Principiul autorităţii de lucru
judecat. Necesitatea ca într-un al doilea proces care are legătură cu
chestiunea litigioasă dezlegată anterior să nu se mai pronunţe o altă hotărâre
care să o contrazică pe prima, în caz contrar fiind afectată stabilitatea
juridică a circuitului civil.
Art.166 Cod procedură civilă
Art. 1201 Cod civil
Principiul autorităţii de lucru
judecat este destinat astfel să asigure stabilitatea raporturilor juridice şi
să dea eficienţă activităţii instanţelor judecătoreşti, situaţie faţă de care
ori de câte ori instanţa soluţionează fondul cauzei pronunţând o hotărâre
judecătorească irevocabilă, în cazul iniţierii unui nou litigiu între aceleaşi
părţi şi care are ca finalitate valorificarea aceluiaşi drept de către parte,
se opune principiul prevăzut în disp.art.1201 Cod civil.
(Decizia
civilă nr. 1317/18.05.2012)
Prin cererea înregistrată la data
de 20 mai 2011 sub nr.2428/90/2011 contestatorul C.O. a chemat în judecată
pârâta Autoritatea Rutieră Română solicitând repunerea părţilor în situaţia
anterioară, obligarea pârâtei să-i plătească drepturile salariale
corespunzătoare funcţiei de şef al Agenţiei ARR V., începând cu 16 octombrie
2006 şi până la reintegrarea în funcţie, sumă care va fi actualizată la data
plăţii efective, obligarea la plata sumei de 500.000 lei daune morale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
A susţinut contestatorul că a
îndeplinit funcţia de şef al Agenţiei Rutiere Române până la data de 16
octombrie 2006, când, prin decizia 1566
din 16 octombrie 2006 a
fost revocat din funcţie şi trecut în postul de execuţie de inspector de
specialitate gr. I, post la care nu s-a prezentat întrucât se adresase
instanţei pentru anularea acestei măsuri. A contestat această decizie însă
anterior soluţionării, prin decizia
342/02.03.2007 aceeaşi pârâtă i-a desfăcut contractul de muncă şi pentru
funcţia de execuţie.
Prin sentinţa civilă nr.1040 din
14 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul V. a fost anulată decizia 1566 din 16
octombrie 2006 şi s-a dispus reintegrarea în funcţia deţinută anterior, şef de
Agenţie ARR şi obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale.
Ulterior a contestat şi decizia
342/2007 fără să solicite repunerea părţilor în situaţia anterioară, întrucât,
pe de o parte, măsura reintegrării era deja dispusă prin sentinţa civilă
1040/2007, iar pe de altă parte această solicitare era ridicolă câtă vreme prin
decizia 342/2007 i se desfăcuse contractul de muncă pentru funcţia de execuţie.
Prin sentinţa civilă 544 din 16.06.2008 pronunţată de Tribunalul V. a fost
anulată această decizie.
Întrucât prin sentinţa civilă nr.1040/2007
pârâta a fost obligată la plata diferenţei dintre salariul corespunzător
funcţiei de şef de agenţie şi cel
corelativ postului de inspector de specialitate, post pe care nu a lucrat
niciodată şi astfel neretribuit, a solicitat instanţei obligarea pârâtei să-i
plătească integral drepturile salariale pentru funcţia de şef al Agenţiei ARR
Vâlcea, în care fusese integrat, irevocabil.
Prin decizia 186/R-CM din 2
febr.2011 pronunţată de Curtea de Apel P.
a fost respinsă acţiunea, reţinându-se autoritatea lucrului judecat faţă
de sentinţa civilă nr.1040/2007, iar pe de altă parte, s-a reţinut că
reclamantul nu a solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară, astfel că
prin sentinţa civilă 544/2008 nu s-a dispus cu privire la acordarea drepturilor
salariale.
Drept urmare a intentat prezenta
cerere pentru a solicita repunerea părţilor în situaţia anterioară cu obligarea
pârâtei la plata integrală a drepturilor salariale cuvenite pentru funcţia în care a fost reintegrat de şef al Agenţiei
ARR V., actualizate.
Pe de altă parte, în raport de
sentinţa civilă 544/2008 pronunţată de Tribunalul V., nu s-a mai putut
reţine excepţia de autoritate de lucru
judecat, aceasta operând conform deciziei 186/R-CM din 2 februarie 2011 a Curţii de Apel P.,
numai în funcţie de sentinţa 1040/2007.
A mai arătat reclamantul că
reintegrarea în funcţia deţinută anterior, şef al Agenţiei ARR V., s-a
dispus pentru a doua oară prin sentinţa
civilă nr. 832/01.11.2010 pronunţată de Tribunalul V., irevocabilă prin decizia
civilă 49/11.01.2011. Cu toate acestea pârâta refuză să execute aceste
dispoziţii de reintegrare, motiv pentru care s-a şi început urmărirea penală
împotriva directorului general al Autorităţii Rutiere Române pentru săvârşirea
infracţiunii prevăzute de art.246 Cod
penal.
În drept au fost invocate
dispoziţiile art.269 şi următoarele Codul muncii.
În apărare, pârâta Autoritatea
Rutieră Română a formulat întâmpinare prin care a solicitat suspendarea cauzei
în temeiul art.244 alin.2 Cod proc.civ. până la soluţionarea dosarului nr.11309/288/2010,
a invocat excepţia tardivităţii şi excepţia autorităţii lucrului judecat, iar
pe fond a solicitat respingerea cererii.
Prin sentinţa civilă nr.351/20
februarie 2012, pronunţată de Tribunalul V. – Secţia I civilă a fost respinsă
excepţia tardivităţii formulării cererii invocată prin întâmpinare, a fost admisă
excepţia autorităţii lucrului judecat invocată de asemenea prin întâmpinare şi
a fost respinsă cererea formulată de reclamantul C.O., în contradictoriu cu
pârâtele Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. şi Agenţia A.R.R. V.
Pentru a hotărî astfel,
tribunalul a reţinut următoarele:
Excepţia tardivităţii a fost
invocată faţă de solicitarea petentului de a se dispune repunerea părţilor în
situaţia anterioară având în vedere că dispoziţiile art.268 alin.5 prevăd că
decizia de sancţionare poate fi contestată în termen de 30 de zile
calendaristice de la data comunicării. Deşi reclamantul a contestat decizia de
concediere 342/02.03.2007 în termen de 30 de zile nu a solicitat şi repunerea
în situaţia anterioară ori prin Legea 40/2011, care a intrat în vigoare la data
de 30.04.2011. s-a introdus un alineat nou la art.78 din codul muncii potrivit
căruia dacă salariatul nu solicită repunerea părţilor în situaţia anterioară
emiterii actului de concediere, contractul individual de munca va înceta la
data rămânerii definitive şi irevocabile
a hotărârii judecătoreşti.
În aceste condiţii nu se poate
aprecia că termenul în care contestatorul
poate formula cerere de repunere în situaţia anterioară ar fi de 3 ani,
în primul rând că art.78 alin.3 nu ar mai avea o utilitate practică, iar, în a
doilea rând capătul principal de cerere nu vizează plata unor drepturi
salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat pentru a fi
aplicabile dispoziţiile art. 283 alin.1 lit.c. din codul muncii.
În ceea ce priveşte excepţia
autorităţii lucrului judecat a susţinut pârâta
reclamantul a mai formulat o cerere identică care a format obiectul
dosarului 37/90/2009 pe rolul Tribunalului V., având aceleaşi părţi, aceeaşi
calitate procesuală şi acelaşi temei legal, soluţionată irevocabil prin decizia
civilă 186/R-CM/2011 cu respingerea cererii reclamantului privind drepturile
salariale.
Pentru soluţionarea cauzei s-a
administrat proba cu înscrisuri şi s-a dispus ataşarea dosarelor 1237/90/2009
şi 1837/90/2010.
În temeiul art.137 Cod proc.civ.,
la termenul de judecată din 20 februarie 2012, instanţa a pus în discuţie cele
două excepţii, fiind respinsă excepţia tardivităţii.
A apreciat instanţa că
solicitarea petentului de a fi repus în situaţia anterioară este supusă
termenului de prescripţie de 3 ani prev. de art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii,
iar faţă de succesiunea dispoziţiilor de încetare a contractelor de muncă, a
considerat că excepţia se raportează la ultima decizie nr. 809/13 aprilie 2010
faţă de care acest termen nu este împlinit.
În ceea ce priveşte excepţia
autorităţii lucrului judecat, instanţa a reţinut că prin prezenta cerere de
chemare în judecată petentul a solicitat repunerea părţilor în situaţia
anterioară, obligarea pârâtei să-i plătească drepturile salariale
corespunzătoare funcţiei de şef al Agenţiei ARR V. începând cu 16 octombrie
2006 şi până la reintegrarea în funcţie, sumă care a fost actualizată la data
plăţii efective şi obligarea la plata sumei de 500.000 lei daune morale.
Ceea ce urmăreşte petentul este
repunerea în situaţia anterioară deciziei de concediere nr. 1566/2006 adică în
funcţia de şef al Agenţiei ARR V., concluzie firească câtă vreme a solicitat şi
plata drepturilor salariale începând cu data concedierii, 16.10.2006.
Or, cu privire la această
solicitare s-a pronunţat sentinţa civilă nr.1040 din 14 decembrie 2007 prin
care s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcţia de şef de agenţie,
tripla identitate de obiect cauză şi părţi prevăzută de art.1201 Cod civil
fiind evidentă.
În ceea ce priveşte obligarea
pârâtei la plata drepturilor salariale s-a constatat că această pretenţie a
fost soluţionată deja prin decizia civilă nr.186/R-CM/2.02.2011 în care Curtea
de Apel P. a reţinut puterea lucrului judecat în privinţa acestor aspecte. S-a
motivat că, deşi prin sentinţa civilă nr.1040/14 decembrie 2007, A.R.R.-ul a fost
obligat la plata diferenţei dintre salariul de care ar fi beneficiat în
calitate de şef agenţie şi salariul aferent funcţiei de inspector de
specialitate gradul I în cadrul agenţiei, iar prin acţiunea ce face obiectul
acestui dosar (37/90/2009) s-au solicitat
drepturile salariale cuvenite în calitate de şef al Agenţiei A.R.R.
începând cu 16 octombrie 2006 şi până la reintegrarea efectivă în funcţia
menţionată, cu toate acestea drepturile băneşti datorate de către A.R.R. au
fost stabilite cu putere de lucru judecat prin sentinţa menţionată şi nu se mai
impune judecarea din nou a unui proces soluţionat irevocabil, având acelaşi
obiect, cauză şi purtat între aceleaşi părţi.
Şi asupra cererii de acordare a
daunelor morale s-a pronunţat instanţa prin sentinţa civilă nr.601/25.06.2010
pronunţată de Tribunalul V., prin care s-a soluţionat contestaţia aceluiaşi
petent, în contradictoriu cu aceeaşi intimată, împotriva deciziei nr.809/2010.
Faţă de aceste considerente,
tribunalul, a admis excepţia autorităţii lucrului judecat şi, drept urmare, a
respins cererea reclamantului.
Împotriva sentinţei instanţei de
fond, în termen legal a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru
nelegalitate, invocând dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, după
cum urmează:
În mod greşit s-a pronunţat
instanţa de fond pe excepţia autorităţii de lucru judecat ce derivă din
sentinţa civilă nr.1040/2007 pronunţată de Tribunalul V., deoarece prin acea
sentinţă nu s-a dispus obligarea pârâtei A.R.R. la plata în întregime a
drepturilor salariale, iar în cauza de faţă s-a solicitat în plus obligarea
intimatei-pârâte la plata dobânzii aferentă drepturilor băneşti prin care s-a
pronunţat sentinţa instanţei de fond, situaţie faţă de care, neexistând
îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art.1201 Cod civil, se impune
admiterea recursului.
Intimata-pârâtă A.R.R. a formulat
concluzii scrise prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat,
precizându-se că, prin sentinţa civilă nr.1040/2007 pronunţată de Tribunalul
V., rămasă definitivă şi irevocabilă, s-a dispus repunerea părţilor în situaţia
anterioară şi reintegrarea recurentului, precum şi plata tuturor drepturilor
băneşti pe perioada 16.10.2006-02.03.2007, situaţie faţă de care, în mod legal
instanţa de fond a reţinut îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.1201 Cod
civil.
Examinând actele şi lucrările
dosarului şi sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de
recurentul-reclamant, Curtea a constatat că recursul este fondat pentru
următoarele considerente:
În mod legal s-a reţinut de către
instanţa de fond excepţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte
obligarea intimatei-pârâte la plata drepturilor salariale începând cu data de
16.10.2006 şi reintegrarea în funcţie, precum şi repunerea în situaţia
anterioară deciziei de concediere faţă de sentinţa civilă nr.1040/14.12.2007
pronunţată de Tribunalul V.
Soluţia este legală şi în ceea ce
priveşte reţinerea aceleiaşi excepţii prevăzute de disp.art.1201 Cod civil,
raportat la cererea de acordare a daunelor morale cu privire la care instanţele
s-au pronunţat prin sentinţa civilă nr.601/25.06.2010 pronunţată de Tribunalul
Vâlcea.
În această situaţie instanţa a
constatat în mod legal că în speţa dedusă judecăţii există prezumţia
autorităţii de lucru judecat, care impune ca într-un al doilea proces care are
legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior să nu se mai pronunţe o
altă hotărâre care să o contrazică pe prima, în caz contrar este afectată
stabilitatea juridică şi circuitul civil.
Principiul autorităţii de lucru
judecat este destinat astfel să asigure stabilitatea raporturilor juridice şi
să dea eficienţă activităţii instanţelor judecătoreşti, situaţie faţă de care
ori de câte ori instanţa soluţionează fondul cauzei pronunţând o hotărâre
judecătorească irevocabilă, în cazul iniţierii unui nou litigiu între aceleaşi
părţi şi care are ca finalitate valorificarea aceluiaşi drept de către parte,
se opune principiul prevăzut în disp.art.1201 Cod civil.
În cauza de faţă însă, faţă de
celelalte capete de cerere, s-a solicitat în plus de către recurentul-reclamant
obligarea intimatei-pârâte să-i plătească dobânda aferentă drepturilor băneşti
cu privire la care s-a dispus restituirea de către intimata-pârâtă prin
sentinţa civilă nr.1040/2007 pronunţată de Tribunalul V., capăt de cerere care
nu a fost soluţionat în niciun fel de către instanţă, situaţie faţă de care
instanţa de fond nu trebuia să se pronunţe pe excepţia autorităţii de lucru
judecat şi trebuia să intre în cercetarea fondului.
Faţă de cele arătate mai sus,
Curtea, în baza dispoziţiilor art.312 alin.5 Cod procedură civilă, a admis
recursul şi a casat sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi
instanţă, numai în ceea ce priveşte capătul de cerere privind dobânda.