Recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârilor penale străine. Condiţii. Limite. Recurs. neagravarea situaţiei în propria cale de atac.
Legea nr.
302/2004R, art. 130 şi urm.
C. pr. pen.,
art. 3858
În condiţiile în care la data introducerii cererii de recunoaştere
a hotărârii penale străine şi a soluţionării acesteia în prim grad, persoana în
cauză era deţinută pe teritoriul statului străin în executarea pedepsei acolo,
recunoaşterea hotărârii penale pronunţate de autorităţile judiciare ale
statului în relaţie nu putea să aibă loc decât fie după executarea pedepsei
aplicate în străinătate, fie pe calea
transferului persoanelor condamnate. O recunoaştere la acea dată a hotărârii autorităţilor judiciare străine,
în procedura prescrisă de art. 130 şi urm. din Legea nr. 302/2004 republicată,
este exclusă, întrucât ar duce la eludarea unui instrument de cooperare
judiciară internaţională prioritar, care este transferul persoanelor
condamnate.
Dacă, din momentul pronunţării hotărârii
în prim grad şi până la judecarea recursului, persoana vizată a fost predată
autorităţilor judiciare române în vederea executării unei pedepse pronunţate în
România, cererea de recunoaştere a hotărârii şi a actelor judiciare străine
este admisibilă şi trebuie examinată în substanţă.
Chiar dacă nu există un text legal expres de trimitere la
dispoziţiile art. 132 alin. 4 din Lege, acestea sunt aplicabile şi în ipoteza
recunoaşterii hotărârii străine pe cale incidentală. În caz contrar dispoziţia
de recunoaştere ar rămâne lipsită de efecte juridice pe teritoriul României,
ceea ce nu a fost în intenţia legiuitorului.
Substituirea pedepsei sau a
restului de pedeapsă la care se referă art. 132 alin. 4 din Lege nu reprezintă
în realitate o conversiune a condamnării, ci o adaptare a pedepsei, în acest
fel fiind evitate formele greoaie ale exequatorului specific conversiunii.
Chiar dacă pedeapsa aplicată în recurs, în urma recunoaşterii pe
cale incidentală a hotărârii şi a actelor judiciare străine şi a modificării
post judicium a pedepselor este superioară celei aplicate prin sentinţa
atacată, modalitatea de soluţionare a recursului petentului nu aduce atingere
principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac. Aceasta, deoarece,
recunoscând pe cale incidentală la acest moment hotărârea penală străină şi
realizând contopirea pedepselor pronunţate faţă de petent prin hotărâri
judecătoreşti distincte, în raport de pedeapsa rezultantă, persoana în cauză
are deja vocaţie la liberarea condiţionată. Dacă nu s-ar fi procedat în această
manieră, petentul ar fi fost nevoit să declanşeze o nouă procedură incidentă la
executare, de modificare a pedepselor şi de recunoaştere pe cale incidentală a
hotărârii străine de condamnare, iar soluţionarea definitivă a acestei acţiuni
neîndoielnic implica timp, care prejudicia interesul petentului să-i fie
discutată cât mai curând situaţia lui, pentru a accede la liberarea
condiţionată.
Secţia
penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Decizia penală
nr. 93R/9 februarie 2012
Prin sentinţa penală nr. 127/19 septembrie 2011, Tribunalul Mureş:
- în baza art. 449 alin. 1
lit. a C.p.p., a admis în parte cererea de contopire a pedepselor formulată de
petentul I.S., şi în consecinţă:
- a descontopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată petentului
prin s.p. 339/13.12.2007 a Tribunalului Mureş, definitivă prin neapelare, în
pedepsele componente de 3 ani şi de 3 luni închisoare.
- a descontopit pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare aplicată
petentului prin s.p. 203/F/13.10.2003 a Tribunalului Bistriţa Năsăud,
definitivă prin dec. 2218/23.04.2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în
pedepsele componente de 6 luni, 3 ani şi 2 ani închisoare, la care se adaugă
pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin s.p. 649/2001 a Judecătoriei
Bistriţa, cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării executării prin
s.p. 203/F/13.10.2003 a Tribunalului Bistriţa Năsăud.
- în conformitate cu prev. art. 33 lit. a,
34 lit. b şi 36 alin. 1 C. pen., a contopit
pedepsele sus-menţionate, de 3 ani şi de 3 luni stabilite prin s.p.
339/13.12.2007 a Tribunalului Mureş, şi
de 6 luni, de 3 ani şi de 2 ani închisoare, la care se adaugă 6 luni
închisoare, stabilite prin s.p. 203/F/ 13.10.2003 a Tribunalului Bistriţa Năsăud,
în pedeapsa cea mai grea, 3 ani închisoare la care se adaugă 6 luni, pedeapsă
pe care a sporit-o cu încă 6 luni, aplicând în final pedeapsa rezultantă de 4
ani închisoare.
- în baza art. 35 alin. 4 Cod penal, i-a aplicat petentului pe
lângă pedeapsa principală pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal, şi anume dreptul de a alege şi de a fi
ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a
ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 an.
- în baza art. 71 C. pen., i-a interzis petentului exerciţiul
drepturilor prev. de art 64 lit. a, b C. pen. pe durata executării pedepsei
principale.
- a dispus anularea mandatelor de executare a pedepselor supuse
contopirii şi emiterea unui nou mandat.
- a respins ca neîntemeiată cererea petentului de recunoaştere şi
modificare a pedepsei de 5 ani închisoare cu ridicarea dreptului de sufragiu
pasiv, la care se adaugă o amendă de 7 milioane euro şi o amendă de 6 milioane
euro, aplicată prin sentinţa cu nr. de rol 100414 din data de 23 noiembrie 2007
a Judecătoriei Provinciei Almeria din Regatul Spaniei, secţiunea 1, definitivă
prin sentinţa din 30 octombrie 2008 din dosarul 10147/2008 P al Tribunalului
Suprem al Regatului Spaniei, secţia penală.
- în conformitate cu prev art. 192 alin.2, 3 C.p.p., l-a obligat pe petent să plătească
statului suma de 100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, urmând ca restul
cheltuielilor judiciare avansate de stat, 100 lei, să rămână în sarcina
acestuia.
Pentru pronunţarea acestei hotărâri, tribunalul a reţinut că prin
s.p. 339/13.12.2007 a Tribunalului Mureş, definitivă prin neapelare, s-au
aplicat petentului pedepsele de 3 ani şi
de 3 luni închisoare , pentru două infracţiuni comise în cursul lunii
septembrie 2003, pedepse contopite în cea mai grea dintre ele, 3 ani
închisoare.
Prin s.p. 203/F/13.10.2003 a Tribunalului Bistriţa Năsăud,
definitivă prin dec. 2218/23.04.2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
petentul a fost condamnat la pedepsele
de 6 luni, 3 ani şi 2 ani închisoare pentru 3 infracţiuni comise în perioada
septembrie-noiembrie 2002, pedepsele au fost contopite în cea mai grea, de 3 ani şi 2 luni închisoare, la care s-a
adăugat pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin s.p. 649/2001 a
Judecătoriei Bistriţa, cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării
executării.
Pedepsele aplicate prin cele două sentinţe nu au fost executate,
fiindcă petentul a plecat în Spania.
Prin sentinţa cu nr. de rol 100414 din
data de 23 noiembrie 2007 a Judecătoriei Provinciei Almeria din Regatul
Spaniei, secţiunea 1, definitivă prin sentinţa din 30 octombrie 2008 din
dosarul 10147/2008 P al Tribunalului Suprem al Regatului Spaniei, secţia
penală, s-a aplicat petentului pedeapsa de 5 ani închisoare cu ridicarea
dreptului de sufragiu pasiv, la care s-au adăugat o amendă de 7 milioane euro
şi o amendă de 6 milioane euro, pentru o infracţiune comisă în data de 19
noiembrie 2006. Printr-o „Lichidare a condamnării” emisă de prima instanţă, s-a
dedus din pedeapsa închisorii aplicată durata arestării începând din data de 19
noiembrie 2006 şi s-a calculat că executarea pedepsei va expira la data de 17
noiembrie 2011. Petentul se află actualmente în executarea acestei pedepse într-un
penitenciar din Spania.
Instanţa a constatat că toate infracţiunile pentru care a fost
condamnat petentul sunt concurente.
Ca urmare, cu privire la pedepsele aplicate de instanţele române,
se impune în baza art. 449 alin. 1 lit.
a C.p.p. şi art. 33 lit. a, 34 lit. b şi
36 alin. 1 C. pen. descontopirea pedepselor rezultante şi contopirea pedepselor
componente, sus-menţionate, în pedeapsa
cea mai grea, la care trebuie adăugată pedepasa de 6 luni a cărei suspendare a
fost revocată, pentru a respecta dispoziţiile Tribunalului Bistriţa Năsăud.
Fiindcă petentul a comis faptele pentru care a fost condamnat de Tribunalul
Mureş chiar în timp ce era cercetat în celălalt dosar, ceea ce denotă o
perseverenţă infracţională deosebită, este necesară şi aplicarea unui spor de
contopire.
În ce priveşte pedeapsa aplicată de instanţa spaniolă, modificarea
ei de către instanţa română, contopirea ei cu pedepse stabilite de instanţe
române într-o pedeapsă rezultantă şi anularea mandatului de executare emis în
Spania, prealabil emiterii unui nou mandat, atât timp cât petentul execută
pedeapsa într-un penitenciar din Spania, sunt nejustificate fiindcă
interferează în caracterul executoriu al hotărârii spaniole şi contravine
cooperării judiciare internaţionale în materie penală.
Este adevărat că potrivit deciziei în interesul legii nr. 9 din
2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie recunoaşterea hotărârii străine se
poate face pe cale incidentală şi în faza punerii în executare a unei hotărâri
judecătoreşti definitive. Dar recunoaşterea pe cale incidentală se face cu
respectarea condiţiilor generale ale recunoaşterii, între care a celei
prevăzute de art. 116 alin. 1 lit. e din legea 302/2004, ca hotărârea străină
să poată produce efecte în România. La acest moment, singurul mod în care
hotărârea străină ar putea produce efecte în România ar fi cel al transferului
persoanei condamnate din Spania, în conformitate cu art. 127 şi urm. din Legea
302/2007. Petentul poate uza de această procedură, ceea ce presupune să se
adreseze autorităţii centrale competente spaniole, sau poate aştepta terminarea
executării pedepsei aplicate în Spania.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul I.S.
În motivarea căii de atac promovată, este contestată temeinicia
dispoziţiei primei instanţe prin care a respins cererea de recunoaştere a
hotărârii pronunţate în străinătate împotriva petentului. Se susţine că sunt
îndeplinite condiţiile recunoaşterii sentinţei pronunţate de Judecătoria
Provinciei Almeria din Regatul Spaniei, sub număr 1018/2007 la data de 23
noiembrie 2007 în privinţa petentului I.S., precum şi a actelor subsecvente. Pe
cale de consecinţă, pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin această sentinţă
trebuie contopită după regulile concursului de infracţiuni cu pedepsele stabilite
prin sentinţa penală nr. 339/13 decembrie 2007 a Tribunalului Mureş şi prin
sentinţa penală nr. 203/F/13 octombrie 2003 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, iar
din pedeapsa rezultantă să se deducă perioada deja executată, începând cu data
de 16 noiembrie 2006 până la zi.
Analizând recursul pendinte, prin prisma
materialului dosarului nr. 8410/112/2010 al Tribunalului Mureş, a motivelor
invocate, a susţinerilor şi a concluziilor recurentului şi ale reprezentantului
Ministerului Public, precum şi din oficiu, în limitele efectelor devolutiv şi
neagravării situaţiei în propria cale de atac, se reţin următoarele:
Recursul promovat de petentul I.S. împotriva sentinţei penale nr.
127/19 septembrie 2011 a Tribunalului Mureş este fondat, iar aspectele pe care le
vom dezvolta în continuare vor determina, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d C. pr. Pen., admiterea căii de atac cu consecinţele
casării în parte a hotărârii atacate şi rejudecării cauzei în următoarele
limite:
1. Prin sentinţa pronunţată de Judecătoria
Provinciei Almeria din Regatul Spaniei, sub număr 1018/2007 la data de 23
noiembrie 2007, între alţii, d-l I.S. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani
închisoare cu ridicarea dreptului de sufragiu pasiv, la care s-au adăugat o
amendă de 7 milioane euro şi o amendă de 6 milioane euro, pentru o infracţiune
de trafic de droguri de risc.
În fapt, s-a reţinut că la
data de 19 noiembrie 2006, pe la ora 5:00, acuzaţii C.K., G.D., S.I., A.A.C.,
J.R., M.C.S. şi N.O. se aflau într-un punct de pe coastă, situat între
Balanegra şi Playa A. unde sosise o ambarcaţiune pneumatică după ce navigase
aproximativ paralel cu aceasta pe la vremea apusului, neputându-se dovedi locul
de plecare, şi se ocupau cu descărcarea din această navă a 166 baloţi din pânză
de sac ce conţineau haşiş, cu o greutate totală de 5.034,701 kg şi o valoare
estimată pe piaţa ilegală de 6.845.940 euro, substanţă care era destinată să
fie transmisă şi difuzată, toţi acuzaţii cunoscând conţinutul pachetelor.
Sentinţa a rămas definitivă prin hotărârea pronunţată în recurs de
Tribunalul Suprem din Madrid, Regatul Spanei, sub nr. 10147/2008P la data de 30
octombrie 2008, prin care s-a respins recursul promovat de Iordache Sorin.
Printr-un act intitulat „Lichidare a condamnării”, emis de prima
instanţă, s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată durata arestării începând
din data de 19 noiembrie 2006 şi s-a calculat că executarea pedepsei va expira
la data de 17 noiembrie 2011. Petentul a executat în Spania din pedeapsa de 5
ani închisoare perioada cuprinsă între data de 19 noiembrie 2006 şi cea de 8
noiembrie 2011 şi nu a executat cele două amenzi aplicate, fiind declarat
insolvabil.
După pronunţarea hotărârii Tribunalului Mureş recurate, la data de
8 noiembrie 2011, d-l I.S. a fost predat autorităţilor române, în baza
mandatului european de arestare nr. 231/2003/18 septembrie 2007 emis de către
Tribunalul Bistriţa Năsăud şi executat de către autorităţile judiciare spaniole
la data de 7 aprilie 2011, în prezent aflându-se în Penitenciarul Bistriţa în executarea
pedepsei de 3 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.
203/F/13 octombrie 2003 a Tribunalului Bistriţa Năsăud.
În condiţiile în care la data de 19
septembrie 2011 când Tribunalul Mureş a pronunţat sentinţa penală nr. 123,
petentul se afla încarcerat în Penitenciarul Cordoba din Regatul Spaniei în
executarea pedepsei de 5 ani închisoare, într-adevăr recunoaşterea hotărârii
penale pronunţate de autorităţile judiciare spaniole nu putea să aibă loc decât
fie după executarea pedepsei aplicate în străinătate, fie pe calea transferului persoanelor condamnate, formă de
cooperare judiciară internaţională care nu a fost însă declanşată în cauză. O
recunoaştere la acea dată a hotărârii
autorităţilor judiciare spaniole, în procedura prescrisă de art. 130 şi urm.
din Legea nr. 302/2004 republicată, era exclusă, întrucât ar fi dus la eludarea
unui instrument de cooperare judiciară internaţională prioritar, care este
transferul persoanelor condamnate.
Cum, însă, la data de 8 noiembrie 2011, la executarea pedepsei de
5 ani închisoare, petentul a fost predat autorităţilor române să execute
pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare la care a fost condamnat prin hotărârea
Tribunalului Bistriţa, în prezent cererea sa de recunoaştere a sentinţei pronunţate
de Judecătoria Provinciei Almeria din Regatul Spaniei, sub număr 1018/2007 la
data de 23 noiembrie 2007 şi a actelor subsecvente (însemnând hotărârea
pronunţată de Tribunalul Suprem din Madrid, Regatul Spanei, sub nr. 10147/2008P
la data de 30 octombrie 2008, care atestă caracterul definitiv al sentinţei de
condamnare, şi fişa de lichidare a
condamnării întocmită la 6 februarie 2009 de către Judecătoria Provinciei
Almeria din Regatul Spaniei, din care rezultă perioada executării pedepsei şi
durata computată din aceasta) este admisibilă şi trebuie examinată în
substanţă.
Astfel, analiza condiţiilor prescrise de art. 131 din Legea nr.
302/2004 prin prisma particularităţilor cauzei duce la concluzia că acestea
sunt întrunite cumulativ. În acest sens: a) prin Tratatul de aderare la Uniunea
Europeană, România şi-a asumat obligaţia recunoaşterii hotărârilor provenind de
la autorităţile statelor membre ale Uniunii;
b) în faţa instanţelor statului străin emitent, a fost respectat
dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia europeană asupra
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
c) condamnarea nu a fost pronunţată pentru o infracţiune politică
sau pentru o infracţiune militară;
d) hotărârile şi actul judiciar în cauză respectă ordinea publică
a statului român, respectiv este conformă cu principiile fundamentale ale
statului de drept, aşa cum sunt ele înscrise în Constituţia României, intrând
aici şi dubla incriminare, privită atât in abstracto, cât şi in concreto.
Determinarea dublei incriminări in abstracto presupune ca fapta să fie
considerată infracţiune în ambele state în relaţie, fără să fie necesar ca
infracţiunea să fie identic incriminată, fiind suficient să existe o
corespondenţă între elementele constitutive esenţiale ale infracţiunii, aşa cum
este ea concepută în fiecare din cele două sisteme de drept. Aprecierea dublei
incriminări in concreto implică nu numai ca fapta să fie infracţiune în
legislaţia celor două state, dar, în egală măsură, făptuitorul să fie
sancţionabil, conform legii statului în care are loc recunoaşterea. Fapta
pentru care d-l Iordache Sorin a fost
condamnat la 5 ani închisoare, la care s-au adăugat o amendă de 7 milioane euro
şi o amendă de 6 milioane euro şi găseşte corespondentul în dreptul pozitiv în
conţinutul infracţiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1
din Legea nr. 43/2000 şi nu există niciun impediment care ar face neexecutabilă
pedeapsa.
e) în România hotărârile şi actul judiciar
ale autorităţilor judiciare spaniole sunt apte să producă efecte juridice, în
ceea ce priveşte constatarea pluralităţii de infracţiuni, contopirea pedepselor
şi scăderea perioadei deja executate, dar şi pentru evitarea derulării în
România a unei noi proceduri pentru acelaşi fapt;
f) potrivit extrasului după cazierul judiciar, care nu a fost
combătut în cauză, împotriva d-lui Iordache Sorin nu s-a pronunţat o condamnare
pentru acelaşi fapt nici în România şi nici într-un alt stat, cu recunoaşterea
acesteia din urmă în România. Astfel, regula ne bis in idem nu este periclitată
prin recunoaşterea celor două hotărâri şi a actului judiciar străine.
Constatând incidenţa condiţiilor recunoaşterii şi având în vedere
că instanţa română nu se substituie instanţei străine de condamnare, astfel
încât nu este abilitată să analizeze şi să dispună asupra vinovăţiei celui în
cauză, aceste aspecte fiind dezlegate anterior în faţa autorităţilor judiciare
spaniole, chiar dacă nu există un text legal expres de trimitere la
dispoziţiile art. 132 alin. 4 din Lege, acestea sunt aplicabile şi în ipoteza
recunoaşterii hotărârii străine pe cale incidentală. În caz contrar dispoziţia
de recunoaştere ar rămâne lipsită de efecte juridice pe teritoriul României,
ceea ce nu a fost în intenţia legiuitorului.
Substituirea pedepsei sau a
restului de pedeapsă la care se referă art. 132 alin. 4 din Lege, pe de o
parte, nu reprezintă în realitate o conversiune a condamnării, ci o adaptare a
pedepsei, în acest fel fiind evitate formele greoaie ale exequatorului specific
conversiunii. Pe de altă parte, observând că legiuitorul nu a stipulat expres
că pedepsei aplicate în statul de condamnare ori restului de pedeapsă rămas de
executat i se substituie o pedeapsă principală, ci a folosit termenul generic
de „pedeapsă”, plecând şi de la natura pedepselor accesorii prevăzute de art.
71 cu referire la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen., care
decurg din pedeapsa principală privativă de libertate, pedepsei sau restului de
pedeapsă i se substituie o pedeapsă principală şi una accesorie, potrivit
dreptului român. Pedeapsa principală substituită în cazul d-lui I.S. este cea a
închisorii de 5 ani, legea penală română excluzând aplicarea a două pedepse
principale pentru acelaşi fapt infracţional, iar pedeapsa accesorie este cea a
interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza
a doua şi lit. b C. pen., de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii
elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de
stat, de la rămânerea definitivă a prezentei şi până la executarea sau
considerarea ca executată a pedepsei principale.
2. a) Constatăm, alături de Tribunalul Mureş, că infracţiunile
pentru comiterea cărora a fost condamnat petentul prin sentinţa penală nr.
339/13 decembrie 2007 a Tribunalului Mureş şi prin sentinţa penală nr. 203/F/13
octombrie 2003 a Tribunalului Bistriţa Năsăud sunt săvârşite anterior să fie
condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, prin urmare în condiţiile
concursului real de infracţiuni, prev. de art. 33 alin. 1 lit. a C. pen.
b) Sentinţa penală nr. 339/13 decembrie
2007 a Tribunalului Mureş a rămas definitivă prin neapelare la data de 31
decembrie 2007, iar sentinţa penală nr. 203/F/13 octombrie 2003 a Tribunalului
Bistriţa Năsăud a rămas definitivă în recurs, la data de 23 aprilie 2004. Până
în 19 noiembrie 2006, când petentul a săvârşit infracţiunea pentru care a fost
condamnat de către autorităţile judiciare spaniole, acesta nu a început
executarea niciuneia din condamnările pronunţate în România. În consecinţă,
infracţiunea din 19 noiembrie 2006 este comisă în condiţiile recidivei mari
postcondamnatorii în raport de condamnarea suferită de petent prin sentinţa
penală nr. 203/F/13 octombrie 2003 a Tribunalului Bistriţa Năsăud şi este
concurentă cu infracţiunile care au făcut obiectul sentinţei penale nr. 339/13
decembrie 2007 a Tribunalului Mureş
c) Prin sentinţa penală nr. 203/F/13 octombrie 2003 a Tribunalului
Bistriţa Năsăud, pe de o parte, a fost aplicat un spor de contopire care, odată
cu rămânerea definitivă a acestei hotărâri, a dobândit autoritate de lucru
judecat. Pe de altă parte, a fost revocată suspendarea condiţionată a
executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr.
649/17 aprilie 2001 a Judecătoriei Bistriţa. Revocarea suspendării condiţionate
şi cumulul aritmetic al pedepselor nu au operat în raport cu fiecare
infracţiune componentă a concursului, ci doar la final, după realizarea
cumulului juridic între pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, operaţiune
care, la rândul ei, a dobândit autoritate de lucru judecat. Totodată, în cazul
cumulului aritmetic, acordarea unui spor de contopire este exclusă.
De asemenea, în situaţia particulară din cauză, legea nu prevede o
formulă unică aptă să ducă la o singură pedeapsă, în cazul incidenţei recidivei
faţă de o condamnare, când infracţiunile care au atras acea condamnare sunt
concurente cu alte infracţiuni la rândul lor concurente cu infracţiunea comisă
în condiţiile recidivei. În această ipoteză, instanţa este ţinută să aplice
tratamentul sancţionator legal care creează situaţia cea mai avantajoasă pentru
cel în cauză, iar aceasta este contopirea deodată a tuturor pedepselor impuse
petentului prin cele trei hotărâri.
În aceste împrejurări, formula de contopire aleasă de instanţa de
recurs este diferită de cea adoptată de prima instanţă, pedeapsa de 6 luni
închisoare urmând să o adăugăm la rezultantă după aplicarea sporului de 2 luni
şi nu anterior acesteia. Pentru reiterarea de către petent a comportamentului
infracţional, un spor de 2 luni închisoare este suficient.
În consecinţă, în rejudecare, în baza art. 36 alin. 2 cu referire
la art. 34 alin. 1 lit. b şi art. 33 alin. 1 lit. a C. pen., art. 39 alin. 1 şi
6 C. pen. cu referire la art. 34 alin. 1 lit. b C. pen., vom contopi pedepsele
de 3 ani închisoare, 3 luni închisoare stabilite prin sentinţa penală nr.
339/13 decembrie 2007 a Tribunalului Mureş, de 6 luni închisoare, 2 ani
închisoare, 3 ani închisoare, stabilite prin sentinţe penală nr. 203/F/13 octombrie
2003 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, şi de 5 ani închisoare stabilită prin
sentinţa pronunţată de Judecătoria Provinciei Almeria din Regatul Spaniei, sub
număr 1018/2007 la data de 23 noiembrie 2007, recunoscută prin prezenta
decizie, vom reţine pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare pe care o vom
spori cu 2 luni închisoare, fixând pedeapsa de 5 ani şi 2 luni închisoare.
Vom adăuga pedepsei de 5 ani şi 2 luni
închisoare pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.
649/17 aprilie 2001 a Judecătoriei Bistriţa, ca urmare a revocării suspendării
condiţionate a executării acestei pedepse, şi vom aplica în acest fel pedeapsa
de 5 ani şi 8 luni închisoare, cu executare în detenţie.
Modalitatea de soluţionare
a prezentului recurs nu aduce atingere principiului neagravării situaţiei în
propria cale de atac, chiar dacă pedeapsa aplicată prin decizia de faţă este
superioară celei aplicate prin sentinţa atacată. Aceasta, deoarece, recunoscând
pe cale incidentală la acest moment hotărârea penală străină şi realizând
contopirea pedepselor pronunţate faţă de petent prin cele trei hotărâri
judecătoreşti, în raport de pedeapsa rezultantă, d-l I.S. are deja vocaţie la
liberarea condiţionată. Dacă nu procedam în această manieră, petentul ar fi fost
nevoit să declanşeze o nouă procedură incidentă la executare, de modificare a
pedepselor şi de recunoaştere pe cale incidentală a hotărârii străine de
condamnare, iar soluţionarea definitivă a acestei acţiuni neîndoielnic implica
timp, care prejudicia interesul petentului să-i fie discutată cât mai curând
situaţia lui, pentru a accede la liberarea condiţionată. |
