Principiul contributivităţii.
Posibilitatea valorificării la stabilirea şi recalcularea pensiei a formelor de
retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art.12 alin.1, lit. a din
Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr.57/1974.
Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie
Decizia Curţii Constituţionale
nr.736 din 24 octombrie 2006
La data de 17 octombrie 2011,
Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, s-a pronunţat în recurs, în interesul
legii prin decizia nr.19/2011. Prin această decizie, Înalta Curtea de Casaţie
şi Justiţie a statuat următoarele: în interpretarea dispoziţiilor art.2, lit.e, art.78 şi
art.164 alin.1 şi 2 din Legea nr.19/2000
privind sistemul public de pensii şi alte drepturi ale asigurării sociale şi
ale art.1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.4/2005 privind
recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de
stat, a stabilit că, formele de
retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art.12 alin.1, lit.a din
legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr.57/1974, vor fi luate
în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public,
dacă au fost incluse în salariul brut,
şi pentru acestea s-a plătit contribuţie
de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
La pronunţarea soluţiei, Înalta
Curtea de Casaţie şi Justiţie, a avut în vedere printre altele şi Decizia Curţii Constituţionale nr.736 din
24 octombrie 2006, care nu a exclus „de plano” posibilitatea valorificării veniturilor enumerate în
mod exhaustiv de O.U.G. nr.4/2005 ci a
prevăzut că aplicativitatea la cazul concret a acestor prevederi legale se
stabileşte de instanţă, în funcţie de includerea sau nu a acestor venituri în
baza de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale.
Astfel, în opinia Curţii
Constituţionale, problema dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza
de calcul al pensiilor şi dacă s-a încasat sau nu contribuţie de asigurări sociale de stat, pentru veniturile
excluse de la pontajul anual, constituie
probleme de fapt şi de aplicare a
legii a căror soluţionare intră în competenţa exclusivă a instanţelor
judecătoreşti.
În concluzie, neluarea în
considerare a unor sume care au constituit baza de calcul a
contribuţiei de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivităţii, având drept
finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor (drepturi de
pensie calculate conform contribuţiei de asigurări sociale) şi crearea unei
discriminări între persoanele care au
realizat stagii de cotizare anterior şi ulterior intrării în vigoare a Legii
nr. 19/2000, O.U.G. nr.4/2005 fiind emisă în considerarea atingerii scopului
fundamental al înlăturării inechităţilor dintre persoanele pensionate sub
imperiul Legii nr.3/1977, în raport cu cele pensionate. sub imperiul Legii
nr.19/2000, în ceea ce priveşte
cuantumul acestor drepturi.
Astfel, în condiţiile în care se
constată de instanţa investită cu cereri de recalculare a pensiilor, că pentru
sumele salariale, reprezentând venituri suplimentare pentru munca în acord,
angajatorul a plătit contribuţie de asigurări sociale la sistemul public de
pensii, că aceste drepturi salariale suplimentare au fost incluse în salariul
de bază brut, că bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuţie
de asigurări sociale plătite de către
angajator, aferentă veniturilor salariale suplimentare obţinute de către
salariaţi, este firesc ca această contribuţie să fie avută în vedere la
recalcularea drepturilor de pensie.
În conformitate cu
dispoziţiile art.3307 alin.4 din Codul
de procedură civilă, deciziile pronunţate de Înalta Curtea de Casaţie şi
Justiţie în interesul legii, sunt obligatorii.
Această concluzie este întărită
de considerentele Curţii Europene a Drepturilor Omului, enunţate în cauza M.
contra R. (Hotărârea din 22 noiembrie 2002, paragraful 42) astfel: în ceea ce
priveşte obligaţia judecătorilor de a se conforma jurisprudenţei stabilite de Secţiile Unite al
Curţii Supreme de Justiţie, Curtea
reaminteşte că reunirea Secţiilor Unite ale unei jurisdicţii are drept
scop să confere autoritate deosebită celor mai importante decizii de principiu pe care această
jurisdicţie este chemată să le pronunţe, această autoritate particulară, fiind
vorba de o Curte supremă - se impune secţiilor acestei jurisdicţii, ca şi
jurisdicţiilor inferioare, fără a se aduce atingere dreptului şi sarcinii lor
de a examina, în totală independenţă, cazurile concrete care le sunt supuse
judecăţii.
Decizia civilă nr. 244/01.02.2012
Prin cererea înregistrată pe
rolul Tribunalului Argeş la data de 14.02.2011, reclamanta N.L. a chemat în
judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii A., solicitând obligarea acesteia
la recalcularea pensiei conform adeverinţei nr.644/20.03.2009 eliberată de S.C.
P.A. S.A.
În motivarea acţiunii, reclamanta
a arătat că prin cererea nr.29889/19.01.2011 a solicitat pârâtei recalcularea
drepturilor de pensie conform adeverinţei nr.664/20.03.2009 eliberată de S.C. P.A.
S.A, cerere la care a primit răspuns negativ.
A învederat reclamanta că
veniturile suplimentare menţionate în adeverinţa nr.664/20.03.2009 au caracter
permanent, ca urmare a aplicării sistemului de acord global în Institutele de
Proiectare.
În plus, reclamanta a arătat că
adeverinţa emisă de fostul angajator atestă în mod expres că în perioada
indicată, aceste câştiguri suplimentare au făcut parte din fondul de salarii
pentru care s-au reţinut şi plătit la stat contribuţiile pentru asigurări
sociale, conform legislaţiei în vigoare la acea dată.
S-a susţinut de către reclamanta
că prin neluarea în considerare a câştigurilor menţionate în adeverinţa
nr.664/20.03.2009 se încalcă principiul contributivităţii prevăzut de art.2
lit.c din Legea nr.19/2000.
În susţinerea acţiunii formulate,
reclamanta a anexat un set de înscrisuri (f.3-37 dosar fond).
La data de 29.09.2011 pârâta a
depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii
ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, s-a
arătat că prin cererea înregistrată la Casa Judeţeană de
Pensii A. sub nr.29889/19.01.2011, reclamanta a solicitat recalcularea
drepturilor sale de pensie în baza adeverinţei nr.664/20.03.2009.
Prin adresa nr.29889/C/31.01.2011
reclamantei i s-a comunicat că nu sunt luate în calcul formele de retribuire în
acord sau cu bucata, în regie sau după timp.
Pârâta a susţinut că sumele
încasate de reclamantă în baza acordului global în perioada ianuarie 1988 –
decembrie 2000, evidenţiate în conţinutul adeverinţei nr. 664/20.03.2009, nu
pot fi utilizate la determinarea punctajului mediu anual, deoarece nu au făcut
parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de
01.04.2001.
Referitor la dispoziţiile art.2
lit.e din Legea nr.19/2000, se arată că acestea îşi găsesc aplicabilitatea
odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.19/2000, numai cu privire la persoanele
asigurate care au obligaţia să plătească contribuţia de asigurări sociale şi au
dreptul să beneficieze de prestaţii de asigurări sociale. Pentru perioada
anterioară datei de 01.04.2001 sunt incidente dispoziţiile art.164 din Legea
nr.19/2000 care permit valorificarea în procesul de stabilire a punctajelor
anuale doar a veniturilor obţinute ce au făcut parte din baza de calcul a
pensiilor conform legislaţiei anterioare, cu excluderea veniturilor rezultate
din formele de retribuire în acord global.
În drept, întâmpinarea a fost
întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.19/2000 şi OUG 4/2005.
Sub aspectul probatoriului, în
cauză a fost încuviinţată şi administrată pentru ambele părţi proba cu
înscrisuri:
Prin sentinţa civilă nr.1977 din
20 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul A., s-a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a
fost obligată pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantei prin
luarea în considerare a veniturilor obţinute în acord global, potrivit
adeverinţei nr.664/20.03.2009 eliberată de S.C. P.A. S.A.
Pentru a pronunţa această
soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamanta este beneficiara unei
pensii pentru munca depusă şi limită de vârstă, pensie stabilită în temeiul
Legii nr.19/2000, începând cu data de 01.07.2005, aşa cum rezultă din decizia
nr.278223/01.09.2005 (fila 10).
Prin cererea înregistrată la Casa Judeţeană de
Pensii A., sub nr.29889/19.01.2011, reclamanta a solicitat recalcularea
drepturilor sale de pensie conform adeverinţei nr.664/20.03.2009 emisă de S.C.
P.A. S.A.
Conform acestei adeverinţe, în perioada
ianuarie 1988 – decembrie 2000, reclamanta a beneficiat de sume de bani
„reprezentând acord global cu caracter permanent conform Legii nr.57/1974,
art.17 alin.3”.
Potrivit aceleiaşi adeverinţe, în
S.C. P.A. S.A. s-a utilizat permanent forma de retribuire în acord global, iar
sumele de bani evidenţiate în cuprinsul adeverinţei au fost extrase din statele
de plată pentru care angajatorul a virat CAS la bugetul de stat în conformitate
cu legislaţia în vigoare.
Prin adresa nr.29889/C/31.01.2011
pârâta a comunicat reclamantei că nu sunt luate în calcul la stabilirea
punctajului mediu anual formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie
sau după timp, întrucât nu sunt considerate a fi sporuri cu caracter permanent
În raport de acest răspuns, care constituie
practic un refuz de luare în calcul a veniturilor menţionate în adeverinţa
nr.664/20.03.2009, reclamanta a promovat prezenta acţiune prin care a solicitat
obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor de pensie conform adeverinţei
nr.664/20.03.2009 eliberată de S.C. P.A., din care rezultă câştigurile în acord
global.
Cu privire la această cerere,
instanţa reţine că potrivit dispoziţiilor art.2 lit.c din Legea nr.263/2010,
sistemul public se organizează şi funcţionează având ca bază principiul contributivităţii, conform căruia,
fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de
persoanele fizice şi juridice, participante la sistemul public, drepturile de
asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale
plătite.
Acest principiu de bază, este
reluat în modul de calcul al drepturilor de pensie, art.96 alin.1 şi 2 din
Legea nr.263/2010 statuând că, „(1) Punctajul anual al asiguratului se
determină prin împărţirea la 12
a sumei punctajelor lunare realizate în anul
calendaristic respectiv. (2) Punctajul lunar se calculează prin raportarea
câştigului salarial brut/solda brută sau, după caz, a venitului lunar asigurat,
care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la
câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul
Naţional de Statistică.”
Potrivit art.12 şi următoarele şi
art.40 şi următoarele din Legea nr.57/1974 a retribuirii după cantitatea şi
calitatea muncii, plata în acord, cât şi depăşirea planului pe secţie sunt, fie
forme de salarizare, fie criterii în funcţie de care se stabileşte retribuţia
tarifară majorată.
Potrivit art.3 alin.2 din Legea
nr.3/1977, act normativ în vigoare pentru perioada 1988-2000 (perioadă la care
se referă adeverinţa nr.664/20.03.2009 eliberată de S.C. P.A. S.A.), fondurile
necesare plăţii pensiilor de asigurări sociale de stat se constituie din
contribuţiile pe care le plătesc angajatorii şi din sumele alocate de la
bugetul de stat.
Contribuţia individuală de
asigurări sociale a fost reglementată prin Decretul nr.389/1972, care în art.1
a prevăzut obligativitatea pentru angajator de a vărsa la bugetul asigurărilor
sociale de stat, o contribuţie de 15% asupra câştigului brut realizat de
personalul lor salariat, de persoanele care se califică la locul de muncă sau
care urmează cursuri de perfecţionare profesională, precum şi asupra sumelor
primite de ucenici, elevi ai şcolilor profesionale, pe timpul cât fac practică
în producţie, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri, de
fondul din care se plătesc şi de durata contractului de muncă.
Textul de lege instituie
obligaţia vărsării la bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuţiei
asupra câştigului brut realizat de angajat, indiferent de forma în care se realizează
aceste venituri.
Distinct de aceasta, art.2 din
Decretul nr.389/1972 enumeră drepturile băneşti pentru care nu se datorează
contribuţia pentru asigurările sociale de stat, iar între ele nu se regăsesc
drepturile ce fac obiectul prezentei judecăţi, adică formele de retribuire în
acord global.
Retribuţia tarifară micşorată sau
majorată conform art.40 alin.(1) din Legea nr. 57/1974, obţinută pentru munca
în acord global este inclusă în câştigul brut realizat de salariat, din care se
reţine, potrivit art.1 din Decretul nr.389/1972, o contribuţie de 15% la
bugetul asigurărilor sociale de stat.
Prin urmare, pentru aceste sume,
angajatorul reclamantei a calculat şi virat contribuţii de asigurări sociale,
aspect confirmat prin adeverinţa nr.664/20.03.2009 eliberată de S.C. P.A. S.A.
Pensia pentru limită de vârstă a
reclamantei a fost stabilită în anul 2005 în baza prevederilor şi principiilor
Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de
asigurări sociale.
În cauza de faţă nu se pune
problema recalculării unei pensii stabilite în intervalul 1 iulie 1977 –
31.03.2001, astfel încât să aibă relevanţă interdicţia din pct.VI, anexa la O.U.G. nr.4/2005, ci sunt
incidente dispoziţiile tranzitorii ale art.165 din Legea nr.263/2010, care se
referă la alin.(1) la determinarea punctajului anual pentru perioada anterioară
datei de 1 aprilie 2001 în funcţie de salariile brute sau nete, respectiv
salariile realizate, şi nu în funcţie de salariul tarifar de încadrare.
Respectarea acestei dispoziţii
legale tranzitorii impune valorificarea salariului realizat de reclamantă
conform adeverinţei nr.664/20.03.2009 la stabilirea drepturilor de pensie.
Reglementarea privind calculul
drepturilor de pensie, instituită prin Legile nr.19/2000 şi nr.263/2010 este
construită în jurul principiului contributivităţii, potrivit căruia orice
element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare,
pentru care salariatul şi/sau angajatorul (în funcţie de reglementarea în
vigoare) au achitat statului contribuţii de asigurări sociale, trebuie să se
reflecte în cuantumul pensiei.
Ceea ce interesează nu este
caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri (de altfel în adeverinţa
nr.664/20.03.2009 se menţionează în mod clar faptul că în S.C. P.A. S.A. s-a
utilizat permanent forma de retribuire în acord global), ci faptul că statul
şi-a încasat drepturile la momentul cuvenit, iar când vine rândul asiguraţilor
să primească o contraprestaţie din partea statului, aceasta trebuie să fie
corespunzătoare, pentru a nu se rupe echilibrul raportului juridic dintre
părţi.
Împotriva sentinţei civile
nr.1977 din data de 20 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Argeş, a
formulat în termen recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii A., criticând-o
pentru nelegalitate şi netemeinicie în sensul motivului de modificare prevăzut
de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, respectiv aplicarea greşită a legii,
urmând a fi avute în vedere şi dispoziţiile art. 3041 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului pârâta
arată că hotărârea pronunţată de tribunal, este
contrară prevederilor legale întrucât a dispus luarea în
considerare a veniturilor obţinute în acord global potrivit adeverinţei
eliberate de S.C. P.A. S.A. Piteşti. Acestea nu puteau fi utilizate la
determinarea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de
calcul a pensiei conform legislaţiei
anterioare.
De asemenea conform prevederilor
legale în vigoare, respectiv Legea nr.
263/2010 privind sistemul unitar de pensii, acordul global nu reprezintă un
spor cu caracter permanent şi nu poate fi utilizat la determinarea punctajului
mediu anual.
Arată
pârâta că sumele cu titlu de acord
global nu reprezintă spor cu caracter permanent neregăsindu-se în dispoziţiile
art.10 din Legea nr.3/1977, iar Legea nr.57/1974 şi Legea nr.49/1992 prevăd în
conţinutul lor sporurile acordate şi care sunt sporurile cu caracter permanent
care fac parte din baza de calcul a pensiei.
În fine, pârâta precizează că
pentru perioada anterioară datei de 01 aprilie 2001, sunt incidente
dispoziţiile art.165 din Legea
nr.263/2010, care permit valorificarea
în procesul de stabilire a punctajelor anuale, doar a veniturilor
obţinute ce au făcut parte din baza de
calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare, cu excluderea veniturilor
rezultate prin formele de retribuire în acord global.
De aceea în considerarea celor arătate mai sus, se
solicită admiterea recursului şi pe fond respingerea acţiunii.
Reclamanta N.L. a formulat
întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii.
Examinând criticile formulate,
Curtea a constatat că nu sunt întemeiate, iar recursul nu este fondat.
Astfel, la data de 17 octombrie
2011, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, s-a pronunţat în recurs, în
interesul legii prin decizia nr.19/2011. Prin această decizie, Înalta Curtea de
Casaţie şi Justiţie a statuat următoarele: în interpretarea dispoziţiilor art.2, lit.e, art.78 şi
art.164 alin.1 şi 2 din Legea nr.19/2000
privind sistemul public de pensii şi alte drepturi ale asigurării sociale şi
ale art.1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.4/2005 privind
recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de
stat, a stabilit că, formele de
retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art.12 alin.1, lit.a din
legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr.57/1974, vor fi luate
în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public,
dacă au fost incluse în salariul brut,
şi pentru acestea s-a plătit contribuţie
de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
La pronunţarea soluţiei, Înalta
Curtea de Casaţie şi Justiţie, a avut în vedere printre altele şi Decizia Curţii Constituţionale nr.736 din
24 octombrie 2006, care nu a exclus „de plano” posibilitatea valorificării veniturilor enumerate în mod exhaustiv de O.U.G. nr.4/2005 ci a prevăzut că
aplicativitatea la cazul concret a acestor prevederi legale se stabileşte de
instanţă, în funcţie de includerea sau nu a acestor venituri în baza de calcul
al contribuţiilor de asigurări sociale.
Astfel, în opinia Curţii
Constituţionale, problema dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza
de calcul al pensiilor şi dacă s-a încasat sau nu contribuţie de asigurări sociale de stat, pentru veniturile
excluse de la pontajul anual, constituie
probleme de fapt şi de aplicare a
legii a căror soluţionare intră în competenţa exclusivă a instanţelor
judecătoreşti.
În concluzie, neluarea în
considerare a unor sume care au constituit baza de calcul a
contribuţiei de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivităţii, având drept
finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor (drepturi de
pensie calculate conform contribuţiei de asigurări sociale) şi crearea unei
discriminări între persoanele care au
realizat stagii de cotizare anterior şi ulterior intrării în vigoare a Legii
nr. 19/2000, O.U.G. nr.4/2005 fiind emisă în considerarea atingerii scopului
fundamental al înlăturării inechităţilor dintre persoanele pensionate sub imperiul
Legii nr.3/1977, în raport cu cele pensionate. sub imperiul Legii nr.19/2000,
în ceea ce priveşte cuantumul acestor
drepturi.
Astfel, în condiţiile în care se
constată de instanţa investită cu cereri de recalculare a pensiilor, că pentru
sumele salariale, reprezentând venituri suplimentare pentru munca în acord,
angajatorul a plătit contribuţie de asigurări sociale la sistemul public de
pensii, că aceste drepturi salariale suplimentare au fost incluse în salariul
de bază brut, că bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuţie
de asigurări sociale plătite de către
angajator, aferentă veniturilor salariale suplimentare obţinute de către
salariaţi, este firesc ca această contribuţie să fie avută în vedere la
recalcularea drepturilor de pensie.
În conformitate cu
dispoziţiile art.3307 alin.4 din Codul
de procedură civilă, deciziile pronunţate de Înalta Curtea de Casaţie şi
Justiţie în interesul legii, sunt obligatorii.
Această concluzie este întărită
de considerentele Curţii Europene a Drepturilor Omului, enunţate în cauza M.
contra R. (Hotărârea din 22 noiembrie 2002, paragraful 42) astfel: în ceea ce
priveşte obligaţia judecătorilor de a se conforma jurisprudenţei stabilite de Secţiile Unite al
Curţii Supreme de Justiţie, Curtea reaminteşte
că reunirea Secţiilor Unite ale unei jurisdicţii are drept scop să confere autoritate deosebită celor mai importante decizii de principiu pe care această
jurisdicţie este chemată să le pronunţe, această autoritate particulară, fiind
vorba de o Curte supremă - se impune secţiilor acestei jurisdicţii, ca şi
jurisdicţiilor inferioare, fără a se aduce atingere dreptului şi sarcinii lor
de a examina, în totală independenţă, cazurile concrete care le sunt supuse
judecăţii.
În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor Legii nr.263/2010
acestea au preluat, aşa cum bine a reţinut şi tribunalul principiul
contributivităţii, aşa încât problema
invocată reprezintă în realitate
o problemă de aplicare a legii, şi care este de competenţa instanţei de
judecată.
Aşa fiind, având în vedere cele arătate mai sus,
Curtea a apreciat că hotărârea pronunţată de tribunal este legală şi temeinică,
astfel că recursul a fost privit ca nefondat şi în consecinţă în baza art.312
Cod procedură civilă, a fost respins.