Răspundere patrimonială gestionar. Plată despăgubiri.

Răspundere patrimonială gestionar. Plată despăgubiri.

Prin Hotărârea nr.1/28.03.2008 a Consiliului de Administraţie al societăţii s-a hotărât implementarea unui sistem informatic de organizare a contabilităţii potrivit metodei cantitativ valorice.

La începutul sezonului estival 2008, reprezentantul societăţii a propus ca gestiunea să fie ţinută cantitativ valoric şi că programul de calculator a fost întocmit pentru valorificarea gestiunii după sistemul cantitativ valoric.

În sezonul estival 2009, s-a menţinut acelaşi sistem de ţinere a gestiunii cantitativ valorice, fapt ce l-a determinat să refuze funcţia de gestionar, rămânând numai pe funcţia de bucătar şef.

În vederea implementării noului sistem informatic, la nivelul societăţii a avut loc în program de pregătire a personalului implicat în operarea acestui sistem, printre cei instruiţi aflându-se şi bucătarul şef, respectiv recurentul pârât. Odată implementat noul sistem de organizare a contabilităţi după metoda cantitativ-valorică, pârâtul era obligat să folosească acest sistem de evidenţă a gestiunii.

Potrivit art.270 din Codul muncii, incident la data producerii prejudiciului, (actual art.254): „salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.

Evaluarea prejudiciului adus angajatorului se face potrivit principiilor şi normelor dreptului comun, deci ale codului civil.

În dreptul comun, evaluarea se efectuează în raport cu preţul existent în momentul în care instanţa judecătorească pronunţă hotărârea de stabilire a despăgubirilor, având la bază principiul reparării integrale a prejudiciului.

Conform O.M.F.P. 1753/2004, pentru pagubele constatate în gestiune răspund persoanele vinovate de producerea lor. Imputarea lor se va face la valoarea de înlocuire.

Art.270 din Codul muncii (actual art.254)

Art.25 din Legea nr.22/1969

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr.8192/118/2009 reclamanta S.C. S. România S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul T.F., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să oblige pârâtul la plata sumei totale de 43.403,44 lei, cu titlu de despăgubiri.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost angajatul său pe postul de bucătar-şef, iar în urma inventarierilor efectuate la gestiunea sa la datele de 07.08.2008 şi 12.09.2008, s-a constatat un minus în gestiune de 43.403,44 lei, reprezentând preţul de cumpărare al mărfurilor, adaosul comercial şi T.V.A.

Reclamanta a mai susţinut că obligaţia pârâtului era aceea de a gestiona bunurile încredinţate, atât din punct de vedere al conservării şi păstrării acestora, cât şi prin vânzarea în condiţii corespunzătoare ca sortiment, calitate şi preţ. Pentru îndeplinirea acestei obligaţii, pârâtul trebuia să întocmească documentele de intrare şi ieşire a bunurilor şi să ţină la zi raportul de gestiune, în caz contrar urmând a fi angajată răspunderea sa patrimonială .

A mai învederat reclamanta că pârâtul avea cunoştinţă de faptul că evidenţa mărfurilor în cadrul gestiunii sale se ţinea cantitativ-valoric, acest sistem de evidenţă fiind implementat şi la alte locuri de muncă similare din cadrul societăţii.

În drept, au fost invocate prevederile art. 270 alin.1 Codul muncii.

Pe această cale, pârâtul a susţinut că în perioada 2004-2008 a fost angajat al unităţii reclamante în funcţia de bucătar-şef cu gestiune, la Restaurantul P., iar în toată această perioadă gestiunea restaurantului a fost ţinută global valoric.

La începutul sezonului estival 2008 s-a propus de către un reprezentant al societăţii ca sistemul de evidenţă a gestiunii să fie cel cantitativ valoric, însă faţă de opoziţia expresă a pârâtului, s-a decis ca acest sistem să fie aplicat experimental în cursul sezonului 2008, fără a se emite vreo dispoziţie în acest sens şi fără a se modifica fişa postului.

În aceste condiţii, a subliniat pârâtul, inventarierea s-a realizat pentru o gestiune cantitativ-valorică, cu consecinţa constatării unor minusuri la anumite categorii de mărfuri, dar şi plusuri la alte categorii, fără a se face compensările corespunzătoare. În plus, dacă s-ar fi acordat în mod corect perisabilităţile legale, gestiunea nu ar fi înregistrat lipsuri.

Raportul de expertiză contabilă a fost efectuat iniţial de expert M.D., desemnat pe baza acordului părţilor. Faţă de modalitatea în care expertul astfel desemnat a răspuns la obiectivele impuse de instanţă, precum şi la obiecţiunile formulate de reclamantă, la termenul din 12.05.2010 a fost încuviinţată cererea reclamantei de refacere a raportului de expertiză de către un alt expert. A fost desemnată astfel, prin tragere la sorţi, expert contabil A.V., lucrarea efectuată de aceasta fiind depusă la dosar la data de 03.12.2010 şi ulterior completată, ca urmare a obiecţiunilor formulate de părţi.

Prin sentinţa civilă nr.1977 din data de 01 aprilie 2011, pronunţată în dosarul civil nr.8192/118/2009, Tribunalul Constanţa a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul SC S. ROMÂNIA SRL - SUCURSALA EFORIE NORD în contradictoriu cu pârâtul T.F.

A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 13.596,82 lei, reprezentând contravaloare prejudiciu şi la plata la plata către reclamantă a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Pârâtul a fost angajat al societăţii reclamante în funcţia de bucătar-şef cu gestiune, activitatea sa desfăşurându-se la Restaurant P.

Prin cererea de faţă, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei totale de 43.403,44 lei lei, cu titlu de lipsă în gestiune imputabilă pârâtului, acest prejudiciu fiind determinat prin compararea datelor din inventare cu cele din evidenţele contabile.

Potrivit art. 270 alin. 1 Codul muncii, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.

Răspunderea patrimonială a salariatului reprezintă deci o varietate a răspunderii civile contractuale, având aspecte particulare generate de specificul raportului juridic de muncă. Salariatul are o răspundere individuală exclusiv pentru fapta personală ilicită, aflată în legătură cu munca acestuia, săvârşită în culpă, care a produs angajatorului un prejudiciu, existând un raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

În accepţiunea art. 270 al. 1 Codul muncii, fapta ilicită cauzatoare de prejudicii susceptibilă de a atrage răspunderea patrimonială a salariatului este orice acţiune sau inacţiune săvârşită în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu atribuţiile de serviciu ale salariatului astfel cum acestea rezultă din fişa postului normale, legale sau regulament intern.

Elementele răspunderii patrimoniale trebuie dovedite, integral - în conformitate cu art. 287 Codul muncii - , de angajator, care va trebui să probeze neîndeplinirea de către salariat a unei obligaţii ce-i revenea, vinovăţia acestuia în comiterea faptei şi prejudiciul produs (care poate consta într-o diminuare a activului sau majorare a pasivului). Prin derogare de la aceste dispoziţii legale, în ipoteza răspunderii gestionarului, prin dispoziţiile art.25 din Legea nr.22/1969 se instituie o prezumţie de culpă pentru pagubele pe care le-au cauzat în gestiunea lor.

Prin gestionar, se înţelege potrivit art.1 din acelaşi act normativ, acel angajat al unui agent economic, autoritate sau instituţie publică ce are ca atribuţii principale de serviciu primirea, păstrarea şi eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosinţa sau deţinerea chiar temporară, a unui agest economic, autoritate sau instituţie publică, indiferent de modul de dobândire şi de locul unde se află bunurile.

În cauza de faţă, pârâtul nu a contestat calitatea sa de gestionar, ci a susţinut doar că evidenţa mărfurilor din gestiunea sa nu se realiza după criteriul cantitativ-valoric, fiind o gestiune global-valorică.

Distincţia dintre cele două metode de organizare a contabilităţii se regăseşte atât în reglementarea din Legea contabilităţii nr. 82/1991, cât şi în cuprinsul Ordinului Ministrului Finanţelor nr. 1850/2004 privind aprobarea Normelor metodologice de întocmire şi utilizare a registrelor şi formularelor comune pe economie privind activitatea financiară şi contabilă, în varianta anterioară abrogării prin Ordinul nr. 3512/2008 şi care era î vigoare la data constatării prejudiciului.

Potrivit art. 18 din Normele metodologice, metoda cantitativ-valorică se poate folosi pentru contabilitatea analitică a materiilor prime, materialelor consumabile, materialelor de natura obiectelor de inventar, semifabricatelor, produselor finite, produselor reziduale, mărfurilor, animalelor şi ambalajelor, iar metoda global-valorică se poate utiliza pentru contabilitatea analitică a mărfurilor şi ambalajelor din unităţile de desfacere cu amănuntul, rechizitelor de birou, imprimatelor, materialelor folosite la ambalare, materialelor de natura obiectelor de inventar, echipamentelor de protecţie în folosinţă, precum şi altor categorii de bunuri.

Art.21 stipulează că metoda cantitativ-valorică presupune ţinerea evidenţei cantitative pe feluri de stocuri în cadrul fiecărei gestiuni, iar în contabilitate - a celei cantitativ-valorice, în timp ce, potrivit art. 23, metoda global-valorică se aplică pentru evidenţa mărfurilor şi ambalajelor aflate în unităţile de desfacere cu amănuntul (magazine, restaurante, bufete etc.), iar contabilitatea analitică a mărfurilor şi ambalajelor se ţine global-valoric, atât la gestiune, cât şi în contabilitate.

Pentru determinarea în concret a sistemului de evidenţă a mărfurilor din gestiune şi pentru identificarea eventualului prejudiciu cauzat de pârât, în cauză a fost efectuată o expertiză contabilă.

La stabilirea situaţiei de fapt, instanţa nu va ţine seama de concluziile primului raport de expertiză efectuat în cauză de expert M.D., în condiţiile în care prin concluziile formulate expertul nu a lămurit aspecte pentru a căror elucidare s-a apelat la efectuarea unei lucrări tehnice. Astfel, expertul nu a determinat în concret metoda de organizare a contabilităţii utilizată de societatea reclamantă în cursul anului 2008, ci a făcut trimitere generică la textele legale ce reglementează metoda global-valorică, concluzionând în sensul că aceasta era singura metodă legală aplicabilă la nivelul unităţii reclamante. Totodată, expertul nu a ţinut seama de minusurile în gestiune stabilite de reclamantă prin cele două inventare din 07.08.2008 şi 12.09.2008, fără a motiva înlăturarea acestor mijloace de probă, reţinând în schimb un plus de gestiune de 1.278,85 lei, rezultat din raportarea la o gestiune global-valorică.

Pentru aceste considerente, apreciind că prin modalitatea în care expertul a analizat întreg materialul probator, lucrarea efectuată nu se caracterizează prin acurateţea specifică unei expertize tehnice, instanţa va înlătura concluziile raportului de expertiză întocmit de expert M.D., urmând a avea în vedere concluziile lucrării întocmite de expert A.V.

După cum s-a reţinut prin acest raport de expertiză, la nivelul S.C. S. România S.A., gestiunea a fost ţinută iniţial după metoda global-valorică. Prin Hotărârea nr. 1/28.03.2008 a Consiliului de Administraţie al societăţii, depusă la dosar, s-a aprobat însă efectuarea unor lucrări de investiţii pentru implementarea gestiunii informatizate la nivelul sucursalelor, printre acestea aflându-se şi Sucursala Eforie Nord, unde era angajat pârâtul.

În consecinţă, odată cu punerea în funcţiune a programelor informatice, în cadrul acestor sucursale s-a procedat la organizarea contabilităţii după metoda cantitativ-valorică, modificarea intervenită reflectându-se în primul rând în modalitatea de întocmire a notelor de recepţie, prin înregistrarea mărfurilor la preţ de intrare, iar nu la preţ de vânzare.

Împrejurarea că la Restaurant P. - locul de muncă al pârâtului, a intervenit în concret o atare modificare în sistemul de evidenţă a gestiunii, rezultă şi din procesul-verbal de punere în funcţiune a sistemelor de gestiune restaurant, din data de 03.06.2008. După cum reiese din înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă, în vederea implementării noului sistem informatic, la nivelul unităţii a avut loc un program de pregătire a personalului implicat în operarea acestui sistem, printre cei instruiţi aflându-se şi bucătarul-şef.

Prin urmare, a existat un act decizional aprobat la nivelul Consiliului de Administraţie prin care s-a decis schimbarea metodei de organizare a contabilităţii, noua metodă, cea cantitativ valorică, fiind aplicată şi în cadrul unităţii la care reclamantul era angajat. După cum a subliniat expertul contabil, modificarea politicii economice a societăţii reclamante începând cu data de 01.06.2008 nu poate fi considerată ca fiind intervenită după începerea exerciţiului financiar, tocmai în considerarea caracterului sezonier al activităţii desfăşurate de societate.

Totodată, trebuie subliniat că pentru a proceda la o asemenea schimbare a politicilor contabile, angajatorului nu îi era necesar acordul vreunuia dintre salariaţii cu atribuţii legate de gestionarea bunurilor societăţii, fiind suficient ca aceşti angajaţi să fie informaţi cu privire la noua procedură. Or, prin înscrisurile depuse la dosar s-a dovedit nu doar informarea angajaţilor, ci şi instruirea acestora în accesarea noului program informatic.

Pe de altă parte, prin apărările formulate pârâtul nu a susţinut neinformarea sa cu privire la aplicarea sistemului cantitativ-valoric, ci a pretins doar că aplicarea acestuia s-a realizat în lipsa unei decizii a organelor de conducere ale S.C. S. România S.A. şi în condiţiile în care nu era obiectiv posibilă aplicarea acestei metode de ţinere a gestiunii. Chiar în cuprinsul notei explicative întocmite de către pârât cu prilejul celor două inventare efectuate de societate, apărarea sa se concentrează asupra imposibilităţii de ţinere a gestiunii pe sistem cantitativ-valoric, fără a justifica în vreun fel lipsurile în gestiune ce i-au fost imputate.

Prin urmare, din analiza probelor administrate, instanţa reţine că în baza Hotărârii nr. 1/28.03.2008 a Consiliului de Administraţie al societăţii reclamante, în cadrul Restaurantului P. s-a implementat un sistem informatic de organizare a contabilităţii potrivit metodei cantitativ-valorice. Pârâtul şi-a continuat activitatea în funcţia de bucătar-şef cu atribuţii de gestionar şi după punerea în aplicare a noului sistem, deşi în condiţiile în care nu era de acord cu noile sale atribuţii ar fi putut să solicite încetarea raporturilor de muncă. În consecinţă, în temeiul art. 270 Codul muncii, pârâtul este responsabil pentru prejudiciul cauza societăţii prin lipsurile în gestiune înregistrate.

Prin raportul de expertiză contabilă întocmit de expert A.V a fost stabilită valoarea lipsurilor în gestiune ca fiind de 11.425,90 lei, la care s-a adăugat TVA de 19%, rezultând în final un prejudiciu de 13.596,82 lei.

În ce priveşte însă imputarea în sarcina pârâtului şi a adaosului comercial aferent lipsei efective din gestiune, experta a reţinut că potrivit OMFP nr. 1753/2004, imputarea lipsei în gestiune se face la valoarea de înlocuire, aceasta incluzând costul de achiziţie al bunului la data constatării pagubei, cuprins din preţul de cumpărare practicat pe piaţă, la care se adaugă taxele nerecuperabile. Or, adaosul comercial reprezintă un venit al societăţilor comerciale a cărui valoare se determină ca diferenţă dintre preţul de vânzare al mărfii către consumatorul final şi preţul de achiziţionare.

Prin urmare, fiind un venit pe care societatea îl obţine ca urmare a vânzării mărfii către consumatorul final, deci un venit eventual, adaosul comercial nu poate fi imputat gestionarului, în condiţiile în care potrivit regulilor de drept comun în materie de răspundere civilă, trebuie reparat numai prejudiciul cert, atât ca existenţă, cât şi ca posibilitate de cuantificare.

Pentru motivele expuse, instanţa apreciază că pârâtului îi revine obligaţia de plată către reclamantă a sumei totale de 13.596,82 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat în patrimoniul societăţii prin lipsa în gestiune cauzată pe durata derulării raporturilor de muncă.

În măsura admiterii acţiunii, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă pârâtul a fost obligat şi la plata către reclamantă a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată-onorariu expert.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. ”S. România” SRL – Sucursala Eforie Nord, criticând-o sub următoarele aspecte:

Prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 43.403,44 lei, reprezentând minus în gestiune.

A preciza că minusul în gestiune reprezintă preţul de cumpărare al mărfurilor, adaosul comercial şi TVA-ul, minusul fiind stabilit după întocmirea situaţiei comparative (evidenţa ţinându-se cantitativ valoric), acordarea perisabilităţilor şi efectuarea compensărilor legale.

Concluziile instanţei şi motivarea acesteia cu care nu este de acord, şi pe care le critică se referă la stabilirea cuantumului prejudiciului, solicitând atragerea răspunderii pârâtului pentru 43.403,44 lei, instanţa obligându-l la plata sumei de 13.596,82 lei.

Instanţa şi-a însuşit punctul de vedere al expertului A.V. care învederează faptul că potrivit Normelor aprobate prin O.M.F.P. nr.1753/2004, imputarea lipsei în gestiune se face la valoarea de înlocuire, aceasta incluzând costul de achiziţie al bunului la data constatării pagubei, la care se adaugă taxele nerecuperabile.

Ordin enunţat de instanţă numai parţial dar şi aşa neaprofundat finalmente.

Pentru edificarea instanţei de recurs citează prevederea din Normele privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de activ şi pasiv pct.50 alin.3 aprobat prin O.M.F.P. nr.1753/22.11.2004, astfel:

„Prin valoarea de înlocuire, se înţelege costul de achiziţie al unui bun cu caracteristici şi grad de uzură similare celui lipsă în gestiune la data constatării pagubei, care va cuprinde preţul de cumpărare practicat pe piaţă, la care se adaugă taxele nerecuperabile, inclusiv TVA, cheltuielile de transport, aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de utilitate sau pentru intrarea în gestiune a bunului respectiv”.

Recursul pârâtei referitor la cuantumul sumei de 43.403,44 lei pentru care trebuie atrasă răspunderea materială a lui T.F. este impus şi de prevederile art.3 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal care precizează că: „În materie fiscală dispoziţiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative în caz de conflict între acestea aplicându-se dispoziţiile Codului Fiscal” coroborate acestea şi cu prevederile art.14 din Legea nr.82/1991 al Contabilităţii.

Reluând şi precizările din normele aprobate prin O.M.F.P. nr.1753/2004 constată că toate cheltuielile ce trebuie luate în considerare la calculul valorii de înlocuire a mărfii sunt cheltuieli nerecuperabile şi urmează a fi reţinute în sarcina pârâtului.

Totalizând sumele care nu au fost luate în calcul de instanţa de fond de 29806,62 lei (17.824,56 lei + 11982,06 lei) şi dovedind că acestea reprezintă cheltuieli nerecuperabile solicită obligarea pârâtului şi la plata sumei de 29806,62 lei.

Împotriva aceleaşi hotărâri a declarat recurs şi pârâtul T.F., criticând-o sub următoarele aspecte:

Hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, contrară probelor administrate în cauză şi prevederilor legale aplicabile în materie.

Astfel, potrivit prevederilor cuprinse în O.M.F.P. nr.1752/2005, fiecare societate comercială trebuie să stabilească şi să respecte politici contabile pentru operaţiunile derulate. Modificarea politicilor contabile este permisă numai dacă acest lucru este cerut de lege sau are ca rezultat informaţii mai relevante ori mai credibile referitoare la operaţiunile entităţii.

Este adevărat că la începutul anului 2008 reclamanta a intenţionat să modifice politicile sale contabile, în sensul de a nu renunţa la sistemul global valoric şi a se trece la cel cantitativ valoric, însă nu a materializat această intenţie.

Astfel, ambele rapoarte de expertiză contabilă efectuate în cauză au reţinut că reclamanta nu a prezentat vreo hotărâre ori decizie a Consiliului de Administraţie privind schimbarea politicii economice în anul 2008 sau pe parcursul acestui an.

Pe de altă parte, nu s-a prezentat nici un document din care să rezulte că s-ar fi efectuat instruirea personalului implicat pentru a se trece de la metoda de evidenţă global valorică la cea cantitativ valorică.

Fişa postului pârâtului, depusă la dosar, evidenţiază numai atribuţii de evidenţă a stocurilor conform metodei global valorice, iar nu a celei cantitativ valorice.

Singurul document prezentat expertului A.V. îl constituie procesul verbal datat 03 iunie 2008 privind punerea în funcţiune a „sistemelor de gestiune restaurant”, care nu este de natură a demonstra că reclamanta a modificat politica sa contabilă în sensul trecerii la sistemul de evidenţă cantitativ valorică, iar deosebit de relevant îl constituie aspectul că eventuala trecere la sistemul de evidenţă contabilă cantitativ valorică nu a fost adusă la cunoştinţă pârâtului.

În condiţiile în care pârâtul nu a cunoscut că evidenţa contabilă trebuie ţinută în sistem cantitativ valoric, acesta a continuat să întocmească documente specifice evidenţei global valorice.

Pentru a fi antrenată răspunderea materială a pârâtului trebuie să se dovedească existenţa culpei acestuia în producerea unui eventual prejudiciu; ori în cauză nu s-a făcut dovada existenţei vinovăţiei pârâtului în neţinerea evidenţei gestiunii sale în sistem cantitativ valoric.

Cunoscând că evidenţa gestiunii sale este ţinută în sistem global valoric, pârâtul nu s-a îngrijit să evidenţieze consumul pe fiecare produs folosit în restaurant.

Solicită totodată să se constate că în raport de sistemul global valoric, ambele expertize efectuate în cauză au stabilit un plus la inventarul pe anul 2008 în sumă de 1.735,40 lei.

Analizând sentinţa recurată din prisma criticilor formulate, curtea a respins recursurile ca nefondate pentru următoarele considerente:

Cu privire la recursul reclamantului:

La nivelul Consiliului de Administraţie al pârâtei a existat un act decizional prin care s-a hotărât schimbarea metodei de organizare a contabilităţii, noua metodă cantitativ-valorică fiind aplicată şi în cadrul unităţii în care pârâtul este angajat.

Astfel, prin Hotărârea nr.1/28.03.2008 a Consiliului de Administraţie al societăţii s-a hotărât implementarea unui sistem informatic de organizare a contabilităţii potrivit metodei cantitativ valorice.

De altfel, chiar prin întâmpinarea formulată pârâtul a arătat că la începutul sezonului estival 2008, reprezentantul societăţii a propus ca gestiunea să fie ţinută cantitativ valoric şi că programul de calculator a fost întocmit pentru valorificarea gestiunii după sistemul cantitativ valoric.

Prin urmare, susţinerile pârâtului că nu ar fi existat o decizie a Consiliului de Administraţie pentru introducerea acestui sistem de ţinere a gestiunii şi că nu ar fi avut cunoştinţă de introducerea acestui sistem sunt nefondate.

În vederea implementării noului sistem informatic, la nivelul societăţii a avut loc în program de pregătire a personalului implicat în operarea acestui sistem, printre cei instruiţi aflându-se şi bucătarul şef, respectiv recurentul pârât, astfel cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul de fond.

Împrejurarea că la Restaurantul „P” – locul de muncă al pârâtului a intervenit în concret modificarea sistemului de evidenţă a gestiunii rezultă şi din procesul verbal de punere în funcţiune a sistemelor de gestiune restaurant din data de 03.06.2008.

Din fişa postului pârâtului nu rezultă faptul că acesta trebuia să ţină evidenţa gestiunii după metoda global-valorică, astfel cum susţine prin cererea de recurs.

Odată implementat noul sistem de organizare a contabilităţi după metoda cantitativ-valorică, pârâtul era obligat să folosească acest sistem de evidenţă a gestiunii.

Din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză de expert contabil A.V. rezultă că valoarea lipsurilor în gestiune este de 11.425,90 lei la care se adaugă TVA 19% rezultând suma de 13.596,82 lei.

În mod corect prima instanţă nu a luat în considerare raportul de expertiză contabilă efectuat de expert contabil M.D., prin care concluzionează că a existat un plus în gestiune şi că nu există un prejudiciu creat de pârât, întrucât acest expert a ţinut cont de metoda global-valorică de ţinere a gestiunii care a fost folosită iniţial şi nu de metoda cantitativ valorică implementată ulterior şi pe care pârâtul trebuia să o aplice.

De asemenea, plusul la inventar de 1.735,40 lei a rezultat la o gestiune global-valorică şi nu cantitativ valorică, astfel încât nu poate fi luat în considerare.

Cu privire la recursul pârâtei:

Prima instanţă a făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

Potrivit art.270 din Codul muncii, incident la data producerii prejudiciului, (actual art.254): „salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.

Evaluarea prejudiciului adus angajatorului se face potrivit principiilor şi normelor dreptului comun, deci ale codului civil.

Conform O.M.F.P. 1753/2004 pentru pagubele constatate în gestiune răspund persoanele vinovate de producerea lor.

Imputarea lor se va face la valoarea de înlocuire.

Prin valoarea de înlocuire se înţelege costul de achiziţie al unui bun cu caracteristici şi grad de uzură similare celui lipsă în gestiune la data constatării pagubei care va cuprinde preţul de cumpărare practicat pe piaţă, la care se adaugă taxele nerecuperabile, inclusiv TVA, cheltuieli de transport, aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de utilitate sau pentru intrarea în gestiune a bunului respectiv.

Adaosul comercial reprezintă un venit al societăţii comerciale, a cărui mărime se determină ca diferenţă dintre preţul de vânzare al mărfii către consumatorul final şi preţul de achiziţionare a bunului respectiv.

Fiind un venit pe care societatea îl obţine ca urmare a vânzării mărfii către consumatorul final deci un venit eventual, adaosul comercial nu poate fi imputat gestionarului.

În ceea ce priveşte celelalte cheltuieli nerecuperabile, acestea nu au fost identificate de către expert, iar recurenta nu a depus înscrisuri pentru dovedirea lor, ori prejudiciul trebuie să fie cert, stabilit pe baza unor date economice concrete, simplul calcul aritmetic depus de recurentă nefiind suficient.

Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art.312 Cod procedură civilă, curtea a respins recursurile ca nefondate.

Decizia civilă nr. 123/CM/13.02.2012

Dosar nr. 8192/118/2009

Judecător redactor Jelena Zalman