respectarea condiţiilor formale, legal
prevăzute, de desfăşurare a judecăţii sau ca o consecinţă a unui raţionament
jurisdicţional eronat este reglementată în prezent prin normă constituţională.
Însă,
potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, părţile interesate pot
exercita căile de atac numai în condiţiile legii procesuale.
Corespunzător
acestui principiu constituţional, legiuitorul a reglementat în mod expres
hotărârile judecătoreşti susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac şi
titularii acestora, precum şi cazurile de casare, iar acest mod de determinare
asigură un control judicios efectiv al hotărârii judecătoreşti, şi satisface
exigenţele art. 21 din legea fundamentală, referitoare la liberul acces la
justiţie şi la dreptul la un proces echitabil, reglementate prin Convenţia
Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Astfel,
din coroborarea dispoziţiilor art. 299 cu cele ale art. 377 Cod procedură
civilă, rezultă că hotărârile date în primă instanţă şi care nu au fost atacate
cu apel nu pot fi atacate cu recurs. Astfel spus, recursul nu poate fi
exercitat trecând peste apel, omisso medio.
În
practică s-a decis, de asemenea, că soluţia primei instanţe prin care s-a admis
în totalitate sau în parte cererea reclamanţilor, neatacată cu apel de partea
interesată, nu mai poate fi pusă în discuţie în recurs de aceeaşi parte decât cu privire la modul de
rezolvare a apelului declarat de partea adversă.
În
speţă, se constată că sentinţa civilă nr. 11348/08.06.2011, pronunţată de
Judecătoria Constanţa, prin care s-a dispus partajarea terenului intravilan din
localitatea Dorobanţu, prin formarea a 6 loturi egale şi atribuirea lor către
cei 6 succesori, inclusiv către recurenţii pârâţi, nu a fost atacată cu apel de
către aceştia.
Împotriva
acestei sentinţe a exercitat apel numai reclamantul S.A., care a criticat-o sub
alte aspecte, astfel încât dispoziţiile sentinţei cu privire la formarea şi
atribuirea celor 6 loturi în cadrul imobilului succesoral intravilan au intrat
în autoritate de lucru judecat, recurenţii neavând posibilitatea să conteste
această partajare pentru prima dată în recurs.
Se
reţine, de altfel, că prin decizia civilă nr. 336/15 mai 2012, Tribunalul
Constanţa a respins ca nefondat apelul reclamantului S.A., astfel că sentinţa
civilă nr. 11348/8.06.2011 a Judecătoriei Constanţa nu a cunoscut nicio
modificare, situaţie în care recurenţii pârâţi nu pot invoca, omisso medio,
direct în recurs motive de nelegalitate sau de netemeinicie ale hotărârii
instanţei de fond.
Prin
Decizia nr. 1/1994 Curtea Constituţională a statuat că liberul acces la
justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte
actul de justiţie. S-a considerat că
legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de
desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce se
rezultă din dispoziţiilor constituţionale ale art. 125 al. (3), potrivit cărora
„Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege”.
Prin
urmare, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât
într-un cadru „prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe,
între care şi stabilirea ordinii în care se exercită căile de atac şi
categoriile de hotărâri judecătoreşti supuse căilor ordinare şi extraordinare
de atac”.
Cum,
în speţă, recursul formulat de pârâţii S. S. S., S.A. şi C.M. a fost exercitat omisso
medio, respectiv fără să se fi utilizat mai întâi calea de atac a apelului de
către pârâţi, şi fără ca aceştia să conteste vreo dispoziţie din hotărârea
pronunţată în apelul declarat de reclamantul S.A., (apel respins ca nefondat),
Curtea constată, în raport de dispoziţiile art. 299 Cod procedură civilă
coroborate cu dispoziţiile art. 377 Cod procedură civilă că excepţia
inadmisibilităţii recursului este fondată şi urmează a fi admisă, cu consecinţa respingerii recursului.
În
raport de soluţia pronunţată pe excepţia inadmisibilităţii recursului,
criticile de fond invocate de recurenţi nu se mai impun a fi analizate.
În
baza art. 274 Cod procedură civilă obligă recurenţii pârâţi la 1000 lei
cheltuieli de judecată către intimatele pârâte.
