avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 


Recurs -contestaţie decizie suspendare CIM pe perioada cercetării disciplinare
 
Dreptul muncii; Drept procesual civil
Art. 108, 105 alin. 2 C. pr. civ.; art. 52 alin.1 lit. a, art. 252 din Codul Muncii RepublicatIndicarea incompletă a adresei de chiar partea ce invocă viciul procedurii citării sale şi semnarea citaţiei de reprezentantul său, înlătură sancţiunea nulităţii ca motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. pr. civ.
Măsura suspendării CIM pe perioada cercetării prealabile disciplinare nu dobândeşte caracter de sancţiune dacă durata sa nu depăşeşte perioada legală a cercetării.
Curtea de Apel Bacău -Secţia I Civilă Decizia civilă nr. 1703 din 3 octombrie 2012
 
Prin sentinţa civilă nr. 1047/2012, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul 6087/110/2011, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul C.R.I. în contradictoriu cu S.C. „P. BET” S.R.L. B. şi, în consecinţă, s-a anulat decizia de suspendare a CIM nr. ***/19.10.2011, s-a repus reclamantul în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei, iar, în temeiul art. 52 ( 2 ) C. muncii, a fost obligată pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit în perioada suspendării.
În motivarea acestei soluţii s-au reţinut următoarele:
Prin Decizia nr.***/19.10.2011 s-a dispus începând cu aceaşi dată suspendarea Contractului Individual de Muncă conform art.52 (1) lit.a din Codul Muncii.
Potrivit convocatorului nr. **/19.10.2011, contestatorul a fost invitat pentru cercetarea prealabilă la 28.10.2011 la sediul societăţii în Bucureşti, deşi locul de muncă al acestuia se desfăşura în Bacău, str. C. nr.* Agenţia nr.** Bacău.
La dosar nu s-au depus acte privind luarea la cunoştinţă de către contestator a convocării şi procesul verbal în care să fie consemnate rezultatele cercetării prealabile
Potrivit dispoziţiilor art. 52 Codul Muncii, Contractul Individual de Muncă poate fi suspendat din iniţiativa salariatului „a) pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condiţiile legii ....”.
Instanţa a constatat că, suspendarea Contractului Individual de Muncă este de fapt, o suspendare a principalelor sale efecte – prestarea muncii şi plata acesteia, ce se manifestă printr-o încetare temporară a traducerilor în viaţă. Ea se deosebeşte de încetarea contractului, care presupune dispariţia efectelor acestuia.
Având un caracter temporar, măsura suspendării va dura până la încetarea cauzelor care a  determinat-o. De aici rezultă, în mod implicit, obligaţia angajatorului de a preciza, fără echivoc, cauza care determină suspendarea, iar funcţie de aceasta, de a stabili data când începe şi când se termină suspendarea, dat fiind faptul că instituţia suspendării este unul din instrumentele  prin care se asigură protecţia salariatului.
După cum s-a reţinut, intimata a fost citată cu menţiunea depunerii actelor la dosar, însă nu a dat curs acestei obligaţii, deşi sarcina probei îi revenea, conform art. 287 Codul Muncii.
Împotriva sentinţei, în termen, motivat şi legal scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a formulat recurs pârâta, cauza înregistrându-se pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. 6087/110/2011.
Criticile formulate au vizat, în esenţă, următoarele motive de nelegalitate:
-încălcarea dispoziţiilor referitoare la citare prin necitarea sa la nici un termen la sediul social din B., S.U., nr. **, etaj P, cu consecinţa încălcării dreptului la apărare -prin necomunicarea acţiunii şi imposibilitatea formulării de cereri şi probe în combaterea acţiunii, cu atât mai mult cu cât sarcina probei îi revenea -şi a principiului contradictorialităţii;
-reţinerea greşită a absenţei reperelor perioadei pentru care a operat suspendarea raporturilor de muncă, în condiţiile în care decizia contestată prevedea clar că măsura începea la 19.10.2011 şi se sfârşea o dată cu finalizarea cercetării disciplinare, care a survenit la 28.10.2011;
-neobservarea temeiniciei măsurii faţă de gravitatea faptelor pentru care era cercetat reclamantul;
-imposibilitatea reintegrării faţă de desfacerea disciplinară a contractului de muncă prin Decizia de concediere ***/31.10.2011, decizie contestată în dosarul 6424/110/2011.
În raport de aceste motive a solicitat, în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii.
Legal citat, intimatul reclamant s-a prezentat la termene, a formulat întâmpinare (comunicată recurentei la 1.08.2012) şi concluzii orale de respingere a recursului ca nefondat întrucât:
-citarea s-a efectuat legal atât timp cât de primire a semnat secretara -conform art. 90 alin.2 C.pr.civ.;
-recurenta nu a probat data începerii suspendării şi cea a finalizării cercetării, deşi sarcina probai îi revenea, iar instanţa îi acordase termen în acest sens;
-repunerea în funcţia anterioară cu plata despăgubirilor cuvenite se justifica ca o consecinţă firească a anulării deciziei de suspendare şi a comportamentului său conştiincios anterior la locul de muncă, măsura nepericlitând desfăşurarea normală a locului de muncă.
S-a solicitat de către instanţă recurentei să înainteze copii după actele de cercetare, însă aceasta nu a dat curs solicitării pentru termenul din 3.10.2012.
Faţă de depunerea de către intimatul reclamant a dovezii existenţei dosarului 6424/110/2011 al Tribunalului Bacău -soluţionat la 17.09.2012 -având ca obiect contestaţie împotriva deciziei de concediere nr. ***/31.10.2011, s-a apreciat că nu se mai impune administrarea probelor solicitate recurentei la 1.08.2012.
Examinând recursul în raport de motivele invocate, de actele şi lucrările dosarului, precum faţă şi de dispoziţiile art. 304, 304/1, 312 C.pr.civ., Curtea a constatat următoarele:
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C.pr.civ. nu este incident în nici una din formele invocate -nelegala citare, încălcarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii -întrucât:
-nulitatea prevăzută de art. 105 alin.2 C.pr.civ. este una relativă, deci trebuie invocată neregularitatea de cel ce are interes a o constata, probând că nu este rezultatul actului său şi că i-a cauzat o vătămare ce nu poate fi altfel înlăturată (art. 108, 105 alin.2 C.pr.civ.).
Din redactarea motivului de recurs -prin boldarea scării -se deduce că singura neregularitate invocată ar fi absenţa scării din citaţiile emise la fond pentru termenele din 11.04.2012 şi 2.05.2012.
Ori această absenţă, nu este imputabilă instanţei sau reclamantului, din moment ce chiar recurenta pârâtă, în actele comunicate celui din urmă -şi care au servit demarării acţiunii (Decizia de suspendare ***/19.10.2011 şi Convocatorul ***/19.10.2011) -, nu menţionează scara ca element de identificare a sediului său. Prin urmare, invocarea propriei culpe nu poate găsi protecţie prin prisma art. 105 alin. 2 C.pr.civ.
Sub aspectul indicării greşite a numărului la care a fost citată recurenta (247-279 în loc de 247-249 cum era corect) -deşi neinvocat expres ca motiv de nulitate, s-a apreciat că trebuie totuşi analizat în contextul susţinerii generale a necitării şi a apărărilor intimatului reclamant -s-a constată că nu atrage nulitatea procedurii nici în condiţiile art.100 alin.3 cu ref. la art. 105 alin. 2 teza a II-a C.pr.civ., nici ale art. 105 alin.2 teza I C.pr.civ. întrucât:
-pentru prima situaţie ar fi trebuit să lipsească orice indicare a numărului ca element de identificare a domiciliului destinatarului (conform art. 100 alin. 1 pct. 4 ); ori arătarea numărului nu lipsea în cele două dovezi de îndeplinire a procedurii, aşa cum impune alin. 3 al art. 100 C. pr. civ.
- pentru cea de-a doua situaţie ar fi trebuit să existe o vătămare a drepturilor procesuale ale părţii astfel citate; ori, atât timp cât procedura s-a realizat prin semnarea citaţiei de către persoana însărcinată cu primirea corespondenţei conform art. 91 C. pr. civ. -aspect necontestat de recurentă -, devine incidentă prevederea art. 90 alin. 2 C. pr. civ. conform căreia înmânarea (citaţiei şi a tuturor actelor de procedură -n.n. ) se poate face oriunde, când cel citat primeşte citaţia. De menţionat că şi comunicarea sentinţei s-a efectuat la aceeaşi adresă, de primire semnând aceeaşi persoană, iar recursul a fost promovat în termen, fapt ce confirmă că partea nu a fost lezată în nici un mod, având cunoştinţă şi de termenele acordate la fond.
Prin urmare, nu a existat a încălcare a vreunui drept procesual -partea fiind cea care a ales să nu-şi facă apărări (nici faţă de acţiunea comunicată cu prima citaţie -semnată fără obiecţiuni -şi nici prin înaintarea actelor solicitate de instanţă pentru termenul din 2.05.2012) -şi nici un principiu ce guvernează procedura civilă.
În consecinţă, s-a înlăturat solicitarea de casare cu trimitere pentru rejudecare.
S-a găsit însă întemeiată critica vizând nelegalitatea soluţiei de anulare a deciziei ***/19.10.2011, de suspendare a contractului individual de muncă nr.***/9.06.2010, sub aspectul reţinut de prima instanţă întrucât:
-în decizia contestată s-a menţionat data de la care a început măsura de suspendare a contractului individual de muncă -respectiv 19.10.2011;
-nu s-a contestat nicicând de către reclamant că a primit convocarea din 19.10.2011 pentru data de 28.10.2011; din contră, pe lângă faptul că a anexat-o cererii de chemare în judecată din 17.11.2011 -deci o avea în posesie-, a şi susţinut că la 25.10.2011 a înaintat o adresă angajatorului prin care îşi formula apărările faţă de cercetarea disciplinară pe parcursul desfăşurării căreia s-a luat măsura suspendării -deci cunoştea data cercetării fixată la 28.10.2011.
-din susţinerile reclamantului de la fond -privitoare la finalizarea cercetării disciplinare prin emiterea deciziei de desfacere a contractului de muncă contestată în dosarul 6424/110/2011 -, coroborate cu soluţia din Ecris depusă în recurs, rezultă că decizia de concediere s-a emis la 31.10.2011.
În aceste împrejurări nu se poate concluziona că măsura suspendării dispusă conform art. 52 alin.1 lit.a din Codul Muncii Republicat (din iniţiativa angajatorului pe durata cercetării disciplinare prealabile) nu a respectat condiţiile legii, respectiv ale art. 252 din Codul Muncii (maxim 30 zile de la luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare), de fi limitată clar în timp (între data luării -care coincide în cauză cu data declanşării procedurii de cercetare disciplinară -19.10.2011 -şi data finalizării cercetării ­31.10.2011), astfel încât să nu devină abuzivă sub forma unei veritabile alte sancţiuni.
S-a observat că singurele critici ale reclamantului privitoare la durata măsurii suspendării au fost vizavi de faptul că nu cunoştea la 17.11.2011 soluţia cercetării, deşi adresase pârâtei cereri în acest sens (aspect neprobat); ori, dacă acest aspect ar fi fost apreciat semnificativ în soluţionarea cauzei ar fi trebuit fie să se solicite pârâtei să facă dovada finalizării cercetării, fie să se verifice dosarul 6424/110/2011, solicitat a fi conexat chiar de către reclamant; însă, nu a existat nici unul din cele două demersuri; în realitate, a fost sancţionată pârâta pentru neîndeplinirea obligaţiei prev. de art. 287 C. muncii (art. 272 la data investirii), deşi nu i s-a solicitat a proba modalitatea finalizării cercetării, ci doar a depune pentru primul termen Contractul individual de muncă al reclamantului (vezi dovadă fl. 11), iar pentru termenul din 2.05.2012, citaţia nu a mai purtat nici o menţiune.
Iar dacă s-ar fi studiat dosarul 6424/110/2011 s-ar fi putut constata cu uşurinţă că finalizarea cercetării survenise la 31.10.2011 prin actul contestat în menţionatul dosar.
În aceste împrejurări, înlăturându-se singurul argument reţinut la fond pentru nelegalitatea actului de suspendare contestat, recursul a fost admis, iar sentinţa modificată în sensul respingerii acţiunii.
Nu s-a mai analizat susţinerea imposibilităţii reintegrării, faţă de caracterul subsidiar al acestei măsuri celei de anulare a suspendării