avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 
Proportia culpei părtilor în producerea unui accident de circulatie. Imposibilitatea cenzurării în recurs. Chestiune de apreciere, iar nu de legalitate.Motiv de recurs doar în situatia în care neretinerea sa ar conduce la pronuntarea unei hotărâri greşite de condamnare sau achitare
 
Curtea de Apel Cluj, Sectia penală şi de minori, decizia nr. 87/R din 23 ianuarie 2013
 
Judecătoria Baia Mare prin sentinta penală nr. 2098 din 28 septembrie 2012 a condamnat pe inculpatul A.T.D., pentru săvârşirea infractiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal cu retinerea art. 74 alin. 1 lit. a şi c, alin. 2 Cod penal ­76 lit. e Cod penal şi cu incidenta prevederilor art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, la pedeapsa amenzii de 1500 lei.
S­a atras atentia inculpatului asupra prevederilor art. 63 ind. 1 Cod penal.
În temeiul art. 14 Cod procedură penală, art. 999 Cod civil, a obligat inculpatul să plătească: părtii civile R.A. suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale; părtii civile Spitalul Judetean de Urgentă Baia Mare cu sediul în Baia Mare, str. G. Coşbuc, nr. 31, jud. Maramureş, suma de 1268,14 lei reprezentând cheltuieli ocazionate cu asistenta medicală acordată părtii vătămate R.A..
S­a constatat faptul că în cauză a fost citată în calitate de asigurător SC O.V.I.G. SA.
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a obligat inculpatul să plătească suma de 1200 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunta această solutie, prima instantă a retinut în fapt următoarele:
La data de 12.07.2009, în jurul orei 22:00, inculpatul A.T.D. se deplasa la volanul autoturismului marca Dacia Logan, pe DE 58, pe directia Baia Mare­Seini, fiind însotit în autoturism de martora I.O.R., care ocupa bancheta din dreapta fată şi de martora C.E., care se afla pe bancheta din spate, în partea dreaptă.
În localitatea Tăutii Măgherăuş, în apropierea intersectiei cu strada nr. 51, în dreptul imobilului cu nr. 296/A, inculpatul l­a observat pe partea vătămată R.A., care a pătruns grăbit pe carosabil, la o distantă de aproximativ 3,6 m de trecerea pentru pietoni marcată şi semnalizată corespunzător, încercând să traverseze din spre dreapta spre stânga a directiei de deplasare a autoturismului.
Inculpatul a încercat să­l ocolească pe partea vătămată, care se afla în apropierea axului drumului public, efectuând un viraj spre stânga, dar nu a reuşit să evite impactul. Autoturismul condus de inculpat a acroşat piciorul drept al părtii vătămate, care a fost prins între roată şi aripa din fată dreapta, prin răsucire, iar apoi partea vătămată a fost lovit cu oglinda exterioară şi trântit pe carosabil.
În urma impactului, partea vătămată R.A. a suferit leziuni traumatice, printre care şi o „fractură cominutivă 1/3 medie ambele oase gambă dreaptă cu deplasare deschisă tip II”, care a necesitat pentru vindecare mai multe interventii chirurgicale şi un număr totala de 140­150 zile de îngrijiri medicale, conform Certificatului medico­legal nr. 780/21.07.2009 al Serviciului Medico­Legal Judetean Baia Mare, completat la data de 15.09.2009 şi la data de 28.01.2011.
După producerea accidentului de circulatie atât inculpatului cât şi părtii vătămate le­au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din Buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 190616 din 12.07.2009 al Serviciului Medico­Legal Judetean Baia Mare, a rezultat că la ora recoltării – 23:25, inculpatul A.T.D. avea alcoolemia zero, iar din Buletinul de analiză toxicologică­alcoolemie nr. 190615/12.07.2009 al Serviciului Medico­Legal Judetean Baia Mare, rezultă că partea vătămată R.A. avea o alcoolemie de 1,65 g%o la ora 22:40.
Prin Raportul de expertiză tehnică judiciară din data de 16.11.2010 s­a stabilit faptul că accidentul rutier putea fi evitat atât de inculpat, dacă ar fi circulat cu viteza legală de 50 km/h în localitate, cât şi de partea vătămată, în conditiile în care acesta s­ar fi asigurat înainte de a începe traversarea.
Din Suplimentul raportului de expertiză tehnică judiciară, a rezultat că viteza cu care circula autoturismul marca Dacia Logan, condus de inculpatul A.T.D., la momentul aparitiei părtii vătămate R.A. pe carosabil, era de 81 km/h.
În drept:
Fapta inculpatului A.T.D., astfel cum a fost probată şi recunoscută, întruneşte elementele constitutive ale infractiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal cu retinerea art. 74 alin. 1 lit. a şi c, alin. 2 Cod penal ­76 lit. e Cod penal şi cu incidenta prevederilor art. 320 ind. 1 Cod procedură penală.
Instanta a retinut drept cauzalitate a procedurii accidentului de circulatie culpa concurentă a inculpatului (evaluată 50%) cu a părtii vătămate (apreciată 50%).
Astfel, culpa inculpatului în producerea accidentului de circulatie constă în nerespectarea prevederilor art. 49 alin. 1 din OUG 195/2002, art. 121 alin. 1 şi ale art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, care îl obligau să circule cu viteza legal admisă pe sectorul respectiv de drum şi să acorde prioritate de trecere părtii vătămate, aflată în traversarea drumului public prin loc amenajat, marcat şi semnalizat corespunzător.
Culpa concurentă a părtii vătămate în producerea accidentului de circulatie a constat în ignorarea dispozitiilor art. 72 alin. 3 din OUG 195/2002 şi ale art. 167 alin. 1 lit. d din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, care impuneau să traverseze drumul public perpendicular pe axa acestuia şi numai după ce s­ar fi asigurat că o poate face fără a se pune în pericol pe el şi pe ceilalti participanti la trafic.
Vinovătia inculpatului pentru săvârşirea infractiunii ce i­a fost retinută în sarcină a fost pusă în evidentă prin administrarea următoarelor mijloace de probă: proces­verbal de sesizare din oficiu, proces­verbal de cercetare la fata locului, schita locului accidentului, planşa cu fotografii judiciare ce reprezintă aspecte de la cercetarea la fata locului, proces­verbal de verificare a stării tehnice a autovehiculului implicat în accident, Certificatul medico­legal nr. 780/21.07.2009 al Serviciului Medico­Legal Judetean Baia Mare şi completările din data de 15.09.2009 şi 28.01.2011, Buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 190616 din 12.07.2009 al Serviciului Medico­Legal Judetean Baia Mare privind pe inculpatul A.T.D., Buletinul de analiză toxicologică­alcoolemie nr. 190615/12.07.2009 al Serviciului Medico­Legal Judetean Baia Mare privind pe partea vătămată R.A., Raport de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert tehnic judiciar şi supliment la expertiză, declaratiile martorilor I.O.R., D.B.M., C.M.V., J.C.N., M.D.I., R.M., C.E., precum şi propriile declaratii detaliate ale inculpatului.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanta a avut în vedere dispozitiile art. 72 Cod penal respectiv: lipsa antecedentelor penale, pericolul social concret al faptei şi urmarea acesteia, precum şi atitudinea inculpatului în raport cu autoritătile judiciare, parte din aceste aspecte fiind retinute şi ca circumstante atenuante judiciare în favoarea inculpatului conform art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cod penal.
Culpa concurentă a părtii vătămate în producerea accidentului de circulatie se va reflecta în situatia juridică a inculpatului prin retinerea acesteia şi ca circumstantă judiciară atenuantă prevăzută de art. 74 alin. 2 Cod penal.
În raport de circumstantele concrete ale cauzei, instanta a apreciat faptul că aplicarea unei pedepse pecuniare substantiale este considerată suficientă şi potrivită pentru satisfacerea nevoilor de apărare socială.
Dat fiind faptul că în spetă a fost stabilită răspunderea civilă delictuală în sarcina inculpatului pentru fapta sa ilicită cauzatoare de prejudicii, acesta va fi tinut la dezdăunări materiale şi daune morale ce vor fi reduse la nivelul de proportionalitate a culpei retinută în sarcina sa.
Astfel, partea civilă R.A. este îndrituit să reclame plata de daune morale pentru suferinta fizică şi psihică cauzată, urmare a leziunilor pricinuite de inculpat, într­un cuantum proportional cu numărul de zile de îngrijiri medicale acordate în vederea vindecării şi luând în considerare culpa proprie şi concurentă a părtii vătămate în producerea accidentului de circulatie.
În aceiaşi măsură inculpatul va fi tinut la plata unor despăgubiri corespunzătoare către partea civilă Spitalul Judetean de Urgentă Baia Mare, ce va fi îndestulată în conformitate cu principiul reparării integrale a pagubei pentru cheltuielile de spitalizare avansate cu acordarea asistentei medicale părtii vătămate R.A., al căror cuantum va fi redus proportional cu culpa inculpatului.
Fiind în culpă procesuală inculpatul va suporta cheltuielile judiciare avansate de stat în procesul penal.
Împotriva acestei sentinte au declarat recurs partea civilă R.A. si asiguratorul
O.V.I.G. S.A. ­Sucursala Alba. Partea civilă R.A. nu a depus la dosar motivele scrise şi nici nu s­a prezentat în fata Curtii pentru a le sustine oral.
Asigurătorul O.V.I.G. S.A. ­Sucursala Alba prin motivele de recurs depuse la f.18, a solicitat reducerea cuantumului daunelor morale acordate părtii civile R.A., acestea fiind excesive raportat la natura infractiunii comise de inculpat şi consecintele suferite de victimă.
Cu privire la recursul părtii civile:
În ce priveşte culpa comună de 50% în sarcina inculpatului A.T.D. şi de 50% în sarcina recurentului R.A., Curtea a constatat că atât prin prisma cazurilor de casare prevăzute de lege la momentul exercitării căii de atac a recursului, cât şi a celor existente de lege lata, proportia culpei părtilor în producerea unui accident de circulatie, soldat cu vătămarea integritătii corporale sau a sănătătii unei persoane, nu poate fi cenzurată în calea de atac a recursului, căci aceasta reprezintă o chestiune de apreciere, iar nu una de legalitate.
De asemenea, împrejurarea că nu s­ar fi retinut şi procentul de culpă al părtii civile R.A. corect, în producerea accidentului, nu reprezintă o gravă eroare de fapt, căci aceasta este avută în vedere ca motiv de recurs doar în situatia în care neretinerea sa ar conduce la pronuntarea unei hotărâri greşite de condamnare sau achitare, ceea ce nu este cazul în spetă, căci şi în situatia în care s­ar retine o culpă comună a părtilor, cum s­a şi stabilit de altfel, vinovătia inculpatului ar fi indubitabilă iar hotărârea de condamnare, legală.
Referitor la modificarea cuantumului despăgubirilor solicitate, Curtea constată că atât potrivit cazurilor de casare prevăzute de lege la data formulării căii de atac de către partea civilă, cât şi potrivit celor prevăzute de lege lata, cuantumul despăgubirilor civile nu poate fi modificat în recurs decât în ce priveşte despăgubirile materiale, iar nu şi cele morale, care se stabilesc prin apreciere de către instantele investite cu judecarea fondului, şi numai în măsura în care se poate vorbi despre o gravă eroare de fapt cu referire la latura civilă a cauzei, respectiv de existenta unei contradictii evidente, esentiale şi necontroversate între probele administrate în cauză şi ceea ce retin instantele în hotărârile recurate, ceea ce nu este cazul în spetă.
Aşa cum se arată şi în practica constantă a instantei supreme „stabilirea cuantumului daunelor morale presupune o apreciere, în raport de criterii precum consecintele negative suferite de victimă în plan fizic şi psihic, importanta valorilor sociale lezate, măsura în care au fost atinse aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecintele vătămării, măsura în care victimei i­a fost afectată situatia familială, profesională şi socială. Prin urmare, critica cu privire la majorarea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, respectiv procesul de apreciere ce caracterizează prejudiciul nepatrimonial, fiind în afara unei realităti materiale, nu poate fi examinată prin prisma cazului de casare prevăzut de art.3859 alin.1 pct.18 C.proc.pen., deoarece eroarea gravă de fapt presupune existenta şi constatarea unei greşeli grave, deci esentială şi evidentă, în stabilirea, pe bază de probe, a faptelor ce fundamentează solutia”.
Din vastul material probator ataşat dosarului, rezultă că instanta de fond a luat în considerare la pronuntarea solutiei de condamnare a inculpatului, atât culpa acestuia, cât şi a părtii civile R.A..
Prin urmare, atât din perspectiva criticilor formulate de recurent cât şi a cazurilor de casare care ar putea fi luate în considerare din oficiu, hotărârea pronuntată este legală şi temeinică, sens în care recursul părtii civile va fi respins ca nefondat, conform art.38515 pct.1 lit.b C.proc.pen.
Văzând disp.art.192 alin.2 C.proc.pen. recurentul va plăti statului 300 lei cheltuieli judiciare.
Cu privire la recursul asigurătorului
Prin art.48 din Legea 136/1995 modificată, se prevede că „persoanele fizice sau juridice care au în proprietate autovehicule supuse înmatriculării în România sunt obligate să le asigure pentru cazurile de răspundere civilă, ca urmare a pagubelor produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul României şi să mentină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare, iar pe de altă parte, acesta atestă existenta asigurării de răspundere civilă pentru prejudiciile produse tertilor prin accidente de autoturisme.” Aceste prevederi legale impun obligativitatea încheierii şi mentinerii valabilitătii contractelor de asigurare, în scopul eliberării persoanelor fizice şi juridice de riscurile de a acoperi pagubele produse prin folosirea autovehiculelor pe care le au în proprietate.
Drepturile persoanelor prejudiciate prin accidente „se pot exercita şi direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligatiei acestuia, cu citarea obligatorie a celui răspunzător de producerea pagubei”.
Conform art.54 alin.4 din Legea 136/1995 modificată, „în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, asiguratii sunt obligati să se apere în proces, iar citarea asiguratorului este obligatorie.” De aici rezultă vointa legiuitorului de a limita pozitia procesuală a societătii de asigurare la calitatea sa de asigurător, care îi oferă suficiente posibilităti de apărare atât în nume propriu, cât şi prin subrogare în drepturile asiguratului.
Este de observat că din nicio prevedere a legii mentionate nu rezultă că societatea de asigurare ar avea o altă calitate procesuală decât aceea de asigurator, aşa cum este ea denumită repetat în cuprinsul legii, după cum nici dispozitiile din codul de procedură penală, coroborate cu cele ale Codului civil, nu impun să se considere că, în asemenea cazuri, societatea de asigurare ar avea calitatea de parte responsabilă civilmente.
Caracterul limitat, derivat din contract, al obligatiei asumate de societatea de asigurare exclude asimilarea pozitiei sale, cu calitatea de parte responsabilă civilmente sau de garant, cât timp nicio prevedere legală nu permite o astfel de interpretare.
Pe de altă parte, în art.23 şi 24 C.pr.pen. asiguratorul nu este mentionat ca fiind parte în procesul penal, ci doar partea vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente şi inculpatul sunt identificate în acest sens. Pe cale de consecintă, asiguratorului nu­i pot fi aplicabile dispozitiile art.15 şi 16 C.pr.pen., care prevăd că acea constituire de parte civilă se poate realiza în fata instantei de judecată până la citirea actului de sesizare. (norme de care pot beneficia partea civilă şi partea responsabilă civilmente)
Natura juridică a obligatiei pe care şi­o asumă societatea de asigurare prin încheierea contractului cu asiguratul este total diferită de răspunderea pentru fapta altuia, reglementată prin art.1000 alin.1 din Codul civil, precum şi de răspunderea comitentilor pentru prejudiciul cauzat de prepuşii lor, la care se referă alin.3 al aceluiaşi articol.
Pe de altă parte, nici nu se poate considera că răspunderea civilă a asiguratorului pentru prejudiciul cauzat de asigurat a fost reglementată prin dispozitie specială a legii civile, deoarece prin Legea 136/1995 s­a prevăzut obligativitatea citării societătii de asigurare în calitate de „asigurător de răspundere civilă” fără a se face trimitere la vreo dispozitie care să permită să i se atribuie calitatea de partea responsabilă civilmente sau de garant.
Aşadar, din analiza dispozitiilor legale şi a principiilor de drept enuntate mai sus, rezultă că, în cazul producerii unui accident de circulatie, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s­a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă repararea pagubei bazată pe art.998 C.civ. – temei delictual – cu cea contractuală a asiguratorului, bazată pe contractul de asigurare încheiat în conditiile reglementate prin Legea 136/1995 modificată.
Pe cale de consecintă, rezultă că societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă, dar nu este parte în proces conform art.23,24 C.pr.pen. şi care să impună din partea instantei constituirea sa, ca parte civilă sau responsabilă civilmente în temeiul art.15 şi 16 C.pr.pen. până la citirea actului de sesizare. Introducerea ei în cauză se rezumă în realitate la opozabilitatea hotărârii judecătoreşti fată de asigurator.
Curtea retine că nu se impune reducerea daunelor morale în favoarea părtii civile R.A., întrucât instanta de fond la stabilirea lor a tinut cont de realitatea pagubei încercată de victimă şi caracterul rezonabil al sumelor solicitate.
În spetă, s­a dovedit culpa comună a inculpatului şi a părtii civile în producerea accidentului rutier, probele ştiintifice şi testimoniale atestând indubitabil această asertiune.
Pentru motivele ce preced, se va respinge ca nefondat recursul declarat de asigurator, în baza art.38515 pct.1 lit.b C.pr.pen.
Văzând disp.art.192 alin.2 C.proc.pen. recurentul va plăti statului 300 lei cheltuieli judiciare. (Judecător Delia Purice)