Recidiva postcondamnatorie. Cerinţe. Pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. d şi e Cod penal.

Recidiva postcondamnatorie. Cerinţe. Pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. d şi e Cod penal.

Art.37 lit. a Cod penal

Art. 64 lit. d şi e Cod penal

În conformitate cu dispoziţiile art.71 alin.3 Cod pr.penală, „interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.d şi e Cod penal, se aplică ţinându-se seama de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului şi de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă”.

Revenind la speţă, se constată că inculpatul nu a săvârşit o infracţiune care să aibă legătură cu o eventuală calitate de tutore sau curator. Aceasta, deoarece, ca şi în cazul drepturilor părinteşti, interdicţia exercitării dreptului de a fi tutore sau curator este determinată de săvârşirea unor infracţiuni care le fac nedemne de a îndeplini pe viitor îndatoririle legate de această calitate, cum ar fi, de exemplu, săvârşirea faptei de rele tratamente aplicate minorului (art.306 Cod penal), raportul sexual cu o minoră (art.198 Cod penal) etc., făcând ca persoana condamnată să nu mai prezinte garanţii morale pentru a fi tutore sau curator.

Altfel spus, pedeapsa complementară şi accesorie a interzicerii dreptului de a fi tutore sau curator (art.64 lit. e Cod penal) poate fi dispusă numai dacă se constată o legătură între infracţiunea săvârşită şi calitatea de tutore sau curator, în sensul că săvârşirea faptei relevă nedemnitatea în exercitarea drepturilor derivate din calitatea respectivă. Aplicarea pedepselor respective (complementară şi accesorie) constituind o ingerinţă în exercitarea dreptului la respectarea vieţii private şi de familie, se justifică numai dacă acestea sunt consonante cu dispoziţiile prevăzute de art.8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în sensul ca instanţa să-şi formeze convingerea că, în raport cu tipul de infracţiune săvârşită de inculpat, cu conduita acestuia şi cu interesul minorului, limitarea exercitării acestui drept este o măsură necesară pentru protejarea minorului şi, ca atare, urmăreşte un scop legitim. In speţă, însă, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute nici de art.64 lit. e Cod penal, anterior citat, şi nici de art.8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru care instanţa de control judiciar nu va aplica această pedeapsă.

Decizia penală nr.20/R din 12 ianuarie 2012

Prin sentinţa penală nr.225 din 11 octombrie 2011, pronunţată de Judecătoria Câmpulung, inculpatul a fost condamnat la 7 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art.197 alin.2 lit.a Cod penal, cu aplicaţia art.37 lit.a Cod penal, dispunându-se ca executarea pedepsei principale să se facă prin privare de libertate, potrivit art.57 Cod penal.

S-a făcut aplicaţiunea dispoziţiilor art.71 Cod penal, privind pedeapsa accesorie în limitele prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal.

Spre a hotărî astfel, în fapt, prima instanţă a reţinut:

Inculpatul a suferit mai multe condamnări, ultima fiind de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.145/2010 a Judecătoriei Câmpulung, fiind liberat condiţionat la data de 6 iulie 2011.

Deşi liberat condiţionat, inculpatul nu şi-a corijat conduita, dimpotrivă, la scurt timp, a săvârşit o altă infracţiune.

Astfel, în seara de 16 iulie 2010, între orele 20,30-22,30, inculpatul, prin constrângere şi ameninţare, împreună cu numiţii CG şi BFI (condamnaţi pentru aceeaşi faptă într-o cauză separată) a întreţinut, la data de 16 iulie 2010, în locuinţa sa, raport sexual cu partea vătămată PE.

Impotriva sentinţei a formulat recurs si parchetul, care, printre altele, a susţinut ca:

-în mod greşit s-a reţinut starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art.37 lit.a Cod penal, deşi în raport de menţiunile din fişa de cazier judiciar, rezultă că sunt aplicabile dispoziţiile privind recidiva postexecutorie (art.37 lit.b Cod penal);

-în mod greşit instanţa nu a aplicat inculpatului, ca pedeapsă complementară şi accesorie, interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.e Cod penal („dreptul de a fi tutore sau curator”), fapta comisă impunând aplicarea unei atare sancţiuni.

Curtea de Apel Piteşti, prin decizia penală nr.20/R din 12 ianuarie 2012, a admis recursul parchetului, a casat, in parte, sentinţa înlăturand aplicarea art.37 lit.a cod penal şi aplicand art.37 lit.b Cod penal.

Pentru a pronunta aceasta decizie, Curtea a constatat că este fondat, dar, în parte, recursul formulat de parchet, în sensul că prima instanţă a reţinut greşit starea de recidivă prevăzută de art.37 lit.a Cod penal, deşi din fişa de cazier judiciar rezultă că sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la recidiva postexecutorie prevăzută de art.37 lit.b Cod penal.

Prima instanţă a stabilit corect situatia de fapt însă, a reţinut în mod incorect starea de recidivă în care inculpatul a săvârşit fapta pentru care a fost condamnat.

Din fişa de cazier judiciar rezultă că inculpatul a suferit 9 condamnări, ultima fiind de 1 an, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art.181 alin.1 Cod penal, prin sentinţa penală nr.145 din 4 mai 2010, pronunţată de Judecătoria Câmpulung, definitivă prin decizia penală nr.833 din 25 octombrie 2010 a Tribunalului Argeş.

Se observă, că infracţiunea din prezenta cauză (săvârşită la data de 16 iulie 2010) este concurentă cu infracţiunea de vătămare corporală pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, hotărâre rămasă definitivă la data de 25 octombrie 2010 (decizia penală nr.833 din 25 octombrie 2010 a Tribunalului Argeş). In raport de această situaţie, prima instanţă, nu numai că nu putea reţine starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art.37 lit.a Cod penal, dar era obligată să facă aplicaţiunea dispoziţiilor art.36 Cod penal, respectiv să contopească pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu cea de 1 an închisoare, aplicată prin sus-citata sentinţă. Contopirea celor două pedepse nu se poate face, însă, în calea de atac, deoarece, altfel, l-ar lipsi pe inculpat de posibilitatea exercitării unei căi de atac, urmând ca situaţia sa juridică să se rezolve printr-o cerere separată, formulată în baza textului sus-citat.

Inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care a fost condamnat în prezenta cauză, în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art.37 lit.b Cod penal, în raport de condamnarea de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.237 din 6 mai 2005, de Judecătoria Câmpulung, pedeapsă executată în perioada 30 martie 2004 – 12 septembrie 2007, fiind liberat condiţionat; restul de pedeapsă rămas neexecutat este de 476 zile. La data de 16 iulie 2010, când s-a săvârşit fapta, se împlinise termenul de liberare condiţionată, dar nu şi cel de reabilitare, împrejurare faţă de care, prima instanţă trebuia să reţină în sarcina inculpatului recidiva postexecutorie, prevăzută de art.37 lit.b Cod penal.

Prin urmare, admiţându-se recursul parchetului, se va înlătura aplicarea dispoziţiilor art.37 lit.a Cod penal, şi se va reţine recidiva postexecutorie, prevăzută de art.37 lit.b Cod penal; cazul de casare este cel prevăzut de pct.17/2 Cod pr.penală, prin hotărârea pronunţată făcându-se o aplicare greşită a legii.

Este neîntemeiat motivul de recurs invocat de parchet referitor la neaplicarea dispoziţiilor art.64 lit.e Cod penal, ca pedeapsă complementară şi accesorie.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art.71 alin.3 Cod pr.penală, „interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.d şi e Cod penal, se aplică ţinându-se seama de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului şi de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă”.

Altfel spus, pedeapsa complementară şi accesorie a interzicerii dreptului de a fi tutore sau curator (art.64 lit.e Cod penal) poate fi dispusă numai dacă se constată o legătură între infracţiunea săvârşită şi calitatea de tutore sau curator, în sensul că săvârşirea faptei relevă nedemnitatea în exercitarea drepturilor derivate din calitatea respectivă. Aplicarea pedepselor respective (complementară şi accesorie) constituind o ingerinţă în exercitarea dreptului la respectarea vieţii private şi de familie, se justifică numai dacă acestea sunt consonante cu dispoziţiile prevăzute de art.8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în sensul ca instanţa să-şi formeze convingerea că, în raport cu tipul de infracţiune săvârşită de inculpat, cu conduita acestuia şi cu interesul minorului, limitarea exercitării acestui drept este o măsură necesară pentru protejarea minorului şi, ca atare, urmăreşte un scop legitim. In speţă, însă, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute nici de art.64 lit.e Cod penal, anterior citat, şi nici de art.8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru care instanţa de control judiciar nu va aplica această pedeapsă.