Principiul puterii de lucru judecat. Interdicţia judecării din nou a unui proces terminat

Principiul puterii de lucru judecat. Interdicţia judecării din nou a unui proces terminat, precum şi a contrazicerii între două hotărâri judecătoreşti, adică a infirmării constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces.

Art.166 Cod procedură civilă

Art. 1201 Cod civil

Potrivit art.1201 Cod civil este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi împotriva lor în aceeaşi calitate, iar potrivit art.166 Cod procedură civilă, excepţia puterii de lucru judecat poate fi invocată de părţi sau de instanţă din oficiu în orice fază a judecăţii, chiar şi înaintea instanţei de recurs.

(Decizia civilă nr. 1579/20.06.012)

Prin acţiunea înregistrată la data de 01.07.2011, reclamantul B.I. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii A., solicitând obligarea acesteia să îi emită o decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, conform dispoziţiilor O.U.G. nr.4/2005, în care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 ani, precum şi la plata diferenţelor drepturilor de pensie pentru o perioadă de 3 ani anterioară introducerii acţiunii şi până la data de 31.12.2010 .

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este pensionat pentru limită de vârstă, drepturile iniţiale fiindu-i stabilite prin decizia nr.169368/22.03.1994.

Fiind o pensie stabilită anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, pensia acestuia a intrat în procesul de recalculare, potrivit H.G. nr.1550/2004 şi O.U.G. nr.4/2005.

A susţinut reclamantul că potrivit dispoziţiilor Legii nr.3/1977, stagiul complet de cotizare este de 20 de ani şi nu de 30 de ani, cum în mod eronat a stabilit pârâta în buletinul de calcul ce a stat la baza deciziei emise conform O.U.G. nr.4/2005, având în vedere vechimea acestuia în muncă de 51 de ani, 4 luni şi 3 zile, din care 32 ani 6 luni şi 11 zile în grupa I de muncă.

Reclamantul a precizat că în mod greşit intimata a utilizat un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, în loc de 20 ani, având în vedere art.2 din Normele metodologice de aplicare a H.G. nr.1550/2004, art.14 din Legea nr.3/1977 şi Decizia nr.40/22.09.2008 a I.C.C.J.

Reclamantul a arătat faptul că nu contestă decizia de recalculare, ci solicită obligarea pârâtei la recalcularea pensiei conform celor învederate de el.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 263/2010, Legii nr.19/2000, Legea nr.3/1977, H.G. nr.1550/2004, O.U.G. nr.4/2005 modificată şi completată prin Legea nr. 262/2008 şi Decizia nr.40/22.09.2008 a I.C.C.J.

La data de 08.02.2012 pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că prin decizia nr.169368/22.03.1994 a D.M.P.S. A. reclamantul a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstei de pensionare, în condiţiile art.14 din Legea nr.3/1977, ca urmare a activităţii desfăşurate în grupa I de muncă timp de 32 de ani, 6 luni şi 11 zile.

Drepturile de pensie ale reclamantului au fost recalculate în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr.4/2005 şi H.G. nr.1550/2004, începând cu data de 01.09.2005.

A învederat pârâta că la data de 01.01.2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.263/2010, au fost abrogate actele normative în baza cărora s-a efectuat recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantului, inclusiv O.U.G. nr.4/2005.

În evidenţele instituţiei reclamantul figurează cu un stagiu de cotizare realizat de 51 de ani, 4 luni şi 3 zile, din care 32 de ani, 6 luni şi 11 zile în grupa I de muncă.

S-a susţinut că art.14 din Legea nr.3/1977 nu face vorbire de vechimea necesară pentru înscrierea la pensie pentru limită de vârstă ci prevede care este vechimea necesară în grupa I sau II de muncă pentru înscrierea la pensie cu reducerea vârstei de pensionare.

Potrivit art.2 din H.G. nr.1550/2004, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislaţia în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie de care persoana beneficia sau care i se cuvenea la data începerii operaţiunilor de evaluare.

Art.8 din Legea nr. 3/1977 prevede că vechimea în muncă pentru înscrierea la pensie este de 30 ani pentru bărbaţi şi 25 de ani pentru femei.

Prin urmare, drepturile de pensie ale reclamantului au fost recalculate prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 30 ani, aşa cum prevede H.G. nr.1550/2004, întrucât acesta nu a fost înscris la pensie în baza unor legi speciale, de natură să conducă la utilizarea unui alt stagiu complet de cotizare.

Cei 20 de ani la care face referire textul de lege nu reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislaţia în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, respectiv stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual, ci premiza acordării sporului suplimentar de vechime în muncă avut în vedere la calcularea pensiei.

A mai arătat pârâta că în cauza de faţă se solicită o recalculare a pensiei, nu o deschidere a dreptului de pensie, cu stabilirea condiţiilor de pensionare şi prin urmare nu se pot modifica criteriile de pensionare avute în vedere la data deschiderii dreptului la pensie.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata unor diferenţe de pensie, s-a solicitat respingerea acestuia întrucât, pe de o parte, la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantului s-au avut în vedere dispoziţiile legale în materie cu privire la evaluarea şi recalcularea drepturilor de pensie, iar pe de altă parte, la data de 01.01.2011 s-au abrogat actele normative referitoare la recalculare.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.115-118 Cod procedură civilă, O.U.G. nr.4/2005, H.G. nr.1550/2004, Legii nr.3/1977, Legii nr.19/2000 şi Legii nr.263/2010.

Prin sentinţa civilă nr.84 din data de 15 februarie 2012, Tribunalul A. a admis acţiunea şi a obligat pârâta să procedeze la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantului, luând în calcul un stagiu de cotizare de 20 ani, precum şi să plătească acestuia diferenţele drepturilor de pensie începând cu data de 01.07.2008 până la data de 31.12.2010.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin decizia nr.169368/22.03.1994 reclamantul a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă începând cu 01.04.1994, conform Legii nr.3/1977 şi a beneficiat de recalcularea drepturilor de pensie, potrivit H.G. nr.1550/2004 şi O.U.G. nr.4/2005, începând cu data de 01.09.2005.

Din buletinul de calcul depus la dosarul cauzei, rezultă ca pârâta a utilizat la determinarea punctajului mediu anual al reclamantului un stagiu complet de cotizare de 30 de ani.

Prin prezenta acţiune reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să îi emită o decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, conform dispoziţiilor O.U.G. nr.4/2005, în care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 ani, precum şi la plata diferenţelor drepturilor de pensie.

Cu privire la această solicitare, instanţa a reţinut că drepturile de pensie ale reclamantului s-au născut în baza Legii nr.3/1977, act normativ care trebuie avut în vedere pentru a se verifica dacă pârâta a aplicat în mod corect dispoziţiile legale privind stagiul complet de cotizare.

Aceasta întrucât potrivit art.2 alin.3 din Anexa 1 a H.G. nr.1550/2004, privind efectuarea operaţiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 01.04.2001, în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000, „Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 – 31.03.2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977”.

Potrivit H.G. nr.1550/2004, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzuta de legislaţia in vigoare la data deschiderii dreptului la pensie de care persoana beneficia sau care i se cuvenea la data începerii operaţiunilor de evaluare.

Potrivit art.14 din Legea nr.3/1977, pentru o activitate desfăşurată în grupa I de muncă de cel puţin 20 ani, stagiul complet de cotizare este de 20 de ani.

În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr.40/22.09.2008, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Timişoara, statuându-se că disp.art.77 alin.2 rap. la art.43 alin.1 şi alin.2 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 – 31 martie 2001 şi care şi-au desfăşurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art.14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială

Potrivit art.329 pct.3 Cod procedură civilă, soluţiile pronunţate în recursul în interesul legii prin care se dezleagă problemele de drept sunt obligatorii pentru instanţă.

În cauza de faţă, reclamantul a desfăşurat timp de peste 20 ani activităţi încadrate în grupa I de muncă, respectiv 32 ani, 6 luni şi 11 zile, aşa cum rezultă din decizia nr.169368/22.03.1994.

Raportând situaţia de fapt expusă la dispoziţiile legale menţionate, instanţa a constatat că acţiunea este întemeiată, întrucât pensia reclamantului trebuia recalculată conform H.G. nr.1550/2004 şi O.U.G. nr.4/2005 pe baza unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani.

În ceea ce priveşte apărarea pârâtei potrivit căreia la momentul formulării acţiunii, O.U.G. nr.4/2005 şi H.G. nr.1550/2004 erau abrogate, instanţa a reţinut că, deşi acţiunea este formulată ulterior abrogării O.U.G. nr.4/2005 şi H.G. nr.1550/2004, norma aplicabilă raportului substanţial dintre părţile litigiului este norma în vigoare la momentul la care se pretinde a fi existat dreptul dedus judecăţii.

În cauza de faţă reclamantul se plânge de modalitatea în care i-au fost recalculate drepturile de pensie în temeiul H.G. nr.1550/2004 şi O.U.G. nr.4/2005.

Posibilitatea revizuirii drepturilor de pensie este reglementată de art.107 din Legea nr.263/2010, care stabileşte că se operează, din oficiu sau la cererea pensionarului, modificările ce se impun, atunci când se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, fără a se distinge după momentul iniţial sau legea în baza căreia au fost stabilite aceste drepturi.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse, instanţa a admis acţiunea şi a obliga pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului utilizând un stagiu complet de cotizare de 20 de ani.

Pentru aceleaşi considerente, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului diferenţele de drepturi de pensie începând cu data de 01.07.2008 şi până la data de 31.12.2010.

Împotriva sentinţei civile nr.84 din data de 15 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul A., a formulat în termen recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.6 şi 9 Cod procedură civilă.

În motivarea recursului, într-o primă critică se invocă excepţia autorităţii lucrului judecat, întrucât pe rolul tribunalului s-a mai aflat un dosar având aceleaşi părţi, respectiv reclamantul din cauza de faţă şi pârâtă, având acelaşi obiect.

În acel dosar prin sentinţa civilă nr.1213/2011 pronunţată de Tribunalul A., s-a respins acţiunea, dar prin decizia civilă nr.1837/R-CA/18 octombrie 2011 a Curţii de Apel P., s-a admis recursul formulat de reclamant, s-a modificat sentinţa, în sensul că a fost admisă acţiunea şi obligată pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului în funcţie de un stagiu de cotizare de 20 de ani, urmând a i se plăti şi diferenţa de drepturi de pensie începând cu data de 20 ianuarie 2008.

De aceea având în vedere această situaţie, în conformitate cu dispoziţiile art.166 Cod procedură civilă, urmează a se constata că în cauză există autoritate de lucru judecat.

Apreciază pârâta că dacă se va trece peste această excepţie, acţiunea nu este întemeiată nici pe fond întrucât drepturile de pensie pentru limită de vârstă au fost stabilite conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, acesta a beneficiat de recalcularea drepturilor de pensie conform H.G. nr.1550/2004 şi O.U.G. nr.4/2005, începând cu 1 septembrie 2005.

În contextul celor arătate, pârâta solicită admiterea recursului.

Examinând criticile formulate, Curtea a constatat că sunt întemeiate, iar recursul este fondat.

Astfel potrivit art.1201 Cod civil este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi împotriva lor în aceeaşi calitate, iar potrivit art.166 Cod procedură civilă, excepţia puterii de lucru judecat poate fi invocată de părţi sau de instanţă din oficiu în orice fază a judecăţii, chiar şi înaintea instanţei de recurs.

Pentru a exista lucru judecat dedus într-un proces din hotărârea pronunţată într-un proces anterior, potrivit art.1201 Cod civil, trebuie să existe tripla identitate cerută de acest text, de persoane, de obiect şi de cauză.

Din examinarea hotărârii pronunţate în primul proces, rezultă tripla identitate.

Principiul puterii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă într-o altă hotărâre judecătorească posterioară dată în alt proces.

Întrucât Curtea a găsit întemeiată această excepţie, celelalte critici ce privesc fondul cauzei nu vor mai fi analizate.

De aceea în considerarea celor arătate mai sus, Curtea a constatat că recursul este fondat şi în conformitate cu dispoziţiile art.312 Cod procedură civilă l-a admis, cu consecinţa modificării sentinţei, în sensul respingerii acţiunii.