Procedura insolventei.
Prelungire concordat preventiv.
Art.34 alin.3 Legea
nr.381/2009 OG nr. 92/2003
Hotărârea adunării
creditorilor a fost luată în temeiul art.34 alin.3 din Legea nr.381/2009
privind introducerea concordatului preventiv şi mandatului adhoc, potrivit cu
care „În cazul în care la expirarea termenului prevăzut la art. 21 alin. (2)
lit. d) nu au fost îndeplinite obligatiile prevăzute în concordatul preventiv,
creditorii vor putea vota, la propunerea conciliatorului, prelungirea duratei
concordatului cu maximum 6 luni fată de durata initială.”
Potrivit art. 3 lit. d din
lege, concordatul preventiv este definit ca fiind un contract încheiat între
debitor, pe de o parte, şi creditorii care detin cel putin două treimi din
valoarea creantelor acceptate şi necontestate, pe de altă parte, prin care
debitorul propune un plan de redresare a întreprinderii sale şi de acoperire a
creantelor acestor creditori împotriva sa, iar creditorii acceptă să sprijine
eforturile debitorului de depăşire a dificultătii în care se află
întreprinderea debitorului.
Fată de natura contractuală a
concordatului preventiv, este evident că prelungirea duratei acestuia
constituie o modificare a contractului, singura conditie formală pe care
trebuie să o îndeplinească fiind aceea a aprobării de către creditorii care
detin cel putin două treimi din valoarea creantelor, conditie îndeplinită în
cauză.
Decizia civilă nr.
221/27.02.2013 Dosar nr. 1953/88/2010
Prin cererea formulată la
data de 26 septembrie 2012 conciliatorul provizoriu Cabinetul Individual de
Insolventă C.D. a solicitat pronuntarea unei încheieri prin care să se
constate, în baza art.34 alin.4 din Legea 381/2009, că a fost prelungită durata
concordatului preventiv privind pe debitoarea SC E.I. SRL cu o perioadă de 6
(şase) luni, respectiv până la data de 3 decembrie 2012.
Prin încheierea din
28.09.2012, Tribunalul Tulcea a admis cererea şi a luat act că în adunarea
creditorilor din 06.06.2012 a SC E.I. SRL a fost aprobată prelungirea
concordatului preventiv cu 6 (şase) luni fată de durata initială.
Pentru a pronunta această
hotărâre, judecătorul sindic a retinut că prin încheierea nr. 38 din 21 iulie
2010 pronuntată în dosarul nr.1953/88/2010, judecătorul sindic a admis cererea
formulată de debitoarea SC E.I. SRL şi a numit în calitate de conciliator
provizoriu pe Cabinetul Individual de Insolventă C.D.
La data de 3 decembrie 2010,
prin încheierea nr. 627, pronuntată de judecătorul sindic, sa constatat
concordatul preventiv şi sa dispus omologarea concordatului preventiv cu
privire la debitoarea SC E.I. SRL.
În conformitate cu art.34
alin.3 din Legea 381/2009, în cazul în care la expirarea termenului de 18 luni
de la data încheierii concordatului preventiv nu au fost îndeplinite
obligatiile prevăzute în acesta, creditorii vor putea vota, la propunerea
conciliatorului, prelungirea duratei concordatului cu maximum 6 luni fată de
durata initială.
În acord cu aceste dispozitii
legale, conciliatorul desemnat de instantă a convocat la data de 06.06.2012
adunarea creditorilor debitoarei SC E.I. SRL, aşa cum rezultă din procesul
verbal întocmit cu acea ocazie şi înregistrat sub nr.1073/06.06.2012 care a
avut ca ordine de zi: aprobarea raportului de activitate şi aprobarea
propunerii de prelungire a concordatului preventiv cu o perioadă de 6 (şase)
luni.
La şedinta adunării
creditorilor voturile au fost exprimate în scris, fiind consemnate voturi
pozitive reprezentând un procent de 82,35% din totalul masei credale şi voturi
negative reprezentând un procent de 5,95%.
Constatând că în cauză sunt
îndeplinite conditiile prev. de art.34 alin.3 din Legea nr.381/2009, instanta a
admis cererea şi a lua act că în adunarea creditorilor din 06.06.2012 a SC E.I.
SRL a fost aprobată prelungirea concordatului preventiv cu 6 (şase) luni fată
de durata initială.
Împotriva hotărârii
mentionate a declarat recurs creditoarea D.G.F.P. Tulcea, care a criticat
solutia judecătorului sindic ca fiind nelegală şi netemeinică.
Consideră recurenta că
judecătorul sindic nu a analizat pe deplin fondul cauzei, fapt ce a condus la o
solutie greşită.
Debitoarea, aflată în
procedura prevăzută de Legea nr.381/2009 privind concordatul preventiv şi
mandatul adhoc, înregistrează obligatii fiscale neachitate către bugetul
general consolidat, creante pentru care organul fiscal nu poate întreprinde
măsuri de executare pe durata concordatului preventiv.
În opinia recurentei,
prelungirea cu alte 6 luni fată de durata initială a concordatului preventiv
conduce la nerecuperarea obligatiilor fiscale înregistrate la bugetul general
consolidat al statului, fapt pentru care solicită respingerea cererii formulate
de CII C.D.
Împlinirea termenului
concordatului preventiv şi neprelungirea acestuia dă posibilitatea organului
fiscal să reia măsurile de executare silită în conformitate cu prevederile OG
nr. 92/2003 republicată cu modificările şi completările ulterioare, în vederea
recuperării creantelor datorate.
Solicită admiterea recursului
astfel cum a fost formulat, în sensul respingerii cererii formulate de
conciliatorul CII C.D.
În drept, a invocat
dispozitiile art.304 ind.1 Cod procedură civilă şi dispozitiile Legii
nr.85/2006.
Analizând cauza sub aspectul
motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Prin sentinta recurată
judecătorul sindic a validat hotărârea adunării creditorilor SC E.I. SRL prin
care sa aprobat propunerea formulată de conciliatorul desemnat CII C.D. de
prelungire a concordatului preventiv cu o perioadă de 6 (şase) luni.
Hotărârea adunării
creditorilor a fost luată în temeiul art.34 alin.3 din Legea nr.381/2009
privind introducerea concordatului preventiv şi mandatului adhoc, potrivit cu
care „În cazul în care la expirarea termenului prevăzut la art. 21 alin.
(2) lit. d) nu au fost
îndeplinite obligatiile prevăzute în concordatul preventiv, creditorii vor
putea vota, la propunerea conciliatorului, prelungirea duratei concordatului cu
maximum 6 luni fată de durata initială.”
Potrivit art. 3 lit. d din
lege, concordatul preventiv este definit ca fiind un contract încheiat între
debitor, pe de o parte, şi creditorii care detin cel putin două treimi din
valoarea creantelor acceptate şi necontestate, pe de altă parte, prin care
debitorul propune un plan de redresare a întreprinderii sale şi de acoperire a
creantelor acestor creditori împotriva sa, iar creditorii acceptă să sprijine
eforturile debitorului de depăşire a dificultătii în care se află
întreprinderea debitorului.
Fată de natura contractuală a
concordatului preventiv, este evident că prelungirea duratei acestuia
constituie o modificare a contractului, singura conditie formală pe care
trebuie să o îndeplinească fiind aceea a aprobării de către creditorii care
detin cel putin două treimi din valoarea creantelor, conditie îndeplinită în
cauză.
În acelaşi timp, se retine că
rolul judecătorului în procedura concordatului preventiv este strict limitat la
controlul de legalitate, având în vedere că, potrivit disp. art.26 alin.2,
„Judecătorulsindic constată concordatul preventiv prin încheiere pronuntată în
camera de consiliu, de urgentă şi cu precădere, după ascultarea
conciliatorului. Cererea de constatare a concordatului preventiv poate fi
respinsă exclusiv pentru motive de legalitate.”
Prin urmare, judecătorul nu
este abilitat să analizeze oportunitatea deciziei luate de către adunarea
creditorilor, astfel că sustinerile recurentei privind temporizarea măsurilor
de executare silită efectuate în procedura fiscală şi imposibilitatea
recuperării obligatiilor fiscale nu sunt de natură a schimba solutia
pronuntată.
Pentru considerentele expuse,
apreciind că motivele invocate de recurentă sunt nefondate, urmează a respinge
recursul ca atare, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
|