Recidiva postcondamnatorie.
Cerinţe. Pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. d şi e Cod penal.
Art.37 lit. a Cod penal
Art. 64 lit. d şi e Cod penal
În conformitate cu dispoziţiile
art.71 alin.3 Cod pr.penală, „interzicerea drepturilor prevăzute de art.64
lit.d şi e Cod penal, se aplică ţinându-se seama de natura şi gravitatea
infracţiunii săvârşite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului şi
de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă”.
Revenind la speţă, se constată că
inculpatul nu a săvârşit o infracţiune care să aibă legătură cu o eventuală
calitate de tutore sau curator. Aceasta, deoarece, ca şi în cazul drepturilor
părinteşti, interdicţia exercitării dreptului de a fi tutore sau curator este
determinată de săvârşirea unor infracţiuni care le fac nedemne de a îndeplini
pe viitor îndatoririle legate de această calitate, cum ar fi, de exemplu,
săvârşirea faptei de rele tratamente aplicate minorului (art.306 Cod penal),
raportul sexual cu o minoră (art.198 Cod penal) etc., făcând ca persoana
condamnată să nu mai prezinte garanţii morale pentru a fi tutore sau curator.
Altfel spus, pedeapsa
complementară şi accesorie a interzicerii dreptului de a fi tutore sau curator
(art.64 lit. e Cod penal) poate fi dispusă
numai dacă se constată o legătură între infracţiunea săvârşită şi
calitatea de tutore sau curator, în sensul că săvârşirea faptei relevă
nedemnitatea în exercitarea drepturilor derivate din calitatea respectivă.
Aplicarea pedepselor respective (complementară şi accesorie) constituind o
ingerinţă în exercitarea dreptului la respectarea vieţii private şi de familie,
se justifică numai dacă acestea sunt consonante cu dispoziţiile prevăzute de
art.8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în sensul ca instanţa să-şi
formeze convingerea că, în raport cu tipul de infracţiune săvârşită de
inculpat, cu conduita acestuia şi cu interesul minorului, limitarea exercitării
acestui drept este o măsură necesară pentru protejarea minorului şi, ca atare,
urmăreşte un scop legitim. In speţă, însă, nu sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute nici de art.64 lit. e Cod penal, anterior citat, şi nici de art.8 din
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru care instanţa de control
judiciar nu va aplica această pedeapsă.
Decizia penală nr.20/R din 12
ianuarie 2012
Prin sentinţa penală nr.225 din
11 octombrie 2011, pronunţată de Judecătoria Câmpulung, inculpatul a fost
condamnat la 7 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de
art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de
viol, prevăzută de art.197 alin.2 lit.a Cod penal, cu aplicaţia art.37 lit.a
Cod penal, dispunându-se ca executarea pedepsei principale să se facă prin
privare de libertate, potrivit art.57 Cod penal.
S-a făcut aplicaţiunea
dispoziţiilor art.71 Cod penal, privind pedeapsa accesorie în limitele
prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal.
Spre a hotărî astfel, în fapt,
prima instanţă a reţinut:
Inculpatul a suferit mai multe
condamnări, ultima fiind de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală
nr.145/2010 a Judecătoriei Câmpulung, fiind liberat condiţionat la data de 6
iulie 2011.
Deşi liberat condiţionat,
inculpatul nu şi-a corijat conduita, dimpotrivă, la scurt timp, a săvârşit o
altă infracţiune.
Astfel, în seara de 16 iulie
2010, între orele 20,30-22,30, inculpatul, prin constrângere şi ameninţare,
împreună cu numiţii CG şi BFI (condamnaţi pentru aceeaşi faptă într-o cauză
separată) a întreţinut, la data de 16 iulie 2010, în locuinţa sa, raport sexual
cu partea vătămată PE.
Impotriva sentinţei a formulat
recurs si parchetul, care, printre altele, a susţinut ca:
-în mod greşit s-a reţinut starea
de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art.37 lit.a Cod penal, deşi în
raport de menţiunile din fişa de cazier judiciar, rezultă că sunt aplicabile
dispoziţiile privind recidiva postexecutorie (art.37 lit.b Cod penal);
-în mod greşit instanţa nu a
aplicat inculpatului, ca pedeapsă complementară şi accesorie, interzicerea
drepturilor prevăzute de art.64 lit.e
Cod penal („dreptul de a fi tutore sau curator”), fapta comisă impunând
aplicarea unei atare sancţiuni.
Curtea de Apel Piteşti, prin decizia penală
nr.20/R din 12 ianuarie 2012,
a admis recursul parchetului, a casat, in parte,
sentinţa înlăturand aplicarea art.37 lit.a cod penal şi aplicand art.37 lit.b
Cod penal.
Pentru a pronunta aceasta
decizie, Curtea a constatat că este fondat,
dar, în parte, recursul formulat
de parchet, în sensul că prima instanţă a reţinut greşit starea de recidivă
prevăzută de art.37 lit.a Cod penal, deşi din fişa de cazier judiciar rezultă
că sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la recidiva postexecutorie
prevăzută de art.37 lit.b Cod penal.
Prima instanţă a stabilit corect
situatia de fapt însă, a reţinut în mod incorect starea de recidivă în care
inculpatul a săvârşit fapta pentru care a fost condamnat.
Din fişa de cazier judiciar rezultă
că inculpatul a suferit 9 condamnări, ultima fiind de 1 an, aplicată pentru
săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art.181 alin.1 Cod
penal, prin sentinţa penală nr.145 din 4 mai 2010, pronunţată de Judecătoria
Câmpulung, definitivă prin decizia penală nr.833 din 25 octombrie 2010 a Tribunalului Argeş.
Se observă, că infracţiunea din
prezenta cauză (săvârşită la data de 16 iulie 2010) este concurentă cu
infracţiunea de vătămare corporală pentru care inculpatul a fost condamnat la
pedeapsa de 1 an închisoare, hotărâre rămasă definitivă la data de 25 octombrie
2010 (decizia penală nr.833 din 25 octombrie 2010 a Tribunalului Argeş).
In raport de această situaţie, prima instanţă, nu numai că nu putea reţine
starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art.37 lit.a Cod penal, dar
era obligată să facă aplicaţiunea dispoziţiilor art.36 Cod penal, respectiv să
contopească pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu cea de 1 an închisoare,
aplicată prin sus-citata sentinţă. Contopirea celor două pedepse nu se poate
face, însă, în calea de atac, deoarece, altfel, l-ar lipsi pe inculpat de
posibilitatea exercitării unei căi de atac, urmând ca situaţia sa juridică să se
rezolve printr-o cerere separată, formulată în baza textului sus-citat.
Inculpatul a săvârşit
infracţiunea pentru care a fost condamnat în prezenta cauză, în stare de
recidivă postexecutorie, prevăzută de art.37 lit.b Cod penal, în raport de
condamnarea de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.237
din 6 mai 2005, de Judecătoria Câmpulung, pedeapsă executată în perioada 30
martie 2004 – 12 septembrie 2007, fiind liberat condiţionat; restul de pedeapsă
rămas neexecutat este de 476 zile. La data de 16 iulie 2010, când s-a săvârşit
fapta, se împlinise termenul de liberare condiţionată, dar nu şi cel de
reabilitare, împrejurare faţă de care, prima instanţă trebuia să reţină în
sarcina inculpatului recidiva postexecutorie, prevăzută de art.37 lit.b Cod
penal.
Prin urmare, admiţându-se
recursul parchetului, se va înlătura aplicarea dispoziţiilor art.37 lit.a Cod
penal, şi se va reţine recidiva postexecutorie, prevăzută de art.37 lit.b Cod
penal; cazul de casare este cel prevăzut de pct.17/2 Cod pr.penală, prin
hotărârea pronunţată făcându-se o aplicare greşită a legii.
Este neîntemeiat motivul de
recurs invocat de parchet referitor la neaplicarea dispoziţiilor art.64 lit.e
Cod penal, ca pedeapsă complementară şi accesorie.
Astfel, în conformitate cu
dispoziţiile art.71 alin.3 Cod pr.penală, „interzicerea drepturilor prevăzute
de art.64 lit.d şi e Cod penal, se aplică ţinându-se seama de natura şi
gravitatea infracţiunii săvârşite, de împrejurările cauzei, de persoana
infractorului şi de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă
sau curatelă”.
Revenind la speţă, se constată că
inculpatul nu a săvârşit o infracţiune care să aibă legătură cu o eventuală
calitate de tutore sau curator. Aceasta, deoarece, ca şi în cazul drepturilor părinteşti,
interdicţia exercitării dreptului de a fi tutore sau curator este determinată
de săvârşirea unor infracţiuni care le fac nedemne de a îndeplini pe viitor
îndatoririle legate de această calitate, cum ar fi, de exemplu, săvârşirea
faptei de rele tratamente aplicate minorului (art.306 Cod penal), raportul
sexual cu o minoră (art.198 Cod penal) etc., făcând ca persoana condamnată să
nu mai prezinte garanţii morale pentru a fi tutore sau curator.
Altfel spus, pedeapsa
complementară şi accesorie a interzicerii dreptului de a fi tutore sau curator
(art.64 lit.e Cod penal) poate fi dispusă
numai dacă se constată o legătură între infracţiunea săvârşită şi
calitatea de tutore sau curator, în sensul că săvârşirea faptei relevă
nedemnitatea în exercitarea drepturilor derivate din calitatea respectivă.
Aplicarea pedepselor respective (complementară şi accesorie) constituind o
ingerinţă în exercitarea dreptului la respectarea vieţii private şi de familie,
se justifică numai dacă acestea sunt consonante cu dispoziţiile prevăzute de
art.8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în sensul ca instanţa să-şi
formeze convingerea că, în raport cu tipul de infracţiune săvârşită de
inculpat, cu conduita acestuia şi cu interesul minorului, limitarea exercitării
acestui drept este o măsură necesară pentru protejarea minorului şi, ca atare,
urmăreşte un scop legitim. In speţă, însă, nu sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute nici de art.64 lit.e Cod penal, anterior citat, şi nici de art.8 din
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru care instanţa de control
judiciar nu va aplica această pedeapsă.