Procesul verbal al comisiei
pentru analizarea şi repartizarea spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de
locuinţă, nu reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter individual
în înţelesul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, privind
contenciosul administrativ.
Legea nr. 554/2004, privind contenciosul
administrativ, art. 2 alin. 1 lit. c
Act administrativ în sensul
dispoziţiilor art., 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, este un act
unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în
regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a
executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi
juridice.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia a
II-a civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal,
Sentinţa nr. 5011 din 7 noiembrie 2012.
Prin sentinţa nr. 1185 din data de 15 iunie 2012 pronunţată de
Tribunalul Prahova - Secţia a II-a
civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca neîntemeiată
excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta
SC M SRL, în contradictoriu cu
pârâţii Municipiul Ploieşti prin Consiliul Local Ploieşti, Comisia pentru Analizarea
şi Repartizarea Spaţiilor cu altă Destinaţie decât aceea de Locuinţă.
Pentru a hotărî astfel,
tribunalul a reţinut că prin încheierea de şedinţă din data de 21.12.2011,
pronunţată în dosarul nr. 150/105/2011, Tribunalul Prahova a înaintat, spre
competentă soluţionare, excepţia de nelegalitate invocată de pârâtă, împotriva procesului
verbal din data de 16.03.2009 al Comisiei pentru analizarea si repartizarea
spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, comisie din cadrul
Consiliului Local al Mun. Ploieşti, prin care s-a hotărât neprelungirea
contractului de închiriere încheiat cu SC M SRL, având în vedere prevederile
Legii nr. 215/2001, în conformitate cu care imobilul va fi valorificat prin
licitaţie publică.
Se reţine că în cauză instanţa de
fond a constatat că scopul legii nu a fost eludat sau încălcat prin procesul verbal
atacat, având în vedere în primul rând prevederile legale mai sus citate cât
şi faptul că, în lipsa acestora,
reclamanta nu a făcut dovada unui abuz de drept, astfel cum a învederat, prin
încheierea, de exemplu, de către autoritatea publică a unui contract de
închiriere cu o altă persoană în condiţii mult mai dezavantajoase decât cele în
care l-ar fi încheiat cu aceasta, dovedind astfel caracterul neoportun al
refuzului de a prelungi contractul de închiriere care se derulase anterior
pentru spaţiul din care s-a solicitat evacuarea sa.
Oricum, se arată prin hotărâre,
prevederile art. 3 din Contractul de închiriere invocate de reclamantă
referitoare la prelungirea acestuia, reglementează o posibilitate a părţilor,
în situaţia existenţei unui acord de voinţă în acest sens, iar nicidecum o
obligaţie a autorităţii, în situaţia notificării de către chiriaş a intenţiei
de prelungire.
Reţinând şi faptul că instanţa de contencios
administrativ este ţinută de limitele investirii, inclusiv în cazul în care a fost
sesizată cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate, potrivit art. 129 C.p.c., în urma
cercetării legalităţii procesului verbal, tribunalul, în baza art. 4 din Legea
nr. 554/2004, a respins excepţia ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat
recurs reclamanta SC M. SRL, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi pct.
9 Cod procedură civilă, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie
În primul rând, consideră că
instanţa de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, fiind astfel incident motivul
de recurs reglementat de dispoziţiile ar. 304 pct. 6 din Codul de procedură
civilă, deoarece recurenta a invocat excepţia de nelegalitate a hotărârii de
Consiliu Local prin care s-a dispus neprelungirea contractului lor de
închiriere, hotărâre care nu i-a fost comunicată pentru a-i putea cunoaşte
conţinutul.
Cu toate că a insistat asupra
acestui aspect şi a învederat faptul că procesul - verbal este doar un act
premergător hotărârii de consiliu local, instanţa a verificat legalitatea
procesului - verbal din data de 16.03.2009, a Comisiei pentru analizarea şi
repartizarea spaţiilor cu altă destinaţie decât locuinţă şi a respins excepţia
de nelegalitate pe care a invocat-o, instanţa verificând legalitatea altui act
decât cel pe care l-a supus controlului judiciar ceea ce conduce la concluzia
că instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut.
În al doilea rând, consideră că
instanţa de fond a încălcat o serie de dispoziţii legale, ceea ce atrage
incidenţa motivului de recurs reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 9 din
Codul de procedură civilă.
Astfel, instanţa de fond a
reţinut că prin procesul - verbal din data de 16.03.2009, s-a stabilit
neprelungirea contractului de închiriere a cărui beneficiară era şi că această
soluţie nu s-a materializat într-o hotărâre a consiliului local, împrejurare,
ce este contrară dispoziţiilor legale şi, mai mult, nu îi poate fi imputată.
Învederează recurenta că procesul
- verbal nu este un act administrativ ci un act premergător astfel încât
instanţa de contencios administrativ nu poate analiza legalitatea acestuia.
Or, în speţă, o hotărâre de
consiliu local nu a fost adoptată nici până în prezent, după cum recunoaşte
autoritatea administrativă şi a reţinut şi instanţa de judecată, deşi o astfel
de hotărâre era obligatorie, în considerarea art. 36, 45 şi 115 din Legea
nr.215/2001 şi deşi încetarea contractului de închiriere trebuia să se
dispună tot printr-o hotărâre de consiliu local, astfel că hotărârea instanţei
de fond este nelegală.
Arată recurenta că instanţa de fond
a reţinut că procesul - verbal din data de 16.03.2009 este legal, soluţia
pronunţată de prima instanţă fiind nelegală şi sub acest aspect, deoarece contractul de închiriere a fost încheiat la
data de 21 martie 2006 când, pentru a se încheia contracte de închiriere nu era
necesară procedura licitaţiei, iar în prezent
recurenta nu solicită încheierea unui nou contract de închiriere, pentru
a se face aplicarea dispoziţiilor în vigoare la această dată, aşa cum arată
instanţa de judecată, actul adiţional la care face referire dispoziţiile art. 3
din contractul de închiriere, în sensul că termenul poate fi prelungit
printr-un act adiţional dacă locatarul notifică locatorul în acest sens, fiind
în discordanţă cu dispoziţiile art.969 din Codul civil ca, pentru încheierea
unui act adiţional de prelungire a termenului de închiriere a construcţiei pe
care recurenta a ridicat-o, să se procedeze la organizarea unei licitaţii
publice.
În concluzie, consideră că
trebuia analizată legalitatea hotărârii consiliului local prin care s-a dispus
încetarea contractului de închiriere, iar nu procesul - verbal al comisiei de
specialitate şi constatarea încălcării dispoziţiilor legale arătate anterior şi
în cazul în care această hotărâre nu există, solicită să se constate faptul că
procesul - verbal din data de 16.03.2009 este doar un act premergător, care nu
poate produce efecte fără un act administrativ şi că în concluzie nu există
niciun act care să emane de la autoritatea administrativă prin care raportul
juridic contractual să înceteze.
S-a solicitat admiterea
recursului şi modificarea hotărârii în sensul motivelor de recurs.
Recursul este nefondat.
Critica recurentei că instanţa de
fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, fiind incident motivul de recurs
reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 6 din Codul de procedură civilă,
deoarece a invocat excepţia de nelegalitate a hotărârii de consiliul local,
prin care s-a dispus neprelungirea contractului de închiriere, hotărâre care nu
i-a fost comunicată pentru a-i cunoaşte conţinutul, este nefondată.
Prin încheierea de şedinţă din 21
decembrie 2011, pronunţată în dosarul nr. 150/105/2011, prin care Tribunalul
Prahova a înaintat spre competentă soluţionare excepţia de nelegalitate
invocată de pârâtă, se reţine că pârâta, respectiv recurenta din prezenta
cauză, a solicitat soluţionarea excepţiei de nelegalitate împotriva procesului
verbal din data de 16.03.2009, al Comisiei pentru analizarea şi repartizarea
spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, iar prin întâmpinarea depusă
la Judecătoria
Ploieşti cu nr. 1684/281/2010, recurenta invocă excepţia de
nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local Ploieşti din data de 16.03.2009,
prin care s-a respins cererea formulată de recurentă prin care a solicitat
prelungirea contractului de închiriere, instanţa de fond analizând excepţia de
nelegalitate invocată şi a respins-o ca neîntemeiată şi atunci motivul de
recurs invocat de recurentă că instanţa de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut,
nu este fondat, nefiind incidente în cauză dispoziţiile art. 304 pct. 6 Cod
procedură civilă.
Recurenta susţine că ea a invocat
excepţia de nelegalitate a hotărârii consiliului local şi că instanţa a
verificat legalitatea procesului verbal din 16.03.2009 al Comisiei pentru
analizarea şi repartizarea spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă
şi în această situaţie instanţa de fond a verificat legalitatea altui act
decât cel pe care la supus controlului
judiciar.
Susţinerea recurentei nu este
fondată deoarece aşa cum s-a arătat prin încheierea de şedinţă din 21 decembrie 2011, pronunţată
de Tribunalul Prahova, s-a reţinut că recurenta a invocat excepţia de
nelegalitate împotriva procesului verbal din 16.03.2009, pentru ca prin
întâmpinarea depusă la dosarul nr.1684/281/2010, al Judecătoriei Ploieşti, să
invoce excepţia de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local Ploieşti din
16.03.2009, astfel că instanţa s-a pronunţat pe excepţia de nelegalitate
invocată de recurentă şi nu asupra unui alt act decât cel supus controlului
judiciar, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304
pct. 6 Cod procedură civilă, în sensul că instanţa a acordat ceea ce nu s-a
cerut.
Critica recurentei că instanţa de
fond a analizat excepţia de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local din
16.03.2009, prin care s-a respins neprelungirea contractului de închiriere,
hotărâre care nu există, este nefondată.
Într-adevăr aşa cum recunoaşte şi
intimatul Municipiul Ploieşti prin
Consiliul Local Ploieşti şi cum reţine şi instanţa de fond, nu există o
hotărâre a consiliului local din 16.03.2009, prin care s-a respins cererea de
prelungire a contractului de închiriere pentru spaţiul cu altă destinaţie decât
aceea de locuinţă, situat în Ploieşti, Şoseaua Vestului – Complex Lămâiţa,
capătul traseului nr. 35, o astfel de hotărâre nefiind adoptată de consiliul
local.
În condiţiile în care nu a fost
adoptată o Hotărâre a Consiliului Local, excepţia de nelegalitate, invocată de
recurentă se impunea a fi respinsă ca inadmisibilă de către prima instanţă,
însă potrivit dispoziţiilor art.296 Cod procedură civilă coroborat cu
dispoziţiile art. 316 din acelaşi cod, nu i se poate crea recurentei în propria
cale de atac o situaţie mai grea decât
aceea din hotărârea atacată.
Critica recurentei cu privire la
procesul verbal din 16.03.2009, prin care s-a stabilit neprelungirea
contractului de închiriere a cărui beneficiară este recurenta, nu este fondată.
Procesul verbal din 16.03.2009,
ce a făcut obiectul excepţiei de nelegalitate invocată de recurentă, nu
reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter individual în înţelesul
prevederilor art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul
administrativ, deoarece nu reprezintă un act administrativ unilateral cu
caracter individual emis de o autoritate publică, în regim de putere publică,
în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii,
care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Acest proces verbal este un act
premergător unui act administrativ şi nu un act administrativ unilateral cu
caracter individual, astfel că şi cu privire la excepţia de nelegalitate,
invocată de recurentă, în ceea ce priveşte procesul verbal se impunea a fi
respinsă ca inadmisibilă, însă potrivit dispoziţiilor art.296 Cod procedură
civilă coroborat cu dispoziţiile art. 316 din acelaşi cod, nu i se poate crea
recurentei în propria cale de atac o
situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată.
Acestea au fost considerentele
pentru care recursul declarat de creditoare a fost respins ca nefondat.
