|
Recurs -contestaţie decizie suspendare CIM pe perioada
cercetării disciplinare
Dreptul muncii; Drept procesual civil
Art. 108, 105 alin. 2 C. pr.
civ.; art. 52 alin.1 lit. a, art. 252 din Codul Muncii RepublicatIndicarea incompletă a
adresei de chiar partea ce invocă viciul procedurii citării sale şi semnarea
citaţiei de reprezentantul său, înlătură sancţiunea nulităţii ca motiv de
nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. pr. civ.
Măsura suspendării CIM pe perioada cercetării prealabile
disciplinare nu dobândeşte caracter de sancţiune dacă durata sa nu depăşeşte
perioada legală a cercetării.
Curtea de
Apel Bacău -Secţia I Civilă Decizia civilă nr. 1703 din 3 octombrie 2012
Prin sentinţa civilă nr.
1047/2012, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul 6087/110/2011, s-a admis
acţiunea formulată de reclamantul C.R.I. în contradictoriu cu S.C. „P. BET”
S.R.L. B. şi, în consecinţă, s-a anulat decizia de suspendare a CIM nr.
***/19.10.2011, s-a repus reclamantul în funcţia deţinută anterior emiterii
deciziei, iar, în temeiul art. 52 ( 2 ) C. muncii, a fost obligată pârâta la
plata unei despăgubiri egale cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit
în perioada suspendării.
În motivarea acestei soluţii
s-au reţinut următoarele:
Prin Decizia
nr.***/19.10.2011 s-a dispus începând cu aceaşi dată suspendarea Contractului
Individual de Muncă conform art.52 (1) lit.a din Codul Muncii.
Potrivit convocatorului nr.
**/19.10.2011, contestatorul a fost invitat pentru cercetarea prealabilă la
28.10.2011 la sediul societăţii în Bucureşti, deşi locul de muncă al acestuia
se desfăşura în Bacău, str. C. nr.* Agenţia nr.** Bacău.
La dosar nu s-au depus acte
privind luarea la cunoştinţă de către contestator a convocării şi procesul
verbal în care să fie consemnate rezultatele cercetării prealabile
Potrivit dispoziţiilor art.
52 Codul Muncii, Contractul Individual de Muncă poate fi suspendat din iniţiativa
salariatului „a) pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condiţiile
legii ....”.
Instanţa a constatat că,
suspendarea Contractului Individual de Muncă este de fapt, o suspendare a
principalelor sale efecte – prestarea muncii şi plata acesteia, ce se manifestă
printr-o încetare temporară a traducerilor în viaţă. Ea se deosebeşte de încetarea
contractului, care presupune dispariţia efectelor acestuia.
Având un caracter temporar,
măsura suspendării va dura până la încetarea cauzelor care a determinat-o. De aici rezultă, în mod
implicit, obligaţia angajatorului de a preciza, fără echivoc, cauza care
determină suspendarea, iar funcţie de aceasta, de a stabili data când începe şi
când se termină suspendarea, dat fiind faptul că instituţia suspendării este unul
din instrumentele prin care se asigură
protecţia salariatului.
După cum s-a reţinut,
intimata a fost citată cu menţiunea depunerii actelor la dosar, însă nu a dat
curs acestei obligaţii, deşi sarcina probei îi revenea, conform art. 287 Codul
Muncii.
Împotriva sentinţei, în
termen, motivat şi legal scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a
formulat recurs pârâta, cauza înregistrându-se pe rolul Curţii de Apel Bacău
sub nr. 6087/110/2011.
Criticile
formulate au vizat, în esenţă, următoarele motive de nelegalitate:
-încălcarea dispoziţiilor
referitoare la citare prin necitarea sa la nici un termen la sediul social din
B., S.U., nr. **, etaj P, cu consecinţa încălcării dreptului la apărare
-prin necomunicarea acţiunii şi imposibilitatea formulării de cereri şi probe în
combaterea acţiunii, cu atât mai mult cu cât sarcina probei îi revenea -şi a
principiului contradictorialităţii;
-reţinerea greşită a absenţei
reperelor perioadei pentru care a operat suspendarea raporturilor de muncă, în
condiţiile în care decizia contestată prevedea clar că măsura începea la
19.10.2011 şi se sfârşea o dată cu finalizarea cercetării disciplinare, care a
survenit la 28.10.2011;
-neobservarea temeiniciei măsurii
faţă de gravitatea faptelor pentru care era cercetat reclamantul;
-imposibilitatea reintegrării
faţă de desfacerea disciplinară a contractului de muncă prin Decizia de
concediere ***/31.10.2011, decizie contestată în dosarul 6424/110/2011.
În raport de aceste motive
a solicitat, în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare, iar în
subsidiar, modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii.
Legal citat, intimatul
reclamant s-a prezentat la termene, a formulat întâmpinare (comunicată
recurentei la 1.08.2012) şi concluzii orale de respingere a recursului ca
nefondat întrucât:
-citarea s-a efectuat legal
atât timp cât de primire a semnat secretara -conform art. 90 alin.2 C.pr.civ.;
-recurenta nu a probat data
începerii suspendării şi cea a finalizării cercetării, deşi sarcina probai îi
revenea, iar instanţa îi acordase termen în acest sens;
-repunerea în funcţia
anterioară cu plata despăgubirilor cuvenite se justifica ca o consecinţă
firească a anulării deciziei de suspendare şi a comportamentului său conştiincios
anterior la locul de muncă, măsura nepericlitând desfăşurarea normală a locului
de muncă.
S-a solicitat de către
instanţă recurentei să înainteze copii după actele de cercetare, însă aceasta
nu a dat curs solicitării pentru termenul din 3.10.2012.
Faţă de depunerea de către
intimatul reclamant a dovezii existenţei dosarului 6424/110/2011 al
Tribunalului Bacău -soluţionat la 17.09.2012 -având ca obiect contestaţie împotriva
deciziei de concediere nr. ***/31.10.2011, s-a apreciat că nu se mai impune
administrarea probelor solicitate recurentei la 1.08.2012.
Examinând recursul în
raport de motivele invocate, de actele şi lucrările dosarului, precum faţă şi
de dispoziţiile art. 304, 304/1, 312 C.pr.civ., Curtea a constatat următoarele:
Motivul de nelegalitate
prevăzut de art. 304 pct. 5 C.pr.civ. nu este incident în nici una din formele
invocate -nelegala citare, încălcarea dreptului la apărare şi a principiului
contradictorialităţii -întrucât:
-nulitatea prevăzută de
art. 105 alin.2 C.pr.civ. este una relativă, deci trebuie invocată neregularitatea
de cel ce are interes a o constata, probând că nu este rezultatul actului său şi
că i-a cauzat o vătămare ce nu poate fi altfel înlăturată (art. 108, 105 alin.2
C.pr.civ.).
Din redactarea motivului de
recurs -prin boldarea scării -se deduce că singura neregularitate invocată ar
fi absenţa scării din citaţiile emise la fond pentru termenele din 11.04.2012 şi
2.05.2012.
Ori această absenţă, nu
este imputabilă instanţei sau reclamantului, din moment ce chiar recurenta pârâtă,
în actele comunicate celui din urmă -şi care au servit demarării acţiunii
(Decizia de suspendare ***/19.10.2011 şi Convocatorul ***/19.10.2011) -, nu menţionează
scara ca element de identificare a sediului său. Prin urmare, invocarea
propriei culpe nu poate găsi protecţie prin prisma art. 105 alin. 2 C.pr.civ.
Sub aspectul indicării greşite
a numărului la care a fost citată recurenta (247-279 în loc de 247-249 cum era
corect) -deşi neinvocat expres ca motiv de nulitate, s-a apreciat că trebuie
totuşi analizat în contextul susţinerii generale a necitării şi a apărărilor
intimatului reclamant -s-a constată că nu atrage nulitatea procedurii nici în
condiţiile art.100 alin.3 cu ref. la art. 105 alin. 2 teza a II-a C.pr.civ.,
nici ale art. 105 alin.2 teza I C.pr.civ. întrucât:
-pentru
prima situaţie ar fi trebuit să lipsească orice indicare a numărului ca element
de identificare a domiciliului destinatarului (conform art. 100 alin. 1 pct. 4
); ori arătarea numărului nu lipsea în cele două dovezi de îndeplinire a
procedurii, aşa cum impune alin. 3 al art. 100 C. pr. civ.
- pentru cea de-a doua
situaţie ar fi trebuit să existe o vătămare a drepturilor procesuale ale părţii
astfel citate; ori, atât timp cât procedura s-a realizat prin semnarea citaţiei
de către persoana însărcinată cu primirea corespondenţei conform art. 91 C. pr.
civ. -aspect necontestat de recurentă -, devine incidentă prevederea art. 90
alin. 2 C. pr. civ. conform căreia înmânarea (citaţiei şi a tuturor
actelor de procedură -n.n. ) se poate face oriunde, când cel citat primeşte
citaţia. De menţionat că şi comunicarea sentinţei s-a efectuat la aceeaşi
adresă, de primire semnând aceeaşi persoană, iar recursul a fost promovat în
termen, fapt ce confirmă că partea nu a fost lezată în nici un mod, având cunoştinţă
şi de termenele acordate la fond.
Prin urmare, nu a existat a
încălcare a vreunui drept procesual -partea fiind cea care a ales să nu-şi facă
apărări (nici faţă de acţiunea comunicată cu prima citaţie -semnată fără obiecţiuni
-şi nici prin înaintarea actelor solicitate de instanţă pentru termenul din
2.05.2012) -şi nici un principiu ce guvernează procedura civilă.
În consecinţă, s-a înlăturat
solicitarea de casare cu trimitere pentru rejudecare.
S-a găsit însă întemeiată
critica vizând nelegalitatea soluţiei de anulare a deciziei ***/19.10.2011, de
suspendare a contractului individual de muncă nr.***/9.06.2010, sub aspectul reţinut
de prima instanţă întrucât:
-în decizia contestată s-a
menţionat data de la care a început măsura de suspendare a contractului
individual de muncă -respectiv 19.10.2011;
-nu s-a contestat nicicând
de către reclamant că a primit convocarea din 19.10.2011 pentru data de
28.10.2011; din contră, pe lângă faptul că a anexat-o cererii de chemare în
judecată din 17.11.2011 -deci o avea în posesie-, a şi susţinut că la
25.10.2011 a înaintat o adresă angajatorului prin care îşi formula apărările faţă
de cercetarea disciplinară pe parcursul desfăşurării căreia s-a luat măsura
suspendării -deci cunoştea data cercetării fixată la 28.10.2011.
-din susţinerile
reclamantului de la fond -privitoare la finalizarea cercetării disciplinare
prin emiterea deciziei de desfacere a contractului de muncă contestată în
dosarul 6424/110/2011 -, coroborate cu soluţia din Ecris depusă în recurs,
rezultă că decizia de concediere s-a emis la 31.10.2011.
În aceste împrejurări nu se
poate concluziona că măsura suspendării dispusă conform art. 52 alin.1 lit.a
din Codul Muncii Republicat (din iniţiativa angajatorului pe durata cercetării
disciplinare prealabile) nu a respectat condiţiile legii, respectiv ale art.
252 din Codul Muncii (maxim 30 zile de la luării la cunoştinţă despre săvârşirea
abaterii disciplinare), de fi limitată clar în timp (între data luării
-care coincide în cauză cu data declanşării procedurii de cercetare disciplinară
-19.10.2011 -şi data finalizării cercetării 31.10.2011), astfel încât să nu
devină abuzivă sub forma unei veritabile alte sancţiuni.
S-a observat că singurele
critici ale reclamantului privitoare la durata măsurii suspendării au fost
vizavi de faptul că nu cunoştea la 17.11.2011 soluţia cercetării, deşi adresase
pârâtei cereri în acest sens (aspect neprobat); ori, dacă acest aspect ar fi
fost apreciat semnificativ în soluţionarea cauzei ar fi trebuit fie să se
solicite pârâtei să facă dovada finalizării cercetării, fie să se verifice
dosarul 6424/110/2011, solicitat a fi conexat chiar de către reclamant; însă,
nu a existat nici unul din cele două demersuri; în realitate, a fost sancţionată
pârâta pentru neîndeplinirea obligaţiei prev. de art. 287 C. muncii (art. 272
la data investirii), deşi nu i s-a solicitat a proba modalitatea finalizării
cercetării, ci doar a depune pentru primul termen Contractul individual de muncă
al reclamantului (vezi dovadă fl. 11), iar pentru termenul din 2.05.2012, citaţia
nu a mai purtat nici o menţiune.
Iar dacă s-ar fi studiat
dosarul 6424/110/2011 s-ar fi putut constata cu uşurinţă că finalizarea cercetării
survenise la 31.10.2011 prin actul contestat în menţionatul dosar.
În
aceste împrejurări, înlăturându-se singurul argument reţinut la fond pentru
nelegalitatea actului de suspendare contestat, recursul a fost admis, iar
sentinţa modificată în sensul respingerii acţiunii.
Nu s-a mai analizat susţinerea imposibilităţii reintegrării, faţă de
caracterul subsidiar al acestei măsuri celei de anulare a suspendării | 
