Radiere ipotecă. Condiţii.
Contract de tranzacţie între debitorul principal şi creditor. Inopozabilitate
faţă de debitorul garant. Lipsa intenţiei de a nova
Art.34 din Legea nr.7/1996,
art.1130 din Codul civil de la 1864
Din cuprinsul tranzacţiei
încheiate, nu rezultă în niciun fel că părţile ar fi intenţionat să noveze,
stingând vechile obligaţii şi înlocuindu-le cu una nouă, ci doar să
rescadenţeze creditele debitoarei, cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a arătat
în raportul de expertiză efectuat în cauză, în contabilitatea internă banca
apelantă evidenţiază plăţile pe diferite categorii de contracte, ceea ce a
permis expertului contabil să determine sumele rămase neîncasate pentru fiecare
contract şi să concluzioneze neachitarea în totalitate a obligaţiilor din cele
două contracte.
(Decizia nr. 31/A-C din 16 mai
2012)
Prin cererea formulată şi
înregistrată la
Judecătoria Rm.Vâlcea sub nr.8012/288/2008, reclamanta S.C. I.
B. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Banca Comercială SA – Sucursala Vâlcea a
solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună
radierea ipotecii şi a sarcinilor înscrise în favoarea B.C.R. Sucursala Vâlcea
asupra imobilelor proprietatea acesteia situate în Băile Govora, judeţul
Vâlcea, în CF a localităţii Băile Govora nr.214, cu numărul cadastral
557/02-partea a III a.
În motivarea cererii, s-a arătat
că în anii 2003-2004, reclamanta a garantat împreună cu alte persoane fizice
sau societăţi comerciale, un împrumut contractat de S.C. V. S.R.L., credit
pentru investiţii în euro şi s-a instituit astfel asupra spaţiului său
comercial şi a terenului situate la adresa indicată în acţiune, o ipotecă de
rangul I înscrisă în Cartea
Funciară nr.214 în partea a III-a. De
asemenea, a garantat şi un credit pentru stocuri, instituindu-se o ipotecă
rangul II asupra aceloraşi imobile.
Produsele bancare de care a beneficiat debitoarea s-au acordat pentru o
perioadă limitată de timp, iar la fiecare prelungire banca avea obligaţia să
verifice dacă clientul a respectat obligaţiile contractuale, o prelungire
neputându-se acorda dacă nu s-au respectat obligaţiile anterior asumate de
debitor. În anul 2005, pârâta a trecut la executarea silită a creanţei
societăţii, în cartea funciară înscriindu-se şi somaţiile nr.15587/1909.2005 şi
nr.15588/1909.2005.
Reclamanta a arătat că, în cadrul
contestaţiei la executare, a fost suspendată executarea silită, iar la data de
25 noiembrie 2005 între debitoare şi pârâtă s-a încheiat o tranzacţie care
reprezintă un nou contract de credit, astfel încât, în aceste condiţii,
menţinerea înscrierii ipotecii asupra imobilelor proprietatea sa este
nejustificată şi se impune radierea ei.
Pe de altă parte, somaţiile
înscrise în partea a III-a a Cărţii Funciare sunt nelegal menţinute,
impunându-se în consecinţă radierea lor.
S-a mai arătat că, în mod
nejustificat intimata a început executarea silită pentru întregul debit al S.C.
V. S.R.L. scadent în anul 2010 în mai multe dosare de executare silită.
Pârâta Banca Comercială S.A.,
prin întâmpinare, a invocat excepţia
lipsei calităţii procesuale pasive a Băncii Comerciale Române S.A. - Sucursala
Vâlcea, deoarece contractele în discuţie au intervenit între reclamantă şi
Banca Comercială Română S.A., cu sediul în Bucureşti.
De asemenea s-a invocat de pârâtă
excepţia de inadmisibilitate a cererii pe motiv că în cauză nu s-a făcut dovada existenţei unei
hotărâri definitive şi irevocabile prin care să se constate una din ipotezele
expres şi limitativ prevăzute de lege, condiţie de admisibilitate a cererii,
conform art.34 din Legea nr.7/1996.
Pe fondul cauzei, pârâta a
solicitat respingerea cererii de chemare în judecată având în vedere că, prin
contractul de ipotecă nr.5/12/15337/30.06.2004, autentificat sub nr.2701 de BNR
M. M., reclamantul, în calitate de garant ipotecar, a constituit o ipotecă de
rang II în favoarea B.C.R. S.A. asupra bunului imobil compus din spaţiu
comercial şi terenul aferent, cu nr.cadastral 557. Prin constituirea acestei
garanţii, reclamanta s-a obligat să garanteze împrumutul în valoare de
6.600.000.000 lei rol, plus dobânzile aferente şi alte costuri şi comisioane,
precum şi cheltuielile de orice fel legate de recuperarea tuturor sumelor
datorate, acordat de către bancă prin contractul de credit
nr.12/15337/30.06.2004 debitoarei S.C. V. S.R.L., cu completările şi
modificările ulterioare, inclusiv în cazul prelungirii duratei creditului. De
asemenea a fost de acord cu executarea silită a contractului de către bancă în
cazul în care împrumutatul nu îşi îndeplineşte obligaţiile în condiţiile şi la
termenele stipulate în contractul de credit.
Potrivit punctului 10 din
contractul de garanţie imobiliară, s-a stabilit faptul că obligaţiile rezultate
din acest contract încetează de drept numai în cazul în care împrumutatul (S.C.
V. S.R.L.) şi-a îndeplinit integral obligaţiile asumate prin contractul de
credit.
A mai arătat că, prin contractul
de ipotecă nr.463 H/1/8.04.2003, autentificat sub nr.1442 de BNP M. M.,
reclamanta a constituit în aceleaşi condiţii, o ipotecă de rang I asupra
aceluiaşi bun imobil, pentru garantarea obligaţiei de rambursare a împrumutului
în valoare de 125 000 euro şi a dobânzilor aferente a costurilor şi a
comisioanelor acordat prin actul adiţional nr. 463 H/08.04.2003.
Prin sentinţa civilă nr.3729/29
aprilie 2009 pronunţată în dosarul nr.8012/288/2008 Judecătoria Rm.Vâlcea a
respins excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei calităţii procesuale pasive, a
admis cererea reclamantei şi a dispus radierea ipotecii şi a sarcinilor
înscrise în favoarea B.C.R. Sucursala Vâlcea asupra imobilului proprietatea
reclamantului situat în Băile Govora, judeţul Vâlcea în Cartea Funciară a
localităţii Băile Govora nr.214, cu numărul cadastral 557/0; 2 - partea a III -
a.
Pentru a hotărî astfel, instanţa
a constatat că în anul 2004, reclamanta
S.C. I.B. S.R.L., în calitate de garant ipotecar, a constituit o ipotecă de
rang II în favoarea pârâtei, asupra bunului imobil constituit din spaţiu
comercial, plus cota indiviză din terenul cu nr. cadastral 557. Prin
constituirea acestei garanţii, reclamanta s-a obligat să garanteze împrumutul
de 6.600.000.000 lei rol acordat de către B.C.R. Sucursala Vâlcea, debitoarei
S.C. V. S.R.L., fiind încheiat astfel contractul de credit
nr.12/15337/30.06.2004.
S-a instituit astfel, asupra
imobilului proprietatea reclamantei situat la adresa indicată în cerere, o
ipotecă de rangul II înscrisă în Cartea Funciară a localităţii Băile Govora
nr.214,cu nr. cadastral 557/7, 0; 2, partea a III-a.
Produsele bancare de care a
beneficiat debitoarea s-au acordat pentru o perioadă limitată de timp, iar la
fiecare prelungire banca avea obligaţia să verifice dacă clientul a respectat
obligaţiile contractuale, o prelungire neputându-se acorda dacă nu s-au
respectat obligaţiile anterior asumate de debitor.
În baza contractului de împrumut,
S.C. V. S.A. a obţinut un credit care la data de 30.09.2005, se ridica la suma
de 7.393.685,04 lei ron şi din cauza faptului că debitoarea nu a achitat ratele
scadente, creditoarea a pornit executarea silită.
Atât debitoarea principală S.C. V.
S.R.L., cât şi garanţii au formulat mai multe contestaţii la executare
înregistrate pe rolul Judecătoriei Rm.Vâlcea.
În anul 2005, pârâta a trecut la
executarea silită a creanţei,în cartea funciară înscriindu-se şi somaţiile
nr.15587/19.09.2005 şi nr.15588/19.09.2005.
În cadrul contestaţiei la
executare a fost suspendată executarea silită.
La data de 25.11.2005, debitoarea
S.C. V. S.R.L. şi creditoarea B.C.R. Sucursala Vâlcea au învederat faptul că au ajuns la o înţelegere şi în temeiul
art.271 Cod procedură civilă au solicitat pronunţarea unei hotărâri de
expedient.
S-a pronunţat sentinţa civilă
nr.5926/25.11.2005, în dosarul nr.7283 al Judecătoriei Rm.Vâlcea, prin care s-a
luat act de înţelegerea intervenită, între debitoarea S.C. V. S.R.L. şi pârâtă.
Tribunalul a reţinut că, din
înscrisurile depuse la dosar, rezultă că, societatea reclamantă nu şi-a dat
niciodată acordul să garanteze noua convenţie, respectiv hotărârea
judecătorească ce a consfinţit tranzacţia din anul 2005, fiind astfel evident
că nu a înţeles să garanteze noul produs bancar obţinut de S.C. V. S.R.L. Mai
mult decât atât, creditul garantat de acesta, împreună cu alţi garanţi, a fost
restituit.
Având în vedere că împotriva
reclamantei nu există niciun titlu executoriu, aceasta fiind somată să achite o
creanţă pe care nu a garantat-o şi care nu este nici exigibilă, nefiind parte
la tranzacţia încheiată şi pentru care nu şi-a dat niciodată acordul să fie
garantată, o astfel de executare silită nu putea să fie începută împotriva sa.
Instanţa a apreciat astfel
că nu mai sunt îndeplinite condiţiile de
existenţă a dreptului înscris faţă de reclamant, respectiv că au încetat
efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea în cartea
funciară cu privire la acesta, motiv pentru care a respins ca neîntemeiată excepţia de inadmisibilitate
a cererii invocată de pârâtă prin întâmpinare. Reclamantul în ocrotirea
dreptului său efectiv este persoană interesată să poată cere radierea ipotecii
şi a sarcinilor înscrise în Cartea Funciară în favoarea pârâtei asupra
imobilului proprietatea sa.
Mai mult decât atât, tranzacţia
încheiată reprezintă un nou acord de credit şi care are cu totul alte condiţii
contractuale, sub aspectul termenului de valabilitate al costurilor generale
ale creditării, cât şi a faptului că se constituie noi garanţii.
Împotriva acestei sentinţe a
declarat apel pârâta Banca Comercială Română S.A. - Sucursala Vâlcea.
La data de 4 martie 2010 a intervenit în cauză
S.C. S. C. S.R.L. Bucureşti, care prin
contractul de cesiune nr.927/28 august 2009 a preluat creanţele rezultate din
contractele de credit încheiate de către pârâtă cu debitoarea principală S.C. V.
S.R.L.. De asemenea, banca pârâtă a solicitat scoaterea sa din cauză şi
preluarea calităţii de pârât de către cesionar; reclamanta nu a consimţit însă
la această modificare a cadrului procesual, solicitând continuarea judecăţii
faţă de pârâta iniţială, astfel încât cesionarul care a intervenit din proprie
iniţiativă a dobândit calitatea de intervenient.
Prin decizia nr.8 din 30.09.2010,
pronunţată în dosarul nr.8012/288/2008, Tribunalul Vâlcea a admis apelul şi a
desfiinţat sentinţa cu reţinerea cauzei spre soluţionare în primă instanţă la
tribunal, având în vedere că litigiul are o natură comercială, valoarea lui
depăşeşte suma de 100.000 lei, astfel încât competenţa materială aparţine
tribunalului în primă instanţă conform art.2 din Codul de procedură civilă.
La Tribunalul Vâlcea
cauza a fost înregistrată sub nr.3889/90/2010.
Pârâta B.C.R. a invocat excepţia
lipsei calităţii procesuale pasive, decurgând din cesiunea creanţei, excepţie
apreciată de Tribunal ca nefondată, deoarece obiectul cauzei priveşte
contractele de credit şi de garanţie precum şi modificările ulterioare ale
acestor convenţii încheiate de către cedent şi nu de cesionar.
În cauză s-a încuviinţat
efectuarea unei expertize de specialitate pentru a se observa modalitatea de
derulare a creditelor şi a se verifica susţinerea reclamantei privind stingerea
prin plată a obligaţiei principale şi în consecinţă stingerea obligaţiei de
garanţie.
Tribunalul Vâlcea, Secţia a II-a
civilă, prin sentinţa nr.2212/14.11.2011 a admis cererea formulată de
reclamanta S.C. I. B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Banca Comercială
Română S.A. - Sucursala Vâlcea şi intervenienta S.C. S. C. S.R.L.; a dispus
radierea din cartea funciară nr.214 a localităţii Băile Govora a ipotecilor
constituite prin contractele de ipotecă
autentificate sub nr.1442/9 aprilie 2003 şi nr.2701/30 iunie 2004 la Biroul Notarului
Public M.M. asupra imobilelor proprietatea reclamantei situate în oraşul Băile
Govora, judeţul Vâlcea, precum şi radierea somaţiilor de executare nr.163/2005,
164/2005 şi nr.101/2008 şi a obligat pe pârâtă la 5.000 lei cheltuieli de
judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel,
tribunalul a reţinut următoarele:
Prin contractul de credit
nr.463/8 mai 2001, pârâta B.C.R. a acordat debitoarei S.C. V. S.R.L. un credit
pentru investiţii în sumă de 125. 000 euro pe o durată de rambursare de 4
(patru) ani, respectiv până în luna octombrie 2005. Prin actul adiţional
nr.463h/8 aprilie 2003 s-au completat garanţiile la creditul susmenţionat prin
constituirea de către reclamantă a unei ipoteci de rangul I asupra imobilului de natură teren şi
construcţie proprietatea reclamantei situat în Băile Govora.
Prin contractul de credit
nr.12/15337/30.06.2004, pârâta B.C.R. a acordat debitoarei S.C. V. S.R.L. un
credit în sumă de 6.600.000.000 lei vechi pentru finanţarea stocurilor
temporare şi a cheltuielilor aferente. Pentru garantarea creditului, alături de
alte garanţii, reclamanta a constituit o ipotecă de rangul II asupra imobilului
de mai sus. Creditul nu a fost achitat în totalitate, astfel încât la data de
16 august 2011 exista o restanţă preluată de cesionar, de 548.251,29 lei.
Întrucât debitoarea nu a achitat
la scadenţă creditele contractate, banca pârâtă a trecut la executarea silită.
În cursul unei contestaţii la executare Banca Comercială Română (BCR) şi
debitoarea S.C. V. S.R.L. au încheiat o tranzacţie consfinţită prin sentinţa
civilă nr.5926/25.11.2005, în dosarul nr.7283 al Judecătoriei Rm.Vâlcea,prin
care s-a luat act de înţelegerea intervenită, între debitoarea S.C. V. S.R.L.
şi pârâtă.
Prin această tranzacţie părţile
au convenit că la data de 30.09.2005 debitoarea înregistrează faţă de bancă o
datorie totală de 7.393.685,04 lei din care, credite în lei în sumă de
3.151.052 lei şi credite în valută în sumă de 1.196.793,49 lei. Suma totală
cuprinzând creditele şi dobânzile restante se eşalonează la plată prin rate
lunare pe o durată de 5 (cinci ani), respectiv până în noiembrie 2010. În
continuarea tranzacţiei se enumeră garanţiile existente printre care şi
ipotecile de rangul I şi II constituite de reclamantă asupra imobilelor
susmenţionate.
Reclamanta nu a semnat însă
această tranzacţie şi nici nu şi–a dat acordul în vreun alt mod asupra
convenţiei dintre părţile din contractul de împrumut.
Pârâta BCR a susţinut prin întâmpinare
că nu era necesar acordul reclamantei pentru prelungirea duratei creditului
întrucât prin contractele de garanţie imobiliară reclamanta a consimţit de la
bun început asupra unei astfel de împrejurări. Astfel conform punctului 10 din
contractul de ipotecă autentificat sub nr.2701/30 iunie 2004 obligaţiile
rezultate din contractul de ipotecă încetează de drept numai în cazul în care
împrumutatul şi-a îndeplinit integral obligaţiile asumate prin contractul de
credit. Aceeaşi clauză a fost inserată
şi în contractul autentificat sub nr.1442/9 aprilie 2003.
Tribunalul a constatat că
tranzacţia susmenţionată nu reprezintă însă numai o simplă prelungire a duratei
contractelor de credit ci are semnificaţia unei novaţii a obligaţiilor iniţiale
prin schimbarea obiectului obligaţiei.
Potrivit art.1128-1131 din Codul
civil de la 1864 novaţia reprezintă o convenţie prin care părţile sting o
obligaţie veche şi o înlocuiesc cu o obligaţie nouă. Pentru existenţa şi eficacitatea novaţiei, în afară de condiţiile
obişnuite de validitate ale unei convenţii mai trebuie să fie prezente trei
condiţii speciale : să existe două obligaţii succesive în timp; intenţia
părţilor de a nova (animus novandi), adică de a stabili o legătură de
cauzalitate între stingerea obligaţiei vechi şi naşterea noii obligaţii;
obligaţia nouă să aibă cel puţin un element nou faţă de vechea obligaţie.
Este adevărat că dacă părţile ar
fi convenit doar o rescadenţare, o eşalonare prin prelungirea duratei de
restituire a împrumuturilor acordate, convenţia respectivă nu capătă caracterul
unei novaţii.
Tribunalul a constatat că suma
asupra căreia părţile au convenit ca fiind datorată de debitoare la data de
30.09.2005 provine din mai multe contracte de credit încheiate între bancă şi
debitoarea S.C. V. S.R.L. Din cuprinsul tranzacţiei rezultă că suma respectivă
provine din 7 (şapte) contracte bancare din care numai pentru cele două
contracte arătate mai sus reclamanta a constituit garanţia ipotecară.
Prin tranzacţia încheiată
contractele de credit anterioare îşi pierd însă individualitatea în sensul că
se contopesc într-o unică obligaţie cu condiţii proprii de existenţă. Părţile
nu mai convin asupra modului de restituire a fiecărui credit în parte ci, stabilind care este suma totală datorată,
eşalonează plata acestei sume pe o perioadă de 5 ani, fără a specifica şi fără
a se putea cunoaşte în contul cărui credit vechi se efectuează plăţile lunare.
Altfel spus debitoarea nu mai plăteşte ratele la contractele de credit
anterioare ci o unică rată pe ansamblul obligaţiilor, izvorul noii obligaţii
constituindu-l tranzacţia şi nu contractele vechi. Pentru obligaţia nouă se
stabileşte şi o nouă dobândă în cuprinsul tranzacţiei şi anume de 21% la sumele
în lei şi de 9% la sumele în valută.
Se verifică astfel condiţiile
speciale de existenţă a novaţiei arătate mai sus: existenţa a două obligaţii
succesive în timp (prima decurgând din contractele de credit şi cea de a doua
din tranzacţie) ; legătura de cauzalitate între cele două obligaţii în sensul
că tranzacţia priveşte obligaţiile din contractele de credit; elementul nou
faţă de vechea obligaţie în sensul
pierderii individualităţii contractelor de credit şi contopirii lor
într-o unică obligaţie deosebită de vechile raporturi între părţi.
Pentru reliefarea mai evidentă a
caracterului de novaţie al tranzacţiei dintre bancă şi debitoare, Tribunalul a
examinat situaţia reclamantei în raport cu această tranzacţie, reţinând că
reclamanta a constituit o cauţiune reală, prin două ipoteci de rangul I şi II
pentru garantarea a două contracte de credit încheiate între pârâta BCR şi
debitoarea S.C. V. S.R.L. Reclamanta este un terţ faţă de părţile din
contractele de credit şi din tranzacţie. În condiţiile în care prin ratele
convenite prin tranzacţie nu se mai cunoaşte care dintre creditele vechi sunt
achitate, reclamanta este în imposibilitate de a se libera de obligaţia de
garanţie până la plata ultimei rate din tranzacţie, ceea ce înseamnă, în
accepţiunea băncii pârâte că garanţia constituită de către reclamantă s-ar
extinde asupra întregii sume deşi suma totală provine şi din alte contracte de
credit pe care reclamanta nu le-a garantat.
Această stare de fapt rezultă şi
din corespondenţa purtată între părţi. Din raportul de expertiză întocmit în
cauză de expert M. E. rezultă că la data de 17.10.2005 reclamanta a solicitat
băncii prin scrisoarea înregistrată sub nr.62 scoaterea de sub ipotecă a
imobilului întrucât nu este de acord cu eşalonarea datoriei debitoarei S.C. V.
S.R.L., iar debitoarea prin scrisoarea din 6.02.2006 solicită băncii ca prin
ratele pe care le achită în temeiul tranzacţiei să constituie cu prioritate
ratele de „răscumpărare a imobilului luat în garanţie conform contractelor de
ipotecă nr.5/12/15337 din 30.04.2004 şi nr.463h/1/8.04.2003” adică stingerea
garanţiilor constituite de către reclamantă, scrisoare la care banca nu a
răspuns.
Această cerere a debitoarei
atestă încă o dată faptul că plăţile se efectuau în temeiul tranzacţiei şi nu
în executarea contractelor de credit pentru că altfel debitoarea nu avea nevoie
să solicite băncii consemnarea plăţii pentru un anumit contract din moment ce
putea să consemneze pe documentul de plată obligaţia pe care o achită.
Este adevărat că în
contabilitatea internă banca pârâtă evidenţia plăţile pe diferite categorii de
contracte, ceea ce a permis expertului contabil să determine sumele rămase
neîncasate pentru fiecare contract şi să concluzioneze neachitarea în
totalitate a obligaţiilor din cele două contracte. Această evidenţă internă nu
are însă nici o relevanţă în cauză pentru că ea depinde numai de voinţa proprie
a băncii fără nici o legătură cu convenţia părţilor concretizată în tranzacţie
, prin care obligaţiile vechi au fost substituite de o nouă şi unică obligaţie
nediferenţiată pe contractele anterioare. Practic banca distribuia plăţile pe
contractele iniţiale printr-o selecţie care nu avea nici un corespondent în
convenţiile dintre părţi din moment ce debitoarea efectua plăţi în temeiul
tranzacţiei , nediferenţiat pe creditele iniţiale.
Potrivit art.1137 alin.2 din Codul
civil de la 1864 „novaţiunea făcută în privinţa debitorului principal liberează
cauţiunile”.
În consecinţă constatând
stingerea dreptului de ipotecă drept efect al novaţiei obligaţiei pentru care
s-a constituit cauţiunea reală, tribunalul a admis cererea reclamantei în
contradictoriu cu pârâta şi cu intervenienta cesionară a creanţei şi să dispună
radierea din cartea funciară a ipotecilor constituite prin contractele
susmenţionate precum şi a somaţiilor de executare emise în baza acestor titluri
executorii. În acest context susţinerea băncii în sensul inadmisibilităţii
acţiunii deoarece stingerea dreptului de ipotecă trebuia mai întâi constatată
printr-o hotărâre separată este nefondată deoarece radierea ipotecii este o
consecinţă a stingerii garanţiei iar reclamanta a solicitat prin cererea
introductivă radierea ipotecii ca efect al constatării stingerii dreptului de
ipotecă.
Împotriva sentinţei
nr.2212/14.11.2011 pronunţată de Tribunalul Vâlcea au formulat recurs pârâta
Banca Comercială Română şi pârâta S.C.S. C. S.R.L.
În recursul său Banca Comercială
Română solicită admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinţei
nr.2212/14.11.2011 şi pe fond respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare
în judecată formulată de către reclamanta S.C.I. B. S.R.L., cu cheltuieli de
judecată.
În motivare s-a arătat că
solicită respingerea acţiunii ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Prin încheierea tranzacţiei
dintre debitoarea S.C.V. S.R.L. şi bancă, tranzacţie consfinţită prin sentinţa
civilă nr.5926/25.11.2006, nu s-a adus
nicio atingere titlurilor executorii încheiate între S.C. V. S.R.L.,
garantul ipotecar I. B. S.R.L., pe de o parte şi bancă, pe de altă parte şi
nici valorii creditului garantat de către contestator, astfel încât acesta a
rămas debitor garant ipotecat faţă de bancă, în limitele stabilite prin
contractul de ipotecă.. Atât contractele de credit, cât şi contractele de
garanţie au rămas valabile, tranzacţia operând numai cu privire la eşalonarea
la plata a datoriilor, atât în favoarea debitorului împrumutat, cât şi a
garantului ipotecar.
Mai mult, conform art.4.11 din
tranzacţie, s-a prevăzut că în cazul în care S.C. V. S.R.L. nu va achita o rată
prevăzută în graficul de eşalonare la plată a datoriilor faţă de bancă, banca
va declara scadente toate sumele viitoare, existente în sold şi va relua
imediat procedurile de recuperare a datoriilor pe calea executării silite
şi/sau a procedurilor prevăzute de Legea nr.64/1995, republicată.
Împrejurarea că garantul ipotecar
nu a semnat tranzacţia judiciară încheiată între S.C.V. şi bancă nu are nicio
relevanţă în cauză, întrucât nu era nevoie de acordul acestuia pentru a se
stabili un nou grafic de rambursare cu atât mai mult cu cât în condiţiile
contractului de ipotecă, acesta din urmă s-a angajat să garanteze obligaţiile
de plată asumate de împrumutat până la rambursarea integrală a acestora către
bancă.,
Recurenta susţine că, în mod
eronat au fost interpretate de instanţa de fond următoarele aspecte:
- prin tranzacţia încheiată între
bancă şi debitoarea S.C. V. S.R.L. (sentinţa civilă nr.5926/25.11.2005) nu s-au
constituit noi garanţii ci, dimpotrivă, conform pct.4.6. din acest act,
debitoarea s-a obligat să menţină contractele de garanţie existente şi/sau să
consolideze garanţiile existente;
- demersul efectuat de B.C.R.
S.A., constând în punerea în executare a contractelor de garanţie împotriva
garantului ipotecar, nu constituie o acţiune abuzivă şi nu poate fi considerată
nelegală, câtă vreme executarea silită se desfăşoară în conformitate cu prevederile
legale în materie;
- creanţele garantate de
contestator nu au fost restituite către bancă, S.C. V. S.R.L. este în
continuare debitoare către bancă, în temeiul contractelor de credit pentru care
a fost constituită garanţia de către contestator;
- este greşită interpretarea dată
de către intimata-reclamantă celor prevăzute în tranzacţia judiciară încheiată
cu S.C. V. S.R.L., întrucât, prin această tranzacţie, datoriile aferente
produselor bancare deja acordate (printre care şi creditele garantate de contestator)
au fost eşalonate la plată, astfel încât S.C. V. S.R.L. nu i s-a acordat un
produs bancar nou, astfel încât să fie necesară constituirea unor noi garanţii.
În apelul său, intervenienta S.C.
S. C. S.R.L. Bucureşti a criticat sentinţa pentru următoarele considerente:
- În mod greşit instanţa a
respins excepţia netimbrării la valoare a litigiului, cu încălcarea Deciziei
nr.32/2008 emise de Î.C.C.J. privind soluţionarea recursului în interesul
legii, formulat de Procurorul General al României (care are caracter
obligatoriu), ceea ce atrage nulitatea sentinţei nr.2212/14.12.2011, emisă de
instanţa de fond, care a acordat mai mult decât s-a cerut (plus petita);
- În subsidiar, în baza
dispoziţiilor art.295 şi art.296 Cod procedură civilă, apelanta solicită ca
instanţa de apel să judece pe fond cererea, să schimbe în tot sentinţa atacată,
ca fiind netemeinică şi nelegală şi pe cale de consecinţă să respingă cererea
reclamantei S.C. I. B. S.R.L. de radiere a ipotecilor şi tuturor sarcinilor
instituite asupra imobilului situat în oraşul Băile Govora, judeţul Vâlcea.
În motivare,
apelanta-intervenientă a arătat următoarele:
- Tribunalul Vâlcea nu a pus în
discuţia părţilor şi nu s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii
cererii de radiere ipotecă şi alte sarcini, excepţie formulată în cauză de
B.C.R. pe cale de întâmpinare şi susţinută de S.C. S.C. S.R.L. în toate fazele
procesuale, inclusiv în concluziile scrise depuse, raportat la dispoziţiile
art.32 şi 34 din Legea nr.7/2006, privind cadastrul şi publicitatea imobiliară.
Respingând excepţia inadmisibilităţii acţiunii, instanţa de fond a acordat mai
mult decât a solicitat reclamanta şi pe cale de consecinţă se invocă excepţia
nulităţii sentinţei date în cauză.
- Potrivit principiului
disponibilităţii, reclamanta prin cererea de chemare în judecată a solicitat
instanţei doar radierea ipotecii şi a tuturor sarcinilor înscrise în favoarea
B.C.R.-Sucursala Rm.Vâlcea asupra imobilului proprietatea
recurentei-interveniente, situat în localitatea Băile Govora, judeţul Vâlcea.
Reclamanta nu a cerut ca pe cale principală ca instanţa de judecată să constate
existenţa uneia dintre situaţiile prevăzute de dispoziţiile art.34 din Legea
cadastrului şi publicităţii imobiliare, astfel încât subsecvent să se pronunţe radierea.
Tribunalul ar fi trebuit să pună în discuţia părţilor excepţia
inadmisibilităţii ridicată de pârâtă, dar în schimb a respins excepţia
insuficientei timbrări ridicată de recurenta-intervenientă, calificând cererea
ca una simplă, de radiere ipotecă, fără a obliga reclamanta să timbreze la
valoare, în conformitate cu cele dispuse de Î.C.C.J. prin decizia nr.32/2008,
privind soluţionarea recursului în interesul legii formulat de Procurorul
General al României.
- Instanţa fondului nu a fost
consecventă în raport de calificarea cauzei ca fiind comercială, s-a conformat
trecând la soluţionarea cauzei în primă instanţă, deoarece litigiul era unul
comercial, în schimb a considerat că cererea nu este evaluabilă în bani, iar
instanţa a apreciat că este o simplă cerere neevaluabilă în bani, prin care
reclamanta a solicitat doar radierea ipotecilor şi sarcinilor, ceea ce ar fi
trebuit să constituie argumentul determinant pentru ca judecătorul fondului să
pună în discuţia părţilor şi să admită excepţia inadmisibilităţii acţiunii
întemeiată pe dispoziţiile art.33 şi 34 din Legea nr.7/2006 privind cadastrul
şi publicitatea imobiliară.
- Pe fond, Tribunalul Vâlcea a
dat o soluţie netemeinică şi cu aplicarea greşită a legii (calificând greşit
actul juridic în sensul că tranzacţia ar fi o novaţie), prejudiciind grav S.C.
S. C. S.R.L., sentinţa fiind dată în totală discordanţă cu realitatea.
- Nu era necesar acordul
reclamantei pentru a se încheia o tranzacţie între creditor şi împrumutat,
deoarece prin acest act se urmărea, pe de o parte încetarea unor procese pe
rol, dintre care şi cel în care reclamanta avea calitatea de contestator, iar
pe de altă parte, s-a convenit eşalonarea la plată a datoriei pe o perioadă de
5 ani.
- Încheind contractele de ipotecă
(accesorii contractului de împrumut) pentru garantarea creditelor şi
dobânzilor, reclamanta şi-a asumat o obligaţie accesorie obligaţiei principale
la care s-a angajat S.C. V. S.R.L., în sensul că atât în contractul de
împrumut, cât şi în contractul de ipotecă există clauza potrivit căreia
garanţia constituită de reclamantă încetează de drept numai în cazul în care
împrumutatul şi-a îndeplinit integral obligaţiile asumate prin contractul de
credit.
Obligaţia de garantare asumată
prin ipotecă, fiind accesorie obligaţiei principale de restituire a datoriei,
are aceiaşi soartă cu contractele de împrumut, ceea ce determină
inadmisibilitatea opţiunii, ca, ulterior încheierii ipotecii, garantul ipotecar
să condiţioneze o eşalonare la plată a datoriei de aprobarea sa, eşalonare determinată
de împrejurarea că debitorul principal a ajuns în situaţia de a nu-şi mai onora
ratele de credit şi dobânda. Eşalonarea la plată a datoriei prin intermediul
tranzacţiei i-a profitat şi reclamantei-intimate atâta timp cât a stins
litigiul privind contestaţia la executare şi a preîntâmpinat valorificarea prin
licitaţie publică a imobilului ipotecat.
- Tribunalul a constatat în mod
greşit că tranzacţia dintre B.C.R. şi S.C. V. S.R.L. „nu reprezintă doar o
simplă prelungire a duratei contractelor de credit, ci are semnificaţia unei
novaţii a obligaţiilor iniţiale prin schimbarea obiectului obligaţiei”. Fără a
analiza textul tranzacţiei încheiate de părţi, prin prisma dispoziţiilor
art.1704 şi urm. din fostul Cod civil (în vigoare la data actului), judecătorul
fondului invocă dispoziţiile art.1128-1131 Cod civil, arătând că „novaţia
reprezintă o convenţie prin care părţile sting o obligaţie veche şi o
înlocuiesc cu o obligaţie nouă”. Motivarea instanţei de judecată cât şi soluţia
dată litigiului este greşită, deoarece se încalcă dispoziţiile legii, în ceea
ce priveşte reglementarea dată de legiuitor instituţiei tranzacţiei, art.1704
şi urm. Cod civil, precum şi cele ale art.1128-1131 Cod civil.
- Tranzacţia a fost constituită
legal şi a produs efectele potrivit celor stabilite de părţi. Creditorul bancar
a încheiat cu S.C. V. S.R.L. o tranzacţie consfinţită de sentinţa
nr.5926/25.11.2005 în baza art.271 Cod procedură civilă, potrivit căreia
părţile principale ale obligaţiei – B.C.R. şi S.C. V. S.R.L. au convenit, pe de
o parte stingerea unor procese printre care se află şi contestaţia la executare
formulată de către reclamantă, iar pe de altă parte, s-a convenit eşalonarea la
plată pe o perioadă de 5 ani a datoriei care izvora din mai multe contracte de credit.
Garantul ipotecar, ca şi obligat accesoriu, nu are dreptul a interveni decât în
eventualitatea în care, datoria nefiind restituită la scadenţă şi începută
executarea silită, formulează diferitele contestaţii la executare. Dreptul de a
semna o tranzacţie cu privire la eşalonarea plăţii de către debitorul principal
şi creditorul ipotecar nu l-a avut garantul, potrivit legii, acesta nefiind
obligat decât în calitate de garant ipotecar.
- Judecătorul fondului a greşit
atunci când a constatat că tranzacţia ar fi de fapt o novaţie prin schimbarea
obligaţiei, având în vedere că părţile tranzacţiei au avut în vedere,
exprimându-se expres în acest sens, să încheie o tranzacţie care să aibă ca
efect, pe de o parte să stingă litigiile având ca obiect contestaţii la
executare de către 7 persoane fizice şi juridice din grupul garanţilor
ipotecari S.C. V. S.R.L., iar pe de altă parte, în scopul menţionat, să
eşaloneze la plată pe o nouă perioadă de 5 ani datoria, în intenţia declarată
de a profita atât împrumutatului S.C. V.
S.R.L., cât şi garanţilor ipotecari persoane fizice, care îşi vedeau executate
la acea dată imobilele.
Textul tranzacţiei convenit de
părţi şi transpus în hotărârea de expedient contrazice concluzia judecătorului
fondului cauzei că tranzacţia ar fi în realitate o novaţie prin schimbarea
obligaţiei iniţiale cu una veche, având în vedere că părţile tranzacţiei nu au
intenţionat şi nici nu au menţionat în mod expres în acest act intenţia de a
nova o obligaţie mai veche cu una nouă, iar potrivit art.1130 Cod civil
novaţiunea nu se prezumă. Dimpotrivă, părţile actului – tranzacţie au înţeles
să încheie un act, care a păstrat titlurile executorii ca izvor de obligaţii,
contractele de credit şi de garanţie, au reeşalonat la plată datoria, au
stipulat ca în caz de nerespectare a obligaţiei de plată a datoriei la noua
scadenţă, creditorul bancar va relua imediat procedurile de recuperare a
datoriilor în baza titlurilor executorii, pe care au înţeles să le menţină în
valabilitate.
- Chiar dacă s-ar interpreta în
mod forţat că tranzacţia ar fi de fapt o novaţie, chiar şi în această situaţie,
creditorul B.C.R. şi-a rezervat beneficiul garanţiilor existente, înscriind în
conţinutul tranzacţiei că S.C. V. S.R.L. recunoaşte toate titlurile executorii
la data încheierii tranzacţiei pe care banca le deţine împotriva debitoarei,
iar S.C. V. a înţeles ca să nu facă opoziţie la nicio formă de executare silită
sau faliment, în cazul în care sumele ce fac obiectul tranzacţiei devin
scadente şi nu se plătesc. Prin urmare, concluzia că tranzacţia poate fi
interpretată ca fiind o novaţie nu are suport legal şi dă o interpretare
eronată celor două instituţii juridice, cu încălcarea libertăţii de voinţă în
materia contractelor (art.942 Cod civil), aşa încât instanţa a interpretat
greşit actul dedus judecăţii, prin nesocotirea dispoziţiilor legale incidente.
- Hotărârea instanţei de fond a
fost pronunţată prin nesocotirea dreptului la un proces echitabil, iar probele
prezentate în cauză în sprijinul apărărilor părţii pârâte nu au făcut obiectul
analizei judecătorului fondului. Solicitarea S.C. S. C. S.R.L. de a se efectua
în cauză o contraexpertiză la cea efectuată în cauză a fost respinsă.
Intimata a formulat întâmpinare,
solicitând respingerea apelului formulat de S.C. S. C. S.R.L. ca tardiv şi, în
subsidiar ca nefondat şi respingerea ca nefundat a recursului formulat de
B.C.R..
Prin încheierea de şedinţă din
data de 18.04.2012, calea de atac formulată de S.C. B.C.R. a fost calificată
drept apel.
Cu privire la excepţia
tardivităţii apelului formulat de S.C. S. C. S.R.L., invocată prin întâmpinarea
depusă de intimată la fila 51 din dosar, Curtea reţine că aceasta este
neîntemeiată.
Astfel, apelul formulat de S.C. S.C.
S.R.L. a fost transmis prin poştă şi înregistrat la data de 2.03.2012, în
condiţiile în care deşi prima instanţă a luat act de schimbarea sediului S.C. S.C.
S.R.L.şi a menţionat corect în preambul şi dispozitiv sediul din Bucureşti, sector
5, în mod greşit a comunicat această sentinţă la vechea adresă din Bucureşti.
Prin urmare, în lipsa unei
comunicări valabile a sentinţei pronunţate, apelul formulat la 2.03.2012 şi
motivat la 13.03.2012 apare ca fiind
făcut în termen.
Analizând cu prioritate
excepţiile invocate în apelul formulat de S.C. S. C. S.R.L., Curtea reţine că excepţia
netimbrării nu mai poate fi repusă în discuţie, întrucât prin încheierea din
data de 2.02.2012 Curtea de Apel Piteşti a admis cererea de reexaminare
formulată de S.C. I.B. S.R.L., constatând că obiectul litigiului este
susceptibil de o taxă judiciară de timbru fixă.
În ceea ce priveşte excepţia
inadmisibilităţii, Curtea apreciază că, pentru analiza acesteia este necesară
cercetarea unor argumente comune cu fondul cauzei, astfel încât va fi unită cu
fondul, în temeiul art.137 alin.2 Cod procedură civilă, argumentele invocate de
apelantă în susţinerea sa urmând a fi analizate în cadrul examinării motivelor
de apel.
Prin decizia nr.31/A-C din 16 mai
2012, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de
contencios administrativ şi fiscal, au fost admise apelurile formulate de
pârâta Banca Comercială Română, şi de către intervenienta S.C. S.C. S.R.L..,
împotriva sentinţei nr.2212/14 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea,
Secţia a II-a civilă în dosarul nr.3889/90/2010, intimate fiind pârâta Banca
Comercială Română S.A. - sucursala Vâlcea, şi reclamanta S.C. I. B. S.R.L.
A fost schimbată sentinţa în
sensul respingerii acţiunii.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a
reţinut că, prin contractul de garanţie reală imobiliară nr.463h/1 din
8.04.2003, autentificat sub nr.1442 de BNP M. M. din Rm.Vâlcea şi înscris în
cartea funciară nr.214 a localităţii Băile Govora sub nr.5033/9.04.2003,
intimata reclamantă S.C. I. B. S.R.L., în calitate de garant ipotecar a
constituit o ipotecă de rang I în favoarea B.C.R. S.A., asupra bunului imobil,
spaţiu comercial, situat în intravilanul oraşului Băile Govora, judeţul Vâlcea.
Prin acest contract,
intimata-reclamantă s-a obligat să garanteze obligaţia de rambursare a
creditului în sumă de 125.000 euro şi dobânzile aferente, acordat de B.C.R.
Sucursala Vâlcea societăţii V. S.R.L. în baza actului adiţional
nr.463h/8.04.2003 la contractul de credit nr.463/8.05.2001, prin ipoteca de
rangul I asupra acestui imobil, obligându-se totodată că nu înstrăineze imobilul
până la stingerea oricăror obligaţii de plată faţă de bancă.
În contract se arată că
„societatea girantă se obligă să garanteze creditul şi dobânzile aferente şi în
cazul prelungirii contractului de credit prin acte adiţionale”.
Prin contractul de ipotecă
nr.5/12/15337/30.06.2004, înscris în cartea funciară nr.214 a localităţii Băile
Govora, număr cadastral 557, sub nr.7872 şi 7873/1.07.2004, reclamanta-intimată
S.C.I. B. S.R.L. a constituit în favoarea B.C.R. S.A., ca o garanţie pentru
rambursarea de către S.C. V. S.R.L. a tuturor sumelor datorate sau ce urmează a
fi datorate în conformitate cu contractul de credit bancar
nr.12/15337/30.06.2004, o ipotecă de rang II asupra aceluiaşi imobil.
La pct.10 din acest contract se
arată că „obligaţiile rezultate din prezentul contract de ipotecă încetează de
drept numai în cazul în care împrumutatul şi-a îndeplinit integral obligaţiile
asumate prin contractul de credit bancar nr.12/15337/30.06.2004.
Prin tranzacţia încheiată la data
de 25.11.2005, între B.C.R. şi S.C. V. S.R.L., de care Judecătoria Rm.Vâlcea a
luat act prin sentinţa nr.5926/25.11.2005, între părţi, respectiv între
creditoarea B.C.R. şi debitoarea principală S.C. V. S.R.L., a intervenit o
conciliere asupra sumei totale datorate de debitoare, respectiv 7.393.685,04
lei, la pct.3 „Obiectul tranzacţiei” stipulându-se că: „S.C. V. S.R.L. se va
angaja, irevocabil şi necondiţionat, să ramburseze creditul în sumă de
6.218.996,39 lei şi să achite dobânzile şi creanţele ataşate, datorate, în sold
la 30.09.2005, în sumă de 1.174.688,65 lei, conform graficului de eşalonare, ce
se va încheia între părţi”.
La pct.4.5 din tranzacţie se
arată că S.C. V. S.R.L. recunoaşte toate titlurile executorii existente la data
încheierii tranzacţiei pe care banca le deţine.
În conţinutul tranzacţiei se
enumără garanţiile existente, inclusiv cele ipotecare de rangul I, respectiv
II, constituite de intimata-reclamantă din prezenta cauză.
În esenţă, reclamanta-intimată a susţinut
că prin această tranzacţie a fost stinsă garanţia ipotecară constituită prin
cele două contracte de ipotecă, întrucât nu şi-a însuşit această tranzacţie,
care are, în opinia sa, valoarea unei novaţii.
În drept, Curtea a reţinut că
susţinerile reclamantei-intimate sunt nefondate.
Astfel, reclamanta a învestit
instanţa cu o cerere de radiere a celor două ipoteci constituite în favoarea
B.C.R.
Potrivit art.34 din Legea
nr.7/1996, în forma în vigoare la momentul investirii instanţei: „Orice
persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară
dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat
că:
1. înscrierea sau actul în
temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil;
2. dreptul înscris a fost greşit
calificat;
3. nu mai sunt întrunite
condiţiile de existenţă a dreptului înscris sau au încetat efectele actului
juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea;
4. înscrierea din cartea funciară
nu mai este în concordanţă cu situaţia reală actuală a imobilului”.
Potrivit art.33 alin.2 din
acelaşi act normativ: „Prin rectificare se înţelege radierea, îndreptarea sau
menţionarea înscrierii oricărei operaţiuni, susceptibilă a face obiectul unei
înscrieri în cartea funciară”.
Curtea a reţinut că în cauză,
reclamanta nu se încadrează în niciuna din ipotezele prevăzute de art.34 din
Legea nr.7/1996.
Astfel, reclamanta nu a susţinut
niciun moment că cele două contracte de ipotecă nu au fost valabile la momentul
încheierii lor sau că obligaţia de garanţie ar fi fost greşit calificată
(art.34 alin.1 şi 2)
În ceea ce priveşte ipotezele
prevăzute de art.34 pct.3 şi 4 din Legea nr.7/1996, Curtea nu poate reţine că
efectele celor două contracte de ipotecă ar fi încetat prin contractul de
tranzacţie din data de 25.11.2005.
Astfel, în mod nefondat se
susţine de către reclamantă că prin această tranzacţie ar fi operat o
veritabilă novaţie.
Novaţia este o convenţie prin
care părţile unui raport juridic obligaţional sting o obligaţie existentă,
înlocuind-o cu o nouă obligaţie. Specific novaţiei este faptul că, deşi
raportul juridic obligaţional se stinge, aceasta nu înseamnă încetarea
efectelor sale, ci numai transformarea lui într-un alt raport juridic
obligaţional. Obligaţia veche este înlocuită cu una nouă. Efectele obligaţiei
iniţiale se transformă, se convertesc în efecte ale obligaţiei care se naşte
prin novaţie.
Novaţia este obiectivă sau
subiectivă. Novaţia obiectivă se produce între creditorul şi debitorul iniţial,
dar în raportul juridic obligaţional se schimbă obiectul sau cauza acestuia,
spre exemplu atunci când prestaţia constând într-o sumă de bani este înlocuită
cu o altă prestaţie sau suma datorată de preţ este păstrată de cumpărător cu
titlu de împrumut. Novaţia subiectivă presupune schimbarea creditorului sau a
debitorului raportului juridic de obligaţie.
Prin urmare, novaţia nu poate
exista în lipsa unui element nou (aliquid novi) faţă de vechea obligaţie,
element nou care poate consta în schimbarea părţilor, a obiectului sau a cauzei
raportului juridic sau a unei condiţii a acestuia.
De asemenea, potrivit art.1130
din Codul civil de la 1864, aplicabil în cauză, dată fiind încheierea
contractului de tranzacţie sub imperiul acestuia, novaţia nu se prezumă, iar
voinţa de a face o novaţie trebuie să rezulte evident din act. Sub acest
aspect, intenţia părţilor de a nova (animus novandi), de a transforma vechea
obligaţie într-una nouă constituie
elementul esenţial al novaţiei.
În lipsa acestei intenţii de a
nova, existenţa celorlalte condiţii ale novaţiei nu poate duce la concluzia că
s-a realizat o novaţie. Voinţa părţilor de a nova trebuie, prin urmare, să fie
clar exprimată.
Or, din cuprinsul tranzacţiei
încheiate, nu rezultă în niciun fel că părţile ar fi intenţionat să noveze,
stingând vechile obligaţii şi înlocuindu-le cu una nouă, ci doar să
rescadenţeze creditele debitoarei, cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a arătat
în raportul de expertiză efectuat în cauză, în contabilitatea internă banca
apelantă evidenţiază plăţile pe diferite categorii de contracte, ceea ce a
permis expertului contabil să determine sumele rămase neîncasate pentru fiecare
contract şi să concluzioneze neachitarea în totalitate a obligaţiilor din cele
două contracte.
O astfel de convenţie,
într-adevăr, nu este opozabilă reclamantei garante, întrucât nu a luat parte la
aceasta, astfel încât nu-i poate dăuna. Pe de altă parte, însă, această
tranzacţie nu-i poate nici profita reclamantei, în sensul de a stinge
contractele de ipotecă constituite în favoarea creditoarei B.C.R., atâta vreme
cât intenţia părţilor tranzacţiei nu a fost în niciun caz aceea de a se renunţa
la aceste garanţii reale imobiliare.
Pe de altă parte, principiul
specialităţii ipotecii, prevăzut de art.1777 Cod civil de la 1864 (în vigoare
la momentul încheierii contractelor de ipotecă) face ca intimata-reclamantă să
nu poată fi ţinută să garanteze mai mult decât suma pe care s-a obligat a o
garanta prin contractul de ipotecă, astfel încât nu se pot reţine argumentele
intimatei în sensul că, urmare a tranzacţiei încheiate, garantează un credit
mult mai mare.
De altfel, ipoteza stabilirii
unor noi termene de scadenţă a creditului este acoperită de cuprinsul ipotecii,
întrucât în aceasta se arată că „societatea girantă se obligă să garanteze
creditul şi dobânzile aferente şi în cazul prelungirii contractului de credit
prin acte adiţionale”.
Este adevărat că tranzacţia
încheiată nu poartă denumirea de act adiţional, dar ca efecte juridice poate fi
asimilată unui act adiţional, întrucât este încheiată între aceleaşi părţi ca
şi contractul de credit şi exprimă intenţia acestora de a modifica cuprinsul
actului principal.
Prin urmare, reclamanta nu a
probat că ar fi incidentă în cauză vreuna dintre situaţiile prevăzute expres şi
limitativ de art.34 din Legea nr.7/1996 pentru a permite radierea din cartea
funciară a ipotecilor constituite.
De asemenea, reclamanta nu a
invocat plata creanţelor garantate, care ar fi condus la obligaţia băncii de a
solicita radierea ipotecii.
Curtea a reţinut că neîntrunirea
condiţiilor art.34 din Legea nr.7/1996, reprezintă o chestiune de fond, care
conduce la respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată, iar nu ca
inadmisibilă, aşa cum s-a solicitat de către apelanta S.C. S.C. S.R.L. în
motivele de apel.
Pentru aceste motive, în baza art.296 Cod procedură
civilă, cele două apeluri au fost admise, iar sentinţa schimbată în sensul
respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.