avocats.ro
jurisprudență
 
 
 
 
Procedura insolventei. Prelungire concordat preventiv.
 
Art.34 alin.3 Legea nr.381/2009 OG nr. 92/2003
Hotărârea adunării creditorilor a fost luată în temeiul art.34 alin.3 din Legea nr.381/2009 privind introducerea concordatului preventiv şi mandatului ad­hoc, potrivit cu care „În cazul în care la expirarea termenului prevăzut la art. 21 alin. (2) lit. d) nu au fost îndeplinite obligatiile prevăzute în concordatul preventiv, creditorii vor putea vota, la propunerea conciliatorului, prelungirea duratei concordatului cu maximum 6 luni fată de durata initială.”
Potrivit art. 3 lit. d din lege, concordatul preventiv este definit ca fiind un contract încheiat între debitor, pe de o parte, şi creditorii care detin cel putin două treimi din valoarea creantelor acceptate şi necontestate, pe de altă parte, prin care debitorul propune un plan de redresare a întreprinderii sale şi de acoperire a creantelor acestor creditori împotriva sa, iar creditorii acceptă să sprijine eforturile debitorului de depăşire a dificultătii în care se află întreprinderea debitorului.
Fată de natura contractuală a concordatului preventiv, este evident că prelungirea duratei acestuia constituie o modificare a contractului, singura conditie formală pe care trebuie să o îndeplinească fiind aceea a aprobării de către creditorii care detin cel putin două treimi din valoarea creantelor, conditie îndeplinită în cauză.
 
Decizia civilă nr. 221/27.02.2013 Dosar nr. 1953/88/2010
 
Prin cererea formulată la data de 26 septembrie 2012 conciliatorul provizoriu Cabinetul Individual de Insolventă C.D. a solicitat pronuntarea unei încheieri prin care să se constate, în baza art.34 alin.4 din Legea 381/2009, că a fost prelungită durata concordatului preventiv privind pe debitoarea SC E.I. SRL cu o perioadă de 6 (şase) luni, respectiv până la data de 3 decembrie 2012.
Prin încheierea din 28.09.2012, Tribunalul Tulcea a admis cererea şi a luat act că în adunarea creditorilor din 06.06.2012 a SC E.I. SRL a fost aprobată prelungirea concordatului preventiv cu 6 (şase) luni fată de durata initială.
Pentru a pronunta această hotărâre, judecătorul sindic a retinut că prin încheierea nr. 38 din 21 iulie 2010 pronuntată în dosarul nr.1953/88/2010, judecătorul sindic a admis cererea formulată de debitoarea SC E.I. SRL şi a numit în calitate de conciliator provizoriu pe Cabinetul Individual de Insolventă C.D.
La data de 3 decembrie 2010, prin încheierea nr. 627, pronuntată de judecătorul sindic, s­a constatat concordatul preventiv şi s­a dispus omologarea concordatului preventiv cu privire la debitoarea SC E.I. SRL.
În conformitate cu art.34 alin.3 din Legea 381/2009, în cazul în care la expirarea termenului de 18 luni de la data încheierii concordatului preventiv nu au fost îndeplinite obligatiile prevăzute în acesta, creditorii vor putea vota, la propunerea conciliatorului, prelungirea duratei concordatului cu maximum 6 luni fată de durata initială.
În acord cu aceste dispozitii legale, conciliatorul desemnat de instantă a convocat la data de 06.06.2012 adunarea creditorilor debitoarei SC E.I. SRL, aşa cum rezultă din procesul verbal întocmit cu acea ocazie şi înregistrat sub nr.1073/06.06.2012 care a avut ca ordine de zi: aprobarea raportului de activitate şi aprobarea propunerii de prelungire a concordatului preventiv cu o perioadă de 6 (şase) luni.
La şedinta adunării creditorilor voturile au fost exprimate în scris, fiind consemnate voturi pozitive reprezentând un procent de 82,35% din totalul masei credale şi voturi negative reprezentând un procent de 5,95%.
Constatând că în cauză sunt îndeplinite conditiile prev. de art.34 alin.3 din Legea nr.381/2009, instanta a admis cererea şi a lua act că în adunarea creditorilor din 06.06.2012 a SC E.I. SRL a fost aprobată prelungirea concordatului preventiv cu 6 (şase) luni fată de durata initială.
Împotriva hotărârii mentionate a declarat recurs creditoarea D.G.F.P. Tulcea, care a criticat solutia judecătorului sindic ca fiind nelegală şi netemeinică.
Consideră recurenta că judecătorul sindic nu a analizat pe deplin fondul cauzei, fapt ce a condus la o solutie greşită.
Debitoarea, aflată în procedura prevăzută de Legea nr.381/2009 privind concordatul preventiv şi mandatul ad­hoc, înregistrează obligatii fiscale neachitate către bugetul general consolidat, creante pentru care organul fiscal nu poate întreprinde măsuri de executare pe durata concordatului preventiv.
În opinia recurentei, prelungirea cu alte 6 luni fată de durata initială a concordatului preventiv conduce la nerecuperarea obligatiilor fiscale înregistrate la bugetul general consolidat al statului, fapt pentru care solicită respingerea cererii formulate de CII C.D.
Împlinirea termenului concordatului preventiv şi neprelungirea acestuia dă posibilitatea organului fiscal să reia măsurile de executare silită în conformitate cu prevederile OG nr. 92/2003 republicată cu modificările şi completările ulterioare, în vederea recuperării creantelor datorate.
Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în sensul respingerii cererii formulate de conciliatorul CII C.D.
În drept, a invocat dispozitiile art.304 ind.1 Cod procedură civilă şi dispozitiile Legii nr.85/2006.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Prin sentinta recurată judecătorul sindic a validat hotărârea adunării creditorilor SC E.I. SRL prin care s­a aprobat propunerea formulată de conciliatorul desemnat CII C.D. de prelungire a concordatului preventiv cu o perioadă de 6 (şase) luni.
Hotărârea adunării creditorilor a fost luată în temeiul art.34 alin.3 din Legea nr.381/2009 privind introducerea concordatului preventiv şi mandatului ad­hoc, potrivit cu care „În cazul în care la expirarea termenului prevăzut la art. 21 alin.
(2) lit. d) nu au fost îndeplinite obligatiile prevăzute în concordatul preventiv, creditorii vor putea vota, la propunerea conciliatorului, prelungirea duratei concordatului cu maximum 6 luni fată de durata initială.”
Potrivit art. 3 lit. d din lege, concordatul preventiv este definit ca fiind un contract încheiat între debitor, pe de o parte, şi creditorii care detin cel putin două treimi din valoarea creantelor acceptate şi necontestate, pe de altă parte, prin care debitorul propune un plan de redresare a întreprinderii sale şi de acoperire a creantelor acestor creditori împotriva sa, iar creditorii acceptă să sprijine eforturile debitorului de depăşire a dificultătii în care se află întreprinderea debitorului.
Fată de natura contractuală a concordatului preventiv, este evident că prelungirea duratei acestuia constituie o modificare a contractului, singura conditie formală pe care trebuie să o îndeplinească fiind aceea a aprobării de către creditorii care detin cel putin două treimi din valoarea creantelor, conditie îndeplinită în cauză.
În acelaşi timp, se retine că rolul judecătorului în procedura concordatului preventiv este strict limitat la controlul de legalitate, având în vedere că, potrivit disp. art.26 alin.2, „Judecătorul­sindic constată concordatul preventiv prin încheiere pronuntată în camera de consiliu, de urgentă şi cu precădere, după ascultarea conciliatorului. Cererea de constatare a concordatului preventiv poate fi respinsă exclusiv pentru motive de legalitate.”
Prin urmare, judecătorul nu este abilitat să analizeze oportunitatea deciziei luate de către adunarea creditorilor, astfel că sustinerile recurentei privind temporizarea măsurilor de executare silită efectuate în procedura fiscală şi imposibilitatea recuperării obligatiilor fiscale nu sunt de natură a schimba solutia pronuntată.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de recurentă sunt nefondate, urmează a respinge recursul ca atare, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă.