Procedura insolvenţei. Cerere de anulare a măsurii lichidatorului de valorificare parţială a activelor debitoarei. Limitele controlului judecătorului sindic. Control de legalitate, nu de oportunitate.

Art.21 alin.3 din Legea 85/2006

Debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum şi orice altă persoană interesată pot face contestaţie împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar, în termenul prevăzut de art.21 alin.3 din Legea 85/2006, potrivit căruia: „Contestaţia trebuie să fie înregistrată în termen de 3 zile de la depunerea raportului prevăzut la alin.(1).”

Rezultă din interpretarea acestui text de lege că termenul de depunere a contestaţiei curge de la depunerea raportului la dosarul cauzei, fiind indiferent termenul de judecată pentru care acest raport a fost depus.

(Decizia nr. 979/R-Com/18 Aprilie 2012)

Prin contestaţia înregistrată la data de 12 septembrie 2011 în dosarul nr.613/90/2009 privind falimentul debitoarei S.C. F. S.A. Drăgăşani, creditoarea S.C. S.C. S.R.L. a solicitat anularea măsurii lichidatorului de valorificare parţială a activelor debitoarei din data de 12 august 2011 (procesul verbal de licitaţie publică din aceeaşi dată).

În motivarea cererii creditoarea a arătat că la data de 8 martie 2011 adunarea creditorilor a aprobat modalitatea de vânzare a activelor debitoarei prin licitaţii publice cu strigare pe corpuri de proprietate, în funcţie de intenţiile de cumpărare depuse în prealabil de potenţialii ofertanţi.

Lichidatorul a încălcat hotărârea adunării creditorilor valorificând activele pe părţi din corpuri de proprietate (corpul C40, secţia a 3-a parţial, corpul C19 parţial). Corpurile C40 şi C19 sunt corpuri distincte de proprietate care nu sunt valorificate integral ci parţial. Astfel sunt afectate interesele creditorilor întrucât părţile de corpuri de proprietate rămase vor avea o valoare scăzută de vânzare prin afectarea funcţionalităţii acestora. Întrucât prin raportul de evaluare imobilele au fost evaluate pe corpuri de proprietate iar valorificarea s-a făcut numai parţial nu se cunoaşte care este valoarea de evaluare a acestor părţi din imobil şi astfel nu se poate cunoaşte dacă s-a respectat voinţa adunării creditorilor în sensul ca preţul să fie minimum 75% din valoarea de evaluare.

Lichidatorul prin întâmpinare a solicitat respingerea contestaţiei invocând şi tardivitatea formulării cererii. Pe fond s-a arătat că prin hotărârea adunării creditorilor din 8 martie 2011 s-a adoptat o nouă modalitate de valorificare a activelor debitoarei, respectiv vânzarea pe desmembrăminte de proprietate în funcţie de solicitările scrise ale ofertanţilor şi nu în bloc pe subansambluri funcţionale aşa după cum se stabilise în adunarea creditorilor din 19 noiembrie 2010. creditoarea S.C. S.C. S.R.L. a solicitat anularea acestei hotărâri însă prin sentinţa nr.965/18 aprilie 2011 contestaţia a fost respinsă iar recursul creditoarei împotriva acestei sentinţe a fost respins. La data de 12 august 2011 au fost adjudecate de către S.C. G. ATCP S.A. un teren în suprafaţă de 1.689 mp., un alt teren în suprafaţă de 9562 mp. şi construcţiile C18, C29, C30, C31 şi C40. preţul de adjudecare reprezintă 80% din valoarea de evaluare. În mod neîntemeiat se susţine că bunurile nu au fost evaluate deoarece corpurile de clădire vândute au fost evaluate fiecare independent iar pentru teren, evaluarea s-a făcut la întreaga suprafaţă de 72.732 mp. (valoarea de evaluare totală fiind de 2.092.270 lei) astfel încât pentru suprafeţele vândute valoarea s-a obţinut prin calculul pe metru pătrat înmulţit cu suprafaţa vândută.

Tribunalul Vâlcea, Secţia a II-a civilă, prin sentinţa nr.2666/12 decembrie 2011 a respins contestaţia şi a obligat pe contestatoare să plătească suma de 1.200 lei cheltuieli de judecată către intimatul lichidator.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut în ce priveşte excepţia tardivităţii că este nefondată, întrucât raportul a fost depus pentru termenul din 5 septembrie 2011, iar contestaţia a fost expediată prin poştă la data de 9 septembrie 2011, deci în interiorul termenului de 3 zile prevăzut de art.21 alin.3 din Legea nr.85/2006.

Pe fond tribunalul a constatat neîntemeiată contestaţia creditoarei, deoarece prin hotărârea adunării creditorilor din data de 8 martie 2011( filele 959-962 volumul III) s-a aprobat o nouă modalitate de vânzare a activelor debitoarei, respectiv pe corpuri de proprietate în funcţie de intenţiile de cumpărare depuse în prealabil de potenţialii ofertanţi, prin licitaţie publică la un preţ ce nu va putea fi mai mic de 75% din valoarea de evaluare. De asemenea, s-a aprobat scrisoarea de intenţie a ofertantului SC G.ATCP SA privind intenţia cumpărării onor părţi din imobile cu respectarea modalităţii de vânzare prin licitaţie publică la minimum 75% din valoarea de evaluare.

Creditoarea S.C. S.C. S.R.L. a formulat contestaţie împotriva acestei hotărâri a adunării creditorilor însă prin sentinţa nr.965/18 aprilie 2011 contestaţia a fost respinsă. Recursul creditoarei a fost respins prin decizia nr.1738/R-COM din 13 iulie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în acelaşi dosar.

Tribunalul a constatat că vânzarea efectuată de către lichidator respectă hotărârea adunării creditorilor din data de 8 martie 2011 în sensul că priveşte dezmembrarea proprietăţii în funcţie de solicitarea potenţialilor ofertanţi; în cauză însă nu s-a depus decât o singură ofertă.

Argumentul că în acest fel se depreciază valoarea de piaţă a activelor rămase excede controlului de legalitate exercitat de judecătorul sindic; întrucât adunarea creditorilor a aprobat această modalitate de vânzare , randamentul ei în sensul expunerii cât mai adecvate pe piaţă constituie o chestiune de oportunitate şi nu de legalitate a vânzării.

Potrivit art.11 alin.2 din Legea nr.85/2006, atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei. Atribuţiile manageriale aparţin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, în mod excepţional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-şi administra averea. Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunităţii de către creditori, prin organele acestora.

Cât priveşte respectarea procentului de minimum 75% din valoarea de evaluare, lichidatorul a explicat modalitatea în care s-a calculat valoarea acestei dezmembrări pornind de la evaluarea întregului obiectiv prin raportul de evaluare, iar creditoarea nu a probat ea însăşi că preţul de vânzare ar fi inferior procentului de 75% stabilit în adunarea creditorilor. De altfel nici nu a susţinut că preţul ar fi inferior acestui procent considerând doar că nu se poate cunoaşte valoarea bunurilor vândute.

Faţă de considerentele de fapt sus menţionate, tribunalul a respins contestaţia ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs creditoarea S.C.S.C. S.R.L. solicitând admiterea recursului şi casarea în tot a sentinţei, deoarece prin hotărârea dată instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art.105 alin.2 din Codul de procedură civilă.

În subsidiar, recurenta a solicitat, în condiţiile în care se respinge motivul mai sus menţionat, să se reţină cauza, să fie admisă contestaţia împotriva măsurii de vânzare efectuată de către lichidatorul judiciar şi să se respingă şi cheltuielile de judecată dispuse în sarcina sa.

Cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art.304 pct.5 din Codul de procedură civilă, în sensul în care instanţa prin hotărârea dată a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art.105 alin.2 ale actului mai sus menţionat., recurenta a invocat dispoziţiile art.21 alin.4 din Legea nr.85/2006, potrivit cărora judecătorul sindic soluţionează contestaţia în termen de 5 zile de la înregistrare ei în camera de consiliu, cu citarea contestatorului, a lichidatorului judiciar şi a comitetului creditorilor.

Astfel, recurenta susţine încălcarea formelor legale în ceea ce priveşte soluţionarea cauzei, după cum urmează:

- greşita citare a creditorilor, întrucât comitetul creditorilor a fost citat prin persoana preşedintelui, dar în cauză, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea a fost citată în calitate de creditoare şi nu de preşedinte, aspect care rezultă şi din hotărârea recurată, în cuprinsul căreia se menţionează expres participarea acestei părţi în calitate de creditor şi nu de preşedinte al comitetului creditorilor, nefiind consemnat punctul de vedere al acestuia în calitate de preşedinte al comitetului creditorilor cu privire la acţiunea formulată de către S.C.S.C. S.R.L.

- şedinţa de soluţionare a cauzei s-a desfăşurat în şedinţă publică şi nu în camera de consiliu, aşa cum prevăd dispoziţiile art.21 alin.4 din Legea insolvenţei;

- în condiţiile în care s-a dispus soluţionarea acţiunii în şedinţă publică, nu au fost respectate dispoziţiile art.7 din Legea insolvenţei, nefiind citaţi toţi creditorii cu privire la soluţionarea cauzei.

În subsidiar, recurenta a arătat că vânzarea efectuată de către lichidatorul judiciar încalcă hotărârea Adunării creditorilor din data de 8.03.2011, care a fost de valorificare a activelor pe corpuri de proprietate. În speţă, lichidatorul judiciar a valorificat activele pe părţi din corpuri de proprietate „C-40, secţia a 3-a parţial, C-19-parţial” din menţiunile efectuate de către lichidator în cadrul raportului – C40 şi C 19 sunt corpuri de proprietate distincte care nu sunt valorificate integral conform hotărârii Adunării creditorilor, ci parţial, încălcându-se în acest mod hotărârea adunării din data de 8.03.2011.

Recurenta a mai susţinut că, potrivit dispoziţiilor art.11 alin.2, asupra oportunităţii măsurilor întreprinse de către lichidatorul judiciar se pronunţă creditorii, iar prin încălcarea hotărârii Adunării, creditorii sunt prejudiciaţi de faptul că părţile de corpuri de proprietate rămase vor avea o valoare scăzută la vânzare prin valorificarea unei părţi funcţionale din acestea, afectând în mod negativ valoarea stabilită în cadrul rapoartelor de evaluare pentru aceste active.

Recurenta susţine că, potrivit hotărârii Adunării creditorilor, preţul nu poate fi mai mic de 75% din valoarea activelor, iar din analiza raportului de activitate se poate observa faptul că la momentul acceptării ofertei depusă de către S.C.G. ATCP S.A., lichidatorul judiciar a aproximat nu numai suprafaţa ce urmează a fi valorificată, ci şi valoarea activelor ce urmează a fi valorificate.

În concluzie, se susţine că valorificarea parţială a unor corpuri de proprietate şi care nu au fost evaluate ca fiind subansambluri funcţionale, încalcă voinţa creditorilor de a se valorifica activele pe corpuri de proprietate, astfel cum sunt ele delimitate în evidenţa societăţii şi au fost avute în vedere la momentul evaluării. Mai mult, această încălcare a voinţei creditorilor duce şi la incertitudinea stabilirii valorii de evaluare a activelor societăţii debitoare şi respectarea voinţei creditorilor în ceea ce priveşte preţul minim de adjudecare.

Cu privire la cheltuielile de judecată în sumă de 1.200 lei dispuse în sarcina sa, recurenta arată că dispoziţiile instanţei încalcă prevederile art.4 alin.1 din Legea insolvenţei, care menţionează în mod expres faptul că toate cheltuielile legate de procedură se achită din averea debitoarei.

Lichidatorul judiciar a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, întrucât sentinţa a fost pronunţată cu respectarea art.21 alin.4 din Legea 85/2006, iar valorificarea activelor s-a făcut potrivit hotărârii Adunării creditorilor.

Prin decizia nr.979/R-Com din 18 aprilie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca nefondat recursul formulat de creditoarea S.C. S.C. S.R.L., împotriva sentinţei nr.2666/12.12.2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea - Secţia a II-a civilă, în dosarul nr.613/90/2009.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că această excepţie este întemeiată, atrăgând respingerea contestaţiei ca tardivă şi, în consecinţă, respingerea recursului, însă cu substituirea considerentelor instanţei de fond, în sensul următor:

Astfel, în mod greşit judecătorul sindic a apreciat ca fiind introdusă în termen contestaţia înregistrată de către contestatoarea-recurentă la data de 9.09.2011, prin poştă, apreciind că termenul de 3 zile prevăzut de art.21 alin.3 din Legea 85/2006 este respectat, având în vedere faptul că raportul a fost depus pentru termenul din 5.09.2011.

Potrivit art. 21 alin.1 din Legea nr.85/2006, „administratorul judiciar va depune lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, precum şi o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului. Raportul se depune la dosarul cauzei, iar un extras se publică în Buletinul procedurilor de insolvenţă.”

Debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum şi orice altă persoană interesată pot face contestaţie împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar, în termenul prevăzut de alin.3 al aceluiaşi articol, potrivit căruia: „Contestaţia trebuie să fie înregistrată în termen de 3 zile de la depunerea raportului prevăzut la alin.(1).”

Or, raportul contestat în prezenta cauză a fost depus la dosar la data de 30.08.2011, moment de la care începe să curgă termenul de 3 zile pentru contestarea sa, prevăzut de art. 21 alin.3 din Legea nr.85/2006, fiind fără relevanţă împrejurarea că dosarul de insolvenţă avea termen la 5.09.2011, iar raportul fusese depus în vederea discutării la acest termen.

Prin urmare, raportat la data de 30.08.2011, ca moment de începere a curgerii termenului de contestaţie de 3 zile, contestaţia depusă de recurentă prin poştă la data de 9.09.2011 apare ca fiind făcută în afara termenului legal.

Contestatoarea nu a formulat o cerere de repunere în termen, astfel încât se impunea respingerea contestaţie ca tardivă, iar nu ca nefondată.

Întrucât această excepţie a fost apreciată ca întemeiată, Curtea, făcând aplicarea dispoziţiilor art.137 Cod procedură civilă, nu a mai analizat celelalte critici formulate în recurs.

În consecinţă, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul a fost respins, însă cu substituirea motivării instanţei de fond în sensul admiterii excepţiei tardivităţii contestaţiei şi respingerii contestaţiei ca tardive.